Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-06-10 / nr. 24

Pag. 2. maiginare folos celor ce le-au îmbrăţi­şat şi le deprind sau esercitează, iar pe de altă parte, ca tinerii, cari îmbră­ţişează meseriile să rămână aceea ce sunt şi să nu înstrăineze de neamul din care s’au născut, căci atunci noi nici un folos nu vom avea de ei şi niciodată nu vom ajunge a avea me­seriaşii noştri, a căror lipsă astăzi prea mult o simţim. Starea aceasta umilitoare nu mai e de suferit. Trebue să ne punem pe lucru cu toată puterea, hotărârea şi bărbăţia sau energia. Răul de care su­ferim azi, trebue să-l facem să înce­teze mâne. Pe aceia, cari ne batjoco­reau şi porecleau ieri, să-i facem as­tăzi să ne preţuiască şi cinstească. Numai aşa putem apoi să ne ri­dicăm în cinstea şi vaza care ni să cuvine ca popor, ca naţiune de baş­tină înaintea altora, cari până acuma aveau numai vorbe de batjocură la numele nostru. Atunci, numai atunci îi vom face să înţeleagă, că de noi încă trebue să se ţină mai altcum seamă, de cum s’a făcut aceasta păn’ acum. Ba să’i facem a ajunge a convingerea sau încredinţa­rea­, că ei fără noi nici nu pot trăi în ţara aceasta, că conve­­ţuirea sau traiul împreună tre­­bue să f­ie în conţelegerea cea mai bună cu noi, dacă e ca cu toţii împreună să înaintăm şi progresăm. A cere prietenia noastră numai Astăzi mai toţi suntem cuprinşi de „boala11 de a ne face şi vedea copiii „domni“ şi încă domni puşi în „slujbe" şi „domnii", în cari — cei mai mulţi aşa cred — că au să tră­­ască boiereşte — fără însă să lucre ceva! O pornire rea şi o credinţă tare greşită aceasta! Greşită mai mult din pricina, că fără lucru, fără muncă şi trudă din greu, nimeni nu poate trăi şi, apoi pe de­asupra de aceasta, nouă ne sunt închise uşile mai la toate slujbele, şi mulţi din fiii cu carte, învăţaţi, ai ne­amului nostru, duc o viaţă destul de năcăjită, tigorâtă şi amărâtă. Şi dacă răul s’ar mărgini numai la atâta! ? Răul acesta însă are mai multe laturi rele, cari din pricinile cunoscute, când ei au lipsă de noi, şi a ne în­toarce spatele când şi noi am avea lipsă de ei, nu să mai poate suferi, nu e potrivit cu demnitatea, vrednicia şi însemnătatea noastră ca popor şi locuitori străvechi ai acestei patrii, al cărei pământ a fost apărat în scur­gerea a sute şi mii de ani cu viteje­­ştile braţe ale strămoşilor noştri a că­ror faimă de războinici s’a dus ca ful­gerul peste hotarăle ţării noastre, tre­când departe peste multe ţări şi mări. Suntem în drept a cere aceasta dela toţi cu care venim în atingere, dela toţi cu care împreună trăim în aceasta patrie şi nu să mai poate su­feri umilitoarea stare de stăpâni şi stă­pâniţi, de boieri şi robi. Pe petecul de pământ, moştenit de la moşi de strămoşi, astăzi noi sun­tem stăpâni, noi suntem în drept a îngriji de soar­tea şi viitorul nostr­u. Aşa stând lucrul, ori şi care fiiu adevărat al neamului nostru trebue să muncească din răsputeri şi cât îi va stă în putinţă spre ridicarea ma­terială şi culturală, adecă în a­­vere şi învăţătură a acestui neam cu un trecut istoric aşa de mă­reţ şi strălucit, din care trebue să fim mândri, că şi noi facem astăzi parte. Şi numai atunci vom lucra cu