Rampa, octombrie 1934 (Anul 17, nr. 5016-5041)

1934-10-01 / nr. 5016

RAMPA PAGINA UMORISTICA Din culisele teatrelor O servitoare cu demnitate Deşi nimeni­ nu-şi face iluzii asupra servitoarele de astăzi,— care au ajuns de o impertinen­ţă sfidătoare şi insuportabilă, — totuşi, în cercurile artistice, se comentează în fel şi chip fap­tul că o blondă actriță a unui teatru din Capitală (măritată de v­re-o câţiva ani cu un doc­tor...) a schimbat, în numai trei luni de zile, opt servitoare ! E un record care — orice s’ar spune, — nu putea fi atribuit fiecar obrăznicii ai servitoarelor contimporane. S’a întâmplat însă, că un ca­marad din teatru, aflându-se în casa actriţei, în momentul când ea­­,divorţat de cea de a 9-a servitoare, a „Prins” explicaţia. Actriţa se pregătea să plece în vilegiatură, — întâmplarea s’a petrecut în ultimele zie ale lui Iulie, dar abia acum a ajuns publică, — şi şi-a înştiinţat ser­vitoarea că timp de o lună va veni cu ei la Râşnov.­­ Servitoarea a strâmbat nasul. — Nu plec, coniţă... — De ce, Mario ? — D aia ! — Cum d’aia ? — Păi eu voiam să vă zic că nu mai stau la Dv. — Nu mai stai la mine ? — Nu ! — plec ! Actriţa se îngălbeni. — De ce vrei să pleci, Mario? Spune şi tu, nu te-am tratat tot­deauna, ca şi când ai fi făcut parte din familie ? — Tocmai, coniță... Şi eu, drept să vă spun, m’am săturat! Un jucător dezagreabil Frumoasa actriţă a Naţionalu­lui, d-ra E. G. d. n., care a fost foarte grav bolnavă săptămâna trecută, însănătoşindu-se, a ţi­nut să sărbătorească această gop­tileţe a soartei, printr’o petre­cere la care au fost invitaţi câţi­va actori, câteva actriţe şi trei ziarişti prieteni. La un moment dat, cura petre­cerea se anunţa cu „prolongé”, ziariştii şi-au exprimat dorinţa de a face un pokeraş. — Ne lipseşte însă un al pa­trulea... C ■ ■ ! >) — Cine vrea să fie al patru­lea la masa noastră ? ofertă un confrate. ! i ;!/'*) Nici unul însă din actorii pre­zenți nu știa să joace pocker. — Hai să-l chemăm pe Ale­xandru Kirițescu Propuse un confrate... Are telefon mi se pa­re... — Are telefon ! confirmă râ­zând d-ra E. G., — dar să nu-l chemaţi ! E un jucător cât se poate de dezagreabil... — Bombăneşte când pierde ? -- Mai rău ! Nu pierde nicio­dată ! 1 . Li Vin­-ăiL) O dispariţie care surprinde... Ori­cât ar pare de neverosi­mil, faptul e totuşi adevăraţi tânărul şi simpaticul ofiţer care aui dearândul a fost nelipsit din culisele teatrale şi a cutrecu­­rat inimile unei duziuni de actri­ţe de comedie şi de revistă, s’a însurat ! In cercurile artistice, ştirea a­cestei căsătoria a căzut ca bombă. Surpriză. Consternare. Intr’adevăr... isprava ofiţerului este pur şi simplu uluitoare. Băiatul de viaţă care conta ca unul din cele mai celebre per­sonagii ale culiselor teatrale, s’a însurat de-a binelea cu o ci­vilă, şi a pus sfârşit unei vieţi din cele mai petrecăreţe... Cineva, surprins de absenţa ofiţerului din culisele unui tea­tru vesel din Capitală, releva faptul, mai deunăzi, d-lui N. V­lădoiianu. — Ce-o