Progresul, ianuarie-iunie 1864 (Anul 2, nr. 1-89)

1864-06-11 / nr. 79

com­ânzei pompiereştî din »■•’est oraş, se publică de a 3-ea oară şi se face invitare­a­ lor concurenţi ca în zilele tratatelor termine, să se înfăţoşeze cu cauţii sau legale garanţii în Camera acestei Municipalităţi. Municipalitatea­­le Tecuci­­i. No. 397. Antrepriza furajului necesar cailor pom­­piereşti de aice, urmând a se contracta pe timp de un an de zile, începâtoriu de la 1 Septemvrie anul curent, în cantitate de 27 chile 170 oca orz cu ovăs, şi 1 stog de măsură,­­ 6440 oca fân, se publică afla­­rea amatorilor care înzestraţi de cuvenitele garanţii, sâ se prezenteze în Camera acstei Municipalităţi la împlinirea terminului de 40 zile, socotit de la data Foaeî, când are a se ţine r­ea licitaţie. No. 399. Mangeriile acestui oraş urmând a se con­­tracta pe timp de un an începâtoriu de la 1 Octom­­vrie viitoriu, se publică terminul de 40 zile, ca la exspirarea lui sâ se prezenteze în Camera acestei Municipalităţi, toţi concurenţii cu legiuitele garanţii, spre a se ţine r­ea licitaţie. No. 401. Câsediile acestui oraş urmând a se asi­gura pe timp de un an de zile, începât priu de la 1 Octomvrie anul curent, prin măsură de traiu sau con­tract, Municipalitatea publică ca concurenţii ce vor fi sâ se prezenteze la a sa Cameră în ziua împlini­re! terminulul de 40 zile socotit de la data Foaeî, când are a se ţine r­ea licitaţie. Municipalitatea T. Peatra. No. 783. La 19, 21 şi 23 a curentei luni Iunie cu recurs de 24 oare, urmând a se ţine licitaţiune pen­tru darea în antrepriză a acoperirei turnului de la biserica Catedrală de aice, aşa precum prin Foile No. 62 şi . . . s’a şi avansat, se publică de a 3 ea oară spre obşteasca ştiinţă. No. 781. La 19, 21 şi 23 a curentei luni Iunie cu recurs de 24 oare, urmând a se ţine licitaţiune pen­tru antrepriza ed­iturii acesutl oraş, după cum prin Foile No. 62 şi . . . s’a şi anansat, se publică de a 3-ea oară spre obşteasca ştiinţă. Municipalitatea de Roman. A No. 1111. In 21, 22 şi 24 Iunie curent are a se opera mezatul cu adgiudecnţia de 24 oare, spre aren­darea furajului zis în Foaea No. 71, pentru caii co­­manzii pompiereşti, se publică ca concurenţii de a da acest furaj, sâ vie cu garanţii în această Munici­palitate întru a participa la licitaţie. V PROGRESUL PUBLICAŢII JUDECĂTOREŞTI. Trib. Civil de Iaşi Secţia l-iii. No. 5922. Actul Comisiuneî Epitropiceşti sub No. 1337, relativ la emanciparea lui Marcu Vecsler, fiiul mortului Iţic. Vecsler, se publică în toată a lui cuprindere spre obşteasca ştiinţă. Komisiea Entipomneasm din Moldova. D. Preşedinte a Tribunalului de Iaşi secţia l-iu, pe lângă adresa No. 5330, au comunicat Comisiunea declaraţie a epitropului şi a membrilor consiliului familiei casei mortului evreu Iţic Vecsler cuprinză­toare, că aşa precum tânărul Marcu­ Vecsler, fiiul mortului este în etate legiuită, cu moraliceşti purtări şi merită a despoza singur partea lui de moştenire, sâ se emancipeze, zi­se fiind că dânsul după dosariul Epitropiei împlineşte etatea de 24 ani şi 4 luni, a­poi pe temeiul unor aseminea a § 333 din Codul Civil, şi a adresei Ministrului da Justiţie No. 13.378 din 1863, se încuviinţazâ de (’omisiune emanciparea numitului ca desăvârşit la vrâsta, şi dar în confor­mitatea §. 