Pentru Socialism, septembrie 1967 (Anul 17, nr. 4231-4256)
1967-09-17 / nr. 4245
Y > Există la ora actuală o tendință firească sporire a și dorită de natalității. Numai în orașul Baia Mare, bunăoară, în opt luni s-au născut 1.745 copii, cifră care depășește totalul nașterilor înregistrate în întreg anul 1966. cat Statul nostru a arefonduri însemnate tinderii în vederea expatiilor maternităților, caselor de naștere, secțiilor de pediatrie și celorlalte instituții de ocrotire a mamei și copilului, întăririi bazei materiale a acestora. In vara anului curent, secția sănătății și prevederi sociale a Sfatului popular regional Maramureș a primit în acest scop o sumă de peste trei milioane lei. Suma a fost astfel eșalonată pe raioanele și orașele regiunii încîttutindeni să fie preasigurate condiții corespunzătoare de asistență a viitoarelor mame, lăuzelor și noilor născuți. Să vedem ce s-a întreprins și realizat în acest sens în orașul Baia Mare. Secția maternitate a spitalului a fost extinsă în urma mutării laboratorului central și clinicii în locul pepentru copii. S-a procedat, de asemenea, la o mai judicioasă utilizare a spațiului inițial existent și astfel capacitatea acestei unități a sporit cu 76 paturi. A crescut numărul paturilor și la casele naștere din Seini de Tăuți Măgherăuș, unși de actualmente sunt posibilități de internare pentru 20 de viitoare mame. In cursul verii, în cartierul Săsar (strada Tudor Vladimirescu, colț cu strada Ciocanului) și-a început cămin activitatea un locuri de zi cu 135 La creșele de cartier .,Progresul" și „1 Iunie", în urma reamplasărilor interioare mai chibzuite, mai numărul gospodărești, paturilor a sporit cu 20. Actualmente, în cartierul Republicii, în imediata vecinătate a Complexului stomatologic, se află în construcție o creșă cu 96 de paturi. In lunile ce urmează, clădirea în care funcționează banca de investiții va fi reamenajată într-o policlinică pentru copii, iar în anul viitor se va construi o creșă cu aproape o sută de paturi în rul Săsar. Creșa cartiedin Baia Sprie urmează să fie extinsă încă în acest an cu 50 de locuri prin mutarea spitalului din clădirea unde funcționează acum. In scopul îmbunătățirii și modernizării asistenței medicale, la maternitatea orașului a luat ființă un serviciu de reanimare cu activitate asigurată în trei schimburi, serviciu de înzestrat cu prematuri incubatoare. Au fost create, de asemenea, posibilități de reanimare la casele de nașteri din Seini și Tăuți Măgherăuș, sile Tovarășul dr. VaMureșan, șeful secției sănătății și prevederi sociale a sfatului popular orășenesc, ne informează că în vara acestui an numărul cadrelor medii și elementare de ocrotire a mamei și copilului a sporit cu 30. De asemenea, prin încadrarea a cinci medici pediatri în orașul Baia Mare s-a asigurat ca la fiecare urbană circumscripție să-și desfășoare activitatea cîte un asemenea specialist. Așa cum am văzut, unele tindere lucrări de exsau reamenajare sînt în cursuri în faza de elaborare a documentațiilor necesare. Numită Cum este massecția sănătății și prevederi sociale a sfatului popular orășenesc cu mersul lucrărilor și colaborarea cu constructorul? Ne răspunde tovarășul Vasile Mureșan: — Nu avem dificultăți. Obiectivele se vor termina la termenele prevăzute... Am vizitat șantierul creșei cu 96 de paturi din cartierul Republicii și am aflat că din cauza lipsei unor materiale (fier rotund și ciment) lucrările au stagnat două luni. Cu toate astea, lucrarea se încadrează la ora actuală în graficul de execuție. Dar există din nou pericolul întreruperii muncii întrucît lipsesc aceleași materiale de construcție. Așadar, dacă exista interes mai sporit atît din partea uiei sănătății, cît secdin partea Grupului și de șantiere nr. 1 al T.B.C., lucrarea se putea încheia cu cel puțin două luni înainte de termenul