Opinia, decembrie 1907 (Anul 5, nr. 306-327)

1907-12-08 / nr. 311

5 tani Exemplarul a­bonamente Dn an . . . . , SO lei 6 Urni. » • • 10 » Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. •fi»« ZIAR I •Mfm. A__t'.ti! ' V.—No. 311. Simbătă 8 Decembre 1907 Oolcăe patimile La ministerul de intrucţiune dom­neşte un duh rău. In goana şi prigoana a tot ce e conservator, hotar nu mai este. De la anularea în masă făcută de însuşi ministrul, de la acel act anarhic făcut în ciuda oricărui ar­ticol din lege, nu e zi lasată de Dumnezeu pentru ca să nu fie tîrîţi înaintea autorităţilor şcolare oameni, cari au reprezentat şi ei un pic de au­toritate, şcolară sub ministerul trecut. E lung pomelnicul unor asemenea nelegiuiri ! De ce se dă în judecată ? Ce scop se urmăreşte ? . Lumea stă încremenită şi priveşte cu dezgust la clica ce stăpîneşte as­tăzi destinele învăţămîntului, şi nu găseşte de­cît gest de desaprobare la toată această prigonire. Am fi îndatinaţi a vedea că şcoala romînă pluteşte într'o atmosferă mai ideală potrivit chemării sale , am fi Îndatinaţi a vedea pe membrii cor­pului didactic animaţi de un gînd mai potrivit apostolatului lor. Nimic din toate acestea. Din contră , pe cînd în starea ge­nerală a spiritelor se văd azi aşa de mari­ apropieri între partide pentru conlucrări la bunul fizic obştesc al mulţi­mei ; pe cînd oameni cari nu şi-au vorbit de ani, oameni care se credeau aşa de depărtaţi unii de al­ţii prin politica lor, astăzi se văd conlucrind împreună în îndeplinirea aceluiaşi ţel; în domeniul şcoalei nu, se sapă un şanţ şi mai adînc între colegii de aceiaşi profesie, între oa­meni ce luptă spre acelaşi ţel, dar reprezintă tabere deosebite politice. E putred mărul în şcoală, şi e putred miezul! . . . începutul răului 1’a făcut însuşi mi­nistrul. In actul anarhic al anulări­­rilor de la 2 Iulie, corpul didactic a văzut începutul deslânţuirei urei şi duşmăniei. , , Dacă punctul de vedere ar fi fost perfect drept, nu s’ar fi revenit întăiu de însuşi acelaşi ministru asupra marei majorităţi a numirilor; iar dacă în principiu măsura ar fi fost impecabilă, contenciosul n’ar fi avut putinţa de anulare a cîtorva anulări. Astăzi însă actul anarhic al d-lui Haret e judecat şi condemnat şi în parte şi în total. _ . . . Subalternii aceluiaşi ministru lu­crează din acelaşi spirit îngust şi pă­timaş. Articole exprese de lege sunt calcate, ori eludate; prevederile ex­prese ale regulamentului nesocotite, domnia bunului plac reîntronată ; ar­bitrarul se întîlneşte la fie­ce pas. Oameni mici încunjură azi pe mi­nistrul cel mic.­­ Oameni pătimaşi şi vindicativi se­condează pe ministrul pătimaş şi vin­dicativ. . . Egalitatea în măsuri nu e ţinuta , şi autoritatea şcolară de azi pentru unii e mumă, pentru alţii e ciumă. Două fapte : Foştii inspectori şcolari Bucur Ipi­­rescu şi Gr. Patriciu au fost condem­­naţi între altele şi pentru aceste lu­cruri: cel dintâi ca preşedinte­­ de comisie examinatoare a făcut întim­­pinare ministerului că cu nedreptul a fost plătit cu 10 lei diurnă, pe cînd colegul său liberal a fost plătit cu 20 lei diurnă pentru aceiași trea­bă. Ministrul trimite pe fostul ins­pector în judecată și neutrul consi­liu permanent il cenzurează pe fos­tul inspector şcolar cu leafa pe 15 zile, fără a infiera faptul de vădita părtinire al ministrului. Cel de al doilea înscrie între can­didaţi la examenul de înaintare pe loc, pe un învăţător cu stat perso­­nal bun, dar încondeiat de revizorul şcolar respectiv, pentru că el credea că nu trebue. Şi de ce ? învăţăto­rul trecea drept’liberal cu simpatiile lui, şi cercul politic în care trăia re­vizorul a crezut că e locul de a-l prigoni. Ei bine, inspectorului şcolar conservator i s’a făcut vină că a îns­cris rău pe un candidat liberal de cătră neutrul consiliu permanent! De cînd e şcoala romînească, şi de cînd sunt miniştri de