Ramuri, 1986 (Anul 23, nr. 1-11)
1986-01-15 / nr. 1
OMAGIU PREŞEDINTELUI Ianuarie se topea alb şi pe sub dealurile golaşe, pe sub creste şi pe sub brazi şi goruni se auzea parcă foşnetul tainic al altor păduri ascunse sub albia Jiului (numit de Vest), rîul ce poartă cu el dulci doine ardelene, intrat în legendele locurilor, martor al atîtor fapte de o extraordinară semnificaţie istorică : „O, fiule în umeri şi steaua lingă frunte / ne dai temeritatea puterii de-a sui / prin timpul nostru slovă şi flacără şi munte / prin aripile faptei de fiecare zi...". Lingă undele lui se află şi mina Paroşeni, loc fără trecut şi istorie, doar în aparenţă, dar de care şi-au legat destinul mii de oameni. O mină de cărbuni, în chiar inima Vîlcanului, cu contururi adinei în dealurile Bodeştilor şi Pîrvuleştilor, poate şi mai departe sub poalele Retezatului, spaţiu al muncii devenit reper în industria energetică a ţării. Pînă în 1965 viaţa a vrut ca oamenii trăitori în vadul cu nume de pădure „petrificată" să păstorească mai mult turmele de oi şi cai pe văile munţilor, ba au mai şi înjghebat undeva, foarte aproape de albia Jiului, acum douăzeci de ani, cea mai modernă dintre minele dătătoare de comori : Paroşenii. Aici, în locul acesta de sub Vîlcan şi Retezat, într-o zi senină de octombrie 1968, aici unde începuse a se oficia din zori şi pînă în zori ceremonia trezirii la viaţă a cărbunelui, oamenii acestui loc s-au sfătuit gospodăreşte cu conducătorul partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cam ce anume ar mai lipsi pentru ca această meserie a bărbăţiei şi curajului, a temerităţii şi dăruirii să devină şi una a calităţii umane. „Dorim ca prin urgentarea mecanizării lucrărilor, sublinia cu acel prilej secretarul general al partidului, prin introducerea utilajelor complexe, de mare productivitate, să uşurăm munca minerilor, să îmbunătăţim condiţiile de muncă in general şi, totodată, să asigurăm o creştere mai accentuată a productivităţii şi sporirea producţiei de cărbune de care patria noastră are nevoie pentru dezvoltarea sa economico-socială". întreprinderea minieră Paroşeni este socotită cea mai dificilă mină din Valea Jiului datorită marilor presiuni în straturi, dar şi cea mai bine echipată şi mecanizată. Principala preocupare a minerilor şi specialiştilor de aici o constituie acum modernizarea şi automatizarea totală a lucrărilor din abataje. Ce înseamnă în 1986 aceasta ? In linii mari, se traduce prin susţinerea tavanului de scuturi metalice cu acţionare hidraulică, prin tăierea cărbunelui cu combina şi evacuarea lui cu puternice transportoare metalice şi benzi de cauciuc. Eficienţa ? Ne rezumăm la a da numai cîteva exemple. In 1985 producţia de cărbune a crescut cu 20 la sută faţă de 1980, gradul de mecanizare şi automatizare depăşitd 96 la sută, transportul continuu, comunicarea şi organizarea producţiei interfonizată, avînd la dispoziţie şi televiziunea industrială cu circuit închis pentru urmărirea procesului de producţie. Concomitent cu introducerea de utilaje tehnologice moderne, adîncul minei este dotat cu instalaţii şi aparatură menite să sporească gradul de securitate a muncii : staţie de degazare, instalaţii telegrizometrice de urmărire a gazelor de mină, aparatură pentru controlul funcţionării instalaţiilor din subteran. Este, într-adevăr, un drum epocal între ceea ce se fundamenta aici în 1965 şi ceea ce s-a înfăptuit acum. E un drum care simbolizează talentul cu care omul adîncului şi-a însuşit această măiestrie de înnoire, forţa şi conştiinţa sa de ctitor. Toate astea, şi multe altele, sunt argumentele unui inginer miner (născut