Patria, martie 1923 (Anul 5, nr. 43-69)

1923-03-28 / nr. 66

City, Miercuri 28 Martie 1928 UN LEU EXEMPLARUL Anul V. # Numărul 66 Camarilla Zilele trecute a avut loc la Bucureşti, în faţa palatului prinţului Ştirbey, ad­ministratorul Domeniilor Coroanei, o demonstraţiune ostilă. Au fost sparte geamurile palatului şi s-au rostit pro­testări violente împotriva liberalilor şi a camarillei palatiste care îl sprijineşte. Prinţul Ştirbey, cumnatul dlui I. C. Bră­­tianu, este învinuit că Intervine cu toate prilejurile în favoarea dlui Bră­­tianu, că aţâţă pe Rege împotriva şe­filor partidelor de opoziţie, atribuin­­du-le intenţiuni pe cari nu le au şi prezentându-i ca revoluţionari, anti­­dinastici şi ostili persoanei Suveranu­lui. Prinţul Ştirbey nu este unicul din anturajul Regelui căruia opinia publică îi atribuie acest rol primejdios pentru armonia ce trebuie să domnească între Suveran şi naţiune. El este numai şe­ful camarillei, cel mai influent în co­teria de cutzirani cari îl înconjoară pe Rege. O seamă de oameni încremeniţi în concepţiile medievale, pentru cari isto­ria s’a scurs fără să se desprindă din ea o învăţătură cât de mică; o seamă de oameni cari cred că toate frămân­tările sguduitoare de temelii ale celor două veacuri din urmă sunt simple in­cidente fără rădăcini în trecut şi fă­r ramuri în viitor; o seamă de fosile cari nu mai pot renaşte la o viaţă nouă şi nu sunt în stare să aducă sa­crificii pentru această viaţă nouă în care nu cred, —­ răspândesc în jurul Suveranului o atmosferă pestilenţială de neîncredere în păturile nouă ale so­cietăţii, de teamă faţă de orice conce­siune făcută forţelor tinere ce se ridică pe rui­ele unei lumi prăbuşite. Nimeni în ţara aceasta nu are dragoste şi în­credere sinceră în Suveran, ci numai ei, mâna acea de curtizani pentru care minciuna măgulitoare pentru cel că­ruia se adresează este pâinea de toate zilele. Teme-Te, Maiestate, de oamenii vre­murilor nouă! I­ se şopteşte zilnic în urechile Suveranului. Teme-Te de po­por şi de cei ce spun că sunt repre­­zintanţii lui. Caută în jurul Tău, Maies­tate, şi vezi ruina pe care au adus-o ţărilor revoluţionarii, ori cuta­t ar numi ei. Domnia lor însemnează distrugerea ordinei. Datoria Ta, Maiestate, este să împiedeci cu orice mijloace schimbă­rile ce ţi­ se cer. Ai să împlineşti o misiune divină. Împlineşte-o cu toată forţa de care dispui şi Vei fi mare în istorie, cel mai mare Rege al lumii, căci Vei fi salvat civilizaţia pentru care au muncit atâtea generaţiuni moarte Aşa glăsuieşte Suveranului minciuna, zi de zi, clas de clas — şi teama creşte şi se închiagă într o fantomă înfrico­şătoare şi ia ea în mâni frânele gu­vernării. Şi ca minciuna să fie mai ademeni­toare, i­ se dă o mască de adevăr. Se falsifică în mod sfruntat manifestarea voinţei libere a cetăţenilor. Se fură urnele de votare şi se înlocuiesc bule­tinele, se resping candidaturile opozi­ţioniste şi rezultatul obţinut cu aju­torul acestor mijloace abjecte este pre­­zintat Suveranului drept expresiunea liberă a sentimentelor ţării. Telegramele de protestare ale ce­tăţenilor revoltaţi sunt suprimate; de­legaţiile care cer audienţă pentru a-L asigura pe Suveran de fidelitatea po­porului românesc sunt oprite la por­ţile Palatului, articolele presei opozi­ţioniste sunt pervertite şi falsificate pentru a induce pe Suveran în eroare şi a-L face să creadă că această presă propagă răsturnarea Dinastiei şi întro­narea anar­hii­i. Când coboară trepţile palatului un şef al opoziţiei, urcă