Patria, octombrie 1930 (Anul 12, nr. 208-233)
1930-10-01 / nr. 208
Anul al XIMea. No 208 REDACțIA 0! ADMIHISTRAȚIA1 Gini, Strada Regina R* *rla Telefon:, (Redacția *1 adanantratia 1881 (Dirsctinaaa M-M DIRECTIA POLITICA I Comitatul daini al partidul*1 national-tftiineac, «acţia Ariaalalal. ABONAMENT ANUAL: Prof «»luni libera-----------Lai 80S funcţionari -------------------„ 70Q AutoriUfi şi matiritiaai — „ 1IN la atriiaătata dubla. Lei 3 TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 11176/929 Lz-ul Asociaţiuni 1 - - - ... V/kio / Damplni-at răsese Enigma rusească, îmbrăcată în straie bolşevice, perzistă. Cu toate cărţile şi insemnarile cari s’au publiicat despre lumea de dincolo de Nistru în ultimii 13 ani condiţiile de traiu aie celor140 de milioane de ţărani ruşi, terorizaţi de minoritatea uvrieră a centrelor industriale, au rămas până azi învăluite în mister. Sunt atăii de contradictorii veştile răzleţe, care izvoresc a depăşi frontierele, aproape ermetic incluse, ale republicelor sovietice, oricât orice judecată limpede, orice concluzie dreaptă asupra stărilor lor interioare, devine imposibilă. Insăi, oficialitatea bolşevică pare a-şi îmbrăca apoi politica sa internă şi externă în atâtea forme tainice şi răsucite încât sociologii, istoricii şi bărbaţii de stat ai Europei se văd în neputinţa de a-i descifra exact adevăratele intenţii, cele întâmplă însă uneori ca această politică, mai ales cea externă, să urmeze astfel de căi îndrăzneţe, astfel de piste de o primejdioasă originalitate, încât, cu tot mutismul organelor ei oficiale, scopurile ei ascunse i să poată fi definite, de la distanţă chiar, destul de clar, destul de verosimil. Şi în asemenea cazuri, cari nu pot fii explicate numai prin structura misterioasă, brăzdata de prăpăstii adânci, a sufletului rusesc, datoria noastră, a vecinilor Rusiei şi apoi a Europei întregi, este aceea de a ne opri o clipă asupra lor şi de a scoate din ele, pe cât posibil, toate învăţămintele necesare.• Iată, de-o pildă, cea mai nouă ispravă a discipolilor răposatului Lenin: dumping-ul, adică formidabilul atac economic al Rusiei sovietice împotriva societăţii burgheze din apus. Ca noţiune de economie politică, dumping-ul înseamnă o concurenţă neloială a unei asociaţii comerciale pe terenul vast al economiei internaţionale şi în cazul de faţă el constă în invadarea Europei cu enorme cantităţi de grâu şi lemn rusesc sub costul normal de pe piaţa internaţională. Guvernul sovietic închiriază mai nou sute de vapoare pentru a transporta din porturile sale arrticolele amintite. Ţăranului rus, care nu mai are pământ propriu, i se ia totul, lăsându-i doar atât cât să nu piară de foame, iar pădurile seculare din muniţii Ural sunt stârpite cu o diabolică perseverenţă. Pădurile fiind aletuturor, deci ale nimănui, exportatorii nu plătesc decât trasportul plus hrana sumară a muncitorilor aşa încât la răscrucile de desfacere ale continentului lemnul rusesc se vinde pe preţuri derizorii. Care poate fi scopul final al acestor sălbatice concurenţe într’un moment în care însăş economia europeană traversează o criză cumplită". Unul singur. Prin această diferenţă de preţ, pe care Rusia o face cadou Europei, se urmăreşte ruinarea agriculturei şi a industriei lemnului din apus, şi apoi o prăbuşire totală a tuturor ramurilor indusitriei şi comerţului. Căci — e lucru ştiut — o sărăcire generală a ţărănimei europene atrage după sine, în mod normal, o scădere a capacităţii sale de cumpărare, implicit deci o sărăcire a marilor centre industriale. Ce-ar putea să derive dintr’o astfel de sumbră perspectivă a economiei mondiale e iatrăş uşor de ghicit: o sporire fără precedent a proletariatului agricol şi industrial, deci o sporire a acelor elemente sociale pe care foamea teribilă şi goliciunea trupului le-ar impinge