Opinia, decembrie 1909 (Anul 6, nr. 883-907)
1909-12-01 / nr. 883
D. Titu Maiorescu a sosit cu trenul de 8 şi 30. Pe peronul gărei se aflau d-nii: A. D. Xenopol, rector dr. Bogdan, Ralet, I. Găvănescul, P. Răşcanu, V. Buţureanu, C. Meissner, dr. E. Rieg- Ier, dr. P. 703ÎD, T. T. Barad», Eugen Melili şi preot Gotcu, cari au întîmpinat pe d. Maiorescu. După ce s’a întreţinut cîteva minute cu cei presenţi, d. Maiorescu a plecat acasă la d. dr. G. Bogdan, rectorul Universităţei, unde a fost găzduit, şi-a luat ceaiul. La Primărie La orele 10 d. Maiorescu veni la primărie. Aci d-sa fu întîmpinat la uşa de intrare de d. Nicu Gane, cu care d. Maiorescu s'a îmbrăţişat şi serutat de mai multe ori. Intrînd apoi în sala Consiliului comunal, unde pe vremuri d. Maiorescu ţinuse prelegerile sale d. N. Gane rosti următoarea cuvîntare : Domnule Maiorescu „Cu o mare bucurie te primim în această sală a şedinţelor consiliului comunal, odinioară una din sălile Băncei Moldovei,unde acum 46 ani, adică la 1863 ai ţinut primele conferinţe publice cari au avut atîta răsunet în Iaşi şi la care am avut onoarea să asist şi eu. „Ce departe suntem de acele timpuri ! „Aceste interesante conferinţe, cari au avut darul să imprime o nouă şi însemnată mişcare în domeniul cugetărei, au contribuit la întemeerea societăţei Junimea literară, care la rîndul ei a inaugurat o eră de renaştere în istoria noastră literară şi al cărei organ de publicitate Convorbirile, vieţueşte şi astăzi, cu rangul de decan a tuturor ziarelor şi revizitelor din ţară. „Cu o adevărată emoţiunne ne întilnim deci astăzi aicea, după atîţia amar de ani, reînoindu-se prin amintire acele frumoase timpuri ale tinereţelor noastre domnia ta, ilustrul profesor sărbătorit de două universităţi şi şeful unei şcoli care a tras brazde adinei în ogorul literar al ţării, şi cu modestul domniei-tale discipol şi tovarăş de muncă, amîndoi acum încărunţiţi şi dîndu-ne mina cu aceeaşi căldură colegială ca şi acum 40 de ani. „Fii dar bine venit între noi în această sală unde cu aproape jumătate de secol înainte ai revărsat în sufletele ieşenilor atîta lumină prin graiul fermecător al domniei tale şi unde acum, atras de puterea neînvinsă a amintirilor ai revenit pentru a revedea locul de unde ai plecat în strălucita domniei tale carieră. „Şi în adevăr strălucită şi bogată ţi-a fost cariera . Dacă invidiile aduc adesea neplăceri oricărui om, ce se ridica asupra nivelului comun, ai avut şi mulţumirea sufletească rară pentru orice muritor de aţi vedea apoteoza în viaţă Astfel poţi privi acum cu mindrie cum întreaga intelectualitate romînă te sărbătoreşte cu dragoste şi îţi recunoaşte meritele şi munca neobosită ce ai depus ca profesor, ca om de litere şi de ştiinţe. „Sînt acum zece ani, un cerc de prieteni ţi-a organizat o festivitate jubiliară cînd ai împlinit vrîsta de 60 ani. „La acea ocazie ţi-am adresat şi eu o scrisoare din cuprinsul căreia te rog să-mi dai voe să-ţi reproduc un pasaj : „Iar sufletul membrilor societăţii „Junimea“, ziceam eu atunci, era fără îndoială d. Maiorescu. El era matca in jurul căreia se adunau albinele, el era boldul care ne stimula la lucru. Cu întinsele sale cunoştinţi, cu spiritul său fin de observaţiune, cu darul fermecător al cuvîntului