335 acelaş Cod,­­i se şi eliberează acest act, spre a fi cunoscut pe viitorime, aşa precum mai sus se rosteşte. I. Leon, N. Lambrino, C. Paladi, Dr. Leon, Şef secţiei C. Ciurea. (L. P.) No. 1337. Anul 1864 Mai 29. No. 5973. La 27 iunie regulându-se de acest Tribunal cel mai de pe urmă termin, pentru convo­carea Consiliului familiei casei repos. Ştefan Feştilă, spre a se pronunţa asupra petiţiei D­nei Elenca Fe­rtilă, epitropa acestei case, priimitot în copie pe lângă adresa Comisiei Epitropiceşti sub No. 1544, din a­­nuil încetat 1863, prin care au cerut a se angaja un advocat din partea casei, spre a sta la delimitarea moşiei Ruginoasa, proprieta­r Măriei Sale Prinţului Domnitoru­­ despre Vascani a repos. Feştilă, se publică acest termin spre deşteptarea D­­orsale­­) lor Colonel Petru Arendul«*, Colonel Nicolai Banulescu, (\,|„!u.| Petru Sohiile­­, Costac­hi Strat, şi Spătariu Dimitrie Cractea, membrii acelui consiliu, ca atun­­cea sâ se întrunească în Camera acestui Tribunal şi sâ se pronunţe asupra celor cuprinse în emisa pe­tiţie a D-nei epitrope, care atuncea urmează a li se supune spre cetire, urmând că ori va fi s­au nu, pen­tru acest termin acta complectată cu adeverinţele chiemaţilor Membri, se va considera ca îndeplinită pe temeiul acestei publicaţii, şi la caz de ne­convo­carea consiliului, Tribunalul în temeiul §. 27 Codul orfanilor, va lua asuprasi dritul consiliului. Secţiea a 3-a. No. 3830. 1). Nicolai sin Marinciu ciubotari», (repos, acum) după obligaţiea intabulată de desfiinţată Curte de întâriturî, la 13 Septemvrie 1856 sub No. 3300, s’au împrumutat de la evreul Gheţel Rozentvang cu 900 galb , pe termin de 3 luni cu procent legiuit, şi sub siguranţie de amanet fondul caselor cu locul lor vecinie aflătoare aice în Iaşi la mahaluoa munteni­­meî de sus, iar la l­iu Maiu anul curent numitul Gheţel, prin suplica ce s’au înregistrat la No. 2434, arătând, că numitul datornic neurmând al îndestula (precum nici urmaşii sei), au cerut a se scoate în vânzare fondul hipotecar, pentru a sa îndestulare de căpiţe şi a lor procent, în urmarea unei asemenea, considerându-se că obligaţiea este formal intabulată de desfiinţată Curte de întâriturî, considerând că a­­sigurarea este făcută într’un fond din acest oraş, şi considerând exspirarea terminului de 3 luni şi că ca­zuri împedecatoare prin lucrări nu urmează, pe a­­cest temeiu şi a­t. 605 Codul Civil art. 10, din So­bornicescul Hrisov şi Ofisul No. 28, Tribunalul încu­­viinţind silnica despropriere a mencionatului fond, pe puterea documentelor păstrate de creditori», se publică termin de 6 luni, ca toţi acei ce vor avea pretenţie asupra acestei vânzări cu ori­ce drit, sa o reclame la instanţiea competentă în lâuntrul arătatu­lui termin, dând în ştire şi acestui Tribunal. No. 4568. La 4 Octomvrie anul curent fiind a 3 ea Vinere zi de adjudecaţie, după amânarea înse­rată în Foaea No. 115, pentru vânzarea binalelor Maiorului loan Eni, din împrejurări nu s’au putut efectua adjudecaţiea, şi încuviinţindu-se amânarea pe alta a 3-ea Vinere de la data Foaeî, se publică ca concurenţii ce vor fi de a cumpără arătatele finale, sâ se înfăţoşeze la acest Tribunal în