Ramuri, 1986 (Anul 23, nr. 1-11)

1986-01-15 / nr. 1

OMAGIU PREŞEDINTELUI Ianuarie se topea alb şi pe sub dealu­rile golaşe, pe sub creste şi pe sub brazi şi goruni se auzea parcă foşnetul tainic al altor păduri ascunse sub albia Jiului (numit de Vest), rîul ce poartă cu el dulci doine ardelene, intrat în legendele locurilor, mar­tor al atîtor fapte de o extraordinară sem­nificaţie istorică : „O, fiule în umeri şi steaua lingă frunte / ne dai temeritatea puterii de-a sui / prin timpul nostru slovă şi flacără şi munte / prin aripile faptei de fiecare zi...". Lingă undele lui se află şi mina Paroşeni, loc fără trecut şi istorie, doar în aparenţă, dar de care şi-au legat destinul mii de oameni. O mină de cărbuni, în chiar inima Vîlcanului, cu contururi adinei în dealurile Bodeştilor şi Pîrvuleştilor, poate şi mai departe sub poalele Retezatului, spa­ţiu al muncii devenit reper în industria energetică a ţării. Pînă în 1965 viaţa a vrut ca oamenii trăi­tori în vadul cu nume de pădure „petrifi­­cată" să păstorească mai mult turmele de oi şi cai pe văile munţilor, ba au mai şi înjghebat undeva, foarte aproape de albia Jiului, acum douăzeci de ani, cea mai mo­dernă dintre minele dătătoare de comori : Paroşenii. Aici, în locul acesta de sub Vîl­­can şi Retezat, într-o zi senină de octom­brie 1968, aici unde începuse a se oficia din zori şi pînă în zori ceremonia trezirii la viaţă a cărbunelui, oamenii acestui loc s-au sfătuit gospodăreşte cu conducătorul parti­dului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cam ce anume ar mai lipsi pentru ca această me­serie a bărbăţiei şi curajului, a temerităţii şi dăruirii să devină şi una a calităţii umane. „Dorim ca prin urgentarea mecanizării lu­crărilor, sublinia cu acel prilej secretarul ge­neral al partidului, prin introducerea utila­jelor complexe, de mare productivitate, să uşurăm munca minerilor, să îmbunătăţim condiţiile de muncă in general şi, totodată, să asigurăm o creştere mai accentuată a productivităţii şi sporirea producţiei de căr­bune de care patria noastră are nevoie pen­tru dezvoltarea sa economico-socială". întreprinderea minieră Paroşeni este soco­tită cea mai dificilă mină din Valea Jiului datorită marilor presiuni în straturi, dar şi cea mai bine echipată şi mecanizată. Prin­cipala preocupare a minerilor şi specialişti­lor de aici o constituie acum modernizarea şi automatizarea totală a lucrărilor din aba­taje. Ce înseamnă în 1986 aceasta ? In linii mari, se traduce prin susţinerea tavanului de scuturi metalice cu acţionare hidraulică, prin tăierea cărbunelui cu combina şi eva­cuarea lui cu puternice transportoare meta­lice şi benzi de cauciuc. Eficienţa ? Ne re­zumăm la a da numai cîteva exemple. In 1985 producţia de cărbune a crescut cu 20 la sută faţă de 1980, gradul de mecanizare şi automatizare depăşit­d 96 la sută, trans­portul continuu, comunicarea şi organizarea producţiei interfonizată, avînd la dispoziţie şi televiziunea industrială cu circuit închis pentru urmărirea procesului de producţie. Concomitent cu introducerea de utilaje teh­nologice moderne, adîncul minei este dotat cu instalaţii şi aparatură menite să spo­rească gradul de securitate a muncii : sta­ţie de degazare, instalaţii telegrizometrice de urmărire a gazelor de mină, aparatură pentru controlul funcţionării instalaţiilor din subteran. Este, într-adevăr, un drum epocal între ceea ce se fundamenta aici în 1965 şi ceea ce s-a înfăptuit acum. E un drum care simbolizează talentul cu care omul adîncu­­lui şi-a însuşit această măiestrie de înnoire, forţa şi conştiinţa sa de ctitor. Toate astea, şi multe altele, sunt argumentele unui ingi­ner miner (născut la Aninoasa