Rampa, august 1936 (Anul 19, nr. 5563-5589)

1936-08-02 / nr. 5564

Anul IO— No. 5564 REDACTIA, ADMINISTRAȚII ^ ' Șl ATELIERELE GRAFICE r STR. BREZOIANU, 51 TEL. 3,61.24 I * " 41 | i ABONAMENT? %J Trei Ioni — — — — L«i 360 ^ Sast luni — — — — Lai 500 Un an ----- - Lai 1000 m­ atram­filata si pentru Institution! , prețul dublu * Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoiariu, 51 Tel. 3.61.24 Director: SCARLAT FRODA Denham, capitala filmului european Un Hollywood englez. Personalităţi ilustre. O vizită in stadiont unde Laughton turnează „Viata lui Rembrandt“ Denham, un orăşel situat la câţiva km. de Londra, este Holly­­woodul Angliei. A fost ridicat de Alexander Korda ,şi cu un grup de finan­ciari, cari, profitând de experien­­ța americană n’au ezitat să creie­­r­e toate piesele necesare unor stu­diouri pe un teren care încă a­­cum unsprezece lupi a mai fost proprietatea unui pair al Angliei. Pe aceste „lawns’’ (câmpii) unde anul trecut mai pășteau marile ai, englezești, se ridică azi, drepte şi imense, clădiri minuţios studia­te pentru cel mai mare randa­ment la muncă şi confortul arti­zanilor filmului. Lumina, aerul, spaţiul sunt larg distribuite. To­tul este luxos, deşi inegal — de la birourile administrative cabinele artiştilor — adevărate apartamen­te particulare — restaurantele, sălile de magnoiaj şi pentru duş ale figuraţiei până la curţile inte­rioare, totul este lucrat în mo­zaicuri în culoar, strada lungă de sute de metri, unde se găsesc boschete de roze, străbate acest oraş în toa­tă lungimea sa şi dă acc®s spre şapte platouri diferite. Totul es­te executat aci pe loc şi, după cum spune d. Rolland, vii la Den­­ham cu o poveste şi pleci cu un film. Descoperit de puţine săptă­mâni, acest Eldorado cinemato­grafic­ este inundat de numeroase şi diverse personalităţi. Cum traversezi primul platou o remarci pe Annabella, celebra artrită franceză, care este starul primului mare film european în culori­­,Winges over the Mor­ning”. In apropiere, Richard Tauber repetă la Pian una din melodiile filmului World Without music în care are ca parteneră pe tânăra sa soţie Diana Napier, frumoasă ca un portret de Renoir. Pe alt platou, Mat Moore turnează în tovărăşia frumoasei Betty Stock­­fold şi a lui Eugen Palette. Le Denham, poţi obţine foarte uşor autorizaţia să vizitezi toate micile studiouri. Este însă aproape o imposibili­tate să obţii permisiunea de a vi­zita marile ateliere în care lucrea­za unul din artiştii Cei mai cu­rioşi ai ecranului, acela care la fiecare film nou rezervă o sur­priză, în afară de personalitatea sa multiplă ,şi diversă. După Henry VIII, Extra°rdina lui Ruggles, Nerone şi Căpitanul Blight, Charles Laughton este pe punctul de a deveni Rembrandt. Nimeni nu poate pătrunde pe pla­tou când turnează Laughton. Un corespondent al unui heb­domadar parizian a isbutit graţie protecţiei operatorului Perinal să intre în studiourile in care s’a reconstituit anticamera lui Rem­brandt, cu pereţii de piatră albă şi ornamentaţi cu sculpturi de marmoră neagră ş­i pestriţă al că­rui decor l-a realizat Vincent Kor­da. In fund se deschide o uşe. E Gertrude Lawrance, incompara­bila parteneră a lui Noel Coward în comediile sale sofistice. Aci, ea, e servitoarea pictoru­lui. Rapidă, traversează camera şi deschide, uşa din stradă, unui tânăr elev al lui Rembrandt. Conversaţia lor este întreruptă de sosirea maestrului. Cu părul fluturând, cu mustaţa mare blondă şi expresia de bucu­rie copilărească Laughton este de nerecunoscut. Nici o trăsătură