Rampa, octombrie 1925 (Anul 8, nr. 2379-2404)

1925-10-17 / nr. 2393

JUL VIII No. 23934 PAGINI 3 LEI Director : M. KFAUST MOJSR Prim ^ecsKtOk­: SCAKLBT !?5!©0*­ SÂMBĂTĂ 17 OCTOMBRIE 1925_ L­E­­A3Sk­etRU PAUZĂ SPECIAL AÎî».«XERCEAFURI L­A MARELE MAGAZIN LA VUL­TURLJL DE MARE CU PESTELE IN GHIARE THEODOR ATANASIU&C? STR. CAROL 60 02­6V­­­I R BAZACA V STR.MALFLOR21 u.34 metru CalFFök­ SUPERIOR pe top LINGERIE ­­A MARELE MAGAZIN L­A VULTURUL DE MARE CU PELTELE IN GHIARE THEODOR ATANASIU&C?­­­TR CAROL CO 82­6^ S.'RBAZACAI STR HALF LOJI 21 feneele din mahalalele Capitalei Cfe O. KARNABATT Datorită iniţiativei unor in­­ițtutori, preoţi­­i intelectuali in cartierul Obor, şi cu sprj­­inul administraţiei­­ noaiâtre co­­rnale s’a­­îmfiinţat în acel car­ier un Ateneu Popular, unde prezentanţii autorizaţi ai spri­ului şi cuvântului românesc priferenţiază iar artişti cumes­­aţi împrăiştie emoţia artei dira­rpatice şi lirice. In cuartierul Grant, at­eneu­l popular 3,Mih­ail Eminescu” ţi­ne şezători literare şi artistice, conferinţe etc., în celelalte ma­halale ale Capitalei s’au înfiin­ţat de asemeni atenee populare, cercuri literare şi artisti-ce cu şezători şi producţii de artă, case de citire etc. — modeste dar harnice nuclee culturale. Astfel centrul cultural al Ca­pitalei, cu marele lui ,aşezământ de învăţătură şi elaborare lite­rară şi artistică,­­începe să ira­dieze lumina la periferii, chiar acolo unde nu a ajun­s încă raza luminei electrice, tramva­iul cu cai şi unde lipseşte fân­tâna comunală. Mahalaua Capitalei, Alela Ca­­ragiale până la cel din urmă măscărici din revistă ale zilelor noastre, a fost tema fecundă ,iar eftim­ă pe care şi-au exerci­tat verva humoriştii şi scama­torii spiritului. Oborul, unde astăzi activează un Ateneu atât de muncitor şi­­entuziast, a fost în deosebi ţin­ta predilectă a zeflemelei şi bat­jocorei omului care nu avea alt avantaj intelectual, şi sufle­­tesc de­cât a locui în centrul Capitalei. Dacă mahalaua Capitalei s’a pretat atât de uşor şarjei, şi caricaturei, faptul s’a datorat nu atât­ cusururilor sufletului nativ şi moravurilor moştenite ale populaţiei de acolo­­—­ oa­meni modeşti, muncitori, să­raci şi necăjiţi în măsură d­e a incita mai mult verva dramati­că, de­cât cea h­umoristică,ci co­loraturei de mascaradă cu care practicele unei vechi politice au împestriţat şi deformat priveli­ştea morală şi socială a acestei regiuni a Capitalei. Caragiale, care peste darurile şi predilecţiile artistului avea o concepţie socială­­şi politică aceia a cercului „Junimea” ridiculizând tipurile mahalalei, a ridiculizat tipuri mai mult politice­­decât profund şi general umane, tipurile create de o anu­mită politică, împotriva căreia doctrinarii, „Junimei” îşi în­dreptau şarjele pe toate terenu­rie. Delavrancea, care în ciuda faptului­­incidental, de supra­faţă, de a fi aparţinut mult timp partidului politic de re­formă şi revoluţie occidentală, rămăsese din fond un tradiţio­nalist, cu sensibilitatea lui de poet, cu simţul lui­­de artist şi pasiunea lui de pitoresc a iubit populaţia dela periferia Capita­lei pe care a pictat’o şi evocat’o ,cu dragoste şi duioşie. Dar