ce toată lumea ii recunoaşte, el ne arată calea adevarată ce trebuia să urmăm, ne îndrepta erorile, ne ferea de tonul declamatoriu, de fraza goală, demult practicata beţie de cuvinte aşa că sub direcţiunea sa, cu drept cuvînt numită Direcţiunea nouă, s’au format talente care vor figura cu cinste în istoria literaturei romine“. „Aceste cuvinte au fost scrise atunci de mine cu toată buna credinţă a unui sincer admirator şi astăzi, după zece ani nu pot mai bine să-mi termin cuvintarea decit adresîndu-ţi vechea şi bătrînească urare de la sfîrşitul acelei scrisori. „Nu pot mai bine să-mi termin cuvîntarea decit adresindu-ţi scurta dar bătrîneasca urare care cuprinde în sine tot binele ce poate dori o inimă de om : să trăeşti d-le Maiorescu“! Discursul d-lui Gane a produs o audincă impresiune. Ochii tuturor erau plini de lacrimi de bucurie. Aplauze lungi au acoperit acest discurs atît de frumos. La aceste, d. Maiorescu a răspuns Domnule primar. Vă mulţumesc de onoarea deosebită ce-mi faceţi, primind în chiar sediul Consiliului comunal, pe un vechi profesor şi un vechi admirator al Iaşului. Od-tor dacă ar vorbi zidurile ! In această sală unde se discutau la Banca Moldovei interesele băneşti ale acţionarilor, am venit la 6 Februarie 1863 să discut un altfel de interes. $®Am găsit printre hîrtiile ce le are un mare profesor în biblioteca sa, un singur anunţ din prefecţiile populare ţinute atunci şi în acest anunţ se zice, dacă laşii nu mai sunt centrul administraţiei, trebue să devie centrul ştiinţific. O mare parte din acea mişcare erau şi cursurile publice. Este în acest moment solemn, o fericire pentru mine, că se află în capul consiliului comunal, vechiul prieten, literatul N. Gane. Trecutul d-lui Gane este legat de renaşterea noastră naţională, după cum numele său e legat de înfrumuseţerile Iaşului. In dorinţa ca istorica capitală a Moldovei, care-şi aduce acum apă din isvoare depărtate să continue a fi un isvor de înmuriri sufleteşti, zic să trăiască şi se înflorească Iaşii. La şcoala normală ,V. Lupu. De la primărie d. Maiorescu însoţit de profesori, se duse la şcoala normală, unde d-sa fusese director şi profesor de pedagogie. Aci fu întîmpinat în sunetul fanfarei, de profesorii şi elevii şcoalei. După ce s-a întreţinut în cancelaria şcoalei, cu profesori, a trecut în sala de serbări, unde corul a întonat „Deşteaptate Române“, după care d. Mitru, directorul şcoalei a ţinut următoarea cuvîntare . Domnule Profesor, Salutăm cu respect şi veneraţiune pe unul dintre cei dintăi directori şi străluciţi profesori ai şcolii lui „V. Lupu“ Suntem mîndri şi onoraţi că, fostul conducător al institutului normalian din Iaşi, a avut, faţă de noi, această mare şi delicată atenţiune, hotărîndu-se a onora cu vizita sa, cu prilejul retragerii sale din învăţămînt, acea şcoală la a cărei aşezare pe temelii ştiinţific-pedagogice a fost unul dintre cei dintăi atît de destoinici lucrători. Salutăm în domnia-voastră, domnule profesor, pe unul din creatorii tradiţiei atît de scumpe şcolii noastre şi care-i formează fala pănă astăzi, de ordine, de esactitate, a tradiţiei de adinei sentimente colegiale şi prieteneşti între dasscali, de punerea datoriei cătră şcoală mai presus decît orice altă consideraţie. Aşa de