Opinia, decembrie 1898 (Anul 2, nr. 170-194)
1898-12-04 / nr. 173
ANUL II No. m In mărul 10 Bani A ROMMES TKJIE încep la 1 şi 15 ala fifee&reî iuni şi s® plătesc tot d’S tij.na. isainte In Iaşi ia Casa Administraţiei Iaji«Miei şi Mrein&tati §ri» mandate poştale Un aa In ţară 30 kîî, tn streinatateceiei Şase luoi ta * „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAȚIA No 42. — Strada Golieî — No. 42 Numărul 10 Bani AM11CIDRNE In Iaşî şi judeţe se primesc numai la Administrație in străinatate, direct la administrație şi toate oficiile da publicitate Ann deiert la pag. IV . . . , 80 b. liuia . 41 . . III ... * 40 . . Inserţiile şi reclamele . . . 50 . „ Cu număr vechi a 30 bani REDACŢIA No. 42— Strada Goliei —No. 48 EDIŢIA DE SEARA 3?Asa IAŞI—VINERÎ 4 DECEMBRIE 1898. Discursul d-lui General G. Rostit în şedinţa Senatului de la 30 Noembre a. c.Manu Domnilor Senatori, Ca ultimul ales între dv., m'am crezut dator să iau cuvîntul pentru prima oară în acest Senat, cu ocazia răspunsului la Mesagiul Tronului, fiindcă am dreptul să zic că aduc, atît Tronului şi guvernului, cît şi dv., aprecierile adevărate şi cele mai recente ale ţării asupra situaţiunei politice actuale. Discuţiunea ce se face cu ocaziunea răspunsului la Mesagiu serveşte, după mine, Majestăţei Sale de termometru al opiniunei publice a supuşilor săi faţă cu guvernul, iar ţârei de supapă de siguranţă a sa faţă cu Tronul. Majestatea Sa ştie că cuprinsul răsppunsului care se adresează direct Regeal este: Înainte de toate, expresiunea devotamentului, a respectului şi a iubirei poporului său către Tron şi este încredinţată că în această privinţă şi majoritate şi minoritate a Senatului nu se deosebesc. Nu eu, un dinastic real şi convins, aşi mai avea nevoe să o declar în numele minorităţii conservatoare din Corpurile Legiuitoare. Ceea ce trebue să serve, însă, Majestăţii Sale de orientare şi busolă şi de termometru in privinţa aprobării sau desaprobării ţărei faţă cu guvernul şi în privinţa căldurei sau răcelii cu care îl priveşte, sunt comentariile ce avem a face Mesagiului şi răspunsului la dînsul, precum şi cuprinsul observaţiunilor ce avem a exprima în cuvintările noastre Şi cu cît vom fi mai sinceri, mai reali, mai deschişi în rostirea acelor comentarii şi a acelor observaţiuni, cu atît mai bine ne vom fi făcut datoria în numele ţării, care ne-a trimis aci ca să deschidem supapa de siguranţă, cînd vedem că ţara este în pericol. La tribuna Parlamentului, înainte de toate, trebueşte să se arăte păsurile ţării şi să se indice relele de care voim a fi tămăduiţi. Aci cuvintările noastre sunt mai cumpătate şi mai puţin personale fiindcă le lipseşte atmosfera caldă care ne înflăcărează pe toţi la cealaltă tribună, prevăzută şi ea de Constituţiune, la tribuna adunărilor publice, şi vom fi călăuziţi, sper, cu toţii, majoritate şi minoritate, de un spirit imparţial şi obiectiv. Iar Majestatea Sa, cetindu-ne pe toţi, va şti a găsi busola ce conduce ţara la fericire, va şti a decerne legitimitatea cererea şi oportunitatea deschiderea supapei. In acest înţeles, vă rog, d-lor, să ascultaţi observaţiunile ce voiu avea a face, căci departe este de mine ideia, că Parlamentele au a adresa Tronului, în numele ţării, răspunsuri la Mesagiul de deschidere, cuprinzînd plîngeri sau doleanţe. Vă cer ertare, d-lor, şi nu credeţi că din partea mea ar fi o suficienţă, dacă încuvintarea mea voiu introduce adesea activitatea mea personală. In ultimii zece ani am servit des de pivot, împrejurul căruia s’au desfășurat mai multe din evenimentele prin care am