Renaşterea Bănăţeană, iulie 2005 (Anul 17, nr. 4698-4723)

2005-07-22 / nr. 4716

OBĂNĂȚEANĂ Director onorific prof. dr. Josif Constantin Drágán Nr. 4716 - vineri, 22 iulie 2005 -16 pagini + programe TV - 60 bani (6000 lei) Cât timp au fost la Putere, PSD-iștii au afișat o aroganță de nemaiîntâlnit. Cei mai mulți dintre cei care puseseră mâna pe o funcție se credeau șefi pentru tot­deauna și nu ar fi acceptat în ruptul capului că vre­murile se mai schimbă și, o dată cu ele, și cei care au frâiele în mână. Asta i-a costat foarte mult pe social­­democrați, care au intrat în opoziție tocmai când credeau că l-au luat pe Dumnezeu de un picior. După alegeri, nu puțini au fost cei care erau de părere că, dacă nu erau atât de îngâmfați și plini de ei, PSD-iștii ar fi putut fura până se plictiseau, că tot ar fi rămas la Putere. Preferând disprețul și aroganța în locul unui zâmbet sau al unei vorbe de încurajare, chiar dacă ar fi fost doar de "fațadă", social-democrații au fost taxați de editorial Experți în comunicare alegători, care mai bine suportă să fie furați sau mințiți decât să li se râdă în nas. Imediat, după alegeri, s-a crezut că epoca îngâmfaților a apus și că noii politicieni aflați la guvernare vor fi mai deschiși, mai populari, "mai aproape de oameni", așa cum suna un slogan PSD- ist, de la o campanie electorală ceva mai îndepărtată. Cu surprindere, constatăm că s-au schimbat doar con­ducătorii, nu și metehnele. Nu ne legăm, aici,de capaci­tatea lor managerială, de modul în care gestionează banii publici, de felul în care susțin interesele celor pe care îi reprezintă sau de cât de onești și corecți sunt atunci când e vorba despre afaceri personale. Avem în vedere doar modul de comunicare pe care noua Putere romovează în relația cu cetățenii: aceeași distanță, u­­­rganță și dispreț, de parcă autoritățile ar fi niște extrate­reștri, care nu au ce discuta cu muritorii de rând. De la premierul Tăriceanu, care și-a făcut, deja, un renume, din atitudinea sfidătoare pe care o manifestă atunci când, forțat de împrejurări, mai trebuie să se întâlnească și cu necăjiții din popor, și până la directorii din județe, transformați în mari șefi care umblă numai cu nasul pe sus, întâlnești veșnica problemă de pe urma căreia a avut de suferit PSD-ul: aroganța dusă la extrem. Este, totuși, de neînțeles cum de nu pricep cei care ne conduc că o manieră mai deschisă de lucru le-ar putea ascunde alte păcate, de care, slavă Domnului, nu duc lipsă. Poate, ar trebui să angajaze mai mulți experți în comunicare, care să-i învețe cum să se poarte cu oamenii. Altfel, deznodământul nu e greu de anticipat... SILVIU FLORESCU PAGINI AURII GOLDEN PAGES Când ai nevoie de o mână de ajutor www.paginiaurii.ro Cruceni, durerea refluxului □ După inundații, lovește "Varianta" □ Să iei viața de la capăt­­aSe duc cocorii, vine speranța Pagina 7 * Noi explozii, la Londra! VREI UN TELEVIZOR PE SĂPTĂMÂNĂ? ABONEAZĂ-TE LUNĂ DE LUNĂ! Pentru cine-i informat, milioanele s-au dublat! Apelând la abonament, în luna august, 10 numere de ziar vă revin gratuit! televizor x EUROCOLOR 1.000.000 lei !4 Campania promoțională declanșată de "Renașterea bănățeană" devine din ce în ce mai ispititoare: începând cu luna iunie a.c., cei mai fideli cititori ai celui mai bun ziar din zona de vest pot câștiga câte un televizor color în fiecare săptămână! Și nu doar atât, premiile în bani s-au dublat, oferindu-se, acum, zece milioane de lei lunar! Modalitatea de participare la concurs este următoarea: chitanța de abonament trebuie expediată pe adresa redacției, Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 8, menționând pe plic "Abonează-te și vezi color", luna sau lunile de abonament, numele și prenumele, adresa și numărul de telefon. Premiile se vor acorda în fiecare săptămână, prin tragere la sorți, data limită de trimitere a chitanțelor fiind ziua de 5 (data poștei) pentru luna în curs. Nu se acordă contravaloarea în bani a televizoarelor. Așadar, nu ezitați, vă abonați și câștigați! Prețul unui abonament pentru luna august rămâne neschimbat: 100.000 lei, plus taxele poștale. Se pot contracta abonamente pe următoarele trei luni la același preț. Abonamentele se pot face la toate oficiile și factorii poștali din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, până marți, 26 iulie, iar la chioșcurile Timpress din Timișoara și la cele ale Rodipet, până sâmbătă, 30 iulie a.c. in

Next