Opinia, decembrie 1907 (Anul 5, nr. 306-327)
1907-12-08 / nr. 311
5 tani Exemplarul abonamente Dn an . . . . , SO lei 6 Urni. » • • 10 » Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare, 38. •fi»« ZIAR I •Mfm. A__t'.ti! ' V.—No. 311. Simbătă 8 Decembre 1907 Oolcăe patimile La ministerul de intrucţiune domneşte un duh rău. In goana şi prigoana a tot ce e conservator, hotar nu mai este. De la anularea în masă făcută de însuşi ministrul, de la acel act anarhic făcut în ciuda oricărui articol din lege, nu e zi lasată de Dumnezeu pentru ca să nu fie tîrîţi înaintea autorităţilor şcolare oameni, cari au reprezentat şi ei un pic de autoritate, şcolară sub ministerul trecut. E lung pomelnicul unor asemenea nelegiuiri ! De ce se dă în judecată ? Ce scop se urmăreşte ? . Lumea stă încremenită şi priveşte cu dezgust la clica ce stăpîneşte astăzi destinele învăţămîntului, şi nu găseşte decît gest de desaprobare la toată această prigonire. Am fi îndatinaţi a vedea că şcoala romînă pluteşte într'o atmosferă mai ideală potrivit chemării sale , am fi Îndatinaţi a vedea pe membrii corpului didactic animaţi de un gînd mai potrivit apostolatului lor. Nimic din toate acestea. Din contră , pe cînd în starea generală a spiritelor se văd azi aşa de mari apropieri între partide pentru conlucrări la bunul fizic obştesc al mulţimei ; pe cînd oameni cari nu şi-au vorbit de ani, oameni care se credeau aşa de depărtaţi unii de alţii prin politica lor, astăzi se văd conlucrind împreună în îndeplinirea aceluiaşi ţel; în domeniul şcoalei nu, se sapă un şanţ şi mai adînc între colegii de aceiaşi profesie, între oameni ce luptă spre acelaşi ţel, dar reprezintă tabere deosebite politice. E putred mărul în şcoală, şi e putred miezul! . . . începutul răului 1’a făcut însuşi ministrul. In actul anarhic al anulăririlor de la 2 Iulie, corpul didactic a văzut începutul deslânţuirei urei şi duşmăniei. , , Dacă punctul de vedere ar fi fost perfect drept, nu s’ar fi revenit întăiu de însuşi acelaşi ministru asupra marei majorităţi a numirilor; iar dacă în principiu măsura ar fi fost impecabilă, contenciosul n’ar fi avut putinţa de anulare a cîtorva anulări. Astăzi însă actul anarhic al d-lui Haret e judecat şi condemnat şi în parte şi în total. _ . . . Subalternii aceluiaşi ministru lucrează din acelaşi spirit îngust şi pătimaş. Articole exprese de lege sunt calcate, ori eludate; prevederile exprese ale regulamentului nesocotite, domnia bunului plac reîntronată ; arbitrarul se întîlneşte la fiece pas. Oameni mici încunjură azi pe ministrul cel mic. Oameni pătimaşi şi vindicativi secondează pe ministrul pătimaş şi vindicativ. . . Egalitatea în măsuri nu e ţinuta , şi autoritatea şcolară de azi pentru unii e mumă, pentru alţii e ciumă. Două fapte : Foştii inspectori şcolari Bucur Ipirescu şi Gr. Patriciu au fost condemnaţi între altele şi pentru aceste lucruri: cel dintâi ca preşedinte de comisie examinatoare a făcut întimpinare ministerului că cu nedreptul a fost plătit cu 10 lei diurnă, pe cînd colegul său liberal a fost plătit cu 20 lei diurnă pentru aceiași treabă. Ministrul trimite pe fostul inspector în judecată și neutrul consiliu permanent il cenzurează pe fostul inspector şcolar cu leafa pe 15 zile, fără a infiera faptul de vădita părtinire al ministrului. Cel de al doilea înscrie între candidaţi la examenul de înaintare pe loc, pe un învăţător cu stat personal bun, dar încondeiat de revizorul şcolar respectiv, pentru că el credea că nu trebue. Şi de ce ? învăţătorul trecea drept’liberal cu simpatiile lui, şi cercul politic în care trăia revizorul a crezut că e locul de a-l prigoni. Ei bine, inspectorului şcolar conservator i s’a făcut vină că a înscris rău pe un candidat liberal de cătră neutrul consiliu permanent! De cînd e şcoala romînească, şi de cînd sunt miniştri