în fugă zece curtizani nesinceri pentru a-L asigura pe Suveran că orce ar fi spus şefii opoziţiei — adevărul nu este de partea lor. Şi Regele nu este în situaţiunea să cunoască realitatea. Minciuna seceră zilnic triumfuri nouă. Să mai afirmăm credinţa în princi­piul monarhic al partidului naţional ? La ce bun ? Am făcut-o de atătea ori, am dat atâtea dovezi despre credinţa noastră nestrămutată că singurul re­gim politic corepunzător neamului ro­mânesc de astăzi este regimul unei monarhii democratice , încât repeţi­­rea ar slăbi numai efectul declaraţiu­­nilor noastre. Ţinta străduinţelor comune trebue să fie alta. Regele este al ţării întregi. Coteria criminală care prin influenţa ei sinistră­ tulbură armonia între cei doi factori constituţionali trebue alun­gată şi Regele trebue redat iar ţării. Cei doi prizonieri ai oligarhiei finan­ciare, Suveranul şi poporul, trebue eliberaţi din jugul sub care gem ca împreună, mână în mână, să poată munci pentru refacerea şi consolidarea României nouă creiată cu atâtea jertfe scumpe. Să deschidem largi ferestrele pala­tului să intre aerul înviorător al ade­vărului şi al înţelegerii! O ruşine — Coborârea prestigiului la Liga Naţiunilor, din partea Ministerului Muncii — Da, o nouă ruşine şi nu dintre cele mai mici, pe capul bietei noastre ţări. Ar trebui să unim acest cuvânt cu cel de europeana şi sperăm că de data aceasta vor conveni până şi cei care acuză de exagerare. Căci nu este vorba de altceva decât de poziţia noastră în faţa întregei lumi, ca membru în Liga Naţiunilor, cum este România. Deci, ar trebui să-i zicem o ruşine mon­dială, pentru ţara noastră. Şi iată de ce este vorba. Biuroul Internaţional al Muncei a publicat la Geneva o carte cu titlul: Aplicarea sistemului celor trei echipe la industria metalurgică. Cartea cuprinde o anchetă cu răspunsuri din partea ţărilor care fac parte din Liga Naţiu­nilor. Ştiindu-ne şi pe noi ca mem­bru în marea societate, Biuroul a a­­dresat şi guvernului român întrebările puse celorlalte ţări. Faptul se raportă la timpul guvernului Averescu şi gu­vernului Brătianu, deci pe timpul când au funcţionat ca miniştri ai Muncii, diii Trancu-Iaşi şi G. Mârzescu. Ce răspunde România la această anchetă internaţională, ce au răspuns cei doi miniştri? România figurează în publicaţia oficială cu o absenţă care devine ruşine pentru noi. De unde toate ţările figurează în anchetă cu răspunsuri statistice, bine documentate, ietă ce găsim la rubrica România. La pag. 65: „Noi nu dispunem de nici­ o informaţie în privinţa aceasta"; la p. 79: „Noi nu posedăm date asupra acestui punct“; la pag. 105: „N'avem cunoştinţă“ (adică noi Românii des­pre noi); la pag 111: „Nu ştim ni­­micic“... şi aşa mai departe. Deci, Ro­mânia se ilustrează printr o complectă neştiinţă, printr’o totală necunoştinţă a industriei sale metalurgice. In schimb, câtă bătălie, din partea celor două guverne, pentru acapararea industriei metalurgice de la Reşiţa!... Ce vor fi zicând ţările celelalte când vor fi vă­zând că noi nu putem răspunde asu­pra organizaţiei noastre interne? Cu drept cuvânt ne pot considera ca pe un Stat neorganizat, primitiv, fără drept de a fi în rândul popoarelor civilizate. Iată roadele politicianismului, iată unde duce lipsa de competenţă a mi­niştrilor muncii, puşi în acest post numai pentru a-i satisface partidul CRONICA ZILEI întrunirile opoziţiei. Dumi­necă, 1 Aprile, la orele 10 dimineaţa, opoziţia unită, va ţinea o mare întru­nire publică la Brăila, la care vor lua cuvântul dl Iuliu Maniu, dr A. Vaida- Voevod, I. Mihalache, dl Demetrescu- Brăila şi alţi fruntaşi. La orele 2 d. r. în aceeaş zi frun­taşii opoziţiei vor fi la Galaţi, unde se va ţinea o altă întrunire a opoziţiei unite.