adine aţi ştiut să înrădăcinaţi, în foşti domniei voastre de odinioară colegi de aici acest simţ al datoriei, încît pănă astăzi îl păstrăm ca moştenire scumpă şi căutăm ca cel puţin în parte institutul nostru să fie la înălţimea întrevăzută de d-voastră în începuturile sale. Nu numai atît. Aţi văzut cu atîta limpezime ce direcţie, ce îndrumare trebuia să daţi şcolii, îneît pănă astăzi bazele fundamentale ale învăţămîntului din acest institut se găsesc în organizarea pe care domnia voastră i-aţi dat-o. Că acele temelii erau solide, o încredinţează desvoltarea de mai tîrziu a şcolii ce a avut onoarea de a fi condusă de dvstră. Vedem în domnia voastră, domnule profesor, un exemplu viu, strălucit de admirabilă limpezime a gîndirii şi de o minunată siguranţă în judecată. Sunteţi pentru noi o pildă neîntrecută de bărbăţie prin afirmarea convingerilor, cum şi prin marea trebuinţă de obiectivitate ce se arată în tot ceia ce gîndiţi, fie că vorbiţi, fie că scrieţi. Admirăm în domnia voastră pe bărbatul care iubeşte înainte de toate măsura, în vorbă şi scris, care simte o adevărată trebuinţă sufletească de a motiva, fără putinţa de replică, tot ceia ce gîndeşte, orice părere emite. Vedem în dv pe vrăjmaşul neînduplicat al beţiei de cuvinte, şi pe acel care, cu strînsă argumentare logică, fără fraze, aţi isbutit a dărîma atîtea reputaţii uzurpate şi a scoate la iveală individualităţi cari fac gloria neamului. Vedem în domnia-voastră pe cel mai strălucit reprezentant al spiritului critic, în serviciul căruia aţi pus o putere de analiză la a cărei înălţime nu s’a ridicat nimeni dintre gînditorii noştrii. Ceva mai mult. Bogata în rezultate activitatea domniei voastre n’a remas ca ceva izolat, fără o influenţă hotărîtoare asupra elevilor domniei-voastre, ca şi asupra celor ce nu împărtăşesc vederile d-v Fie elevi în înţelesul strîns al cucuvîntului, fie adversari hotărîţi a ideilor d-v, fie că isbitesc să dovedească ceva, ori, că cearcă a dărâma ceia ce aţi clădit, nu se slujesc de alt metod decît tot de al domnie voastre. Dar, domnule profesor, a cerca să se facă cel puţin enumerarea serviciilor ce a-ţi adus: şcolii, literaturii, gustului estetic, spiritului critic, toate puse în slujba nu numai a ştiinţei, dar şi a ţării, a neamului, este o îndrăsneală care nu se poate îngădui oricui şi mai ales mie. Alte voci autorizate au cercat aceasta, şi încă nu cu destulă isbîndă. Daţi-mi voie dar a vă saluta, în numele profesorilor şi elevilor şcolii „V. Lupu“ şi a vă exprima, pe lîngă adînca veneraţiune ce vă păstrăm, şi dorinţa neţărmurită ca Ţara şi neamul să vă aibă în serviciul lor încă pentru mulţi ani, pe cari vi i dorim în cea mai deplină sănătate. După d. Mitru, d. Meissner, din partea profesorilor şcoalei a ţinut următoarea cuvîntare : Domnule Profesor, La Bucureşti, în sala Senatului, v’aţi luat remas bun de la iubiţii Dv. „colegi“, profesori şi studenţi la Iaşi, nu poate fi vorba de un „rems bun“, ci de un călduros „Uneaţi mit“ în mijlocul nostru, cami de mult, de mult de tot n’am mai avut prilejul să vă întimpinăm. La Bucureşti, în aceste momente solemne în care cu toţii vă exprimau neţermulita lor admiraţie, adînca recunoştinţă şi dragoste sinceră pentru uriaşa Dv. activitate, pentru acele