trecut. O ochire, dar, retrospectivă asupra evenimentelor politice din urmă mă întîlnește în cale chiar fără voia mea. Legislatura actuală a fost deschisă cu aproape unanimitate liberală în Corpurile Legiuitoare şi cu absolut unanimitate liberală în guvern. D-nii Sturdza, Stătescu, Aurelian, Fleva, erau în perfectă armonie, şi nici o notă discordantă nu părea a sdruncina supunerea celor trei din urmă la şefia celui d’întăiu. Noi, conservatorii, opriţi de a întrăin Corpurile Legiuitoare, ne întrebam cu toţii: Oare ce greşeli mari comiseserăm în cei şapte ani de guvernămînt, ce crime antinaţionale sevîrşiserăm, pentru a fi aşa de oropsiţi şi pentru a vedea ţara întorcîndu-şi faţa de la noi cu o majoritate iarăşi unanimă mai în toate colegiele electorale ? Nerecunoscîndu-ne nici o vină, am suferit, dar nu ne-am dat bătuţi şi am făcut apel tot la ţară, mai bine luminată, în contra ţărei ameţite de legendele, neadevărurile, lăudăturile şi făgăduelile falacioase ale adversarilor noştri. Lumina s’a făcut. Şi mai toate alegerile parţiale ne-au dat majoritatea voturilor alegătorilor, trimeţînd pe candidaţii noştri în Corpurile Legiuitoare. Aşa au întrat în Cameră sau Senat d-nil L.* Catargi, George Cantacuzino, Carp, Panu, Take Ionescu, Cămărăşescu, Lupu Costake. Capitala ţării, Bucureştii, mă adoptase pe mine ca port-drapel al opoziţiunei şi numai 25 voturi mi-au lipsit pentru a fi ales, avînd 601 voturi, contra 650 voturi date liberalilor. Succesul moral era însă al nostru. Crimele anti-naţionale, surparea credinţei religioase, sugrumarea libertăţilor publice, atentatul la încrederea ce se cuvine armatei în arma sa şi a ţării în disciplina acesteia, nepriceperea şi destrăbălarea în cele ale administraţiuneî, deşteptară în ţară o nemulţumire generală. Şi cînd la Iaşi, în jurul alegerei mele, s’a dat lupta politică între partidul liberal şi cel conservator, alegătorii ieşeni s’au pronunţat in favorul nostru, trimeţîndu-mă în sinul acestui Senat cu o majoritate de 37 voturi, votînd cu noi 242 alegători, în contra a 205 alegători cari au votat cu liberalii. Ceea ce capitala ţării nu isbutise a face, a doua capitală o desăvîrşise pe deplin prin energia şi voinţa bine determinată a alegătorilor ei, într’un colegiu luminat şi în contra tuturor mizeriilor întrebuinţate pentru a discredita pe candidatul conservator. Iacă un avertisment prim, dat guvernului de cătră ţară. Guvernul n’a voit să-l înţăleagă, şi preocupat mai mult de a-şi readuna bucăţelele, în care se sfărîmase vestita unanimitate liberală, a cercat să-şi recîştige legitimitatea la guvern, făcînd din alegerile comunale de la Noembrie a. c. alegeri politice. Noi, conservatorii, am acceptat lupta din nou şi cu această ocaziune. Şi, de voiţi, d-ior Senatori, a medita asupra semnificărei rezultatului alegerilor comunale, veţi conveni că ţara s’a pronunţat tot pentru noi. Se înşală d. Preşedinte al nostru cînd, mulţumindu-vă pentru alegerea sa, a zis că astăzi partidul liberal se află mai bine decît la deschiderea Parlamentului, anul trecut. Nu de această părere a fost nici chiar guvernul, care n’a găsit nimerit să spună în Mesagiu o vorbă măcar despre alegerile comunale. Și cum ar fi putut interpreta răspunsul dat de alegătorii comunali ca favorabil lui ? Nu numai că diferinţa de voturi este minimă în favorul lui: 5024 voturi date conservatorilor în toată ţara, acum în opoziţie, faţă cu 6238 obţinute la 1894, cînd conservatorii erau la putere; pe cînd liberalii aveai în opoziţie, la 1894, 4351 voturi şi acum că sunt la putere numai 7672 voturi. Dar