Rampa, august 1936 (Anul 19, nr. 5563-5589)
1936-08-02 / nr. 5564
Anul IO— No. 5564 REDACTIA, ADMINISTRAȚII ^ ' Șl ATELIERELE GRAFICE r STR. BREZOIANU, 51 TEL. 3,61.24 I * " 41 | i ABONAMENT? %J Trei Ioni — — — — L«i 360 ^ Sast luni — — — — Lai 500 Un an ----- - Lai 1000 m atramfilata si pentru Institution! , prețul dublu * Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoiariu, 51 Tel. 3.61.24 Director: SCARLAT FRODA Denham, capitala filmului european Un Hollywood englez. Personalităţi ilustre. O vizită in stadiont unde Laughton turnează „Viata lui Rembrandt“ Denham, un orăşel situat la câţiva km. de Londra, este Hollywoodul Angliei. A fost ridicat de Alexander Korda ,şi cu un grup de financiari, cari, profitând de experiența americană n’au ezitat să creiere toate piesele necesare unor studiouri pe un teren care încă acum unsprezece lupi a mai fost proprietatea unui pair al Angliei. Pe aceste „lawns’’ (câmpii) unde anul trecut mai pășteau marile ai, englezești, se ridică azi, drepte şi imense, clădiri minuţios studiate pentru cel mai mare randament la muncă şi confortul artizanilor filmului. Lumina, aerul, spaţiul sunt larg distribuite. Totul este luxos, deşi inegal — de la birourile administrative cabinele artiştilor — adevărate apartamente particulare — restaurantele, sălile de magnoiaj şi pentru duş ale figuraţiei până la curţile interioare, totul este lucrat în mozaicuri în culoar, strada lungă de sute de metri, unde se găsesc boschete de roze, străbate acest oraş în toată lungimea sa şi dă acc®s spre şapte platouri diferite. Totul este executat aci pe loc şi, după cum spune d. Rolland, vii la Denham cu o poveste şi pleci cu un film. Descoperit de puţine săptămâni, acest Eldorado cinematografic este inundat de numeroase şi diverse personalităţi. Cum traversezi primul platou o remarci pe Annabella, celebra artrită franceză, care este starul primului mare film european în culori,Winges over the Morning”. In apropiere, Richard Tauber repetă la Pian una din melodiile filmului World Without music în care are ca parteneră pe tânăra sa soţie Diana Napier, frumoasă ca un portret de Renoir. Pe alt platou, Mat Moore turnează în tovărăşia frumoasei Betty Stockfold şi a lui Eugen Palette. Le Denham, poţi obţine foarte uşor autorizaţia să vizitezi toate micile studiouri. Este însă aproape o imposibilitate să obţii permisiunea de a vizita marile ateliere în care lucreaza unul din artiştii Cei mai curioşi ai ecranului, acela care la fiecare film nou rezervă o surpriză, în afară de personalitatea sa multiplă ,şi diversă. După Henry VIII, Extra°rdina lui Ruggles, Nerone şi Căpitanul Blight, Charles Laughton este pe punctul de a deveni Rembrandt. Nimeni nu poate pătrunde pe platou când turnează Laughton. Un corespondent al unui hebdomadar parizian a isbutit graţie protecţiei operatorului Perinal să intre în studiourile in care s’a reconstituit anticamera lui Rembrandt, cu pereţii de piatră albă şi ornamentaţi cu sculpturi de marmoră neagră şi pestriţă al cărui decor l-a realizat Vincent Korda. In fund se deschide o uşe. E Gertrude Lawrance, incomparabila parteneră a lui Noel Coward în comediile sale sofistice. Aci, ea, e servitoarea pictorului. Rapidă, traversează camera şi deschide, uşa din stradă, unui tânăr elev al lui Rembrandt. Conversaţia lor este întreruptă de sosirea maestrului. Cu părul fluturând, cu mustaţa mare blondă şi expresia de bucurie copilărească Laughton este de nerecunoscut. Nici o