prelegeri clasice, ale cărora secret numai Dv. îl posedaţi, pentru pilda neîntrecută de îndeplinirea tuturor datoriilorprofesorale şi pentru neperitoarele servicii aduse de Dv. studiilor filosofice în ţară la noi, limbei şi literaturei române, culturei naţionale peste tot; în acele clipe, prin forţa împrejurărilor, ceea ce preocupa minţile tuturora era faptul greu de conceput, dar real, că Dv. vă încheiaţi cariera didactică. La Iaşi tot prin forţa împrejurărilor, gîndul nostru şi cred că şi al Dv., reînviind trecutul îndepărtat, se opreşte mai mult la începuturile prodigioasei Dv. activităţî, decît la sfîrşitul laturei oficiale a acesteia. La Bucureşti deci numai amărăciune ; la Iaşi nu lipseşte o notă mai senină: amintirile din tinereţe. Memorabilă, desigur, rămîne pentru Bucureşti, ziua de 22 Noembrie, în care tot ce e un adevărat onlt în capitala ţărei s’a cinstit, cinstindu-vă; şi mai memorabilă însă, pentru noi ieşeni, ziua de astăzi 29 Noerubrie, cînd ne este dat să vă salutăm în aşezemintale pe care le-aţi ilustrat odinioară. Titlul de glorie al şcoalei normale de învăţători „Vasile Lupu“ în deosebi, este că v’a avut director şi profesor de pedagogie, mai ales profesor de pedagogie. Ocuparea vremelnică acestor catedre de către Dv., pe cit a fost un noroc neasemuit de mare pentru elevii de atunci, pe atîta a font grea de tot situaţia succesorilor Dv. Printre aceştia sunt şi eu, care mă afiu de 30 de ani acum la această şcoală. Şi-mi dădeam, vă rog s-o credeţi, mai bine seamă decît alţii de greutatea respunderii mele, pentru că ştam ce însemnează a fi un adevărat profesor, o ştiam că vă fusesem elev, atît în învăţămîntul secundar—v’am avut profesor de logică şi psihologie la „Institutul Academic“—cît şi la facultatea de filosofie din localitate. Dar a vă fi fost elev însemnează a fi remas pentru totdeauna sub covîrşitoarea inrîuire a escepţionalei" Dv. personalităţi Nu a fost elev «l acestei şcoli care să nu vă cunoască nu numai ca îndrumător în „literatură,, ca apărător »1 limbei vii a poporului, ca factor deciziv îa toată cultura noastră modernă, dar şi ca tipul profesorului model din toate punctele de vedere, ca profesorul de samăn n’are„—Clasificarea nu-i de acum, ci dată de la 1870, de noi elevii Dv., de cînd eram în sacţiunea de bacalaureat a Institutului Academic. Astfel, deşi aţi părăsit Iaşul şi şcoala aceasta de atîta amar de vreme, totuşi aţi continuat a trăi în mijlocul nostru: sunteţi pentru toţi un vechiu şi bun cunoscut, salutat cu veneraţie şi iubire. Odată cu această respectuoasă salutare ţinem să vă încredinţăm că în vederea menirei pe o are această şcoală de a pregăti ridicarea nivelului intelectual, moral şi economic al poporului în mijlocul căruia au a-şi desfăşura activitatea absolvenţii noştri, tindem din răsputeri nu numai a le transmite cunoştinţele teoretice şi practice necesare inimilor lor, dar şi a le forma caracterele, a face dintr’înşii cetăţeni conştienţi de drepturile şi mai cu seamă de datoriile lor, cetăţeni respectuoşi faţă de legi şi autorităţi, oameni temători de D-zeu, iubitori de ţară, neam şi dinastie. Absolvenţii noştri ştiu că datoria lor de căpetenie e de a fi buni învăţători şi elemente de ordine în stat. Dorim din suflat d-le Maiorescu, să