lumea aceasta, cu amân­două ale ei aspecte —— comic sub ironia lui Caragiale, miş­cător sub sensibilitatea lui De­­lavirancea — s’a evaporat de mult omi negurile veşniciei. Au dispărut de mult vestiţii pe vre­muri Popa Take, To­boe, el­menii, etc etc. fără a putea lăsa moştenitori expresivi, tipi­ci, n­oi, cel mult plagiatori fără relief şi importanţă care nu is­­butesc să se desemneze pe fon­dul moral şi social al vremei. Nu de mult s’a stins din via­ţă Jean de la Obor, o adevărată celebritate, nu numai a cart­ie­­rului, ci a Bucureştilor, care ocupa cu fiinţa lui lumea poli­tică, presa şi inspiraţia poeţi­lor satirici ai vremei lui. Moartea lui a fost moartea unei moaiste. Generaţia de astăzi, în faţa necrologului lui, se întreba noi iată :­­ei­ne-o fi ? A trebuit escelenta memorie a unor con­fraţi venerabili pentru a preci­za conturul unui om mort în acea zi, care fusese cândva una d din cele mai populare figuri ale Bucureştilor. Periferia­­Capitalei simte as­tăzi nu numai nevoia materia­lă, ci necesitatea sufletească, a ..ulminei electrice, a pavajului, a igienei publice şi a tuturor cuceririlor edilităţilor occiden­tale, mai vârtos populaţia din acele regiuni ale Capitalei sim­te nevoia luminei cărţii­­şi igie­nei spirituale. Ceea ce nu a putut da aces­tei populaţii politica de altă dată, care a abandonat-o astăzi pentru cucerirea umanelor te­renuri ale satelor, e datoare să-i­­dea acum cultura, litera­tura şi arta românească, către care această populaţie, atât de oropsită materialmente, atât de nedrept batjocorită, aspiră cu plămâni tineri, setoşi de ozonul spiritual.--------------------O nouă compoziţie a lui Alexandru Tausmann Alexamdru Tausmann a ter­minat un nou Concerto pentru piano pe care-l va executa el însuşi în viitoarea stagiune de primăvară, în luna Mai, la Concerts-Konssevitzky. Dease­­m­eni a orchestrat o întreagă Suită pentru vioară. _ tCdUXl Se ştie că Bernard Shaw nu num­ai, un scriitor , plin de usturător sarcasm, ci şi un om foarte spiritual, în toate împre­­j­urările vieţii. Se reprezintă— pentru pri­ma oară— „Candida ’ la Ber­lin. După actul al doilea, în sa­lă era delir. Aplauzele şi reche­mările nu mai încetau . Ber­nard Shaw e chemat la rampă* şi furtunos ovaţionat, când, deodată de la galerie porneşte un strident fluerat. Lumea isbucneşte într’o ex­plozie de indignare, dar Shaw, de pe scenă, face semn că vrea să vorbească,­ şi’n mijlocul tă­cut, autorul ,,Discipolului Dia­volidvfi” spune, adresându-se către galerie : „ Domnule, care ai fluerat,­­eu înţeleg sentimentele d-tale şi le împărtăşesc, dar ce putem fac noi dai împotriva acestei mulţimi, care aplaudă şi stri­gă : ..Bravo !” * Altă dată, Bernard Shaw fu invitat la o lectură de versuri. In salonul literar cu pricina, era însă cam frig. La sfârșitul lecturii, Shaw fu, întrebat ce părere are despre poeziile tânărului tine. — Ce să vă spun — răspun­se Shaw, suflându-şi în pumni ■— n’m nici o părere. Dar dacă era foc în versuri sau versuri în foc, ar fi fost mult mai bine. • Intre soţi nefericiţi. — Eu ce să-ți spun, dragă, de trei ani nu am mai vorbit cu nevastă-mea. _ De ce ? Ești supărat