Radio, septembrie-decembrie 1928 (Anul 1, nr. 1-15)
1928-10-14 / nr. 4
Duminică 13 Octombre 1928 RA 1 . ф In Filadelfia (Statele Unite) s-au făcut încercări de transmisiune de fotografii, din avion, care au avut un deosebit succes. Prima fotografie, transmisă din sborul avionului, a fost aceea a colonelului Lindbergh, reuşită foarte bine şi recepţionată de radiofotografie. țt Iată câteva date statistice privitoare la numărul de amatori de radio: Austria: 303.740. Danemarca: 223.890. Ungaria: 113.400. Norvegia: 62.699. Elveția: 65.057. Australia: 541.014. Aceste date reprezintă situația din vara anului 1928. ■ ■ * Comisiunea Federală însărcinată cu toate chestiunile privitoare la radiofonie și la radiotelegrafie, a refuzat companiei „International Cotation", autorizarea de a radiodifuza până în Europa cursurile de la „Stock-Exchange" din New-York. * Se procedează la Cherbourg la experiențe de T. F. F. submarine, foarte interesante, pentru a se studia posibilitatea de a comunica la 3 km. sub mare, mulţumită unui câmp electric destul de puternic ca să impresioneze un aparat receptor special. * Şase din marile societăţi radiofonice din America, au obţinut dreptul de transmisiuni radio-fotografice. Printre ele sunt „Radio Corporation of America" (2. X. B. S.) și „Westinghouse Electric co- Manufacturing СV". (8. X. A. VJ. ■ ■ * Intre Statele Unite ale Americii și Rusia, se va stabili în curând o legătură radiofonică directă. Această legătură e rezultatul unei recente convenţii, încheiate între „Radio-Corporation” din America şi „Trustul de electricitate al Statului” din Rusia. Convenţia, priveşte în mod special, un schimb intens de relaţiuni technice şi de informaţiuni urgente. P. C. L. La Kootwyk, din Olanda, emite la fiecare Miercuri la ота 1.30 în engleză, germană, franceză. Marea putere de 32 kw., se Întrebuinţează pentru ca rezidenţii din coloniile germane şi din Java, să aibă ştiri din ţara lor. Postul se serveşte de o antenă orientată.* Camera de comerţ din Toulouse a luat hotărirea ca statutul definitiv al radio-difuziunei franceze, stabilit pe bazele unui regim de libertate să fie votat cât mai curând de către parlament şi să se instituie o federală naţională de radiofonie franceză sub egida Camerelor de comerţ, Camerelor de agricultură şi grupărilor economice şi artistice interesate. Radio-difuziunea — spune Camera de comerţ din Toulouse in hotărirea sa — are un rol important şi binefăcător in legăturile economice. Aceasta in Cranta, nu la noi... Se pare că, mulţumită semnalelor orare transmise de diferite staţiuni de T. F. F. din lume, s’a observat că există o eroare în așecarea observatorului dela Lick, de pe muntele Hamilton (Statele Unite), o eroare de 21 metri, 33 centimetri, ceea ce falsifica toate calculele astronomice ale observatorului. De asemeni, măsurători de longitudine, făcute prin semnale de T. F. F. intre Paris şi Londra, au arătat variaţiuni de 50 picioare. Aceasta ar însemna că Parisul e mai apropiat uneori de Londra şi alteori mai depărtat. Groenlanda pare că se depărtează spre vest cu 34 de metri pe an. Trebue să mulţumim T. F. F. de aceste preciziuni. * fl * S’a hotărit Liga Naţiunilor nu va avea staţiunea sa proprie de T. E. E. Guvernul elveţian s’a opus, dorind să-şi menţină stricta neutralitate. A fost vorba la un moment dat ca postul Ligei să se instaleze la Bruxelles sau la Viena, dar s’a căzut de acord în ultimul timp asupra unei soluţiuni hibride, în apropiere de Geneva se va construi un post capabil să comunice cu întreaga Europă. Consiliul Ligei se va putea servi de acest post pentru comunicările sale cifrate. Dar această soluţie nu asigură Societăţii Naftimilor mijloacele puternice de comunicaţie, de care ar avea nevoe în caz de conflict. La Saint-Denis a avut loc o manifestaţie comunistă, cu care ocazie poliţia franceză a instalat un post de radio, prin care să se ceară la nevoe ajutoare de la Paris. Era o zi liniştită, de vară, şi cum manifestaţia părea că se desfăşoară lent funcţionarii şi poliţiştii se plictiseau. Deodată, ziariştii văzură câţiva agenţi indreptându-se spre postul de radio. Câţiva ofiţeri măriră grupul. Ce se întâmplase? Vreo ciocnire? Era nevoe de ajutoare? Reporterii se ţinură