Opinia, decembrie 1899 (Anul 3, nr. 172-195)

1899-12-04 / nr. 175

R AMUL III No. 175 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—SAMBATA 4 DECEMBRIE 1899 Numărul 10 Bani ABOXAM TEXTELE încep la 1 şi 15 ale fia cărei luni şi se plătesc totd'auna înainte la Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinăuta 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA A«. 17.— Str.te l;i î*i impri ti— NT© 17. ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani AXLxVCIlKILE In I.şî şi judeţe se primesc numai la Administraţie In strainătate direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . , 20 b. linia ii 'i ii HI * • ‘‘.b ej Inserţiile şi reclamele . . S, ț, ■ „ Un număr vechiu/ 3 d l bani REDA C T Xo. 17—Sradu 1‘runtfdei—Xo. 17 ~ Ad' :■ 4 -v f d-liii Ta li« *» »va* A Şedinţa camerei din 30 Noembrie 1899 a fost menită să rănile înscrisă cu neşterse litere de aur în istoria parlamentară a ţăreî romîneştî, căci în această şedinţă d. Take Ionescu şi-a rostit memorabilul seu discurs. Nu numai ca conservatori, dar ca buni romîni putem cu drept cuvînt fi mîndri şi saluta fără restricţiune această dată demnă de amintire. Nici o dată ţara noastră nu a fost lipsită de oameni de stat întrunind toate şi cele mai desăvîrşite calităţi; nu rareori incinta corpurilor noastre legiuitoare au avut prilejul de a asculta măestrite cuvântări remarcabile ca formă şi fond, şi rostite de barbaţi a căror capacitate şi valoare a fost recunoscută de partizani ca şi de adversari. De cînd avem însă un parlament, nici o dată nu ne-a fost dat să împărtăşim o emoţiune atît de puternică, ca acea pe care am resimţit-o în şedinţa de luni, la auzul discursului d-lui Take Ionescu. Timp de trei oare neîntrecutul orator a vorbit făr’ de întrerupere; şi timp de trei oare auditorul, fără distincţiune de culoare politică, nemişcat, cu atenţiunea puternic aţintită asculta subjugat şi uimit fiecare vorbă, ce cădea de pe buzele neîntrecutului maestru Take-gură- de-aur. Dominată de puterea covîrşitoru'uî talent, camera întreagă asculta într’o religioasă putere pe acela care avea zeescul dar de a îmblînzi cu puterea vorbei pîn’ şi bordeie ocultiste, precum altă dată Orfeu îmblînzea prin puterea cîntecului seu fiarele sălbatice. Şi farmecul dura—şi toţi ar fi voit să dureze cit de mult... Dar în deşert ne silim a descrie impresiunea produsă, căci niciodată n'am reuşi să redăm măcar o palidă idee despre puternica emoţiune resimţită de auditor. Din toate punctele de vedere, atît ca formă cît şi ca fond, discursul a fost un capodoperă, iar oratorul a atins de astă dată culmea desăvîrşiteî perfecţiuni, Şi cu drept cuvînt, căci e Ionescu era însufleţit de adevăr şi pătruns de since Colegiul I Iaşi Alegerea de la 16 Decembrie Candidatul partidului conservator la alegerea unui deputat ce va avea loc în ziua de 18 Decembrie la Colegiul I este: Dr. LEI SCULY ritate—această calitate atît de rară oamenilor politici. Animat de spiritul de dreptate, Take Ionescu a început prin a face istoricul marelor opere săvîrşite de partidul conservator ; şi restabilind adevărul, a dat fiecăruia ceia ce i se cuvinea, porţiunea legitimă de merit. Apoi, examinînd situaţiunea partidului de la recenta sa venire la putere şi pînă astăzi, a expus cu o claritate uimitoare starea problemelor cari ne preocupăm şi soluţiunile propuse de partidul conservator. Rana pe rînd totul a fost expus şi examinat , nu este chestiune, nu este problemă care să nu fi fost discutată şi arătată sub adevărata ei lumină. O repeţim, discursul a fost un desăvîrşit capodoperă neîntrecut pînă acuma. Putem cu