fi dragă cu X ? că nu se mai vede deloc printre noi ? — N’ai auzit ? S’a însurat ! — S’a însurat X ? Nu vorbi! —­ S’a însurat! A demisionat din teatru ! Replica promptă S’au cunoscut la o repetiţie, au flirtat într’o sală de cinema­tograf şi şi-au jurat amor etern într’un hotel •­­ De-atunci, romanul lor con­tinua pasionat, întrerupt doar de mici şi inevitabile accidente sentimentale; el mai avea o le­gătură vechie şi obositoare cu Lizia şi ea, actriţă la începutul carierei, trebuia să primească rentabilele mângâieri ale unui prieten care nu, se da în lături să-i satisfacă orice capriciu... Intr’una din zile, tânărul în­drăgostit, într’un elan pasional, se adresă actriței — Crede-mă câ te ador... Li­ly Jow . — Cum ?... Lizi ! ?... Nu ţi-e rușine obrazului să mă confuzi cu fosta ta metresă? — Dragă, — să vezi... obiș­nuința... _ ' i !• Ea nu mai spuse nimic. înce­pu doar să plângă. El încearcă s’o consoleze... i — Nu mai plânge... Te ador... Ce ți-ași putea face ca să nu te mai văd plângând ?... — Să-mi cumperi o blană, mi­cule !.... Băiatul rămase tablou. Până atunci, ea nu-i ceruse nimic.» A­bia putu să îngâne : — Știi... eu... nu’s... bogat.. Dar ea adaose cochet : — Dragă, să vezi, obișnuința. Femeile nu vor să rămână niciodată datoare ! Pseudonimul D. V. Maximilian a primit, zi­lele trecute, vizita unu­i tânăr care i-a adus spre reprezentare, o comedie. — Las’o d-ta aici, o s’o citesc diseară și o să văd ce se poate face cu ea «­ A doiua zi, tânărul îşi făcu din nou apariţia în biroul d-lui Ma­ximilian ••• — ? !... — Comedia d-tale nu e rea» Mai trebuie ea modificată, dar cred că o vom utiliza... Cum te cheamă pe d-ta ? — Tănase Popesc­u. —­ Tănase Popescu ? Popes­­cu ? Nu prea^ merge.. Ar trebui trebuie să-ți iei un pseudonim..* — Pă­i ăsta-i pseudonim, d-le Maximilian. Pe mine de fapt mă cheamă Ionescu •••• ȘORICELUL CULISELOR Ruptura dragostei lor trebuia să se producă brusc, ca un scurt circuit. Vladimir a surpi­ins-o pe Lila în brațele cu muşchi ofeliţi de gim­nastică, ai sportsman-ului Dinu Perianu. Şi oricât, în acel moment, dem­nitatea lui de amant înşelat îi furnica buricul degetelor, în semn de imediată răzbunare, spi­ritul lui de conservare — în faţa muşchilor atletici ai lui Dinu — i-au paralizat orice gând de răz­bunare — prin vorbe ori prin fapte — şi s’a mulţumiti numai să îngâne, din pragul uşei unde ră­măsese ca un tablou:­­ •— Acum ştiu tot!... Sunt un om cu demnitate!... Adio!... Şi fără să mai aştepte inevita­bilul — „Stai să-ţi explic!...“ al Lilei, Vladimir s’a făcut nevăzut. • De-o săptămnâă, Vladimir scria cotidian, ca un birocrat sentimen­tal, scrisori de dragoste intermi­nabile, Margaretei In sfârşit, Margareta s’a îndu­plecat rugăminților lui şi a pri­mit „să bea un păhărel de Porto’ împreună. — Pentruce m’ai chemat la ti­ne?... — Pentrucă te iubesc. — Minţi. — Iţi jur. — Minţi!... Tu o iubeşti pe Lila. __N’o mai iubesc!! — De când? ' I :Ti — De zece zile. .. ’ i VjV .5Jli — Mofturi. — Iţi