Rampa, iulie 1933 (Anul 16, nr. 4636-4662)
1933-07-01 / nr. 4636
ANUL XVI. NO. 4636 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT Nr. î (Hotel Astoria) — Telefon 30159 BUCUREŞTI lliiiiiiiiiin PUBLICITATEA : RUDOLF MOSSE S. A Bulev. Brătiana 22 Telefon •2.40.05 ^ \ Tj ** Sâmbătă 1 Iulie 1933 ABONAMENTE DIIHIIIIIIIIII IN ŢARA TREI LUNI..............................................Lei 100 ȘASE LUNI................................................Lei 500 M/AN . LEI 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU piiuuiiu] Abonamentele se plătesc Insist« la 1 sau la 15 ale fiecărei lun Actualitatea şi Capitala Apusuri Zilele trecute mi-a fost dat să aflu un fapt care m-a impresionat la culme, des lanţuind unui fiori reci prin şira spinării. Faptul este atât de dureros, de crispant şi de jenant în acelaş timp, încât nu-l putem relata altfel, decât renunţând a-l autentifica prin nume. Directorul „Salvării”, d. prof Nicolae Mipovici, a primit, nu e chiar atât de mult de-atunci, o scrisoare, prin care respectuos a fost rugat să pună gratuit la dispoziţie o ambulanţă a „Salvării” pentru a transporta la spitalul Central de Boli mintale, pe o tânără actriţă grav bolnavă, — parţial para- lizată,— şi lipsită de orice mijloace. Când zilele trecute, d. prof. Niculae Minoivici, distinsul conducător al Soc. de ,,Salvare”, ne-a destăinuit faptul, spunându-ne şi numele actriţei care, ajunsă în cea mai neagră mizerie, şi oribil de bolnavă, cere asistenţa gratuită a „Salvării”, am rămas îngheţat. Viaţa asta este, într’adevăr, plină de surprize uluitoare. Şi niciodată, în nici un moment, nu merită a fi luată în consideraţie, până la gestul de îndrăsteală a sinuciderii, sau la expansiunea nereţinută a satisfacţiei definitive. Căci eine ar putea crede că actriţa acea drăcoasă care a avut la picioarele ei pasiunea şi averile unui tinerel fascinat, va sfârşi, tânără încă, transportată gratuit, cu o ambidanţă a „Salvării”, la spitalul Central de boli mintale. De-o parte grozăvia boalei. Nervi şi resorturi sufleteşti, devastate de suferinţi şi de înfrângieri fizice şi morale. Şi-apoi, sărăcia asta înspăimântătoare, sfâşietoare, în care a ajuns o actriţă, prin mâna că-reia, — ca prin contabilitatea unei mari întreprinderi, — au trecut, nebăgate în seamă, milioane. Cumplită tragedie ! Şi sunt atâtea şi atâtea fete care tânjesc la viaţa culiselor şi pe cari Ie frământă nostalgiia scenei şi a carierei de vedetă. Ah, dacă ar şti toate aceste tinere cât de sadică este minciuna rampei şi de câte suferinţe sufleteşti, — acestea sunt cele mai groasnice, — est® escortată viaţa de „splendoare” a unei vedete de teatru, şi mai cu seamă a unei vedete de operetă, care trăeşte scenic atât de puţin... Dacă s’ar şti cât de aproximativă este celebritatea şi pe ce povârnişuri de imprudenţe te asvârle mirajul atât de fragil al succeselor. De aceea, — nu vedeţi, —nici o retragere la timp. Şi în sprijinul acestui adevăr, nu vom sublinia cazul, — ieşit din comun, — de mai sus. Dar sunt atâtea alte exemple, pre cari ni le furnizează scenele diverselor cinematografe de periferie, care adăpostesc astăzi nume car®, nu mai departe decât acum câţiva ani- au întâlnit succese, banii şi fericire ! Jack Berariu Din cuşca suflerului UNASAU“ INUTIL Eri după amiază pe la orele 6, mare aglomeraţie pe Bulevardul Elisabeta, în faţa fotografului Buzdugan. De departe, nu se vedea decât tin automobil şi o massă imensă de oameni în jurul lui... Doi confraţi, delii o gazetă de dimineaţă, venind dinspre Cişmigiu, şi văzând mulţimea aceea adunată, se opriră şi ei curioşi. — Ce s’o fi întâmplat ? întrebă unul din ei, de ce atâta lume ? — O nenorocire sau o nuntă ! opina colegul şi tovarăşul său de drum. — Dece sau. ? replică celălalt. VEŞNICUL