« Armonia între liberali. Zia­rul „Bsiuşul*, organ al unei fracţiuni liberale din Bihor, publică rândurile următoare: „Înfrângând dl senator dr G. Cosma intrigile ţesute împotriva prim jurisconsultului judeţan dr Şt. Gyöngyösi, s’a anulat numirea dlui dr G. Gherian la acel post îndeplinit cu a­­tâta corectitudine“. * Magistraţii dimisionează. Pro­­curorul I. N. Vlădescu, pe lângă tribunalul Ilfov, a adresat ministrului de justiţie o scrisoare prin care îi a­­nunţă dimisia sa din magistratură din cauza stării materiale precare în care sunt ţinuţi slujitorii dreptăţii. Bugetul Cel mai elementar simţ de datorie al unui guvern trebue să fie echilibrarea veniturilor cu cheltuelile, pentru ca Sta­tul la un moment dat să nu ajungă în starea nenorocită de a înceta plăţile. De acea prima grijă a ministrului de finanțe este­ să vadă clar situaţia eco­nomică a ţarei, ca să nu-şi facă iluzii asupra unor venituri fictive, ajungând la urmă să se împrumute, dacă poate, pentru satisfacerea celor mai urgente cheltueli. Fostul ministru al finanţelor, dl Titulescu a fost in privinţa aceasta un bărbat clar­văzător. Bugetul alcătuit de dsa era bazat pe venituri reale, iar cheltuelile erau destul de reduse pentru a fi uşor acoperite. Şi dacă sistemul financiar Titulescu nu era aplicabil, vina a fost numai că nu avem un apă­rat administrativ financiar la înălţimea vederilor sale A urmat dl Vintilă Brătianu, fai­moasa competinţă financiară a liberă­rilor, care ne-a asurzit cu prorocirile, că va ferici ţara, urcând valuta şi făcând să curgă belşugul, îndată ce va veni partidul său la putere. Dovada s’a făcut­­ leul a scăzut vertiginos sub guvernul liberal, iar viaţa s’a scumpit de trei ori mai mult, cu tendinţa de a ajunge să imităm pe austriaci, căci după un an de zile bugetul s’a urcat dela 6 miliarde la 9 mii­arde şi acum vine ministrul de finanţe cu bugetul sălbatic pe nouă luni, fixându-l la cifra fantastică de peste 15 miliarde ceea ce însemnează peste­ 20 miliarde pe an. Că nu va ajunge acest buget pentru acoperirea cheltuelilor este uşor de în­chipuit, dacă viaţa va continua să se scumpească sub liberali în aceiaş mă­sură ca până acum. Dar întrebarea este­­ de unde scoate dl V. Brătianu veniturile? Toată nădejdea sa stă în rezultatele impozitelor. Dar aci s’a dovedit pe deplin incapacitatea finan­ciară a visternicului nostru, pentruca a deviat dela concepţia Titulescu, care impunea la grele dări pe îmbogăţiţii de războiu, mărginindu-se la împovăra­rea şi mai mult a contribuabililor să­răciţi prin războiu şi pe urma răz­boiului şi lăsând speculanţi, pe contra­bandişti şi pe toţi traficanţii cu şi fără permise să opereze mai departe îmbogăţindu-se fără să ajute cu nimic la sarcinile Statului. Dl Vintilă Brătianu nu se va speria însă. El va scoate ultimul ban din punga săracului, va lăsa neplătite da­toriile, va ruina totul pentru a şi îm­bogăţi partizanii. Şi când Statul va ajunge să nu mai aibă ce încasa, când împrumuturile oneroase vor impune ţârii cele mai insuportabile sacrificii, atunci ce-i pasă actualului ministru de finanţe ce sarcină lasă succesorlui său, când el se conduce de principiul că d­acă se retrage de la guvern, poate să urmeze şi potopul. Ţara însă e sătulă de liberali, cu­ţitul a pătruns la os şi azi nu