citata zi. No. 3867. La 29 Mai şi anul curent fiind ziua de adjudecaţie după amânarea înserată în Foaea No. 64, pentru vânzarea moşiei Bâltenii şi Stângacenii cu cele lante părţi a D. Emanoil Hrisoverghi, din împrejurări nu s’au putut desevârşi mezatul, şi încu­­viinţându-se amânarea adjudecaţie! pe altă a 3-ea Vinere socotit de la data Foaeî, se publică ca con­curenţii ce vor fi, sâ se înfăţoşeze la Tribunal în a­­tâtata zi. No. 3919. Procura legalizată de desfiinţată (hirte de întâriturî la 27 Ianuarie 1859 sub No. 8 prin care D. N. Miclescu, împuternicise pe D. Vasilie Costandachi, de a se giudeca în ori­ce proces a Ds., acum desfiinţindu-se de acest Tribunal după cerirea V. Miclescu, şi a soţiei Ds. înregistrată sub No. 3138 la 3 Iunie curent, înse fârâ jignirea plenipo­­tentului în drepturile ce ar fi având de curse de la acea procuraţiune, se publică spre obşteasca ştiinţă. No. 3967. Actul prin care I­. G. Nicolaevici, în preţ­ de 60 galb, au vândut D. Manas, sin Toliie, un loc aflătorul la uliţa Podului­ lung despărţirea a V-a, adeverind- se provizoriu de acest Tribunal, se pu­blică în toată a­nul cuprindere spre obşteasca ştiinţă, cu lămurire, ca toţi acei ce vor avea vre­o pretenţie cu ori­ce drit asupra acestei vânzări, sâ o reclame la Tribunalul competent în termin de 6 luni, dând în ştire şi acestua. ACTI DE ETERNĂ VÂNZARE. Sub­scrisul declar prin acest act, că locul ce’l am pe uliţa Podului curg despărţirea a V-a, în mărimea glăsuire t­otarui cel din 12 Decemvrie 1863 întărită de onoratul Tribunal de Iaşi secţie a l-iu sub No. 9, şi publicată în Foaea cu No. 15 din 8 Fevnmie trecut, l’am vândut de vecin Ds. Manasi sin Tolvie, cu preţl de 60 galb. austriaci ; şi fiind că eu acum la facerea acestuea am priimit de la D-lui cumpâ­­râtoriul întreaga sumă de 60 galb., apoi îi încredin­ţezi­ odată cu acesta şi mencionata hotărârea, a­­vând a se cunoaşte de astăzi înainte­a lui şi urmaşii Ds., în temeiul acestuia şi a menţionatei ptarnici deplini proprietari pe arătatul lor, ca cei ce l'au cum­părat cu bună credinţa , sfârşit pentru care am ru­gat pe onoratul Tribunal de Iaşi secţia a 3 ea al întări după forme. Gh. Nicolaeviel. Iaşii 1864 Martie ‘34. In Numele Măriei Sale Domnitorului Principatelor- Tinite-Române, Alecsambru loan I. TpiBunaASA MierA de hunt semiin­d­ea. Luându-se încredinţare că iscălitura de sub actul present este adevarata a­­ sale I­. G. Nicolaeviel, precum şi despre titlul proprietatei, care este p­­tarnica făcută de Candidatul Tribunalului secţia l-iu D. Antipa, adeverită de acel Tribunal numai provi­­zor la 6 Fevruarie anul curent sub No. 9, şi publi­­cata în Foaea No. 15 din 8 acel luni . Tribunalul conform încheierei sale din 2 a curentei luni Iunie No. 18 a protocolului, făcută pe cererea înregistrată sub No. 1999, și acel din 5 a acei luni, No. 6 a protocolului, adeverește provizor acesta act, cu lă­murire, ca t­ribunalul nu recunoaște nici o numera­­re de bani până la definitiva lui întâritura, care se va face după urmarea legiuitei publicaţii de 6 luni, dacă se va întări şi statornic mencionata otarnicâ, ne­ecsistând cazuri în pedecâtoare ; tot o-fatâ se a­­dauge, că pe cum­părători­u are al priimi avantajurile s­au paguba ce va resulta din procesul esistent între Monast. Frumoasa, si proprietatea ce se vin­de, pen­­tru plata bezmanului, facsa în suma de 18 lei 36 parale s’au încasuit. loan E. lanov, Iancu I. Anghelichi, Gref. Pantazi, P. sub­ Gref. Dimitriu. (L P.) No. 130. 