Rampa, decembrie 1923 (Anul 7, nr. 1830-1856)

1923-12-01 / nr. 1830

Sâmbătă 1 Decembrie, 1923 RAMPĂ însemnări literare Emil Bărbulescu: „Iubire albă" (versuri) Tânărul poet Eroic Bărbulescu a Început a scrie în coloanele­­Ram­pei”, acum un an. Câteva poezii de o sensibilitate stranie. In sculpirile cărora se află câte­odată accentul nebuniei creatoare, dovada peremp­torie a talentului. Ne-a fost teamă că, treptat, a­­ceastă susceptibilitate in conduce­rea versului — ca’t avea ceva de o transparentă rad­iidă — ar pu­tea deveni maniera, cum aşa de Ies­ne si de frecvent se întâmplă la poeţii nouii generaţii. Şi n’ar fi fost aici mi­cai surprin­zător, când unul din cei mai însem­naţi poeţi germani — Ştefan Geor­ge —, a cărui adânc mc de gândire e aproape aceea a unui filosof, a ajuns in versurile sale la cel mai blazat si obositor manierism, din câte se pot închipui Tânărul Bărbulescu nu s’a pier­dut însă, deocamdată, in prefozită­­țile în cari le vesteau primile sale poezii, azi adunate 'ntr'un mic vo­lumaș, împreună cu altele, tot atât de visătoare, tine­ri de transpa­rente ca acelea pe care i le-am­ publicat noi. D. Bărbulescu e de acea sensibi­litate lirică, pe care ara apreciat’o la Paul Géraldy, ce ni a apăr­ut fai­mosul „Toi et M.r. In poezia­­ sale cântă o melancolie tandră și duioasă: «Pârâul dospeşte lâncezeli «De bolnav însetat de soare «Lângă basinul cu apă bolnavă «­bolnavă—ca un ochiu de rănită căprioară), «Toamna îngenunche plângând ca o sclavă «Toamna — plăpânda, bolnava surioară...» E o melopee tristă, care freamă­tă așa în tot volumaşul. Din când în când doar — după înţelesul a­­celui Motto din Rabindranath Tago­re, care precede poeziile d-lui Bar­­bulescu şi care sună astfel: „A travers bier, des vies bien des miroirs, fal vu son Image — mi­­rnirs brisés, rairoirs lordus, mir .In terns” — i-1 Bärbu'ej.cu face sa răsară câte o altă icoana a vieţii. Si atunci apar viziuni de Jazz-band” «Cineva a râs Cori a tuşit?) «bolnav şi obsedant, €Orchestranfii au isbit sonor in corzi — «Jazz-band». » •••a* «* «Neurastenizat, filtrez senzaţii morbide violent otrăvite, «in potirul banal-sentîmental »»" »‡ '• *1 «al unei garoafe ofilite • «Orchestranfii au­ stopat sori&r*. Nervozitate de suflet modern, in cutele căruia s’a purt­at încă, pură I si neatinsă, comoara de aur a unul J sincer idealism, ii pzite mai puți­nă umanitate în asemenea închega­re de artă, dar nu mai puţină since­ritate. Şi iată cu poetul face să palp’te, totuşi, elanul vieţii, în acel frumos „Cântec simplu pe­ntru ’ ară”, care conţine atâtea cald, făgădueli: «Sufletul meu «Se coace acutu în mine ca un lan­ţ de grâu de aur blond în miez de an.* *•••••£. • «Ohe! Ohel ®Secerători vornici din patru zări «întindeţi pânza visului pe mări» «Veniţi, în­ pumni cu suflet ne 'ntinat— «Ohe! secerători din sat!» Versuri de o tot atât de sintetică închegare, care cuprinde, deplin, ro­dul unei calde inspiraţii, d. Emil Bărbulescu poate scrie de acum în- I nainte —dacă nu va cădea în ma­nieră — în atenţia încordată a pre­­ţuitorilor de frumos, spre o desă­vârşire din ce în ce mai mare. X, y, z. momentul comiterii crimei, Marion avusese în viaţă, o purtare foarte cinstită, ceia ce produse o mare schimbare de opinii. împăratul însuşi se amestecă în această afacere, şi îndeplinindu-se formalităţile cerute, Marion se re­întoarse în oraşul său natal. Adaug că şi după asta, viaţa sa a fost cât se poate de corectă. Moş­tenind o mică avere de la părinţii săi, deveni rentier. întreagă această poveste, e azi uitată şi cei mai mulţi