instrucţi­une, cînd s’a constatat că unele exa­mene ori concursuri au suferit de mari lipsuri de formă, sau au fost atinse de vădite părtiniri, s’au casat acele examene, tăind prin aceasta hatîrul şi incorectitudinea. Supt d. Haret pentru prima oară —în dor de prigoană- se dau în ju­­■ decată şi membrii examinatori, cari au crezut că pot interpreta tăcerea reglementului în amănuntele proce­­deurilor de urmat şi dispunind în consecinţă. Nu , aceasta a dat prilej unui lung proces, în care , din profesorii con­servatori au fost judecaţi şi prealabil condemnaţi de neutrul consiliu per­manent, fără a se atinge cu aceasta scopul vizat, căci şi azi alţi membri —liberali însă—fac uz de această interpretare largă a regulamentului. Un duh râu stăpîneşte ministerul în­văţămîntului public. Patimile cale de la cei chemaţi a dirigui învăţămîntul. Şi e cu atât mai trist spectacolul, că pe când în celelalte direcţiuni totul merge spre conciliaţiune, spre apropriere, în do­meniul şcoalei veninul actualului re­gim sapă şanţuri din ce în ce mai prăpăstioase. Dura-va acest duh ? Ori pomenirea lui pieri-va cu sgomot!* * * I Trei condamnări S'a judecat la consiliul permanent pro­cesul celor 3 profesori, foşti membri in co­misia examenului de înaintare pe loc ţinut la Iaşi. Tot fondul procesului era un fapt pe cît de simplu, pe atît de dovedit: la 5 şe­dinţe, 2 din membri dăduse delegaţie cole­gului de al 3-lea să asiste la deschiderea plicurilor pentru disertaţia orală. Regula­­mentul nici nu opreşte, nici nu prevede o­­bligativitatea pentru membri de a fi toţi prezenţi şi delegaţia ie în spiritul regula­mentului. Consiliul permanent era în faţa unei interpretări de regulament. Toate celelalte puncte erau pretexte pen­tru a îngreuia şi mări faptul. Un consiliu compus din profesori integri ar fi avut de judecat o apreciare, o inter­pretare, şi chiar fiind în desacord cu in­terpretarea dată de inculpaţi, ar fi judecat în consecinţă, dând deziderate, formulînd norme de procedări, făcînd jur­isprudenţă. Dar lucrul nu se prezintă aşa. Cu 2—3 zile înainte presa liberală şi în sp­ecialViitorul, unde d. St. C. Ioan e re­dactor şi colaborator, a publicat notiţe ten­denţioase despre inculpaţi, în special contra d-lui Gh. Ghibănescu. In ce scop ? Pentru a crea o atmosferă ostilă şi a se arăta ce­lorlalţi 2 colegi din consiliu, că faptul ie mai grav de cît se crede. Discuţiunea a limpezit însă lucrul şi s’a arătat că sunt simple viciuri de for­mă la procese-verbale şi o largă interpre­tare de reglement în tăcerea lui. Pe acest teren s’a pus şi apărarea şi apelul d-lui Virgil Arion a avut slab ecou în suflitul membrilor din consiliu, căci li se astupase urechile. „Nu lovind, a zis d. Virgil A­­rion, se poate îndruma lumea dăscălească la păstrarea pură şi neştirbită a tuturor formelor impecabile. Prin lovirea celor 2 inculpaţi, date fiind situaţiile lor, scopul mi­nistrului nu va fi ajunsu. Şi aşa şi este. S’a dat cenzura pe 5 zile. Erau oarele S sara ; discuţia în comun a celor 3 membri a durat 10 minute, deci avizul era prealabil luat. S’au |&p$l ) *,y ’ i y'Mi­* dus toţi la masă. Imediat o notiţă com­plectă a fost redactată pentru Viitorul de acelaşi d. St. C. loan, însemnându-se şi felul Merilor compacte şi cursive, trimisă pe la 10 sara, tipărită până la 4 dim., în care se făcea cunoscut judecata imparţială a membrilor din consiliu: „cu unanimitate consiliul a aplicat censura, d-lor Ghibănescu şi Patriciu, cea mai mare pedeapsă ce poate da Cons, permanent unor profesori secundari“. De ce această grabă tocmai la­­ Viitorul, d-lui Şt. C. loan ? De ce să se apese asu­pra cuvintelor: „unanimitate şi cea mai mare pedeapsă? Să se ştie dar : la cons, permanent jude­cătorii sunt părtinitori; iar dacă se face caz de judecata recea unuia sa,u a doi din membri, fără voe se * fac''coadă de topor tuturor uneltirilor şi patimilor