Romînia Liberă, ianuarie 1956 (Anul 14, nr. 3496-3520)

1956-01-03 / nr. 3496

Pag. 2-aRomânia libera SCHIMB DE EXPERIENŢĂ INTRE SFATURILE POPULARE MUNCĂ ROD­NI­C . Vîntul suflă tot mai tăios. Tot mai des picăturile de ploaie se schimbă în fulgi de nea. Cu gulerele paltoanelor ridicate trecătorii grăbesc pasul. Copacii dezgoliţi îşi pleacă şi ei nepu­tincioşi crengile în faţa crainicilor iernii. La sate, locul către care îi poartă paşii pe tineri şi vîrstnici în serile acestea reci, este căminul cul­tural. S-au gîndit oare la aceasta din vreme comitetele executive şi condu­cerile instituţiilor culturale ? Au pre­gătit oamenilor săli luminate, încăl­zite, programe variate şi folositoare? Dacă vom întreba comitetul executiv a! sfatului popular raional Piteşti ne va răspunde afirmativ. De aceea cre­dem că este bine să poposim ceva mai mult la acest sfat popular pentru a afla măsurile luate pentru o bună desfăşurare a muncii culturale pe timpul iernii. Un plan prinde viaţă Creionul se mişcă încet pe hîrtie urmărind cu atenţie rîndurile scrise, apoi face cîte o cruce în dreptul unor aliniate sau înseamnă cîte ceva în dreptul altora. Obiceiul tov. Ion Con­stantin, şeful secţiei culturale raionale, este ca de 2—3 ori pe săptămînă să cerceteze atent planul de muncă al secţiei şi să însemne deopotrivă ce s-a realizat şi ce nu. La această a doua parte el adaugă şi cauza care a făcut să întârzie îndeplinirea sarcinilor res­pective. Acum de pildă creionul s-a oprit o clipă deasupra aliniatului „învăţămînt agricol“. O însemnare sumară arată că în cuprinsul raionului s-au deschis 49 cercuri agrotehnice şi 38 cicluri de conferinţe. Pentru a interesa cît mai mult ţără­nimea muncitoare, secţia culturală raională în colaborare cu secţia de în­văţămînt şi cea agricolă au ţinut seama la organizarea cercurilor de specificul ocupaţiei sătenilor. Astfel în satele Bradu de Sus şi Bradu de Jos s-au deschis cercuri agrotehnice, iar în satul Geamăna a luat fiinţă un cerc zootehnic. In alte comune funcţio­nează cercuri pomicole şi viticole. Pentru a susţine lupta împotriva obscurantismului şi a misticismului s-a hotărît deschiderea unor cercuri de ştiinţă popularizată. Primul cerc de acest fel a fost deschis în Ciumeşti. In scopul alcătuirii unui program duminical interesant la căminele cul­turale, planul comunei făcut de secţia culturală raională şi de S.R.S.C. pre­vede ţinerea unor conferinţe de ştiinţă popularizată pe bază de material ştiin­ţific demonstrativ, planşe etc. In fie­care duminică S.R.S.C.-Ul asigură 20 de conferenţiari. O mare atenţie se acordă de către secţia culturală raională şi întăririi muncii culturale în gospodăriile agri­cole colective. Pentru aceasta s-a început organizarea a cinci colţuri roşii model. Deocamdată în comuna Valea Mare-Podgoria a luat fiinţă un astfel de colţ roşu model de care răspund 2 învăţători. Cine caută, găseşte! Raionul Piteşti are 37 de comune cu 101 unităţi culturale. Secţia cultu­rală raională are un şef şi un îndru­mător — care face şi oficiul de con­tabil. Se pune întrebarea—mai precis întrebarea şi-a pus-o tovarăşul Ion Din activitatea sfatului popular raional Piteşti privind munca culturala în timpul iernii Constantin, şeful secţiei — cum pot îndruma 2 oameni toate unităţile cul­turale, rezolvînd în acelaşi timp şi treburile ce se ivesc la raion ? Dar pentru