Opinia, decembrie 1898 (Anul 2, nr. 170-194)

1898-12-04 / nr. 173

ANUL II No. m In mărul 10 Bani A ROMMES TKJIE încep la 1 şi 15 ala fife­e&reî iuni şi s® plă­tesc tot­ d’S­ tij.na. isainte In Iaşi­ ia Casa Administraţiei Iaji«Mie­i şi Mrein&tati §ri» m­andate poştale Un aa In ţară 30 kîî, tn streinatateceiei Şase luoi ta * „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAȚIA No 42. — Strada Golieî — No. 42 Numărul 10 Bani AM11CIDRN­E In Iaşî şi judeţe se primesc numai la Administrație in străinatate, direct la administrație şi toate oficiile da publicitate Ann deiert la pag. IV . . . , 80 b. liuia . 41 . . III ... * 40 . . Inserţiile şi reclamele . . . 50 . „ Cu număr vechi a 30 bani REDACŢIA No. 42— Strada Goliei —No. 48 EDIŢIA DE SEARA 3?Asa IAŞI—VINERÎ 4 DECEMBRIE 1898. Discursul d-lui General G. Rostit în şedinţa Senatului de la 30 Noembre a. c.Manu Domnilor Senatori, Ca ultimul ales între dv., m'am cre­zut dator să iau cuvîntul pentru prima oară în acest Senat, cu ocazia răspun­sului la Mesagiul Tronului, fiind­că am dreptul să zic că aduc, atît Tronului şi guvernului, cît şi dv., aprecierile adevă­­rate şi cele mai recente ale ţării asupra situaţiunei politice actuale. Discuţiunea ce se face cu ocaziunea răspunsului la Mesagiu serveşte, după mine, Majestăţei Sale de termometru al opiniunei publice a supuşilor săi faţă cu guvernul, iar ţâ­rei de supapă de siguranţă a sa faţă cu Tronul. Majestatea Sa ştie că cuprinsul răs­ppunsului care se adresează direct Rege­al este: Înainte de toate, expresiunea devotamentului, a respectului şi a iubi­rei poporului său către Tron şi este în­credinţată că în această privinţă şi ma­joritate şi minoritate a Senatului nu se deosebesc. Nu eu, un dinastic real şi con­vins, aşi mai avea nevoe să o declar în numele minorităţii conservatoare din Corpurile Legiuitoare. Ceea ce trebue să serve, însă, Majes­­tăţii Sale de orientare şi busolă şi de termometru in privinţa aprobării sau de­­saprobării ţărei faţă cu guvernul şi în privinţa căldurei sau răcelii cu care îl priveşte, sunt comentariile ce avem a face Mesagiului şi răspunsului la dînsul, precum şi cuprinsul observaţiunilor ce avem a exprima în cuvintările noastre Şi cu cît vom fi mai sinceri, mai reali, mai deschişi în rostirea acelor comenta­rii şi a acelor observaţiuni, cu atît mai bine ne vom fi făcut datoria în numele ţării, care ne-a trimis aci ca să deschi­dem supapa de siguranţă, cînd vedem că ţara este în pericol. La tribuna Parlamentului, înainte de toate, trebueşte să se arăte păsurile ţă­rii şi să se indice relele de care voim a fi tămăduiţi. Aci cuvintările noastre sunt mai cumpătate şi mai puţin per­sonale­ fiind­că le lipseşte atmosfera caldă care ne înflăcărează pe toţi la cea­­laltă tribună, prevăzută şi ea de Con­­stituţiune, la tribuna adunărilor publice, şi vom fi călăuziţi, sper, cu toţii, majo­ritate şi minoritate, de un spirit impar­ţial şi obiectiv. Iar Majestatea Sa, ce­­tindu-ne pe toţi, va şti a găsi busola ce conduce ţara la fericire, va şti a decer­ne legitimitatea cererea şi oportunitatea deschiderea supapei. In acest înţeles, vă rog, d-lor, să as­cultaţi observaţiunile ce voiu avea a face, căci departe este de mine ideia, că Par­lamentele au a adresa Tronului, în numele ţării, răspunsuri la Mesagiul de deschi­dere, cuprinzînd plîngeri sau doleanţe. Vă cer ertare, d-lor, şi nu credeţi că din partea mea ar fi o suficienţă, dacă în­cuvintarea mea voiu introduce adesea activitatea mea personală. In ultimii zece ani am servit des de pivot, împre­jurul căruia s’au desfășurat mai multe din evenimentele prin care am