din cruzimea şi perfidia Căpitanului Blight nu se remarcă pe noua sa figură. Vo­cea, dulce şi monotonă, nu pare să fie emisă de acelaş organ ca al imperiului şi sângerosului co­mandant al lui Bounty. Repede, scena se joacă între cei doi comediani, el nonșalant adu­când balustrada unei scări iar ea respectuoasă, cu ochii în. j°s. Şi intră în sala de mâncare un­de Rembrandt l-a poftit pe elevul său la masă. Se opreşte filmarea. Planul e terminat şi, înainte ca Laughton să observe prezenţa u­­nui intrus, corespondentul Pari­sian a părăsit studioul în care Rembrandt îşi trăeşte pentru a doua oară viaţa. Albert Prejan destăinueşte cum îşi compune rolurile Albert Prejean. matelot, acor­­deonist, hoţ simpatic se documen­tează la faţa locului şi se antre­­nează conştiincios când­ îşi com­pune rolurile. Iată ce­ a mărturisit acest sim­­patic protagonist al teatrului şi filmului francez, unui ziarist care l-a chestionat asupra felului său de­ aşi compune un r°T — In ,,Sous Ies toits de Pari®’’ trebuia să cânt un tip de cântă­reţ a răspuns Prejean. L-am gă­sit la Belleville. In fiecare seară mă duceam ,,La Vielleuse”. Mă instalam şi ascultam. Se numiia Maurice... Purta nişte ghete de necrezut... nişte ghete albastre cu funde albe şi una dintre acele caschete pe care nu le găsești decât acolo.. Fără o astfel de caschetă o si­­luetă beliviloise nu e completă. — Și boxul? — Am trebuit să mă antrenez timp de șase luni pentru ,10 noap­te de razie.­Trebuia să posed măcar alura unui boxer şi să ştiu să car re­glementar pumni! ,,Marinarii sunt în schimb ro­luri uşoare pentru mine. Am lo­cuit sau am frecventat toate por­turile din lume şi sunt Breton Marinar!... Să fiu marinar a fost multă vreme visul meu. .,Vânzător de ghiaţă”... e greu. In ,,Vaporul Tenacity” am cărat ghiaţa. Şi vă jur că e nevoie de antrenament ca să poţi căra trei­zeci de kilograme în spinare. Pui mai întâi un sac pe umeri ca blocul de ghiaţă să nu alune­ce. Apuci ghiaţa cu un cârlig. Şi când blocul e pus în echilibru eşti gata. Suferi ., Şi trebue să reciţi totuş textul”!.­ ,,Vânzător, jurnalist, meserii uşoare. Am fost şi acrobat la în­ceputul carierii mele. Pe vremea aceia nu exista textul. Eşeam pe ferestre sau făceam saluturi succe­sive „Am­ fost alergător automobi­list, am fost hoţ în închisoare. N'am fost ghilotinat, dar era cât pe aci să fiu. In rezumat cred că în cinemato­graf trebue să știi să faci totul — nu spun perfect — dar destul de bine pentru a da impresia reali­tății... Rolul cel mai greu este proba­bil cel de bețiv. Nu trebue să exagerezi. Când am jucat întâia oară acest rol m’am hotărît să iau vermouth dimineaţa. ..Are să fie nimerit mi-am spus”. Un pahar de vermouth însă în lumina lămpilor studio după trei sau patru repetiţii... Im’a făcut într’un cuvânt beat. „Realitatea nu trebue să existe în studio. Trebue să simulezi, să dai iluzia. Meseria nu e totdea­una comodă.­­ .1 Vitrina scriitorilor de la* ,,Cap­şa” din miezul Căei Victoriei, e pustie. Vitrinele laterale din Edgar Quinet au storurile pe jumătate trase. Un ciclon canicular de 55 de grade a postiit cuibul cântăreţi­lor din harpa iluzorie a geniului. Câte-un poet, în drum după o imagine din metaforă, se abate transpirat pe la ,,Capşa” şi coman­dă o jumătate de duzină de pa­hare cu apă brumată fie la ghiaţa cea proaspătă, sosită din Capitala Moldovei Un confrate cu haina pe braţ şi cu cravata în mână, dă năvală în cafenea şi devine tovarăş la cele şase pahare cu apă cristalină şi apoi discuţia începe: — Ce spui­ dragă de