că cine caută... găseşte, s-a căutat o soluţie şi... s-a găsit. Prin alcătuirea unui colectiv voluntar care cuprinde responsabilii culturali ai organizaţiilor de masă, dirijori de cor, instructori artistici, actori, s-a ajuns ca rezolvarea multor probleme sa se facă mai uşor... Pe aceeaşi linie se încearcă în momentul de faţă organi­zarea de astfel de colective voluntare pe centre de comună, care să sprijine munca directorilor de cămine cultu­rale. Roadele muncii acestor colective voluntare au şi început să apară. In planul secţiei culturale în această perioadă accentul s-a pus pe creşterea activităţii artistice de la căminul cul­tural. Datorită muncii pline de dra­goste dusă de instructorul Nicolae Bu­­deaţă, de actorul Titi Petripop, de in­structorii de dansuri Dumitru Lazăr şi Gheorghe Marin, în şase comune au luat fiinţă pînă acum brigăzi artistice de agitaţie. Un sprijin efectiv în a­­ceastă direcţie îl dă şi cercul literar „Zori noi" din oraşul Piteşti, care prin deplasările secretarului său şi a altor membri, în cîteva comune au reuşit să înfiinţeze şi să reactivizeze unele colective artistice de la comune. A­­ceste deplasări au făcut posibilă şi îmbunătăţirea conţinutului muncii cul­turale în acele comune. Este necesar să pomenim şi despre grija cu care sunt întocmite de către secţia culturală raională seminariile lunare cu activiştii culturali. Aceste seminarii care ţin două zile sunt alcă­tuite atît din lecţii politice, lecţii pro­fesionale, de cultură generală şi de ştiinţă popularizată, cît şi din lecţii model pe diferite teme. De exemplu, se arată practic cum trebuie alcătuită o seară pentru tineret, o seară de basm, ghicitori literare, o seară cu fruntaşii, etc. Sprijinul comitetului executiv Dacă munca culturală în raionul Piteşti se desfăşoară în condiţii bune, aceasta se datoreşte in mare măsură şi grijii cu care comitetul executiv al sfatului popular raional îndrumă, sprijină şi controlează munca secţiei culturale. Comitetul executiv nu se mărgineşte la dările de seamă tri­mestriale ci ţine o permanentă şi efectivă legătură cu secţia culturală prin tov. Mihai Dumitrescu, vicepre­şedintele sfatului popular raional care răspunde din partea comitetului exe­cutiv de problemele culturale. Ca un îndemn spre o mai multă îngrijire pen­tru nevoile culturale ale comunelor este chemarea la întrecere a comitetu­lui executiv al comunei Zărneşti, făcută către toate comitetele executive comunale din raionul Piteşti. Această întrecere are drept obiective asigu­rarea bazei materiale necesare unei bune desfăşurări a muncii culturale de iarnă, răspîndirea cunoştinţelor agro­tehnice, întărirea sectorului socialist din agricultură, propaganda prin con­ferinţe, intensificarea activităţii artis­tice, sprijinirea achitării obligaţiilor către stat. In cinstea celui de al 11-lea Congres al Partidului, raionul Piteşti a obţinut în munca culturală o serie de reali­zări frumoase. In afară de confe­rinţele şi şezătorile ţinute în ziua de 18 decembrie în 75 de comune, în a­­fară de expoziţiile de cărţi pe tema „Gloriosul drum al partidului“, în a­­fară de reactivizarea cercurilor de citit sau de audiţiile şi serile culturale ur­mate de discuţii despre lucrările Con­gresului, în comunele raionului Piteşti s-au realizat şi alte lucruri demne de menţionat aici. Astfel, în cinstea Con­gresului s-au