Rampa, iulie 1947 (Anul 36, nr. 87-90)
1947-07-06 / nr. 87
Spectatorii... L a urma urmelor, scandalul nu-i chiar al zilei. E destul de vechi. Dar chiar, aşa, intrat in banal, el nu încetează să fie scandal. Nu punem prea mult preţ pe spectacolele de vară. Aşa cum sunt cele de azi. Punem preţul pe care-l merită. Aceasta este însă o chestiune care nu interesează „Scandalul“. Din clipa în care accept — cum îl accept — spectacolul de la grădină — şi mă duc să-l văd... mă duc să-l văd. Spectacolele se anunţă, de obicei la o anumită oră. Să spunem ora 8. Ansamblul teatral — de la direcţie la sufleur şi toboşar — are bunul simţ să ţină cont de lenevia, capriciile..., academice ale tărzielnicilor. Şi încep, de fapt spectacolele cu... o jumătate de oră, mai târziu decât ora anunţată. Frumos, elegant, cum scrie la „bunele maniere". Şi totuşi, spectatorii vin forfota, pâlftiui, pretenţioşi, cheflii sau morocănoşi, slabi şi mai ales graşi să-şi ocupe locurile după începerea spectacolului. Unul te ridică după scaun, să-şi controleze locul său, celălalt se apleacă peste umărul tău să-i spună ceva nevestii care şi-a ocupat locul cu trei rânduri mai în faţă, altul apostrofează peste capul meu, pe un vecin de scaun ce-l ocupă pe nedrept locul. Se iscă ceartă, busculadă. Intervine plasatorul care nu ştie cum să facă pace. Până ce să se facă linişte, să pot auzi şi vedea ce s’a petrecut pe scenă, a trecut un act. La actul doi — din fericire nu sunt trei acte —lucrurile se întâmplă asemănător, spectatorii își schimbă locurile, te calcă pe bătături, te busculează (fără sau cu „pardon“ — dar tot aia e).... .. Mai multă disciplină pentru spectatori nu pot cere. E o chestie de Șapte ani de-acasă. Fio Cez.Seful Gică dădea tocmai să intre la „Zissu“. Un cerşetor i se adresă: ■— Conaşule, dă şi mie... Gică se întoarse, indignat, spre Golea cu care era şi-i spune: — Ciudaţi îs ăştia, domnule. Pot să nu le dai nimic şi ei tot iţi cer... T GEORGE NICULESCU BASU oată lumea cântă. Cântă mama să-şi adoarmă copilul în leagăn; Băeţi şi fete prin şcoli; soldaţii pe drum şi în cazărmii; preoţii când îşi fac slujba; lucrătorul când îşi frământă lemnul, piatra sau pământul; olteanul când îşi vinde marfa etc. etc. Se cântă de dor, de veselie, de jale şi amărăciune, de toate felurile şi în toate chipurile. Unii cântă cum dă Dumnezeu! Despre aceştia italianul spune: (referindu-se bineînţeles la voce) Se la cava da dovedito! adică pe româneşte: o scoate de unde poate. Şi se mai spune despre ei că: au „talent natural“ sau cântă frumos de la natură..., dar păcat că n’au şcoală Ceilalţi cântă cu şcoală. Depinde insă, ce cântă şi cum cântă fiecare. Ce cântă ? Ei da, ce cântă, fiindcă vin cântăreţ cu posibilităţi vocale reduse, şi fără ştiinţa adequată, dacă s’o apuca să execute o pagină muzicală mai grea, mai dificilă din punctul da vedere al emisiunei vocale, evident că, nu va şti s’o scoată la capăt şi fatal o va miorlăi, torturându-şi auditorii. Exemple de cari ne izbim la tot pasul, cred că avem destule. Cum cântă ? Iată o întrebare ce se pretează la multe discuţiuni. Iată misterul ce face din mulţi cântăreţi cu mijloace reduse, artişti de valoare ai cântului şi mai ales ai interpretării, iar din alţii cu mari resurse vocale..., mediocrităţi patente. „N’are cine ştie ce voce, dar cântă frumos,... zice bine!...“ , sau : „păcat că are voce, dar nu ştie să cânte!...“ Cine n’a auzit aceste fraze, cari vin perfect în avantajul celor ce voesc să spun. Aţi observat că, de cele mai multe ori vă place cum cântă unul fără nici o şcoală, de cât cel cu şcoala'ntreagâ? Explicaţia ar fi că, pe când cel dintâi se serveşte în cântecul lui, numai de bunul său gust—simţ înăscut— celalt se căzneşte să emită sunetele după anumite norme învăţate, uitââad că, farmecul unui cântec îl mai face şi altceva, decât rigiditatea unui sunet, fie el închegat in cea mai per(Continuare în pag. Il-a) — Am un rol la toamnă, să-l mănânci nu altceva...— Bine, dar între timp ce mănânci ? 