se mai aude decât un singur glas în cuprin­sul larg al hotarelor României: Jos guvernul! EFEMERIDE Mers şi meserie. Mersul unui om şi picioarele sunt pentru observatorul ager cele mai bune indicii asupra felului de viaţi sau meseriei respectivului. Mer­­sul e în multe mia­nţe chiar mai caracteristic şi decât faţa cuiva. Despre câte ştiu poveşti picioarele, ce ţin într’un ziar german cele ce ur­mează . Unul dintre cei ce se trădează de pe mers e chelnerul. Alergările lui multe­­ au făcut să-şi însuşească un pas uşor, repede şi sigur. Poliţistul îl cunosc pe păşirea apăsată grea, plină de importănţă, asemenea şi pe soldat ducă umbletul ritmic şi iute. Boxerul se tră­dează iarăşi foarte uşor El umblă mişcându-şi picioarele mai m­it din şolduri, genunchul îi îndoie foarte puţin, ap­os pe deloc, chiar con­trar dansatorului de profesiune al d­rul me­s­e elastic şi săltăreţ. Ţăranul pe de altă parte care-şi formează mersul cu coasa în mâni sau ţinând coarnele dela plug, calcă încet cu paşi mari îndoind genunchii bine şi înţepenindu-se la fiecare pas in pământul pe care calcă. El nu-şi aruncă în afară picioarele ci drept în­­nainte călcând pe una şi aceeaşi dungă, cum cum Calcă într’o anumită brazdă când merge în urma plugului. Călăreţii cari cuprind cu pi­cioarele lor trupul călului prezintă o mlădiere uşoară la mers, ei calcă mai mult în afară, adecă spre păr­ţi, decât înainte, de aceea pi­cioarele în formă de O se şi numesc pi­­oare de călăreţ. Dintre toţi înşi, acela ce-şi tră­dează mai uşor meseria după mers e marina­rul. El bate numai­decât la ochi după umble­tul legănat şi infigerea pasului ca proptă, miş­carea ce-o face şi pe pământ solid obşnuit fiind cu legănările corăbiei ce-i dau când în­tr’o parte când într’alta. ARIST ARC & COMP. Un poet S’au împlinit zece ani dela moartea poetului Cerna. Chiar dacă ar fi murit astăzi am fi zis efi­c ca tânăr părăseşte pământul literaturii. Profesorul Petrovici de la Universitatea din Iaşi îl numeşte cel mai strălucit exemplar al gene­raţiei sale Cu toată d­eptriea. Alcătuirile sim­fonice de la­gă isp­raţie ale Iul Cerna veneau /'it'­’un timp, când cel de-o vârstă cu el nu găseau decât coardele retorice ale unul minci­nos patriotism. Optimismul exuberant — care ţişnea din versurile Iul cu răsuflet plin — a­­ducea desigur o notă nouă şi sinceră — în­tr’o at­mos­feră de­­ isteţe prefăcută adusă ca moş­enire de la un mare înaintaş. Dacă mai trăia, ar fi devenit fără îndoială unul din cel mai păţim şi înţelegători ai filozofiei lui Berg­son: elanul vital care organizează mater­i voind să înfrunte moartea — cu încredere, cu chieltuire de sine, cu concentrare asupra sa — ar fi fost o concepţie de­ o desăvârşită core­spondenţă cu sufl­eul­ cosmic înaripat al poe­tului. Filozof­a lui Cerna se desprindea doar din acelaş biologism din care veneau grandi­­oasele sinteze ale filozofului fra­ncez. A lipsit poate acest ultim impuls — pentru ca Cérna să ne fi dat un Incomparabil imn al vieţii. II ve­dem miş­ându-se în direcţia aceasta. Materia opreşte insă mişcarea începută, — o opreşte stupid şi fără rost — numai ca să se răzbune­­­up­a vieţii, care atât de des îi strică socote­lile. Moartea tânără a lui Cérna e cu atât mai t'rgilă. — Cei zece ani de la plecarea lui au fost folosiţi de cercetătorii noştri literari p­etru scoaterea la iveală a tuturor lucrurilor ce se ştiau despre el. Operă nepubicată a lăsat pu­ţină în urma sa. Ii cuno­ştem vi­aţa până în mici amănunte; ştim ca era bolnăvicios şi că