dau cuvântul meu de o­­noare. — Dar tot mai trăiţi împreună? — O! Nu!... De zece zile sun­tem despărţiţi... — Şi ai părăsit-o tu, sau ea? — Eu. — Fiindcă te-ai amorezat de mine? — M­da... — Fii sincer!!... — Iată adevărul. Am părăsit-o findcă m’a înșelat... — Săraca... Numai pentru atâta lucru?... — S’a purtat ca o mizerabilă!.. — Și cu cine te-a înșelat? — Cu Dinu Perianu... — Ce cocotă ordinară!!... — Adineauri îi luai apărarea. — Da. Fiindcă nu știam că scâr­ba dracului, s’a culcat cu Dinu al meu... — Cum al tău? — Păi Dinu Perianu trăește cu mine!... — Mizerabilul!... — Mizerabilul!... — Hai să-l înșelăm!... Automat, ca în fața unei croi­torese, Margareta își scoase ro­chia rămânând într’o transpa­rentă cămașe de mătase. Apoi, a­­runcându-şi ochii spre o icoană care atârna deasupra divanului, şi-i dete peste cap în semn de de­finitivă credinţă, făcu o cruce şi cu vocea tremurătoare spuse: — Martor mi-e Dumnezeu, ca nu l’aş fi înşelat pe Dinu, pentru nimic în lume!... Insă fiindcă el a fost porc, îi pun coarne fără nici o remușcare ...Pe Vladimir îl treziră din somn lătrăturile violente ale lui Lord. Peste câteva minute, un comi­sionar îi înmâna o scrisoare. — Trebue răspuns? — Nu mi-a spus nimic. — Stai puțin ca s-o citesc. Cu degete nervoase, Vladimir, rupse plicul, și cu ochi cârpiţi în­că de somn, începu să citească: Sunt în pat bolnavă după un groaznic accident cu maşina, a­­vut ori lângă Sinaia. Am fractura braţului stâng, le­ziuni pe corp şi o spaimă teri­bila. Eu conduceam maşina mea, vrând să evit o ciocnir­ei . . . - - —Are sigură la un viraj, s’a răsturnat maşina un şanț și s'a făcut praf. Vino să mă vezi, azi, îţi po­­vestesc pe larg. Simt nevoia unui prieten bun lângă mine. Cu drag, Oameni cu demnitate LILA Biata Lila!... Ce nenorocire!... își spuse V­ladimir cu un suspin de tristețe și fără să mai stea la cumpănă, se duse la ea. Lila era în pat, cu ochii prinși în ramă de cearcăne. II primi cu voce miorlăită de hawayană: Iţi mulțumesc Vlady că ai fost drăguţ și ai venit să mă vezi, înainte să mor... — Nu vorbi prostii... — E purul adevăr!... Aş fi pre­ferat să mor!... Dar, se vede că Dumnezeu a vrut să mă facă să sufăr !... — Ai dureri mari?... — Enorme!... — Cum s-a întâmplat acciden­tul? — Accidentul a fost opera mea!... Voiam să mă omor! — Pentru ce? — Fiindcă te înșelasem pe tine, iubitule? — Adevărat? — Da. Am avut remuşcări groaznice! Eu sunt o femeie cu demnitate!... Nu mă puteam ple­ca în fața ta cerându-ţi iertare!... Şi de cât să trăiesc fără tine, am preferat moartea!... — Scumpa mea!... — Mă mai iubeşti? — Da... — Ai vrea să te împaci cu mine? — Aş vrea!... Dar ştii prea bi­ne că şi eu sunt un om cu dem­nitate!... Nu mă mai pot împăca, eu o femeie care m’a înşelat... — Tu nu m’ai înşelat nici o­­dată? — Ba da!... De răzbunare, te-am înşelat chiar deunăzi cu Margareta!... — Care Margareta? — Amanta, amantului tău!... — Vrea se zică și tu m’ai în­şelat?... Mizerabile!... — Eu te-am înşelat, cu