6 PAGINI ILUSTRATE - 10.000 LEI Duminică 6 Iulie 1947 im raiSeria IV Nr. 87 Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică şi cinema 187.7.,* Acum şaptezeci de ani, în vară, Capitala ţării bănuia că nu poate să se sustragă unei obligaţii patriotice. O sângeroasă luptă pentru libertate, pentru înfrângerea asupririlor cutremura întreaga Peninsulă Balcanică iar ideea de câştigare a independenţei proclamată şi agitată de bărbaţii lucizi şi-au găsit loc în toate inimile, adunând adeziuni mai mult sau mai puţin mărturisite la un pas hotărâtor în istoria României moderne. Ocupaţia şi persecuţiile otomane, nu mai întâlneau in faţă doar câteva chipuri de ceară ploconite, ale descendenţilor din privilegiaţii poli ■ fii. Poporul avea tribunii săi notarăţi şi in faţa cuvântului răspicat al acestora ezitările n’au mai putut fi recomandate. Bucureştii, oraş cu grădini vasta şi cu case mici, trăia emoţiile unui conflict armat tot atât de inevitabil pe cât de necesar. Armatele ruseşti treceau Dunărea şi se aruncau în vârtejul bătăliilor cu un curaj care făcea să uimească pe întâmplătorii martori. O manevră de cazaci uluise pe vechii soldaţi din toată Europa, ofiţer român aflat pe atunci în Oltenia scria că i-ar trebui mai mult timp să rezume pe hârtie un atac al cavaleriei Ţarului, decât să asist la o mişcare de front pe câţiva kilometri. .. ARTIŞTII NOŞTRI IN INTIMITATE TAXA POŞTALĂ plătită in numerar în conform aprobării Dir. Gen. P T. T. Nr. 221.61E din 946. Birourile: BUCUREŞTI Str. Sărindar 0 Etaj n Tel. 6.34.78 b Ţara Românească, născută din unirea principatelor, îşi dorea traiul ei liber. Aşa că pesimiştii cu motive au fost lăsaţi să-şi urzească neconvingătoarele lor obiecţii. Poporul întreg Şi-a asvărlit năzuinţele sale de dreptate peste apele cuminţi şi voinice ale Dunării.,, S£i*manele muzetiu v©r să facă Intre timp parlamentul românesc discuta legea pentru administrarea teatrelor care avea ca scop „reaflarea literaturii şi artei dramatice a teatrului Naţional“ no- Acum 70 de ani codea.., Paevno şi... wBmuMkfă aAa CtCt JJUjIA găsind suficiente hotărîri de curaj pentru a repune cu o clipă mai devreme cea mai complexă artă în drepturile unui popor ce-şi intuia renaşterea. O ©«-©care Ufc ALEXANDRU PANA O trupă italiană, numită „Compania italiană de operetă“ condusă de Franchetti, avea un contract cu guvernul român, referitor la închirierea Teatrului cel Mare. Cum revenirea în patrimoniul românesc a Teatrului Naţional de mai târziu, a-Continuare in pag. 2-a , intre aceste ziduri, tirada crpaţie pentru bombele sfărâm libertăţii de gândire a lui Schilleritoare de amintiri şi de înălţare trufaş şi ignorant, a răsunat ca un reproş cu antisufleteascâ, ale hitlerismului Citiţi in pag. 6-a Primul film tehnicofor românesc a fost terminat zilele trecute Urmeriti începând cu numirul viitor Rampa în vacanta O serie de reportagii ale trimişilor noştri speciali in locurile de odihna ” ale artiştilor noştri Conform tuturor dispoziţiilor în vigoare toţi actorii, au dreptul la o vacanţă de o lună de zile, pe care o pot petrece cum vor, la munte, sau la mare... Pentru acest an, actorilor teatrului „Naţional“ li s-a rezervat accesul la Mangalia. Pregătirea, sau mai bine spus, regisarea „stagiunei“ de vacanţă a actorilor teatrului „Naţional“, din vara aceasta, a revenit d-nei Maria Voluntara. Din iniţiativa d-sale, complectată cu ajutorul Comuei locale a Sindicatelor, s-a putut asigura actorilor teatrului „Naţional" o vilegiaturăde o lună de zile, în însorita localitate de pe ţărmul mării Negre. Pregătirii© canescentofia marilor primiere Trebue să menţionăm de la început, că, acast rezultat a fost obţinut după foarte delicate... intervenţii şi multă alergătura. Intr'adevăr, sarcina obţinerii camerelor cu chirii minimale cât şi acordarea de reduceri, la restaurante, a revenit O.N.T.