Opinia, octombrie 1922 (Anul 18, nr. 4606-4630)

1922-10-01 / nr. 4606

ANUL AL XVIM iea Me. mi , 9 ABONAMENTE IN Alf t . . UE $AS* LUKI . . m 3?*KI LUNI - # IjBDACTU . UIL. - Ziarele publica o ştire gravă. Din pricina recentelor mişcări „cu caracter briş,vi­­zant din Bulgaria“, îndrep­tată şi împotriva Ţarului, un comunicat ofici­u românesc Inte­vede chiar posibilitatea un­ei „intervenţie a statelor vecine“. Guvernul român, adoptând acest punct de vedere, face o greşail. Până acum statele se amestecau mai cu seamă In afacerile externe ala veci­nilor,— astăzi însă ele încep să se amestece şi’n cele in­terne. Statelor mari le convine perfect acest sistem. România însă, — ca şi celelalte state mici,­ trebuie să fie prudenţi. Persecuţiile politice de aici, precum şi prigoana naţiona­lităţilor, ar putea da sufi­ciente motive unui stat vecin pentru o intervenţie armată. Dar nu­­ nevoe sa mergem atât de departe. însăşi or­ganizaţia noastră socială şi de stat poate fi o pricină de intervenţia sovietici. Pentru ce am interveni In Bulgaria ? O mişcare „cu caracter bolşevizant" ?. Dar într’un alt stat vecin ca al nostru, avem de-a face nu numai cu o mişcare „bol­­şevizantă“, ci cu bolşeviamul însuşi, care a pus stăpânire pe Rusie, conducând, o după nişte principii întrezărite doar de Bulgari, ca prin vis...Da­­că-i vorba să ucidem bolşe­vismul, oprind contaminarea statelor vecine, ar trebui sâ-l lovim la origine , în inima Rusiei. Adoptând principiul intervenţiei armate pentru di­ver­genţe politice şi sociale, de ordin intern, România, înainte de a trece Dunărea “-ar trebui sa treacă Nistru... Da, — mai întâiu la Mos- Co*a aras c& drumul e liber, Aliaţii retrăgându-şi, rând pe rând, armatele expe­­diţionare. * In urma expediţiei din Ru­­­sia, România nu va mai avea nevoe de-o campanie la Bul­garia. Vecina noastră de a Sud —în urma dezart­ului mos­covit—­se va dibjlseviza dela sine.. * * Dar, pe lângă caracterul: „bolşavizant*, mişcarea din Bu­garia are şi un caracter anti monarhic. Şi noi care am tolerat Republica franceză, care am privit cu sânge rece răsturnarea, tronul lor Rusiei, Germaniei şi Au­stro Ungar­ei, oar?~?* acum— asistăm im­pasibili Ia schimbările actuale de domnie din Grecia, şi la cele In perspectivă din Turci» şi Iugo­slavia, — noi nu pu­tem admite să »3 clintească vre-un fir de păr din capul Ţarului dela Sofia, pentri care ne-a prins, aş*, 0 dra­goste subite. Şi nu putem admite,— nu atât fiindcă dorim fericirea poporului bulgar, fericire care nu se poate realiza decât In mod monarhie... ci fiindcă de­tronarea din Bulgaria coincide, parcă într’adins, cu încorona­rea din România. Bulgarii — încă odată—vor să ne strice cheful ... Prima dată, după strălucitele­­ succese la munţi, in Bulgaria Bulgarii au avut «delicateţă —de altfel proverbială - să-i pregătească generalului Ili«33u cite­va neşanse la apă... Pe Bulgari nu i vom lăsa nici să-şi schimbe ordinea claselor sociale, nici Ţarii, — pînă cîni Generalul Iliescu nu-şi va lua în prealabil revanşa după in­­del cateta bulgărească de la Turtucaia... Numai un astfel de războiu este explicabil. O chestie de onoare a ge­­neralismului naţional-liberal.. H. S. REGINA ELISABETA BOLNAVĂ ? Bucureşti.