Marga­reta, fiindcă sunt om cu demni­tate!... Şi nu înţelegeam ca Dinu să mă încornoreze pe mine și eu să nu-l încornorez pe el... — Dar Margareta, am avut eu dreptate că e o cocotă? — Pardon!... Și Margareta l-a înşelat pe Dinu cu mine, fiindcă știa că Dinu o înşelase cu tine, și fiindcă voia să te înşele pe tine cu mine!... Nu e cocotă!... E fe­meie cu demnitate!... —­­lady!... Dacă m’ai înșelat și tu, pentru ce n’ai consimţi să ne împăcăm?... — Fiindcă am demnitate!... — T­o­cm­ai pentru asta!... Tu nu înțelegi că eu, culcându-mă cu , Dinu, i-am pus coarne Margare­tei; iar tu, culcându-te cu Marga­reta, i-ai pus coarne lui Dinu? — Ei și? — I-am încornorat pe amân­doi!... Aşa­dar, ei rămân cei în­cornoraţi, iar noi suntem oamenii Şi adresandu-se lui Vladimir, v r-, , ii? , r cu demnitate, care ne-am aparat — Dragul meu!... Eu sunt o fe­­­­meie cinstită şi tocmai pentru asta îl înşel pe Dinu cu tine!... Fiind­că eu am demnitate şi nu vreau să fiu înşelată!... cinstea!... — Ai dreptate scumpa mea!...­­ ...In acel moment, ca o păpuşe pe resorturi, Lila sări în braţele lui Vlady. După o lunga pauză — rezer­vată sărutului — Vladimir se des­­metici: — Lila!... Dar tu mi-ai scris că ţi-ai fracturat braţul şi ai le­ziuni pe corp... — Minciuni dragul meu... — Şi toată povestea accidentu­lui? — Un mijloc de a te face să vii lângă mine... înţelegi şi tu dragul meu, că nu ţi-aş fi putut scrie, negru pe alb, că te doresc şi că vreau să ne îm­păcăm!... — Pentru ce? — Fiindcă am demnitate!... N. Constantin­eseu • Dragă Vlady, — O să trebuiască să facem un bridge! — Bridge nu cunosc, dar da­că vrei un ecarte sunt omul d-tale Studiu asupra femeei comparate INTRE FEMEE ŞI PIAN Şi pianul şi femeea îţi face mu­zică. Pianul după notele muzica­le; femeea după notele de la croi­toreasă . • • Pianul ca să-ţi facă muzică tre­­me să-i apeşi clapa. Femeei din contra, trebuie să-i tragi clapa. * * La pian când eşti începător joci cu un deget. La femee când ești ncepător te joacă pe deget. * * Cu pianul se poate face un a­­ord­ cu femea niciodată. * * La pian trebue să cânți în tem­­po; la femei trebue să cânți în trună. * * Pianurile cari se vând mai cump au coadă. Femeile cari se and mai scump sunt tunse a la armorie. • • La pian pofi găsi tonul; la ce­­i ce pofi găsi toane. • • Din prea multă joacă și pianul femeea se strică. Atunci pianul mai face două parale pe când meea, din contra, tocmai atunci ce parale. g 'iTRE FEMEE ȘI AUTOMOBIL I Autombilul are volan, femeea |e volane. H • • |Nici automobilul și nici femeea n-ț merge” dacă n’are cameră. * * Automobilul se strică atunci id are pană de cauciuc. Femeea se strică atunci când are pană de franci. • • Automobilul ca și femeea poate da în gropi. * * Ca să cumperi un automobil sau o femee e mai pufin costisitor de­cât întreținerea lor. « • Automobilul are capotă şi far, femeea are capot şi fard. Automobilul te scoate la plim­bare; femeea te trimite la plim­bare. INTRE FEMEE ŞI ROCHIE Când sunt frumoase şi elegante, şi