de instrucţiune, cînd s’a constatat că unele examene ori concursuri au suferit de mari lipsuri de formă, sau au fost atinse de vădite părtiniri, s’au casat acele examene, tăind prin aceasta hatîrul şi incorectitudinea. Supt d. Haret pentru prima oară —în dor de prigoană- se dau în ju■ decată şi membrii examinatori, cari au crezut că pot interpreta tăcerea reglementului în amănuntele procedeurilor de urmat şi dispunind în consecinţă. Nu , aceasta a dat prilej unui lung proces, în care , din profesorii conservatori au fost judecaţi şi prealabil condemnaţi de neutrul consiliu permanent, fără a se atinge cu aceasta scopul vizat, căci şi azi alţi membri —liberali însă—fac uz de această interpretare largă a regulamentului. Un duh râu stăpîneşte ministerul învăţămîntului public. Patimile cale de la cei chemaţi a dirigui învăţămîntul. Şi e cu atât mai trist spectacolul, că pe când în celelalte direcţiuni totul merge spre conciliaţiune, spre apropriere, în domeniul şcoalei veninul actualului regim sapă şanţuri din ce în ce mai prăpăstioase. Dura-va acest duh ? Ori pomenirea lui pieri-va cu sgomot!* * * I Trei condamnări S'a judecat la consiliul permanent procesul celor 3 profesori, foşti membri in comisia examenului de înaintare pe loc ţinut la Iaşi. Tot fondul procesului era un fapt pe cît de simplu, pe atît de dovedit: la 5 şedinţe, 2 din membri dăduse delegaţie colegului de al 3-lea să asiste la deschiderea plicurilor pentru disertaţia orală. Regulamentul nici nu opreşte, nici nu prevede obligativitatea pentru membri de a fi toţi prezenţi şi delegaţia ie în spiritul regulamentului. Consiliul permanent era în faţa unei interpretări de regulament. Toate celelalte puncte erau pretexte pentru a îngreuia şi mări faptul. Un consiliu compus din profesori integri ar fi avut de judecat o apreciare, o interpretare, şi chiar fiind în desacord cu interpretarea dată de inculpaţi, ar fi judecat în consecinţă, dând deziderate, formulînd norme de procedări, făcînd jurisprudenţă. Dar lucrul nu se prezintă aşa. Cu 2—3 zile înainte presa liberală şi în specialViitorul, unde d. St. C. Ioan e redactor şi colaborator, a publicat notiţe tendenţioase despre inculpaţi, în special contra d-lui Gh. Ghibănescu. In ce scop ? Pentru a crea o atmosferă ostilă şi a se arăta celorlalţi 2 colegi din consiliu, că faptul ie mai grav de cît se crede. Discuţiunea a limpezit însă lucrul şi s’a arătat că sunt simple viciuri de formă la procese-verbale şi o largă interpretare de reglement în tăcerea lui. Pe acest teren s’a pus şi apărarea şi apelul d-lui Virgil Arion a avut slab ecou în suflitul membrilor din consiliu, căci li se astupase urechile. „Nu lovind, a zis d. Virgil Arion, se poate îndruma lumea dăscălească la păstrarea pură şi neştirbită a tuturor formelor impecabile. Prin lovirea celor 2 inculpaţi, date fiind situaţiile lor, scopul ministrului nu va fi ajunsu. Şi aşa şi este. S’a dat cenzura pe 5 zile. Erau oarele S sara ; discuţia în comun a celor 3 membri a durat 10 minute, deci avizul era prealabil luat. S’au |&p$l ) *,y ’ i y'Mi* dus toţi la masă. Imediat o notiţă complectă a fost redactată pentru Viitorul de acelaşi d. St. C. loan, însemnându-se şi felul Merilor compacte şi cursive, trimisă pe la 10 sara, tipărită până la 4 dim., în care se făcea cunoscut judecata imparţială a membrilor din consiliu: „cu unanimitate consiliul a aplicat censura, d-lor Ghibănescu şi Patriciu, cea mai mare pedeapsă ce poate da Cons, permanent unor profesori secundari“. De ce această grabă tocmai la Viitorul, d-lui Şt. C. loan ? De ce să se apese asupra cuvintelor: „unanimitate şi cea mai mare pedeapsă? Să se ştie dar : la cons, permanent judecătorii sunt părtinitori; iar dacă se face caz de judecata recea unuia sa,u a doi din membri, fără voe se * fac''coadă de topor tuturor uneltirilor