sigur la fapte diserate, la revoluţii sângeroase. Şi doar sovietele nu se sperie de astfel de spectacole de anarhie... •Ce intenţionează să facă Europa în faţa acestui atac? Deocamdată nu putem afirma nimic precis. Se calculează abia proporţiile primejdiei, urmând ca deciziile energice să fie luate abia după dezmeticirea din prima emoţie generală. Oricare ar fi aceste măsuri însă e mai mult decât posibil ca noua armă sovietică să fie cu două tăiuşuri Grânarele Rusiei se pot slei la un moment dat, un an de secetă sau de ploi poate aduce o grozavă lipsă de cereale în însuş interiorul Rusiei şi aceste presimţiri sinistre se pot referi şi la imensele păduri din Ural, carm, odată exploatate, nu mai pot fi înlocuite nci chiar prin cea mai rafinată fantezie bolşevică. Ce-ar face Rusia generoasă de azi într-o astfel de eventualitate? Ar traversa, desigur, o epocă de criză mult mai cumplită decât cele de până acum. Ar avea să întâmpine din nou foametea grozavă de acum câţiva ■ani când mamele îşi rodeau lacom odraslele pentru a-şi potoli stomacul lihnit. Am înregistra atunci milioane de nenorociţi răsturnaţi prin şanţuri, tainbiremeniţi die frig, sleiţi de puteri. Şi-atunci, probabil, în naş, enigma rusească se va rezolvi de la sine, căci mulţimile sacrificate cu nemiluida pe altarul unei simple experienţe sociologice, ar putea striga, odată pentru totdeauna, destul, dlor comisari! N. BUTA WfTTTTTITTTTî TVTWfW................. Ziariştii iugoslavi la Cluj Azi, oraşul nostru primeşte vizitaţinui grup de ziarişti iugoslavi. Confraţii din regatul vecin spălat de apele Dunării şi de valurile limpezimii albastre a mării Adriatice, sunt în ţara noastră de câteva zile, cu gândul prietenesc de-a ne cunoaşte, cu dorinţa vie de a întări şi mai mult relaţiile romăno-iugoslave prin mijlocirea acelei şcoale uriaşe a mulţimi care este presa. Meseria trudnică şi legată de forfota cotidianului, nu dă răgaz ziaristului nici chiar în călătoriile de studii să stea mai multă vreme câte într’un loc. De aceea vizita confraţilor iugoslavi, este şi ea mai mult o călătorie cu popasuri. Nu ne îndoim însă că ea va aduce frumoase contribuţii, pentru sporirea prieteniei dintre cele două popoare, nu numai în sens oficial, ci şi colectiv.intre ziariştii cari ne cercetează, simt reprezntanţii tuturor marilor ziare iugoslave, între cari amintim Politica, Vreme, Pravda, Novosti, Jutdhni, List, Obzor, Jutro, etc. Ei sunt conduşi prin toate regiunile şi localităţile însemnate ale României, de către d. D. Miciora, ataşatul nostru de presă la Belgrad activitatea căruia întru cultivarea prieteniei dintre gazetarii români şi cei iugoslavi, poate fi luată drept exemplu. Ziarul „Patria" salută cu deosebită bucurie pe confraţii din presa iugoslavă, urându-le: Bine-aţi venit! rrv v vv vvv TTT VT ▼▼▼▼▼ Y y y f f v vvr t - a format noul guvern austriac — Serviciul nostru special. — VIENA, 30. — Azi după masă s’a publicat lista noului cabinet constituit sub şefia dlui Vangoin. Noul guvern este format în majoritate de socialcreştini. Guvernul nu se va prezenta adunării naţionale, a cărei disolvare se aşteaptă din moment în moment. Lista noului guvern este următoare: Vangoin, cancelar şi armata. Schmitz, locţiitorul cancelarului. Seypel, externe. Scharenberg, interne. Heinl, comerţul şi industria. Juch, finanţele. Cermak, instrucţia publică. Thaler, agricultura. —oxo— Comisia Monumentelor Istorice este una din cele mai active instituţii culturale de la noi din ţară. Faptul se datoreşte, desigur, şi desvoltării studiilor istorice, cea mai prosperă dintre discipline, în România, dar cu deosebire personalităţilor care îi stau în frunte. Astfel la centru la Bucureşti, îi îndrumează şi coordonează activitatea însuşi d- Iorga, cel mai competent cunoscător al trecutului nostru, iar Secţia pentru