în 1937), unul din pionerii acestei mine pilot a mineritului românesc. „ In desele vizite de lucru ale secreta­rului general al partidului la mina noastră, relata Ioan Besserman, directorul minei, am primit indicaţii preţioase şi sprijin moral şi material pentru ridicarea tehnică a minei şi înnobilarea meseriei de miner. Paroşeni este cea mai modernă mină din România, dar şi un perimetru al calităţii umane, devenind un vast laborator al mineritului modern, un cen­tru puternic al experienţei avansate, o înaltă şcoală de muncă şi experienţă revoluţionară. Dispunem de modernizare totală în abataje şi transportul producţiei la zi (în ziua do­cumentării se aflau în funcţiune 6 aseme­nea uzine subterane, 17 kilometri de benzi de cauciuc şi creştere), cu o productivitate medie ce depăşeşte 15 tone pe post de mi­ner. Am încheiat anul 1985 cu o producţie maximă de peste 1 0O0 000 de tone, de 164 ori mai mult decît în anul de început. Am transpus în faptă indicaţia şi îndemnul se­cretarului general al partidului nostru, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, care afirma : „Trebuie să înţelegem că meseria de miner a devenit acum o meserie de înaltă tehni­citate, că minerul devine om cu o înaltă cul­tură tehnică. Minerii trebuie să acţioneze pentru a-şi ridica necontenit nivelul profe­sional, conştiinţa tehnică şi, desigur, nivelul de cultură şi nivelul politic, spre a deveni astfel un detaşament şi mai puternic al clasei noastre muncitoare,­­ detaşamentul minerilor revoluţionari în lupta pentru socia­lism şi pentru comunism". Avînd o aseme­nea directivă şi mai ales o grijă permanentă din partea secretarului general al partidu­lui, pe plan uman, mecanizarea şi automa­tizarea minei noastre înseamnă azi, după douăzeci şi ceva de ani de existenţă, mo­dernizarea mentalităţilor minereşti, a concep­ţiei despre minerit, a profilului social şi pro­fesional al minerului contemporan. Adică, funcţia a creat categoria social-profesională, realitatea a impus un nou model de miner : minerul — specialist, minerul — tehnician. Azi, la indicaţia şi îndemnul Minerului de onoare al ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, mina Paroşeni a devenit pilotul modernizării mineritului românesc. Umblam în acest ia­nuarie, printre zăpezi, arse-n soare şi în spa­ţiul subpămîntean — jos rocă, sus cărbune — al unei mine cu aspect uzinal, căreia i se simte şi-i simţim clipă de clipă pulsul în fie­care casă, în fiecare loc şi chip luminat. Timpul umblă cu noi, măsurînd creşterea munţilor de comori care se-nalţă dinspre centrul pămîntului spre scoarţa terestră, parcă luîndu-i înainte clipei şi zilei de mîine. Minerul cînd îşi mecanizează abatajul, cînd îşi pregăteşte, gospodăreşte, drumul de ur­mat în gînd şi de binecuvîntata uşurare a efortului fizic, înscrie literă de „cărbune" şi lumină în cronica cea nouă a ţării , şi mai pune temelia zilei de mîine cînd îşi poartă ortacii spre viaţă, învăţîndu-i să se-nalţe coborînd în căutarea comorilor pămîntului. Am cunoscut mineri la Paroşeni precum Vasile Cojocaru, Mesaroş Gavrilă, Ion Cibea, Nicolae Andraşic, Fazekas Fe­renc, Constantin Ciobănoiu, Ion Daniel şi mulţi alţii, oameni cu firi irezistibile, cu vor­bă francă şi plină de duh, din spusele că­rora răzbate concreteţea, faptele, izvorîte din întîmplări şi drame fără de care nu s-ar numi descoperitori de comori. „Răspundem ţării aşa cum şi ţara ne răspunde nouă cu grijă — ne răspunde minerul Vasile Bărbă­­caru, unul din pionerii Paroşenilor —, unde s-a mai pomenit să uiţi de tirnăcop şi lo­pată, muncind cu maşini ultra-perfecţionate, moderne ; unde s-a mai pomenit pe pămin­­tul ăsta să stai in casă gratuit, să ai o