drept cuvînt susţine că avem un parlament care ne face onoare, dar partidul conservator poate fi mîndru de genialul bărbat ce se făleşte a număra în raidurile sale. Şedinţa de 29 Noembrie 1899 va rămînea înscrisă cu neşterse litere de aur în istoria parlamentară a ţăreî noastre. VORBE Un răzvrătit. Aţi cetit faimosul sonet al lui Baudelaire, le rebelled Un ange furieux fond du del comme un aigle. Du mecréant saisit k plein poing Ies cheveux Et dit, le secouant: tu connaîtras la regie, Car je suis ton bon ange ! entends-tu? Je le veux!» Sache qu’il (aut aimer, sans faire la gremace, Le pauvre, la méchant, le tortu, l’hébétó, l'our que tu puisses faire a Jésus, quand il passe, Un manleau frioinphal avec la charité, Tel est l’Amour. Avant que fon coeur ne se blase, A la gloire de Dieu rallume fon extase, C’est la vólupté vraie aux durables appas.“ El l’ange chátiant, autant ma fői! qu’il aime. De ses poings de géant torture l’anathéme Mais le damné répond toujours: Je ne veux pás. De cite ori am cetit, acest sonet, mi-a părut că într’insul se reflectă viața chinuitului lui autor. Zilele acestea, recetind memoriile lui Maxime du Camp, am dat peste vr’ocîteva amintiri, referitoare la Baudelaire, care ne au convins că credinţa noastră era îndreptăţită. Viitorul poet era aşa de încăpăţînat şi de nestrămutat în voinţele sale, încît deseori se iscau scene de violenţe citre el şi generalul Aupick, soţul de-al doilea al mamei poetului. Ca să le facă a înceta, generalul a fost nevoit să-l trimeată în Indii. E clar adevărat că scrisul e omul! Orice vei face, îndrugător nenorocit de vorbe, care cerci să-ţi faci fruntea olimpiană, fără voe îţi vei aşterne credinţele adinei ale sufletului în liniile, pe care mîna ta te va însemna. Oricît vei cerca să ridici zid de oţel între viaţa şi scrierea ta, va fi în zadar. Fără să vrai chiar vei da monstrului cu mii de capete „bucăţi din inima ta rupte». Şi totuşi îngerul cel bun îţi şopteşte: Lasă-ţi chinul să se liniştească. De Ce îl sgîndăreşti în zadar? De ce faci să sîngere veşnic rana, ce se poate tămădui ? De ce veşnicia aceasta de suferinţî, pentru a lasa un nume sunător, cînd poţi trăi liniştit ? Opreştete, te alină şi fii în pace. „Mais le damné répond toujours: je ne veux pas“. Faust Portile de Fer j In importantul seu discurs rostit dinaintea camerei în şedinţa din 29 Noembrie, d. I. Lahovari, ministru de externe, a citit şi citeva pasagii din nota pe care o adresase ministrului de externe Austro- Ungar. Publicăm cu plăcere citeva extracte dintr’acea notă, pentru ca cetitorii noştri să poată aprecia în cunoştinţă de cauză atitudinea demnă şi fermă pe care a ştiut să o păstreze ministrul de externe al cabinetului conservator. Trebuesc să adăugăm că modul de a vedea al guvernului conservator a primit complecta aprobare a Rusiei, care, împărtăşind în această privinţă vederile statului român, a declarat că aderă fără nici o reservă la această notă şi aprobă în totul atît vederile ce conţine, cum şi modul în care ea este redactată. Nota d-lui I. Lahovari este o puternică palmă dată ministrului de externe liberal —am numit pe Sturdza. Iată acum şi pasagiile esenţiale : «Execuţia Porţilor de Fer şi în consecinţă dreptul de a percepe taxe, s’a încredinţat Austro-Ungariei, conform art. 35 al tratatului de la Berlin. Dar cu toate că Romînia şi Serbia n’au fost admise să participe la decisiunile congresului, nu mai puţin evident e că mandatu ce a fost încredinţat Austro-Ungariei de către puterile semnatare ale tratatului de la Berlin, a fost încredinţat şi în numele celor două puteri riverane pe ale căror