trăsătură din cruzimea şi perfidia Căpitanului Blight nu se remarcă pe noua sa figură. Vocea, dulce şi monotonă, nu pare să fie emisă de acelaş organ ca al imperiului şi sângerosului comandant al lui Bounty. Repede, scena se joacă între cei doi comediani, el nonșalant aducând balustrada unei scări iar ea respectuoasă, cu ochii în. j°s. Şi intră în sala de mâncare unde Rembrandt l-a poftit pe elevul său la masă. Se opreşte filmarea. Planul e terminat şi, înainte ca Laughton să observe prezenţa unui intrus, corespondentul Parisian a părăsit studioul în care Rembrandt îşi trăeşte pentru a doua oară viaţa. Albert Prejan destăinueşte cum îşi compune rolurile Albert Prejean. matelot, acordeonist, hoţ simpatic se documentează la faţa locului şi se antrenează conştiincios când îşi compune rolurile. Iată ce a mărturisit acest simpatic protagonist al teatrului şi filmului francez, unui ziarist care l-a chestionat asupra felului său de aşi compune un r°T — In ,,Sous Ies toits de Pari®’’ trebuia să cânt un tip de cântăreţ a răspuns Prejean. L-am găsit la Belleville. In fiecare seară mă duceam ,,La Vielleuse”. Mă instalam şi ascultam. Se numiia Maurice... Purta nişte ghete de necrezut... nişte ghete albastre cu funde albe şi una dintre acele caschete pe care nu le găsești decât acolo.. Fără o astfel de caschetă o siluetă beliviloise nu e completă. — Și boxul? — Am trebuit să mă antrenez timp de șase luni pentru ,10 noapte de razie.Trebuia să posed măcar alura unui boxer şi să ştiu să car reglementar pumni! ,,Marinarii sunt în schimb roluri uşoare pentru mine. Am locuit sau am frecventat toate porturile din lume şi sunt Breton Marinar!... Să fiu marinar a fost multă vreme visul meu. .,Vânzător de ghiaţă”... e greu. In ,,Vaporul Tenacity” am cărat ghiaţa. Şi vă jur că e nevoie de antrenament ca să poţi căra treizeci de kilograme în spinare. Pui mai întâi un sac pe umeri ca blocul de ghiaţă să nu alunece. Apuci ghiaţa cu un cârlig. Şi când blocul e pus în echilibru eşti gata. Suferi ., Şi trebue să reciţi totuş textul”!. ,,Vânzător, jurnalist, meserii uşoare. Am fost şi acrobat la începutul carierii mele. Pe vremea aceia nu exista textul. Eşeam pe ferestre sau făceam saluturi succesive „Am fost alergător automobilist, am fost hoţ în închisoare. N'am fost ghilotinat, dar era cât pe aci să fiu. In rezumat cred că în cinematograf trebue să știi să faci totul — nu spun perfect — dar destul de bine pentru a da impresia realității... Rolul cel mai greu este probabil cel de bețiv. Nu trebue să exagerezi. Când am jucat întâia oară acest rol m’am hotărît să iau vermouth dimineaţa. ..Are să fie nimerit mi-am spus”. Un pahar de vermouth însă în lumina lămpilor studio după trei sau patru repetiţii... Im’a făcut într’un cuvânt beat. „Realitatea nu trebue să existe în studio. Trebue să simulezi, să dai iluzia. Meseria nu e totdeauna comodă. .1 Vitrina scriitorilor de la* ,,Capşa” din miezul Căei Victoriei, e pustie. Vitrinele laterale din Edgar Quinet au storurile pe jumătate trase. Un ciclon canicular de 55 de grade a postiit cuibul cântăreţilor din harpa iluzorie a geniului. Câte-un poet, în drum după o imagine din metaforă, se abate transpirat pe la ,,Capşa” şi comandă o jumătate de duzină de pahare cu apă brumată fie la ghiaţa cea proaspătă, sosită din Capitala Moldovei Un confrate cu haina pe braţ şi cu cravata în mână, dă năvală în cafenea şi devine tovarăş la cele şase pahare cu apă cristalină şi apoi discuţia începe: — Ce spui dragă de căldura asta ? — Prost, dragă! Fac trei duşuri pe zi. — Cald frate! Cald! Mâine o iau din l°o. Am aranjat la S. S. R. cu Herescu pentru Sâmbăta de Sus. E ora 1I. Calea Victoriei urlă toată: ,,Capitala” „Tempo” „Credinţa”. Apa a început să-şi sece isvorul la „Capşa” şi tinerii poeţi se inspiră pe rând la un pahar de la ghiaţa. — Care-mi scrie până mâi de seară o pagină cu recenzii pentru „Pagini Maramureşene”? erupe cu vocea pițăgăiată şi cu ochelarii în abandon, un director de revistă literară. — Eu scriu d-le, se oferă un viitor critic, autor al unui studiu despre. ..Foamea zilnică”. — Dar îmi scrii şi despre cărţile ce vor apare la toamnă două recenzii? — Scriu domnule Maramureşescu, scriu!.. Şi, ce capăt?... — Iţi flutur o hârtie de 500 la Buşteni. E în regulă? S’a făcut! Mâine stau în casă şi scriu. Am ghiaţă, îmi trimiţi acasă? Nu!.. . Poetul laureat de curând al Academiei Române, înfige bastonul în asfaltul topit din faţa cafenelei şi e în căutarea unui tânăr recenzent, care să scrie despre traducerile din mba chineză ale lui Tai Yi Po. I. Peltz păşeşte grav in vârful pantofilor — ca pe un patinaj — ca să nu-i simtă confraţii şi se instalează, nu în cafenea ei alături la cofetărie, unde perdelele sunt de fir şi filtrează razele solare. Soarele s’a cocoţat pe pirama cerului şi lansează razele ultraviolete prin geamurile cafenelei. Se apropie dejunul. Ca puii de potârnichii galopează tineri viitorii maeştrii ai condeiului — în spre „Capşa” să vâneze şapte lei domestici, pentru un „Herdan”. Aboli ţintaşi, privesc cu jind la confraţii ce-au arborat strae noi şi cari pleacă peste o zi, la căminul de odihna Sâmbăta de Sus . Am pornit la S. S. R. să sparg geamurile dacă nu-mi vor da 886 de lei, se laudă un tânăr autor de romane autohtone. — Pentruc- tocmai “S/? întreabă miratu-i cercetător al poezii Im Argintară — Pentru mine şi nevastă! — Aideţi Li Câmrineanu, băfcji! da unul semaiV şi grupul porneşte ţa *’ 5 R Un poet mai tânăr care e încă în costum de iarnă, iruipe într’al] grup (C staţionează la umbra droguei iei de vis-a.vis— S’a pus în „Sbor alb” Boureanul Numai să nu sboar® şi el în căutarea urmelor lui Milescu Căutătorii unor rime, autorii de romane, geniale încă netipărita şi visătorii din redacţiile gazetelor cari îndeplinesc funcţiile de corectori de noapte — până la recunoaşterea talentului lor ţâşnitor, se ciorăvăiesc pentru o rimă la „ceardac’ ,pentru un vers neinfluenţat de Arghezi ori Blaga şi din când în când asaltează tăviţa argintie cu cele şase pahare cu apă „suplimentară” la schwartzul comandat de un recent premiat de S. S. R. Prozatorul Al. Al. Leontescu se roteşte ca un vultur şi de câte ori salută pe-un cunoscut, nu uită să-l întrebe? _ Cald? — Cald! ii răspunde grăbit !',(* cătorul. Vlaicu Bârpa face furori printre tinerii confraţi cu pălăria nouă de panama. E gata de plecare înspre valea Crişului. Virgil Carianopol îl admiră şi face calculul pe degete că mai are freroe de 180 de lei pentru biletul până la căminul scriitorilor. Teodor Scarlat pipăie cu atenţie volumul „Claviaturi” cu care se pregăteşte pentru Buşteni. Virgil C. Gheorghiu în ţinuta-i neglijentă de viitor ofiţer, visează o poemă ireală. Alături cu cămaşa larg desfăcută, Emil Botta îşi plimbă privirile peste strada devenită Sahara şi cu mâna-i catifelată de domnişoară de pension, îşi ia la „revedere”. Paul Daniel e în căutarea unui Creangă pentru studiul său şi cele 10 volume cu reproduceri