Transilvania e prezidată de d. profesor Alexandru Lapedatu, care, între atâtea ocupaţiuni, găseşte tot timpul să îngrijească cu cea mai severă preocupare, de două publicaţiuni ştiinţifice periodice. Sub auspiciiile Secţiunii pentru Transilvania a comisiei se inventariază, rând pe rând, mărturiile materiale ale trecutului provinciei, sunt studiate de cei mai pricepuţi cunoscători, şi rezultaeele cercetărilor date publicităţii. Publcaţiunile Secţiunei sunt, până acum, în număr de zece, între cari dacă (cu acesta din urmă) anuare, cu un material foarte bogat. In jurul acestui anuar, în jurul anuarului Institutului de Istoria Naţională şi al unei alte publicaţii anuale, ce va apare, de acum încolo, în mod regulat, a Institutului de Studii Clasice, se concentrează pleiada de cercetători ardeleni ai trecutului nostru , împreunăcu celelalte publicaţiuni ale instituţiilor de pe lângă tânăra Universitate clujană, formează dovada vie a mişcării ştiinţifice şi culturale a Ardealului românesc. Anuarul pe 1929 apare în condiţiuni tehnice foarte bune. In cele patru sute de pagini, apar, cu fotografii şi planuri, patru studii de dimensiuni diferite, un repertoriu epigrafic, o traducere şi o serie de rapoarte ştiinţifice către comisiune. La sfârşitul fiecărui studiu se dă un rezumat în franţuzeşte sau italieneşte. • 3B2iXSE&&SE*S*SBBm V. Vătăşianu : Vechile biserici de piatră din jud. Hunedoara. Elev al profesorului Strzygowski de la Viena, d. Vătăşianu îi adoptă metoda în studierea celor mai vechi biserici româneşti de piatră din jud. Hunedoara. Adoptă de la început criteriul de clasare, al formei, stabilind trei sisteme : „unul cu caractere longitudinale de-a lungul unei axe principale, orientate de la apus spre răsărit, altul, central, dominat de spaţiul desvoltat din mijlocul navei şi al treilea, mixt, prezentând ca aparenţă caracterului central, dar aparţinând în structura şi concepţia lui intimă tipului longitudinal”. Concluzia priveşte influenţele cari s’au exercitat în arhitectura bisericească cea mai veche la românii din aceste părţi, şi caracteristica generală a culturii religioase române din sec. XIII—XV până când se ridică originea acestor monumente. Tipul străvechi de biserică românească, e cel longitudinal, păstrat până aproape de zilele noastre, chiar în bisericile de lemn ridicate în sec. XIX. Acest tip e general românesc, el a fost constatat la românii din toate provinciile, mărturisind astfel cea mai veche unitate de cultură românească pe teritoriul României Mari. Silviu Dragomir : Vechile biserici din Cărand şi ctitorii lor în sec. XIV şi XV. D. profesor Dragomir publică în Anuar, o comuniicare, cu acest titlu, făcută la Academia Română. Lămuririle dsale se refer la biserica din Crişcior şi Ribiţa ai căror ctitori sunt voevozi români din părţile Zărancului din aceste veacuri îndepărtate. Biserica din Crişcior este închinată Sfintei fecioare de către jupanul Bălea; pe părete se mai zăreşte portretul jupânesei Vise etc. Ctitorii, numiţi în scrisoare slavonească, sunt îmbrăcaţi în haine, bogat împodobite, de nobili ai regatului ungar. Familia Bălea e amintită în documente, în mod cert, pentru întâia dată, în anii 1404 şi 1445 Deşi îşi păstrau religia lor ortodoxă, pe un părete al bisericii apar şi regii Sfinţi ai Ungariei, canonisiţi de biserica Romei. Ctitorii biseriicei din Ribiţa, jupânul Vladislav şi ai săi. ..sunt îmbrăcaţi nu în costume ungureşti, ci de boieri români ; pictura e din 15 iulie 1417. Dar documentele amintesc de jupânii de la Ribiţa, abia în 1445, în diploma în care se vorbeşte şi de cei de la Crişcior. Urmaşii familiei din Ribiţa trăiesc, maghiarizaţi, până în zilele noastre. Concluziile dlui profesor Dragomir se opresc la intensitatea şi aspectul vieţii româneşti din acele vremuri îndepărtate, în Munţii