Opinia, martie 1909 (Anul 6, nr. 667-690)
1909-03-01 / nr. 667
) 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . . 20 lei 6 luni . . ... 10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administrația: IAȘI, Str. Primăriei 30 9 9 9 * Sub direcțiunea unui Comitet 3 Anul VI.—No. 667 - Duminecă I Martie 130 9 1 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani IV 40 11 11 11 ii x vii -VVIa Drepturile Dobrogenilor Eri s’a depus pe biuroul Senatului legea acordării drepturilor politice Romînilor din Dobrogea. Era o cerinţă de mult formulată, căci din ziua alipirei Dobrogiei la Romînia, în urma tractatului de Berlin, era înscrisă în istoria politică a ţării, unificarea legislativă şi politică a acestei provincii cu restul Regatului Roman. Din punct de vedere al rasei şi neamului romînesc pămîntul Dobrogiei a fost frămîntat mai din vechi de strămoşii noştri Romani ca legionari şi colonişti. Exista în Dobrogea o viaţă romană pe vremea cînd de-a stînga Dunării îşi preumblau cetele de năvălitori popoare ca Sciţii, Agatîrşii, Geţii şi Dacii. Urmele acestei vieţi romane şi azi se zăresc în Dobogia, şi monumentul de la Adam Rosie numai o verigă din lungul lanţ de cetăţui romane, lagăre militare şi centre de viaţă comercială şi industrială. Iar marele poet Ovidiu şi-a dus sfîrşitul zilelor pe malurile Pontului Euxin, în vechiul Tomis, căutînd în versuri Elegiace pămîntul şi viaţa aproape sălbatecă din Dobrogea. Dar alipirea şi egalarea în totul a Dobrogiei de Romînia regat, ne mai răscoleşte în trecut şi alte pagini, cînd Voevozi iluştri se întitulau stăpîni ai Dobrogiei şi Dărăstorului, pildă vie nu de lărgire de hotare astăzi, dar de titluri istorice în ochii Europei moderne; căci mândria noastră ca naţiune e de a ne vedea lărgite hotarele politice pînă acolo unde vre-o dată din vechi s’a preumblat aquila Romană ori a mers bourul Moldovenesc ori corbul Valah. Cît de mult stau însă aceste lucruri în mina altora—căci soarta noastră politică nu ne-o descoasem numai noi, ci și vecinii noștri, de la cari atîrnă în mare parte. Dar de aceste lucruri vechi ne amintim cu drag şi datori suntem acum, cînd păşim pe pragul desăvîrşitei întregiri politice a teritoriului Romîniei să ne legăm în minte trecutul cu prezentul, pentru a prinde firul şi raţiunea istorică de a fi. Treizeci şi cinci de ani Dobrogia ne-a fost numai municipiu, azi o facem colonie cu toată driturile curgătoare dintr’Însa. Rîvna acestei întregiri și asemătuiri politice avut-o au toate partidele politice; se cuvine însă ca meritul în special să cadă asupra șefului nostru d. Take Ionescu, care ca ministru în diferite guverne conservatoare a hrănit această idee, a formulat’o cît de cît, a înscris’o în programe, ba a conceput şi chiagul întrupării sale; cum însă nu el dispunea de directiva politică a partidului ideia a rămas în stare de veghe, adăstînd, îndată ce şeful nostru şi-a slobozit şi curăţit drumul spre diriguirea partidului său, gîndul a devenit vorbă, vorba a devenit credo şi in programul dat partidului anul trecut, chestia acordării drepturilor politice Dobrogiei a figurat printre cele dintîi. Ideia din programul cetit la Eforie, 3 Februarie 1908, a dezvoltat-o apoi în marea întrunire de la Constanţa, desfăşurînd înaintea chiar a Dobrogenilor pentru prima oară un program politic de partid cu ideia întinderei tuturor drepturilor politice, şi în Dobrogea. Entusiasmul ce s’a stârnit în jurul acestui punct din programul partidului conservator-democrat, a silit ca şi guvernul liberal de azi să înscrie ideia în mesaj, iar azi să ne aflăm în faţa unui proect de lege de întindere a vieţii politice şi în Dobrogea. Economia legii liberale se cunoaşte. Supt sila împrejurărilor partidul n’a avut nici dorul, nici vremea să adîncească chestia, ci a luat în mod orbeşte regimul din regat şi la extins peste Dunăre. Judeţe mici, colegii mici, deputaţi puţini. Tulcea va alege 4 