trecut. O ochire, dar, retrospectivă asupra eve­nimentelor politice din urmă mă întîl­­nește în cale chiar fără voia mea. Legislatura actuală a fost deschisă cu aproape unanimitate liberală în Corpu­rile Legiuitoare şi cu absolut unanimi­tate liberală în guvern. D-nii Sturdza, Stătescu, Aurelian, Fleva, erau în per­fectă armonie, şi nici o notă discordantă nu părea a sdruncina supunerea celor trei din urmă la şefia celui d’întăiu. Noi, conservatorii, opriţi de a întră­in Cor­purile Legiuitoare, ne întrebam cu toţii: Oare ce greşeli mari comiseserăm în cei şapte ani de guvernămînt, ce crime anti­naţionale sevîrşiserăm, pentru a fi aşa de oropsiţi şi pentru a vedea ţara în­­torcîndu-şi faţa de la noi cu o majori­tate iarăşi unanimă mai în toate cole­­giele electorale ? Nerecunoscîndu-ne nici o vină, am suferit, dar nu ne-am dat bătuţi şi am făcut apel tot la ţară, mai bine luminată, în contra ţărei ameţite de legendele, neadevărurile, lăudăturile şi făgăduelile falacioase ale adversarilor noştri. Lumina s’a făcut. Şi mai toate alege­rile parţiale ne-au dat majoritatea vo­turilor alegătorilor, trimeţînd pe candi­daţii noştri­ în Corpurile Legiuitoare. Aşa au întrat în Cameră sau Senat d-nil L.* Catargi, George Cantacuzino, Carp, Panu, Take Ionescu, Cămărăşescu, Lupu Costake. Capitala ţării, Bucureştii, mă adoptase pe mine ca port-drapel al opoziţiunei şi numai 25 voturi mi-au lipsit pentru a fi ales, avînd 601 voturi, contra 650 voturi date liberalilor. Succesul moral era însă al nostru. Crimele anti-naţionale, surparea cre­dinţei religioase, sugrumarea libertăţilor publice, atentatul la încrederea ce se cuvine armatei în arma sa şi a ţării în disciplina acesteia, nepriceperea şi des­trăbălarea în cele ale administraţiuneî, deşteptară în ţară o nemulţumire gene­rală. Şi cînd la Iaşi, în jurul alegerei mele, s’a dat lupta politică între parti­dul liberal şi cel conservator, alegăto­rii ieşeni s’au pronunţat in favorul nos­tru, trimeţîndu-mă în sinul acestui Se­nat cu o majoritate de 37 voturi, vo­­tînd cu noi 242 alegători, în contra a 205 alegători cari au votat cu liberalii. Ceea ce capitala ţării nu isbutise a face, a doua capitală o desăvîrşise pe deplin prin energia şi voinţa bine de­terminată a alegătorilor ei, într’un cole­giu luminat şi în contra tuturor mizeriilor întrebuinţate pentru a discredita pe can­didatul conservator. Iacă un avertisment prim, dat guvernului de cătră ţară. Guvernul n’a voit să-l înţăleagă, şi pre­ocupat mai mult de a-şi readuna bucă­ţelele, în care se sfărîmase vestita una­nimitate liberală, a cercat să-şi recîş­­tige legitimitatea la guvern, făcînd din alegerile comunale de la Noembrie a. c. alegeri politice. Noi, conservatorii, am acceptat lupta din nou şi cu această ocaziune. Şi, de voiţi, d-ior Senatori, a medita asupra semnificărei rezultatului alegerilor co­munale, veţi conveni că ţara s’a pro­nunţat tot pentru noi. Se înşală d. Pre­şedinte al nostru cînd, mulţumindu-vă pentru alegerea sa, a zis că astă­zi par­tidul liberal se află mai bine de­cît la deschiderea Parlamentului, anul trecut. Nu de această părere a fost nici chiar guvernul, care n’a găsit nimerit să spu­nă în Mesagiu o vorbă măcar despre a­­legerile comunale. Și cum ar fi putut interpreta răspunsul dat de alegătorii comunali ca favorabil lui ? Nu numai că diferinţa de voturi este minimă în fa­vorul lui: 5024 voturi date conservato­rilor în toată ţara, acum în opoziţie, fa­ţă cu 6238 obţinute la 1894, cînd conser­vatorii erau la putere; pe cînd liberalii aveai­ în opoziţie, la 1894, 4351 voturi şi acum că sunt la putere numai 7672 