— Aseară s’a răspândit ştirea ci regina Alisabeta a Greciei s’a îm­bolnăvit din nou şi că starea ei ar fi gravă. S’a cerut un comunicat din Atena. Haosul din Orient Se păruse la un moment dat că situaţia din Orient se limpe­zise. Dar ştirile sosite in ultimul timp arată că puntea europeană­­asiatică a căzut in cel mai com­plect haos. La destrăbălările revoluţionare şi anti-monarhice din Grecia şi chiar Bulgaria şi Serbia, se a­­daugă abdicarea Sultanului şi iz­bucnirea distrugătoare a revoluţiei la Constantinopol. Toate acestea, sânt fapte care cu greu îşi pot păstra o influen­ţă numai locală, fără a şi întin­de ecoul mult ma departe. Dar mai gravă decât acestea, este fana in care a intrat con­flictul anglo-turc. Se afirmă ast­fel că Adunarea Naţională din Angola nu voeşte să suspende os­tilităţiie până nu capătă garanţii complecte de retrocedare a Tru­ciei şi peninsulei Gallipoli. în a­­celaş timp, un consiliul de miniş­tri britanic ar fi hotărât Concen­trarea­­forţelor la Gallipoli şi Ceanah, pentru rezistenţa arma­tă contra turcilor. Războiul în Orient s’ar ridica, prin urmare, iarăş ameninţător. Căci­­englezii nu vor consimţi ni­ciodată să ret duc­ă Turciei Galii­poli, care nu-i altceva de cât ţăr­mul european al Dardanelelor. Sprijiniţi de Sovietele ruseşti, kematiştii se scaldă în apele in transigenţei■■ Şi vântul dinspre ră­­­sărit e gata a purta sămânţa primejdiei peste nesiguranţa chi­mitei Europe! ZIAR POLITIC COTIDIAN ÎNSEMNĂRI »Egoism sălbatec Incuria administraţiei româ­neşti îşi dă zilnic rezultatele criminale. Deraerele de tre­nuri nu mai contenesc, iar publicul călător împlineşte jert­fa de singe, ide parcă ar trăi pe un complicat şi veşnic front al războiului. Cu ocazia acestor nenoro­cite deraieri de trenuri, apare la iveală ,frontul de sălbatic egoim al sufletului omenesc. Este încă în mintea tuturor scena dezgustătoare a primei catastrofe de la Valea­­Largă, când o seamă de parveniţi bo­gaţi stăteau comod în vago­nul de lux — scapat din în­tâmplare de la prăbuşire—, priveau pe ferestre la zvârco­lirile victimelor, râdeau şi beau şampanie. Ei erau bucu­roşi de mulţumirea lor tru­pească, şi nu se gândeau să asiste pe cei loviţi de năpaste. Un fapt de aceiaşi natură s’a petrecut cu ocazia ultimei deraeri de pe linia Sibiu. Va­goanele de cl. III s’au răstur­nat sau au sărit de pe linie, în timp ce partea boerească a a trenului a scăpat neatinsă. In loc ca toată lumea să se devoteze operei de­­ajutorare, ciocoii şi ciocotaşii au îndem­nat pe mecan­c să conducă mai departe, jumătatea nede­raiată a trenului, ceia ce s’a şi făcut. Şi relaţiunile ziarelor adaogă: „Pasagerii din vagoanele de­raiate au rămas pe loc. Ei au voit să se urce în vagoanele de cl. I şi a II-a, dar călătorii din aceste vagoane au încuiat uşile“. Iată inferioritatea sufletului uman, în toată goliciunea! Nu numai lipsă de confrater­­nitate omenească, dar şi dis­preţ de clasă, chiar în faţa accidentelor fatale care nu-şi aleg victimele. Nici un zor de compătimire pentru ’„mârlanii din cl. III“ ! Lume ticăloasă, într’o socie­tate seral-barbară!... RENOVATUS CATE­VA NOTE Ua at identic cu »1 defunctului Rosenbaum s’a înregistrat la cimiti­rul evreeic din Zurich. A murit și acolo un evreu care a trecut la paroliciam. Familia defunc­tului fiind foarte bogetă, a stăruit la Comunitatea faraenită ca renegatul ■ă fie îngropat la Cimitirul evreeic. — Nu putem face aceaata, (fu ris­­puneul Preşedintelui Comunităţei ci­t un apliciator), afară numai dacă veţi izbăvi acest picat printr’o donaţiune de 100 mii franci aur. — Dar pretenţia e exagerată, rău punae membrul familiei — Nu e exagerată, replici Preşe­dintele, e chiar un chilipir. — Care e chilipirul ? — Iati’l. Cănd va­ veni Metis, ştii foarta bine că va fi şi Învierea Mor­ţilor ; toţi morţii, adevăraţi evrei, vor părăsi cimitirul şi vor merge în raiu. Renegatul d-tale va rămânea tot la cimitir şi va sta singur acolo, atăpi­­nind apeti lor de veci care atunci va costa cel puţin 2 milioane franci. Nu e chilipir, domnule­­! P­ictura scrisă — (Tablouri chinezeşti) — Pictura In tuş constitue o lăture specială din arta os­­tasiatică , căci ea renunţă la mijlocul principal al picturii obişnuit«.