deputaţi şi 3 senatori. Constanţa va alege 4 deputaţi şi 3 senatori. Atîta! Tot râul electoral al regimului de la noi se va lăţi şi în Dobrogia, cu pericolul că anumite colegii în anumit judeţ să poată da puterinţa manifestării unei tendinţe politice pe altă temă de revandicări şi Iredenţă Străinofilă. Viaţa romînească dacă s’a sporit în Dobrogia n’a sporit în aceiaşi măsură şi valoarea economică a elementului romînesc. Elementele eterogene menţin încă în anumite centre superioritatea lor economică şi se prea poate ca din această superioritate economică să decurgă o superioritate culturală şi politică. Contopirea vieţii politice din această unitară provincie într’un unitar regim politic era formula puterniţei unui exerciţiu de vot cetăţeniei pe o scară mai largă cu toate urmările bune şi răle ale acestui regim de extindere a vieţii politice în colegii electorale mari şi largi, pe cînd aşa cu colegii mici şi eterogene viaţa politică se va stînjeni sau va devia. Apoi noul regim electoral din Dobrogea ne dădea puterniţa experienţii de colegii mari, unde să poată circula şi curente de idei nu numai interese înguste de persoane, de familii, ori de aspiraţiuni eterogene ! Felul acesta de a vedea a fost expus în mod magistral de şeful nostru în importantul său discurs de la mesaj şi acela e programul partidului. Glasul fruntaşilor noştri şi în special al şefului va fi un nou şi frumos prilej de a arăta ţării dorinţa nestrămutata a partidului conservator-democrat de a lărgi bazele vieţii politice în aşa măsură ca valoarea circulaţiunei politice a ideilor şi partidelor să crească în folosul ţării. Iar dacă pentru moment tradiţia constituţională a regimului politic din cele 30 de judeţe mici este de a ne sbate în colegii mici, cuiburi de desfaceri de interese, ce spectacol măreţ ne-ar fi dat Dobrogea prin întinerirea vieţii politice din învechitele judeţe mici politice. Fost-a dat ca partidul liberal să nu conceapă cel mai bine, cel mai clar, cel mai patriotic acest fapt, pentru a nădăjdui de la parlament îndreptare şi nouă îndrumare la bază pentru o mai bună circulaţie politică a Meii româneşti în cuprinsul Dobrogiei. Gh. Ghibănescu Anarhie prin contafiue Am dori să închidem discuţia în privinţa ultimelor incidente de la Universitate. D rector al Universităţei, care are la dispoziţie o maşină Yost, a reclamat perchetului contra unor prieteni ai noştri şi trebue să aşteptăm, după ce am dat în ziar unele lămuriri urgente, ca justiţia să ancheteze. Avem, însă, datoria să restabilim o eroare, pe care confratele Adevărul,,în inimoasele articole ce le consacră incidentului, o face cu privire la d. A. G. Cuza. După ziarul citat toate cele petrecute ar ar fi pornit din iniţiativa şi sub auspiciile excelentului matadore naţionalist. In afacerea recentă d. Cuza a avut două păreri: pe una a emis o dimineaţa, pe cealaltă seara. Dimineaţa, în aula Universităţei, văzînd strîns un grup de aşa numiţi solidarişti, d. Cuza le a zis textual, faţă fiind şi alţii: — Să nu vă agitaţi. Astăzi se judecă un român şi încredere să avem în judecători. Datoria dv este să vă agitaţi cînd se vor judeca de-alde Gutman şi Weintraub. Veţi zice, dar aceasta ie o provocare la anarhie. Un profesor, în chiar localul Universităţei, îndeamnă pe studenţi să se facă cenzorii magistratură, cînd se va judeca procesul unui evreu Nici noi nu zicem altfel. De ani de zile ne agităm, dar sistemul Cuza are adoratori. Cealaltă părere a d-lui Cuza, părerea serală, a fost altfel. D-sa se afla printre studenţi şi restul de o poveste banală. Dar nu d. Cuza, de această bună dată, a fost promotorul adevărat al anarhiei. In scenă au apărut figuri inedite : anumiţi studenţi de la Ştiinţi şi un profesor de la gimnaziul Ştefan cel mare, pictorid Băncilă. Studenţii de la ştiinţi pînă acum, dădeau speranţele cele mai frumoase. Unul din cei mai eminenţi ai lor profesori, d Bujor, a luptat şi luptă din