Radical, aprilie-iunie 1993 (Anul 4, nr. 587-649)

1993-04-01 / nr. 587

Fa«, flII — RADICAL 112 ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI GOGA — un destin in desfășurare în răspăr cu adepții unor judecăți prea casante în do­meniul istoriei literare, mai mult sau mai puțin recente, pentru care unii scriitori nu mai sunt decât onorabile pie­se de muzeu, nu ezit să a­­firm că Octavian Goga a fost un poet și un gazetar al e­­­cărui mesaj nu s-a epuizat, ci, dimpotrivă, continuă să aibă ecou în conștiința noas­tră de azi. Argumente pen­tru a susține această afirma­ție sunt multiple și evidente pentru cine i-a citit fără pre­­judecăți poezia și i-a par­curs, în deplină onestitate de cuget, măcar o parte din atât de zbuciumata lui publicisti­că. Nici spațiul, nici ocazia de față nu-mi îngăduie o expunere de motive (ceea ce, de altfel, am făcut în studii­le de până acum, în limitele admise de vigilenta cenzură a anilor ’80), dar, cum i-am citit de câteva ori textele pu­blicate, sunt întru totul con­­vins că o parte însemnată a operei își menține actualita­tea (nu doar emoțional) prin câteva constante demne de luat-aminte. Că în postură de „doctri­nar” și om politic a greșit și el, ca atâția alți mari con­temporani ai săi, nu con­testă nimeni, iar ca unele din excesele gândirii și activtății lui de politician intolerant, hipnotizat de himera puterii într-o vreme de acerbă fruntare a unor interese con­și orgolii care uneori nu mai cântăreau cu luciditate l­acele folosite, este cu mij­te­putință să fii de acord. Ast­fel de erori — a căror anali­ză va trebui făcută fără sen­timente partizane și fără exclusivisme — n-au alterat fondul pur al celui ce a scris OLTUL Și MUSTUL CARE FIERBE. Imaginea postumă a unei personalități poate fi u­­șor deformată sau întinată prin estomparea meritelor și luminilor risipite de-a lungul unei vieți tumultoase, pe de-o parte, și prin insisten­ța augmentativă asupra unor regretabile culpe și umbre, pe de altă parte. O țintă de atac, deseori violent, a fost Goga încă din momentul an­gajării în viața politcă, și va rămâne incomod, câteva de­cenii, pentru mai vechi sau mai noi adversari, la ale că­ror dure lovituri el a răs­puns cu o forță de temut. A-i căuta numai lui nod în papură, menajându-i ori ab­­solvindu-i pe ceilalți, înseam­nă a sluji o justiție partiza­nă și discriminatorie. Am proceda precum cititorul ca­­re îl învinovățește pe Ion al lui Liviu Rebreanu pentru o­­ribila faptă, fără a lua în calcul partea de vină a lui Herdelea ,tatăl și fiul. Nu-l putem judeca și reconsidera pe Goga decât situându-l in cadrul epocii și ținând sea­ma de personalitatea nu mai puțin orgolioșilor săi ri­vali. Oare „lupta“ dintre Go­ga și Iuliu Maniu — consem­nată de cel dintâi în mii de pagini — să fie doar con­fruntare între demon și în­ger? Să releve numai ambi­țiile și păcatele de neiertat ale celui orbit de patimă, in­capabil să evalueze virtuțile celuilalt? Oare cei ce-l acuză pe Goga pentru riposta dată lui Panait Istrati consimt cu seninătate la virulența de limbaj a acestuia dintr-un pamflet unde Eminescu era osândit pentru „iubire de neam“? Nu era Goga omul dispus să accepte ca valorile sacre ale poporului român să ajungă pe masa de tranzacții a unui tribunal „internațio­nal“. Oare dintr-o pornire xe­nofobă să fi făcut apel la „mobilizare morală" împotriva infiltrării unor agenți „mos­coviți“? Este adevărat că presimțind mult mai acut, mai neliniștitor, decât alții, seismele ce amenințau tot mai fățiș România, n-a mai putut ține cumpănă dreaptă și a săvârșit acte necugetate. Ajuns extrem de suspicios față de orice afluență din afară, a preferat să se situ­eze pe o poziție conservatoa­re, hotărât să apere „specifi­cul românesc“. Cel puțin în aprecierea modernității în