terminat căminele cul­turale de la Miceşti şi Drăganu, con­struite prin autoimpunere, au fost e­­lectrificate căminele culturale din co­munele Bascov, Geamăna şi Zărneşti, a fost electrificat satul Borleşti, co­muna Merişani, iar în comuna Mălu­­reni a luat fiinţă o întovărăşire agri­colă. ★ Faptul că raionul Piteşti se poate mîndri cu o serie de rezultate bune n ceea ce priveşte măsurile luate în vederea unei bune desfăşurări a mun­cii culturale pe perioada de iarnă, nu-i îndreptăţeşte să neglijeze unele lip­suri care ar fi fost uşor lichidate dacă comitetul executiv şi secţia culturală raională se aplecau cu mai multă grijă asupra lor. Este vorba mai în­­tîi de slaba activitate a muncii cu cartea în raionul Piteşti. Faţă de două biblioteci săteşti şi 22 biblioteci ale căminelor culturale, participanţii la concursul „Iubiţi cartea“ sunt foarte puţini (raportat la numărul locuito­rilor procentul acestora este de 5 la sută). Această lipsă se dato­reşte pe de o parte absenţei din biblioteci a cărţilor cerute de concurs — lipsă care în momentul de faţă se încearcă a fi soluţionată, — iar pe de altă parte slabei preocupări a biblio­tecii regionale care răspunde de acti­vitatea bibliotecilor din raionul Piteşti. Bibliotecile din cadrul raionului au nevoie de sprijin şi de îndrumare permanente şi concrete, ceea ce biblio­teca regională e departe de a asigura. Puţin interes pentru problemele cul­turale manifestă şi comisia perma­nentă culturală a sfatului popular raional. Preşedintele ei, tov. Nicolae Bîrlogeanu, de şase luni de zile n-a ţinut şedinţă cu comisia pen­tru a discuta problemele culturale ce se cer rezolvate şi care au scăpat din vedere secţiei culturale sau comitetu­lui executiv. O altă lipsă, care se observă in unele comune ale raionului Piteşti, este dezinteresul unor comitete execu­tive pentru problemele culturale. In comune ca Moşoaia, Băbana, Albota, Mureş, Oarja, comitetele executive nu analizează activitatea culturală lăsîn­­d-o să se desfăşoare de la sine. Este nevoie ca îndrumarea şi con­trolul, efectuate de către comitetul executiv raional, să fie în viitor mai mult simţite şi în comune. Numai prin­­tr-o îmbinare armonioasă a măsurilor privitoare la conţinutul muncii cultu­rale şi a celor organizatorice se pot obţine rezultate mereu mai bune. Şi sfatul popular raional Piteşti are capa­citatea necesară să obţină în această privinţă rezultate mereu mai bune. GABRIELA BUCUR CRONICA TEATRALĂ „Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian TEATRUL DE STAT-ARAD Prezentată pentru întâia oară pe scena teatrului Alhambra, piesa „Steaua fără nume“ rămîne și astăzi, după mai bine de un deceniu de la premieră, o lucrare valoroasă a re­pertoriului contemporan. Arta cu care Mihail Sebastian a zugrăvit atmos­fera sufocantă a mediului provincial burghez, înţelegerea adîncă pentru soarta eroilor săi născuţi într-o lume capabilă doar să distrugă avînturi şi destine omeneşti, satira neiertătoare în care-şi află expresia deplină un protest vehement, sunt însuşiri care au conferit operei sale valabilitate din­colo de vremurile ce l-au inspirat. Alături de „Jocul de-a vacanţa“ (1938) şi „Ultima oră“ (1944—­45), a­­ceastă piesă întregeşte mesajul dra­matic pe care scriitorul l-a adresat spectatorilor, în scurta-i viaţă. Ea ri­dică, totodată, drama intelectualului de rînd, dezorientat, umilit, refugiat