-ului. Această organizaţie are însă obligaţia de a repartiza camere, în toate localităţile balneo-climaterica, tuturor actorilor, de la toate teatrele. Reportajare C. PANAITESCU Şi cum, cei mai mulţi dintre actori au anumite preferinţe, lesne ne închipuim cât efort a trebuit să se depună, pentru ca să se asigure tipului de actori vilegiaturişti ai teatrului „Naţonal“, posibilitatea teatrului „Naţional“, posibilitatea care dorinţi, în vara anului acestuia, şi-au dat, toate, întâlnirea, la mare... Dar, d-na Maria Voluntaru, secondată de d-na Carmen Tătu, a ştiut să-şi ducă misiunea la bun sfârşit... Continuare în nan. .11-a MARIA VOLUNTARU Stroe în... pană Rămas in „pană“ la întretăierea străzilor Sf. Vineri—Călăraşi, artistul N. Stroe, ajutat de câţiva trecători împinge la minusculul sau „Topolino“, încercând zadarnic să-i repue motorul în mişcare. După câteva minute de inutile sforţări, Stroe exclamă dezolat: — Dracu m‘a pus să plec cu autonobilul la teatru? — Mai bine luat „acceleratul 402“, îl tachinează o admiratoare, în hazul celor de fată, la cari până la urmă s‘a asociat înveselit și N. Stroe. Replies» Au stat ei la masă. Au consumat. La plată, Val exclamă: — Cu toate că am mâncat, nu-mi mai este foama. Şi Gică, distrat: — Mă mirai Invită ce mamă Aurel Maican atrăgea deunăzi atenţia unei cunoscute actriţe şi cântăreţe, vestită pentru veşnica ei bună dispoziţie că băieţelul ei are mereu un aer trist şi nenorocit. — Nu ştiu ce să fac — răspunse ea. II bat toată ziua ca să-i fac să nu aibă acest aer și nu parvin. eu, ______ f rra,ă«M mulli ASfeSVtlf MUC? ii/ulub rftuva iwmg Voiu spune de la început că n‘am obişnuinţa interview-urilor cu artiştii dramatici. Ba, mai mult voiu adăuga că sunt mai mult un cetitor de teatru decât un spectator. Poate că din deprinderea asta absurdă de a ceti teatru, exigenţele mele in ceea.ce priveşte interpretarea tind spre un absolut al expresiei. Rareori actorul îşi suprapune interpretarea pe imaginea ideală a personajului. Gustul meu teatral", nespriji n isnerwiew de V. CRISTIAN nu pe cunoaşterea practică a tehnicei şi a realităţilor scenice, în care intră o mare doză de relativism obligatoriu, de concesivitate, pluteşte ca un nor, pe un cer senin şi naiv al idealurilor estetice. Mulți consumatori de spectacole, publicul de premieră şi de multe ori cronicarul, ştiu desigur multe lucruri in plus, când apreciază binevoitor şi câteodată elogios ceea ce meu necultivat coincide cu sentimie. De aceia, oride câte ori gustul meu necultivat coincide cu sentimentul public şi cu aprecierea motivată a criticului, simt ca un fel de încântare din care îndrăznesc să extrag curajul moral de a-mi susţine părerile. In privinţa marei artiste care este d-na Aura Buzescu, nu am intrat niciodată în conflict de opinii nici cu publicul şi nici cu critica de specialitate.Da, mi s'a întâmplat chiar să cetesc articole de elogiu pe care leaş fi subscris cu o totală adeziune şi să aud critici orale, care nu mai cereau decât o revizuire de formă pentru a-mi apare drept o proecţie exterioară a proprietor mele opinii. N’am cetit niciodată intervieviurile în care vedeta e provocată să adopte un machiaj original dintr‘o sumă de capricii mărturisite, de singularităţi domestice, sortite să isbească in imaginaţia lectorului ca intr'un gong, care cheamă fantezia oamenilor lipsiţi de fantezie la o pretinsă comuniune cu arta. D-na Aura Buzescu mi-e martoră că n'am întrebat-o daci-i place marea sau copacii şi nici dacă-i place să se plimbe pe ploaie în stil Greta Garbo. Interview-ul acesta s-a menţinut în sfera obiectivă a acelor realităţi lipsite de originalitate, a acelor valori comune, care constitue suportul adevăraţilor creatori de artă. Mărturisesc că mă interesează mai mult câte ore munceşte un artist decât dacă preferă guma de meste Burnt el©wa d-n©ă Lucia Síurdss-Bislatnira I n casa din strada Gogu Cantacuzino, cu aspect de hotel particular marea artistă nua primit cu o simplitate cuceritoare. In contrast cu energia magistrală care atinge pe scenă nivelul armoniilor pătrunzătoare, stăpâna casei mi s’a relevat sub aspectul clasic al mamei, al soţiei, al gazdei