fixat. Dar ambele părți s-au declarat mulțumite de ceea ce s-a făcut. Fără îndoială, o asemenea atitudine este criticabilă cu atît mai mult că este vorba de ospitalitatea noastră față de cei mai tineri cetățeni ai țării. GH. MOLDOVAN Cum sunt așteptat noii născuții ției. Aspect din secția mobilă corp a Combinatului de industrializare a lemnului din Sighetul Marina Anul XVII Nr. 4245 Duminică 17 septembrie 1967 4 pagini — 25 bani ÎN ZIARUL DE AZI PAG. A 2-A ȘCOALA LOR PUNCTĂRI PAG.A 5-A I VIața de partid: CÎND IN ȘEDINȚE SE DISCUTĂ LA MODUL „GLOBAL" I DIN LUMEA ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII ■ ÎNCHIDEREA CONGRESULUI MONDIAL AL ORAȘELOR ÎNFRĂȚITE LUPTE DE AMPLOARE IN DELTA FLUVIULUI MEKONG ■ CONFERINȚA DE PRESA A LUI U THANT TALENTE Tovarășul Nicolae Ceaușescu a primit pe ambasadorul Republicii India Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a primit sîmbătă, 16 septembrie 1967, pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii India în Republica Socialistă România, Amunk Singh Mehta, în audiență de prezentare. Cu această ocazie a avut loc o convorbire cordială. Vizita în țara noastră a primului ministru al Republicii Turcia, Suleyman Demirel Sîmbătă dimineața, primul ministru al Turciei, Suleyman Demirel, cu soția, împreună cu ministrul afacerilor externe Ihsan Sabri Caglayangil și soția și celelalte persoane oficiale turce au plecat cu avionul într-o scurtă călătorie pe litoral. Oaspeții turci au fost însoțiți de Alexandru Boabă, ministrul petrolului, Vasile Șandru, adjunct al ministrului afacerilor externe, și Ion Drînceanu, ambasadorul Republicii Socialiste România la Ankara. La aeroportul orașului Constanța, premierul turc a fost cordial de Petre Nicolae, salutat președintele Sfatului popular al orașului, și de alte persoane oficiale locale. Tinere în costume naționale dobrogene au oferit oaspeților flori. Oaspeții au făcut o vizită Sfatul popular al orașului Constanța la, unde președintele statului a făcut o scurtă prezentare a orașului și litoralului. A fost vizitată apoi moscheea din Constanța, unde oaspeții au fost întîmpinați de muftiul Iacub Mehmet, șeful cultului musulman din România-Muzeul arheologic, cu vestigiile sale milenare, a constituit, de asemenea, un joc de popas. Părăsind cunoscutul așezămînt de cultură constănțean, premierul turc a adresat prof. Vasile Canarache, directorul muzeului, cal de felicitări pentru posibilitatea ce i-a fost oferită de a cunoaște, prin intermediul bogatelor exponate, aspecte ale trecutului îndepărtat al acestor meleaguri românești. A urmat o vizită cu mașinile la Mamaia și Eforie Nord. In această ultimă localitate, la hotelul „Europa", președintele Sfatului popular al orașului Constanța, Petre Nicolae, a oferit un dejun în cinstea oaspeților. In timpul dejunului, gazda și premierul au toastat pentru dezvoltarea turc in continuare a relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Turcia. In timpul vizitei pe litoral, numeroși au salutat localnici și turiști străini călduros pe oaspeții turci. (Agerpres), FI NCHETvfundabtra | APLICAREA METODELOR ȘTIINȚIFICE ÎN ZOOTEHNIE Creșterea productivității animalelor, ridicarea valorii biologice și sporirea numerică a efectivelor de taurine sunt obiective curente ale crescătorilor de animale din stațiunile experimentale și unitățile agricole de stat și cooperatiste. In zootehnie atenția este îndreptată asupra producției în principal și a experimentării in secundar. Cel de-al doilea aspect, al experimentării, revine stațiunilor experimentale, situate în țara noastră pe zone specifice. Și regiunea Maramureș beneficiază de noile cuceriri ale științei in domeniul zootehniei, de metodele avansate aplicate in creșterea taurinelor, valorificind rezultatele cercetării întreprinse la S.E.A. Livada. Pentru a informa cititorii