la Aninoasa în 1937), unul din pionerii acestei mine pilot a mineritului românesc. „ In desele vizite de lucru ale secretarului general al partidului la mina noastră, relata Ioan Besserman, directorul minei, am primit indicaţii preţioase şi sprijin moral şi material pentru ridicarea tehnică a minei şi înnobilarea meseriei de miner. Paroşeni este cea mai modernă mină din România, dar şi un perimetru al calităţii umane, devenind un vast laborator al mineritului modern, un centru puternic al experienţei avansate, o înaltă şcoală de muncă şi experienţă revoluţionară. Dispunem de modernizare totală în abataje şi transportul producţiei la zi (în ziua documentării se aflau în funcţiune 6 asemenea uzine subterane, 17 kilometri de benzi de cauciuc şi creştere), cu o productivitate medie ce depăşeşte 15 tone pe post de miner. Am încheiat anul 1985 cu o producţie maximă de peste 1 0O0 000 de tone, de 164 ori mai mult decît în anul de început. Am transpus în faptă indicaţia şi îndemnul secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care afirma : „Trebuie să înţelegem că meseria de miner a devenit acum o meserie de înaltă tehnicitate, că minerul devine om cu o înaltă cultură tehnică. Minerii trebuie să acţioneze pentru a-şi ridica necontenit nivelul profesional, conştiinţa tehnică şi, desigur, nivelul de cultură şi nivelul politic, spre a deveni astfel un detaşament şi mai puternic al clasei noastre muncitoare, detaşamentul minerilor revoluţionari în lupta pentru socialism şi pentru comunism". Avînd o asemenea directivă şi mai ales o grijă permanentă din partea secretarului general al partidului, pe plan uman, mecanizarea şi automatizarea minei noastre înseamnă azi, după douăzeci şi ceva de ani de existenţă, modernizarea mentalităţilor minereşti, a concepţiei despre minerit, a profilului social şi profesional al minerului contemporan. Adică, funcţia a creat categoria social-profesională, realitatea a impus un nou model de miner : minerul — specialist, minerul — tehnician. Azi, la indicaţia şi îndemnul Minerului de onoare al ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, mina Paroşeni a devenit pilotul modernizării mineritului românesc. Umblam în acest ianuarie, printre zăpezi, arse-n soare şi în spaţiul subpămîntean — jos rocă, sus cărbune — al unei mine cu aspect uzinal, căreia i se simte şi-i simţim clipă de clipă pulsul în fiecare casă, în fiecare loc şi chip luminat. Timpul umblă cu noi, măsurînd creşterea munţilor de comori care se-nalţă dinspre centrul pămîntului spre scoarţa terestră, parcă luîndu-i înainte clipei şi zilei de mîine. Minerul cînd îşi mecanizează abatajul, cînd îşi pregăteşte, gospodăreşte, drumul de urmat în gînd şi de binecuvîntata uşurare a efortului fizic, înscrie literă de „cărbune" şi lumină în cronica cea nouă a ţării , şi mai pune temelia zilei de mîine cînd îşi poartă ortacii spre viaţă, învăţîndu-i să se-nalţe coborînd în căutarea comorilor pămîntului. Am cunoscut mineri la Paroşeni precum Vasile Cojocaru, Mesaroş Gavrilă, Ion Cibea, Nicolae Andraşic, Fazekas Ferenc, Constantin Ciobănoiu, Ion Daniel şi mulţi alţii, oameni cu firi irezistibile, cu vorbă francă şi plină de duh, din spusele cărora răzbate concreteţea, faptele, izvorîte din întîmplări şi drame fără de care nu s-ar numi descoperitori de comori. „Răspundem ţării aşa cum şi ţara ne răspunde nouă cu grijă — ne răspunde minerul Vasile Bărbăcaru, unul din pionerii Paroşenilor —, unde s-a mai pomenit să uiţi de tirnăcop şi lopată, muncind cu maşini ultra-perfecţionate, moderne ; unde s-a mai pomenit pe pămintul ăsta să stai in casă gratuit, să ai o