în paradisul cărţilor, la înălţimea u­­nei teme artistice în stare să dezvă­luie racile proprii întregii societăţi din anii dominaţiei burghezo-moşie­­reşti. Este neîndoios că tocmai în acest scop piesele lui Mihail Sebastian au o intrigă simplă, fără lovituri de tea­tru, fără abuz de tablouri, decor sau personaje. Evitarea oricăror procedee artificiale este vizibilă pînă și in rea­lizarea unui conflict care, deobicei, respectă două din cele trei reguli ale dramei clasice (unitatea de timp şi de acţiune în „Steaua fără nu­me“ şi „Ultima oră“; unitatea de loc şi de acţiune în „Jocul de-a vacanţa“). A­­ceastă tratare scenică a conflictului a corespuns pe deplin creării unor caractere autentice şi dezvăluirii u­­nor drame lăuntrice, în desfăşurarea cărora capătă relief însăşi forţa bru­tală a societăţii burgheze care stri­veşte, mutilează, năruie conştiinţe, barîndu-le drumul S­pre fericire. Pra­dă aceleeaşi autoizolări disperate ca şi Ştefan Valeriu sau profesorul Andro­­nic, eroul piesei „Steaua fără nume“ pare, la încăput, mai aproape de i­­dealul clădit prin truda atîtor ani. Visul acestui cercetător al întinderilor cereşti este pe jumătate realizat: cu economii, cu lecţii particulare, cu sa­crificii, şi-a cumpărat cartea din care ar fi putut afla dacă mai există în afară de el vreun fericit descope­ritor al acelui astru în care „tot ce pe păm­înt e greoi şi apăsător, devi­ne uşor, tot ce aici e întunecat şi greu, devine luminos şi transparent“. Pentru Miroiu, în viaţa căruia acest astru — invizibil datorită orbitei pe care o parcurgea — însemna totul, nu mai erau de aşteptat evenimente extraordinare. Refugiat definitiv în­tr-o lume de iluzii, meditând la o via­ţă ireală, seara, în faţa ferestrei ca­­re-i deschidea vastitatea boltei ce­reşti, Miroiu devine, printr-o întâm­plare, eroul unei „drame pă­mînteşti“. O noapte — atît petrece Miroiu îm­preună cu necunoscuta din lumea bună sosită pe neaşteptate în locuinţa lui modestă unde niciodată nu intra­se vreo femeie. Şi totuşi, această scurtă întîlnire între doi oameni ne­realizaţi — evident pe planuri dife­rite de viaţă — este cît se poate de elocventă pentru cruzimea cu care ba­nul şi potentaţii lui distrug omul în tot ce are el mai bun. Miroiu, care nu cunoscuse şi nu credea vreodată în farmecul unei femei care să-l înţe­leagă şi să-i dăruiască afecţiunea este gata să-şi creeze din ea un nou ideal, acela al unei căsnicii fericite. Mona dezvăluie la rîndul ei, mai greu ce e drept, cu mai multă teamă, sen­timente asemănătoare, uimită ea în­săşi de schimbarea aparent inexpli­cabilă căreia i-a fost martoră într-un timp atît de scurt. Amîndoi însă, ră­mân doar purtătorii unor gînduri şi simţăminte înălţătoare tot atât de rupte de realitate ca şi idealul astral al lui Miroiu. Atracţia sufletească nu se poate realiza : într-o noapte de dragoste, eroii acestei întâmplări ne­prevăzute uitaseră de fapt că între ei societatea a aşezat un zid de netre­cut, a cărui existenţă condamnă via­ţa morală a fiecăruia la o putrezire lentă. Reliefării acestui final, realizat de dramaturg în deplină concordanţă cu condiţiile obiective ale epocii sale, şi-au închinat cu un real succes stră­daniile lor interpreţii şi regizorul spectacolului ce se reprezintă pe sce­na Teatrului de Stat-Arad Superio­ritatea muncii regiei faţă de premie­ra anterioară (cu piesa „Atenţiune, copii !