noștri, pe oamenii care lucrează direct în zootehnie asupra stadiului actual al cercetării și a obiectivelor supuse cercetării la S.E.A. Livada pe de o parte, precum și asupra felului cum sunt valorificate roadele cercetărilor științifice de către unitățile cooperatiste și de stat, redacția ziarului nostru a întreprins o anchetă la care au participat tovarășii: dr. Emilian Brezeanu, vicepreședinte al Consiliului agricol regional, ing. Dumitru Șerban, cercetător la S.E.A. Livada, Gheorghe Paul, vicepreședinte al Consiliului agricol raional Oaș, și Leontin Stejerean, medic veterinar la circumscripția Ardusat. Redăm pe scurt dezbaterile prilejuite de această anchetă. —Cercetările zootehnice în stațiunea Livada, ne-a spus ing. Dumitru Șerban, se efectuează cu un lot de 950 taurine produse în crescătoria proprie sau achiziționate din sector de stat și individual. Ca urmare a măsurilor de selecție, de furajare și adăpostire, indicii de productivitate au evoluat în vizibil progres de la un an la altul. In acest an, pînă în prezent, am obținut 2.021 litri de la fiecare vacă și înregistrăm o sporire continuă a acesteia. In sectorul de cercetare, stațiunea are sarcina creării și consolidării liniei zootehnice IV de Maramureș, în cadrul rasei Brune. Avînd caracteristici superioare, de la 4.000—4.500 litri lapte anual pe cap de vacă, cu un procent de grăsime de 3,9—4 la sută (avînd o greutate corporală de 500—550 kg), aceste vaci se pretează la exploatarea semiindustrială, cu o rație de bază formată din masa verde de pe pășune în perioada de vară și fîn, plus sfeclă iarna. Se urmărește în același timp fixarea mulsului mecanic de două ori pe zi și creșterea în greutate a junincilor de așa natură ca la vîrsta de 18 luni să aibă o greutate de 380—390 kg pentru a fi date la montă. Rezultatele de pînă acum sînt îmbucurătoare și merită să fie aplicate în toate unitățile. Paralel cu acțiunea de consolidare a liniei IV, în domeniul de cercetare se urmărește stabilirea celor mai eficace metode de apreciere a valorii ereditare a reproducătorilor după descendență și stabilirea capacității de valorificare a furajelor în producția de lapte și carne, la rasa Brună de Maramureș. In alte experiențe urmărim stabilirea corelației dintre dezvoltarea corporală și producția de lapte, pentru găsirea greutății optime ca adult a rasei Brune, metode noi pentru îngrășarea tineretului taurin mascul prin metoda Ing. M. POP (Continuare In pag. a 2-a) J deși pentru toată lumimea problema pronumelui personal a fost de mult rezolvată, Dumnealui, la aproape cincizeci de ani, are veșnic greutăți cu ea. Nu mi-am putut explica niciodată cum de la această vârstă distinsă, după ce a trecut printr-o școală și o facultate, „dumnealui“ nu cunoaște decât persoana I singular a pronumelui personal. E un mister căruia nu i-am putut găsi nici o explicație: „Eu", „al meu", „mie", „pe mine", dar mai des „mie", e tot ce reține din numeroșii ani trecuți prin școală. Poate dacă această neștiință a lui ar fi rămas doar în faza unor eventuale studii de gramatică nu m-ar fi deranjat. Din păcate, gindirea lui, manifestările lui de fiecare zi poartă amprenta acestei repetenții de o viată. Intr-un autobuz sosit cu intirziere în stafie, „dumnealui" ii strivește pe tot de lingă el, se cațără primul pe scară și nu se jenează să scoale pe oricine de pe bancă pentru a sta comod „el“. La cofetărie, intrat să consume un suc, „dumnealui“ manifestă o supărătoare miopie, neobservînd afișul prin care este rugat să nu fumeze. Tacticos, își aprinde o țigară, apoi alta, pentru că ii face plăcere să fumeze. Ajuns intr-o sală de spectacole, va consuma imperturbabil bomboane învelite în țiptă stirnind protestele îndreptățite ale celorlalți spectatori, iar cu citeva clipe înainte de sfîrșitul reprezentației își va călca vecinii ieșind din