iubea mult; ştim că a trăit şi în mizeri , a­­proape totde­una, dacă nu totdeauna. Un lucru totuşi nu s a făcut Cerna cu do­i săptâmâni înainte de a muri îşi trecuse doctoratul la leipzig Nu cunoaştem Insă nici astăzi lucra­rea im asupra poeziei de idai, fiindcă nu s’a găsit nimenea să­­ o traducă şi să o publice. Astăzi când se Împlinește un decenn dela moartea lui, ar fi ce! mai frumos gest ce s’ar putea face în amintire­a sa: să i se publice aclie însemnări — fie ele savante chiar — în marginea propriei sale poezii. Tratativele italo-iugoslave ,.**«­­«»­­La Abazica in şedinţa comisiunei pari­­tetice preşedintele delegaţiunei iugo­slave, Rybar a expus, rezultatul studii­lor făcute asupra proectului italian, menţinându-şi prima sa rezervă funda­mentală cu caracter politic. Rybar a ridicat obiecţiuni asupra pro­punerilor italiene In special asupra celor care se referă la Braidizza şi Marcin­­sUnizza pe care le consideră neacceptabile dat fiind că este incontestabilă suverani­tatea Iugoslaviei asupra acestor localităţi’ Mai face apoi câteva observaţiuni asupra atribuțiunilor legislative ale consorțiului. NOTE Discursul dlui dr I. Lupaş deputatul Săliştei, rostit în şedinţele Camerei dela 13 şi 14 Martie 1923 — După note stenografice — Continuitatea istorică Dl Lupaş: Vă asigur dlor, că ele­mentele de seamă din toate provinciile revenite la sânul României, ar fi pu­tut să aducă contribuţiuni foarte im­portante pentru o deslegare raţională şi folositoare a acestei mari probleme constituţionale. (Aplauze). Ceea ce spune în primul său raport dl Disescu, care încearcă să caute ar­gumente prin codicele Teodosian, ceea ce spune foarte sumar în raportul său dl Chirculescu, care vrea ca acea­stă lucrare constituţională să aibă le­gătură de continuitate numai cu pri­pita traducere din 1866, cred că nu este suficient ca să dea adevărata icoană a facultăţilor, a destoiniciilor, a tendinţelor de viaţă liberă naţională constituţ­onală, spre care a năzuit nea­mul românesc din toate provinciile chiar în timpurile încercărilor celor mai grele. Eu n’am de gând să vă obosesc prea mult şi nu vreau să merg aşa de­parte ca dl Disescu căutând argumente prin codicele Teodosian. Voiu spune însă, că voind să controlez afirmaţiu­­nea dlui Disescu şi textul latinesc pe care-l ciează dsa la pagina 5 din ra­portul său n’am găsit acest text în a­­cel codice şi în locul lui am găsit cu totul altceva. O voce: N’ai ştiut să cauţi. Dl Lupaş: O să te rog pe dt­a să ai bunătate să-mi ajuţi să căutăm îm­preună. Cum citează dl prof. Disescu»? Dl Disescu spune că acest impor­tant edict ar fi din anul Domnului 392, in realitate este Insăl din 28 Februa­rie 380 ... (întreruperi, zgomot). Dl Lupaş: Textul pe care dsa îî redă în şase cuvinte este următorul : „Unius et summt Del no­men ubique celebretur“ Cod. Theodos XVI, 5—9. Din aceste cuvinte nu rezultă Însă nici decum, ceea ce vrea să dovedească dl Dissescu, adecă: ridicarea ortodoxiei la rangul de religie dominantă a Statului. Textul pe care ar fi trebuit să-l citeze dsa din edictul împărătesc despre credință („edictum de fide* — 28 Febr. 380) cu­prinzând programul religios al poliți­­ei de Stat, sună în chipul următor: „Cunctos populos, quoa dementiae nostrae regit temperamentum, in tati volumus religione versari, ...ut secundum apostodcam disciplinam evangelicamque doctrinam patris et filii et spiritus sancti unam deitatem sub parii­ majestate et sub pin trinitate credamus"... O voce din majoritate: Să traducă părintele Drăghici. (Mare ilaritate, aplauze.) Dl Lupaş: De dragul fraţilor d­e Bu­covina ţin sâ vă spun, că lucrurile ace­stea, dacă veţi vroi să le găsiţi într’o ex­punere temeinică şi documentată, le puteţi afla in cartea părintelui doctor Valeriu Şesan, profesor la facultatea de teologie din Cernăuţi, certe Intitulată: „Kirche und Staat Im römisch —byzantinischen Reiche seit Konstantin dem Grossen bi* zum Falle Konstantinopela", voi. I. tipărit Ia 191t ln Cernăuţi (p. 316). Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc şi nu pot să mă mărginesc nici la conti­nuitatea atât de economicoasă a dlui Chir­culescu, Care nu vrea sâ ştie nimic despre aspiraţiunile şi tendinţele noastre spre viaţă constituţională, anterioare anului 1866. Constituţia vie a neamului nostru. Autonomia politici şi bisericească Daţi-mi voie să spun, că poporul nostru din torte părţile a ţinut totdeauna să fie stăpân asupra vieţei sale obşteşti In co­mună, In scaune sau judeţe, in districtele sale voevodale şi In biserică, iar unde a putut să aibă Statul său naţional, şi în Stat. Popo­rul nostru a avut din timpuri străvechi Constituţia, pe care şi-a dat-o el insuş­in acel complex de legi nescrise, în obiceiul Pământului, ni­ciun vala­hicum, răspândit şi respectat pretutindeni. Caracteristica funda­mentală a luptelor noastre seculare împo­triva tendinţelor de cutropire streină a fost necontenit păstrarea autonomiei noastre lo­cale, teritoriale şi naţionale. De autonomia aceasta administrativă, judecătorească şi chiar legislativă s’a frânt adeseori penetraţiunea stâpânirei streine. Iar când autonomia po­litică nea fost răpită cu forţa pe la mijlo­cul secolului XV, poporul nostru din Ar­deal s’a retras, ca melcul în gheoace, la biserica sa şi nu această formă bisericească s’a desvoltat — cum putem constata acum cu mândrie — cea mai vechie şi cea mai frumoasă democraţie românească. (Aplauze unanime). Voci: Erau alţi preoţi. (întreruperi.) Dl Lupaş: Această autonomie biseri­cească naţională a fost totdeauna apărată de poporul nostru, care n’a îngăduit nimă­­nuia să şi bată joc de ea. De aceea s’a putut păstra în greacă şi sub stăpănirea streină, pe când «T, sub titlul pompos de „biserică dominantă* se ascude cea mai dureroasă realitate. (Aplauze pe băncile minorităţii. Protestări pe băncile majorităţii) O Voce: Să răspundă părintele Dră­ghici. Dl Lupaş: Am avut prilej să arăt ta Parlamentul din 1919—20, când s’a făcut cea dintâi Încercare de a se ştirbi autono­mia aceasta de către fostul ministru al cul­telor, domnul Borcea dela Iaşi, am avut atunci prilejul să arăt cu dovezi istorice vechimea respectabilă... Voci: E prietenul dr. Dl Lupaş . Noi şi când suntem prie­teni, ne combatem pe faţă şi un mol real, iar nu prin Intrigi şi uneltiri subterane, cum e obiceiul in partidul dv. (Aplauze In băncile minoritâţii.) O Voce : De ce nu l combaţi pe dl Cicio­­Pop de la Banca Românească ? O voce din majoritate: Părinte Lu­paş, prevăd că o să te faci liberal (ilaritate). Dl Lupaş: Veţi avea ocazie să vă con­vingeţi, că aţi fost slab proroc (sgom­ot.) Altă voce din majoritate: Adevăr grăesc; te vor mânca ai dtale (ila­ritate). Altă voce: Au mai încercat să te mănânce ai dtale (ilaritate, sgomot). Puterea de resistenţă a elementului românesc din Ardeal Dl Lupaş. Vă rog să ascultaţi luc­rurile acestea, cari cred că vor fi de folos pentru dvoastră ca pentru unii care aveţi tendinţă de a fi st­râni atot­puternici în România întregită. In acest caz trebue să aveţi şi