Rampa, martie 1932 (Anul 15, nr. 4235-4260)
1932-03-02 / nr. 4235
C. MIERCURI 2 MARTIE 1952 mi XT, MO 423$ Redacția Administraţi»i Atelierele Grafica ABONAMENT! m iam trataj ri. . * • ••••«•»•« kw Sase iurV «•••••••■••« « fie« Un an. .•••••••••••* m *«8® M STRASNATATI DUHML.U INTRAREA 2ALOMÎT No. i frteW Aatefie—T«W, 901/5# BUCURESTI 4teon«m*nt«i© •• alat*»« to*4nt» te 1 sau te 1® aia fteefirW tuni a- -»-■» DIRECTOR SCARLAT FRODA f ^ I £. ' ♦ Din cuşca salbonulor UN „SPECIALIST” Generalul F., — fost în războia, eo.l Ioncit comandant al regimentului u\ infanterie și acum, pensionar, — can. 10 de mai multă vreme, dând mereu anunțuri la „Mica publicitate" a „Di„Universului un serminelii" și a vitor. Zadarnic Insă, nimeni nu vrea să se angajeze în serviciul generalului F„ care, — săracul! — a terminat războiul cu o mulţime de... amintiri. Duminică a mai dat un anunţ Sieri dimineaţă s' a prezentat un tânăr destul de curăţel şi de simpatic. , Am cetit că:„ *— Da, caut im servitor! Dar,—şi generalul vorbi jenat: — eu am un picior mecanic, un ochiu de sticlă, o mână de lemn şi patru coaste de argint. Crezi că vei putea face serviciul? " . — Desigur, domnule general, am fost instalatori. INTRE POCKER ŞI.„ Conu Dumitrache P. e de zece ani pensionar al statului şi de no de ani un jucător pasionat şi cotidian de ■poker. , Duminică după amiază, ca de obiceiu, câţiva cunoscuţi se întruniră in casa conului Dumitrache, ca să facă un mic polceran. Printre jucători, se aşează la masă, şi tânărul Gică, proaspăt bacalaureat şi nepot de soră al conului Dumitrache. , Dar Gică, necunoscănd prea bine jocul, cerea deseori sfatul unchiului său. Ea un moment dat îl întrebă: — „Unchiule!... Ce înseamnă când ai trei dame? • . — Jlnseamnă că... ești tânăr!... — •răspunse cu melancolie bătrânul, privină tuleiele de barbă cari căutau să mijească pe fața nepotului său... DISCREŢIE E prieten cu mine şi de aceea nu-i întreba, el îţi răspunde cu acela? ton eschivant: — „Nu pot să-ţi spun!...“ „Ca o consecinţă a discreţiei lui, prietenul nostru a devenit un aspru judecător al tuturor celor cari tn limbajul periferic se spune că „au mâncat picioare de găină" sau că „au mâncărime de limbă". . De aceea, e seară, discretul meu prieten, condamna pe un june confrate cam cu frazele astea: — „E foarte urât ce faci!... Nu se spune niciodată că ai avut o femee!... Nu e frumos!... Nu e cavaleresc!... Chiar dacă aparențele te ar trăda tu, dacă ești gentleman, trebue să negi întotdeauna!... Udă-te la mine!... M’ai văzut vreodată, spunând că m’am culcat, cu cutare sau cutare femee?... Și, slavă Domnului! am avut destule femei bine!... — „Apropos!...“ — îl întrerupse un prieten — „Te văd de câteva zile in compania d.lui şi d.nei M... — „Da!... — „Pentru o singură dată lasăţi discreţia şi spune-mi: Te.ai culcat cu d.na M. sau încă nu?... — „Nu pot să spun!..." — răspunse... discret ca întotdeauna, discretul nostru prieten. Cocktail de B. CEHAN »..O revistadin Chicago întreprinde o anchetă pe următoarea temă : „Dacă n’aţi mai avea de trăit decât douăzeci şi patru de ore ce carte aţi prefera să citiţi, până la sfârşitul vieţii?“ Iată răspunsul meu : Aşi citi ,,Jean-Cristophe“ fiindcă pentru mine această carte n’are sfârşit... ...Irving Berlin, compozitorul celor mai bune bucăţi de jazz, nu cunoaşte muzica . Este sau nu Irving Berlin muzician ? ...Un critic new-yortez, propuse următoarea soluţie, pentru a mări atracţia Operei : „Să se publice fotografiile cântăreţilor şi cântăreţelor în costuim de bae, pentru a-i atrage pe spectatori“. Serios, pentru a-i atrage ! a * ...O definiţie: „Un pianist care acompaniază este un ţap care ispăşeşte vina cântăreţului“.