ce calcăe la acest minister al instrucţiunei de la şeful departamentului şi pănă la acoliţii lui. S’a urmărit o ţintă: prin condemnarea d-lui Gr. Patriciu s’a căutat a se înfiera administraţia conservatoare, prin condem­narea d-lui Gh. Ghibănescu s’a lovit omul politic, care era un spin pentru cei de la Instrucţie. Au reuşit. Dar votul are şi răzvoi. „Celebrul“ CAZ Ordinea, excelentul nostru confrate, are un articol judicios asupra influ­enţelor nefaste ale corifeilor naţiona­lişti. Influenţa aceasta, după părerea justă a Ordinei, a creiat tinerimei o mentalitate pe cît de curioasă, pe a­­tît de dăunătoare. Confratele bucureştian ia, în acea­stă privinţă, ca exemn­lu celebrul caz cu Opinia şi continua astfel: Ziarul „Opinia“ a relevat mai zilele trecute un fapt revoltător: un profesor universitar de pe catedra sa a atacat po­litica ţărei a atacat pe fruntaşii acestei ţări, a atacat instituţiile noastre şi aceasta în termenii cei mai vulgari şi în nici o legătură cu cursul pe care îl profesa. Era o eşire bolnăvicioasă a unui om, care toată viaţa a suferit de acest lucru: de a bînui tot ce e mare şi bun, tot ce trebue să fie respectat şi iubit în această ţară. Ei bine,a fost de ajuns ca această no­tiţă să fie dată în vileag, pentru ca o parte a studenţimei universitare din Iaşi să se prezinte la redacţia ziarului, să cea­ră o desminţire a faptului relevat, să a­­meninţe cu distrugere vandalică a redac­ţiei, în caz dacă ziarul nu va reveni a­­supra celor spuse cu rectificări favorabile profesorului. Nu e acest fapt o caracterizare a acelei mentalităţi de care vorbeam ? Nu e un simptom al acestei bolii, care se întinde mereu în sufletul tinerimei noastre : anar­hia intelectuală ? Avem o Constituţie, care prevede libertatea presei şi a cuvîn­­tului ; suntem liberi de a ne expune pă­rerile şi gîndurile şi se găsesc tineri, de­mocraţi şi socialişti, cari vocec a cenzura gîndirea şi părerea altuia, căci e contra lor ! Această mentalitate despotică trebue înlăturată, trebue combătută, căci nu putem permite să avem, într’o ţară libe­ră, un grupuleţ de oameni, cari ne vor dicta, sub egida maeştrilor lor de scan­daluri, ceea ce trebue să gîndim şi să scrim. Şi trebue combătută, căci avem nevoie să se întroneze şi la noi într’o zi regi­mul adevărat constituţional, bazat pe respectul legilor şi instituţiilor noastre şi pe respectul persoanelor de seamă a acestei ţări s­uni. Un act judecătoresc, pe care-l repro­ducem mai încolo, dovedeşte că d. Veni­­dicat oficial al partidului liberal, a împru­mutat pe un biet sătean cu suma modică de 136 lei cu interese de 3 la sută pe lună, întrebarea ce se degajează din acest soi de afacere nu poate fi dacă d. Lascar Veniamin este camatar. Find­că ie evi­dent, faţă de colosalul procent ce-l are ca principiu în afaceri, că d. Veniamin face parte din acea clasă de vampiri sociali, cari exploatează nevoia, neştiinţa şi nai­vitatea. W­S&Din acest punct de vedere nu se mai încape îndoială: d. Veniamin­te camatar. Dar poate un asemenea om, în împre­jurările prin care trecem, să fie chemat a face parte dintr’o Cameră, care are me­nirea de a regula soarta săteanului şi de a-l face scapat, între altele, şi de cămă­tării de speţa candidatului oficial de la Bacău ? Pentru o mai bună lămurire reprodu­cem actul semnat de însuşi d. Veniamin şi ie treaba liberalilor dacă cred cu cale să menţie o astfel de candidatură . Domnule preşedinte, Subsemnatul Lascar Veniamin, pro­fesor, domiciliat în Bacău, am onoare a vă ruga să bine­voiţi a autoriza pe corpul portăreilor pentru a face cuve­nitul comandament d-lui Costachi Cer­nat, locuitor din comuna Scorţeni, plasa Taslău, care nu a fost următor a-mi achita suma de 136 lei capital cu pro­cente de 3 la sută de lună, ce-mi dato­­reşte, în baza sinetului autentificat de primăria comunei Luncani la No. 1204 şi învestit cu formula