şi patimilor ce calcăe la acest minister al instrucţiunei de la şeful departamentului şi pănă la acoliţii lui. S’a urmărit o ţintă: prin condemnarea d-lui Gr. Patriciu s’a căutat a se înfiera administraţia conservatoare, prin condemnarea d-lui Gh. Ghibănescu s’a lovit omul politic, care era un spin pentru cei de la Instrucţie. Au reuşit. Dar votul are şi răzvoi. „Celebrul“ CAZ Ordinea, excelentul nostru confrate, are un articol judicios asupra influenţelor nefaste ale corifeilor naţionalişti. Influenţa aceasta, după părerea justă a Ordinei, a creiat tinerimei o mentalitate pe cît de curioasă, pe atît de dăunătoare. Confratele bucureştian ia, în această privinţă, ca exemnlu celebrul caz cu Opinia şi continua astfel: Ziarul „Opinia“ a relevat mai zilele trecute un fapt revoltător: un profesor universitar de pe catedra sa a atacat politica ţărei a atacat pe fruntaşii acestei ţări, a atacat instituţiile noastre şi aceasta în termenii cei mai vulgari şi în nici o legătură cu cursul pe care îl profesa. Era o eşire bolnăvicioasă a unui om, care toată viaţa a suferit de acest lucru: de a bînui tot ce e mare şi bun, tot ce trebue să fie respectat şi iubit în această ţară. Ei bine,a fost de ajuns ca această notiţă să fie dată în vileag, pentru ca o parte a studenţimei universitare din Iaşi să se prezinte la redacţia ziarului, să ceară o desminţire a faptului relevat, să ameninţe cu distrugere vandalică a redacţiei, în caz dacă ziarul nu va reveni asupra celor spuse cu rectificări favorabile profesorului. Nu e acest fapt o caracterizare a acelei mentalităţi de care vorbeam ? Nu e un simptom al acestei bolii, care se întinde mereu în sufletul tinerimei noastre : anarhia intelectuală ? Avem o Constituţie, care prevede libertatea presei şi a cuvîntului ; suntem liberi de a ne expune părerile şi gîndurile şi se găsesc tineri, democraţi şi socialişti, cari vocec a cenzura gîndirea şi părerea altuia, căci e contra lor ! Această mentalitate despotică trebue înlăturată, trebue combătută, căci nu putem permite să avem, într’o ţară liberă, un grupuleţ de oameni, cari ne vor dicta, sub egida maeştrilor lor de scandaluri, ceea ce trebue să gîndim şi să scrim. Şi trebue combătută, căci avem nevoie să se întroneze şi la noi într’o zi regimul adevărat constituţional, bazat pe respectul legilor şi instituţiilor noastre şi pe respectul persoanelor de seamă a acestei ţări suni. Un act judecătoresc, pe care-l reproducem mai încolo, dovedeşte că d. Venidicat oficial al partidului liberal, a împrumutat pe un biet sătean cu suma modică de 136 lei cu interese de 3 la sută pe lună, întrebarea ce se degajează din acest soi de afacere nu poate fi dacă d. Lascar Veniamin este camatar. Findcă ie evident, faţă de colosalul procent ce-l are ca principiu în afaceri, că d. Veniamin face parte din acea clasă de vampiri sociali, cari exploatează nevoia, neştiinţa şi naivitatea. WS&Din acest punct de vedere nu se mai încape îndoială: d. Veniaminte camatar. Dar poate un asemenea om, în împrejurările prin care trecem, să fie chemat a face parte dintr’o Cameră, care are menirea de a regula soarta săteanului şi de a-l face scapat, între altele, şi de cămătării de speţa candidatului oficial de la Bacău ? Pentru o mai bună lămurire reproducem actul semnat de însuşi d. Veniamin şi ie treaba liberalilor dacă cred cu cale să menţie o astfel de candidatură . Domnule preşedinte, Subsemnatul Lascar Veniamin, profesor, domiciliat în Bacău, am onoare a vă ruga să binevoiţi a autoriza pe corpul portăreilor pentru a face cuvenitul comandament d-lui Costachi Cernat, locuitor din comuna Scorţeni, plasa Taslău, care nu a fost următor a-mi achita suma de 136 lei capital cu procente de 3 la sută de lună, ce-mi datoreşte, în baza sinetului autentificat de primăria comunei Luncani la No. 1204 şi învestit