ospitaliere. O atmosferă de oboseală şi calm cotidian se degaja din atmosferă. Era un ceas de după amiază între ploaie şi caniculă. Era o după amiază familiară în care am pătruns cu sentimentul unui Intrus. Dintr-un colţ al unui birou cu rafturi sever împodobite cu cărţi, aveam perspectiva unui salon cu fotolii comode. Un pian cu coadă strălucea ca o focă muiată în apele tăcerii. Tablouri: Pallady, Luchian, Tonitza, Andreescu, Grigorescu. Bun gust. Ordine. O disciplină în treţinută cu eforturi nemărturisite, dar uşor de bănuit. — Aş putea să vă întreb cine v-a iniţiat în arta scenică? Cărui profesor îi datorăm participarea Dvs. la viaţa teatrală din România? Vă previn că nu ştiu nimic şi vina o port numai eu, pentru că nu cetesc interview-urile artiştilor pe care-l preţuesc. Prefer să le iau eu. — Profesoara mea a fost şi rămâne d-na Lucia Sturdza Bulandra. Ara fost eleva ei în Conservator şi pot afirma că de la această mare artistă am învăţat rostul disciplinei, al muncii neîntrerupte şi mai ales de la ea am aflat ce înseamnă conştiinţa artistică. Sunt lucruri mici de o însemnătate mare care se pot învăţa de la maeştri. D-na Lucia Sturdzi Bulandra venea la Conservator cu mult înainte de începerea lecţiei După intrarea ei în clasă, uşa rămâ.Urmare în pag. III-a • Aura Buzescu sustrasă de obiectivul reporterului nostru, de la lectura unei piese de teatru. © Marea noastră actriţă atunci când... surâde aceluiaş obiectiv !... cat, ţigărilor sau caramelelor. 1 I AUREL ION MAICAN ! REFORME nter venit» Statului in treburile teatraliceşti ale ţării noastre nu este, după cum ar părea, o inovaţie. Ea s’a manifestat dar numai unilateral şi cu anumite scopuri, mai de mult, şi imi amintesc de a aşa zisa „Lege a teatrelor Naţionale--, care se ocupa superficial numai de cele trei scene de Stat existente pe atunci. Restul teatrului românesc era inexistent in preocupările leguitorilor, sau — mai bine zis — într’o parte a acestor preocupări. Astea pentrucă, deși lăsate în voia soartei, teatrele particulare erau obligate să contribue cu o taxă nxă de froacre biet in tofosm teatrelor de Stat, taxă care lovea nu atât in întreprinzători cât mai ales in breslaşi. Noua lege a teatrelor, votată recent de întâiul Parlament democrat al Românţei, a rupt tirul tradiţiei, îmbrăţişând larg şi atent în prevederile ei toate formele de manifestare ale teatrului românesc, coordonând şi stimulând iniţiativele, răsplătind eforturile şi creind artiştilor condiţii mai pure de viaţă şi de exercitarea profesiunii. Dar nu despre aceasta ţin să mă ocup in cadrul acestui articol ci despre poziţia actorilor faţă de noua lege. O răsfoire atentă a acestei legi şi a Statutului de salarizare care o completează scoate in evidenţă interesul leguitorului, mai ales faţă de elementul lui. G.idirea actorului şi situarea lui intr'un climat material demn, nu este in find decât ridicarea teatrului pe o treaptă corespunzătoare rostului său într’o societate democrată, un pas înainte pe drumul realizării unor ansambluri omogene, de artă şi — mai ales — eliminarea tuturor acelor greutăţi care făceau adeseori imposibile aie realizat mame spectacole pentru popor. Este dela sloe înţeles că in astfel de condiţiuni Ie incumbă şi actorilor unele grave indatoriri care până astăzi treceau nebagaj in seamă, minimalizate, desconsiderate. In primul rând cred că legea teatrelor ar trebui să fie urmată cât mai repede de o radicală organizare a învăţământului nostru actoricesc, (despre care se şi vorbeşte), de natură să stăvilească nu numai Luxul elementelor nemzestrate, dar mai ales cabotinizarea acelor tinere elemente care trec prin conservatoare senine şi neştiutoare ca să apară apoi pe scenă tot atât de senine şi încă mai neştiutoare. Arta actorului este grea şi preţioasă. Nu este suficient si fi „degajat“ în scenă şi să debitezi, mai mult sau mai pu in corect, rolul dună indica-, ţiile regizorului şi cu amabilul sprijin al subieutului. A fi actor însem(Continuare in pag. 2-a) ____ I