în­ţelepciunea omului cuminte, dacă , lăsând la o parte datinile trecutului ruginit, când mai mult ne trudeam pentru alţii — vom trage iar numai la oala noastră, ne­­ aduc multe alte neapusuri sau chiar pagube greu simţite. Astăzi ţinerea copiilor la şcoală e împreunată cu mari şi multe greutăţi. De aceea şi părinţii cu copii de şcoală încă trebue bine să se cugete ce fac şi cum fac? Datorinţă, sfântă datorinţă avem să dăm copiilor noştri putinţa de a învăţa carte; dar aceasta să o facem între marginile puterii, averii sau stării noastre, mai cu seamă atunci, cănd suntem dăruiţi de Dumnezeu cu mai mulţi copii. Trebue să ne cugetăm bine, că datorinţă avem să ne îngrijim de toţi copiii câţi îi avem, ca să le dăm pu­tinţa de a trăi în lume, iar nu numai la unu ori doi şi pe ceialalţi să-i lăsăm, ori îndreptăm în ştirea sfântului! O familie numeroasă şi cu avere puţină nu să poate întinde prea de­parte, că nu-i ajung puterile, ca să ţină toţi copiii la şcoale mai înalte. Apoi în ziua de astăzi la toate dero­­gătoriile să cere pregătire mai multă ca pân’acum şi pregătirea aceea să poate câştiga numai cu mari cheltuieli şi cu multe jertfe, cami apoi înghit şi averea cea mai frumoasă. Aceasta să întâmplă atunci şi când copiii învaţă bine, sau cum zice popo­rul când sunt »uşori la cap«, dar apoi când copiii sunt nătângi mai „bătuţi" la cap, greoi şi sunt siliţi să facă sau să treacă o clasă in loc de „unu" în „doi" ani ? Ce cheltueli oarbe nu să fac cu astfel de copiii greoi de cap, pe cari de astfel voim cu ori şi ce preţ să’i facem „domni" fără de a ţinea samă că dăm „făină" pe „tărâţe" şi „grâu!" pe „osîgă"?! Aceasta’i o mare greşală, — a­­ceasta’i un mare rău! Şi — apoi la câţi tineri de ai no­ş­tri, de altcum cu cele,mai frumoa­se pregătiri nu stau la uşile închise cu anii fără de a putea ajuunge în deregătorii mai însemnate?! Ori dacă şi ajung, ce soarte au şi ce vieaţă duc acei oameni nenorociţi, cari sunt ur­măriţi şi spionaţi la tot pasul şi cari trebue să vorbească ce nu gândesc şi să facă ce nu voiesc? E frumoasă şi de toată lauda stră­duinţa celor mai mulţi părinţi de a’şi da şi ţinea copiii la şcoală. Şi nu nu­mai că acesta e un lucru de laudă, ci este şi o datorinţă a părinţilor faţă de copiii lor. Ca să’şi câştige fiecare copil oa­reşicare cunoştinţă de carte o cer a­­ceasta înseşi legile ţării, şi afară de aceea par’că un imbold firesc îndeam­nă pe părinţi a’şi împlini aceasta da­torinţă faţă de copiii lor. Şi ori şi cine simte o deosebită plăcere şi o nespusă bucurie a auzi despre purtarea bună a unui copil şi a vedea şi sporul frumos ce’l face în învăţătură. Să bucură părinţii pentru­ că banii nu să cheltuiesc în zădar şi că din co­pilul cu purtare bună şi cu spor la învăţătură are să iasă sau să devină cu timpul un bărbat vrednic, folositor sîeşi şi altora. Aici avem un îndoit câştig. Dar e rău atunci, când copilul e fără talent, «greoiu de cap* şi în ur­mă cheltuielelor, n’am putut face cu el nici o ispravă de Doamne ajută! Cap sec, bani prăpădiţi, timp pi­erdut ! Aceasta’i apoi o grea lovitură pentru părinţi! De aici apoi zicala: „Bou l’am Canonicul Dr. VASILE SUCIU. — Urmare* — OLTEANUL Nr. 24.

Next