sunt smulse de confraţii ce-şi şi arc batistele de sudoarea fierbinte. Când soarele se înconjoară de cele 55 de grade la umbra-i de lângă palatul telefoaneor, „Capşa” a căzut în letargie. Numai o minusculă batistă albă, uitată pe bara vitrinei de-un scriitor — pusă să se usuce la caloriferul soarelui gratuit — îşi flutură ca un stindard al păcei, existenţa. S. PODOVEANU Reportaj canicular la 55° Templul visătorilor şi lăcaşul creatorilor de iluzii, cafeneaua „Capşa“ Un campion de 7 ori mondial vine să salveze şandramaua de la U. N. E. F. Astăzi ne-a parvenit o ştire senzaţională. Indobitocitul Grikis — campionul mondial al Siberiei, Maestrul Otto Huhtaneu campion mondial al celor 5 continente (şi la anul dacă reclama va cere şi campion mondial a cerului şi apelor) vor avea un temut adversar în Juan Jaago de 7 ari campon mondial. Bogata fantezie a organizatorilor de greco-romane a mai inventat un nou campion mondial. Desigur că alături de noi, marea majoritate a publicului, care din păcate nu se preocupă pr®a mult de nobila artă a „şmecheriilor” în greco-romane se întreabă câţi nani campioni (de 157 ori) vor mai inventaţi în acestei ultime zile de derută a şandramalei greco-romane (din greşală era să spunem ungaro-romane?). Cerem din nou să se pună odată capăt acestei organizaţii de excroci camuflaţi sub emblema sportului". I După lucrurile prezentate până acuma singura ramură de aport, pe care o fac este vânătoarea de lei (nu vă speriaţi că este vorba de lei autentici ci numai de lei româneşti). Cunoaştem că profitarea cu bună ştiinţă de naivitatea altora este calificată drept excrocherie. Ne mirăm cum autorităţile nu se sesizează de această calificată excrocherie. Unititea Federaţiilor de sport are imperioasa datorie de a interveni, căie acţiunea lui lluhtanen, Kupanpaa, etc. nu poate aduce decât prejudicii cauzei sportive şi îndrituesc toate campaniile antisportive duse de toţi popii Seriban şi alţii. Cerem (pentru a câtea oară?) să înceteze această porcărie. Puţini spectatori care vă mai duceţi la greco-romane, pregătiţi-vă să huiduiţi frenetic De marele campion de şapte ori mondial Iaan Jaago ( scuzaţi aceasta dar reclama ce precede venirea campionului miroase a bâlciu). N. B. Amintiri despre Gustav Mahler Intr’unul din ultimle numere din Wiener-Journal. Johann Strasky bătrânul oboist al orchestrei filarmonice din Paris povesteşte două întâmplări din viaţa luii cari l-au apropiat de severul compozitor şi dirijor Gustav Mahler. Marele compozitor şi dirijor era cef al orchestrei din Hamburg şi cu ocazia unui popas la Viena el vru să angajeze 6 instrumentişti pentru orchestra lui, evident, excelenţi. Pentru aceasta el nu se adresă nici direcţiei Operei, nici vreunui agent ci alese o cale cu mult mai sigură şii mai simplă. Mahler ştia de existenţa unui priceput servitor al orchestrei. Acestui factotum i se adresau doritorii de bilete de favoare, cei ce se interesau de angajamente estivale sau de balerine. Tot spre el se îndreptă Mahler. Obenaus, acesta era numele lui începu să „angajeze” şi mă trimise şi pe mine la Mahler. Primirea a fost rece şi „prodigiosul” mi-a mai pus în vedere că nici nu poate fi vorba de angajament decât dacă voi dovedi că sunt un oboist de prima mână. început să cânt, Mahler acompaniându-mă. : Prima frază a executat perfect, dar a doua prezenta greutăţi nu numai pentru oboi ci şi pentru pianist. In timp ce la început Mahler mă supraveghea îndeaproape pentru a vedea dacă