DILETANT Un cunoscut fi simpatic gazetar diletant, văzând că meseria noastră abea îngăduie celor ce o practică, să ducă un trai ca lumea, s’a hotărât să se ocupe de lucruri serioase. In consecinţă, s’a angajat la o bancă, unde, graţie cunoştinţelor sale nu financiare, ci mondene, a căpătat un post important. Se pare însă că nu-l va păstra multă vreme. In adevăr, directorul l’a prins într'una din ultimele zile, făcând observaţie unui funcţionar. — Bine, domnule, nici nu ştii să aduni? De trei ori am făcut proba acestei şocotei a d-tale, şi de fiecare dată mi-a eşit alt rezultat. VARIAŢIE Una din cele mai nostime „girl”, din corpul de balet al „Cărăbuşului”,— imitând nefericit inspirata pasiune a vedetelor, — şi a vopsit părul, şi dintr’o ţigăncuşă picantă cum era până mai acum câtva timp, se prezintă astăzi cu un cap roşcat a la Clara Bow. Numai că, sub noua ei identitate, balerina, „Geaca”, ni se pare că o cheamă, în loc să facă praf lumea, a devenit, dimpotrivă, cam urâţică şi ca urmare, complect dezorientată, balerina a început să-şi vopsească părul mereu în alte nuanţe : când roşa foc, când auriu, când blond, dar degeaba ! Şi celelalte balerine, bineînțeles fac haz pe chestia asta... într’una din zilele trecute, Genca,— de o eleganță neverosimilă pentru o baletistă, — vine la teatru Intr’o rochie cât se poate de chic, după ce, o seară înainte, arborase altă rochie strașnică. — Frumoasă Rochie ! o complimentează o colegă. Se şi asortează şi la părul tău ! — Dar mâine, cu ce rochie vii ? — Și cu ce fel de păr ? întreabă răutăcioasă o altă balerină !.. TDT din cronicarii plastici cei mai minuţioşi ai presei noastre, vizită deunăzi expoziţia unei tinere pictoriţe. Artista îi dădea, din când în când explicaţii. In faţa unei pânze foarte curioase, criticul întrebă : —Ce reprezintă acest tablou duduc ? — Un apus de soare. Criticul examina atent tabloul. .— Unde ai studiat dumneata pictura, domnișoară? întrebă el apoi. — In Spania. —. Atunci înțeleg. In România n’am văzut încă un asemenea apus de soare. Epoca examenelor aduce totdeauna cu sine inevitabilele tragedii școlare. De obiceiu însă — și din nefericire — elevii nemulţumiţi cred că nu există altă cale de mântuire decât sinuciderea. Probabil însă că, în urma atenţiei deosebite pe care presa a acordat-o acestei chestiuni, lămurindu-i pe şcolari că e stupid să-ţi răpeşti viaţa pentru o corigenţă, sau chiar pentru repetenţie, elevii au început să renunţe la sinucidere. Dar cum o reacţiune tot se impune, în faţa perspectivei de a repeta clasa, elevii s-au gândit că e mai bine să sufere profesorii. Astfel ziarele ne-au relatat alaltăeri că doi elevi de liceu şi-au luat la bătae profesorul care i-a „trântit”. Asta, domnilor elevi, iar nu e frumos. Şi apoi, uitaţi că există un regulament care interzice bătaia în şcoală ? Şi nu e drept ca şi profesorii să se bucure de protecţia acestei dispoziţii, nu numai voi ? Bill ei Comp. Unu Controlul vieţii muzicale in Germania BERLIN. — Ministrul de instrucţie publică al Prusiei a înfiinţat o comisie compusă din d-nii Wilhelm Furtwaengler, Max von Schillings, Wilhelm Backhaus şi Georg Kulenkamff, care va examina programele tuturor concertelor publice şi va da directive societăţilor muzicale. Directivele se bazează pe următoarele principii : încurajarea compozitorilor germani, fără însă să se neglijeze operele importante caracteristice ale muzicii moderne străine. Această comisie va fi în viitor singura instanţă autorizată să hotărască în chestiunile de programe în viața muzicală a Prusiei. DIRECTOR SCARLAT FRODA Magnifica reprezentaţie de retragere a d-nei Cecile Sorel Reprezentaţia de retragere a Cecilei Sorel a luat proporţiile unui eveniment de atracţie la Paris. Emile Mas, într’un judicios