Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1935 (Anul 2, nr. 1-3)

1935-03-01 / nr. 3

662 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE de a-l citi prea devreme. Pentru că, trebue s’o spunem, Zari­­fopol a fost singurul « bătrân » care a militat eficace contra pseudo-valorilor ce exasperau şi pe tineri: diletantismul, lipsa de autenticitate, de substanţă, spoiala, improvizaţia, confuzia. Şi el lupta tot pentru aceleaşi valori: claritatea, autenticitatea, precizia, tehnica. A fost o adevărată nefericire pentru noi di­stanţa pe care am menţinut-o faţă de Zarifopol. Dar, cred că ea se explică. Acele plicticoase imponderabile... MIRCEA ELIADE A FI...........MOLDOVEAN îmi amintesc de înmormântarea unui bătrân boier moldo­vean, care venise să-şi sfârşească zilele într’una din casele cu apartamente ale Bucureştilor de astăzi, indiferente şi fără per­sonalitate. In urma raclei care atârna cât un fulg pe umerii cioclilor, venea o ceată de oameni în straie ciudate: pantaloni cu tururi de şalvari, lungi jachete sau redingote demodate, înalte gulere scrobite, lavaliere, plastroane, gambete minuscule aşezate pe-o ureche sau largi sombreruri adumbritoare. Tabloul acesta cu Moldoveni autentici şi demodaţi îmi răsărea în minte mai deunăzi, citind însemnările unui belfer ale d-lui Ioachim Botez. Căci « belferul » este nu numai o denumire, ci şi o concepţie de a fi, particulară Moldovei. In Iaşii vechii tradiţii cărturăreşti mai stăruie încă vie tradiţia belferului cu lavalieră şi pălărie cu borduri mari, urmaş al iluştrilor dascăli de la sfârşitul vea­cului trecut. Tradiţie de rară pregătire ştiinţifică, de devota­ment pentru cariera îmbrăţişată şi de satisfacţie în însăşi în­deplinirea misiunii. Există, în Moldova, un fel de « mesianism » al belferiei, şi d. Botez este unul dintre cei mai buni repre­zentanţi ai săi. A fost o şcoală de critică literară care se complăcea în fixarea comparativă a valorilor literare: Eminescu sau Alecsandri? Cu prilejul lecturii volumului d-lui Botez, am auzit rostindu-se nu­mele lui Calistrat Hogaş. In afară de belferie şi de Moldova, nu văd nici o apropiere posibilă între aceşti doi scriitori. Dacă nu ar fi decât felul de a nara, atât de îndepărtat, la d. Botez, de genul « sfătos » al lui Hogaş, şi materialul de limbă cu totul diferit, mi se pare că am avea tot cuvântul să-l clasăm — dacă e absolută nevoie de o clasificare — într-o despărţitură aparte şi la un etaj superior, alături de cei mai buni scriitori ai noştri. Puţini scriitori, în literatura noastră, au scris despre copii cu atâta înţelegere şi emoţie reţinută. Naturală, la un moldovean,

Next