Apuseni. D. M. Teodorescu : Cetatea de la Costeşti. Rezultatele generale ale săpăturilor arheologice. D. D. M. Teodorescu, profesor al Universităţii din Cluj, a întreprins, de câţiva ani, săpături arheologice sistematice pentrudesgroparea şi lămurirea cetăţii dace de la Costeşti. Săpăturile de la Costeşti au un caracter grandios şi au dat poate cel mai important rezultat arheologic din secolul al XX-lea. O civilizaţie nouă, e dezvăluită cu metodă şi prezentată cu prudenţa unei Introduceri în materie. Expunerea luminoasă a dlui Teodorescu va fi urmată, în curând, de un studiu complect. D. C. Daicovici în Cronica Arheologică şi epigrafică a Transilvaniei (1919—1920), face o foarte utilă adunare a materialului arheologic şi epigrafic ieşit la iveală răzleţ, care, altfel, ar fi rămas nevalorificate pentru ştiinţă. Repertoriul dlui Daicovici este însoţit de instructive comentarii. D. Daicovici este secretarul comisiunei, şi a fost un preţios colaborator al dlui Lapedatu, la publicarea Anuarului. D. Em. Fanaitescu în: Castrul roman de la Căşii din cercetările nouă (1929), prezintă, cu comentariile şi explicaţiile necesare, o stelă funerară reprezentând celebrul banchet funebru, atât de des pe stelele funerare din părţile orientale ale imperiului roman, ceva mai rar întâlnite în Dacia. Descrie şi analizează foarte minuţios această scenă, în care găseşte interesante trăsături de portret, iar în îmbrăcămintea personagiilor descoperă costumul băştinaşilor. Urmează o traducere a dlui Marţian şi câteva interesante rapoarte ale dlui Popa asuprau unor biserici de lemn din Transilvania. GHERASIM PINTEA. PlbliCarti cliiţ€il£ Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice Secţia pentru Transilvania pe 1929 (Tip. Cartea Românească, Cluj 1930) de: Gherasim Pintea Gratuit SIBIU. Deprimarea din rândurile partidului liberal e în creştere * fruntaşii organizaţiilor liberale îşi dau seama ca — in insuficienta si nesinceritatea lui noul program este inoperant atât fata de Coroana, cât si fatâ de Tara, dar nu îndrăznesc sa-sî ridice glasul — Criticele din G. Braoanu - Manifestul-program al dlor Vintilă Brătianu şi I. G. Duca a produs o mare desiluzie nu numai în opinia publică nepărtinitoare, dar şi în rândurile partidului liberal. Dar desiluzia din aceste rânduri, ia forma unei cumplite amărăciuni, cu atât mai cumplită cu cât îndreptarea situaţiei pare exclusă, dată fiind metoda şi tradiţia de acţiune in partidul liberal. Ceea ce izbeşte de la întâiul pas e insuficienţa programului lansat pentru a fi programul unui partid de guvernământ. Şi cei mai îndărătnici liberali — bimînţeles afară de d. Vintilă Brătianu — îşi dau perfect seama că dezastrul ţării l-a pregătit greşita îndrumare a desvoltării politice şi economice a ţării, îndrumare dictată zece ani de către partidul liberal. Acest adevăr este atât de lămurit, încât mai ştiu cu toţii că dacă au fost izgoniţi de la putere într-un mod atât de ruşinos, în toamna anului 1928, apoi e fiindcă alţi trebuiau să vină să ne mântuie de prăpastie. Concluzia logică a acestei premise, e, de îndată ce partidul liberal vrea să SE reintre în arena politică, reclamând un loc de seamă, că se impunea cea mai radicală revizuire a vechiului program, sau, mai bine, lăpădarea lui, şi elaborarea unuia cu totul altul, potrivit cerinţelor nefalsificate ale ţării. Ori, e tocmai ceea ce n’au făcut. Oameni vechi, crescuţi în aceleaşi credinţe ca şi d. V. Brătianu, deprinşi cu acelaş fel de a vedea lucrurile, autorii manifestului-program, dnii Duca, luculeţ şi haimanaua Guţă Tătărescu, nu au făcut decât să transcrie ideile şefului lor, cu mici retuşeri de stil. In aceste retuşeri stă toată „noutatea”. Dar ele dau aspectul celui mai nesmeri dintre manifestele ce s’au lansat către opinia publică a ţării româneşti, in adevăr, în chestiunea