teritorii şi pe apele cărora trebuia să fie executate o parte din lucrări.» «Or, dacă este un principii constant, ca, orice mandatar are dreptul, după îndeplinirea misiunei sale, să fie rambursat de cheltuelile ce le-a făcut. Nu poate face însă acest lucru decît numai în înţelegere cu acela care şi-a încredinţat mandatul, atît din punctul de vedere al cheltuelilor făcute, cît şi din punctul de vedere al modului cum va fi indemnizat.» «De aici decurge consecinţa că tariful taxelor de perceput pentru rambursarea cheltuelilor făcute la Porţile de Fer, trebue să fie stabilit de comun acord cu puterile semnatare ale tratatului din Berlin, cît şi cu puterile riverane în al căror nume citatul mandat a fost încredinţat Austro-Ungariei.» ...O altă cestiune de principiu din cele mai importante şi asupra căreia am onoare a atrage atenţiunea guvernului imperial şi regal e cea următoare: «Dacă din secţiunea Orşova ori Vîrciorova—Turnu-Severin un vas trece prin vechia cale navigabilă fără a întrebuința canalul, este evident că conform cu principiile formale stabilite prin art. 15 al tractatului de la Paris de la 30 Martie 1857 și prin art. 6 al tratatului din Londra de la 13 Martie 1871, acest vas care nu profită de lucrările executate, nu trebue să plătească taxa. Articolul 15 din tratatul de la Paris zice: „Nu se va percepe nici o taxă de peeajasată numai pe faptul navigaţiunei pe fluviu.» Serviciul Telegrafic — al OPINIEI — Procesul complotului. Şedinţa de la 1 Decembrie, înalta Curte ascultă mai mulţi martori cari declară că contele Şarban-Ponteves nu s’a amestecat în ademenirile lucrătorilor cari vroiau să’i facă mai multe manifestaţii. D. Bulot, procurorul republice!, depune asupra instrucţiune! făcute în privinţa acuzaţilor. El demonstrează că instrucţia a fost făcută cu toate formele legale. Audienţa se ridică fără incident. Roma 2 Decembrie. Camera deputaţilor. D. Visconti-Venosta declară că el nu întreţine nici o negociere cu scop de a obţine concesiuni teritoriale în China. Este vorba numai de oarecari cereri de concesiuni de mine cu totul private. Totul tinde a se crede că mersul Chinei va putea fi deschis comerţului italian. S’a exagerat mult forţa navală trimisă în China. Chemarea ei trebue numai de cît să fie gradată, căci dacă s’ar face de-odată ar putea exersa un efect supărător. Discuţia generală a budgetului ministerului afacerilor străine este închisă. D. Bartilai depune o moţiune de trecere la ordinea zilei, după care camera compară sincerile declaraţiuni ale guvernului asupra Chinei cu acele cari afirmă că onoarea naţională va fi compromisă dacă se va chema vasele din marea Galbenă. Invită guvernul să justifice direcţia curentelor politice opuse urmate în extremul Orient. D. Pelloux declară că guvernul respinge moţiunea propusă de d. Bertilai, contra căreia el pune chestia de încredere. Ordinea de zi a d-lui Bertilai este respinsă cu 163 voturi contra 53 şi 21 de abţineri. Viena 2 Decembrie. Camera deputaţilor Şedinţa de azi începe prin un mare tumult din partea Cehilor cari cere ca preşedintele camerei să revoace o declaraţie formală făcută într’o chestie secundară. Tumultul nu încetează decît numai atunci cînd preşedintele a îndeplinit cererea Cehilor. Camera trece la ordinea zilei la care este discuţia legei quotei-parte. D. Fort, ceh, pronunţă un discurs care durează cinci ore. D. Meuger, german, relevînd discursul contelui Buelow, sfătue popoarele Austro- Ungariei să renunţe la luptele politicei interioare pentru a participa la împărţirea pămîntului, de care a vorbit contele Buelov. Legea quote parte este trimeasă unei