pe ea ? _ Nu. Nu vreau s’o între­rup._________­ ■ ■ ■ ~ Institutul internaţional de cooperare inteeec­­tuală D­NA ELENA VACARESCU IN SUBCOMISIUNEA LITERELOR Comisiunea­­ internaţională de cooperaţie intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor a format de curând o subcomi­­siune a literelor şi artelor, al cărei rol principal va fi să a­­jute munca secţiunilor literi­­lor şi artelor ale Institutului internaţional de cooperare in­telectuală, creat de curând la Paris. Această subco­misiune s’a reunit pentru prima oară la bi­roul Societăţii Naţiunilor, din strada Vernet, în ziua de 6­­c­tombrie, sub preşedinţia d-lui Destrée, fost ministru al Bel­giei şi în prezenţa d-lui Lu­­chaire, directorul noului Insti­tut. Următoarele personalităţi ia­u parte la aceste lucrări : D-ra Elena Văcărescu, d. Gasares. d. Porra-Perez. d. de Reynold, d. Baud-Bovy, d. Focillon. d. Jelűnek, d. Pietro Toesca, d. Paul Valéry, d. Fe­lix Weingartner. -oxo­ ARTISTELE NOASTRE D-ra Nutz! Stănescu va reapar© m Teatrului Mic Angelo Muse®, ceü mai mare asS©r al Italiei — o reprezentaţie în faţa curţii regale — cereau biletul, tocmai când­, era pe punctul de ia aţipi. Până cînd îi veni­­ideea fericită să spună controlorului: „Ia bile­tul meu în păstrare. Atunci o cap va fi pentru mine semnul că trebue să mor”. S’a ţinut de cuvânt. Timp die 94 de ani, har­nica feanee nu se suise în pat decât ca să doarmă şi­ să-şi a­ducă copii pe lume. Int­r’o Du- «ă f»i sigur că ffl am şi voim pu­­minică, în loc să se scoale din pat, îşi chemă copiii şi le «puse tea, în cele din urmă, să dorm. ,,Am jucat adesea în faţa re­pe jumătate tristă, pe jumătate surâzând: „Copii, mă doare ca­pul!” Apoi spuse celui mai ma­re un „Addi­o”, stătu m, pat trei zile­­dormitând, fără să vor­bească şişi dădu sfârşitul. Pre­otul dădu din cap: „N’am­ mai văzut pe nimeni să moară ast­fel, să plece,­­aşa, pe vârful pi­cioarelor­.” Peste două zie, Musco luă pe umerii săi coşciugul închis. „Este uşoară, nu cântăreşte ni­mic, râsul şi bunătatea cântă­resc puţin!” Apoi pas, gândi­tor şi­­singur după dric, ca şi cum ar f fost lipsit de cunoş­tinţă. Amicii îl aduseră la rea­litate: „Ai femee şi copoi, Musco­...” Puţin timp după aceasta, îl chemă regele. Musco juca toc­mai la Palermo, când­ i se aduse telegrama prin care era chemat la Raccopi­gi. Alergă la gară și se sui în tren. "Voia să doarmă. La început nu putea să doar­mă din paroza enervărei, apoi din cauza conductorilor cari îi gelui”, povestește Musco. „ulti­ma oară cu ocazia logodnei principesei Yolanda. Şi atunci mi-era frică, mă cuprinsese tra­cul.Toate­­erau însă nimic faţă de data acesta. Mă uitai la­­ac­torii mei şi aceştia se uitară la mine şi nu ştiam cine e­ra pa­lid. Jucăuş nu mai departe de 60 centmetri de rege, re­gină, prinţese­­şi prinţi. Ce am jucat? De abia ştiam. O co­medie: „L’aria del continente”. Mă iritai la auditoriul ilustru, îmi amintii de toate­­portretele de madone pe cari­ le-am, văzut în viaţa mea, de îngeri, raiuri şi numai eu singur îmi­ părui răstignit. După aceea jucarăm şi observarăm în curând după faţa­­spectatorilor, că jucam­­bine. Părăsirăm Racconigi