executorie de judecătoria ocolului Bistriţa, la No. 302 din 25 Septembrie 1900, cesionat acest sinet către subscrisul de către d. Ioniţă Sohodeteanu cu actul de cesiune auten­tificat de judecătoria ocolului Bacău la No. 338 din 19 Decembrie 1902, care act s-a notificat debitorului cu notifi­carea vizată de Corpul Portăreilor Tri­­bunalul Bacău la No. 4053 din 8 Fe­bruarie, 1903 după cum se constată din procesul-verbal încheiat de agentul ju­decătoresc de pe lingă oficiul portărei­lor Tribunalului Bacău cu data de 14 Februarie 1903. Somîndu-i ca, în termen de 30 zile libere dela comunicarea comandamentu­lui, să îmi plătească suma de mai sus capital de 136 lei CU procentele lor de 3­0/g pe lună, socotite de la 9 Iulie 1900 pînă la achitare, plus cheltuelile de ur­mărire, căci în caz contrar voi urmări şi vinde silnic înaintea acestui onor. tri­bunal imobilele debitorului ce le pose­dă în corn. Scorţeni, secţia Grigoreni plasa Taslăul de jos Trotuş jud. Bacău. Lascar Veniamin Un candidat... potrivit D. Lascar Veniamin, unul din foştii stâlpi ai foastei social-democraţii române, a fost proclamat candidat al partidului de la putere, la vacanţa ce există la colegiul II de deputaţi din Bacău. D. Lascar Veniamin a devenit deci un bărbat la ordinea zilei şi cum d-sa nu presintă neci o importanţă în ce priveşte actualitatea, în afară doar că este candi­datul partidului liberal, am rescolit tre­cutul acestui bărbat şi am constatat că d-sa este un Mare fit­anciar. Este adevărat că d. Veniamin, de­şi mare financiar, nu se ocupă de daraveri băneşti mari, fiind­că lipsa unui mai mare capital îl opreşte de la asemenea operaţi­­amin, fost social-democrat şi actual can­ OAMENI la LUCRURI Răspunsul Epigramei Confratele „Adevărul“ vorbind de faptul unic că epigrama noastră dedicată unui celebru...nas va compare acum îna­intea înaltei Curţi de Casaţie observă că: „absurditatea de a reclama im­potriva u­­nei epigrame a fost aşa de mare, încît ar merita o a doua epigramă“. „ Aceasta însă ar fi o prea mare cinste , zice Epigrama; eu nu mă scobor la nivelul celui dintăiu venit, a celui mărginit, care nu-mi cunoaşte valoarea şi rostul. De cînd lumea domeniul meu e nemărginit, eu stăpînesc întreg universul şi, aşa mică şi modestă cum sunt în cuprinsul celor patru versuri ale mele, am rîs şi potrîde de omenirea toată, de la suverani şi mi­niştri pînă la muritorii simpli şi viţioşi. Eu sunt, la rîndul meu, o Suverană în imperiul capriciului, căci mă simt atot­puternică şi neînfrîntă. Micimea mea e prefăcută, ca să mă pot apropia de mi­cimea oamenilor, să încap în sufletul lor şi să le simt defectele şi să mă inspir de la ele ; să mă vîr în gînduri şi în inimi, ca să mustru, să osîndesc, să muşc şi să înţep, să dor pînă la disperare şi să ră­­mîn aceeaşi­ inofensivă dar temută de toţi. Eu aleg urîtul un frumos dar şi fru­mosul din urît, răul celor buni, dar şi partea bună ace­r răi; iar toate le măsur şi le îndrept—rîzînd, cum făceau străbu­nii latini la şcoala cărora am crescut şi am învăţat. Eu nu dau poetului nemurire dar îi dau putere ; eu nu-i aduc lauri, dar îi aduc biciul şi astfel cu înarmat stîrpeşte viţiul şi putregaiul, insuficienţa şi deşertăciunea. Judecători? Oaîndă ? Ce-mi pasă de aceste toate ? Căci eu sunt spiritul care­­ judec mai drept şi mai nepărtinitor, eu judec de mii de ani, eu sunt intr’un cuvînt.