fiţi satisfăcuţi de cele ce vedeţi aici, să ne păstraţi o bună amintire şi să fiţi ocrotitorul acestei instituţiuni, în care cu 40 ani în urmă aţi pus temeliile desvoltărei sale culturale. După care vorbeşte elevul Comicescu din clasa VI-a, care începe astfel: Domnule Profesor, Elevii şcoalei normale „Vasile Lupu“ sunt fericiţi şi onoraţi că pot privi astăzi în faţă pe omul care a fost al doilea director al acestei şcoli, după Anton Vellini. Nouă elevilor normalişti ne este cunoscută personalitatea d-voastră. Aţi lucrat între cei dinţii pentru desvoltarea cunoştinţilor de pedagogie la noi în ţară. Mai ştim că tot d-voastră vi se datoreşte în întâiul loc mişcarea critică în literatura noastră estetică.—Prin luminile d-voastră, prin condeiul d voastră, aţi curăţit terenul literaturei de tot ce era exagerare dăunătoare artei. Limba romînă, în scrierea sa, a găsit în dv. pe cel mai bun îndrumător, alegînd, prin autoritatea dv., sănătosul curent moldovenesc, întrupat prin cronicari şi fruntaşii noştrii scriitori : Negruzzi, Alexandri şi Kogălniceanu. Academia Romînă v-a luat drept călăuză şi criteriu în formularea ortografiei sale. Noi, elevii normalişti mai ştim că tot d-voastră aţi fost acela, care aţi ghicit încă de la început talentul lui Eminescu şi literatura Romînă. D-voastră vă datoreşte susţinerea, încurajarea şi ridicarea şi a acestui mare scriitor. In dragostea dv. pentru cei mici, pentru ucenicii dv., aţi însădit într’o sumă de elevi gîndirea filosofică, dv. magistru al filosofiei, dar mai ştim că acestei dragoste şi atenţiuni pentru cei mici din partea dv. datorim noi, că Ion a lui Ştefan a Petrii din Humuleşti, fostul dv. elev la această şcoală normală, —am numit pe Ioan Creangă,—astăzi este fruntaşul prozei Române. Eminescu şi Creangă sunt cele două mărgăritare ale Junimei de la Iaşi—tot rodul muncei dv. Daţi-ne voie dar, ca în numele elevilor şcoalei normale „Vasile Lupu“, astăzi cind intelectualitatea română serbătoreşte retragerea dv. oficială din corpul didactic, să vă urăm cu inima tînără şi caldă, ani mulţi şi buni, pentru sporul culturei naţionale. D. Maiorescu, adînc emoţionat, a cerut elevului Comicescu, cuvîntarea sa, pe care va strînge-o ca o amintire, după care a rostit următoarele: Domnule Director, d-lor profesori şi viitori învăţători a copiilor romîni N’am trebuinţă să vă încredinţez de sincera recunoştinţă cu care vă mulţumesc pentru cuvintele ce mi-aţi[ adresat şi pentru că v-aţi amintit că am fost şi eu directorul al acestei şcoli. Eu venisem în Iaşi, trimis ca profesor de universitate şi ca director al vechei academi mihailene. Dar pe la 1863 se instituise un comitet de inspecţii şcolare, era un moment cînd se unificase administraţiile şcolare pentru toate şcolile din ţară, din care făceam şi eu parte. Mai departe d. Maiorescu, vorbeşte despre vechea şcoală de învăţători de la Trei Sfetitele, arată fazele prin care a trecut şi laudă şcoala normală de azi. D sa termină mulţumind călduros pentru primirea făcută. * După aceasta corul şcoalei şi elevii au executat următorul program : 1) A. Mureşanu, „Deşteaptă-te române“, fanfara. 2) D. Ionescu, „Imnul învăţătorilor“, cor. 3) Cuvîntări. 4) Dinicu, „Păsărelile Reginei“, orchestra. 