voturi. Dar încă pentru a obţine chiar această mică majoritate, guvernul a re­curs la mijloacele de pe la 1868 şi a readus toate acele obiceiuri condamna­bile de pe acele vremuri. Ne-a dat îna­poi cu 30 de ani şi o nouă educaţiune a alegătorului va trebui să întreprindem. Bătăuşii au reintrat în scenă ; magis­traţii au fost intimidaţi şi sforţaţi să violeze legea; secretul votului a fost a­­nulat; corupţiunea şi ameninţarea­­şi-au­ reluat influenţa. Şi cine ne-o spune ? Chiar alegăto­rii prin protesturile lor, chiar minis­trul de interne în deciziunile sale, prin care respinge protesturile sau casează alegerea. Criteriul mai cu seamă al acestor a­­legeri îl dă alegerea colegiului întăiit din Capitală. Aci iarăşi persoana mea a servit de pivot, împrejurul căruia se da lupta. Ştiţi că au votat pentru con­servatori 1434, iar pentru liberali, 1789 alegători şi că numai cu 355 voturi ne au întrecut liberalii. Dar in ce condiţi­­uni aceste 355 voturi au fost dobîndite ? Casarea alegerilor, făcută de minis­trul de interne, ca omagiu dat opiniei publice revoltate, ne-o spune în argu­mentarea decisiilei sale. Ceea ce lip­seşte însă în acea decisiune, este şi co­municarea publică că cei vinovaţi vor fi traşi la respundere de cătră ministrul de interne. Această datorie va fi înde­plinită de cătră alegători. Dar noi sun­tem în drept a ne întreba : cum secre­tul votului, împedecat de cătră autori­tatea comunală prin felul plicurilor dis­tribuite şi prin construirea adhoc a u­­nor urne sui generis ; cum asistarea ins­pectorilor comunali şi poliţieneşti, cu braţele încrucişate, la snopelele alegă­torilor conservatori de cătră bătăuşi ; cum distribuirea de cărţi electorale la oameni morţi şi interpuşi, de cătră chiar funcţionarii comunali; şi cum siluirea Preşedinţilor biurourilor de a urma cu alegerea peste ora legală, 10 seara, de cătră inspectori şi funcţionari comunali demisionaţi adhoc şi reintraţi în funcţi­une după alegeri,­­ ne putem întreba zic, cum toate acestea se împacă cu ne­­revocar­ea Primarului, cu nedestituirea a nici unuia din inspectorii sau comi­sarii comunali sau poliţieneşti, denun­ţaţi de noi ? Şi apoi, ar mai fi cine­va în drept să se mire că alegătorii conservatori nu se pot hotărî să participe în asemenea condiţiuni la noua alegere, la care sunt chiemaţî ? Cine ştie ce alte năsdrăvănii se vor mai ivi, la aceste noul alegeri şi la ce neajunsuri băneşti şi trupeşti el s’ar­ ex­pune ? Pentru noi succesul’­poliţie este obţinut şi un nou avertisment al aver­siune! ţărei în contra actualului guvern este dat. Alegerea n’ar face, chiar de am isbuti noi, de­cît să producă un con­siliu comunal al Bucureştilor născut­ mort, care este destinat a fi inmormîntat la cea d’întăiu schimbare politică de regim. Şi acea schimbare, domnilor, sunt si­gur că nu poate întîrzia. Chiar Mesagi­ul de deschidere ne face a o prevedea. Nici odată nu ni s’a prezentat un Me­sagiu mai searbăd și mai gol. Din tot Mesagiul și din tot respunsul pregătit de comisiunea Senatului la acel Mesagiu, noi conservatorii nu ne putem uni de­cît numai cu partea unde se ex­primă indignarea ţării noastre în con­tra oribilului atentat, comis de un des­­creerat, asupra persoanei M. S. Împără­tesei Elisabeta a Austriei, şi participa­rea vine ce a luat România la durerea resimţită de Majestatea Sa împăratul şi Rege Francisc-Iosif, precum şi la par­tea în care ni se comunică primirea sim­patică şi strălucită ce s’a făcut M. S. Regelui nostru în Rusia şi în care se exprimă mulţămirea întregei Românii. Noi de mult eram convinşi despre pri­­etinia pe care împăratul Rusiei era s’o arăte