căldura asta ? — Prost, dragă! Fac trei du­şuri pe zi. — Cald frate! Cald! Mâine o iau din l°o. Am aranjat la S. S. R. cu Herescu pentru Sâmbăta de Sus. E ora 1I. Calea Victoriei urlă toată: ,,Capitala” „Tempo” „Cre­­dinţa”. Apa a început să-şi sece isvo­­rul la „Capşa” şi tinerii poeţi se inspiră pe rând la un pahar de la ghiaţa. — Care-mi scrie până mâi de seară o pagină cu recenzii pen­tru „Pagini Maramureşene”? eru­pe cu vocea pițăgăiată şi cu oche­larii în abandon, un director de revistă literară. — Eu scriu d-le, se oferă un viitor critic, autor al unui studiu despre. ..Foamea zilnică”. — Dar îmi scrii şi despre căr­ţile ce vor apare la toamnă două recenzii?­­ — Scriu domnule Maramure­­şescu, scriu!.. Şi, ce capăt?... — Iţi flutur o hârtie de 500 la Buşteni. E în regulă? S’a făcut! Mâine stau în casă şi scriu. Am ghiaţă, îmi trimiţi acasă? Nu!.. . Poetul laureat de curând al A­­cad­emiei Române, înfige bastonul în asfaltul topit din faţa cafene­lei şi e în căutarea unui tânăr recenzent, care să scrie despre traducerile din­­ mba chineză ale lui Tai Yi Po. I. Peltz păşeşte grav in vârful pantofilor — ca pe un patinaj — ca să nu-i simtă confraţii şi se in­stalează, nu în cafenea ei alături la cofetărie, unde perdelele sunt de fir şi filtrează razele solare. Soarele s’a cocoţat pe piram­­a cerului şi lansează razele ultra­violete prin geamurile cafenelei. Se apropie dejunul. Ca puii de potârnichii galopează tineri­ vii­torii maeştrii ai condeiului — în spre „Capşa” să vâneze şapte lei domestici, pentru un „Herdan”. Aboli ţintaşi, privesc cu jind la confraţii ce-au arborat strae noi şi cari pleacă peste o zi, la cămi­nul de odihna Sâmbăta de Sus . Am pornit la S. S. R. să sparg geamurile dacă nu-mi vor da 886 de lei, se laudă un tânăr autor de romane autohtone. — Pentruc- tocmai “S/? întrea­bă mirat­u-i cercetător al poezi­i Im Argintară — Pentru mine şi nevastă! — Aideţi Li Câm­rineanu, băfcji! da unul semaiV şi grupul por­neşte ţa *’ 5 R Un poet mai tânăr care e încă în costum de iarnă, iruipe într’al] grup (C staţionează la umbra dro­­guei­ iei de vis-a.vis­— S’a pus în „Sbor alb” Bou­reanul Numai să nu sboar® şi el în­ căutarea urmelor lui Milescu Căutătorii unor rime, autorii de romane, geniale încă netipărita şi visătorii din redacţiile gazetelor cari îndeplinesc funcţiile de co­rectori de noapte — până la recu­noaşterea talentului lor ţâşnitor, se ciorăvăiesc pentru o rimă la „ceardac’ ,­pentru un vers nein­­fluenţat de Arghezi ori Blaga şi din când în când asaltează tăviţa argintie cu cele şase pahare cu apă „suplimentară” la schwartzul comandat de un recent premiat de S. S. R. Prozatorul Al. Al. Leontescu se roteşte ca un vultur şi de câte ori salută pe-un cunoscut, nu uită să-l întrebe? _ Cald? — Cald! ii răspunde grăbit !',(* cătorul. Vlaicu Bârpa face furori prin­­tre tinerii confraţi cu pălăria nouă de panama. E gata de plecare în­spre valea Cri­şului. Virgil Carianopol îl ad­miră şi face calculul pe degete că mai are freroe de 180 de lei pentru biletul până la căminul scriitorilor. Teodor Scarlat pipăie cu aten­ţie volumul „Claviaturi” cu care se pregăteşte pentru Buşteni. Virgil C. Gheorghiu în ţinuta-i neglijentă de viitor ofiţer, visea­­ză o poemă ireală. Alături cu cămaşa larg desfăcu­tă, Emil Botta îşi plimbă priviri­le peste strada devenită Sahara şi cu mâna-i catifelată de domni­şoară de pension, îşi ia la „reve­dere”. Paul Daniel e în căutarea unui Creangă pentru studiul său şi cele 10 volume cu reproduceri sunt smulse de