comisiuni, Viena 2 Decembrie Comisia budgetului delegaţiunei austriace a adoptat budgetul extraordinar al resboiului şi creditele pentru Bosnia şi Herzegovina. Din tribulaţiile Unui ziarist in După multă chibzuinţă şi gîndire am redactat nota esplicativă astfel: „Din eroare s’a strecurat ieri o notă relativă la cataclismul nocturn (stingerea „tanarelor) de astă noapte. Vom ancheta „faptele şi vom restabili echilibrul adevărului". Evrica!... găsisem terminologia apocaliptică a comunicatului şi eram ţanţoş ca un curcan care î şi rotează coada şi spintecă pămîntul cu aripele. încurajat că am eşit cu bine din o aşa complicaţie pe care nu o prevăzusem, mă consideram deja ca un ziarist făcut gata, şi concepui planuri măreţe care să mă împingă departe. Am fost cel dintâi în Iaşi care am inventat traducerea romanelor în fascicule a zece bani. îmi aduc aminte că am început—mi se pare—cu Bandiţii Londrei, roman de mare sensaţie, din care, în fiece septămînă, scoteam cîte o fasciculă In mii de exemplare care se vindeau ca pînea caldă. Aveam depozite prin mai multe capitale de judeţe şi întinsesem conrespondenţe cu toţi depozitarii, carii în mare parte mă trăgeau pe slavă, contestând regulat numărul fasciculelor ce espeduiam şi declarînd că nu pot să’mi trimată banii decît după apariţia celei de a zecea fascicule. Cu această ocazie am avut o dureroasă decepţie care rai-a servit de mare experienţă şi m’a descurajat să mai întreprind vr-o dată negustoria romanelor în fascicule. Lucrul s’a petrecut ast-fel: Eu traduceam Hcrndiţia Londrei în foileton, astfel că zaţul se aranja, după tirajul lojei, în pagini mici, şi nu plăteam tipografului decit hîrtia şi tragerea, pentru care însă mi se făcu credit pînă după înIntr’o bună dimineaţă însă, comitetul de redacţie superior, compus din vr-o 14 persoane, începu a nu mai fi de acord asupra direcţiei politice a gazetei. O parte din comitet fu smomit de guvern—partea care contribuea cu mai mulţi bani la gazetă— şi astfel foaia, găsindu-se în imposibilitate materială să meargă înainte, fu inchisă. Rămas pe din afară, mă gîndii să caut a’mi aduna micele sumi ce ’mi datoreau depozitarii. Aceştia însă, vezînd că gazeta a dispărut şi ştiind că fasciculele erau estrase din foiletonul gazetei, nu vroiră nici macar să ’mi răspundă la nenumăratele mele scrisori, care mă speteau cu timbrele. încă o decepţie deci, în spinoasa mea cale de ziarist, decepţie care de altmintrelea mi-a servit de mare experienţă făcîndu-mă să cunosc năravurile depozitarilor, care pe acele vremuri erau de o aroganţă de nedescris. In scurtă vreme însă, un nou ziar a apărut în Iaşi, şi fui angajat ca colaborator, însărcinat însă și cu corectura articolului de fond, îndeletnicire care mi-a atras la rindul ei o sumă de neajunsuri și de supărări dintre care unele mi-au amarît cumplit viața mea de gazetar. JUVENAL. ^ ,”"r' ^ "* 0 curiozitate artistică Știrea recentă despre posibilitatea retragereî d-neî Aristizza Romanescu din teatru—In plină glorie şi forţă artistică—ne- a întristat enorm, dar ni s’a părut explicabilă, logică chiar pînă la un punct, în condiţiunile ştiute. E vorba de cauze fireşti, psihologice, de amorul propriu al unei mari artiste, de demnitatea şi ambiţiunea dreaptă a unui atît de înalt talent dramatic. Toate acestea ne dovedesc tocmai iubirea de teatru, iar nu saturaţia, dezgustul. Lucrul e foarte natural. Artistul se pasionează zi cu zi mai mult de scenă—unde a trăit cele mai încîntătoare momente şi cele mai profunde emoţii. Şi chiar dacă ar fi legate de ea toate mizeriile şi neajunsurile de care ne vorbeşte Dumas prin gura