inimă pentru stîrpirea cuzismului. Dar sistemul întrebuinţat de tinerii dela ştiinţi, n’a diferit de acel al celor cuzişti, fiindcă în materie de anarhie, programate acelaşi. Acest acelaşi sistem a făcut ca Adevărul să creadă că patronul ultimului scandal a fost tot d. Cuza. Adevărul este că dacă şi d. Cuza a fost amestecat — dar temeiul a fost al anarhiştilor prin contagiune. Şcoala rea acuzismului se întinde în acest Iaşi, oraşul decadenţei morale şi al anarhii tolerate. „Autoritate morală“ Celebral domn Diamandi n’are noroc cînd vorbește. Nici măcar cînd ie în monolog cu......cancelariile transcarpatine", n’are succes. Și dacă deputatul de Tutova nu va lua obiceiul să tacă, nenorocul îl va persecuta mereu. D. Diamandi ie un generos cam.... grobian. II întrerupe pe d. Take Ionesco, cînd șeful nostru vorbește în Cameră. Pe deputatul de Tutova îl nstură lanrii de urzici ai d-lui Frumuseanu. D. Diamandi l’a întrerupt și alaltăeri pe d. Take Ionescu, zicîndu-i: „partidul D-v n’are autoritate, morală". Din această cauză partidul n’a fost în stare să voteze, pentru el, legea marţială; nici n’ar fi fost în stare să facă un manifest regal ca liberalii. Dar d. Take Ionescu a fost în stare să dee o lege marţială gata făcută liberalilor şi liberalii nu s’au dat în lături s’o primească. Cu „autoritatea morală" pe care liberalii cred că au monopolizat-o definitiv, se face un abuz extraordinar. E o legendă falsă că ei o au, legendă falsă că partidul nostrue lipsit de dînsa. Anumite femei, după ce au avut tinereţi sgomotoase, formează societăţi pentru respectarea pudoarei. Sistemul le strămoşesc. Şi partidul liberal după ce din vechia a îmbogăţit pe toţi nevoieşii, după ce din băcani a făcut directori de Bancă, după ce fiecare trecere a lui pe la putere, a însemnat jaf şi risipă-revendică acum pentru el toată autoritatea morală. Dacă ar voi să fie în chestie, ar trebui să grăiască despre îndrăzneală şi cuminţenie să se numească pe ei partidul îndrăznelei. Faptul principal învederează chiar fiinţa unui Ionel Brătianu ca şef al partidului liberal D. Brătianu crede că elenului are drept să guverneze în această ţară, pe cînd d. Take Ionescu ar putea, cel mult, să Împlinească rolul secundar al unui V. G Morţin oarecare. Nu! N’aveţi autoritate morală. Sunteţi partidul îndrăznelei, sunteţi guvernul celei mai odioase îndrăzneli. Iar avocatul „autorităţei" voastre „morale" ie d.Diamandy dela Bărlad. Sporirea salariilor Carpul dantic de toate gradele se agită pentru salarii. Cei mai combativi sunt profesorii universitari, cari cer sporirea salariilor cu toată energia. Din toată această interveniie a profesorilor universitari reiesa*să se cere o egalare a salariilor cu celelalte ctegorii da slujbaşi, întrucît pănă asum profesorii de Universitate abia se egalează cu şefii de birrouri, cu judecătorii rurali şi alte categorii inferioare de slujbaşi. Ne place a constata că lumea didactică începe a se convinge că a venit vremea pentru a se armoniza salariile tuturor funCţionarilor prin o lege generală a salariilor. Până astăzi budgetul nostru prezintă următoarea Înfăţişare : toate slujbele -u Gerader politic şi administrativ au lefuri mari, căci budgetul tncă nu s’a Împlinit evoluţia statului nostru : organizarea sa politică. Tot ce s’are un caracter politic administrativ a fost lăsat pe a! doilea plan și In special școala a fost la-,ată In urmă, scăzlads-se lefurile din mai mari ce erau înainte în lefuri mai mici acum în urmă. Un exemplu e de sjuns: institutorii mai de mult aveau lefuri mai mari ca astăzi, căci se putea ajunge la 400 lei lunar, pe cînd astăzi avem institutori cu 150 lei, cu 185 cu 225. Da ce s’au scăzut salariile ? S’a depreciat oare munca didactică ? S’a scoborît nivelul cultural al profesorului ? S’a înmulţit marfa aceasta ? Ori alte cauze să fie, care să ne explice această scădere în salarii ! Budgetul nostru general n’are nici o raţiune