confraţii ce-şi şi arc batistele de sudoarea fier­binte. Când soarele se înconjoară de cele 55 de grade la umbra-i de lângă palatul telefoaneor, „Cap­şa” a căzut în letargie. Numai o minusculă batistă albă, uitată pe bara vitrinei de-un scriitor — pusă să se usuce la ca­loriferul soarelui gratuit — îşi flutură ca un stindard al păcei, existenţa. S. PODOVEANU Reportaj canicular la 55° Templul visătorilor şi lăcaşul creatorilor de iluzii, cafeneaua „Capşa“ Un campion de 7 ori mondial vine să salveze şandramaua de la U. N. E. F. Astăzi ne-a parvenit o ştire sen­zaţională. Indobitocitul Grikis — campio­nul mondial al Siberiei, Maestrul Otto Huhtaneu campion mondi­al al celor 5 continente (şi la a­­nul dacă reclama va cere şi cam­pion mondial a cerului şi apelor) vor avea un temut adversar în Juan Jaago de 7 ari camp­on m­on­dial. Bogata fantezie a organizator­i­lor de greco-romane a mai in­ventat un nou campion mondial. Desigur că alături de noi, marea majoritate a publicului, care din păcate nu se preocupă pr®a mult de nobila artă a „şmecheriilor” în greco-romane se întreabă câţi nani campioni (de 157 ori) vor mai inventaţi în acestei ultime zile de derută a şandramalei gre­­co-romane (din greşală era să spu­nem ungaro-romane?). Cerem din nou să se pună o­­dată capăt acestei organizaţii de excroci camuflaţi sub emblema sportului". I­­ După lucrurile prezentate până acuma singura ramură de aport, pe care o fac este vânătoarea de lei (nu vă speriaţi că este vorba de lei autentici ci numai de lei româneşti). Cunoaştem că profi­tarea cu bu­nă ştiinţă de naivitatea altora es­te calificată drept excrocherie. Ne mirăm cum autorităţile nu se sesizează de această calificată ex­crocherie. Unititea Federaţiilor de sport are imperioasa datorie de a inter­veni, căie acţiunea lui lluhtanen, Kupanpaa, etc. nu poate aduce decât prejudicii cauzei sportive şi îndrituesc toate campaniile an­tisportive duse de toţi popii Seri­­ban şi alţii. Cerem (pentru a câtea oară?) să înceteze această porcărie. Puţini spectatori care vă mai du­ceţi la greco-romane, pregătiţi-vă să huiduiţi frenetic De marele cam­pion de şapte ori mondial Iaan Jaago ( scuzaţi aceasta dar re­clama ce precede venirea cam­pionului miroase a bâlciu). N. B. Amintiri despre Gustav Mahler Intr’unul din ultim­le numere din Wiener-Journal. Johann Strasky bătrânul oboist al orc­hestrei filarmonice din Paris po­vesteşte două întâmplări din via­ţa luii cari l-au apropiat de seve­rul compozitor şi dirijor Gustav Mahler.­­ Marele compozitor şi dirijor era c­ef al orchestrei din Hamburg şi cu ocazia unui popas la Viena el vru să angajeze 6 instrumentişti pentru orchestra lui, evident, ex­celenţi. Pentru aceasta el nu se adresă nici direcţiei Operei, nici vreunui agent ci alese o cale cu mult mai sigură şii mai simplă. Mahler ştia de existenţa unui priceput servitor al orchestrei. A­­cestui factotum i se adresau do­ritorii de bilete de favoare, cei ce se interesau de angajamente estivale sau de balerine. Tot spre el se îndreptă Mahler. Obenaus, acesta era numele lui începu să „angajeze” şi mă tri­mise şi pe mine la Mahler. Primirea a fost rece şi­ „prodi­giosul” mi-a mai pus în vedere că nici nu poate fi vorba de an­gajament decât dacă voi dovedi că sunt un oboist de prima mână. început­ să cânt, Mahler acom­­paniându-mă. : Prima frază a executat per­fect, dar a doua prezenta greutăţi nu numai pentru oboi ci şi pen­tru pianist. In timp ce la început Mahler mă supraveghea îndeaproape pen­tru­ a vedea dacă reuşesc să trec