încă pentru a obţine chiar această mică majoritate, guvernul a recurs la mijloacele de pe la 1868 şi a readus toate acele obiceiuri condamnabile de pe acele vremuri. Ne-a dat înapoi cu 30 de ani şi o nouă educaţiune a alegătorului va trebui să întreprindem. Bătăuşii au reintrat în scenă ; magistraţii au fost intimidaţi şi sforţaţi să violeze legea; secretul votului a fost anulat; corupţiunea şi ameninţareaşi-au reluat influenţa. Şi cine ne-o spune ? Chiar alegătorii prin protesturile lor, chiar ministrul de interne în deciziunile sale, prin care respinge protesturile sau casează alegerea. Criteriul mai cu seamă al acestor alegeri îl dă alegerea colegiului întăiit din Capitală. Aci iarăşi persoana mea a servit de pivot, împrejurul căruia se da lupta. Ştiţi că au votat pentru conservatori 1434, iar pentru liberali, 1789 alegători şi că numai cu 355 voturi ne au întrecut liberalii. Dar in ce condiţiuni aceste 355 voturi au fost dobîndite ? Casarea alegerilor, făcută de ministrul de interne, ca omagiu dat opiniei publice revoltate, ne-o spune în argumentarea decisiilei sale. Ceea ce lipseşte însă în acea decisiune, este şi comunicarea publică că cei vinovaţi vor fi traşi la respundere de cătră ministrul de interne. Această datorie va fi îndeplinită de cătră alegători. Dar noi suntem în drept a ne întreba : cum secretul votului, împedecat de cătră autoritatea comunală prin felul plicurilor distribuite şi prin construirea adhoc a unor urne sui generis ; cum asistarea inspectorilor comunali şi poliţieneşti, cu braţele încrucişate, la snopelele alegătorilor conservatori de cătră bătăuşi ; cum distribuirea de cărţi electorale la oameni morţi şi interpuşi, de cătră chiar funcţionarii comunali; şi cum siluirea Preşedinţilor biurourilor de a urma cu alegerea peste ora legală, 10 seara, de cătră inspectori şi funcţionari comunali demisionaţi adhoc şi reintraţi în funcţiune după alegeri, ne putem întreba zic, cum toate acestea se împacă cu nerevocarea Primarului, cu nedestituirea a nici unuia din inspectorii sau comisarii comunali sau poliţieneşti, denunţaţi de noi ? Şi apoi, ar mai fi cineva în drept să se mire că alegătorii conservatori nu se pot hotărî să participe în asemenea condiţiuni la noua alegere, la care sunt chiemaţî ? Cine ştie ce alte năsdrăvănii se vor mai ivi, la aceste noul alegeri şi la ce neajunsuri băneşti şi trupeşti el s’ar expune ? Pentru noi succesul’poliţie este obţinut şi un nou avertisment al aversiune! ţărei în contra actualului guvern este dat. Alegerea n’ar face, chiar de am isbuti noi, decît să producă un consiliu comunal al Bucureştilor născut mort, care este destinat a fi inmormîntat la cea d’întăiu schimbare politică de regim. Şi acea schimbare, domnilor, sunt sigur că nu poate întîrzia. Chiar Mesagiul de deschidere ne face a o prevedea. Nici odată nu ni s’a prezentat un Mesagiu mai searbăd și mai gol. Din tot Mesagiul și din tot respunsul pregătit de comisiunea Senatului la acel Mesagiu, noi conservatorii nu ne putem uni decît numai cu partea unde se exprimă indignarea ţării noastre în contra oribilului atentat, comis de un descreerat, asupra persoanei M. S. Împărătesei Elisabeta a Austriei, şi participarea vine ce a luat România la durerea resimţită de Majestatea Sa împăratul şi Rege Francisc-Iosif, precum şi la partea în care ni se comunică primirea simpatică şi strălucită ce s’a făcut M. S. Regelui nostru în Rusia şi în care se exprimă mulţămirea întregei Românii. Noi de mult eram convinşi despre prietinia pe care împăratul Rusiei era s’o arăte Majestăţii Sale