5) „Hora Ploae“, cor. 6) Dinicu, „Dor de sat“, cor. (In curtea de recreaţii). 1) Diferite exerciţii gimnastice de ordine. 2) Jocuri naţionale. 3) Fanfara. Aici serbarea a luat sfîrşit la orele 12, cînd d. Maiorescu, mulţumind profesorilor şcoalei pentru frumoasa primire ce i-au făcut-o,plecă, însoţit de profesorii universitari, la liceul Internat. * LA LICEUL INTERNAT La ora 12 d. Maiorescu a luat dejunul la liceul internat împreună cu elevii aşa cum obicinuia pe cînd era director la Academia Mihaileană. In marea sală a paşilor perduţi erau înşiraţi toţi elevii. Sus pe scări fanfara. In mijlocul sălei aşteptau toţi profesorii liceului în frunte cu directorul M. Tomida. Intrarea d-lui Maiorescu a fost o adevărată intrare triumfală. Apoi trecînd printre 2 rînduri de elevi d. Maiorescu se întreţine cu profesorii în cancelaria directorului după care fură invitaţi la masă. La masă a luat parte d. Maiorescu un număr de profesori universitari întregul corp didactic al liceului şi elevii. Cel dintăi toast l-a ridicat d. Tomida directorul liceului care relevă activitatea d-lui Maiorescu ca profesor, om de ştiinţă şi tot ce a făcu d-sa pentru binele şi propăşirea neamului. A vorbit apoi d. Paul profesor la acea şcoală care a povestit elevilor din trecutul d-lui Maiorescu, despre activitatea sa şi de renaşterea ce s’a făcut în ţară prin geniul strălucitor al maestrului. A vorbit apoi elevul Naum care în numele colegilor săi a exprimat marea sa administraţie pentru d. Maiorescu ale cărui fapte ie sunt cunoscute şi pe care nu le vor uita niciodată. D. Maiorescu a respuns amintind din ziua cînd a fost numit director al celui dintăi liceu internat din localitate şi termină zicînd că a avut ca deviză în trecut de a trăi în bună amiciţie cu tinerimea deviză pe care o are şi astăzi. La Universitate Aula Universităţei era archiplină profesori universitari, profesori secondări, magistraţi, preoţi, studenţi şi elevi Din numeroase asistenţă, remarc d-nii: A. D. Xenopol, dr. G. Bogdan, G Climescu, I. T. Burada, dr. Drag. Hurmuzescu, P. Ristacuzino, Paul Barbulescu, dr. dr. Demetriade, C. Cuza, D. P. Thiron, dr. Mar G. Ibrăileanu, Lui. ...... I. Găvănescu.P. S. S. Archiereul Irisodem Munteanu, Simionescu, Iulian Teodorescu, Urau, Al. Hina, P. Crivătz, Uhrinowski, Em. Bardasare, M. Tomida, păr. C. Ştiubei, dr. Konya, I. Bogdan, Leppadatu magistrat, Al. Teodorini, I. Paul, Adam Bercea, Bratu, dr. Veisa, P. Gărcineanu, Savin, păr. Iordăchescu etc. etc. La întrarea în sală a dlui Titu Maiorescu, întreaga asistenţă se ridică în picioare, şi primeşte pe sărbătorit, în lungi aplauze şi urale. D. Maiorescu ia loc la masa din mijloc, înconjurat de profesorii universitari, o parte din aceştia foştii săi elevi la colegiul naţional. Di rector Ch. Bogdan, deschizînd serbarea, zice : „Ne simţim fericiţi că aţi bine voit a veni în mijlocul acestui local de cultură şi vă salut în numele Universităţei din Iaşi, care vă evoacă multe suveniruri frumoase. Nu numai Universitatea, dar aş putea zice că Iaşul întreg se asociază, ca un singur om, într’un singur gînd, pentru a aduce ema-niile lor de recunoştinţă şi de admiraţie ostului lor concetăţean, fostului lor iubit şi venerat profesor. Aci aţi început cariera profesorală şi aci aţi început a lumina cu