“ de Lucia Demetrius) s-a vă­dit în primul rînd în sezisarea cu mai multă competenţă a profilului social distinct al tipurilor, fără sche­matizarea procesului lor psihologic. Ne referim în primul rînd la elastici­tatea şi justeţea cu care a acţionat regia acolo unde indicaţiile dramatur­gului lipsesc (de pildă, în scena fi­nală, cînd Udrea rupe banii primiţi în dar de la amantul Monei, cu scopul de a cumpăra instrumentul ne­cesar executării simfoniei ce o com­pusese). Rolul activ asupra textului dramatic pe care l-a avut regizorul Savel Grunea necesită însă o conti­nuare, o muncă adîncită, dusă pînă la capăt asupra acelor personaje care pendulează încă între o originalitate fals înţeleasă şi direcţia indicată atît prin replică, de autor, cît şi de spi­ritul întregului spectacol. Eroii întâmplării neprevăzute care se desfăşoară în acel orăşel neştiut de provincie sunt în majoritatea lor victime. Mai mult chiar, o victimă este, în felul ei şi Mona, căreia îi este deajuns să se exileze o singură noapte din lumea de plăceri şi aven­turi galante în care trăia pentru a descoperi că duce, de fapt, „o viaţă tristă, stupidă“. Ea devine aşadar cu destulă uşurinţă posesoarea unui ade­văr pentru dobîndirea căruia era ne­cesar ca dramaturgul să o fi înzes­trat neapărat cel puţin cu spiritul lucid al generalizării unor situaţii di­verse. Dramaturgul n-a făcut totuşi aşa ceva: era cu neputinţă ca Mo­na, pentru transformarea căreia în „animal de lux“ fuseseră făcute chel­tuieli colosale, să se fi dedicat unei cercetări „ştiinţifice” a existenţei pa­razitare dusă de cei din jurul ei. In schimb însă, el a determinat e­­roina să străbată un proces psiholo­gic rapid, o traiectorie afectivă uimi­tor de firească în cazul întâmplării neobişnuite ce se petrece. Căci, de fapt, neobişnuită nu este fuga Monei din cercul de fier al existenţei sale comode. Ea mai fugise şi altădată şi se reîntorsese. Neobişnuit este că a putut, datorită unei întâmplări, să ajungă la punctul de contact cu un alt om, căruia aceeaşi stihie socială îi oprea accesul la fericire. In chip firesc, rezultanta unei asemenea în­tâmplări poate fi o comuniune ime­diată — dar fără durabilitate — tocmai pentru că presiunea forţei ex­terioare lor nu încetează nici un mo­ment. Or, se pare că tocmai acest lucru nu l-a înţeles Fana Geică, in­­terpreta Monei. In pofida unei gra­dări atente a stărilor sufleteşti, a jo­cului degajat, subtil şi bine ritmat (mai ales în actul final), interpreta s-a lăsat atrasă de o linie caractero­logică improprie Monei. In unele sce­ne din actul II Mona devine vani­toasă şi dispreţuitoare, căutând să-şi cucerească partenerul prin comportări frivole, incapabilă de o afecţiune sin­ceră. Această linie este accentuată de comportarea interpretei în actul III cînd, în scena întâlnirii cu Grig. Mo­na se fereşte să-şi manifeste întreaga sa revoltă împotriva lumii din care a fugit şi care, în mod brutal îi spulberă pînă şi cele cîteva clipe de fericire, dobândite cu ajutorul hazar­dului. In rolul profesorului Miroiu, Vasile Varganici a realizat o excelentă cre­aţie. Bine îndrumat de regie şi ferin­­du-se de exagerări în mimică, actorul a dat întreaga măsură idealului vie­ţii acestui intelectual de provincie. Din păcate însă actorul nu trăieşte în in­tensitate, la înălţimea posibilităţi­lor