* ...Autorul : „Aţi citit piesa jtrca ?“ Criticul : „Da !“ Autorul: * „Care este părerea dumneavoastră sinceră ?“ Criticul : „Vreţi să ştiţi părerea mea sinceră ?“ Autorul (grăbit) : „Nu, mulţumesc. Acum, o cunosc". '*.......’ *•'••• ...O pildă unică de conştiinciozitate profesională: George Jean Nathan, criticul pe care americanii îl consideră drept cel mai mare din lume, şi-a încetat activitatea, spre marea mirare a tuturor. A publicat şi o carte întitulată: „Testamentul unui critic“... Dar de ce toate acestea ? Findcă George Jean Nathan, critic de teatru şi cinema, s’a însurat cu Lillian Gish, actriţă d de teatru şi cinema... * Un ilustru războinic francez, general cu numeroase decoraţii, a murit de curând lăsând Academiei franceze un important regat. El se va întrebuinţa pentru stimularea campaniei de „umanizare" a războiului... Un adevărat triumf al umanitariştilor.„ * O revistă franceza de cinematograf, întreprinde o mare anchetă asupra cauzelor stării de incertitudine în care se găseşte astăzi producţia cinematografică Printre personalităţile cărora îi s’a cerut părerea, e şi Charlie Chaplin care petrece actualmente la St. Moritz. Charlie Chaplin a trimis, dela St. Moritz, o superbă fotografie, reprezentându-l în costum de sky cu skyurile pe umăr, râzând în lumina soarelui, pe un povârniş înzăpezit. Drept orice răspuns. * Ministrul de finanţe al Statelor Unite a dat ordin perceptorilor să purceadă la impunerea câştigărilor contrabandiştilor de alcool. Beneficiul contrabandei şi-l împarte, aşadar, Statul american, prin perceptori, cu contrabandiştii. Contrabandiştii sunt urmăriţi însă de poliţie. Nu ne mirăm. America e, doar, ţara tuturor posibilităţilor. Dar... chiar şi a acesteia? Patima" la Berlin La teatrul „Komedie“ din Berlin va avea loc săptămâna viitoare premiera dramei lui Frank Vosper „People like i“, care se joacă actualmente la noi la teatrul Ventura subt titlul Patima. La Berlin piesa se va reprezenta în traducerea lui Hans Roth subt regia lui A. E. Lîcho, noul director al teatrului „Komedie“ și având ca principali interpreți pe Lotte Lena și Oscar Homolka. Anny Ondra în mijlocul publicului bucureştean Entuziasmul delirant al mulţimii. — Improvizaţiile celebrei vedete pe scena Capitolului. — Anny Ondra învaţă româneşte. — Anny Ondra se plimbă prin Bucureşti.—* Anny Ondra despre Arcul de triumf şi despre Dâmboviţa.— Santinela galantă. — Automobilul trădător Publicul bucureştean şi-a manifestat cu un entuziasm delirant dragostea sa pentru Anny Andra. Primirea triumfală de Sâmbătă seara, dela Gara de Nord, s’a repetat, tot timpul oridecâteori celebra stea a apărut, în timpul scurtei sale şederi la Bucureşti, în mijlocul mulţimii. Apariţia ei pe scena Capitolului, cu toate că nu dura, după fiecare reprezentaţie, decât două trei minute, şi cu toate că Anny Ondra nu se producea cu nimic, a fost de un farmec incomparabil. Strălucita comediană izbutea să creeze, chiar din clipa apariţiei pe scenă, în câteva secunde, acea plăcută atmosferă de prietenie şi familiaritate, pe care o creiază totdeauna şi în filmele ei. Sprintenă, plină de viaţă, gata, parcă, să ne surprindă printr’unul din faimoasele ei trouvailluri, Anny Ondra ştia să cucerească imediat publicul, înlăturând, cu mult humor, obstacolul limbii româneşti. - - -IMPROVIZAŢIILE DE PE SCENA CAPITOLULUI ,,E minunat — spune Anny Ondra în limba germană — e minunat! Vă mulţumesc din toată inima şi vă rog să mă iertaţi că vă vorbesc în limba germană, dar pe cea românească abia o îrvăţ’. Şi ca să probeze nablicului veracitatea acestei afirmaţii, Anny Ondra continuă în româneşte: „Sunt fericită că sunt la Bucureşti!” La una din apariţii, Anny Ondra a încurcat