cu an nou titlu: „Compania Mus­co, răspânditorii de veselie în casa regală!” In răstimp, Musco este carăşi actor modest la Milano. Uni­forma sa atârnă însă în­­garde­robă, el însuşi nu se mai gân­de numitul actor milanez An­gelo Muceo a apărut de curând, din nou, pe scena teatrului O­­lympia, iar acum câteva zile a creat în comedia lui Ottavio Prófeta, „Una din două” rolul unui bătrân notar de provincie. El uitase din nou că a fost che­mat la Racconigi, cu ocazia nuntei principesei Mafalda. I­­talia n’a­­uitat, însă, lucrul ace­sta. Favoritul publicului itali­an de teatru a devenit în câ­teva zile o înalta personalitate oficială. I se numără decora­ţiile titlurile sale sunt trecute în revistă, se povestesc anec­dote vechi şi noi despr el. An­gelo Museo a devenit în ulti­mele săptămâni, în adevăr ce­lebru. Musco este sicilian, un omu­leț care se confunda cu rolurile sale, astfel că de abia i s’a vă­zut vreodată figura lui adevă­rată. Dacă directorul său di tri­­mete un nou caet de roluri, nu se poate vorbi tu el zie dearîn­­dul, iar după aceea săptămâni de zile nu-ţi vorbeşte decât de rolul cel nou. Aceasta durează până pune mâna pe un alt rol. Nici o mirare că Musco renun­ţă la uniformă, decoraţii şi tit­luri. „Eu sunt un artist răspun­de el unui amic, care îi aminte­şte de demnităţile sale, c­ „nici o personalitate deosebită. Rolul, masca, costumul şi mina mi le dă autorul”. Chemat înaintea regelui său, Musco apăru în­­tr’un simplu frac printre mint­­iri, prinţi şi ducese.„Cu titluri şi decoraţii, trese de aur şi stele nu m’aşi fi putut deosebi de miniştri, polite­­­­ni şi prefecţi. Ii este de altminteri uşor să fie mo­dest.In garderoba sa atîrnă uniforma de gală de „Grand ufficiale dei S. S. Muriza” e Lazzaro. Alături, într’o cutie, se află ordinul „della Corona d’Italia”. Toate acestea și le pă­strează pentru înmormântare. Când nu va mai fi in stare să-și ia demnitatea sau nedemnitatea sa din mâinile unui poet şi să fie după un rol, om, atunci vrea să, fie o personalitate care să e­­xis­te de pe urma gloriei. Acum câteva zile a­­murit mama lui Musco. Ea obişnuia să spună: ,,Prima, durere de Un subiect­­ de comedie Ii clipa de faţă au loc nişte ipa­­ta­tive foarte amuzabile în lumea noastră teatrală: e vorba de pre­pararea unei reprezentaţii în foto­­isul „Ligei Chiriaşilor”, cu o piesă adecvată preocupărilor acestei ligi. Dar asta nu ar fi încă nimic. In de­finitiv, Liga este o asociaţie ca cri­eminamente, teatral! Cu un act din „Când vine viforul” al d-lui G. Tăttărăscu, deputat şi submimistru, cu un act din „Făt Frumos” al d-lui Hon­a Furtună, deputat, cu un­­ act al d-lui Valicau, tot deputat, şi­­cu un all patrulea de d. Ion Pillat, de asemenea deputat, ,se putea­­aranja, un­­spectacol destul de reuşit. Jigia Chiriaşilor” a avut însă a­­i fiindcă cumpere casă! Păcat că­­nevoile financiare ale chiriiaişilor sunt atât de presante, altfel chiar evenimentul acesta s’ar preta la o admirabilă comedie :iar o­­piniebarul sadic, care savurează vo­­luptatea de a evacua nu un chiria.», ‘nm .doi. mi zecs. c.i, tart-teiagn JUJ * chiria,snlor Sim­­itoi * f de o parter „Liga Chi.niarilor •_ oaie vrea eă-și cumpere o a,să și să de­vină, la rândul ei, proprietara^ nu de altă parte, «unt. ou riiguraintă. «­­lememfrie unei comedii de moravuri cu mari promisiuni de succes. Nádor. Repertoriul Operei Cornice din Paris Repertoriul Operei Comice cuprinde : Orpheee, Vălul fe­ricirii, Le jongleur de Notre Dame, și Habanera, Lakmé și Le mariage aux lanternes, Po­vestirile hit Hoffman, Wer­ther Mareille, Cavaleria Rus­ticană, Manon, Madame But­terfly, Boema, Le Petit Elfe după o luipsă ședere la Pari.! f«TM« ('»«»| -¥"TMf s-a reîntors ori în BnW« K » Chemm Mari,, curând pe scena­ Penelope. La Basoche, Mg I non,Louise și le Roi d’Ys. j­t­s­r?% actimatăM .,f — Cultul lui Eminescu La Sănnicolau în Banat s’a inaugurat deunăzi un bust al lui Eminescu. La Botoşani şi Galaţi există, de dina­inte de războ­i chipul marelui poet, ne­murit în formele artei : la Con­­care alta, duce lipsă de franci, ca­stanţa s’a luat iniţiativa de a se oricare albul, şi faptul că a căutat înălţa, pe malurile murei, sta­­şi a găsit în­­teatru, .solupa echili- ^ aCeluia care şi-a exprimat atâta profundă melamcolie că,bolilor ei. I dorinţa de,. a muri ..m timştea Uite, d-lui Vitntilă Brătianun nu ser A, pe malurile mărei . m Ca­i­a, dar nici­odată prin. gând să or.­ pitd­ă un grup de scriitori au gamizeze un beneficiu pentm spo-­ţivit iniţiativa de a culmina glo-SSA/SSÄ® Oferea ».««( MU ) externe la Bursa din Londra. Si gemului rasei noastre, care e doar partidul tibenai e un­­partid, înfăţişează Eminescu, printr’un monument de proporţii şi în­­tr’o artă vrednică de geniul lui şî de semnifica­rea* pe care o are apariţia lui în istoria literatu­­rei, româneşti. Generaţia noastră trăeşte în cultul lui Eminescu. Cu cât a­­nii s’au scurs, cu atât figura lui. ceastă inspiraţie de geniu, dar, cu cunoscută în timpul vieţii in­­siguranţă că .străfulgerarea aiceasta m­,j întrun cetre restrâns de n’ar fi ilunainat creeria mai Man or pr-(Cepfpfori 0 -­arfei s{ {ge amici, r,h'm'a.siloT diacă nu «’air fi adeverit r r . „ . £ odată zicala populară, nevoia * a proectat mm masiva şi mai învaţă­ luminoasă, a crescut un propor piimdcă, îm adevăr, ştiţi pentru ţii şi s’a afirmat, din ce în ce ce are nevoie .Juga chiriaşilor” de mai ptin în toate aspectele ei. parale? Pentru că peste zece­ zile /n f. j această fL la »Sf Dumitru., birourile ea vor fi „ ,­ , . . . " evacuate, fiindcă nici un proprie- P­TM a fost de dimensiuni prea rar nu mai vrea să-şi închirieze li- mari,_ desfăsurate, pentru a pu­­rpurilie pentru „Liga chiriaşilor”. (ea fi văzută de aproape în ju­­fiindcă „Liga chi­şilor” vrea­­ stele ei proporţii, în toate mul­tiplele ei înfăţişări. Cu cât timpul pune între a­­ceastă figură şi privitori spa­ţiu, şi perspectivă, cu atât ea sporeşte mai mult în măreţie şi oferă UCJJ.i aspecte, uneori ade­­vărate p­ri&pri­i .