masă gratuit înainte de intrare in şut, unde oa­meni buni, decit in ţara noastră ? !". Sin­ceritatea bărbătească ce se imprimă adînc în modul de a se exprima o aflăm şi la minerii Gheorghe Găman, Alexandru László, lăcătuşul Constantin Cimpoeşu, Petru Coco­tă, Virgil Dumitrescu, electricianul Petru Ma­nea, cîţiva din cei 64 de întemeietori ai citadelei minereşti numită azi cu mîn­­drie : Paroşeni. „Paroşenii, oamenii aceş­tia harnici şi statornici (mare lucru stator­nicia minerului), spunea maistrul Constantin Matei, secretarul comitetului de partid al minei, răspund prezent la marea cerinţă de cărbune a ţării. Am modernizat mina, am specializat omul, dar n-am uitat să-i „mo­dernizăm" şi jur-imprejurul. Mina noastră dispune (in ciuda izolării de oraşele Vulcan şi Lupeni) de cea mai diversificată bază sportivă şi de agrement din ţară. Pentru 1 560 de oameni ai muncii, am construit, prin autodotare, două terenuri de fotbal (in lunca Jiului), trei terenuri de tenis de cîmp, iar în „munte", o cochetă cabană cu 16 ca­mere unde minerii îşi petrec timpul liber. Din iniţiativa noastră s-a construit la Efo­rie Nord (Meduza) o bază „tip chemping", cu 17 căsuţe unde 34 de mineri cu familiile (pe serie) işi petrec concediul de odihnă. In acest spaţiu al muncii­­, semnificaţiile realizărilor noastre trebuie căutate nu doar in grafice, în rapoarte de muncă ci, mai a­­les în conştiinţa şi mîndria omului. in esenţă, tot ce facem vizează omul, viaţa, munca lui, aspiraţiile şi împlinirile lui, conjugate cu interesele generale. Eu zic aşa : prin grija şi îndemnul secretarului general al partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Minerul nostru de onoare, realitatea Paroşenilor, ca mai toate ctitoriile ţării, înseamnă progres, înseamnă civilizaţie". Ceea ce se înfăptuieşte azi în minerit face parte din noua istorie românească. Din acel peisaj în care istoria aşază motive naţionale pe giganţi de energie, în care acţionează forţa celor mai Noi Ctitorii ale Epocii Ceauşescu, cea mai fertilă pentru poporul nostru, din acel peisaj în care supersonicele străbat azururi cu freamăt de bucium car­patin, din acest peisaj în care se înscriu cu alte drumuri şi anii 1986-2000, ani în care sufletul românesc aspiră la universalitate. Viaţa şi munca minerului din vadul Paro­şenilor ne aduc aminte de istorie. „Aş vrea să apuc a vedea realizările noastre, îmi spu­nea Nicolae Andraşic, unul dintre cei mai destoinici mineri din Paroşeni, cind numele unei ctitorii româneşti, aşa cum este şi a noastră, ne vor aduce aminte, peste timp, de anii-lumină in care am muncit cu folos şi am făcut-o cu sentimentul că nimic din ceea ce facem pentru numele şi prosperita­tea patriei noastre nu-i prea mult, fiindcă, niciodată nu vom obosi pentru ţelul măreţ pe care ni l-am propus". Aşa s-a hotărît viitorul acestei îndeletniciri vechi de milenii pe cuprinsul Văii Jiului. De cînd s-au pus bazele Paroşenilor au trecut douăzeci şi ceva de ani. Marele salt con­tinuă şi azi, fiind una dintre cele mai con­vingătoare demonstraţii despre ce s-a rea­lizat în cea mai fertilă epocă din istoria ţării sub semnul generos al gîndirii şi luptei re­voluţionare. Pentru că în inimile şi mintea oamenilor adîncului, gîndul şi fapta întîiului Miner de onoare al ţării au sădit credinţa că meseria de miner trebuie să facă un nou salt calitativ într-o epocă, Epoca Nicolae Ceauşescu, constelaţie de adevăr şi faptă sub care intrăm în viitor, conduşi de cel mai iubit fiu al poporului nostru, prin a cărui voinţă şi muncă ne-am cucerit definitiv drep­tul la adevăr. Dumitru Dem­­onaşcu Un spaţiu al muncii şi al statorniciei RAMURI nr. 1 (259) • 15 ianuarie 1986 , pag. 3

Next