unitară în felul de a se întocmi statele de lefuri, ci cea mai mare neorîndisinlă domneşte. A venit vremea ca bugetul general al ţării să iacă din făgaşul politic şi să îmbrace caracterul de organizaţional statului şi atunci la sigur că în tendinţa de organizare ea va face o mai egală îndreptăţire a diferitelor categorii de slujbaşi potrivit pregătirei ce li se cere, greutăţilor în condiţiile de primire şi valorii sociale a serviciului ce-l îndeplineşte. Dacă slujbele administrative au dreptul de a fi mai bine retribuite, pentru a se asigura independenţa faţă cu cetăţeaii,întrucât şi legle penale îl ţintesc, nu mai aţin trebue băgate în samă şi celelalte categorii de slujba pentru a căror ocupare nu cer titluri superioare şi diferite exsmene, şi de la a căror ridicare mateterala atîrnă ridicarea nivelului moral şi intelectual al ţîrii. Corpul didactc eosshent de rolul său social se face luptătorul în jurul acaatei idei da schimbare în d hal alcătuirei budgetul general, mai ales că se vede lăsat să fie s ci»cea roită la căruţă. In acest sir de idei crrc-ul didactic din Iaşi s’a făcut promotorul încă de acum 5 ani îa urmă, şi în discuţiile «a acum se urmează la cercul din Iaşi chestia a fost ridicată la înălţimea sa pentru a se încadra de minune cu vaza ce şi-a căpătat cosesi corp didactic ieşia in ochii lamei şcolare. *** .............. CATEVA NOTE Propunerea unui cetitor : cînd veţi închide subscripţia pentru inundaţi să vă gîndiţi şi la acei cari sunt ă sec. * — Bine, bre, spunea ieri cineva unui student, pînă acum vă legaţi de jidani, acum vă legaţi şi de popi ? — Era vremea să trecem la creşti nism.* Despre banchetul oferit fostului presei Lupu, un ziar liberal scrie : sala banchetului o împodobeau potreţele Suveranilor. La întrarea d-lui Lupu, muzica a intonat „Deşteaptă-te“ şi marşul Cuza- Vodă. D. Lupu că ajuns deci Vodă a bulgarilor de la Falciu.* Organul de publicitate al doamnei Tiţa ■ Pavelescu, are în ultimul număr, privitor la o serbare ce a avut loc în Focşani, oraşul operaţiunilor stilistice ale Ţiţăi, următorul fraze kilometru extraordinar : Ca o scîntee într’un depozit de pulbere ce de mult timp zace în răceală de ghiaţă, întreţinută cu dibăcie de maiştrii mici la suflet ai vremei, aşa un suflu de bucurie a trecut peste sufletele îngheţate nu de ingratitudine a rRomînilor, ci ferecate în obezile silniciei... S-o dai lui Quintus s-o traducă -numai el ar fi în stare! OAMENI ŞI LUCRURI ■ ■H Cătră Sonia Ar trebui să ne cunoaştem; ba, ne cunoaştem într’adevăr şi de aprope. Ia romanul lui Doztoyewski unde Rodion Rastholnikul e în necontenită agitaţie, în perpetuă mişcare, trăeşte şi acea blîndă Sonia, tovarăşa de v e, dacă nu tovarăşa de acţime şi cela două nume sunt de o potrivă de populare, chiar dacă Rodion, semi-anarhistul tu atţune nu apare lumei întregi de o potrivă de simpatie.lată de ce am datoria de a răspunde celor cîtorva rînduri şi observaţiuni ce-mi comunici. Şi cu această ocaziune, o mărturisire. E cu neputinţă publicistului să răspundă,—cu luare aminte sau cu interesul ce comportă,—numeroaselor observaţiuni, reflecţii, întimpinări, mustrări sau propuneri, cîte i se fac mai mult or mai puţin anonime, şi la care buna cuviinţă ar cere să răspundă, ceea ce însă nu îngăduie condiţiunile tehnice şi trebuinţele de varietate ale ziarului. Sunt însă unele observaţii excepţional de drepte şi da însemnate şi in această categorie intră şi rîndurile următoare, relative la o reflecţiune din recentul meu articolaş „Foc şi apă“. „ ..Fără Îndoială, dintre cele două elemente stăpînitoare ale universului, focul e superior în acţiunea lui distrugătoare. Apa e trădătoare—poate—pentru că e de genul feminin...