restauraţiei. E o revenire asupra deciziunilor din Iunie, dar persistă un echivoc care mai e însă, şi insultător pentru Suveran, „purtătorul de coroană”, e o expresie dubioasă şi ofensatoarei în acelaş timp. Apoi, problema colaborării cu capitalul străin, a operei de guvernământ și reformatorie a actualului regim. Câmd gândurile destructive trebuiau stăpânite, iau o formă flagrant echivocă. toi dacă nu ar fi decât aceste capitale probleme, și încă partidul cu un astfel de program și cu trecutul cunoscut, nu poate nădăjdui creditul factorilor competenţi. D. Gheorghe Brătianu, şeful celuilalt partid liberal, aduce serioase critice manifestului unchiului său. La cele ridicate de noi, adaugă una foarte importantă privitoare la rolul ce-i destinează vechea conducere liberală Băncii Naţionale şi problemei culturale a ţării. Concluzia dlui Gheorghe este că sau rămân la vechiul program, sau se raliază la programul dsale, şeful „răsculaţilor”, altă alternativă nu exista pentru liberali. In rândurile partidului în capul puţinilor lucizi ce mai stăruiesc acolo, aceste chestiuni sunt tot atât de lămurite. Sunt decepţionaţi, simt nevoia unei transformări, dar nu văd cum ar putea îndrepta situaţia; nu văd posibilitatea unei acțiuni dârze, întreg trecutul şi structura partidului se opune la aşa ceva; pe răsvrătiţi, fie chiar fiul lui Ionel Brătianu, îi pândeşte sancţiunea cea mai categorică. In mijlocul acestei neputinţe — căreia unii nădăjduiesc să-i pună capăt d. Argetoianu — vine ziua de mâine, cu decepţia şi sancţiunea finală. ---0X0--- Nu ştiam că naţional-ţărăniştii colaborează cu liberalii. Minunea asta ne-o desvăluie „îndreptarea" averescană, care afirmă că între ziarele „Patria“ şi „Naţiunea" din Cluj, ar exista o convenţie, o alianţă mai bine zis, în baza căreia tot ceea ce este averescan, să fie atacat şi compromis. Afirmaţia oficiosului averescan e dea dreptul caraghioasă: cum îşi închipuie mareşalul că pentru combaterea unui partid inexistent în timp şi spaţiu, să se concentreze toate partidele politice din ţară? Noi am reprodus doar părerea liberalilor, martori oculari la întrunirea averescană. Fiindcă eram curioşi să vedem cam ce scrie foştii stăpâni ai averescanilor, despre mascarada lor din Sighişoara. S’au speriat slugile? Tot ei vor ieşi prost. O să li se taie simbria. Şi cu ce mama dracului vor trăi apoi? Că cele 13 milioane ale dlui Goga: „este, dar s’a insprăvit". * „Viitorul" liberal, care deocamdată ar trebui să se numească „Trecutul", precizează că da! liberalii vor veni la putere. Nu vrem să le demonstrăm înc’odată, de ce ei nu pot veni la nici un caz. De atâtea ori am arătat-o doar și am spus-o, încât și surzilor li s'ar fi deschis urechile. Nu e rău visul liberalilor cari nutresc încă speranţe... de putere. Noi nu vrem să spulberăm acest vis al lor; din potrivă, îi asigurăm că vor veni la putere. Când? „Când o face plopul pere „Şi răchita micşunele". Dar până atunei, la naiba, aveţi puţintică răbdare. Antagonismul lebaudysto-vintilist, continuă. Când nervos, cu scandal şi explozii, când liniştit şi calm, în polemici nevinovate şi pianisime. Manifestul-program al vechei ramure liberale, l-a scos însă din pasivitate pe tânărul pretendent al tronului liberal, care de data aceasta căuta să demonstreze opiniei publice cât de prăpăstioase sunt ideile cuprinse în noul program de activitate al partidului liberal. Nu cunoaştem amănuntele bucătăriei liberale. Cunoaştem în schimb un vechili dicton: când doi se ceartă al treilea câştigă. Şi din umbră se desprinde silueta de grec rafinat a dlui Iani Dukas. Miercuri 1 Octomvrie 1930 Manifestul averescanilor ardeleni are valoare, prin substanţa-i politică, — scrie „îndreptarea“. — Dar mai ales prin substanţei morală... Situat la CLIPE ST VEACURI Decapitarea in Grigore Ghica Vodă: 1 