Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)
1910-06-10 / nr. 24
Pag. 2. maiginare folos celor ce le-au îmbrăţişat şi le deprind sau esercitează, iar pe de altă parte, ca tinerii, cari îmbrăţişează meseriile să rămână aceea ce sunt şi să nu înstrăineze de neamul din care s’au născut, căci atunci noi nici un folos nu vom avea de ei şi niciodată nu vom ajunge a avea meseriaşii noştri, a căror lipsă astăzi prea mult o simţim. Starea aceasta umilitoare nu mai e de suferit. Trebue să ne punem pe lucru cu toată puterea, hotărârea şi bărbăţia sau energia. Răul de care suferim azi, trebue să-l facem să înceteze mâne. Pe aceia, cari ne batjocoreau şi porecleau ieri, să-i facem astăzi să ne preţuiască şi cinstească. Numai aşa putem apoi să ne ridicăm în cinstea şi vaza care ni să cuvine ca popor, ca naţiune de baştină înaintea altora, cari până acuma aveau numai vorbe de batjocură la numele nostru. Atunci, numai atunci îi vom face să înţeleagă, că de noi încă trebue să se ţină mai altcum seamă, de cum s’a făcut aceasta păn’ acum. Ba să’i facem a ajunge a convingerea sau încredinţarea, că ei fără noi nici nu pot trăi în ţara aceasta, că conveţuirea sau traiul împreună trebue să fie în conţelegerea cea mai bună cu noi, dacă e ca cu toţii împreună să înaintăm şi progresăm. A cere prietenia noastră numai Astăzi mai toţi suntem cuprinşi de „boala11 de a ne face şi vedea copiii „domni“ şi încă domni puşi în „slujbe" şi „domnii", în cari — cei mai mulţi aşa cred — că au să trăască boiereşte — fără însă să lucre ceva! O pornire rea şi o credinţă tare greşită aceasta! Greşită mai mult din pricina, că fără lucru, fără muncă şi trudă din greu, nimeni nu poate trăi şi, apoi pe deasupra de aceasta, nouă ne sunt închise uşile mai la toate slujbele, şi mulţi din fiii cu carte, învăţaţi, ai neamului nostru, duc o viaţă destul de năcăjită, tigorâtă şi amărâtă. Şi dacă răul s’ar mărgini numai la atâta! ? Răul acesta însă are mai multe laturi rele, cari din pricinile cunoscute, când ei au lipsă de noi, şi a ne întoarce spatele când şi noi am avea lipsă de ei, nu să mai poate suferi, nu e potrivit cu demnitatea, vrednicia şi însemnătatea noastră ca popor şi locuitori străvechi ai acestei patrii, al cărei pământ a fost apărat în scurgerea a sute şi mii de ani cu vitejeştile braţe ale strămoşilor noştri a căror faimă de războinici s’a dus ca fulgerul peste hotarăle ţării noastre, trecând departe peste multe ţări şi mări. Suntem în drept a cere aceasta dela toţi cu care venim în atingere, dela toţi cu care împreună trăim în aceasta patrie şi nu să mai poate suferi umilitoarea stare de stăpâni şi stăpâniţi, de boieri şi robi. Pe petecul de pământ, moştenit de la moşi de strămoşi, astăzi noi suntem stăpâni, noi suntem în drept a îngriji de soartea şi viitorul nostru. Aşa stând lucrul, ori şi care fiiu adevărat al neamului nostru trebue să muncească din răsputeri şi cât îi va stă în putinţă spre ridicarea materială şi culturală, adecă în avere şi învăţătură a acestui neam cu un trecut istoric aşa de măreţ şi strălucit, din care trebue să fim mândri, că şi noi facem astăzi parte. Şi numai atunci vom lucra cu înţelepciunea omului cuminte, dacă , lăsând la o parte datinile trecutului ruginit, când mai mult ne trudeam pentru alţii — vom trage iar numai la oala noastră, ne aduc multe alte neapusuri sau chiar pagube greu simţite. Astăzi ţinerea copiilor la şcoală e împreunată cu mari şi multe greutăţi. De aceea şi părinţii cu copii de şcoală încă trebue bine să se cugete ce fac şi cum fac? Datorinţă, sfântă datorinţă avem să dăm copiilor noştri putinţa de a învăţa carte; dar aceasta să o facem între marginile puterii, averii sau stării noastre, mai cu seamă atunci, cănd suntem dăruiţi de Dumnezeu cu mai mulţi copii. Trebue să ne cugetăm bine, că datorinţă avem să ne îngrijim de toţi copiii câţi îi avem, ca să le dăm putinţa de a trăi în lume, iar nu numai la unu ori doi şi pe ceialalţi să-i lăsăm, ori îndreptăm în ştirea sfântului! O familie numeroasă şi cu avere puţină nu să poate întinde prea departe, că nu-i ajung puterile, ca să ţină toţi copiii la şcoale mai înalte. Apoi în ziua de astăzi la toate derogătoriile să cere pregătire mai multă ca pân’acum şi pregătirea aceea să poate câştiga numai cu mari cheltuieli şi cu multe jertfe, cami apoi înghit şi averea cea mai frumoasă. Aceasta să întâmplă atunci şi când copiii învaţă bine, sau cum zice poporul când sunt »uşori la cap«, dar apoi când copiii sunt nătângi mai „bătuţi" la cap, greoi şi sunt siliţi să facă sau să treacă o clasă in loc de „unu" în „doi" ani ? Ce cheltueli oarbe nu să fac cu astfel de copiii greoi de cap, pe cari de astfel voim cu ori şi ce preţ să’i facem „domni" fără de a ţinea samă că dăm „făină" pe „tărâţe" şi „grâu!" pe „osîgă"?! Aceasta’i o mare greşală, — aceasta’i un mare rău! Şi — apoi la câţi tineri de ai noştri, de altcum cu cele,mai frumoase pregătiri nu stau la uşile închise cu anii fără de a putea ajuunge în deregătorii mai însemnate?! Ori dacă şi ajung, ce soarte au şi ce vieaţă duc acei oameni nenorociţi, cari sunt urmăriţi şi spionaţi la tot pasul şi cari trebue să vorbească ce nu gândesc şi să facă ce nu voiesc? E frumoasă şi de toată lauda străduinţa celor mai mulţi părinţi de a’şi da şi ţinea copiii la şcoală. Şi nu numai că acesta e un lucru de laudă, ci este şi o datorinţă a părinţilor faţă de copiii lor. Ca să’şi câştige fiecare copil oareşicare cunoştinţă de carte o cer aceasta înseşi legile ţării, şi afară de aceea par’că un imbold firesc îndeamnă pe părinţi a’şi împlini aceasta datorinţă faţă de copiii lor. Şi ori şi cine simte o deosebită plăcere şi o nespusă bucurie a auzi despre purtarea bună a unui copil şi a vedea şi sporul frumos ce’l face în învăţătură. Să bucură părinţii pentru că banii nu să cheltuiesc în zădar şi că din copilul cu purtare bună şi cu spor la învăţătură are să iasă sau să devină cu timpul un bărbat vrednic, folositor sîeşi şi altora. Aici avem un îndoit câştig. Dar e rău atunci, când copilul e fără talent, «greoiu de cap* şi în urmă cheltuielelor, n’am putut face cu el nici o ispravă de Doamne ajută! Cap sec, bani prăpădiţi, timp pierdut ! Aceasta’i apoi o grea lovitură pentru părinţi! De aici apoi zicala: „Bou l’am Canonicul Dr. VASILE SUCIU. — Urmare* — OLTEANUL Nr. 24.