“ Dar flacăra, tovarăşa nedespărţită a «distrugătorului superior“ nu e şi ea de genul temenii*? Ca aceia, poate—e înălţătoare, luminătoare. Negreșit, Sonia. Flacăra e femesină. ca şi credinţa, ca şi statornicia, ca şi iubirea, ca şi virtutea... Fraza de mai sus, aşa cum a fost tipărită, nu mai arată intenţia de simplă ironie sau de glumă, ci dă foc unui echivoc, cu atlt mai regretabil, eu cît nu-l împărtăşesc. Ar fi o părere nedreaptă şi primejdioasă pe care nu se cuvine s’o generalizăm. Tradarea e inerentă, sub diferite şi numeroase forme, speciei omeneşti, firii tuturor vieţuitoarlor pa pămînt. Dar numai bărbaţii, mult mai iscusiţi îa înşelăciuni mult mai despuiaţi de virtutea credinţei, au putut Inzestra literatura cu paradoxa poetica asupra nestatorniciei femeești, mai cu seamă în iubire. Eroii lui Dostoyevki nu pot vorbi însă ca eroii lui Tolstoi din «Sonata lui Kreuzer», căci n’ar vorbi adevărul... Rodion JOCURILE ŞCOLARE Jocurile reprezintă o forma de gimnastică, care respunde la două ceriaţi igienice, deopotrivă de necesare şcolarilor, şi care sunt: Necesitatea de a se exercita şi recrearea spiritului prin plăcerea ce se simte distrindu-se. In toate jocurile se găsesc aceste două elemente combinate în proporţiuni diverse. Unele jocuri sunt numai distractive, ne cerând nici o cheltuială de forţă; aceste jocuri se numesc : „jocuri recreative“. Altele sunt mai puţin recreative, cerând din contra o încordare musculară intensă; aceste se numesc „jocuri gimnastice“. Afară de aceste sunt unele jocuri pe care nu le putem practica decît In locuri mari și deschise, la sîmp, fi care în nici un caz nu le putem face tn săli, aceste se numesc „jocuri în aer liber“. Acele jocuri pe care le putem face în săli, le numim „jocuri de interior“, în această categorie intră în cea mai mare parte jocurile recreative, deoarece nu necesită o sforţare prea mare fizică, şi pentru că respiraţie, şi circulaţia aîngelui nu se accelerează, şi să sufere din cauza lipsei de aer curat şi suficient. In afară de aceasta jocurile mai trebuesc clasificate şi după nex. Jocurile pentru fete să fie de o acţiune fizică mai puţin violentă de oit ale băeţilor, să corespundă mai bine obiceiurilor iemeeşti, şi convenienţeor sociale. Aceste clasificaţiuninu au tust ceva absolut. Multe din ele au un caracter mixt, convenind şi la unii şi la alţii, după forţă, vrîată şi gradul de antrenare. , Jocurile oricît de uşoare ar fi trebuitsa metodic învăţate şi aplicate, atît din punctul de vedere igienic, cit şi educativ. Un maestru trebue să instruiască bine elevii, să-i dirijeze şi să-i supravegheze întocmai ca la orice alt exerciţiu gimnastic de ansamblu. Ia jocuri se va lăsa elevului partea sa de iniţiativă individuală, deoarece el singur va respunde de cîştigul sau paguba părţii sale personale, sau a tatregei partide din care face parte. In jocurile mari, maestrul va lua parte ca arbitru, impăcând spiritele de contestăre, explicind dreptatea sau nedreptatea fiecăruia Jocurile contribuesc la educaţia morală a elevilor Jocurile sunt excelente pentru copii şi tineri din punctul de vedere al mişcărilor foarte variate, şi mai ales al recreerei spiritului. Pe lingă aceste ele au şi un caracter educativ. Jocurile sunt un excelent compliment al exerciţiilor pur gimnastice, Insă la nici un caz nu le poate cu totul înlocui. Concursurile cu premii intre şcolari la diferite jocuri, nu sunt bune, dind loc la animozităţi regretabile. Bine e a schimba Intru ettva amorul propriu al unui gimnastic sau grup, fără Insă ai duse la o surescitare. Sălbatiene exemple pe care le găsim in studiile clasice „bites â concours“ sint nepotrivite cu organizarea noastră socială din prezent, și nu le putem admite tn nici un caz că ele ar putea face parte dintr’o educaţie fisică raţională. Abuzurile de concursuri fisice, duc la surmenagiu, prino supraexcitare, desvoltind mai totdeauna rivalităţi duşmănoase, care sunt contra spiritului de sociabilitate, la care cu toţii trebue să tindem a ni-l apropia ctt mai mult. O consecvenţă a educaţiunei noastre in general este că ea e mai mult intelectuală decît generală, mai mult teoretică