după agenţi; un ziarist reuşi să se strecoare în post. Şi ce credeţi că a auzit? Un jazz formidabil, transmis de la Paris! Ziariştii fură invitaţi la acest concert şi toată lumea auzi un charleston îndrăcit. # Întrebaţi pe un orb ce vârstă are persoana care a vorbit cu el. Repetaţi experienţa, alegând persoane necunoscute de orb. Veţi fi surprinşi de exactitatea răspunsurilor. Vă va spune : Zece ani, 18 ani, 25, 50 sau 70 de ani, fără ca vreodată să greşească prea mult. Auditorul de radio e şi el asemenea orbului. Nu-l puteţi înşela nici in ceea ce priveşte vârsta nici în ceea ce priveşte sexul unui interpret. Radio Paris a emis săptămâna trecută o piesă de teatru : „Les gaitais de l’escadron“, de George Courteline. Auditorii s-au mirat de vârsta pe care o arăta vocea generalului. Este neîndoios că nu era mai bătrân ca un locotenent. In radiofonie se transformă și regulele scenice. Nici un fel de machilaj nu poate creia iluzie. # In America, vedetele cinematografului — _ Chariot, Norma Talmadge, Douglas Fairbanks, Mary Pikford, etc. — vorbesc prin radio cu admiratorii lor. In Franța, campionul forței, Rigoult, a dat un interview prin radio. Alte vedete sportive vor vorbi în microfon. H . T. F. F. este deseori întrebuinţată pentru a transmite vaselor de pe mare anunţul că un oraş maritim sau altul, este contaminat de o epidemie şi că în altele se iau măsuri de carantină. Un decret apărut în Journalul Oficial francez, autoriză, sub unele condiţiuni destul de stricte, vapoarele ce sosesc într’im port al Franţei sau Algeriei, să înlocuiască operaţia obligatorie a „recunoaşterei", printr-o declaraţie transmisă prin T. F. F., autorităţii sanitare din portul de sosire. Această declaraţie trebue însemnată de medicul de bord si contrasemnată de comandantul vasului. Timp câştigat, formalităţi lungi şi plictisitoare evitate, nu sunt oare acestea un exemplu concludent despre rolul binefăcător pe care T. F. F. este chemată să-l joace în cele mai variate domenii ? !|| In străinătate, radio transmite uneori si mici anunţuri. Grafie acestui sistem s'a dat de urma a o mie de persoane dispărute. De asemeni, in caz de boală afară, rudele vor fi chemate prin radio la căpătâiul muribundului. La New-York s'a creat o staţiune de T. F. F. pentru obiectele pierdute. Un inginer japonez a inventat un ultramicrometru special, care permite să se măsoare mişcări extrem de mici. Partea principală a aparatului cuprinde o lampă generatoare, cu circuite acordate cu grijă. Mişcarea ni se măsoară produce o schimbare în valoarea capacităţii circuitelor de acord. Aceste modificaturi se simt la curentul-placă al lămpii generatoare. Curentul de ieşire se trece la un oscilograf Înregistrator. Toot Guvernul din Paraguay, a dat autorizaţie, pentru construcţia unui mare post emiţător în Asuncion. * INVENŢIE. Marconi, marele inventator italian, a făcut o descoperire, care-i permite să lanseze prin acelaş post, şi pe aceiaşi lungime de undă, două telegrame şi o convorbire telefonică. Specialiştii afirmă, că această descoperire, va revoluţiona actualele sisteme de transmisiune, încercările vor fi repetate şi se speră că vor avea succes, fi * Guvernul australian a hotărit să construiască o superstaţiune la Caberra. Acest post va asigura în mod constant comunicaţiile cu Regatul Unit şi va complect „beam system”-ul cu unde scurte. Cel mai puternic post de emisiune al Americii de Sud, a fost pus in funcţiune de curând, la Sant Paolo (Brazilia). Are o putinţă de 2,5 kw. si lucrează pe lungimea de undă de 450 m. * Antena din ’afire are o lungime de 70 m. şi este susţinută de doi piloni de odl. înalţi de 55 m. Postul a fost clădit de Socieda de lâadio ducadora „Paulista", care-l exploatează. fl fl * In vederea viitoarei încercări de trecere a Atlanticului, aviatorul Coste a făcut cu radiotelegrafistul său, Bel- Ion, exerciţii interesante cu postul de T. F. F. de pe aparat. Lungimea de undă aleasă este de 600 de metri, aceea pe care pacheboturile stau mereu în aşteptarea mesagiilor. Aviatorul va putea astfel să comunice cu posturile sau vapoarele de pe o rază de 1000 kilometri şi aceasta cu o precizie pe care o permite numai telegrafia „Morse”.Din Orchestra „PHILIPS”, va da in ziua de 