articol din „Comoedia“ aminteşte că la 17 iulie 1901 s’a deschis primul capitol din istoria Cecilei Sorel cu o reprezentaţie a piesei : „Les Effrontes“ în care debutanta a jucat rolul marchizei de Auberive. La 19 iunie s-a încheiat ultimul capitol, cu o reprezentaţie a piesei Marion de Lorme, capitol pe care Emile Mas îl numeşte epilog. SALA La ora 9 — scrie Emile Mas — sala era plină până la ultimul loc. N a rămas nici un strapontin gol. Aspectul viu amintește marile premiere de acum patru zeci sau cinei zeci ele ami. Spectacolul a început cu actul: „Poetes'4 de Dominique Bonnaud și Pierre Varenne. Imediat după acest act cortina s’a ridicat pentru actul al doilea din Misantropul. Piesa lui Moliére nu s a mai jucat cu decorul obişnuit ci un decor de salon cu fundal de aer liber. Cee ce Sorel scoboară scările condusă de Albert Lambert. Marea actriţă şi-a pus casca pe caretă apoi două melodii în franţuzeşte în aclamaţiile frenetice ale publicului. Una din atracţiile programului a fost Aventuriera de Dumas cu contele de Segur în rolul Anibal Rolul acesta a fost jucat de con tu» uuiu-Lu gnu j/uo vwovw |/w , , 1 n .im î • i o poartă în rolul Celimenei și pe Segur SX,DJu curești, dar care o scoate în scena cu portretele. Silueta e de o rară frumuseţe şi se armonizează perfect cu decorul. Sala întreagă o aplaudă îndelung. A jucat rolul cu aceiaşi eleganţă, siguranţă şi remarcabilă maliţiozitate. A fost apoi un scurt antract. S-a cântat actul al doilea din opera lui Debussy „Pelea şi Melissanda“. Baritonul Vanni iVlascoux a fost înlocuit cu Duprenne care a creat rolul lui Caulod. Rolul Melissande a fost cântat cu mult rafinament artistic de Mary Garden, la Paris încă niciodată. Emil Mas îi aduce elogii pentru chipul cum ajucat și îl compară cu Coquelin. „Ultima parte a programului — continuă Mas — e mai puţin atrăgătoare pentru că e aranjată într’un stil care diferă mult de acel al Comediei Franceze. Nu mai e în program decât actul al IV-lea din Dana cu camelii. De astă dată Cecile Sorel joacă rolul Margueritte Cmuthier pe care nu l-a jucat încă niciodată la Paris. In decorul acestui act apar mai întâi Serige Lifar care dansează In acelaș decor la sfârșit apare Feodor Şaliapin în frac având la' cu Susanne Lordia, braț pe Cecile Sorel care a îmbră 1 'tit' Apoi artistul danez Reumert, a dat costumul Clarindei din „Aventuriera“. Marele artist rus adresează câteva fraze camaradei sale şi con citit o poveste de Andersen în franţuzeşte. Petrolini şi câţiva artişti din trupa lui au jucat câteva fragmente din „Doctorul fără voie“ de Moliere. Dar e târziu, şi majoritatea spectatorilor — spune Emile Mas — nu cunosc idei limba italiană şi nici piesa lui Moliere şi încep să se plictisească. Se începe în sfârşit actul al patrulea din Dama cu camelii. Cecile Sorel, într'o toaletă splendidă apare la braţele unui elegant dansator. Valsează cu multă graţie şi aplauzele din sală ţâşnesc din toate părţile. Urmează apoi drama în care e foarte bine secondată de Maurice Escaude (Armand Duval) şi Harry Baur. Alte roluri sunt jucate de Max Dearly, Victor Boucher, d-nele Jane Cheviel, Margueritte Pierry, Jeanne Sally, Edwige Feuilliere, Vera Korene şi de d. Pierre Bertin şi Jean Weber. COMENTARIILE LUI EMILE MAS Emile Mas îşi înterce astfel articolul: „Şi s’a sfârşit. Cecile Sorel e moartă pentru Comedia Franceză şi în curând va renaşte într’o altă lume. Ii doresc să obţină un frumos, un strălucit succes, dar nu va fi acelaş lucru. Rene Dorin, îhi câteva vorbe spuse pe scenă a afirmat că, părăsind Comedia Franceză, Cecile Sorel se îndreaptă spre popor. Eu sunt de altă părere. Eu cred că se îndepărtează, pentru că poporul, adevăratul popor îl avea la Comedia Franceză în publicul care câte o dată făcea coadă cinci