dorinţa de a cunoaşte sufletul şi mentalitatea po­­porului nostru de pretudindeni; cum veţi profita apoi de aceste cunoştinţe, vă priveşte. (Continuarea pe pag. doua) t Dr Aurel Niivan Funeraliile din capela Clinicilor Azi la orele 9 a. m. a avut loc in ca­pela Clinicelor binecuvântarea osemintelor neuitatului dr Aurel Niivan, Înainte de a fi transportate la gară pentru a fi duse la Șomcuta-mare. Serviciul divin a fost oficiat de proto­popul Clujului dr E. Dăianu, asistat de pâr. B. Moldovan. Din partea familiei era de faţă soţia, mama şi fratele celui repauzat. Partidul naţional, al cărui membru fruntaş şi devotat a fost Aurel Nirvan, a fost re­prezentant în număr impunător. In asistenţă am putut nota pe dnii Straion Tămaş, pre­zidentul organizaţiei judeţului Cojocna, Ion Lupaş, Emil Haţiegan, Aurel Socol, Victor Deleu, Simion Nemeş, I. Agârbiceanu de­putaţi ; dnii Petre Poruţiu prof. univ, Vic­tor Onişor prof. univ., Ion Pop director la Forestiera, G. Bilaşcu prof. univ., Silviu Dragomir prof. univ., inginer Lazar, etc. După serviciul funebru, în numele parti­dului naţional a vorbit dl Ion Agă­biceanu, arătând, in linii mari, viaţa şi meritele na­ţionale ale lui Aurel Nirvan. „Ţi-ai sfârşit viaţa printr’un act de e­­roism, — a spus dsa — prin unul din acele acte de hotărâre, de care e plină viaţa ta. Ai venit la Cluj pentru ca printr-o ope­raţie să-ţi recâştigi sănătatea atât de mult în­trebuinţată în slujba neamului, şi pe care ţi-ai fi jertfit-o, cu bucurie, şi pe mai de­parte lui. Dar nu ţi-a fost dat să te mai întorci în Chivotul tău atât de iubit, iar nouă, partidului naţional ne-a revenit trista da­torie de a-ţi da salutul din urmă, odată cu Împărtăşirea celei mai depline recunoştinţe pentru tovărăşia ta de luptă. Prea curând a venit moartea ta după a­­ceea a lui G. Adam şi Vasile Chiroiu, „to­varăşii tăi de luptă. Dar deşi ne părăseşti abcea In vârstă de 46 ani, poţi spune cu scriptura: „Luptă bună am luptat, credinţa am păzit.­ Din mijlocul familiei, din şcolile Năsău­­dului şi ale Blajului ai ieşit un luptător hotărât şi neînfricat pentru drepturile nea­­mului românesc. Familia ta a fost, In luptele politice de sub regimul unguresc, cartierul general al bătăliilor naţionale ce s’au dat pe terenul Chioarului. In alegerile de atunci oamenii partidului stăteau cu săp­tămânile In familia Nirvan, ca la ei acasă. Tu nu ai stâns focul, din vatra familiară, ci lai aprins şi mai tare. N’ai râvnit la traiul oraşelor mari, ci după ce ţi-ai făcut educaţia, te-ai întors în pământul natal, fiind un factor puternic al tuturor nizuinţelor naţionale, culturale şi e­­conomice din Chioar, rămânând sfătuitor şi apărător al ţăranului din Chioar, de care erai atât de mândru. Tu n’ai cunoscut decât un singur drum şi sub unguri şi dela unire încoace: dru­mul cel drept pe care ai călcat vârtos şi apăsat cu paşii tăi grei şi hotărâţi. Unora li s’a putut părea că văd violentă In ati­tudinea ta, dar ea nu era decât voinţă hotărâta, exprimată, poate, cu prea multă sinceritate. Ai ţinut sa ţi Închizi viaţa ta laborioasă printr-un act demnă pe luptătorii noştri din trecut: ţi-ai lăsat întreaga ta avere pentru scopuri culturale, testându-o şco­lilor din Blaj. Convins că temeliile să­nătoase ale unui popor sunt credinţa, cul­tura naţională, lupta altruistă. Partidul naţional îţi va păstra veşnic amintirea. Dormi în pace! * Lângă sicriu au depus cununi partidul naţional român Institutul Chioreanu, şi multe cununi din partea membrilor familiei.

Next