Majestăţii Sale şi despre aminti­rea confraternităţii de arme, consacrată pe cîmpiile Bulgariei, rămasă neatinsă in armata rusă. Ast­fel suntem satisfăcuţi că ni se în­credinţează de guvern că relaţiunile noa­­stre cu toate Statele sunt din cele mai cordiale, şi că România este înconjura­tă de simpatiile generale. Noi conser­vatorii, prin politica noastră prudentă şi prevăzătoare, nici nu ne îndoiam des­pre aceasta. Ne place a lua act că şi d. ministru de externe actual s’a con­vins că aşa şi trebue să fie, şi ca, da­că a voit să facă o deosebire între că­lătoria de an a Majestăţii Sale Regelui la Pesta, cînd n’a însoţit pe Majestatea Sa, şi acea actuală la Petersburg, cînd Ta însoţit, aceasta n’a făcut’o pentru a schim­ba caracterul vizitei M. S. la Petersburg. Vizitele Majestăţii Sale au fost în amîndo­­uă cazurile vizite de bun vecin la două Curţi, deopotrivă bine-voitoare pentru Ro­mânia, şi a căror nesimpatie nu trebueş­te provocată nici la una nici la alta ; nici prin asmuţări a supuşilor din ţările vecine a unora în contra altora, care se sfîrşesc prin scuze; nici prin încu­­ragjarea inamicilor neamului romînesc dîndu-le decoraţiuni, care deşteaptă in­dignarea noastră a tuturor, nici prin broşuri scrise, pe care apoi să fi nevoit a le trata de «greşeli de tinereţe». Dacă, domnilor, putem primi cu mul­ţumire afirmările din Mesagiu relative la relaţiunile noastre exterioare, restul lui provoacă cel puţin marea noastră mirare. Ori­cît ar fi de limitată această a noastră ultimă sesiune de lucru, totuşi nu cred că am putea-o ocupa numai cu legea pentru învăţămîntul profesional, singura lege menţionată în Mesagiu. Sau trebueşte, noi conservatorii, să ghicim în acest program redus de lucru o apro­piată schimbare a regimului la cîrma terei, ceia ce ar aduce cu sine un apel făcut țării înainte de finele legislature! ? Ei, atunci ne-am împăca cu goliciunea Mesagiului. Să mă ierte, de altminteri, domnii miniștri, dacă nu iau în serios ca pro­gram de lucru al acestei sesiuni: «ur­genţa de a lua măsurile cele mai neme­­rite pentru a ne da seamă de cerinţele şi nevoile noastre economice şi comer­ciale, ca să ţinem seamă de dînsele, fiind­că tratatele noastre de comerciu încetează peste curînd». Acest curînd este peste aproape cinci ani şi în acest interval îşi vor fi terminat legislatura chiar nouile Corpuri Legiuitoare, ce sunt a se alege la toamna anului 1899! Anchete, studii, memorii, informaţiuni asupra nevoilor noastre economice şi comerciale sunt o îndatorire perpetuă a guvernului, iar nu numai accidentală, fiind­că peste curînd s’ar împlini trata­tele noastre de comerciu. Oare guver­nul numai de acum înainte îşi propune să facă studiile sale? Şi apoi îndatori­rea Corpurilor Legiuitoare de a examina şi aprecia acele studii, va reveni acelor Corpuri Legiuitoare care vor avea fiinţă în momentul cînd proectul de lege con­cret, fie pentru încheere de tratate, fie pentru vre­ o altă măsură oare­care, va fi fost prezintat. Ce caută dlar această frază, pentru moment banal­, în Mesa­giul de deschidere a unor Corpuri Le­giuitoare care sunt pe ducă? Să nu fie oare iarăși din partea d-lui Preşedinte al consiliului numai un fel de mistificare, cu care doreşte a astupa gura acelora, cari critică partidul libe­ral că nu şi-a ţinut cuvîntul dat de pe timpul opo­ziţiuniî sale, de a abroga le­gea maximului, şi prin care voeşte a justifica amînarea şi pentru viitor a a­­brogărei unei legi, pe care acum, că partidul liberal este la putere, o găse­şte foarte utilă şi aşa de practica în cit o aplică cu vîrf şi îndesat?! Dar cu asemenea aşa zise fineţe din