ceasuri ca să obţină un loc să o aplaude în Marion de Lorme, în Demi Monde sau în Saphro căci adevăratul teatru popular e încă casa lui Moliere. Adaugă apoi că primul teatru francez va avea de pierdut de pe urma acestei premature plecări. Cecile Sorel Cum se găseşte un subiect.. Pentrucă cineva m’a întrebat insistent cum fac să am în fiecare zi un subiect, pe care trebuie să-l desvolt în acest spaţiu, m’am decis să îi răspund astăzi, când unicul subiect va fi „despre subiect“". Un subiect nu e o ecuaţie de algebră. Şi e mai puţin dificil decât un joc de cuvinte încrucişate. In primul rând subiectul, ca tot ce nu are definiţie, e de regulă scris între ghemele. Partea care interesează mai puţin, e tocmai găsirea lui. Un subiect nu cere să fie căutat, pen- tru ca există pretutindeni, ca de pildă inscripţiile de pe ziduri. O întrebare, o apostrofă, un răspuns, o invectivă, oferite de anonimii unei străzi oarecare, conţin în ele aceiaşi cantitate de actualitate ca evenimentele politice sau ca asasinatele cu vogă. Pe bulevard, acasă şi în neant, subiectele aglomerează atmosfera ,şi nu te aşteaptă decât pe fine, ca să-ţi înmoi fantezia în ele, ca într-o călimară cu cerneală neagră, fiecare obiect îţi evocă pe cineva sau numai ceva. Oricum între noi sunt atâţia arbori sau bănci, dulapuri sau ferestre, nu ne rămâne decât să îndrăznim să le prefacem în subiecte de actualitate. Un guturaiu sau un strănut, o siluetă sau o vitrină, reprezintă fiecare o invitaţie la interpretarea lui, care consta numai în a le pipăi, cu excepţia siluetei, care nu poate fi desmierdată decât cu autorizaţie, ca armele. Şi fiindcă e nevoie de o explicaţie mai edificatoare, putem lua drept cobai pentru experiențele noastre inofensive, un obiect oarecare, o batistă ele pildă. O batistă, indiferent dacă e purtată în buzunarul de la spate sau în cel de lângă butonieră, evocă gelozia. Gelozia lui Othelo, eroul unei crime pasionale. Pentru găsirea unui subiect, le înşeli, iubite domn, când crezi că trebuie imaginaţie. Imaginaţia e inutilă. Nu e nevoie decât de un iventar al tuturor obiectelor înconjurătoare. Pentru că la ele se reduc de obiceiu relaţiile noastre cu cosmosul. Iţi aşezi o mână pe cap. Şi observi că ai chelie. Minunat. Tratezi despre chelie, cu toate că s’a stabilit că chelia nu poate fi tratată. Ai comis o cacofonie. Şi cacofonia e o problemă care trebuie să te preocupe. \ \ ) Dacă nai chelie, ceea ce se întâmplă uneori, înseamnă că ai păr, de care îţi e permis să tragi cât vrei şi până unde poţi. Mâna de pe cap, pe care ţi-ai pus-o tu singur, va traversa apoi, care n’are nimic interesant, mai cu seamă când eşti urît. Ajungi la mărul lui Adam şi în acelaş timp la cravată. Mărul lui Adam oferă o problemă teologică, pentru care, odată ce ai acest măr, nu mai ai nevoie de nici o altă pregătire. Nici cravata nu e de abandon lizat, dar îţi cere o comparaţie. Comparaţiile nu cer dealtfel un efort prea mare, pentru că niciodată comparaţiile nu se fac între obiecte care seamănă printre ele. Un dialog pe stradă, e de la prima replică un subiect interesant. De exemplu auzi : — Bună ziua, Mitică ! — Bună ! — Ai o țigare. ? — N’am nici de leac ! , — Nu te cred. Ia să te caut- Reproduci dialogul, îl complectezi cu un comentat propriu, care poate să fie o pointă, o concluzie sau un deziderat. Vezi deci, iubite domn, cum totul e subiect. Până chiar și întrebarea dumi tale. i , I D i&j . Al. Robot Parisul în fiecare zi La Saison de Paris Concursul de eleganţă în auto şi ziua superbă de Polo Paris, 26 Iunie Iată într’adevăr o zi minunată, brolantă, fanfreluduintă, zi demnă de celebrul Saison de Paris. Concursul de eleganţă în automobil a fost una din marile izbânzi ale vieţii mondene parisiene. Maşini minunate, femei