cuvintele. Dar ea nu s’a încurcat: „O, am uitat—s’a scuzat ea repede în limba germană — dar mă duc imediat să învăţ”. Şi apoi, în româneşte, îmbrăţi Şi în germane a terminat, spirituală. A doua oară când voi veni la Bucureşti— ne-a asigurat Anny Ondra — voi vorbi, voi cânta, voi dansa şi voi sări... româneşte. Improvizaţiile acestea valorează, fără îndoială, mai mult decât orice alt „număr” pregătit. Miile de admiratori ai celebrei vedete ar fi vrut ca minutele acestea să nu se mai sfârșească, ca Anny Ondra să continue a le vorbi astfel fără încetare. ANNY ONDRA ȘI ARCUL DE TRIUMF Anny Ondra a întrebat, mirată, ce s’a întâmplat. Cineva din suită răspunse calm: — Aţi văzut, era o santinelă care a vrut să ne oprească, dar pe urmă, când v’a recunoscut... Dar, poate că santinela a recunoscut-o, în adevăr, pe Anny Ondra? ANNY ONDRA ŞI... DAMBOVIŢA Anny Ondra a trecut Dâmboviţa. I s’a, recitat celebrul vers: „Dâmboviţa, apă dulce...”, î s’a tradus, textual, înţelesul. Seara, pe scena Capitolului, in genuă, fără pic de ironie, fără să fi avertizat pe nimeni, Anny Outkra a spus: „Am auzit că poeţii cântă dulcea apă a Dâmboviţei. îmi pare rău că nu pot bea din ea, fiindcă îmi închipui că acum e îngheţată...” AUTOMOBILUL TRĂDĂTOR Manifestările publicului au luat în oraş proporţii care au înspăimântat-o pe Anny Ondra. Şi era curios, căci, cu toate trucurile, publicul afla totdeauna unde se găseşte vedeta. Chiar în Strada Sărindar, pe unde intra Anny Ondra la Capitol, se aduna mulţimea. Misterul s’a explicat însă. Admiratorii celebrei comediene, care o urmăreau fără întrerupere, au început să cunoască automobilul cu care se transporta. Astfel încât, unde era zărit automobilul se strângea şi mulţimea. Din cauza aceasta, ori după amiază Anny Ondra n‘a mai putut să iasă din hotel decât cu mari sforţări şi cu ajutorul forţelor poliţieneşti. Automobilul care o aştepta afără o trădase... Dar Anny Ondra vroia să vadă şi oraşul. S’a plimbat prin toate colţurile frumoase ale Capitalei, înconjurată, în câteva minute oriunde şi oridecâte ori automobilul ei ea oprit, de mulţimea, ovaţionată şi aclamată îndelung Anny Ondra a fost dusă, natural şi la şosea. I sau arătat noiile cartiere, apoi, la rândul al doilea, i s-a arătat, fireşte, superbul monument naţional care este Arcul de triumf. Blonda stea a privit impresionată măreaţa ruină, apoi, cu incomparabila ei ingenuitate, a făcut această gravă remarcă: — O, e impunător! Acest Arc de triumf e din epoca romanilor, nu !? STEAUA ŞI SANTINELA Anny Ondra a fost dusă sa vadă Mitropolia şi Camera. O santinelă curioasă a oprit automobilul. Cineva, din maşină, a început parlamentările. Deodată, santinela a întrerupt, brusc, discuţia luând arma pentru onor. Trecuse, probabil pe celălalt trotuar, dând cu privirea toată sala. An un ofiţer. Conducătorul automony Ondra a spus fără greşala: . * bitului a profitat însă de ocazie I’5 «• n »0 01*0 vrifo'r'ii „Vă sărut pe toți.!" și a pornit cu mare viteză. Și eu am văzut-o ! Faptul s’a petrecut așa: Sării.* numai bietul meu palton ştie — bată, cam înspre asfinţit, întâi printre şiruri de jandarmi înarnindu-mă cu un cunoscut, acesta ma apostrofat : — Ai văzut-o pe Anny Ondra ? La răspunsul meu că nam văzut-o decât pe ecran, interlocutorul mi-a făcut un gest care ar fi vrut să însemne : — Păcat că mai trăeşti ! N’am dat importanţă faptului, presupunând că, din cauza acestei ierni interminabile, nu e de mirare să înebunească omul subit. Dar întrebarea s’a repetat din minut în minut, însoţită fiind de acelaş gest de dispreţ suveran,încât la ult moment dat am avut impresia că toţi trecătorii străzilor, vor să-mi arunce în faţă suprema insultă : „N’ai văzut-o pe Anny Ondra, eşti nedemn de o, apuca primăvara !