peste pasagii fără poticneli, la a doua fază partitura pianului îi ju­ca un renghui, prezentând seri­oase dificultăţi. In definitiv aici nu era prea uşor să acompaniezi la „prima visita”. Triumfător am trecut peste pa­sajul bine studiat­ în timp ce el nimerea mereu pe alături, ceea­ ce îl enervă în chip vădit şi-l fă­cu să mă privească cu ochi fu­rioşi. Curând nu mai putu continua, închise pianul şi-mi strigă: Bun, suficient! Una dintre inovaţiunile intro­duse de Mahler ca director al Operei diin Viena, a fost aplicarea de amenzi. Nedesciplinaţi căpă­tau, în ziua următoare comiterii abaterii, un bileţel prin care­­ se comunica că din leafa pe luna vii­toare li se vor scădea 2 coroane. Noi muzicanţii care stăteam foarte aproape de rampă şi nu pu­team vedea decât puţin sau chiar nimic din ce se petrecea pe sce­nă, aveam obiceiul ca în pauzele partiturii noastre să ne ridicăm uşor în vârful picioarelor şi să ne uităm pe scenă. Aceasta se întâmpla în special la balete şi mai ales cu mine... Cum eram liber 2—5 minute, cădeam în admiraţia frumoaselor balerine-Cu punctualitate sosea şi bile­ţelul cu amendă. Intr’una din luni în care fuse­seră multe seri de balet îmi, amin­tesc că ,­,gluma cu amenda” se prezenta sub forma unei sume considerabile: 25 de coroane. M’am dus la Mahler şi-l rugai să mă păsuiască — „la mine nu-i tocmeală” îmi răspunse el. Mă întorsei şi dădeam să ies când Mahler mă rechemă şi­-mi spuse: Astădată plăteşti doar ju­mătate; dar dacă te voi surprinde încă o singură dată — atunci sbori! fi mulţumit de mii de ori pen­­tru indulgenţă — şi cu ocazia pri­mului spectacol de balet făceam din nou echilibristică şi admiram picioarele frumoasei Sironi. De astă dată fui chemat prin ordin să apar înaintea directoru­lui; ajun® la uşa cabinetului, cum mă văzu, îmi strigă: „S’a terminat eşti concediat”. Dar m’am gândit că nu-i dracul chiar atât de tuciuriu... şi-l între­bai ruşinat dacă trebue să pară­­sesc imediat postul pentru grava culpă de a fi admirat picioarele lui Sironi. Mahler, care de fapt avea inimă bună se ridică şi îmi spuse: Bine, atunci ai să plăteşti restul din cele 26 coroane pentru care nu de mult te-am păsuiit. Fără cruțare am trebuit să plă­tesc la următorul întâiu al lunii, 15 coroane pentru frumoasele pi­cioare ale baletistei Sironi. 40 Duminica 2 August 1936 f . Astă seară premieră TREI FETE ODGDEff (TP.DIS JEUNES FILLES NDES) operetă în trei acte cu Tănase, El. Zamora, Talianu, Giugaru, Reneé Annie etc. Comicul T. Iliescu care obţine un succes frumos în revista ,,Bu­­cureştiul râd­e-Bucureştiul cântă” este un actor care utilizează timo joi I rece. Fie că spune, un cuplet, fi’e că joacă într’un sebetek I. Uie seu nu s© înfierbântă, nu se ,,o­­moară”, ci îi dă drumul satirei pe care i­ o pune textul la dispoziţie, cu un t°n, de parcă ar face cel mai amabil compliment. In ministrul Bamă, în soţul sub papuc, în Tomancă, în Filosoful sau în cărbunar, I. Iliescu se prezintă în scenă calm şi ia parte la acţiu­ne cu un aer­ nevinovat, care stâr­neşte râsul cu promptitudine. Co­­mic, de manieră „iancovesciană” a prins ceva din „.