Opinia, octombrie 1910 (Anul 7, nr. 1125-1149)
1910-10-14 / nr. 1136
I ANUNȚURI ABONAMENTE Un rând în pag. III, 50 Bani ‹‹ »› ‹‹ »› rv. ro ,, Un an.....................20 lei 6 luni.....................10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT ft- Redactia si Administrația :1A$[, Str. Gh. Mirzescu 27 Sub direcțiunea unui Comitet Anul Vii No 1136 Joi 24 Octombrie 1910 ' V4nit| Cu prilejul zilei de naştere a şefului partidului nostru, următoarea telegramă a fost expediată astăzi d-lui Take Ionescu: TAKE IONESCU BUCUREŞTI In nanele amicilor din Iaşi, Vaslui şi Fulda, îţi reînoesc, cu ocazia aniversarei de astăzi, sentimentele noastre de admiraţiune şi îţi urăm viaţă, îndelungată pentru ca prin muncă rodnică şi prin genial d-tale, să triumfe revendicările legitime ale ţarei şi ale neamului. A A. BADAREU Şeful partidului conservator-democrat Ilustrat şef al partidului conservator democrat, domnul Take Ionasoy. Împlineşte astăzi cincizeci doi ani de viaţă. Cu profundă veneraţie, cu adânc respect, cu nestrămutată admiraţie pentru şef salutăm aniversarea celui mai mare barbat de stat al României contimporane, corul mal Ilustru cetăţean al Ţării, celui mai mare şi mai luminat patriot român. Pentru fericirea desăvîrşită a Ţării, pentru triumful euiminant al ideei democrate, facem urări entuziaste ca aniversarea naştere! şefului partidului nostru să fie sărbătorită încă mulţi, foarte mulţi ani de acum înainte. Să trăiască Take Ionescu ! Să, trăiască partidul conservator-democrat. OPINIA. »■muu ,nwmmmrr' ■ TAKE IONESCU Uşor e să desinezi o figură care ţi s’a arătat sub toate înfăţişerile-i posibile, să analizezi un talent care s’a cheltuit întreg, să apreciezi o viaţă, care a dat societăţei, tot ce putea da, prin concursul personal al inteligenţei şi al voinţei, al ideei şi al faptei; să schiţezi însă chipul unui om care, desigur încă nu şi-a ajuns cifimea carierei, este o sarcină mai grea, fiindcă promisiunile acesteia sunt încă supuse îndoelei. Este adevărat că Take Ionescu promitea mult şi că tot ce a promis pînă acum a îndeplinit cu prisos, potrivit vîrstei; şi mereu promite mult şi, poate, va îndeplini şi mai mult Fără îndoială acest om care posedă o mare virtute, ambiţiunea, posedă şi toate mijloacele de isbîndă , şi e ştiut că nu e virtute socială mai mare decit ambiţiunea— cînd, ajutată de un potrivit talent, e insuflată de dragostea binelui, public. Un politic distins, în acelaş timp publicist de valoare, zicea încă de mult, pe vremea sesivmei parlamentare din 1868 asupra lui Tasie Ionescu: „Este un tinăr plin de viitor, ambiţios, foarte ambiţios , ca toţi oamenii „care simt ceva în inimă şi’n cap, caută „s’ajungă acolo unde cultura lui intelectuală şi talentele lui îl împing. Sir „tn&ţia lufi politică nu e încă bine de„finită pentru moment. Nu seştie că „va ajunge Take Ionescu. Or cum ar „fi,, acest deputat al Craiovei este pentru parlamentul român o adevărată po • „Boabă“, pinul sipeppr, care scria aceste rtgr dfiVj^și pare p tfisuș'i*' este o ilustraţi- UUe ^ vrem pi noastre, s’a pmăgik Q. Pamt a prevăzut fiineț viitorul 'ttnărului deputat alhaioYpi. Acest tînăr şi-a făcut el însuşi o situaţie deosebită, pare nu se poete confunda iu grămadă, şi trebueşte distinsă, şi a ajuns să se impună ca o personalitate politică de cea mai înaltămarcă. Toţi aceia care fac politică serioasă în ţara asta, sunt legaţi să-l pună la mudid intim sau al amicilor sau el adversarilor, să se rezerve pe dinsul cu încredere sau să se teamă de el. Amiciţia lui Alexandru Lahovari, ilustrul repauzat, a fost pentru Take Ionescu un mare noroc. Tinărul avea la începutul carierei momente de ezitare ; era încovoiat sub greutatea cîtorva prejudecăţi amăgitoare, pe atunci încă dominante, risipite astăzi, graţie, în mare parte şi ■ paterei talentului lui. Tocmai in acele momente, cînd trebue fireşte o extremă bravură pentru a lovi o legendă înveterată, atunci cînd tînărul sta la cumpănă între pietatea pentru demodatul liberalism doctrinar şi spiritul democratic, modern,—un mare amic i-a întins mina.'