­­ S’a admirat la început in AC­minescu poetul; apoi prozatorul literar; apoi ziaristul robust şi viguros, apoi marele gânditor public şi social; în urmă s’a vă­zut în el, esenţa şi sinteza lui, întrupătorul geniului rasei în acţiunea de realizare a idealu­rilor acestei rase. De aceea în cultul lui, Emi­­nescu nu este numai credinţa în poezia, lui. In faţa celei mai frumoase poezii nu se închină o întreagă naţiune. E cultul vizionarului româ­nismului antemeraătorul care cu facla geniului lumina dru­mul realizărei idealului naţio­nal. De aceea toate provinciile ro­mâneşti, de la Nistru până la Tsa, dau astăzi prinosul lor cultului eminescian. DIODOR. Crearea unei societăţi teatrale a naţiunilor Proiectul d-lui Firmin Gémier După cum am anunţat, d. Firnin Gémier, cu ocazia vizi­tei sale la Berlin a preconizat ideea înfiinţărei unui tea­tru internaţional — un fel de So­cietate teatrală a Naţiunilor. Interviewt asupra ace­stei chestiuni, d-1 Gémier a dat următoarele detalii: — Societatea teatrală a Na­ţiunilor cred că va fi în curând realizată. In Germania, tere­nul e preparat încă de acum trei ani, cu ocazia cinquante­­nanului Asociaţiei artiştilor germani şi, ceva mai târziu, cu ocazia sărbătoarei în onoa­rea lui Gerhardt Haufptmarm. Am avut ocazia să schimb câ­teva idei în jurul acestei ches­t­iuni, cu oameni de vază ai Germaniei- Acum o lună, ei m’au invitat pentru a le expu­ne proiectele. N’am vrut să fac acest voiaj decât după în­toarcerea mea din America. Au insistat a­tâta, încât a tre­buit să-i vizitez mai întâi. — Dar proiectul d-voastră? — Iată-1. In fiecare ţară, toţi aceia cari trăesc din tea­tru să se unească într’o socie­tate naţională. Această socie­tate alege un birou compus dintr’un preşedinte, doi vice­preşedinţi şi un secretar. Ea se va împărţi în secţiuni pro­fesionale de autori, actori, di­rectori, technicieni, etc. Fieccre secţie va avea la rân­dul ei un birou compus din­tr’un preşedinte, un vicepreşe­dinte şi un secretar. Această socie­tate va alege delegaţia , care o va reprezenta în aduna­rea internaţională, fiecare sec­ţie trebue să fie reprezentată. Adunarea internaţională va a­­lege biroul său compus din­tr’un preşedinte, doi vice-pre­­şedinţi şi un secretar. — Dar piesele cari se vor reprezenta ? ___ — „Ele vor fi alese de a­­dunarea naţională; adunarea internaţională îşi vede aproba­rea. — Unde va fi sediul asocia­ţiei internaţionale? — „Paris. — Unde se vor da spectaco­lele? — „La Paris. — Ce au răspuns Germanii? — „Ei au aderat la acest proiect. Marile asociaţiuni dramatice au lansat convocări pentru a prepara şi a uni adu­nările lor naţionale. — Dar celelalte ţări? — „Olanda mi-a adresat a­­ceiaş invitaţie, ca şi Polonia. Voi pleca la Londra. —­­ Când se va uni prima a­­dunare internaţională? — „Probabil în primăvara­­ viitoare, în Mai sau în Iunie”. Celebrul director de scenă Ordynsky îşi expune ideile sale asupra regiei­ ­. Richard Ordynsky, năs­cut la Cracovia, a fost colabo­ratorul lui Reinhardt la Ber­lin.­­ La New­ York a montat u®şsa de Shakespeare cu un suc­ces atât de înar­t încât i sa în­credinţat direcţia de scenă a lui Metropolitan Opera func­ţiune pe care a exercitat-o timp de­­ ani. Astăzi este director al teatrelor Polski şi Maly din Varşovia. Unul din marile me­rite ale d-lui Ordynsky este de o pătrundere în spiritul lucră­rii pentru a o transpune pe scenă. Intervievat de un redactor al „Comediei”, d-l Ordynsky a declarat următoarele: — „In colaborare cu Rein­hardt am anuntat la Berlin pantomina „Samuran’. Dar complect independent, am mon­tat la Reinhardt, ceva mai târ­ziu, piese ca „Leul lui An­­drocle” de Bernard Shaw, „Berg-op-Zoom” de Sacha- Guitry, „Fracul verde” de Flers și Caillavet. — Dar în America? — „Macbeth” și „Femeile vesele din Windsor”, după a­­ceia la Metropolitan Opera .