reuşesc să trec peste pasagii fără poticneli, la a doua fază partitura pianului îi juca un renghui, prezentând serioase dificultăţi. In definitiv aici nu era prea uşor să acompaniezi la „prima visita”. Triumfător am trecut peste pasajul bine studiat în timp ce el nimerea mereu pe alături, ceea ce îl enervă în chip vădit şi-l făcu să mă privească cu ochi furioşi. Curând nu mai putu continua, închise pianul şi-mi strigă: Bun, suficient! Una dintre inovaţiunile introduse de Mahler ca director al Operei diin Viena, a fost aplicarea de amenzi. Nedesciplinaţi căpătau, în ziua următoare comiterii abaterii, un bileţel prin care se comunica că din leafa pe luna viitoare li se vor scădea 2 coroane. Noi muzicanţii care stăteam foarte aproape de rampă şi nu puteam vedea decât puţin sau chiar nimic din ce se petrecea pe scenă, aveam obiceiul ca în pauzele partiturii noastre să ne ridicăm uşor în vârful picioarelor şi să ne uităm pe scenă. Aceasta se întâmpla în special la balete şi mai ales cu mine... Cum eram liber 2—5 minute, cădeam în admiraţia frumoaselor balerine-Cu punctualitate sosea şi bileţelul cu amendă. Intr’una din luni în care fuseseră multe seri de balet îmi, amintesc că ,,gluma cu amenda” se prezenta sub forma unei sume considerabile: 25 de coroane. M’am dus la Mahler şi-l rugai să mă păsuiască — „la mine nu-i tocmeală” îmi răspunse el. Mă întorsei şi dădeam să ies când Mahler mă rechemă şi-mi spuse: Astădată plăteşti doar jumătate; dar dacă te voi surprinde încă o singură dată — atunci sbori! fi mulţumit de mii de ori pentru indulgenţă — şi cu ocazia primului spectacol de balet făceam din nou echilibristică şi admiram picioarele frumoasei Sironi. De astă dată fui chemat prin ordin să apar înaintea directorului; ajun® la uşa cabinetului, cum mă văzu, îmi strigă: „S’a terminat eşti concediat”. Dar m’am gândit că nu-i dracul chiar atât de tuciuriu... şi-l întrebai ruşinat dacă trebue să parăsesc imediat postul pentru grava culpă de a fi admirat picioarele lui Sironi. Mahler, care de fapt avea inimă bună se ridică şi îmi spuse: Bine, atunci ai să plăteşti restul din cele 26 coroane pentru care nu de mult te-am păsuiit. Fără cruțare am trebuit să plătesc la următorul întâiu al lunii, 15 coroane pentru frumoasele picioare ale baletistei Sironi. 40 Duminica 2 August 1936 f . Astă seară premieră TREI FETE ODGDEff (TP.DIS JEUNES FILLES NDES) operetă în trei acte cu Tănase, El. Zamora, Talianu, Giugaru, Reneé Annie etc. Comicul T. Iliescu care obţine un succes frumos în revista ,,Bucureştiul râde-Bucureştiul cântă” este un actor care utilizează timo joi I rece. Fie că spune, un cuplet, fi’e că joacă într’un sebetek I. Uie seu nu s© înfierbântă, nu se ,,omoară”, ci îi dă drumul satirei pe care i o pune textul la dispoziţie, cu un t°n, de parcă ar face cel mai amabil compliment. In ministrul Bamă, în soţul sub papuc, în Tomancă, în Filosoful sau în cărbunar, I. Iliescu se prezintă în scenă calm şi ia parte la acţiune cu un aer nevinovat, care stârneşte râsul cu promptitudine. Comic, de manieră „iancovesciană” a prins ceva din „.stilul Timică” şi uzează de aceste două genuri flariante cu intuiţia unui actor inteligent. Pe stradă însă I. Iliescu nu are de loc aparenţa unui actor. Mai curânt, îţi face impresia unui contabil sau a unui funcţionar de Stat. Fire veselă şi deschisă, este un om prietenos. Chiar atunci când micile supărări ale vieţii îl vizitează, găseşte prilejul şi energia să lanseze un zâmbet şi