­ «a nu se serveşte de culoare. Pentru cunoscă­tori, pictura In tuşi reprezintă una din pul­mile cele mai in­alte In dezvoltarea artelor in extremul orient și In ori­ce caz ea trebue privită ca fiind expresia unei stări foarte în­floritoare si în acelaș timp o­­riginală In ramura picturei din Răsărit. Domeniul acesta,pentru eu­ropeni deosebit de greu acce­sibil, a fost studiat da către unul dintre cei mai buni cu­noscători ai artei extremului Orient, Prof. Ernst Grosse, iar rezultatele acestor studii le » publicat In lucrarea de cu­rând apărută la Cassirer (Ber­lin) și întitulată: „Pictura os­­tasiatică în tuș* El accentuiază că meridionala­ amestecă in aceste picturi an element cu totul străin, deladată ,ce le priveşte ca fiind studii impre­sioniste (după natură). Pictorul chinez a avut ca ţintă exprimarea unor simbo­luri adânci ale filosofiei sale şi el n’a creat sub impulsul anei impresiuni imediate a na­turei, ci din nevoia de a’şi ex­terioriza un sentiment adălc infiltrat. Şi după cum subiectele ta­blourilor ne par atât de exo­tice, tot aşa nu putem să le Înţelegem rostul decât dacă cunoaştem rolul cu totul pre­ponderent pe care’l are In o­­rient scrisul—caligrafie. Acea­­sta nu are aici numai rostul «iei ritm­e, a unei agiespi­nări, ci e privită ca una din altele frumoase şi caligrafii distinşi chinezi sau japonezi, se bucură de aceiaşi repataţ­i ca şi, pictorii mari. Pensonul elastic cu care scrie chinezul şi pe care î l mănueşte liber cu încheieturile mânei şi a umă­rului, permite scriitorului o modulare mult mai bogată a liniilor, ca peniţele noastre de metal sau creioanele rigide. Ast­fel din caligrafia artistică luă naştere desenarea os­taş, aceasta din urmă fiind apoi dominată de către idealul şi legile celei dint­âi. Pentru os­­tasiat literele sunt însă expri­marea vizibilă a anumitor sen­timente şi dispoziţiuni sufle­teşti. O poezie de pildă trebue să fie aşa fel scrisă Încât să-i vezi îndată caracterul şi ge­nul, înainte încă de-a o fi ce­tit. »Caligrafia este un portret al spiritului“ spune un chinez bătrân. Şi'ntradevăr, in mod intuitor a luat—de mult, ca premiză ceia ce se afirmă as­tă­zi ca o tendinţă a profolo­­giei. Un alt învăţat chinez spune: Caligrafia ne arată neîndoelnic dacă provine de la an om no­bil sau grosolan. Şi pătura cultă japoneză sau chineză po­sedă In mod surprinzător da­rul de a gh­ci firea omului din scrisul său. De vreme ce^ un artist mare trebue să fie și un om nobil (ca suflet) el va tinde pe scrisul său să evolu­eze la expresia cerută, la o­­pera de artă, In felul cum o o­­feră pictura In t­us. Pictura In tuş, la care linia joaca rolul principal s’a des­­veltat, chiar da la început ca o evoluţie logică a artei scri­­sului; mai târziu abia Inter­veni şi stilul „petelor*, care aduse un atât de mare servi* ciu picturei impresioniste. Tuşul este aplicat pe mate­rial diverse (cel mai ades hârtie şi mătase) on persoane dîfarit.