20 ort, ora 21.40 în sala de concerte din Amsterdam un concert, transmis de către postul de emisie pe undă scurtă P. C. J. J. (31,4 m.) cu următorul program : Marş militar de Schubert; Uvertura din Egmont" de Reethoven ; Grande fantaisie din „Manon" de Massenet ; „Souvenir de Chopin" de Bekker ; „Les ennuyés" de Massenet ; Uvertura din Tannhaeusser de Richard Wagner. La concert participă si corul sinagogei mari din Amsterdam, sub conducerea maestrului S. Il- Englander. A Guvernul canadian, a însărcinat o comisiile de specialişti, să studieze la faţa locului, radiofonia europeană. Pentru acest scop, comisiunea a debarcat in Anglia, tnde a luat contact cu reprezentanții lui „Brittish Broadcasting Corporation’’. De-acolo, vor vizita staţiuni de emisiune din Paris, Berlin, Milano, Viena, Budapesta, etc. ■ fl * Radiofonia in Canada. In Canada, (America de Nord) funcționează în permanenţă, 73 de posturi de emisiune, cu cele mai variate putinţe. 25 dintre posturi, sunt instalate în provincia cea mai populată, Ontario. In provincia Alberta, sunt 11; în Saskatchewan 10; în Columbia britanică 10; în Duebec 9; în NewBraunschweig 3; în insula Prince Edward 2, în Manitoba 2 şi în Noua Scoţie unul. ■ ■ * Filmul vorbit, sau mai bine spus filmul auditiv, prezentat la expoziţia de T.. F. din Berlin a obţinut un succes deosebit. Nu e vorba de o comedie unde cuvântul să întovărăşiască imaginea, ci deocamdată de o serie de scene, unde acesstea sunt întovărăşite uneori de cuvinte, dar cele mai adesea de sgomote simple. Astfel s'a reprezentat plecarea unui tren, şi s’au auzit şi sgomotul maşinei, chemările impiegaţilor, rămasul bun al călătorilor. Intr’o scenă de dans rustic din Bavaria se aude muzica şi tropăitul pe podea. In grădina zoologică se aud ţipătul animalelor. In faţa microfonului de T. F. F. apar conferenţiarii şi cântăreţii şi ascultându-le vorbele se toate urmărin w? ecran mişcările buzelor. Deocamdată e un început, numai o încercare, dar o încercare interesantă. Sincronismul auzului şi al vederii e perfect şi ajută mult la iluzia vieţii. ■ ■ ■ ■ ■ ■ В в В В fl ■ в m В fl В в fl fl в ш 3 O fotografie transmisă prin telefotografia. Fotografia de profil şi din faţă a răufăcătorului Wilhelm Neumann, născut la Varşovia, transmisă în Germania de o poliţie alteea prin telefotografie. S’au transmis în acelaş timp datele biografice şi semnalmentele celui urmărit. Postul tranzitoriu din Bucureşti După cum am anunţat, în str. Berthelot la sediul Societăţii de radiodifuziune se construeşte un post tranzitoriu de emisiune Săptămâna trecută s-au făcut câteva încercări ca acest post ; pentru inaugurarea oficială se mai aşteaptă sosirea unui accesoriu, precum si punerea definitivă la punct a programelor. Lucrările pentru amenajarea studioului sunt terminate: o vastă sală îmbrăcată in draperii verzi, cu piane si pupitre de note muzicale. Alături, camera speakerului , camera aparatelor. Acest studio va avea o orchestră permanentă compusă din 5 artişti instrumentalist). S-au făcut demersuri la Sindicatul artiştilor, pentru compunerea orchestrei şi angajarea soliştilor. Programul general cuprinde mai mult muzică de cameră. Nu se vor acorda conferinţelor mai mult de 20 minute pe zi. Cu întocmirea programelor au fost însărcinaţi d-nii Pessione şi Angelescu. Până acum nu s'au realizat cablurile гч sălile de spectacol din oraş■ In afară de Operă, Ateneu, etc., se va face băutură СЧ una din bisericile Kretulescu, Domniţa Vătaşa sau Sf. Spiridon, unde va ednta în curând un cor însemnat. Proectul pentru noua lege radiofonică este gata ( acelaș text ca și memoriul depus în 1928) din partea prietenilor radiofoniei, cu mici modificări. Carnali fripţi prin T. F. F. D-rul Charles Shead de la laboratoarele de cercetări biofizice din Rochester (Statele Unite) face experienţe cu undele scurte, pentru a le determina efectele calorice. El lucrează pe lungimi de unde de 6—10 metri şi a putut astfel să frigă cârnaţi, făcând să treacă undele prin ei. Administratul poştelor va edita fără îndoială peste puţin timp o carte de sfaturi culinare, cu cele mai bune sisteme de a prăji un biftec pe un post receptor. Şi poate că şi atunci se vor găsi bucătari, care vor arde totuşi bucatele