Renaşterea Bănăţeană, decembrie 2011 (Anul 23, nr. 6661-6683)
2011-12-08 / nr. 6666
înghețarea pensiilor și a salariilor în 2012 este constituțională Curtea Constituțională a respins ieri sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheață pensiile și salariile bugetare pentru 2012. "Cu privire la obiecțiile referitoare la neconstituționalitatea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 80/2010 pentru modificarea și completarea articolului 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Curtea Constituțională a constatat, cu majoritate de voturi, că acestea sunt constituționale", informează, într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională. în 16 noiembrie, președintele Traian Băsescu declara, la RRA, că indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a înghețării pensiilor și salariilor în anul 2012, "bani nu există". "Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituțională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti", a spus președintele Traian Băsescu, referindu-se la legea de aprobare a OUG 80/2010 prin care se îngheață pensiile și salariile în anul 2012 și care a fost contestată de opoziție la Curtea Constituțională. (M.F.) Nr. 6666 - joi, 8 decembrie 2011 - 16 pagini - 1,5 lei Există o mafie a medicamentelor, la care sunt părtași medici și distribuitori Susține Rodica Vlad, patroana unui lanț de farmacii Problemele apărute pe piața farmaceutică din Timișoara par să își aibă explicații care nu țin de o competiție corectă. Mai degrabă, ar fi vorba de o tentativă de monopol pe care o încearcă anumiți distribuitori de medicamente, cu complicitatea unor medici. Timișoreanca Rodica Vlad, patroana unui lanț de farmacii, demască practicile neortodoxe ale unui sistem care acaparează tot mai mult piața internă: "Ne confruntăm cu o criză indusă de distribuitorii de medicamente, care vor să-și asigure supremația și nu agreează concurența. Continuare în pagina 3 Cine plătește oalele sparte? Oricât de anevoioasă ar fi procedura de obținere a unei despăgubiri în situația în care sunteți lovit de o mașină al cărei proprietar deține asigurare de răspundere civilă auto, se cheamă că, de bine, de rău, după o perioadă mai lungă ori mai scurtă, paguba vă este acoperită. Mai grav este atunci când accidentul de circulație se lasă cu vătămări corporale, iar cel care v-a lovit nu are asigurare RCA, s-a aflat la volanul unei mașini cu număr străin ori a fugit de la locul accidentului. în aceste cazuri, vă puteți, totuși, adresa Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), la care participă ca membri toți asigurătorii care au dreptul să încheie pe teritoriul României asigurarea de răspundere civilă ce rezultă din folosirea autovehiculelor, indiferent dacă sunt persoane juridice române sau străine. Continuare în pagina 4 Experiment pe autostradă Chiar și când lucrurile par a decurge normal (adică extrem de rar), atunci când vine vorba de autostrăzile aflate în lucru în diferite zone din țară, românii s-au obișnuit să aibă o percepție negativă. Așa par să se fi petrecut lucrurile și ieri, când o știre despre stadiul recent inauguratului tronson Arad-Nădlac din Autostrada Vestului a făcut înconjurul țării: potrivit acesteia, tronsonul în cauză a început să fie demolat înainte de a fi realizat, muncitorii angajați la investiție primind dispoziție să înlăture stratul de pământ pe care tocmai l-au așezat la temelia viitoarei căi de rulare. Cu o promptitudine care, în sine, e lăudabilă, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a furnizat, printr-un comunicat difuzat ieri, explicațiile necesare: operațiunea semnalată de presă este reală, numai că - se spune în precizare - nu este vorba de reeditarea isprăvilor Meșterului Manole (care, spune legenda, "ziua ce lucra, noaptea se surpa"), ci de o metodologie uzuală de testare. Acestea sunt "proceduri obișnuite pentru stabilirea tehnologiei de execuție a lucrărilor de terasamente în funcție de materialul de umplutură disponibil și natura terenului de fundare", se mai spune în comunicat, care subliniază că "refacerea tronsoanelor experimentale nu constituie un motiv de îngrijorare cu privire la respectarea termenului de execuție". Noi îi credem pe cuvânt, problema e că avem o lungă istorie a promisiunilor neonorate cu privire la autostrăzi care au, la această oră, în întregul lor, doar statut de "loturi experimentale". (L.N.) Titlurile zilei Profesoara pomilor fructiferi Rata de Câmpeni oprește în stație nouă la Topolovățu Mare Declarații contradictorii în procesul "mafiei imobiliare" Satul cu cinci biserici Pagina 6 Pagina 2 j Pagina I www.renașterea .ro CURSUL VALUTAR 4,305 lei $ 3,2504 lei 180,4293 lei/giram VREMEA, MAINE