« (na. fffVBii «i flt tuire materială) şi aşa f»l că se Incepe cu tonurile cele mai deschise, peste care—sau ala­­turea de care, se pun nuanţe mai Inchise, pentru ca la ur­mă să vină cele mai întune­cate. Petele ulterioare se apli­­că,In timpul când primele nu­­ante sunt încă umede* Aceasta pentru a putea obţine o con­topiră delicată, moale a tonu­rilor. Pentru aceasta se cere o măsurare din cele mai amă­nunţite atât a conţinutului pensonului (apă şi tuş) cât şi a presiunei cu care va fi apu­­cat pe fondul picturei,de­oare­ce hărţiş şi mătaia absorbind lichidele foarte repede, o lutie greşit desenată nu se mai poa­­te corija. Se mai cere o stă­pâniri din ce’e mai sigure a mâne! şi a materialului, căci pictura­ In tuş trebue execu­tată Intr’on tempo cu totul repede. Ochiul şi mâna sunt dar In continuu exerciţiu — tocmai ( Civitamart* Im pagini II-a) L¥NI 1 •«TfMIlIl 1922 A IMI N C Ml ft | f ~3 'U ubhistratia mm« # - MS1,----m IllOKU'l} • NEVOILE IAŞULUI Darul d-lul Jean Tekas — Salutai său ministerial. ~ Promisiuni goale.­­ Ieşenii au datoria să fie mai energiei. — Ministrul de justiţie In pe­regrina­­iun­­ie sale politice, a ajuns în oraşul Iaşi în punc­taj : ger». Adu­cîndu-şi aminte­­de o­­biceiunle strămoşeşti a ma­rilor boeri care chiar cind se opreau la vre­una din moşii pentru a-şi schimba poştalionul ca să se ducă la moşia prin­cipală unde toi primeau ra­portul general, tot lasau ceva daruri, d. Jean Th.-în soli­citudinea sa pentru toate, aş­­teptînd inhamarea wg­anului ministerial la trenul de marfă de raşcani, n’a uitat pe iu­biţii săi ieşeni. Le-a dăruit salutul sfiu tuturora şi concursul său funcţionarilor. Ţiganul Clnd şi a scăpat căciula pe gîrlft, a declarat că o dă de sufletul tată-s’u. Aşa şi concursul pentru func­ţionari al d lui Jean Th. după ce aceştia la congresul de la Bucureşti, au suspendat sab­ia g­evei deasupra capului guvernului. În loc să ne dăruiască nouă ieșenilor salutul său tot­deauna şi pretutin­deni fals , mai bine ne dăruia un jurnal al con­siliului de miniştrii prin care se acordau fondu­rile necesare pentru ter­minarea palatului admi­nistrativ, una din glo­riile Iaşului şi un mo­nument cu care ne mân­drim şi care ar putea fi o fală nu numai a laşu­lui, dar şi a vitregei României Mari. * Noi ieşenii suntem mai orfani decât toţi orfanii. Până şi orfanilor de răz­­boiu li se făcuse milă de Iaşi, şi au cerut Ministe­rului de justiție, proprieta­rul Palatul nostru, voia să ne termene palatul. D. Jean Th. a tricru­s pe orfanii de război la pre­umblare­ iar pe noi ieşenii la calendele... greceşti — un termen de actualitate şi incurajator — adică la budgetul viitor, la care va avea şi sprijinul d lui Mâr­­zescu, dacă până atunci nu se va face vre­o prem­e­­nire de guvern sau vreo remaniere ministerială, iar în visteria fără fund a statului va rămânea pentru laş, mai mulţi baiu decât apă in dur. Ieşenilor, dacă nu deve­niţi barbaţi cu... fudulii, veţi muri o­ fa­ni ! Aeroplan căzut la Bălţi — Un ofiţer şi un sergent * omorâţi — Bălţi.