“ Pentru că nam putut răbda situaţia de vădită inferioritate în care eram pus, purtând în ochi străfulgerarea omului care este hotărît să-şi sacrifice viaţa, pentru a-şi îndeplini un ideal, m'am îndreptat cu paşi hotăriţi spre cinematograful ,,Capitol", luat la acea oră cu asalt, de către publicul Capitalei României. Prins in sarabanda nebuniei colective m’am strecurat acum, de IOAN MASSOFF piaţi până’n dinţi. In sală n’aveai, loc să arunci un ac cu gămălie. S‘a făcut un moment lumină şi ,am vărsut o mare de capete congestionate, cu pupilele ochilor, mărite. Atâta, înghesuială nam văzut nici la degradarea lui Vărzaru, nie,i în ziua când lancovescu a făcut pe portarul la „Galerien Laffayetes“ ! Un fulg în această mare, împins de valuri-valuri de oameni, m’am văzut la un moment dat, aproape de pânza de proiecție. Atmosfera supra,încărcată. Cineva — mi se pare d-na Bebe Sân Giorgiu — a spus: „Daco fi păcăleală“ ! Atâta a fost de ajuns. Pumni s’au încleştat, rictusuri oribile s’au format în colţul obrajilor, dinţii au fost strânşi. Am început să tremur pentru, siguranţa orăriei constituite. Vă spun drept că dacă, într’adevăr, Anny Ondra n’ar fi apărut în carne şi oase, revoluţia ar fi izbucnit, iar Bucureştilor li s’ar fi dat foc. Rezemat într’un peş de speteaza unui scaun, în timp ce făceam, reflecţii sinistre, deodată văd cum, o femeie, care cu vre-o câteva se-1 Continuare în pagina II-a, colpscunde înainte, îşi făcuse loc cu urle 5 şi 6 jos coatele, împreună cu o tovarăşe, cum spun, o văd, vârând mâna în buzunarul vestonului unui domn între două vârste, care stetea înaintea mea. Uşor am apucat mâna femeiulii și am scos-o afără. Dar scena a mai fost văzută de un domn în haine maron, de lângă mine, care a dat alarma. Și au început, voletele .— Aoleo, îmi lipseşte trei mii de lei ! • — îmi lipsesc două mii de lei / Şi uite aşa. ' S’a făcut lumină. Domnul căruia i se furase trei mii de lei, a început să vocifereze : „Să vie un agent !“ Hoaţei i se luase pur şi simplu piuitul. Grea meserie şi asta, să cauţi prin buzunare, străine. Şi ghinionistă hoaţă ! Domnul, care striga după un agent, habar nu avea că lângă el era de inspector de poliţie Moţăţeanu. Poporul suveran, înfierbântat de aşteptare, a cerut pur şi simplu asasinarea pe loc a hoaţei, rămasă fără grai. Doar atâta îngâna : „eu nam luat nimica !" — Astea două sunt ! — a ex In vizită la Fernand Gregh, un mare prieten al României Acceptând amabila invitaţie a doamna, domnişoara şi domnul . . . ... . 1 11__r 1__/__ ^ Gregh junior (un tânăr de vreo 25 de ani, care se ocupă cu politica şi finanţele — şi compatriotul nostru Drăgulescu. Drag, cum i se spune aici, valoros caricaturist şi gazetar, venit, probabil, ca şi mine să spicuiască impresiile maestrului. ■ — O cafeluţă ! mă îndeamnă d-na Gregh! I • — Cu plăcere doamnă. — Timp de o oră, nu se vorbeşte pun nici măcar iniţialele. Nu vreau surprizele se ţin lanţ. Un hotel să-l fac să suferim capabil să şi particular, ce nu seamănă cu nici plângă,, aşa susceptibil e... na! că era unul. O grădină imensă, copaci iă i scap numele! , I la tot pasul, alei largi... Şi acest prieten al nostru suferă de o casă rustică, cu pereţii celor decât de România, ce singură manie: e discret, in orice două etaje, acoperite de ederă. Scriitorul mă chestionează. 