rochia şi femeea au nevoe de trenă. * • Există foarte multe rochii „mo­del”. In schimb femei „model” tt’am văzut niciodată, afară de ce­le de la pictori. Rochia şi femeea trebueşte fie croită şi tivită. Rochia se face după măsură, femeea nu cunoaşte nici o măsură. • • Poţi dormi şi cu rochia şi cu fe­meea, dar atunci amândouă se „şifonează”. • • Când se strică şi rochia şi fe­meea trebuesc cârpite. * * Și rochia și femeea când nu mai e la modă se vinde cu preț redus. Uneori se dă chiar de po­mană. * * Sunt rochii și femei de stradă. sa .„l i _ X. JT. I Intr’o mică garnizoană dramatică aventură s’a îm­­olat nu de mult d-lui Colo- C... proaspăt debarcat într’o rnizoană de provincie. Fusese invitat la masă de bammi Prefectoriță. Dar în iar clipa când era gata de sare îl apucă o strașnică du de dinți. Cu tot regretul se fu nevoit să renunțe şi scri- I în grabă câteva cuviinţe da­ ­ze. I­n­ fh­emă apoi ordonanţa: Gh­iță, du-te cu biletul asta fjă la Coana lu don prefect, şi cum de multe ori lua ma­id­ala popotă acasă adăugă. Şi când te întorci să-mi a­­de mâncare, Ghiţă s’a executat întocmai, a predat scrisoarea, şi îi spuse prefectorifi. D’on Colonel mi-a spus că­ aduc de mâncare, când li întoarce. Ionița a făcut mare haz, dar n’a împiedicat-o să pregă­­tcă un coş cu toate bunătă­­festinului, plus o sticlă de­­panile. | | închipuiţi capul colonelu când a văzut coşul, ba, când mai şi spus Ghiţă de unde [luat... __s’a făcut ziuă d’on colo­|expediază pe Ghiţă din nou |a scrisoare de scuze şi cu Ide lei ca să-i cumpere doam iflori pentru a obfine ierta­­: • „ I Ai dus scrisoarea, mă ? Ca să trăiţi. Şi florile?' I Q. ' pi :â""| N’a zis nimic ? Ba a zis: Mersi şi mi-a dat |de lei. Poftiţi-ți ! Cum mă i-ai cerut bani ori. Eu nu i-am cerut, dar dum și mi-a dat un pol. Atunci spus că costă doi sutari, n pol. I Dela întâmplarea asta d’un Colonel trece drept un original iar Ghiță nu mai e ordonanţă. Mici satisfacţii» ... Să treci într’o trăsură cu un cal şchiop, pe lângă un superb Ca­dillac H. P., rămas în pană... • • ... Să-ţi uiţi undeva grijile şi să nu le mai găseşti... • • ... Să ajungi la cabinetul de toa­letă al unei berării, cu doi paşi îna­i­ntea unei persoane care avea a­­celeaşi intenţii ca şi tine... • • ... Să intri cu trenul în gară, du­pă o lungă şi plicticoasă călătorie, şi să întâlneşti un personal plin cu călători, care abia pleacă în chi­nuitorul drum...* • ...Să fii om însurat, şi să afli că wag în plin mers, şi să priveşti la un domn gras, cu două pachete, care aleargă prin noroi, să ajungă tram­wayul.» • • ...Să fii om însurat­, şi să afli că cel mai aprig duşman al tău se în­soară şi el... • • ... Să eşi, din greşală, cu umbre­la pe timp frumos, şi să înceapă, pe drum, să plouă... * * ... Să vezi o femeie frumoasă şi elegantă care trece mândră pe Calea Victoriei, privind dispreţui­toare în dreapta şi în stânga, că se opreşte în faţa „Capsei“, aştep­tând ca „Zambilica“ să-şi termi­ne... ocupaţiile». • * ... Să te duci la o premieră cu sală arhiplină şi să ştii cum­ sunt ultimele replici, reuşind astfel să fii cel dintâi la garderobă... ECONOMIC­­întotdeauna­, plec la­­vânătoare în Africa, fără puşti. . . — ? ? ? 