sală, pentru a fi primul la garderobă. Deunăzi, o profesoară îmi povestea următoarele: In urmă cu cîțiva ani s-a căsătorit. Soțul ei era inginer. După toate aparențele, era o familie fericită. Cind s-a născut copilul, totul s-a sfirșit. nefericire, primul an Om de viață al băiețelului a fost foarte greu, a fost mult timp bolnav, internat mai mult în spital. Totodată s-a îmbolnăvit și mama, o boală de lungă durată care pretindea o grijă permanentă și mai ales liniște sufletească. Dar „dumnealui“, soțul, s-a săturat într-o zi de toate. Foarte natural a explicat că el n-are de gînd să se sacrifice pentru alții, să-și transforme casa într-un spital, să vadă veșnic bolind pe lângă el doi oameni. El este tinăr, el vrea să se distreze, el vrea să-și ia mașină, „dumnealui“ și-a luat lucicrurile din casă și dus a fost. Aai tîrziu s-au despărțit și oficial. Au urmat ani destul de grei pentru mama și copilul rămași singuri, fără sprijinul soțului, dar toate au trecut și azi ei și-au refăcut viața. Mama și copilul sînt sănătoși, copilul merge acum la școală, mama este foarte fericită cu el. Dar Tatăl care atunci tatăl, cînd s-a lovit de primele greutăți și-a luat valiza în mină și a plecat pentru că el nu avea chef să se sacrifice? Care se amuza să spună la toate cunoștințele că nu are vocație de misionar? Tatăl, căzut în patima beției, vînzindu-și totul de prin casă, trecînd dintr-un servici într-altul, a aflat prin nu știu cine că Sofia și-a refăcut viața, are o casă bine aranjată, cîștigă bine. Și intr-o bună zi s-a prezentat acasă. N-a avut nici măcar bunul simt să vină treaz. Bineînțeles, el nu mai avea ce căuta acolo și nici nu a fost primit în casă. Dar gestul nu este o manifestare lui aceluiași egoism de care o vorbeam mai înainte? Credea că de data asta reîntorcindu-se acasă nu avea decit de cîștigat. Se pune acum întrebarea: cine este vinovatul? Este oare numai acest tată laș și fricos vinovat? Poate începe totul din frageda copilărie, cînd greșit înțeleasa dragoste părintească îl transformă pe copil într-un adevărat tiran, căruia i se inoculează cu o enormă răbdare cultul eului. Și mai tîrziu sînt unele prietenii dăunătoare, din care omul slab învață, în special la un pahar de vin, că nu are rost să se preocupe de ceilalți, că viața și așa e scurtă, deci să se preocupe să și-o facă el cît mai atrăgătoare, nemanifestînd nici un interes pentru semenii lui. Și pe un teren fragil, morbul egoismului, al individualismului prinde rădăcini, crește vertiginos, dar, fără ca el să-și zubate dea seama, curedezastruoase. Și la o virstă înaintată, acestora le vine enorm de greu să învețe că în afara de „eu“, „al meu“, „mie", „pe mine“ mai există și alte cuvinte. MIRCEA MARIAN OPINII Persoana intîi, singular O parte din halele de producție a întreprinderii industriale „Băimăreana”, i Porumbelul lui Dzu De „alegerea" generalului Thieu ca președinte al Vietnamului de sud nu s-a mirat nimeni: nici Statele Unite, care au știut să elimine singura opoziție susceptibilă de a-l învinge, cea a generalului Ky, nici cei zece candidați civili împiedicați să ducă o adevărată campanie electorală, nici generalul însuși, care-și anunțase victoria cu mult înainte de a cunoaște rezultatele scrutinului, și mai ales nici cea mai mare parte a populației care a asistat apatică la încercarea oficialităților americanesaigoneze de a legaliza cît regimul sud-vietnamez, cît de Cu toate acestea, recentele alegeri prezidențiale nu au fost complet lipsite de surpriză: dacă victoria lui Thieu și Ky putea fi prevăzută grație drasticelor măsuri oficiale, sufragiile neașteptat de numeroase obținute de unul dintre candidații civili, Truong Dinh Dzu, au fost de natură să surprindă. Truong Dinh Dzu este un avocat saigonez, posesorul unei averi considerabile, dar pînă nu VENERA ANGHEL (Continuare in pag. a 4-a)