1mprejurare, în orice chestie, în om. din care nu se zăresc decât feres — Ce face prietenul meu Scarle afacere el e discret. De aceea se trebe. Un pavilion din lemne și lat Froda? Nu vine pe la Paris. întâmplă sd treacă in ochii multora pae, înegrite de vremuri şi ploi. Mi-ar face plăcere să-l văd!irept un om care ştie mai multe de. Valetul, mă introduce în camera Dar Liviu Rebreanu? ■ât ştie in realitate. Fiindcă orice. Val de lucru a poetului. Nu e singur! Ce memorie admirabila a, Cunoscutului scriitor şi critic dramatic, Fernand Gregh, nu ştiam că mi se rezervă două ore de surprize şi încântare. In cartierul Passy ! Casa în care locuieşte „amicul Românilor” este unică la Paris. Din poartă, Scrisori parizienei ^ ßä retíne*i nu,mele Ior cu awmmmmmmmmmmmmmmmmmmr tata corectitudine ! La rândul ei d-na Gregh, îmi spune că nar fi exclus să vie în primăvară în ţară, cu soţul şi fiica d-sale, fiind înviaţi pentru câteva săptămâni. — Mar interesa, mult, continuă scriitorul. Aşi vrea să scriu o carte, dedicată ţării d-tră. In 1929, am stat prea puţin, ca să fi putut culege materialul necesar. Ar trebui să mă grăbesc. Timpul trece, am îmbătrânit. ■— Bătrân? Cu entuziasmul şi tinereţea care se ghiceşte nu numai din vorbe şi atitudini, dardin tot ce scrieţi? — Dar Fernand Gregh, nu se lasă convins de ceea ce numeşte „amabilitatea mea” și-mi dă să citesc primul vers din volumul „La Gloire Du Coeur”: ,,Maintenant que je n’ai plus d'espoir que renaisse „L’ardear qui brulait et qni s’use' /■ '" *' ~ en mon sein. I „Je me tonrne souvent. vers ma courte jeunesse, „Elle que j’oublais quand j’en étais voisin. fn camera de lucru, en geamuri mari ce dau spre grădină, comori nepreţuite vorbesc de un trecut de muncă şi iluzii. Cărţi vechi, cu file îngălbenite, ce poartă dedicaţiile entuziaste ale lui Anatole France, Mistral, Duplessys... Două picturi de Corot, tin Fromentin, un Carriere, un Géricolt... Salonul şi-a păstrat pereţii de lemn şi toată construcţia stilului rustic. . . .— Dar cum se poate să aveţi colţul acesta la Paris? .— Ah ! (zâmbeşte Gregh), aici e surpriza ! ' ■ . ■ Casa aceasta, a fost construita, în1778, cu prilejul expoziţiei. — Nu căuta să-ţi aminteşti, n’ai fost născută pe vremea aceia! Deci, o casă forestieră a cărei soartă la sfârşit de expoziţie, nu era prea veselă. Trebuia sa fie dărâmată. O mare poetă, cu numele de Toba Dorian, născută Prinţesă Maieersky, încântată de stilul casei, a cumpărat-o, locuind-o ani de zile. Printre prietenii cari o vizitau mai des, era şi Victor Hugo, care-şi avea colţul lui favorit. Chiar atunci când lipsea nici unul din oaspeţi n’ar fi ocupat locul „maestrului“. In 1903, am cumpărat-o eu, şi iată aproape treizeci de ani, de miică şi amintiri, ce mă leagă de colţul acesta fermecat. Insufrageria, ornată cu tablouri de valoare, cu bibelouri fragile de Sevres şi Saxe, zăresc într’un colţ, aproape de geam, o orgă în miniatură. — Dar asta? întreb pe amabilii amfitrioni. O jucărie a domnişoarei Genevieve? . — Și jucăria asta își are trecutul și povestea ei, îmi răspunde Fernand Gregh. , - -a,.T.. • - "-i B nm tmmmmmm ws Continuare în pagina II-a, coloanele 6 și 7 jos - - . Anny Ondra, „grav avariată, după furtunoasa primire de la gara “ — acestea sunt propriile ei cuvinte — odihnindu-se în pat, și scriind salutările pentru cititorii „Rampei“, care au apărut in numărul nostru de Duminică. Autograful de pe fotografia de mai sus, sună astfel: „Ziarului ,tlampa” inimoase salutări. Anny Ondra". O nouă premieră de Molnár primită cu răcenă la Budapesta La Innerstaedter Ieater”, din Budapesta a avut loc Vineri seară premiera ultimei piese, a lui Franz Molnár Cineva. Ca de obiceiu piesa se joacă la Budapesta după ce a fost întâi reprezentată la Berlin și pe alte scene germane subt titlul „Jemand”. Piesa a avut la Berlin un succes mediocru. Publicul budapestan a fost ca totdeauna indispus că Scriitorul naţional maghiar îşi reprezintă piesele întâi pe scenele germane. Premiera a avut loc mir’un cadru de mare