7 — Găsesc acolo puştile vânătorilor devoraţi de fiare. POSTERITATE. Un copil răsfoieşte un dicţionar în biroul tatălii său. La un moment dat întreabă: — Papa, ce înseamnă asta. Victor Hugo 1802 — 85? •' 1 — Probabil numărul lui de telefon. UN FEL DE A VORBI Primul orb. — O cunoşti bine pe cro­coana asta miloasă? Al doilea orb. — Numai din vedere. LENEA LUI TRISTAN BERNARD. Tristan Bernard mărturisea, cu me­lancolie: — Îmi petrec timpul căutând să-mi înving lenea. Dar când am învins-o, sunt atât de obosit, atât de obosit în­­cât nu mai sunt în stare să lucrez. REFLECŢII. — Cel mai bun mijloc de a te deba­rasa de o amantă care le plictisește e s’o iei de nevastă. — O femeie nu își plânge bărbatul, decât atunci când știe că n'o să mai găsească altul. RECUNOŞTINŢA, V­I - a Savantul (bucătăresei sale). — Ma­rio, fiindcă m'ai servit timp de două­zeci de ani cu credinţă, ca răsplată am dat numele tău unui nou microb. ACATIST. Apropos de preoţi. Intr’unul din sa­tele de pe lângă Bucureşti, biserica proaspăt clădită are şi un preot târvir. Intr’o zi îl întâmpină o femite. — Ce doreşti d-ta?, o întrebă el. — Vreau să dau un acatist, uite ba­nii? — Și pentru ce ți dai? — Vreau să capăt de la D-zeu un co­pil. — Ţineţi banii, răspunde popa. Nu cer niciodată Domnului ceea ce pot să fac eu singur. MUZICA DE CAMERA. Un cunoscut critic muzical a fost invitat la o serată. După masă, se produce un violonist fără talent, membru din familia gaz­dei. — Cum il găsești?, îi întrebă amfi­trioana. — îmi amintește de Paderewski. —­ Paderewski? dar nu e de loc vio­lonist, după câte știu. — Nici acesta nu e, doamnă. BACȘIȘ Z ' lc­.­ Take invită pe take la teatru. Ca să se revanșeze, după spectacol t­ake oferă o prăjitură la Corso lui Take. La plecare Lake plăteşte cele două prăjituri şi dă un leu bacşiş spre stupefacţia chelnerului care in­toarce moneda pe toate părţile şi pe urmă o lesă dispreţuitor pe masă. — Nu te mai pricep mă Lake, un leu ii dai bacşiş. — l-a­junge. — Dar la teatru ai dat garderobierii an pol. . .fvVtjVf. — Prost ești mă! Tu n’ai văzut ce pardesiu mi-a dat? — Nu mai plânge, dragă. Tre­buia să se sfârşească într’o zi^i Eu... — Nu plâng după tine. Mă gân­desc că n’am să găsesc altul.» ECHIVOC. — Numai datorită conştiinței d-tale robuste ai scăpat cu viaţă.. — Atunci, doctore, d-tale nu-ți da­torez nimic? RECLAMA. — Vă recomand centura noastră de salvare, domnule. De zece ani cui le vindem și n’am primit încă nici o re­­clamație. PICTORII. Un american mi-a oferit pentru a­­cest tablou patruzeci de mii de lei. — Posibil, dar eu nu ți-ași da decât trei mii de lei. — Ia-l! Nu trebue ca toate capodo­­perile noastre să părăsească țara. PE STRADA. — Dacă vă e milă, domnule, daţi pen­tru soţul m­eu care nu poate nici să iasă, nici să lucreze. — Sărmană