Şi acea mină,, atingîndu-i fruntea cu bunătatea şi simpatia ce o inspiră unui adevărat talent un talent adevărat, l’a redat,lui—şi Ta deslegat de Îndoială. Voinţa lui Take Iones,cu astfel îmbăia bătată s’a ridicat îndată cu toată vigoarea. Rupând legăturile rutinei, el a intrat numai de cit pe calea largă, şti^de voinţa i putea găsi foc lifier de măcate, nufie tăîeutu-î superior seputea desvolta fără piedici nici firu. In acele momente începe el cu atita avîht frumoasa-i carieră, şi din aceleaşi momente, fireşte se pornesc asemenea, alături, cu aplausele admiratorilor, alături cu popularitatea ce creşte pe* văzute * pernele scrişneli ale invidiei ,fi' ale calomniei. Tinărul acesta care, din rîndurile poporului, isbutea, singur între atiţea aţii să se ridice aşa de sus, graţie uvând prestigiului eminenţelor sale fiaturi, trebuia sfirofiit ; dapă nu sdrohit, cel puţin răsturnat, dacă nu răsturnat, barem murdărite — de două ori duşmănit, odată pentru meritele, şi încă odată pentru succes fie lui. Dacă i-ar fi ursit soarta să strălucească tot aşa nde ţare în altă carieră, unde succesul talentului să nu fi atîrnat atita de puterea voinței, ca bunăoară în carierile artelor sau literelor, desigur tocmai superioritatea talentului i-ar fi fost cea mai mare primejdie: primul triumf ar fi fost semnalul nenorocirii dacă nu chiar al perrei triumfătorului. Dar soarta Ta aruncat în cariera politică unde voinţa ajută atît de mult talentului , aşa că urile invidioşilor, aţîţate .. . ‹ ›» , ■ t. i v- · de repezile-i succese, nu Tau putut nici răni nici micşora. Take Ionescu posedă o extraordinară putere de pătrundere a lucrurilor şi cel mai subtil tact faţă cu oamenii. Observatorul deprins ghiceşte cită adîncime se ascunde sub zîmbetul afabil, şi mîngăitor al acestui barbat de Stat, zîmbet însoţit totdeauna de o uşoară clipire a pleoapelor. E figura unui camarad, băiat bun, ori în ce mediu s’ar afla, între profesori de Universitate, între barbaţi politici, între publcişti sau alegători, între artişti rafinaţi, între diplomaţi sau între simpli ţărani. Dar sub trăsăturile acestei figuri se întrevede, gata de apărare la orice nevoe voinţa cea mai hotărîtă şi mai neclăinată. Sufletul lui e o claviatură. Toate tonurile pot, după moment, să ia rolul dominant. Vesel student, diplomat iscusit orator atît de eminent în desbaterea parlamentară sau academică,înaltă cit şi în întrunirea publică zgomotoasă şi sbuciumată ; jurnalist şi publicist extrem de abil; eminent avocat ; călduros amator de artă şi literatură ; consilier devotat şi luminat al tronului; patriot neobosit şi cuminte,—el îmbrăţişează cu acelaş interes, discută cu aceeaşi aplicare, rezolvă cu aceeaşi pătrundere toate chestiunile politice şi sociale. Peste tot şi oricînd,. aceeaşi limpezime de spirit* aceeaşi încordare a voinţei. Dintre, toate aceste calităţi, aceea care i lş pune pe toţtte în lumină şi i a înlesnit succesul este talentul de orator, talent rar în adevăr, peste putinţă de tăgăduit; şi fie aceea pînă acuma n,’a cutezat nimeni a i-1 fiiscuta. Este ceva specific ţn cuvântarea lui, ca \* toţi oratorii mari, o notă