—Epigrama“ ! Rodion A cui e Universitatea? Acum foarte de curînd, în jurul Uni­­versităţei din Viena, s’a încins cea mai interesantă discuţiune şi cea mai instruc­­tvă luptă ce s’a putut vedea vr’odată. Primarul Vienei­Lueger, care e în acelaş timp şeful celui mai puternic partid po­litic din Austria, partidul clerical, anun­ţase într’un discurs emfatic că va lupta împreună cu partizanii sei pentru „a pune mîna” pe Universitate — în scopuri poli­tice bine înţeles. S’a ridicat atunci ca un singur om marea majoritate a corpu­lui profesoral vienez şi a studenţimei în potriva pretenţiunilor ridicole ale politi­cianului. Discuţiunea nu s’a mărginit aici; după sutele de întruniri de protestare chesti­unea fu adusă în Parlament şi după cele mai luminoase desbateri, s’a primit cu unanimitate moţiunea profesorului Masa­ră prin care guvernul dădea ţărei ga­ranţia morală că Universitatea va fi fe­rită de ori ce feliu da înrîurire politică. Ziarele care dusese cea mai vehementă campanie pe această chestiune au primit lauda fără rezervă şi nici cei mai pasio­naţi sau mai interesaţi dintre partizanii lui Lueger nu s’au încumetat să pro­fere vr-o ofensă la adresa acelor ziare. Să trecem acum la cele ce se petrec la noi şi anume în a doua Capitală a ţărei. Iaşul, decăzut economiceşte, lipsit de orice avînturi şi depopulat în chip sen­sibil, avea cel puţin faima unui centru cultural, graţie Universităţei sale. Sunt tocmai zece ani de cînd cu cel mai cu­rat entuziasm şi sub oblăduirea suvera­nilor, a fost inaugurat cel mai înalt aşe­­zămînt de cultură, menit a menţinea sla­va laşului, a-i conserva reputaţia de lea­găn al mişcărei culturale. De atunci gu­vernele care s’au succedat le crima ţărei au înmulţit catedrele universităţei noas­tre şi între dînsele figurează şi o catedră de economie politică. Profesorul respec­tiv nu face, e drept, economie de.... po­litică, nu perde adică nici un prilej de a pune studenţimea în curent cu ceea ce crede d-sa că este adevărul in politică şi exemple de aceste adevăruri am repro­dus dăunăzi din notele autentice ale cursului d-sale : cei mai cu vază şi cu au­toritate barbaţi politici ai Romîniei con­timporane sunt pur şi simplu tărîţi în noroi, gratificaţi cu epitete batjocoritoare şi aceste îndrăzneli sunt numai manifes­tări ale unui întreg sistem, ale unei stra­nii concepţiuni şi ale unei mentalităţi anormale. Alte manifestări au avut loc în cursul timpului şi au provocat polemici vehe­mente. Abia un an a trecut de cînd un profesor universitar, decanul facultăţii de ştiinţi, a dat alarma în contra făţărniciei acelui fals apostol, în contra năzuinţei de a cuceri Universitatea iaşană în scopuri electorale,­servindu-se de doctrine pseudo­­ştiinţifice. Dar apostolul nu s’a dat bă­tut, ci îşi urmează sistematic, opera de învrăjbire, sistemul de capricii şi perso­nalităţi. Aşa bună­oară pe anumiţi stu­denţi profesorul de economie politică îi ignorează pur şi simplu, refuză de a le semna livretele de prezenţă la curs, îi refuză la examene, îi expune să audă’ la lecţiunile de...economie politică cele mai triviale aluziuni şi echivocuri. Iar când presa dă alarma, cînd divulgă o parte din cele petrecute la acest faimos curs, atunci... atunci ,*la presă trebuie desfiinţată şi de cine credeţi ? De studenţimea univer­sitară care vrea să fie agreabilă numitului profesor. Ce ar zice economistul dacă, bună­oară, sub impresia celor divulgate în ziare, un număr de cetăţeni, din spirit politic, s ar hotărî să... desfiinţeze cursul d-sale atît de de prisos, servinduse de ace­leaşi mijloace brutale care se predică s­­u­­denţimei? Unde ar fi deosebirea? Este oare un astfeliu de curs mai necesar da­cît libertatea de a gîndi şi scrie ? Slobod e profesorul de a vorbi studenţilor în particular cum voeşte, dar nu de pe ca­tedră ! Cunoaştem profesori amabili — între cari cităm pe decanul facultăţei de medicină care au adunat de multe ori în saloanele lor studenţimea, dar nu în sco­puri politice. Cu ani in urmă d. Haret, de cîte ori venea in Iaşi, oferea studen­ţilor ceaiuri şi serate la d-a, dar nimeni nu­­ ar putea învinui că a făcut politică în atari ocaziuni şi nu ne îndoim ca şi astăzi va fi departe de a încuragja în­­tîmplările recente, ameninţările de de­vastare pe care opinia publică le atribue exclusiv profesorilor naţionalişti. Aceştia din urmă tratează Universita-

Next