masă gratuit înainte de intrare in şut, unde oameni buni, decit in ţara noastră ? !". Sinceritatea bărbătească ce se imprimă adînc în modul de a se exprima o aflăm şi la minerii Gheorghe Găman, Alexandru László, lăcătuşul Constantin Cimpoeşu, Petru Cocotă, Virgil Dumitrescu, electricianul Petru Manea, cîţiva din cei 64 de întemeietori ai citadelei minereşti numită azi cu mîndrie : Paroşeni. „Paroşenii, oamenii aceştia harnici şi statornici (mare lucru statornicia minerului), spunea maistrul Constantin Matei, secretarul comitetului de partid al minei, răspund prezent la marea cerinţă de cărbune a ţării. Am modernizat mina, am specializat omul, dar n-am uitat să-i „modernizăm" şi jur-imprejurul. Mina noastră dispune (in ciuda izolării de oraşele Vulcan şi Lupeni) de cea mai diversificată bază sportivă şi de agrement din ţară. Pentru 1 560 de oameni ai muncii, am construit, prin autodotare, două terenuri de fotbal (in lunca Jiului), trei terenuri de tenis de cîmp, iar în „munte", o cochetă cabană cu 16 camere unde minerii îşi petrec timpul liber. Din iniţiativa noastră s-a construit la Eforie Nord (Meduza) o bază „tip chemping", cu 17 căsuţe unde 34 de mineri cu familiile (pe serie) işi petrec concediul de odihnă. In acest spaţiu al muncii, semnificaţiile realizărilor noastre trebuie căutate nu doar in grafice, în rapoarte de muncă ci, mai ales în conştiinţa şi mîndria omului. in esenţă, tot ce facem vizează omul, viaţa, munca lui, aspiraţiile şi împlinirile lui, conjugate cu interesele generale. Eu zic aşa : prin grija şi îndemnul secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Minerul nostru de onoare, realitatea Paroşenilor, ca mai toate ctitoriile ţării, înseamnă progres, înseamnă civilizaţie". Ceea ce se înfăptuieşte azi în minerit face parte din noua istorie românească. Din acel peisaj în care istoria aşază motive naţionale pe giganţi de energie, în care acţionează forţa celor mai Noi Ctitorii ale Epocii Ceauşescu, cea mai fertilă pentru poporul nostru, din acel peisaj în care supersonicele străbat azururi cu freamăt de bucium carpatin, din acest peisaj în care se înscriu cu alte drumuri şi anii 1986-2000, ani în care sufletul românesc aspiră la universalitate. Viaţa şi munca minerului din vadul Paroşenilor ne aduc aminte de istorie. „Aş vrea să apuc a vedea realizările noastre, îmi spunea Nicolae Andraşic, unul dintre cei mai destoinici mineri din Paroşeni, cind numele unei ctitorii româneşti, aşa cum este şi a noastră, ne vor aduce aminte, peste timp, de anii-lumină in care am muncit cu folos şi am făcut-o cu sentimentul că nimic din ceea ce facem pentru numele şi prosperitatea patriei noastre nu-i prea mult, fiindcă, niciodată nu vom obosi pentru ţelul măreţ pe care ni l-am propus". Aşa s-a hotărît viitorul acestei îndeletniciri vechi de milenii pe cuprinsul Văii Jiului. De cînd s-au pus bazele Paroşenilor au trecut douăzeci şi ceva de ani. Marele salt continuă şi azi, fiind una dintre cele mai convingătoare demonstraţii despre ce s-a realizat în cea mai fertilă epocă din istoria ţării sub semnul generos al gîndirii şi luptei revoluţionare. Pentru că în inimile şi mintea oamenilor adîncului, gîndul şi fapta întîiului Miner de onoare al ţării au sădit credinţa că meseria de miner trebuie să facă un nou salt calitativ într-o epocă, Epoca Nicolae Ceauşescu, constelaţie de adevăr şi faptă sub care intrăm în viitor, conduşi de cel mai iubit fiu al poporului nostru, prin a cărui voinţă şi muncă ne-am cucerit definitiv dreptul la adevăr. Dumitru Demonaşcu Un spaţiu al muncii şi al statorniciei RAMURI nr. 1 (259) • 15 ianuarie 1986 , pag. 3