personală care sfidează orice metodă.' Tîrază comodă, corectă şi elegantă; limpezime fiesâvîrşită şi nici un fei de pretenţie ; facilitate şi mlădiare fără artificii nici preţiozitate—toate astea intr’o limbă romînească afievărat literară-' IÎ&r afară de partea exterioară, mecanică, el are, ceea ce e mai important la orator, partea interioară, pasională, Qofa personală. La el, apucăturiîe vehemente, pornirea Bunulufi simţ, care luptă adesea revoltat prezimea spontană a dreptăţii nedreptăţite sunt foarte rare. In schimb însă, în puvinţarea lui ferbe violenţa interioară, concentrată toată în structura expunerii şi argumentării. Argumentarea la el lucrează ca un fel de cleşte, care, după ce a apucat, strînge lacetîncet, cu răceală, fără grabă, dar cu o cruzime care creşte, creşte mereu pînă sfărâmă. Cariera lui politică pentru moment nu poate fi socotită—este încă o avere de promisiuni ; de aceea am spus dintm’nceput, că a schiţa figura lui Take Ionescu,nu e o sarcină tocmai uşoară. Cariera unui om de talent seamănă cu brazda ce o lasă ’n urmă-i o luntre pe imensitatea mării. Munca lopătarului se poate preţui numai după ce el a ajuns la țărmul hotărît. Cite primejdii, îl vor Împresura pe omul de stat, cite promisiuni va îndeplini ei, jertfindu-se uneori pe sine spre a folosi totdeauna la ai săi şi binelui public— toate atîrnă de atitea şi atitea împrejurări, nenumărate şi acestea ca şi valurile pe cari a pornit îndrăzneţul lua traş. Spre a ţrirui împrejurări şi valurile rămîn şi unuia şi altuia puterea voinţei, limpezimea minţii şi nestrămutată credinţă în ele. Asta e cariera talente lui ; asta va fi cariera Ujt Take Ionescu. El de-abia a intrat In largul mării pe valurile iu,gice ; nimeni dintre prieteni or vrăjmaşi, nici el însuşi, nu se tfifidieşte de puterea talentului şi voinţei lui. La ceea ce spunea ip ISSfi. G. Panu despre Take Ionescu, astăzi peste aproape zece ani, putea afiăoga : cum ii vedem, mifiîndu şi lunirea, vis laşul acesta departe ara s’ajungă , şi cînfi. Intr’un fiăroiu, se va opri, el va fi fost 0 adevărată glorie pentru vremea şi ţara lui. 1897 Iunie Garagiale, un Arman ca să plătească gloabă. Intru ce a păcătuit comitetul faţă de primăria d-lui Cane? In 1903 s’a hotărît, în principiu, strîngerea fondurilor pentru ridicarea unui monument lui Cuza. Cum a aflat dl. A. Sturdza, pe atunci prim-ministru, a pus beţe în roate ca să nu se strîngă nici un ban. Şi a reuşit să zădărnicească ani de a rîndul adunarea fondurilor. Odată ajunşi la ceva fonduri suficiente comitetul a încercat să capete de la primărie un loc mai potrivit, o piaţă măreaţă, toţi declarîndu-se pentru piaţa Unirei. Primăria a refuzat pe motivele ştiute. Dacă s’ar fi oprit aici n’ar fi fost nimic, dar s’a început acea campanie de ponegrire a comitetului, să-l pună pe douâ coloane, să le arate contradicţii, ca doardoar i-ar expune ridicului. Ce n’a fost întrebuinţat în ajungerea acestui scop ? S’au găsit atunci o mînă de oameni, în frunte cu d. A. D. Xenopol, fruntaşul nostru, scriitorul sobru al domniei lui Cuza Vodă, şi mişcarea începută de d. Xenopol, ca membru din comitet, a făcut să turbe şleahta liberală. Şi Xerţopol a învins, căci avea cu el un oraş întreg, o ţară întreagă, romînimea toată. Şi primăria a cedat. Dar a cedat cu rezerve. De unde primăria îşi luase angajamentul ca să suporte ea cheltuelile cu facerea temeliilor, azi primarele Dane refuză. acest fapt, îşi ia darul îndărăpt. In ce scop ? Tot ca să zădărnicească opera frumoasă a comitetului şi ca eşenii să nu vază cu o zi mai înainte chipul înveşnicit în bronz al marelui