­stilul Timică” şi uzează de aceste două genuri flariante cu intuiţia unui actor inteligent. Pe stradă însă I. Iliescu nu are de loc aparenţa unui actor. Mai curânt, îţi face impresia unui con­tabil sau a unui funcţionar de Stat. Fire veselă şi deschisă, este un om prietenos. Chiar atunci când micile supărări ale vieţii îl vizi­tează, găseşte prilejul şi energia să lanseze un zâmbet şi o glu­mă. Despre asemenea oameni se zi­ce că nu îmbătrânesc niciodată. Şi se spune acest lucru pe foarte bună dreptate. Cu toată tinereţea lui aparentă­­. Iliescu este un vulpoi bătrân în teatru. — Cum ai devenit act°r, d-le I Iliescu? — Ratând alte trei profesii: a­­vocatura, milităria şi slujba de bi­rou. Din cauza pasiuni mele pen­tru teatru, mi-am abandonat stu­diile, am plecat din şcoala milita­ră şi am părăsit postul pe care-l ocupam în timpul studiilor la Conservator. Sunt elevul d-nei Maria Filotti. In 1927 am absolvit Conservato­ ———gMBBP—■ rul şi am fost angajat la Teatrul Regina Maria, care pe atunci mai era în Pasajul Comedia, debu­tând în „Zaza”. Am rămas în a­­cest teatru până la deschiderea Teatrului Alhambra, când am fost angajat de d-nii Nicuşor Constan­tinescu şi N. Vlădoianu. — Ai jucat la Alhambra? — Da, în primele două stagi­uni. Apoi am trecut cu o forma­ție la Vox, unde m’am săturat de revistă din cauza prea multelor repetiții. Acolo schimbam în fie­care săptămână. M’am angajat a­­tunci la Tentrul Ventura. Alături de excelenta comediană Leny Ca­le i- am jucat în „Riri”, în „Miki şi Niki”, în ,,„Iiss Viteza” şi ală­turi de Vraca şi Marieta Anca în „Crimă şi Pedeapsă”. — Ce­ ai făcut pe urmă? ! — Am plecat la Timişoara, un­de am jucat operetă: „Giuditta” „Ţara surâsului şi „Bal la Sa­voy”. Ultimile două operete le-am jucat şi la Bucureşti în elegantul Teatru Excelsior unde se mută în stagiunea de iarnă Alhambra. Am jucat pe urmă în „Comp. Iancovescu-Timică” la Teatrul Co­media în „Miss Ba”. Apoi am tre­cut la Alhambra cu Iancovescu, în „Afacerea Kubinsky”. — In ansamblul Stroe şi Vasil­­­ch­e cum ai ajuns? — Prin „Fraţii Siamezi” şi „Dumba-Bumba”. — Ai superstiţii? — Am, însă din acelea de „bon­­augure”. Sunt convins, spre exem­plu, că ceea ce încerc Marţi şi Vi­neri îmi isbuteşte. MIHAIL VULPEŞ — Întrebare şi răspuns — Cum ai devenit actor, tHe I. Iliescu? — Ratând alte trei profesii: avocatura, milităria şi slujba de birou... INSTANTANEE MASURII O gazetă de seară vorbind des­pre gangsterii gheţei, scrie că s-au luat măsuri. ,­­ . Totuşi încheie cu următoarele: „Trebuesc căutate soluţiuni i­­mediate”. Propunem şi noi o soluţie, însă dacă cei în drept­­ vor găsi temei­nică, îi rugăm să o puie în apli­care urgent, ca să nu se întâm­ple ca în „sancţiunile” aplicate I­taliei. Fabricanţii de ghiaţă să fie în­truniţi la baia primăriei şi re­ţi­nuţi în bloc, două ore, în came­­mera cu aburi. Dacă soluţia a­­ceasta nu va fi satisfăcătoare, sun t©m dispuşi să înlocuim noi pe gangsterii gheţei în camera cu a­­buri CINEMATOGRAFE In urma constatărilor făcute de organele de control ale ministeru­lui de interne, cum că unele per­soane dau reprezentării cinemato­grafice în comunele rurale fără a se conforma regulamentului cine­matografului din 1927, — mai cu seamă că în unele comune nu e­­xistă localuri proprii pentru a­­semenea spectacole,­­ ministerul a suspendat funcţionarea orică­rui cinematograf ambulant până la modificarea, menţionatului re­gulament. Nu aşa că vă place această mi­­cuţă frază care vrea să fie un co­­m­unicat ? E posibil să vă placă şi întreg comunicatul?.. Şi nu ştiu cine se plângea de­unăzi, că ministerul de interne nu face nimic pentru, ţărani. De data aceasta ne-am convins şi noi de covârşitoarea propagan­dă pe care o face, emiţând comu­nicate ca să nu se joace” cinema­­tograf la ţară, până la modificarea regulamentului Şi dacă „s’ar juca” cinemato­graf ..până” la modificarea regula atentului, ce s’ar întâmpla oare? S’ar mai lumina ţăranii?

Next