partea liberalilor ne-am obicinuit, însă ele nu mai prind nici la cei mai inculţi cetăţeni. Şi tot în categoria unei dibăcii de a­­celaş fel trebueşte să aşez pasagiul din Mesagiu, care ne spune că anul budge­tar prezintă o situaţiune normală. Ce altă valoare poate avea o exprimare de asemenea speranţe, dacă nu de a clădi numai pentru ochii lumei aşa zise cas­tele spaniole ? Budgetul anului curent este în plină lucrare, şi abia au trecut şapte luni de exerciţiu; cum putem noi de pe acum şti cum se va solda peste opt luni, data închidere! lui ? Mai lesne ’i-a venit, însă, domnului ministru de fi­nanţe—ca să vorbească în Mesagiu ceva despre finanţe,—să ne vorbească de bud­getul curent, dind miragiul unui exce­dent în perspectivă, de cît să ne spună cruda realitate a budgetului anului 1897- 98, care s’a închis la Septembrie 1898, căci acesta s’a închis cu un dificil sim­ţitor sau, cum îi place partidului liberal mai bine să zică pentru budgetele sale, cu cuvîntul eufemistic, cu un excedent... de plăţi. Dar datoria domnului ministru de finanţe era de a ne vorbi tocmai de budgetul anului 1897—98, acum închis. Să Împlinim noi acea datorie a sa. Budgetul anului 1897—98, închis la Septembrie 1898, se închee cu un de­ficit de 6,497,088 lei. Tot deficit a dat şi anul 1896—97 şi anume lei 382,009 ’), precum şi anul 1895—96 lei 16,665,2482), administrat tot de partidul liberal. Prin urmare toa­te budgetele închise sub regimul liberal nu dau de­cît deficite, peste tot de lei 23,534,345. Şi apoi se mai cumetă gu­vernul în Mesagiu să susţină că ţinta sa principală este de a menţine, în mod constant, echilibrul budgetar ? Aceasta am avea dreptul, poate noi conservato­rii, să o zicem, căci la budgetele noas­tre de la 1888 până la 1894—95 inclu­siv, am avut şease ani excedente şi nu­mai în cel din urmă deficit, iar peste tot am lăsat în casa Statului o avere din ex­cedente de lei 35,220,432­­). Mesagiul cuprinde la Începutul său fraza următoare : «Mulţumind cu toţii cerului, că o recoltă mulţumitoare a ur­mat, după un an de grije şi de neca­zuri, putem privi viitorul, plini de în­credere.» Domnilor, să mulţumim cu toţii ce­rului, chiar cu stilul emfatic întrebuinţat de d. raportor în răspunsul sau la Me­sagiu, că ne-a dat o recoltă estimp mul­ţumitoare , dar să ne erte guvernul şi 1) . Deşi ministerul arată pentru acest exer­ciţiu un excedent de lei 3,217,991, dar dintre veniturile înscrise în acel budget, urmează a se scăde suma de 3,600,000 numerar disponibili al casei de amortizare, care această avere, ră­masă de la conservatori, avea altă destinaţie şi nu era o resursă budgetară. 2) . Budgetul anului 1895—96 fusese In ade­văr votat de Camera conservatoare, dar guver­nul liberal venind la putere la Noembre 1895, dînsul a administrat acest budget opt luni, şi prin urmare şi rezultatul budgetului priveşte administraţia liberală. 3) Excedent de la 1888 la 1893 — 94 lei 45.585.931; mai puţin deficitul anului 1894—95 de lei 10.365.499, rezultă un excedent de lei 35.220.432. comisiunea noastră de răspuns la Me­sagiu, a-mi spune că recolta mai puţin bună sau rea, nu are nimic a face cu grija şi necazurile nu numai prin care am trecut, dar prin care trece chiar a­­cum. Ele nu ne vin de la cer, ci de la faptele guvernanţilor noştri şi al spriji­nitorilor săi. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede destinele ei conduse de un guvern, care în opoziţie, pentru a uşurpa pute­rea, excita sentimentul naţional şi prin scrisori, aduse acum la cunoştinţa pu­blică, d. Sturdza scria : că se impune ca o datorie, ca condamnaţii din Sibiu să transporte in Romînia centrul activităţii lor în lupta ce susţin pentru existenţa naţională a Romînilor din Transilvania şi Ungaria.»1 2 3) Auziţi, domnilor, Romînia liberă să devie focarul agitaţiunilor ce erau a se face în regatul Ungariei! Cu alte cuvinte, pe lingă vrăjmăşia Ungurilor în contra neamului romînesc din impe­riul Austro-ungar, provoca şi vrăjmăşia lor în contra Regatului român , probabil aceasta numai pentru a crea greutăţi guvernului conservator din 1894. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede direcţiunea afacerilor României, în­credinţate unui guvern, care, pentru a în­flăcăra patriotismul tinerimei universi­tare din Capitală, pe la 1894, atunci în oposiţie, după destăinuirile 2) ce le face acum d. Aurel Iliescu, un student de pe acele vremuri, excita spiritele, vorbin­­du-le de legiuni, care aveau­ a trece munţii, de bombe explozibile şi de un milion de lei, suficient pentru­­ a pune Transilvania în flăcări. Iar apoi acest guvern, îndată ce este ajuns la putere, el face scuze guvernului maghiar, provoacă desbinări între fraţii de dincolo şi înăbuşeşte chiar cea mai modestă­­exprimare de compătimire a Romînilor din Romînia liberă pentru cel de dincolo. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede că prin denunţări la­ guverne străi­ne şi prin refuz de a aplica o lege a Statului român, se popreşte renta ce se cuvine după acea lege, se îngreunează întreţinerea şcoalei şi a cultului român din Braşov şi se sileşte a se intenta proces guvernului român, pentru a obţine plata unei rente, pe care toate guver­nele, pînă la acel al d-lui Sturdza, o de­servea de bună-voia sa. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd află prin destăinuirile făcute acum un an în plin Parlament, de către chiar liberali, in partidul liberal, cînd pentru a ajunge la putere, nu­s’a sfiit a îndemna la com­ploturi şi pronunciamente pe ofiţerii ro­mmi şi a sdruncina ast­fel bunul renu­me al armatei române. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede că este guvernată tot de acea per­soană, care lăsa să se denunţe Europei că armata română este desarmată, ţinînd în mînă un ciomag. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede pe aceeaşi persoană la cîrmajărit, care fusese silită să părăsească guver­nul, pentru ca oameni mai cu minte din partidul liberal, sfătuiţi şi ajutaţi cu ab­­negaţiune şi realitate de către partidul conservator, să ferească ţara de schismă în biserică şi de lupte religioase, adu­­cînd cu sprijinul mai bine luminat al Satalui Sinod şi cu consiliul înţelept al Majestăţei Sale Regelui pacea în biseri­că , pe aceeaşi persoană, care, revenind la cîrma ţării, aruncă din nou piatra şi redeşteaptă noul scandaluri, despre care după cererea fostului Mitropolit Primat Ghenadie, va avea a da seama dinaintea autorităţilor judecătoreşti, mînjind ast­fel prestigiul datorit unui­­Prim-ministru al ţării prin acuzaţiunea de calomnie. Da, ţara este îngrijită şi necăjită, cînd vede că guvernul liberal, sugrumînd e­­xerciţiul dreptului de alegere, împinge pe cetăţeni la revoluţiune şi la lupta civilă. Căci la ce alt voesc d-nii miniştrii să împingă pe cetăţeni, cînd îl împedică de a-­şi exprima votul lor de control, în libertate, la alegeri. Singurul mijloc legal ca ţara să se pronunţe asupra gu­vernanţilor săi, este acel­a de a depune în libertate votul în urnă, la alegerile comunale sau legislative, pentru acel pe cari alegătorii voesc a-­l desemna ca aleși al lor. Ei bine, alegerile comunale din urmă au fost prevestitoare despre 1) Vezi Tribuna din Sibiu No. 255. 2) Vezi Epoca din București No. 319.

Next