Cuza, Preşedintele comitetului, a. Dr. Chica Deleni chiar, declină orice responzabilitate pentru cei ce vor urma după acest refuz. Să se facă un nou apel la public ? S’m putea , dar e cu zabavă. Să cerem imperios şi cu nestrămutată hotărîre ca Primăria Si»-şi ţină cuvîntul dat. Preîntimpinarea cheltuelilor temeliilor din partea Primăriei e indirect o contribuţie a cetăţenilor ieşeni, întrucît tot din baniul nostru se alimentează budgetul comunei Iaşi. De altfel Iaşii au dreptul de a trage la răspundere pe d. Oane personal, că a vîrît comuna în cheltuit de sute de mii de lei pentru a sluji de coadă de topor răutăţilor primului Ministru. Orice zăbavă se pune la activul de ură şi răzbunare ce partidul liberal a nutrit către Cuza Vodă. .....................mu ■ immmmmmmmmmmmmmmmimmmmmBv. fl.u. IJJ.HjBMBffjHMMl! --------Tmmmmmmttum--*............. SE ÎNCURCA TREBILE Revenirea pe toată linia din partea primăriei de Iaşi şi personal a d-lui N. Oane în chestia locului unde va fi pusă statuea lui Cuza Vodă a pus într’o proastă lumină sufletul partidului liberal ieşen. Ram că eşti pe altă lume, cînd ceteşti totul presei celor 2 partide de la noi.fare că nimica n’a fost, pare că rţiptic n'uu scris. Carpişlii dau vina pe 4 Ciane. Liberalii dau vinape comitet, ‘ Sarmcmxd comitet I .Şi doar n’are nici OAMENI ŞI LUCRURI după cădere Unde sfirşeşte istoria şi unde începe legenda în mica şi trista epopee a detronării lui Manuel al doilea al Portugaliei ? Chiar într’o întîmplare petrecută sub ochii contemporanilor—dacă e atît de greu a se discerne partea de simplu adevăr de partea imaginară î Şi aceasta, în primul rind, pentru că, prin tradiţie, orice Cap încoronat trebuie înconjurat de aureorii unor poveşti mai mult ori mai puţin fantastice pentru ca nu cumva în vr’o împrejurare—chiar dacă ar fi vorba de o detronare—s să apară Suveranul dezbrăcat de aureolă, să apară sub figura unuia», a unui muritor ca toţi ceilalţi E adevărat că în cazul tînărului rege alortugaliei chiar cei mai binevoitori ar fi găsit anevoie, în viaţa şi peripeţiile lui, elemente cu care să-l poată idealiza. E atit fie puţin eroism în tot ce constitue cartea sărăcăcioasă a scurtei lui fronanii ! S’fi povestit că tinărul Monarh, in faţa conjuraţiei triumfătoare, ar fi., plecat din Palat cu singe rece, zimbinfi, cu ţigara în gură. E. ceva,—chiar dacă tabloul e departe d® eroism. Iată însă cum povesteşte un mare ziar parizian cu speciale legături în înaltele cercuri militare, epizodul plecării lui Manuel,— după notiţele din carnetul unuia din puţinii devotaţi cari n’au părăsit pe sărmanul rege. „Revoluţionarii bombardară Palatul ; cînd regele Manuel văzu clătinîndu se şi căzînfi turnul de la capela Curţii regale, fugi în parc, unde şezu subt un copac, în timp ce zgomotul împuşcăturilor răsuna în jurul lui. El privea cu mâhnire la puţinii prieteni ce-i rămăsese credincioşi — între cari şi vechiul lui fost profesor, austriac de origine. Familia regală tocmai se pregătia de dejun în palatul din Mafra, cînd se auzi dinspre stradă vuetul unui automobil. Efiul marchizului de Sabugoza, însoţit de un tînăr amic al regelui, întră repede la sala de mîncare. Toţi se scu ară și auziră vestea. Ducele de Oporto trimitea răspuns regelui, că republica s’a proclamat și că un regiment de artilerie venia spre Mafra. Regele să plece neîntîrziat la Ericeira unde-l așteaptă iachtul „Aurelia“. Automobilul plecă. Regina Amelia rugă pe Manuel să vină cu ea în trăsura ei, deoarece şofeurul nu mai inspira încredere. Într’adevăr, şofeurul Curţii fu văzut a doua zi în tabăra revoluţionarilor. ..In sfîrşit, iată şi marea. Două sărăcăcioase vaporaşe de pescari. Inspirat de un gînd pios, unul din pescari ridicase steagul alb-albastru cu armele regale cari au servit, timp de opt sute de ani, drept simbol al Portugaliei. Plutind pe apă,—tinărul rege cere să-i se dee steagul şi, palid, întristat, el îşi înoată obrazul în cutele lui. Cu ochii înnecaţi în lacrimi el şopteşte : „adio, adio pentru totdeauna,—cît sunt^fie nenorocit !...