şi despre amintirea confraternităţii de arme, consacrată pe cîmpiile Bulgariei, rămasă neatinsă in armata rusă. Astfel suntem satisfăcuţi că ni se încredinţează de guvern că relaţiunile noastre cu toate Statele sunt din cele mai cordiale, şi că România este înconjurată de simpatiile generale. Noi conservatorii, prin politica noastră prudentă şi prevăzătoare, nici nu ne îndoiam despre aceasta. Ne place a lua act că şi d. ministru de externe actual s’a convins că aşa şi trebue să fie, şi ca, dacă a voit să facă o deosebire între călătoria de an a Majestăţii Sale Regelui la Pesta, cînd n’a însoţit pe Majestatea Sa, şi acea actuală la Petersburg, cînd Ta însoţit, aceasta n’a făcut’o pentru a schimba caracterul vizitei M. S. la Petersburg. Vizitele Majestăţii Sale au fost în amîndouă cazurile vizite de bun vecin la două Curţi, deopotrivă bine-voitoare pentru România, şi a căror nesimpatie nu trebueşte provocată nici la una nici la alta ; nici prin asmuţări a supuşilor din ţările vecine a unora în contra altora, care se sfîrşesc prin scuze; nici prin încuragjarea inamicilor neamului romînesc dîndu-le decoraţiuni, care deşteaptă indignarea noastră a tuturor, nici prin broşuri scrise, pe care apoi să fi nevoit a le trata de «greşeli de tinereţe». Dacă, domnilor, putem primi cu mulţumire afirmările din Mesagiu relative la relaţiunile noastre exterioare, restul lui provoacă cel puţin marea noastră mirare. Oricît ar fi de limitată această a noastră ultimă sesiune de lucru, totuşi nu cred că am putea-o ocupa numai cu legea pentru învăţămîntul profesional, singura lege menţionată în Mesagiu. Sau trebueşte, noi conservatorii, să ghicim în acest program redus de lucru o apropiată schimbare a regimului la cîrma terei, ceia ce ar aduce cu sine un apel făcut țării înainte de finele legislature! ? Ei, atunci ne-am împăca cu goliciunea Mesagiului. Să mă ierte, de altminteri, domnii miniștri, dacă nu iau în serios ca program de lucru al acestei sesiuni: «urgenţa de a lua măsurile cele mai nemerite pentru a ne da seamă de cerinţele şi nevoile noastre economice şi comerciale, ca să ţinem seamă de dînsele, fiindcă tratatele noastre de comerciu încetează peste curînd». Acest curînd este peste aproape cinci ani şi în acest interval îşi vor fi terminat legislatura chiar nouile Corpuri Legiuitoare, ce sunt a se alege la toamna anului 1899! Anchete, studii, memorii, informaţiuni asupra nevoilor noastre economice şi comerciale sunt o îndatorire perpetuă a guvernului, iar nu numai accidentală, fiindcă peste curînd s’ar împlini tratatele noastre de comerciu. Oare guvernul numai de acum înainte îşi propune să facă studiile sale? Şi apoi îndatorirea Corpurilor Legiuitoare de a examina şi aprecia acele studii, va reveni acelor Corpuri Legiuitoare care vor avea fiinţă în momentul cînd proectul de lege concret, fie pentru încheere de tratate, fie pentru vre o altă măsură oarecare, va fi fost prezintat. Ce caută dlar această frază, pentru moment banal, în Mesagiul de deschidere a unor Corpuri Legiuitoare care sunt pe ducă? Să nu fie oare iarăși din partea d-lui Preşedinte al consiliului numai un fel de mistificare, cu care doreşte a astupa gura acelora, cari critică partidul liberal că nu şi-a ţinut cuvîntul dat de pe timpul opoziţiuniî sale, de a abroga legea maximului, şi prin care voeşte a justifica amînarea şi pentru viitor a abrogărei unei legi, pe care acum, că partidul liberal este la putere, o găseşte foarte utilă şi aşa de practica în cit o aplică cu vîrf şi îndesat?! Dar cu asemenea aşa zise fineţe din partea