sale, momentul ciocnirii violente cu realitatea. O interpretare bine ci­zelată, fără fisuri de construcţie mărind atent linia exagerării conşti­ente a spiritului venal, obtuz şi ru­tinat propriu personajului, a avut-o Nicu Antoniu (şeful gării), Olly Ef­­timiu (domnişoara Cucu) s-a menţi­nut cu oarecari dificultăţi în cadrul anchilozat al comportărilor de fată bătrînă, tipicală, cerut de fizionomia personajului, apărînd mai bine reali­zată în momentele de isterie nervoa­să şi neputinţă faţă de evenimentele misterioase petrecute în preajma ei. In roluri episodice, Vasile Bala (ţăra­nul), Petre Pintilie (acarul Ichim), şi Ion Negoescu-Mandliuc (comerciantul Pascu) s-au achitat remarcabil de sarcina creării unor tipuri pitoreşti provinciale. O creaţie admirabilă a a­­vut-o tînărul actor Sorin Lepa (Grig) datorită înţelegerii cu care s-a adresat rolului, utilizînd mijloace discrete, lăsînd ca greutatea să cadă pe repli­că. De altfel, textul însuşi demască cinismul şi caracterul odios al per­sonajului, fără a necesita infatuări scenice. Pentru spectatori Grig apare logic şi egoist în planurile lui„ ele­gant în comportări, abil şi totodată prost psiholog al momentului. Since­ritatea jocului prin care Sorin Lepa a urmărit să sublinieze totala lui lip­să de înţelegere pentru starea sufle­tească a Monei, a reuşit pe deplin să creeze imaginea autentică a acestui tip josnic şi gol sufleteşte. Mai puţin interesat de procesul interior al per­sonajului cu care se pare că nu a căutat să aibă destulă aderenţă su­fletească, Mişu Drăgoi a întruchipat pe nefericitul profesor Udrea într-o suită de atitudini groteşti. Poate şi din această cauză, gestul său final, care se încadrează atît de bine spiri­tului piesei, nu apare destul de moti­vat ci, mai curînd, un capriciu copilă­resc. Faţă de posibilităţile scenei (din păcate sala Teatrului de Stat-Arad nu a fost încă terminată şi spectacolele se dau încă într-o clădire lipsită de toate condiţiile necesare reuşitei unei asemenea piese), pictorul scenograf A­dalbert Wilke şi-a făcut cu prisosinţă datoria. O linie de simplitate dar şi de pitoresc a inspirat construcţia de­corurilor, compuse în tonuri şterse dar cu exterioare luminoase, accentuînd contrastul de culori necesar acţiunii. Este de sperat că, impunînd cu con­secvenţă linia unei interpretări fidelă textului, colectivul piesei „Steaua fără nume“ îşi va atrage nu numai simpa­­t­i­­publicului arădan, ci, totodată, va înscrie o experienţă preţioasă în opera de valorificare a moştenirii dramatice lăsată teatrului românesc de Mihail Sebastien EUGEN ATANASIU «11 - ■’ - * » i, i- ** « & O scenă din piesă O nouă unitate a industriei locale din regiunea Cluj ș­i CLUJ­­ (de la corespondentul nos­tru). La Cluj a intrat în funcţiune o nouă fabrică : fabrica de biscuiţi din cadrul întreprinderii raionale indus­triale „Ardealul“ din Cluj. Frumoasa clădire a fabricii, care se vede în clişeu, a fost construită de muncitorii întreprinderii de construc­ţii Cluj din cadrul T.R.C.L. Cluj. Aco­perişurile, puţurile de captare şi tubu­rile de canalizare au fost executate cu prefabricate din beton armat. Noua întreprindere cuprinde o hală mare de fabricaţie pentru biscuiţi, un laborator, magazii pentru materii pri­me şi finite, birouri. Mîndria fabricii o constituie însă cuptorul de ardere, făcut din zidărie de şamot, cu schelet