Revista Fundaţiilor Regale, iulie-septembrie 1938 (Anul 5, nr. 7-9)
1938-08-01 / nr. 8
442 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE fluenţat cel mai mult literatura tânără bengaleză sunt James Joyce, John dos Passos şi Aldous Huxley, exact scriitorii cu o tehnică improprie limbii bengaleze. Asta, după cum se vede şi din cartea profesorului Alexeiev, e în plină « criză profană ». Artiştii tineri renunţă în conformitate cu cărţile dernierări venite de la New-York şi Londra. Dar, din fericire, toate aceste « revoluţii » sunt doar experienţe. Şi Tagore a debutat imitând poeţii englezi. Şi, apoi, două continente i-au imitat arta... MIRCEA ELIADE NOTĂ LA BERDIAEFFEUL ŞI FUNCŢIUNEA SOCIALĂ A SINGURĂTĂŢII Prometeică apare, în gândirea lui Berdiaeff, încercarea de reabilitare a eului. Nu este numai o critică a raţionalismului aceea pe care o încearcă filosoful rus, dar mai degrabă o demnă promovare a fiinţei umane, în raportul său necesar cu lumea dinafară. De modul cum idealismul raţionalist crezuse că rezolvă problema eului, depindeau o serie întreagă de consecinţe logice, toate conducând către înfrângerea subiectului de obiect, deşi oricare dintre gânditorii criticişti ai veacului trecut recunoştea, în planul iniţial al existenţei, primatul raţiunii omeneşti. Dar acest lucru nu era suficient pentru a da satisfacţiune omului, faţă cu realitatea contingentă, circumstanţială. A explica, asemenea lui Fichte, şi în genere asemenea idealiştilor din şcoala romantică, provenienţa logică a eului, înseamnă în primul rând, a presupune existenţa obiectului în compoziţia elementară a eului. înrudirea genetică dintre subiectul gânditor şi non-eu, atât de transparentă şi de cauzal implicată de Fichte în determinarea nativă a eului, nu face decât să contamineze eul de « impurităţile » elementare ale obiectului. Berdiaeff apare de-a dreptul revoluţionar când încearcă să întemeieze existenţa eului în afară de logică. Eul nu este aşa cum s’a spus un subiect gânditor. Prin urmare nu facultatea logică, raţiunea, conştiinţa este trăsătura caracteristică, nativă şi determinantă a eului. Or, dealungul întregului criticism şi absolut toţi filosofii romantici admiteau ipoteza logică a eului. Eul era conştiinţă, era raţiune, era logică, şi acest lucru venea tocmai de la Descartes... Dar vorbeam despre « Consecinţele » care derivă din considerarea eului în plan logic. Dacă eul este din începuturi conştiinţă, adică raţiune, cum tiparele noastre de cunoaştere sunt sensibil determinate (în gândirea critică) de către stabilirea apriorică a.