Orizont, 1989 (Anul 40, nr. 1-50 - Anul 1, nr. 1)
1989-09-15 / nr. 37
Proletariiin toate Urile, nntu va I BIBLIOTECA „ASTRA" SIBIU SAPI AMINAJ SOCTAIPOUIC $1 LITERAR ARTISTE, EDITAJ 06 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN 19 & К ȘI COMITELUL JUDE 6AN 06 CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA TIMIȘ NR. 37 (1176) 15 SEPTEMBRIE 1989 • SERIE NOUA, ANUL XL • 8 PAG.. 3 LEI TEZE ȘI IDEI PENTRU CONGRESUL AL XIV-LEA AL PARTIDULUI Noi deschideri ale invățămintului românesc Toate marile epoci din istoria omenirii și din evoluția fiecărei țări au fost puternic marcate și, în ultimă analiză, determinate de calitatea oamenilor, de nivelul pregătirii profesionale, de capacitatea acestora de a înțelege imperativele progresului social. O astfel de legitate acționează cu toată forța și în condițiile țării noastre, în etapa actuală impunînd noi exigențe în pregătirea tineretului și formarea cadrelor necesare dezvoltării economico-sociale a țării.. Învățămîntul este investit de societatea noastră cu una dintre cele mai importante funcții — pregătirea și perfecționarea forței de muncă în concordanță cu cele mai înalte cuceriri ale științei și tehnicii contemporane Așa cum sublinia secretarul general al partidului, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU: „trebuie să asigurăm reciclarea și ridicarea continuă a gradului de calificare profesională și tehnică a oamenilor muncii. Să acționăm în așa fel incit întregul tineret să aibă o pregătire multilaterală, să poată trece ușor, în raport cu cerințele dezvoltării economicsociale, de la o activitate la alta“. Integrarea invățămintului cu cercetarea și producția de bunuri materiale și spirituale apare ca o necesitate corespunzătoare noii etape de dezvoltare a societății noastre, justificată de progresul cunoașterii științifice și tehnice contemporane. Pe lângă cunoscuta tendință a științei de a se ramifica în discipline din ce în ce mai specializate, se manifestă și tendința pregnantă de sinteză interdisciplinară care caută să armonizeze obiectivele generale ale societății contemporane cu cele ale lumii științifice. De aici, imperativul pregătirii specialistului cu orizont larg, capabil să se „miște“ în mai multe domenii și să le stăpînească. Realizarea unor asemenea sarcini presupune, cu necesitate, asigurarea unor raporturi armonioase între progresul științei, dezvoltarea învățămîntului, direcțiile construcției social-economice prefigurate în proiectul de directive al celui de al XIV-lea Congres și „lumea profesiilor“. Tineretul este, prin excelență, purtătorul noilor valori. De modul în care sînt pregătiți tinerii depind nu numai realizările din viitorul apropiat, ci și cele din viitorul mai îndepărtat, iar învățămîntul, ca factor de bază al dezvoltării social-economice și culturale trebuie să asigure acea pregătire profesională a tineretului care anticipează viitorul construcției sociale. Pentru aceasta este necesar să se ajungă la o corespondență cît mai strînsă între direcțiile planificate ale dezvoltării generale și calificările profesionale conferite de învățămînt. Perioada ultimelor decenii se distinge și printr-o dinamică remarcabilă a dezvoltării învățămîntului în țara noastră. Este perioada în care învățarea cognitivă s-a îmbinat strâns cu cercetarea și producția, ceea ce a oferit posibilități multiple de asimilare a unor cunoștințe avansate, dar și de explorare a noi universuri și de aplicare efectivă a cunoștințelor tehnice și științifice. Totodată este perioada caracterizată printr-o veritabilă „explozie“ a efectivelor școlare, datorită creșterii obligativității duratei de școlarizare, a sporirii numărului de tineri care au frecventat liceul și cursurile învățămîntului superior. „Exploziei“ efectivelor școlare i-a corespuns și o așa numită revoluție a speranțelor, concretizată în așteptări și realizări din ce în ce mai înalte ale învățămintului. Orientarea tinerilor, în proporție de 92%, către licee de specialitate și școli profesionale asigură condițiile necesare de profesionalizare sau preprofesionalizare strict necesare pentru majoritatea absolvenților învățămîntului de 12 ani, care se vor îndrepta spre meserii și profesiuni practice din diferite ramuri ale economiei naționale. Totodată, prin dezvoltarea învățămîntului superior se asigură un număr important de specialiști necesar tuturor ramurilor producției materiale și activităților social-culturale. Problema nu constă numai în pregătirea unui număr de