cu formula executorie de judecătoria ocolului Bistriţa, la No. 302 din 25 Septembrie 1900, cesionat acest sinet către subscrisul de către d. Ioniţă Sohodeteanu cu actul de cesiune autentificat de judecătoria ocolului Bacău la No. 338 din 19 Decembrie 1902, care act s-a notificat debitorului cu notificarea vizată de Corpul Portăreilor Tribunalul Bacău la No. 4053 din 8 Februarie, 1903 după cum se constată din procesul-verbal încheiat de agentul judecătoresc de pe lingă oficiul portăreilor Tribunalului Bacău cu data de 14 Februarie 1903. Somîndu-i ca, în termen de 30 zile libere dela comunicarea comandamentului, să îmi plătească suma de mai sus capital de 136 lei CU procentele lor de 30/g pe lună, socotite de la 9 Iulie 1900 pînă la achitare, plus cheltuelile de urmărire, căci în caz contrar voi urmări şi vinde silnic înaintea acestui onor. tribunal imobilele debitorului ce le posedă în corn. Scorţeni, secţia Grigoreni plasa Taslăul de jos Trotuş jud. Bacău. Lascar Veniamin Un candidat... potrivit D. Lascar Veniamin, unul din foştii stâlpi ai foastei social-democraţii române, a fost proclamat candidat al partidului de la putere, la vacanţa ce există la colegiul II de deputaţi din Bacău. D. Lascar Veniamin a devenit deci un bărbat la ordinea zilei şi cum d-sa nu presintă neci o importanţă în ce priveşte actualitatea, în afară doar că este candidatul partidului liberal, am rescolit trecutul acestui bărbat şi am constatat că d-sa este un Mare fitanciar. Este adevărat că d. Veniamin, deşi mare financiar, nu se ocupă de daraveri băneşti mari, fiindcă lipsa unui mai mare capital îl opreşte de la asemenea operaţiamin, fost social-democrat şi actual can OAMENI la LUCRURI Răspunsul Epigramei Confratele „Adevărul“ vorbind de faptul unic că epigrama noastră dedicată unui celebru...nas va compare acum înaintea înaltei Curţi de Casaţie observă că: „absurditatea de a reclama impotriva unei epigrame a fost aşa de mare, încît ar merita o a doua epigramă“. „ Aceasta însă ar fi o prea mare cinste , zice Epigrama; eu nu mă scobor la nivelul celui dintăiu venit, a celui mărginit, care nu-mi cunoaşte valoarea şi rostul. De cînd lumea domeniul meu e nemărginit, eu stăpînesc întreg universul şi, aşa mică şi modestă cum sunt în cuprinsul celor patru versuri ale mele, am rîs şi potrîde de omenirea toată, de la suverani şi miniştri pînă la muritorii simpli şi viţioşi. Eu sunt, la rîndul meu, o Suverană în imperiul capriciului, căci mă simt atotputernică şi neînfrîntă. Micimea mea e prefăcută, ca să mă pot apropia de micimea oamenilor, să încap în sufletul lor şi să le simt defectele şi să mă inspir de la ele ; să mă vîr în gînduri şi în inimi, ca să mustru, să osîndesc, să muşc şi să înţep, să dor pînă la disperare şi să rămîn aceeaşi inofensivă dar temută de toţi. Eu aleg urîtul un frumos dar şi frumosul din urît, răul celor buni, dar şi partea bună acer răi; iar toate le măsur şi le îndrept—rîzînd, cum făceau străbunii latini la şcoala cărora am crescut şi am învăţat. Eu nu dau poetului nemurire dar îi dau putere ; eu nu-i aduc lauri, dar îi aduc biciul şi astfel cu înarmat stîrpeşte viţiul şi putregaiul, insuficienţa şi deşertăciunea. Judecători? Oaîndă ? Ce-mi pasă de aceste toate ? Căci eu sunt spiritul care judec mai drept şi mai nepărtinitor, eu judec de mii de ani, eu sunt intr’un cuvînt.