dintre mar­torii de atunci, sunt azi morţi. Nimănui de aci, nu-i mai trece azi prin gând, să mai facă vre­o aluzie la această chestiune aproape uitată. ■Ii cerut mai multe detalii. — Eh ! am cam pierdut din me­morie amănunţimile; de altfel am urmărit şi desbaterile Curţii cu Ju­raţi şi îmi amintesc că afacerea era foarte încurcată. — Cu toata astea însă, el e ne­vinovat Mărturisirea vinovatului.... — De­sigur, el e nevinovat. Măr­turisirea vinovatului era formală. Din parte-mi, când existau încă în­­doeli, m’am pronunţat categoric. Sunt pentru fapte bine stabilite,— adăugă d. Lebrun surâzând. Cât timp Marion a fost definitiv condamnat, credeam în vinovăţia sa Când autoritare au recunoscut că el a fost victima unei erori judicia­re, am fost imediat convins de ne­vinovăția sa. — Insă părerea d­v. intimă... în adâncul sufletului... — Părerea mea, e că sunt aproa­pe patru zeci de ani, de carul s’a întâmplat acest fapt..... și d. Le­brun, fără a mai adăuga nimic, își f svârli nepăsător undiţa în apa râu­lui. I Sfârşim în­totdeauna, prin a ne­ plictisi cu încetul, în vilegiatură. In­­ unul din aceste ceasuri, când lenea ite cuprinde şi apasă asupra trupu-­ lui ca o greutate, mi-am pus unu I gând de a-1 face şi pe Moş Marion, să-mi povestească ceva despre pă­ţania sa. i I II întâlneam de regulă, fie inain-­ tea portă sale, fie pe cărarea ce se­­ așterne dealungul râului. Ne salu­tam, el îmi ura noroc la pescuit, îl întrebam cum o duce cu sănătatea Si convorbirea dintre noi, se oprea de regulă aici. I După povestirea bătrânului notar, mânat de curiozitate, mă străduiam să stabilesc între noi, legături mai­­ puțin banale. I-am oferit într-o zi pește prins de mine. El primi darul meu, cu con­diția să gustăm amândoi câte un­­ păhărel din țuica de prune, fabri*­­cată de el din fructele grădinei sale. După asta l-am invitat la mine la masă. — Cunoaşteţi pe d. Lebrun no­tarul ? Vam văzut ades împreu­nă, îmi zise Moş Marion. E un pes­car pasi­onat ca şi dv. şi ne cu­noaştem de foarte multă vreme. — „Da, răspunsei eu, suntem în foarte bune legături de prietenie. E un om încântător”, şi fără să în­târzii, adăugai repede: — Ara vorbit cu el despre dv. știam incă înainte de a veni aci, oribila afacere — și îi strânsei mâ­na contmătimindu-l. — Sărmanul Moș Marion! In loc să ia un aer afectat pre­cum mă așteptam, Moș Marion, în­cepu a râde. — „Ehei, nu mă îndoiam eu. Afa­cerea asta a făcut mult sgomot pe vremuri. Doamne! ce n’a fost... E bine cunoscută la Paris, hai? — Se făcu tăcere. Moş Marion urmă surâzând prietenesc îmi umplu păhăruţul său cu țuică, şi îi spuse: — „E drept, o urâta afacere. După aceia, când m’am reîntors, m’au purtat în triumf. Opoziţia, îmi propunea o frumoasă situaţie poli­tică, dar am refuzat. Politica mă înfricoşa. De altfel nu au trecut şase luni şi începu a se şopti că eroarea ju­­diciară comisă cu mine, e o pre­tinsă eroare, o invenţie a guvernu­lui, că la mijloc e o intrigă, n­o­­recţii, etc., şi mulţi chiar, mă evi­tau pe stradă. — „Eu ignoram complect păre­rea altora. Printre ziarele locale u­­nele mă atacau, altele mă susţineau Ceiace forma partea nostimă e că şase luni pe an eram considerat i­­nocent şi apoi dintr’o dată, deve­neam un mare vinovat. — „Am trecut o parte a anului con­siderat drept un martir respectat de toată lumea, vizitatorii oraşu­lui veneau să mă vadă şi într’o bu­nă zi, se schimbă toată dreptatea. Nu mai eram decât un monstru de făţărnicie, care înşelasem justiţia. Ce bizar lucru... Totuşi, — toate trec, toate se uită, toate pier... şi închipueţi