gală. Au asistat toate notabilităţile Capitalei, formând o sală de toalete somptuase, fracuri şi uniforme militare de gală. Publicul însă a primit cu multă răceală piesa, ba chiar cu ironie tierebinta. Opera lui Molnár era cunoscută din textui din dările de seamă ale ziarelor berlineze. Spectatorii cunoscând subiectul, și succesiunea anecdotică făceau glume, nu tocmai reverenţioase asupra celor ce vor urma. La „Innerstaedter Theater" fată modernă, pedantă şi pretenţioasă care încrezătoare în frumuseţea ei nul vrea să se mărite decât cu cineva. Tatăl ei îi găseşte un ginere inexistent, care călătoreşte prin Africa, şi im orovizează o căsătorie în absenţa mirelui, oferind fetei numai fotografiile, lucrurile de mare preţ, cadourile şi... gloria de a fi mireasa unui cineva care va veni. Se înţelege că piesa se preteaza, la multe ironii , iar publicul budapestan indispus şi de faptul că Franz Molnár nu a venit să asiste la premiera de la el „de acasă“ — nu l-a cruţat. Critica maghiară face de asemeni mari rezerve asupra piesei pe care o socoate arbitrară în alegerea subiectului, de o fantezie nu tocmai fericită şi mai ales neclară şi lipsită de sens, gestul tatălui care oferă un cineva drept soţ fiicei sale fiind şi mai rizibil decât visurile încrezutei domnişoare. Toată critica laudă însă interpretarea care a dat prestigiu piesei, in frunte cu Alex. Goţi şi d-na Titkos. Regizorul piesei a spus câteva cuvinte la începutul reprezentaţiei mulţumind publicului şi scuzând absenţa lui Molnár. Un ciclu Verdi la Opera din Berlin La Opera de Stat din Berlin ■ se pregătește pentru Aprilie reluarea „Flautului fermecat“ a lui Mozart, iar pentru luna Ma un ciclu din operile lui Verdi. Spectacolul de inaugurare al Expoziţiei de artă dramatici la Paris O nouă grupare de artă intitulată „Expoziţia de artă dramatică“ şi ai cărei iniţiatori sunt Gaston Revel şi Mărcelle Ruef, a dat zilele trecute la teatrul Albert, spectacolul de inagurare. Această expoziţie de artă dramatică e o întreprindere desinteresată întrucât are ca scop pe acela de a oferi gratuit autorilor dramatici posibilitatea de a se vedea jucaţi. S ar crede că animatorii acestui Teatru dispun de fonduri cari le permit această dezinteresare. Ambele piese jucate : „La Beîle Horologe“ de Gaston Revel şi „Massacre des Innocents“ de Adrien Trahart merită elogii şi merită să fie jucate. Din cele două piese jucate „La Belle Horologe“ de Gaston Revel e cea mai bună. Trei inventatori geniali Hans, Bertram şi bătrânul Bellarz orb, încearcă să realizeze un orologiu care va fi o capod’operă a genului. Destinat să marcheze timpul, el îl va domina prin rezistenţa metalului, perfecţiunea angrenajului, perfecţiunea panoanelor şi miraculoasa tehnică a realizare. Dar luptând împotriva timpului Hans îşi dă seama de nereuşita încercărei lor. E sesizat de noţiunea timpului, îi e teamă şi tic-tactul pendulei se repercutează în bătăile inimei sale. Actul are o putere de evocare a unui act de Edgard Poe. Autorul a escamotat aspra concluzie printr’un sofism literar. Mărturisirea, sdrobitoare a neputinţei omeneşti ar fi avut mai multă grandoare. „Le Massacre des Innocents“ e influenţa răufăcătoare a unor părinţi, puterea tradiţiei, teama în faţa luptei şi a efortului care paralizează pe cei cari în zorii vieţei nu se simt siguri de puterea elanului lor. E povestea tuturor celor mediocri. Subiectul nu e lipsit de originalitate şi unele scene dau la iveală un talent pentru teatru. Trupa Expoziţiei de artă dramatică nu e mare dar şi-a dat osteneala să joace cât mai bine. E de remarcat că unul din iniţiatorii Intreprinderei Gaston Bevel în acela, timp e şi autorul uneia din piese, și interpretul ei.