— Azi dimineaţă la orele 8, un aer­opl­an militar a căzut în apropiere de moara Sipson. Un ofiţer şi un sergent au fost omorâţi. Amănunte prin poştă. * Ni se comunică in ultimul moment că ofiţerul mort este Locol. av­ator Dim. A. M.tache, originar din Huși. Cor. Va învia Turcia? Mişcarea naţională turcească şi acum In urmă înfrângerea Grecilor, au făcut să iasă in lumină noi aspecte In câmpul politic al Orientului. Tarei», ruginită şi schiloadă până mai­eri, pare că vrea cu tot dinadinsul să-şi recucerească un loc de cinste printre po­poare." Şi calităţile bine cunos­­cute ale acestui neam, o în­dreptăţesc In teiste nădejdi. Totuşi, toată lumea se îndo­­eşte. Va învia. Turcii cu ade­vărat? Mulţi văd la vigoarea şi îndrăzneala­­ neaşteptată a Turcilor, sprijinul mascat al unor alte Puteri care au terase de apărat In Orient. S ar putea, însi, ca ajutorul dat numai pentru o soartă vreme să slujească Turcilor In mod real si să determine o reală îndrumare spre mai bine. Suntem In domeniul ipotezelor. Nimic precis nu se ştie încă asupra resorturilor care au ri­dicat pe picioare Turcia. Nu împărtăşim teoriile istorice care spun ei un popor ,moare de bătrâneţe, c­u­m moare o fiinţă vie. Nu credem că neamul tur­cesc, trebie să meargă în mod fat­al la deplin şi la distrugere pentru motivul că a avut în trecut o dezvoltare evolutivă ascendentă până la un punct după care a­­urmat o decă­dere treptată. Credem însă că e inadoptabil vieţii europene. Aceasta din cau­­za re­giei: mahomedanismul se opune civilizaţiei, mai ales în forma ei creştină. L. CRONICA LITERARA Mişcarea dadaistâ Din elad la elad sa poate poti pica revistele literare al e­ o notiţă In care se vorbeşte de „dadaism*. Cuvlntul acesta ciu­dat este firma unei mişcari artistico-literare legată în spe»­cial de numele unui evreu din R­omânia, Tristan Tzara. Dadaismul s’a manifestat In publicistica germanâ, apoi şi-a stabilit partianul general în El­veţia şi, In fine, a trecut in Franţa. Fruntaşii dadaişti, Tristan Tzara, Apoll­­aire şi Marinetu au făcut sâ apară In Elveţia revista „Cabaret Voltaire*, in limbile germană şi franceză. Dar ce este „dadaismul" ? E foarte greu de apus. Nici iluar Intemeetorii nu pot pre­ciza nimic în explicaţiile lor. Dadaismul ar fi o „manieră" artistică, descătuşată de orice forme tradiţionale, de orice imperative estetice, lipsită de seriozitate şi — putem spune — chiar de bun simţ. Se sim­plifică expresiunele şi modu­rile de prosţie, se renunţă la orice logică şi se urmăreşte­­ schiţarea de forme literare după bunul plac, sau — cum am zice un grai popular — după „triznaia” autorului. La dreptul vorbind, nu se poate şti bine dacă dsdaiamul ţine mai mult de copilărie, sau pe prostie sau de nebunie cu­rată. Poesia ori proza dadaiată se transpune în forme... senzaţio­nale, este obscură până la idioţenie şi nu evită nici obs­cenitatea, aici scatologia. Dadaiatrul Tristan Tzara vrea să-şi explice invenţia lui literară prin frondări de felm­ acesta. Arta are cravată şi haine la modă, fumează, bea, face amor... Mai sincer şi mai expresiv se exprimă poetul Pioabia: „Dadaismul nu urmăreşte ni­mic, nimic, nimic ;­face câte ce­va ca publicul să nu priceapă nimic, nimic, nimic; dadaiştii nu sunt nimic, nimic, nimic şi nu vor ajunge la nimic, nimic, nimic*­Am putea spune că dadais­mul este un nimic, Insă nu ca toate nimicurile, ci un nimic idiot ! Această năstruşnică mişcare artistico-literară n’a realisat până acum decât prostii şi ca­­raghiozlâpuri. Sau poate că priceperea artistică a omenire­i încă n’a ajuns la grandioasele adevăruri, pe care dadaiştii ie-ar fi descoperit pe cale de revelaţie... ? In orice caz, apariţia acestei maladi­i stilistice, a înveselit Europa. S’a răs pretutindeni, cu poftă, cu hohote, cu aughe­­ţuri. Bine­înţeles că s’a găsit şi căte un Mihalache Drago­­mirescu francez sau german, care să se ocupe de dadaism la chip doctoral, după toate regulile critice. Dar lumea râde (Continuarea în pagina IIa)'!

Next