că la 4 Septembrie... Moş Marlon işi reaminti surâzând cu emfază, ca in faţa unei isbutite farse. La 4 Septembrie cura numele meu era foarte cunoscut In locali­tate, — nu se mai ştia clar pentru ce ipi s’a propus să primesc a fi pri­mar­ al comunei. Ei bine, vă închipuiţi ce am fă­cut? Mi-am declinat această onoare — „Azi totul e mort, s’a sfârşit, a rămas o simplă legendă... O ase­menea situaţie, mă surprinde în mod straniu. Ceiace mă mira mai mult decât toate, e că Moş Marion, nu arăta în nici un caz, nici cea mai mică animozitate in contra acuzato­rilor sai; nu vorbea nimic despre suferinţele sale la Noveraeea, şi nu părea a păstra nici cea mai mică ură societăţeî, a cărei victimă era. Eu insumi presupuneam tot felul de alternative. Totuşi, contemplând barba sa al­bă, figura sa de bătrân incă zdra­văn, îmi imaginara un filosof supe­rior in simplicitatea sa; un suflet hotărât, resemnat şi dulce. Privin­­du-i in ochii reci, buzele-i subţiri, mintea mea frământa unele bonicii Natural, nu îndrăsneam nici­odată să pun deadreptul chestiunea ce-mi stătea mereu pe buze. — Spune-mi Domnule eşti nevinovat sau nu ? — întrucât in timpul celor trei luni de când ne cunoşteam Împreună, nici­odată nu mi-a spus cu un ton deschis — sunt nevinovat. I In ajunul plecării mele spre Paris luaram masa împreună. După masă l-am condus până la­­camera sa şi ne-am strâns priite­­ţ neşte mâinile, un chip de despăr­ţire. In clipa aceasta, mă privi in faţă cu un surâs, care îmi păru diabolic în acest moment şi care nu era, probabil, decât o delicată și ironică aluzie la bărbuelile ce observa ci avea asupra sa. — „Vreți să vă spun ceva foarte­­ curios? Am astăzi şaizeci şi opt de ani. De­sigur azi nu mai prezin­tă multă importanţă, a şti cine a comis şi cine nu, o crimă in anul 1855. Ei bine, mi s’a repetat de atâtea ori că sunt vinovat, pe urmă că sunt Inocent, nu cât, — pe cinstea mea, — nici eu nu mai ştiu ce să cred, despre mine însumi­. Şi dispăru în odăiţa sa, trimiţând­­u-mi o prietenească salutare, traducere de Gh. Mântâluţâ O nouă piesă de Lenormand Teatrul «des Champs Ely­­sees» din Paris anunţase ca fă­când parte din repertoriul său — noua piesă a d-lui H. R Leo­nard, intitulată «L’Homme et ses fantomes». La urma unui desacord in­tervenit între directorul tea­trului, d. Jacques Héber­tot, și d. Lenormand, piesa aceasta se va juca la «Odeon», și în cursul actualei stagiuni, cu d. Gémier în rolul principal. Ea va fi montată de d. Gaston Baty. i Yeats, laureatul premiului Nobel După cum am anunţat, pre­miul Nobel pentru literatură a fost decernat anul acesta scrii­torului irlandez William Butler Yeats. Yeats s-a născut la Dublin, in 1865. A început prin a studia pic­tura, şi numai după trei ani de muncă în atelier, a lăsat penelul, atras de literatură.­­ De la vârsta de 24 de ani, când a publicat primul volum „The Wanderings of Olsen““ n’a lăsat să treacă an fără a tipări un vo­lum fie în versuri, fie de proză, de esseuri, de teatru. Alături de dramaturgul Synge, a fost unul din apostolii nr­ona­­lismului literar irlandez şi al re­naşterii celtice. Pentru fantezia de o rară fră­gezime a poemelor sale şi pen­tru inspiraţia îndeobşte in afară de contingenţele realităţii, a fost numit de critică, „consulul gene­ral al ţării zânelor“. In afară de teatru şi de ver­suri, a scris mult în domeniul literaturii mistice. Cele mai multe piese ale sale au fost re­prezentate la Dublin, la teatrul oraşului, unde are de multă vre­me direcţia literară. De la deschidrea Senatului ir­landez, a fost ales senator pen­tru rolul de frunte ce l'a avut in renaşterea intelectuală a Irlandei. O revistă germano­japoneză Pentru intensificarea relaţii­lor între Germania şi Japonia, a reapărut la Berlin — după o pauză de mai mulţi ani — re­vista «Deutsch-Japanisch-Re­­vue, redactată de d. S. Ikeda. Primul număr al acestei revis­te cuprinde, în afară de diferite fotografii ale dezastrului pro­­­dus de ultimul cutremur în Ja­ponia, un articol explicativ con­ţinând amănunte interesante a-­­supra credinței japonezilor des­­­pre forţele naturii. 