o glumă. Despre asemenea oameni se zice că nu îmbătrânesc niciodată. Şi se spune acest lucru pe foarte bună dreptate. Cu toată tinereţea lui aparentă. Iliescu este un vulpoi bătrân în teatru. — Cum ai devenit act°r, d-le I Iliescu? — Ratând alte trei profesii: avocatura, milităria şi slujba de birou. Din cauza pasiuni mele pentru teatru, mi-am abandonat studiile, am plecat din şcoala militară şi am părăsit postul pe care-l ocupam în timpul studiilor la Conservator. Sunt elevul d-nei Maria Filotti. In 1927 am absolvit Conservato ———gMBBP—■ rul şi am fost angajat la Teatrul Regina Maria, care pe atunci mai era în Pasajul Comedia, debutând în „Zaza”. Am rămas în acest teatru până la deschiderea Teatrului Alhambra, când am fost angajat de d-nii Nicuşor Constantinescu şi N. Vlădoianu. — Ai jucat la Alhambra? — Da, în primele două stagiuni. Apoi am trecut cu o formație la Vox, unde m’am săturat de revistă din cauza prea multelor repetiții. Acolo schimbam în fiecare săptămână. M’am angajat atunci la Tentrul Ventura. Alături de excelenta comediană Leny Cale i- am jucat în „Riri”, în „Miki şi Niki”, în ,,„Iiss Viteza” şi alături de Vraca şi Marieta Anca în „Crimă şi Pedeapsă”. — Ce ai făcut pe urmă? ! — Am plecat la Timişoara, unde am jucat operetă: „Giuditta” „Ţara surâsului şi „Bal la Savoy”. Ultimile două operete le-am jucat şi la Bucureşti în elegantul Teatru Excelsior unde se mută în stagiunea de iarnă Alhambra. Am jucat pe urmă în „Comp. Iancovescu-Timică” la Teatrul Comedia în „Miss Ba”. Apoi am trecut la Alhambra cu Iancovescu, în „Afacerea Kubinsky”. — In ansamblul Stroe şi Vasilche cum ai ajuns? — Prin „Fraţii Siamezi” şi „Dumba-Bumba”. — Ai superstiţii? — Am, însă din acelea de „bonaugure”. Sunt convins, spre exemplu, că ceea ce încerc Marţi şi Vineri îmi isbuteşte. MIHAIL VULPEŞ — Întrebare şi răspuns — Cum ai devenit actor, tHe I. Iliescu? — Ratând alte trei profesii: avocatura, milităria şi slujba de birou... INSTANTANEE MASURII O gazetă de seară vorbind despre gangsterii gheţei, scrie că s-au luat măsuri. , . Totuşi încheie cu următoarele: „Trebuesc căutate soluţiuni imediate”. Propunem şi noi o soluţie, însă dacă cei în drept vor găsi temeinică, îi rugăm să o puie în aplicare urgent, ca să nu se întâmple ca în „sancţiunile” aplicate Italiei. Fabricanţii de ghiaţă să fie întruniţi la baia primăriei şi reţinuţi în bloc, două ore, în camemera cu aburi. Dacă soluţia aceasta nu va fi satisfăcătoare, sun t©m dispuşi să înlocuim noi pe gangsterii gheţei în camera cu aburi CINEMATOGRAFE In urma constatărilor făcute de organele de control ale ministerului de interne, cum că unele persoane dau reprezentării cinematografice în comunele rurale fără a se conforma regulamentului cinematografului din 1927, — mai cu seamă că în unele comune nu există localuri proprii pentru asemenea spectacole, ministerul a suspendat funcţionarea oricărui cinematograf ambulant până la modificarea, menţionatului regulament. Nu aşa că vă place această micuţă frază care vrea să fie un comunicat ? E posibil să vă placă şi întreg comunicatul?.. Şi nu ştiu cine se plângea deunăzi, că ministerul de interne nu face nimic pentru, ţărani. De data aceasta ne-am convins şi noi de covârşitoarea propagandă pe care o face, emiţând comunicate ca să nu se joace” cinematograf la ţară, până la modificarea regulamentului Şi dacă „s’ar juca” cinematograf ..până” la modificarea regula atentului, ce s’ar întâmpla oare? S’ar mai lumina ţăranii?