femee! Dar ce i s’a în­tâmplat? — E la închisoare. CONSOLARE. — Sunt cincisprezece zile de când am pierdut pe unchiul meu Vasile. Azi am pierdut-o pe nevastă-mea. — O! dragă, sunt perioade dintras­tea In viață. Eu, Intro singură săp­tămână am, pierdut cinci umbrele. CONCURENTA. l ' Imersohn s'a hotărât după 30 de ani de imobilitate să se ducă să-și revadă locul natal Târgul-Frumos. Echipat cu cele necesare și cu­ entuziasmul nece­sar pornește pe peronul gării de Nord. — Un bilet pentru Târgul-Frumos. — 340 de lei? — 340? Nu se poate. V _„ «— Atât e domnule. — înainte de război am plătit 16 lei. — Ei, de alunei s’au scumpit toate. Bine, domnule dar chiar arăt­ fă­mi o reducere, cel puţin. — Eşti nebun, nenişorule. Aici nu e pe tocmeală.­­ — O sută de lei, ii dai? — Fugi, omule și lasă-mă 'n pace. — O sută douăzeci, nu dau un ban mai mult. — Să fii sănătos! — O sută cincizeci vrei, dacă nu mă duc la gara de Est. Pe ormă să nu te plângi că-ţi face concurentă Oborul. PRIMIRE. " 1 . 'ri s " Un amabil director de teatru a in­vitat la masă câţiva prieteni printre care şi un cunoscut avocat cu preten­ţii literare, autor al mai rmiitor co­medii nejucate. La desert, avocatul ridică paharul: — Beau în sănătatea gazdei care da­că nu mi-a primit piesele mele, în schimb ştie să ne primească pe noi atât de strălucit. —■ Dragă maestre, replică directo­­rul, dacă îţi primeam piesele nu mai puteam primi lumea atât de bine. CA SA SE ŞTIE.­­e. înainte de a primi propunerea d-tale ţin să te previn de un lucru. Sunt o fată independntă şi nemateria­­listă. Am renunțat chiar la partea mea de zestre In favoarea sorii mele.. — Pot să te întreb ceva. ■— Anume? — Anume? "" ~ ’ — Mâna sorii d-tale mai e încă li­beră. . j j-r INFAILIBIL’. * - -------r-er-i-T- , — Ştii cel mai bun mijloc pentru a cunoaşte pe femei? — Spune? %"'­/■M' — Te însori? — Şi o observi? — Nu, asculţi atent ce spune ea des­pre cele bme femei. Asta o ştiţi? s.*’1 taoooftooooeooooooftoeaeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaeeaaafi Dumnezeu peste tot Părintele Feştilă e invitat la masă azi, la unii din cei mai buni enoriaşi. Cum părintele are o reputată poftă d­e mâncare a venit de vreme, când gospodina încă nu-şi terminase bucă­tăria iar domnul nu se întorsese din oraş. A căzut sarcina pe micuţul Goe (8 ani) să ţină companie părintelui ca să nu se plictisească. Goe a tare amărât căci fusese che­mat de la o şedinţă înfierbântată de leapşa. Ce să discute el cu popa? In sfârşit găsi un subiect care desigur trebue să-l intereseze pe Cucernicia sa. — Părinte, e adevărat că D-zeu e peste tot? — Sigur flulel — Peste tot, peste tot? w'' — Mai e vorbă. — Și totdeauna? — Totdeauna. — E și acum aici cu noi? — Sigur că da. — Atunci părinte, dacă e aici, d-ta nu rămâi singur dacă mă duc eu să­ mă joc.. AMÂNDOI. ! ! — Vai, biata Berta e atât de tristă au părăsit-o amândoi amanții. — De ce? — Gică fiindcă ii costa prea mult și Ircă fiindcă pretindea câ nu-i mai dă destul.­ l !

Next