artă se situa, ca și Iorga, pe o­­ baricadă destul de ana­cronică. Este momentul ca astfel de aspecte (și altele la fel de delicate) ale vieții și activi­tății lui să nu mai fie igno­rate ori alterate prin inter­pretări tendențios-simpliste. Oricât încearcă unii să-l pună sub tăcere, să-i retragă chiar meritele de necontestat sau să-i subestimeze marea poe­zie socială pe motiv că ar avea drept temei un„neade­­văr“ psihologic (plânsul din versurile lui ar fi o „diver­siune"). Octavian Goga rămâ­ne un scriitor important din primele decenii ale veacului, iar prin nu puține pagini ale publicisticii lui incisive este de-o frapantă actualitate. Ci­­tindu-le, avem impresia că autorul lor trăește printre noi și, cu sin­ciune, ne ple­căm fruntea în fața excepțio­nalei virtuți și talent de ga­zetar. Cât privește crezul pa­triotic ce l-a însuflețit toată viața, opera rămâne o măr­turie de neclintit. Adevărul este că poezia lui continuă să ne emoționeze prin nu știu ce misterioase acorduri, al căror ecou nu trebuie însă exacerbat și prefăcut în mo­nopol politic. Ilie GUȚAN „Eu sunt supus firii înțelepte, închinător la glie și la soare. M-au învățat poruncile ei­­ drepte, îndemnul lor cuvîntul meu îl spune. Sunt cîntărețul celor fără Un strigăt smuls de-a vremilor viitoare, Din viforul durerilor din lume. Mult tăinuita firii îndrumare M-a plămădit din ură și iubire, Mi-a dat durerea lumii moștenire, Amarul ei să-l ocrotesc pe strune“. Vrexu­< nume. Poetul în anul 1919 PROGRAM JOI, 1 aprilie 1993 7.00 TVM, Telematinal. 10. 00 TVR Iași. 11.00 TVR Cluj. 12.00 Film artistic, mea secretară" (SUA, „Scumpa 1948). 13,40 Desene animate. • Me­teo. 14,15 Ora de muzică. 15.00 Preuniversitaria. 15,30 Teleșcoală. 16.00 Repere mol­dave. 16-30 Repere transil­vane­ 17.00 Actualități. 17,05 Magazin în limba 18-05 Povestea vorbei­ germană. 18,35 Tele-discul muzicii populare. 19,00 Spectacolul lumii- 19,30 Desene animate. „Nils Hol­­gersson". 20,00 Actualități. 20,35 Sport. 20,45 Film serial, „Dallas", ep. 219 21,40 Re­flecții rutiere. 22.00 Microre­­cital Mircea Vintilă. 22.15 Azi în prim plan. 23.00 Actuali­tăți. 23.15 Confluente- 24.00 închiderea programului. Anul IV, ne. CClUStt Expoziție de carte Și în luna aprilie la Bi­blioteca ASTRA, a fost deschisă o expoziție tema­­­tică lunară de carte, în vitrine sunt prezente proeminente figuri ale is­toriei și culturii naționale: Ion Heliade Paul Iorgovici, Rădulescu, Gheorghe Peșacov, Dr. Pavel Vasi­ci, Theodor Aaron, Ni­­colae­ Densușianu, Ioan Al. Lapedatu, Constantin Aristia, Ion D. Negulici, Vasile Conta, D. Teleor, Ion Ghica, C. A. Rosetti, Eduard Gruber, Nicolae Nicoleanu, Dr. Carol Davi­la, Nic. Gane, Simion Flo­­rea Marian, Vasile Bob Fabian, Lazăr Șăineanu, Cornelia din Moldova, Traian Demetrescu, Raion Sonescu Rion, Ion Pilat, Ioan C. Drăgescu, Remus Cioflec, Gib I. Mihăescu, Ury Benador, Tristan Tz­ara, Ion Pop Reteganu, Al. Lascarov Moldovanul, Al. Kirițescu, Gala Galaction, Mircea Ștefănescu, Camil Ressu, Calistrat Hogaș, Barbu Ștefănescu Dela­­vrancea, Al. Philipide, Ion Minulescu, Octavian Goga, Camil Petrescu, Damian Stănoiu, Vasile Voiculescu, Aurel Decei, Ștefan Au­gustin Doinaș, Fănuș Nea­­gu, Romulus Vulpescu, Mircea Marlin... De ase­meni exemplare din TRI­BUNA lui Slavici, apăru­tă, la Sibiu, în 14 aprilie 1884. Veniți să răsfoiți pagini de istorie și cultură!... In fiecare joi, ora 12, la Cabinetul „Andrei O­­țetea" din­ Biblioteca TRA, au loc întîlniri, AS­în vederea realizării volumu­lui „DE LA OLAHUS LA EMIL CIORAN“. Zilele Liceului Octavian Goga continuă începute ieri, 31 martie, aceste manifestări vor conti­nua astăzi cu momente poeti­ce și muzicale susținute la Liceul Octavian Goga (ora 11) și în Parcul Astra (ora 12) , de către elevi ai liceului. Sesiunea