Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1936 (Anul 3, nr. 1-3)

1936-02-01 / nr. 2

452 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE înţelege din inima oraşului, din bibliotecă şi muzeu. Lucrarea laolaltă a studenţilor cu purtătorii acestui stil de viaţă româ­nească poate avea nebănuite consecinţe pentru cultura noastră. « Inspiraţia populară » şi « motivele folklorice » din arta şi literatura românească modernă au eşuat de cele mai multe ori, pentru că era o inspiraţie exterioară, formală, decorativă. Geniul popular româ­nesc nu va putea fertiliza inspiraţia şi inteligenţa elitelor, decât când se va înlocui tehnica motivelor exterioare (ritmul poeziei populare, decorul ţărănesc, genul « Brumărescu », genul « Rodica », etc.) printr’o tehnică nouă, care s’ar putea numi actualizarea prezenţei fantastice. Or, tocmai această « prezenţă fantastică » — semnificativă şi caracteristică oricărei colectivităţi creatoare — este ceea ce descoperă experimental studenţii din Echipele Regale. Descoperirea aceasta, pe care nici o învăţătură nu o poate înlocui, poate avea influenţe adânci în destinele culturii româneşti moderne. Incă odată, gândul şi voinţa regală intervin creatoare în spiri­tualitatea românească. MIRCEA ELIADE MAGLAVIT Un cuvânt de o sonoritate stranie. Are în amestecu-i de sunete o armonie imposibil de desluşit, despre care nu poţi spune dacă te desfată şi te cucereşte, sau îţi stârneşte temere ascunsă, dusă până la fiorii spaimei. Simţi într’însul un curent, în acelaşi timp luminos şi ameţitor, de vrajă, sau de magie, o fatalitate împletită din stră­lucitoare aurori ale providenţei şi vâltori smolite de iad. In el par a se întruni binele şi răul, calamitatea şi mântuirea, pentru a con­cura, a rivaliza, a se desfăşura la extrem, a se îmbia reciproc, a se îmbrăţişa, a se contopi într’o sărutare supremă şi a se rezolvi una într’alta ca două emanaţiuni, egal de necesare, ale unei aceleiaşi divinităţi fecunde. Personalităţi din domeniul filologiei şi al istoriei geografice, ne vor lămuri cândva asupra înţelesului şi originii cuvântului. Şi totuşi există, trăeşte, în sensul şi moralul lucrurilor un ce până la care toată ştiinţa documentară nu poate ajunge. .. pentru că realul, materialul, e pieritor. E ca un trup, care devine cadavru, şi apoi pulbere, şi apoi nimic, lăsând în urmă-i un etern impon­derabil, pe care nu-l pot vedea şi trăi decât acei care au şi alte mijloace de cunoaştere a lumii şi a vieţii, pe lângă simţurile obiş­nuite, pe lângă cărţi, instrumente şi aparate, imaginaţie şi rutină a experimentării, sau vaste calcule matematice... Maglavita! O tonalitate slavo-daco-indică. Dureroasă nostalgie a cerului. Des­­mierdare, entuziasmul largurilor înverzite și a văpăilor de soare.

Next