lui Kean, viaţa de teatru romînesc încă cea mai pasionantă şi mai atrăgătoare pentru temperamentele cari s’au format în atmosfera scenei, de dorul căriia se vestejesc ca florile lipsite de aier și lumină. Un caz cu totul de altă natură însă ne a surprins zilele aceste, relatat, de redactorul unui mare ziar vienez. E vorba de retragerea din teatru a marei artiste Eleonora Duse, celebra tragediană italiană, astăzi în turneu prin Europa. Duse are nu numai o genială putere dramatică, dar şi o curioasă psihologie artistică. Şi una din cele mai bizare manifestări este şi dorinţa de a renunţa foarte în curînd la viaţa de scenă, fără însă a părăsi literatura dramatică pe care o va cultiva numai prin.... conferinţa, cetind sau recitind pasagii din operile teatrale ale autorilor clasici sau versuri de ale scriitorilor iluştri. Pricina ? Iată ce a declarat ziaristului: „...Aşi vrea să scăp de sclăvia scenei şi să fiu liberă. Nu este o viaţă,este un iad. „...Nu vă puteţi închipui ce simt, cînd, la şase oare seara, îmi trece prin minte gîndul: Preste două emisuri va trebui iar să întrupezi vr’o eroină, să cobori vr’un înger sau să dezgropi un demon. Mă înfior atunci de mine însămi —e un fior de moarte. Mereu, mereu moartea, otrava, pumnalul, ameţeala şi agonia! Aşi vrea să scap de toate cadavrele pe care le tîrîiu după mine, legate par’că de mine cu lanţuri, aşi vrea să rup lanţul acesta. Deja acum joc foarte rar, cît mai rar posibil, nicîodată mai mult de trei luni pe an şi în acest interval cu pauze mari. E cu neputinţă pentru mine să apar pe scenă de două ori în şir. Odată n’am jucat, cinc-spre-zece luni în şir. Aceasta fu epoca cea mai frumoasă în viaţa mea. Cu cîţiva amici am călătorit în Egipt, plătind fiecare partea sa. Am urcat Nilul, am rătăcit printre temple şi piramide, seara adormeam trudiţi de moarte,—era încântător ! Precît de fără voie călătoresc pentru arta mea, pre atît de plăcută mi-e călătoria fără teatru. Chiar în turneele de artă mă interesez cu deosebire de orașe, de muzee, de clădiri. Mă dau în vînt după un concert muzical. Eram pasionată de Wagner.... Acum mi-a mai trecut. Credeți însă că nu-mi iubesc arta mea? O, nu, dar n’aş vrea să mă pierd cu trup şi sufiet întrînsa; n’aş vrea să-i jerffesc toate aptitudinele spiritului meu. Pe lingă aceste—anii trec Vedeţi—începe a-mi încărunţi părul...." După cît ne spune ziaristul vienez deciziunea marei tragediane e fermă şi e numai o chestiune de timp pentru ca ea să devie fapt îndeplinit. Temperamentul ursuz al Dusei e în parte cauza hotărîrei acestei. Emotivitatea colosală pe care o descrie însăşi artista, după cum am văzut mai sus, o depărtează de această viaţă, plină de patimi şi emoţii. In timp de şase săptămîni Duse n’a dat în Viena decît şase representaţii, ceea ce face că de abia poate face faţă cheltuelelor enorme. Mai e şi greutatea cu care se luptă Duse—în afară de temperament—şi cu... temperaturile diverse. Crescută în climatul Italiei senine, tragedia nasufere mult sub alte ceruri şi de ordinar camera Dusei e un adevărat Inhalatorium, unde artista îşi crează o atmosferă specială şi uşor respirabilă. Ce va face Duse, părăsind teatrul ? Ea nu va părăsi decît scena şi marele ei aparat, urmînd a „interpreta“, cu imensul ei talent de dicţiune, operile ilustre în faţa publicului. La întrebarea ziaristului dacă deciziunea e serioasă, artista răspunse: — «Foarte serioasă! Cum şi cînd nuştiu încă precis. Dar trebue să ascultăm totdeauna de zeul nostru intern—parcă aşa a zis Socrate. — «Vorbiţi de «Demonul» lui ? —«Da, da, am și eu demonul meu în mine. —«Și ce vă spune el ?