Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1940 (Anul 7, nr. 1-3)

1940-01-01 / nr. 1

MESAJUL LU JEAN GIONO 195 picioare. Şi nu vine nimeni să le ceară. Până se îndură gazda auto­rului, «domnul Grigore », să i le cumpere pe şapte lei; adică, să-i dea rachiu de şapte lei, «un păhărel cât să-i dai de două ori pe gât ». Iată-l pe Ivan Şişcov, căruia trei necunoscuţi îi puseseră peste noapte foc la snopurile de grâu. » Sub pălăria enormă de paie, murdară, înnegrită, plină de praf, care îi apăra capul de razele puternice ale soarelui, faţa lui nemişcată, dar cu expresie foarte vie, părea a unei statui de piatră, care ar reprezenta durerea ». Iată-l pe pescarul lipovean care filozofează, văzând trupul unei fete înnecate: «Dacă n’o fi cunoscut om, păcat mare de ea cum a murit. Dacă a ştiut ce e omul, tot a avut ceva dela viaţă ». Sau Turcii dela tribunalul din Silistra. Sau Leizăr Şiman, personaj hotinean. Sau şeful bandei electorale care vorbeşte într’o sina­gogă. Sau hotelierul din Lipnic-Atachi... In deosebi acesta din urmă este un personaj emoţionant. Bătrânul care venea în fiecare zi la gară, în aşteptarea unui vizitator pe care să-l poată convinge să tragă la hotelul lui, asigurându-şi astfel măcar pâinea familiei pe ziua aceea. « Cât de importantă va fi fost pentru ei plecarea, în haine bine periate, a bătrânului, în dimineaţa aceea la gară ! Pe ceasul murdar din bucătărie, vor fi privit, cu înfrigurare, cum trec clipele, până la sosirea trenului. Unul din băieţi, mai nerăbdător, a început să facă de strajă la fereastră. Vine, trebue că a strigat el deodată, prins de bucurie. In lungul străzii se vedea cum bătrâ­nul soseşte, cu un necunoscut, cu valiză şi trencheoat. Şi toată familia a dat năvală în geamlâc. » Nu e singura scenă din care ne putem convinge că d. Geo Bogza izbuteşte să ne înfăţişeze nu numai puterile elementale şi masele de oameni, ci şi oameni vii, care să nu mai semene cu alţii. Cartea d-lui Bogza — cu toate că se numără printre cărţile cele mai deprimante din literatura noastră — nu aduce numai un pei­saj românesc cu totul necunoscut, dar şi câţiva oameni pe care nu prea suntem obişnuiţi să-i întâlnim în epica noastră contem­porană. MIRCEA ELIADE MESAJUL LUI JEAN GIONO In viaţă nu depănăm numai momentul fugitiv, ci căutăm mai cu deosebire sensuri vitale, adevăruri necesare plăsmuirii noastre sufleteşti; şi tot astfel, în lecturile noastre nu parcurgem numai cărţi al căror conţinut este tangenţial alcătuirii noastre interioare, ci urmărim operele în a căror substanţă se concentrează şi se ex­primă puternic năzuinţele noastre adânci. Mărturisim indirect, în 181

Next