„Faust”, „Parsifal”, „Ebreea” „Proifetvil”, ,­Podarei! albaStru” muizea de Wolff... „Deși critica new-yorkeză mi-a fost destul de binevoitoa­re, aveam nostalgia (­eu sunt un patriot exaltat), a debu­tat l­a „Variétés” din Varșo­via, aș putea spune Comedia Franceză a noastră, unde am montat între altele: Cenna delle beffe Bezza, de Sem, Ben­elli, Henric 4-lea, de Pi­randello, Knock, etc. —• Și acum ideile­­d-voastră. — „Punerea în scenă, nu es­te numai decorul, costumele, mobilele. Mai mult decât acea­tea, este actorul, element pri­mordial. Actorul trebue pus cu totul în serviciul lucrării şi regisorul nu trebue să-l între­buinţeze pentru a se pune el în valoare. Mulţi directori de scenă, în ul­timii ani, s’au „flatat” de rolul lor într’atât, încât au a­­juns să nu mai vadă o piesă de­cât ca un instrument de suc­ces personal. Autorul trece pe planul al doilea. Această mă­rire a regizorilor în propriii lor ochi se explică prin faptul că directorul de scenă în sen­sul actual al cuvântului, e da­că vreţi „îmbogăţitul de răz­boi” al teatrului. Acum vre­o 15 ani, funcţia sa era îndeplini­tă de obiceiu de un actor care nu prea o nimerise cu actoria. „Primul parvenit a fost pic­torul artist, inventator, care sub pretext că serveşte lucra­rea prin frumuseţea cadrului, îşi ia un rol, care din contra, e departe să aducă vre­un ser­viciu lucrării. Dacă într’ade­­văr are intenţii să­­ajute lucra­rea dramatică,­­atunci o serveş­te în mod incomplect, dând o importanţă prea mare unuia din multiplele elemente cari trebuesc să con­tribue la succe­sul unui spectacol. Teatrul tre­bue­­să intereseze toate simţu­rile, prin colaborarea tuturor artelor. Trebue un director de scenă cu talente numeroase pentru a organiza indispensa­bila sinteză artistică de unde va eşi succesul, bine­înţeles da­că piesa e bună. Datoria sa es­te să obţie această seducţiune, conformându-se cu sfințenie­­caracterului piesii, care poate să fie lirică, tragică și comică. deşte la Racconigi decât ca la un vis frumos. Italia îl sărbă­toreşte însă ca pe noul actor al curţii regale. --------------— Viața muzicală mondială Opera Comică a Parisului a reluat cu mare succes „Cava­leria Rusticană” cu Camargo în rolul Turridu. ft Pe scena Operei municipale din Ni­ssa, s-a organizat un ciclu de cinci concerte de mu­zică clasică : Beethoven, Ro­­sini, Wagner,­­Chopin, Borodî­­­ ne.* La Moscova se cântă, pe scena operei poporului, muzi­că nouă. It Theatre de Nouveautés a re­prezentat, pentru a trei suta oară comedia muzicală a lui Andre Bard și Maurice Yvain: Pas sur la boucle. * Compozitorul de Lloyd­­a re­prezintă­ pentru prima oară o­­pera­­sa Givenllion în Pays de Galles. Opera aceasta face par­te dintr’un mie ciclu al școa­­lei muzicale novatoare numită „Renașterea Celtica”.

Next