încântătoare, toalete superbe, predomină, linon-ul, şi mousse Una de organdi. Să vorbeşti individual de eleganţa şi frumuseţea a 300 de femei splendide, înseamnă să ai curtoazia şi competenţa lui André de Fouquières, care era timp de trei ore a desfăşurat o vervă fantastică găsind complimentul potrivit pentru toate concurentele. Femeile au sute de feluri de a fi frumoase şi mii de artificii de a-şi pune în valoare farmecul. Câtă artă la unele din concurentele de eri, în aşi pune în armonie graţia şi frumuseţea cu rochia, cu pălăria, cu mănuşile şi poşeta şi apoi cu linia şi luciul maşinei, cu corectitudinea şofeurului, ba şi cu fasonul câinelui — la multe aruncat ca un puf pe pernele maşinei, sau la picioarele stăpânei. E o defilare majestuoasă a tuturor marilor şi micilor unităţi de farmec şi graţie din marea armată de cuceritoare eleganţă a Parisului. „ Iat-o pe Marthe Chamal, căreia, după tradiţie publicul îi cere să cănne Marseillarea. Fără succes însă căci azi nu e „14 Juillet . Dintr’o minuscula maşină descinde silueta suplă a sensibilei Renée Devilliers. D-na Mervé cu toaleta și automobilul ei e o simfonie de alb și negru. E încântată, și îi surâde din tribune chiar Van Dongen a cărui pipă rivalizează cu a lui Berriot. Dolly Davis stopează cu o promptitudine aplaudată spre deosebire de Arlette Marchal care a avut trac ratându-și demarrage-ul. Parisus e cea mai blondă dintre blonde, în maşina ei creme şi în superb contrast cu brună Mitzi-Ko. Opera şi Opera Comique şi-au trimis vedetele, într-un superb balet de maşini alerte şi sprintene. Şi defileul continuă subt privirile încântate ale asistenţei şi subt razele de aur ale unui soare sărbătoresc, aureolând întreagă această festivitate de eleganţă unică. Aproape aceiaş asistenţă e la Polo de Bagatelle unde î şi dispută cupa teamul belgian de la Anvers cu echipa de Polo a Parisului subt comanda căpitanului de Montaudouin. Un nou prilej de defileuri de eleganţă şi artificii ele toaletă. Entuziasm puţin şi plastronat. Mai ales că belgienii sunt învingători. Şi apoi pentru a răci şi mai mult atmosfera sunt aci toţi ambasadorii străini. „ Ai crede o conferinţă internaţională, şopteşte un diplomat privind azurul îndepărtat, în sus, spre Nord, spre Cerul Londrei. Stean Filip O repetiţie cu Igor Stravinsky Scriitorul Lucio d’Ambra, publică în revista ,,La Oracion‘‘ care apare la Buenos Ayres, relatarea unei repetiţii generale de orchestră cu celebrul compozitor Igor Stravinsky. II am în faţa mea în antract, cu figura lui palidă de vultur blond, cu pardesiul pe spate. Bea ceai pentru că ceaiul îl ajută saşi recâştige forţele. Apoi aprinde o ţigaretă şi îmi spune : „ Dispreţuiesc romantismul muzical. Sunt un clasic. Marea muzică clasică e singura care are prestigiu faţă de mine. Numai în muzica clasică din veacul al XVIII-lea, alchimistul sonor din veacul al XX-lea regăseşte surse de inspiraţie. In ce privesc dirijorii, se pot grupa în două categorii : executante şi interprete. Acestea din urmă, mă înfioară pur şi simplu. Ceilalţi m’ar satisface dar de aceştia nu prea găsesc. Cei dintâi caută să interpreteze o partitură. De ce oare nu se mulţumesc să execute ceea ce e scris. S’ar vedea atunci ce tezaure de muzică ar eşi la iveală dacă dirijorii ar scoate din orchestră, numai şaizeci la sută din ceea ce compozitorii au indicat cu semne precis©. Mărturisesc că îmi place să dirijez compoziţiile mele. Eu sunt un executant. Am răbdarea, disciplina şi metoda unui executant. La mine e ceva ereditar... Tatăl meu, bas-cantabil celebru a fost una din gloriile teatrului rus. Unul din fii mei e pianist ca şi mine. Suntem oameni ai tehnicei, ai meseriei precise făcută cu sârguinţă şi cu inteligenţă. Aceasta trebue să fie întotdeauna la baza oricărei