3 Miezul nopţei. Cobor în gara Galaţilor — şi după primele cinci minute îmi dau seama că mă aflu in oraşul compensaţiilor. Şi clipele următoare, şi Cele trei zile de odihnă cari se scurg, din păcate, prea repede, nu fac decât să-mi întărească această primă impresie, Galaţul e ora­şul compensaţiilor. Intradevăr, in Galaţi nu gă­seşti nimic. Găseşti un schimb compensaţii pentru tot ce nu gă­seşti! Transcriu din carneţelul meu, însemnările pe cari le-am făcut în fiecare împrejurare — şi din ele veţi vedea că Wam­ exagerat. Am auzit că in Galaţi sunt Cele mai frumoase trăsuri. Totuşi la gară n’am găsit nici una. In schimb, un agent de circulaţie împarte, darnic şi graţios, fişe de tinichea, în baza cărora ai dreptul să te sui într'o trăsură, care să te ducă cu preţul tarifat în oraş... N’am putut să capăt fişe, pen­­trucă n’am­ voit să mă vâr d in îmbidzeală. In schimb, după Ce făcusem pe jos câţiva pași, am întâlnit un birjar care — fara avis! — venea spre gară. Și m’a dus până la hotel! Descind la hold. Portarul nu e cuviincios. In schimb e prosti Camera pe care mi-o oferă, morocănos, nu are lumină de c­ried. Are în schimb gaz aerian —dar conducta e stricată.­­ Sun să vie «madama». Nu există madamă, dar exis­tă în schimb u­n ţigan pudrat, care face pe chelnerul. Se miră că e stricată conducta de gaz aerian, dar îmi oferă în schimb, calm, o lampă cu pa­trol. Primesc cu bucurie. Ţiganul pleacă, şi vreau să aprind lampa. Fitilul e stricat! In schimb, găsesc in cutia me­­sajei de noapte 0 rămăşiţă de lumânare, rămasă, probabil de la premergătorul meu. * Foc în­­cameră nu se face. I In schimb, pe nota de plată se­­ încasează pentru calorifer.. Băeţii de serviciu ai hotelului sunt foarte sprinteni. In schimb e cu neputinţă să te înţelegi Cu­ ei. Am trimis pe Unul să-mi a­­ducă o aspirină şi s'a înapoiat să-mi spună:­­ — «Nu se dă fără reţepă. — Ce nu se dă, măî — Str.icnină! Am ieşit să mă plimb pe stradă. Străzile oraşului sUnt foarte curate.­­ In schimb, pereţii sUnt plini de însemnări şi desenuri primi­tive. Pe Un gard am citit: «Murdă­ria oprită sub bătaie». I Galatul e un oraş higienic. I In schimb, gălăţenii sunt «Tai noştri». Inscripţia de mai sus privea ruşinată, cât de puţină impor- I tanţă i se dă. Sunt foarte mulţi sergenţi tn Galaţi. I In schimb, nici Unul nU ştie să explice unde vine o stradă. Ca să găsesc strada Deciană, l'Care nu e departe de statuia lui­­Costache Negri — în centrul o­­raşului, ■— am ajuns, după în­demnurile sergenţilor, la port! E drept că eraţi toţi in ziua a­­ceea foarte agitaţi. Se aştepta sosirea primului­­ministru. Pastă de dinţi nu găseşc in Galaţi. In schimb, la cofetărie, dacă vrei să capeţi o prăjitură, tre­­bue să ceri chelnerului o păstăi Aş putea să mai înşir, dar e destul pentru azi. Şi apoi, am încă multe alte lucruri, tot atât de serioase de scris despre oraşul compensa­­ţiilor- Arlequin Carneţelul unui bucuraştean desrădăcinat Trei zile de odihnă n Galaţi, oraşul compensaţiilor . I ..—I* A apărut „Orizontul“ No. 47

Next