“. Fără îndoială tabloul, oricît de mişcător ar fi, nu va fi pe placul cercurilor, tot mai restrînse, rămase în jurul ipostei monarhii. Un rege nu pleacă așa de zdrobit, nu pleacă fără mindre protestări, nu plinge sub copaci, în parc, nu lăcrimează, pe apă, într’o luntre de pescar, nu se resignează în acest mod şi mai cu seamă, nu pleacă pentru totdeauna. Elementul omenesc „scotoară“ demnitatea de Suveran, dacă ocupă prea mult loc în epizodele de domnie, sau de... detronare. De aceea era mai ispititor tabloul cealalt, oficial şi dinastic,—regele sfidînd pe revoluţionari, cu ţigara în gură... Era poate şi mai simbolic: nu e oare fumul de ţigară imaginea tuturor lucrurilor pămînteşti şi trecătoare şi fragile, indiferent dacă e vorba de nişte simpli muritori ca noi, ori dacă e în joc soarta unui tron şi a unui Monarh de esenţă divină“ ? Căderea, ori cum s’ar înfăptui,, apropie pe om de om şi murmură în auzul tuturor, ca un avertisment etern : „suntem toţi aceiaşi,— suntem cu toţii o jucărie a soartei“,— cu toţii slabi în clipele căderei, cînd s’ar cuveni să ne ridicăm sufleteşte cît mai sus. RadioD HI In Occident s’a depus multă muncă pentru a transforma localurile de şcoală în locuri de atracţie şi de fericire pentru copii. Trebue să mărturisim însă că ele încă sunt departe de idealul de şcoală pe care-l concep pedagogii moderni şi după cum îl vrea, de pildă, d-na Kergomard, inspectoarea şcoalelor moderne în Franţa , o pajişte vastă, cu locuri umbrite, un loc cu nisip precum îl cer jocurile copiilor mici şi un altul bătătorit pentru jocurile în plin aer ; o casă cu ferestre mari, cu bănci odihnitoare,, un instrument de muzică care să însoţească marşurile, dansurile, etc. Mai ales „societatea pentru arta în şcoală“, care are de scop tocmai de a mijloci educaţia estetică şi morală în şcoală, a făcut mult pe acest teren. Ei, se datoreşte în mare parte transformarea şcoalei dintr’un loc rece şi lipsit de atracţii într’unul cald, primitor, familiar. Mai mult decît statul, a realizat visul marilor pedagogi ai omenirei, a unui Rousseau, Pestalozzi, Spencer, etc. şcoalele „nouă” din Franţa, Germania, Elveţia, care după cele similare din Anglia, s’au îngrijit de mediu şi apoi de un învăţămînt propriu zis. Ele au înţeles mai bine decît oricine că prin mediu, exemple şi fapte, să învaţă mai bine decît prin vorbe. De aceia ele ridică în mare slavă învăţămîntul prin faptă şi înlătură pe cît se poate pe cel prin vorbe. Aceste şcoli au atracţie pentru copii nu numai în timpul şcolarităţii,ar chiar după ce ies din ele, foştii elevi ale acestora cer ca o mare favoarea de a lua parte la escursiunile ce le face şcoala în scopuri culturale şi higienice. Nu de puţine ori directorul şcoalelor nouă din Germania, de la Iisenburg (Harz), Haubinna (Turingia) şi Biebertein (Rhön), dr. Hermann Lietz, s’a po-, menit, din partea foștilor lui elevi, cu scrisori, în care era vorba despre ase-, minea favoruri. Dacă ne întoarcem la noi, cu părere de rău trebue să constatăm că cea mai mare parte din localurile de școală, vorbim de cele nouă, n’au nimic atrăgător chiar pentru copiii sărăci, cari sunt mai puţin pretenţioşi în această