1864 Iunie 10 zile. No. 3918. Adeverindu-se de acest Tribunal pro­cura prin care D-lor Nicolai loan Miclescu, şi soţiea sa Mariea Miclescu născută Dimitrescu, înputerni­­cesc pe I­. Gheorghie Mârzescu, ca sâ’i apere dinain­tea Curţei de Casaţiune, dreptăţile ce li s’ar cuveni după învoeala din 1846 Martie 7, sevârşitâ între re­pos. Alecu Paraschiv, şi repos. Mitropolit Meletie, a cere la Curtea de Casaţie dărâmarea sentenţei Cur­ţei de Apel din 4 Noem­vrie 1861, şi de a sub-rân­­dui pe a sa respundere un alt advocat pe cine va crede de cuviinţă, se publică spre obşteasca ştiinţă. No. 354­­. După amânarea înserată în Foaea No. 49 din 11 Aprilie espirat, pentru vânzarea în arendă s’au de veci a caselor Monahiei En­saveta Eni, la l­iu­a Iuneî Mai şi fiind zioa de adjudecaţie, o ase­minea din împrejurări nu s’au putut efectua, şi dar Tribunalul au regulat amânarea adjudecaţie! pe o altă a 3-ea Vinere de la data Foaeî, se publică ca concurenţii ce vor fi de a cumpără în arendă s’au de veci menţionatele case, după lâmurirele publicate mai înainte, sâ se prezenteze la acest Tribunal în a­­tâtata zi. No. 3824. Actul prin care D-luî Stefan Ivanov, şi soţiea sa Dariea Vasilievna, în preţ­ de 110 galb, au vândut Ds. Petru Mihail, şi soţiei sale Marfa Stepanovna, cesele vechi cu locul lor gospod, cu grădină, şi fântână în ogradă, aflătoare aice în ora­şul Iaşii, adeverindu-se provizor de acest Tribunal, se publică în toată a lui cuprindere spre obşteasca ştiinţă, cu lămurire, ca toţi­­acei ce vor avea vre-o pretenţie cu ori­ce drit asupra acestei vânzeri, sâ o reclame la Tribunalul competent în termin de 6 luni, dând în ştire şi acestui Tribunal. ACTII DE VECI­NI LA VÂNZARE. Anul 1864 luna Main în 5 zile, prin acest act se face ştiut că sub­scrişul Stepan Ivanov, şi soţiea mea Dariea Vasilievna, de a noastră bună voe, pe temeiul documenturilor de proprietate vechi şi noue, am vân­dut D-lor sale Petru Mihail, şi soţiei sale Marfa Ste­panovna, de veci casele vechi, cu grajdiu, şi fântână în ogradă, cu locul lor gospod, aflătoare în m­aha­laua numită Broştenii, din despărţirea a II-a a ora­şului Iaşii, care loc­eşte în mărime faţa despre drum, de 6 st. 2 palme şi 1/2, iar lungul de 20 st. şi fun­dul 7 st. şi 7 palme gospod, prevăzut, în documen­tul din 24 Mart 1829, cu preţ de 110 galb. No. 110 galb. cu aceasta înse ca D-lor cumpărătorii, şi ur­maşii 1)dorsale, nici odată şi în veci, nu vor fi în­dreptate a’mi închide lumina ferestrii caselor mele ce este la cuhne despre locul caselor ce le am vândut ; aşa dar de astăzi înainte şi în veci­i lor cumpără­torii vor stăpâni p­iclnic, ca pe o adevarata proprie­tate a D dorsale, vândute de noi cu bună credinţă, ne suparăţi de noi sub­scrişii, nici de urmaşii noştri­, şi nici de oare­care alte neamuri, s’au streini , spre care sfârşit am sub­scris acest act, prin darea con­deiului în mâna scriitor­ului şi punerea degetelor pentru ne­ştiinţă de carte. Eft Stepan Ivanov, cu Daniea Vasilievna.1

Next