oameni ai muncii pentru diferite ramuri și specialități, ci de a-i forma în deplină concordanță cu cerințele actuale și, mai cu seamă, cu cele de perspectivă, ale progresului multilateral al patriei, în pas cu cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. Aceasta înseamnă că precumpănitoare urmează să fie nu viziunea strict cantitativă, ci latura calitativă, specifică în condițiile dezvoltării de tip intensiv, tuturor domeniilor de activitate. In concepția tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, noua revoluție în nivelul de formare a cadrelor, a specialiștilor se referă nu numai la înalta pregătire profesională și tehnică a acestora, ci și la dimensiunea umanist revoluționară a formării lor. Ambele aspecte sînt legate indisolubil între ele și nu pot fi abordate eficient decît în strînsa lor condiționare reciprocă, în concepția partidului nostru, educația socialistă trebuie să cuprindă omul, în toate determinările sale. Ea urmează, deci, să fie multilaterală, contribuind la formarea unei gîndiri științifice înaintate, creatoare, tehnico-inginerești, ecologice, economice, filozofice, politice. O asemenea educație contribuie la formarea unei personalități autonome, stăpînă pe sine, care călăuzește omul spre moralitate, spre conștiința responsabilității față de interesele generale ale poporului, ale patriei noastre socialiste. Aceasta înseamnă o preocupare permanentă pentru cultivarea sentimentului patriotic, a grijii față de avutul obștesc, a întăririi ordinei și disciplinei. Noul an de învățâmînt se deschide sub auspiciile pregătirilor pe care le face întreaga țară, întreaga națiune, pentru a întîmpina cu succese deosebite cel de al XIV- lea Congres al P.C.R. Slujitorii școlii românești sînt hotârîți să-și amplifice eforturile pentru a forma noi generații de tineri cu o înaltă competență profesională, capabili să-și dedice întreaga activitate înfloririi patriei noastre dragi, bunăstării poporului și înfăptuirii civilizației socialiste. Conf. dr. Elisabeta IELI Facultatea de electrotehnică din Timișoara (Foto : Gh. Isopescu) Institutul Atunci cînd, cu mai bine de o sută de ani înainte, spre sfîrșitul veacului trecut, reporterii locali, cronicarii nenumiți ai orașului consemnau premieră tehnică după premieră tehnică, nimeni nu avea cum să descopere viitorul. Cînd, deci, hîrtiile înregistrau conștiincioase ,izbînzile creativității științifice și tehnice a vechilor timișoreni (privitoare, de pildă, la iluminatul public, la circulația tramvaielor fără cai, la construirea unei turbine și a unei centrale electrice, la inttroducerea telefonului, cinematografului, la construcția de imobile, drumuri și poduri, la sistemele de îndiguire și canalizare), toți vedeau limpede, în acel prezent, că vocația acestor locuri părea a fi un spirit tehnic aparte, ordonat, eficient, bine ancorat în practică. Nimeni, însă, nu putea ghici viitoarele trasee ale acestei predispoziții. Nici măcar după repetatele cereri (la sfîrșitul veacului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea) ale bănățenilor de a se înființa aici o Școală politehnică, destinul viitorului Institut nu putea fi întrezărit. Abia în 1920, după Marea Unire, cuvintele lui Traian Lalescu aveau să prindă viață. El visa aici, la Timișoara, o universitate cu facultăți tehnice și umanistice, în stare să răspundă „dorinței arzătoare de cultură a unei populații care și-a arătat întotdeauna mintea deschisă năzuințelor omenirii spre frumos, spre bine și spre adevăr“. în zecile de memorii adresate oficialităților se milita cu ardoare pentru o idee-pivot : necesitatea dezvoltării, unei intelectualități tehnice românești, capabile să genereze știință și cultură deopotrivă, să se constituie intr-un focar de iradiere a spiritualității naționale în această parte de țară. Și acum aproape 70 de ani, la 15 noiembrie 1920, se aprobă înființarea unei Școli politehnice în Banat. Timișoara devine, prin acel sîmbure de învățămînt superior românesc, Civitas academica. Cînd au fost construite și înzestrate primele laboratoare, săli de curs, dormitoare, nimeni nu avea cum să întrezărească anvergura de peste decenii ceea ce se va numi Institutul a politehnic „Traian Vuia“. Poate deloc întîmplător, atenția reporterului pornit să descifreze biografia învățămîntului superior timișorean în deceniile construcției socialiste, se va opri chiar azi, 15 Mihai MARCU (Continuare in pag. 3) Politehnic Vuia” -„Traian creativitate și eficiență CTITORIILE PREZENTULUI