arte. Antractul s’a terminat şi Stravinsky a trecut la pupitru reluând repetiţia. Am numărat în două ore de repetiţie, Stravinsky s’a ridicat de pe scaun de o mie trei sute cincizeci şi şapte de ori. Tot în antract mi-a mai spus : — Nu pot să dirijez şi să şi cânt la piano în acelaş concert. Degetele îşi pierd elasticitatea din cauza contracţiunei braţului. Faptul de a conduce adesea orchestra mi-a desvoltat foarte mult braţul. Igor Stravinsky O statistică a inteligenţei americane In ultimii ani s’au făcut numeroase filme pe socoteala turiştilor americani, cari nu se miră când li se spune la Paris cât ar costa în dolari biserica Notre Dame, ce greutate are biserica St. Marc şi ce lungime kilometrică au coastele Bretaniei. Aceste sarcasme nu sunt un monopol al Europenilor. In Statele Unite,, carieat liniştit nu cruţă acest defect naţional, dar nici o pronie nu poate schimba acest gust profund, aproape religios, al poporului yankeu, pentru cifre şi statistică. In America se măsoară şi inteligenţa. In definitiv, de ce nu? Un savant din New,York, Frederick Osborn, a prezentat adunării generale din „American Eugenics Society“ un raport foarte documentat asupra „repartiţiei inteligenţei în Statele Unite. Documentul acesta nu e deloc teritor în fiecare regiune, bogat în consideraţii psihologice sau morale. Se rezumă doar la patruzecii şi opt rânduri de cifre, una pentru fiecare stat. Simplicitatea sa e accesibilă masselor celor mai puţin evoluate, şi toate ziarele americane l-au putut reproduce fără frică de a-i plictisi pe cititori. Din potrivă! Concluziile domnului Osborn suscită comentarii pasionate. Cercetările întreprinse în Statul Washington au dus la rezultatul că acesta este cel mai inteligent din toată Uniunea americană, cu indicele plus 9,03. In schimb, locuitorii din Mississipi au trebuit să se resemneze a fi cei mai proşti. Ei nu valorează mai mult de minus 10,92. Celelalte state sunt clasate metodic între aceste două. Douăzeci şi opt sunt deasupra mediei, şi douăzeci simţ deficitare. Pentru a obţine indicele fiecărui stat d. Osborn a utilizat cifrele furnizate de şcoli (rezultatele examenelor) de administraţie (procentajul analfabeţilor) de armată (interogatoriul recruţilor) şi a adăugat la aceasta numărul abonaţilor la ziare şi magazine precum şi cifrele de vânzare ale edi-Aceste date i-au permis să diistribue note şi să stabilească matematic inteligența medie a diferitelor state ale Uniunii. Tabloul pe care-l reproducem aci, arată că rezultatul este catastrofal pentru regiunile agricole. Statul Massachusetts, leagănul culturii americane, cu vechea universitate Harvard, ocupă locul al treilea. California, cu Hollywood, i-a luat-o înainte. NORD-EST. Mainq, plus 1>95; New-York, plus 3,51; New - Hampshire ş1 Vermont, plus 5,25 ; Massachusetts, plus 8.83; Connecticut, plus 7,53; Rhode Island, plus 4,42; New Jersey, plus 1,31; Ohio, plus 4,7i3; Pennsylvanie, plus 2,14 ; Delaware, — 2,17; Maryland, —0.58; Virginie, — 3,77; Virginie occidentală, — 3,69. SUD. Carolina do Nord, — 9,35 ; Carolina de Sud, — 9,29 ; Georgie, — 9,19; Floride — 0,94; Alabama, — 8,‘82; Mississipi, — 10,02; Louisiane, — 10,90 ; Texas — 6,18 ; Nouveau Mexique, — 0,60; Oklahoma, — 5,66 ; Arkansas, — 9,92 ; Tennessee, — 8,22. CENTRU. Montana plus 5,10; Wyoming, plus 5,31 ; Colorado, plus 5,30 ; Dakota sept., plus 3,23; Dakota ir-érick, plus 2.51; Nebraska, plus 2,88 ; Kansas, plus 0,83 ; Minnesota, plus 3,54 ; Iowa, plus 3,12 ; Missouri, — 1,75 ; Wisconsin, Continuare în pag. II-a col. I și II mijloc. Noua opereta a lui Eduard Künecke Eduard Kuenecke, cunoscutul compozitor vienez lucrează la partitura unei operete intitulata „Călătoria în ţara tinereţii“. Libretul e scris de Bela Ienbach şi Peter Herz, . . i . e .