omagială de comu­nicări va avea loc la ora 13 in sala festivă a Bibliotecii Astra, și se va bucura de pre­­zența a numeroase persona­lități ale vieții noastre cul­­turale. M.G. Roșul heraldic — filiație și semnificație „Puterea corupe“ — a spus cineva. Și se pare că n-a gre­șit prea mult. In tot cazul, deținătorii puterii, de la șe­fii de trib din epoca pietrei, la consulii și împărații Romei antice și pînă la cavalerii cruciați, au avut ori și-au a­­les semne distinctive, atît pentru a se deosebi de cei­lalți muritori, cit și pentru a-și satisface orgoliile perso­nale, de familie, trib, neam ori clasă socială. Probabil că ghioaga șefului de trib a avut mai întîi un rol moderator-punitiv și a­­bia în ultimă instanță, pe acela de însemn al conducă­torului. O întîlnim — trans­pusă peste milenii — în buz­duganul domnesc, ca simbol al autorității feudale, asupra unui ținut și asupra subiec­ților care locuiau respectiv. Buzduganul, ținutul sem­nul neatîrnării din evul me­diu, simbolizează azi indepen­­ța statelor moderne. Antichitatea greco-latină ne-a arătat ce înseamnă fas­tul și civilizația, puterea și restricția. Togele cavalerilor (fără nici o continuitate în evul mediu cavaleresc), erau de un alb imaculat, tivite cu o bandă subțire de purpură. Prin contrast, bordura togei senatoriale, albă și ea, era mult mai mare. Și într-un caz și în celălalt, purpura­­ re­prezenta puterea și restricția, deopotrivă, în sensul că ban­da de purpură era rezervată exclusiv aristocrației romane, cu mențiunea că cea de di­mensiuni mai mari arăta ori sugera elita aristocrației. Evul mediu timpuriu s-a caracterizat printr-o viață ru­rală și o economie autarhică. Purpura — produs de im­port — a fost rezervată, și din aceste motive, regilor împăraților. Cum fiecare se­și­nior era, sau se considera un mic r­ege pe domeniul său, el dorea să sublinieze aceasta din orgoliu, mimetism, spirit de autoritate. Autarhia l-a împiedicat, însă, să cumpere purpura, care se extrăgea din­­tr-o scoică aflată în apele me­diteraneene ale Orientului A­­propriat; ruralism­ul l-a aju­tat s-o înlocuiască prin co­loranți naturali (vegetali) de propria-i moșie. Și astfel pur­pura antichității — și, par­țial ori foarte rar a evului mediu — a fost înlocuită în mod curent cu roșul vegetal. In limbaj heraldi,­ culoa­rea aceasta simboliza curajul, bărbăția, vitejia, puterea feu­dală confundată — în reali­tățile timpului cu cea politi­că, administrativă și judecă­torească. (Instanța supremă pe un domeniu feudal era scaunul de judecată al senio­rului). Odată cu declanșarea desfășurarea cruciadelor, ie­și­­ului heraldic i se mai a­­daugă o semnificație aparte, aceea a sîngelui christic. Do­­rința de grup a cruciaților a fost eliberarea Sf. Mormînt, în timp ce dorința lor indi­viduală era moarte de mar­tir. Spre deosebire de alte cu­lori heraldice „aduse" de cruciați, cea roșie i-a înso­țit pe traseul Europa-Țara Sfîntă și înapoi. După cruciade, odată cu­­ dezvoltarea și orașelor de sub emanciparea jurisdicția feudală, roșul va fi întîlnit în cîmpul stemelor orășenești, fiind el însuși un argument heraldic al respectivei eman­cipări. Roșul heraldic rămîne azi, atît un sol al veacurilor a­­puse, cît și o carte din care citim despre cavaleri „fără teamă și prihană“, despre an­goasele și extazurile unor credincioși „puri și duri“, sau despre niște orășeni așezați și chibzuiți care s-au ocupat de urbea lor ca de propria Constantin ITTU S .R.L. str. L. Brukenthal nr. 2 Sibiu, telefoane: 418108; 4159­98; 415210; 418118 (prefix 092) Redactor șef: Traian Suciu ; Secretari redacție: Ioan Rodean ,Eugen Sandica . Redactori: Natalia Droc, Lucian Filip, Ma­rchis Gheorghiu, Ion Gîrnad, Andrei Ileni, Ștefan Mihai . ISSN 1220 — 8124 Tiparul­ POLSIB S.A. Sibiu

Next