—Epigrama“ ! Rodion A cui e Universitatea? Acum foarte de curînd, în jurul Universităţei din Viena, s’a încins cea mai interesantă discuţiune şi cea mai instructvă luptă ce s’a putut vedea vr’odată. Primarul VieneiLueger, care e în acelaş timp şeful celui mai puternic partid politic din Austria, partidul clerical, anunţase într’un discurs emfatic că va lupta împreună cu partizanii sei pentru „a pune mîna” pe Universitate — în scopuri politice bine înţeles. S’a ridicat atunci ca un singur om marea majoritate a corpului profesoral vienez şi a studenţimei în potriva pretenţiunilor ridicole ale politicianului. Discuţiunea nu s’a mărginit aici; după sutele de întruniri de protestare chestiunea fu adusă în Parlament şi după cele mai luminoase desbateri, s’a primit cu unanimitate moţiunea profesorului Masară prin care guvernul dădea ţărei garanţia morală că Universitatea va fi ferită de ori ce feliu da înrîurire politică. Ziarele care dusese cea mai vehementă campanie pe această chestiune au primit lauda fără rezervă şi nici cei mai pasionaţi sau mai interesaţi dintre partizanii lui Lueger nu s’au încumetat să profere vr-o ofensă la adresa acelor ziare. Să trecem acum la cele ce se petrec la noi şi anume în a doua Capitală a ţărei. Iaşul, decăzut economiceşte, lipsit de orice avînturi şi depopulat în chip sensibil, avea cel puţin faima unui centru cultural, graţie Universităţei sale. Sunt tocmai zece ani de cînd cu cel mai curat entuziasm şi sub oblăduirea suveranilor, a fost inaugurat cel mai înalt aşezămînt de cultură, menit a menţinea slava laşului, a-i conserva reputaţia de leagăn al mişcărei culturale. De atunci guvernele care s’au succedat le crima ţărei au înmulţit catedrele universităţei noastre şi între dînsele figurează şi o catedră de economie politică. Profesorul respectiv nu face, e drept, economie de.... politică, nu perde adică nici un prilej de a pune studenţimea în curent cu ceea ce crede d-sa că este adevărul in politică şi exemple de aceste adevăruri am reprodus dăunăzi din notele autentice ale cursului d-sale : cei mai cu vază şi cu autoritate barbaţi politici ai Romîniei contimporane sunt pur şi simplu tărîţi în noroi, gratificaţi cu epitete batjocoritoare şi aceste îndrăzneli sunt numai manifestări ale unui întreg sistem, ale unei stranii concepţiuni şi ale unei mentalităţi anormale. Alte manifestări au avut loc în cursul timpului şi au provocat polemici vehemente. Abia un an a trecut de cînd un profesor universitar, decanul facultăţii de ştiinţi, a dat alarma în contra făţărniciei acelui fals apostol, în contra năzuinţei de a cuceri Universitatea iaşană în scopuri electorale,servindu-se de doctrine pseudoştiinţifice. Dar apostolul nu s’a dat bătut, ci îşi urmează sistematic, opera de învrăjbire, sistemul de capricii şi personalităţi. Aşa bunăoară pe anumiţi studenţi profesorul de economie politică îi ignorează pur şi simplu, refuză de a le semna livretele de prezenţă la curs, îi refuză la examene, îi expune să audă’ la lecţiunile de...economie politică cele mai triviale aluziuni şi echivocuri. Iar când presa dă alarma, cînd divulgă o parte din cele petrecute la acest faimos curs, atunci... atunci ,*la presă trebuie desfiinţată şi de cine credeţi ? De studenţimea universitară care vrea să fie agreabilă numitului profesor. Ce ar zice economistul dacă, bunăoară, sub impresia celor divulgate în ziare, un număr de cetăţeni, din spirit politic, s ar hotărî să... desfiinţeze cursul d-sale atît de de prisos, servinduse de aceleaşi mijloace brutale care se predică sudenţimei? Unde ar fi deosebirea? Este oare un astfeliu de curs mai necesar dacît libertatea de a gîndi şi scrie ? Slobod e profesorul de a vorbi studenţilor în particular cum voeşte, dar nu de pe catedră ! Cunoaştem profesori amabili — între cari cităm pe decanul facultăţei de medicină care au adunat de multe ori în saloanele lor studenţimea, dar nu în scopuri politice. Cu ani in urmă d. Haret, de cîte ori venea in Iaşi, oferea studenţilor ceaiuri şi serate la d-a, dar nimeni nu ar putea învinui că a făcut politică în atari ocaziuni şi nu ne îndoim ca şi astăzi va fi departe de a încuragja întîmplările recente, ameninţările de devastare pe care opinia publică le atribue exclusiv profesorilor naţionalişti. Aceştia din urmă tratează Universita-