cunoştinţele d-v întinse, dînd ţărei oameni de samă şi alţiprofesori astăzi lingă d v. D dr. Bogdan face apoi cîteva amintiri asupra celor dintăi prelegeri ale d-lui T. Maiorescu, precum şi a activităţei sale ca profesor, relevînd dragostea şi admiraţia de care se bucura. Universitatea de Iaşi, aduce prin osul ei de recunoştinţă şi admiraţie, pentru fostul ei profesor şi rector, D. I. Căvănescul facultăţei de litere. D-sa face o frumoasă descriere a activităţei d-lui Titu Maiorescu, arătînd cum ajută pe toţi studenţii, relevind în acelaş timp modul cum a ştiut Maiorescu să facă adevărata şcoală pentru naţiune. D. Găvănescul spune că în adevăr sărbătoritul trebue să simtă o mare mulţumire sufletească, cînd vede dragostea cea mare, cu care e sărbătorit de către suflarea intelectuală a ţărei. * vorbeşte din partea Cuvîntarea d-lui Rîşcanu. ..Noi aici în Iaşi nu slăvim numai pe cel mai i lustru profesor universitar din Iaşi, pen-^ tru că d-v aţi fost şi director al colegiului naţional, director al şcoalei normale aţi înfiinţat gimnaziile din Iaşi. „Vă aclamă Iaşul întreg, pentru că acestui oraş părăsit şi uitat, i-aţi dat pentru cîtva timp o mare strălucire, făcînd din el un centru spre care se îndreaptă privirile întregului neam, ca spre cel mai însemnat oraş al ţărei în privirea intelectualităţei“. D. Rîşcanu face istoricul activităţei d-lui Maiorescu de la 1862 încoace. Arată primejdia la unmoment dat pentru lupta ce s’a dat pentru purificarea limbei aromîneşti şi careîmpărţise ţara aproape în 2 tabere duşmane. „D. Maiorescu s’a pus în fruntea luptei, a strîns toate elementele culte din Iaşi şi,a făcut o admirabilă academie în care se găseau intre alţii : Negrutzi, Gane, Xenopol, Carp, Pogor, Eminescu, Conta, Lambrior, Skeletti şi alţii.“ ^ D. Rîşcanu arată calităţile eminente ale dlui Maiorescu care ca director, îndemna pe toată lumea la muncă, prin faptul că era cel dintăi la datorie şi veşnic în mijlocul elevilor săi, D. Rîşcanu termină : „In succesul luptei dv. de astăzi, a pătruns în inimele tuturora convingerea că luptele pentru cauzele drepte, sunt totdeauna urmate de succese.“ Cuvîntarea d lui L. Cosmovici D. dr. Cosmovici salută pe d. Maiorescu în calitate de elev şi în numele tuturor elevilor din trecut. D-sa vorbeşte despre farmecul graiului romînesc şi arată cit de mult a lucrat Maiorescu pentru acest scop.* Cuvîntarea d-lui A. D. Xenopol Strălucite magistre şi iubite coleg. ] Toţi cei cari au vorbit pînă acum,l au glorificat pe Maioreau din punctul de vedere al cugetărei şi al ştiinţei. Eu voi vorbi despre alte însuşiri ale sufletului seu, despre acele însuşiri fundamentale ale caracterului şi ale simţirei, fără de care cea mai strălucită inteligenţă este lipsită de busola conducătoare. Voi vorbi decît despre pornirile generoase ale inimei lui Maiorescu, despre logica coborîtă cu fapte a caracterului său. Cînd am cetit prin ziare că în Bucureşti se face o serbătorire în onoarea lui Maiorescu, pentru a celebra activitatea lui în învăţămîntul nostru, am tresărit zicîndu-mi că şi noi Eşenii trebuie să facem acelaş lucru, căci aici în Iaşi şi-a început Maiorescu spornica şi minunata lui activitate. Am comunicat părerea mea rectorului şi colegilor mei de la facultatea de litere