Octomvne im Războiul ruso-turc, se sfârşi»» cu pacea dela Kuciuc-Radnargi (1774), o etapă a ascenziuni ruseşti în dauna „bolnavului Europei”— Turcia, — care aluneca vertiginos pe povârnişul capitulărilor din ce în ce mai ruşinoase. Perfida Austrie, după încheierea păcii, începu să-şi ţese complicatele iţe ale intrigilor sale, pretinzând în schimbul neutralităţii din timpul războiului o parte a Moldovei. împărăţia Habsburgilor îşi ascundea, desigur, lăcomia sub diferite pretexte, printre care şi neruşinata afirmaţie, că Poeuţia ar avea drepturi istorice asupra Moldovei. Laşitatea şi crasa neştiinţă a Turcilor a admis în principiu teza austriacă şi astfel au început negocierile pentru cedarea leagănului Moldovei. Boierii de la Iaşi, în frunte cu faneriotul Grigore Alexandru Ghica Voevod au protestat energic contra acestei ilegale şi nedrepte răpiri. In deosebi domnul ţării a activat demn de recunoştinţa urmaşilor în aceasta dureroasă problemă pentru Moldova, aruncată fără apărare în mâna zarafilor imorali iii celor două ţări pertractante. Cu toate că acţiunea, de altfel fricosului şi nehotărâtului domn, nu o putem privi ca pornită dintr'un conştient patriotism, ci mai mult prin prizma interesului personal, totuş prin protestul său a vorbit durerea Moldovei ciuntite. Răpirea s’a făcut, dar Austria nu a uitat greutăţile întâmpinate din cauza acţiunii voevodului moldovean, pentru aceea la Constantinopol l-a părut, că ar cocheta cu împărăţia ţarului, în detrimentul turcilor’. Sultanul, de altfel plin de suspiciune faţă de domnii fanarioţi, a trimis la 1777, un ceauş însoţit de ieniceri, cari pătrunzând pe furiş, în palatul domnesc la 1 Octomvrie, au retezat capul voevodului. Astfel, fără voie, Grigorie Ghica şi-a eternizat numele în istoria Moldovei, ca martir al răpirii Bucovinei, AZLEC in jurul unor declaraţii... Gu gentiietea şi spiritul european care-i este caracteristic, d. Massaryk a dat nişte declaraţii unei agenţii de informaţii, declaraţii pe care ziarul vienez Neus Freie Presse le-a aruncat în vileag, desigur cu mai multă grije pentru „lovitura senzaţională” decât pentru autenticitatea lor scrupuloasă. In aceste declaraţii preşedintele republicii a atins mai multe probleme de actualitate asupra cărora nu insistăm pe larg. Insistăm însă asupra unora din ele şi anume asupra declaraţii (afirmative!) care a scos presa maghiară, majoritară şi minoritară deopotrivă, din ţâţâni, dându-i prilejul să bată câmpii mai fără frâu decât oricând. Preşedintele setogenar ar fi declarat anume, vorbind despre dificultăţile actuale ale păcii, că Cehoslovacia ar consimţi bucuros la o revizuire a frontierelor ei în favorul Ungariei, dacă Ungaria s’ar decide mai întâiu să-şi schimbe politice sa externă de până acum. Din parte-ne am primit cu rezerva cuvenită bucuria presei maghiare, deoarece scrisul ei cotidian ne-a obicinuit cu o astfel de rezervă permanentă. Şi nici de astădată nu ne-am înşelat. In forma în care au fost publicate, declaraţiile amintite au fost desmin- tite, din Praga, categoric. Nici nu se putea altfel. Massaryk nu e omul care să-şi renege cu atâta uşurinţă trecutul eroic şi opera. Dar nu asta interesează. Interesează faptul că ziarele maghiare nici după această desminţire oficială nu şi-au coborât diapazonul. Ea se îndeletniceşte acum cu opera dificilă de a „desminţi” „desminţirea”, căci numai astfel îşi poate salva capul înfierbântat din sacul în care şi l-a vârât... Operă dificilă lasă, aceasta din urmă, şi foarte puţin onorabilă. Şi încă ceva: o operă care dovedeşte pentru a nu ştiu câteva oară că Ungaria nutreşte visuri caraghioase, meritându-şi vacuul diplomatic împotriva căruia se plânge necontenit. Cât despre presa minoritară, care s’a înhămat şi ea la bucuria celei din Ungaria, ar trebui să vorbim mai pe larg... ,-j£?« 1 i ă . ..