liberalilor ne-am obicinuit, însă ele nu mai prind nici la cei mai inculţi cetăţeni. Şi tot în categoria unei dibăcii de acelaş fel trebueşte să aşez pasagiul din Mesagiu, care ne spune că anul budgetar prezintă o situaţiune normală. Ce altă valoare poate avea o exprimare de asemenea speranţe, dacă nu de a clădi numai pentru ochii lumei aşa zise castele spaniole ? Budgetul anului curent este în plină lucrare, şi abia au trecut şapte luni de exerciţiu; cum putem noi de pe acum şti cum se va solda peste opt luni, data închidere! lui ? Mai lesne ’i-a venit, însă, domnului ministru de finanţe—ca să vorbească în Mesagiu ceva despre finanţe,—să ne vorbească de budgetul curent, dind miragiul unui excedent în perspectivă, de cît să ne spună cruda realitate a budgetului anului 1897- 98, care s’a închis la Septembrie 1898, căci acesta s’a închis cu un dificil simţitor sau, cum îi place partidului liberal mai bine să zică pentru budgetele sale, cu cuvîntul eufemistic, cu un excedent... de plăţi. Dar datoria domnului ministru de finanţe era de a ne vorbi tocmai de budgetul anului 1897—98, acum închis. Să Împlinim noi acea datorie a sa. Budgetul anului 1897—98, închis la Septembrie 1898, se închee cu un deficit de 6,497,088 lei. Tot deficit a dat şi anul 1896—97 şi anume lei 382,009 ’), precum şi anul 1895—96 lei 16,665,2482), administrat tot de partidul liberal. Prin urmare toate budgetele închise sub regimul liberal nu dau decît deficite, peste tot de lei 23,534,345. Şi apoi se mai cumetă guvernul în Mesagiu să susţină că ţinta sa principală este de a menţine, în mod constant, echilibrul budgetar ? Aceasta am avea dreptul, poate noi conservatorii, să o zicem, căci la budgetele noastre de la 1888 până la 1894—95 inclusiv, am avut şease ani excedente şi numai în cel din urmă deficit, iar peste tot am lăsat în casa Statului o avere din excedente de lei 35,220,432). Mesagiul cuprinde la Începutul său fraza următoare : «Mulţumind cu toţii cerului, că o recoltă mulţumitoare a urmat, după un an de grije şi de necazuri, putem privi viitorul, plini de încredere.» Domnilor, să mulţumim cu toţii cerului, chiar cu stilul emfatic întrebuinţat de d. raportor în răspunsul sau la Mesagiu, că ne-a dat o recoltă estimp mulţumitoare , dar să ne erte guvernul şi 1) . Deşi ministerul arată pentru acest exerciţiu un excedent de lei 3,217,991, dar dintre veniturile înscrise în acel budget, urmează a se scăde suma de 3,600,000 numerar disponibili al casei de amortizare, care această avere, rămasă de la conservatori, avea altă destinaţie şi nu era o resursă budgetară. 2) . Budgetul anului 1895—96 fusese In adevăr votat de Camera conservatoare, dar guvernul liberal venind la putere la Noembre 1895, dînsul a administrat acest budget opt luni, şi prin urmare şi rezultatul budgetului priveşte administraţia liberală. 3) Excedent de la 1888 la 1893 — 94 lei 45.585.931; mai puţin deficitul anului 1894—95 de lei 10.365.499, rezultă un excedent de lei 35.220.432. comisiunea noastră de răspuns la Mesagiu, a-mi spune că recolta mai puţin bună sau rea, nu are nimic a face cu grija şi necazurile nu numai prin care am trecut, dar prin care trece chiar acum. Ele nu ne vin de la cer, ci de la faptele guvernanţilor noştri şi al sprijinitorilor săi. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede destinele ei conduse de un guvern, care în opoziţie, pentru a uşurpa puterea, excita sentimentul naţional şi prin scrisori, aduse acum la cunoştinţa publică, d. Sturdza scria : că se impune ca o datorie, ca condamnaţii din Sibiu să transporte in Romînia centrul activităţii lor în lupta ce susţin pentru existenţa naţională a Romînilor din Transilvania şi Ungaria.»1 2 3) Auziţi, domnilor, Romînia liberă să devie focarul agitaţiunilor ce erau a se face în regatul Ungariei! Cu alte cuvinte, pe lingă vrăjmăşia Ungurilor în contra neamului romînesc din imperiul Austro-ungar, provoca şi vrăjmăşia lor în contra Regatului român , probabil aceasta numai pentru a crea greutăţi guvernului conservator din 1894. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede direcţiunea afacerilor României, încredinţate unui guvern, care, pentru a înflăcăra patriotismul tinerimei universitare din Capitală, pe la 1894, atunci în oposiţie, după destăinuirile 2) ce le face acum d. Aurel Iliescu, un student de pe acele vremuri, excita spiritele, vorbindu-le de legiuni, care aveau a trece munţii, de bombe explozibile şi de un milion de lei, suficient pentru a pune Transilvania în flăcări. Iar apoi acest guvern, îndată ce este ajuns la putere, el face scuze guvernului maghiar, provoacă desbinări între fraţii de dincolo şi înăbuşeşte chiar cea mai modestăexprimare de compătimire a Romînilor din Romînia liberă pentru cel de dincolo. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede că prin denunţări la guverne străine şi prin refuz de a aplica o lege a Statului român, se popreşte renta ce se cuvine după acea lege, se îngreunează întreţinerea şcoalei şi a cultului român din Braşov şi se sileşte a se intenta proces guvernului român, pentru a obţine plata unei rente, pe care toate guvernele, pînă la acel al d-lui Sturdza, o deservea de bună-voia sa. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd află prin destăinuirile făcute acum un an în plin Parlament, de către chiar liberali, in partidul liberal, cînd pentru a ajunge la putere, nus’a sfiit a îndemna la comploturi şi pronunciamente pe ofiţerii rommi şi a sdruncina astfel bunul renume al armatei române. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede că este guvernată tot de acea persoană, care lăsa să se denunţe Europei că armata română este desarmată, ţinînd în mînă un ciomag. Da, ţara este îngrijată şi necăjită, cînd vede pe aceeaşi persoană la cîrmajărit, care fusese silită să părăsească guvernul, pentru ca oameni mai cu minte din partidul liberal, sfătuiţi şi ajutaţi cu abnegaţiune şi realitate de către partidul conservator, să ferească ţara de schismă în biserică şi de lupte religioase, aducînd cu sprijinul mai bine luminat al Satalui Sinod şi cu consiliul înţelept al Majestăţei Sale Regelui pacea în biserică , pe aceeaşi persoană, care, revenind la cîrma ţării, aruncă din nou piatra şi redeşteaptă noul scandaluri, despre care după cererea fostului Mitropolit Primat Ghenadie, va avea a da seama dinaintea autorităţilor judecătoreşti, mînjind astfel prestigiul datorit unuiPrim-ministru al ţării prin acuzaţiunea de calomnie. Da, ţara este îngrijită şi necăjită, cînd vede că guvernul liberal, sugrumînd exerciţiul dreptului de alegere, împinge pe cetăţeni la revoluţiune şi la lupta civilă. Căci la ce alt voesc d-nii miniştrii să împingă pe cetăţeni, cînd îl împedică de a-şi exprima votul lor de control, în libertate, la alegeri. Singurul mijloc legal ca ţara să se pronunţe asupra guvernanţilor săi, este acela de a depune în libertate votul în urnă, la alegerile comunale sau legislative, pentru acel pe cari alegătorii voesc a-l desemna ca aleși al lor. Ei bine, alegerile comunale din urmă au fost prevestitoare despre 1) Vezi Tribuna din Sibiu No. 255. 2) Vezi Epoca din București No. 319.