metalic, cuptor executat de muncitorii de la întreprinderea locală industria­l Cluj. Acţionat cu motor electric, cup­torul acesta masiv poate coace — pe bandă rulantă — circa 1800 kg. biscuiți pe zi. Deschiderea expoziţiei :Dezvoltarea învățămîntului în R. P. Ungară­ Sîmbătă dimineaţa a avut loc la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Capitală, deschiderea expoziţiei „Dezvoltarea învăţămîntului în R. P. Ungară“, organizată de Institutul Ro­mân pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea şi Ministerul Invăţămîn­­tului. Au participat acad. Ilie Murgules­­cu, ministrul Învăţămîntului, Mihail Roşianu, preşedintele Institutului Ro­mân pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, cadre de conducere din Ministerul învăţămîntului, cadre di­dactice. Au fost de faţă reprezentanţi ai Ambasadei R. P. Ungare la Bucu­reşti. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de tov. Florica Mezincescu, locţiitor al ministrului Invăţămîntului. A vorbit apoi tov. Fuzias Ienö, di­rector general în Ministerul Invăţă­­mîntului din R. P. Ungară, venit la Bucureşti cu acest prilej. Expoziţia înfăţişează realizările din ultimii zece ani în domeniul învăţă­mîntului de toate gradele din R. P. Ungară. (Agerpres) MANIFESTĂRI MUZICALE­­ IN CAPITALĂ QlOOOŞOOOOOOCOCOOOOOOOOO CO OO OO OO00(5030 OOOOOO OO« Marţi 3 ianuarie, ora 20, la Casa U­­niversitarilor (str. Dionisie Lupu 46) la cererea generală se repetă recitalul vocal al sopranei Elisabeta Neculce- Carţiş. In program, liduri de Schu­mann, Richard Strauss şi Mihail Jora. La pian: Nicolae Rădulescu. In par­tea a doua a programului, pianista Crimhilda Cristescu, laureată a Fes­tivalului Mondial al Tineretului de la Varşovia, va interpreta : Preludiu şi Fugă în si bemol major de Bach ; So­nata op. 31 Nr. 3 în si bemol major de Beethoven ; Scherzo de Borodin ; „Fusul“ de Marţian Negrea; „Flu­turii“ din Suita pentru pian de Leon Klepper ; 2 Studii, Fantezie-Impromptu şi Tarantella de Chopin. Miercuri 4 ianuarie, ora 20, în sala Dalles, concert la două piane dat de Josef Prunner şi Virgil Gheorghiu. Programul cuprinde : Sonata în sol major de Mozart-Grieg (primă au­diţie) ; Rondo de Chopin; Variaţiuni pe o temă de Haydn de Brahms; 5 piese romîneşti de Ana Severa-Ben­­ţia ; Vals de concert de Virgil Gheor­ghiu ; Rapsodia Armenească de Aru­­tiunian-Babadjianian şi Espana de Chabrier. Vineri 6 ianuarie, ora 20, vă avea loc în sala Dalles un recital de liduri germane, dat de soprana Arta Flo­­rescu, artistă emerită a R.P.R. In program figurează lucrări de Schu­bert, Schumann, Brahms, Hugo Wolf, și Gustav Mahler. La pian Mihail Andricu, maestru emerit al artei din R.P.R. laureat al Premiului de Stat. Sîmbătă 7 ianuarie, ora 17, în sala Dalles . Concert-lecţie, cu subiectul: „Privire asupra muzicii de operă“ (partea I). Conferenţiar: Alfred Hoff­mann. Duminică 8 ianuarie, ora 11, şi Luni 9 ianuarie, ora 20 (foarte precis) va avea loc în sala Patria concertul sim­fonic al Filarmonicii de Stat „George Enescu“, cu următorul program: George Enacovici : Simfonia Păcii în mi major (primă audiţie); Wieniawski, Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op. 22, solist, violonistul maghiar Banyok Kalman, laureat al Festivalurilor Mondiale de la Bucureşti şi Varşovia ; şi Rapsodia Albastră de George Gershwin (la pian: Virgil Gheorghiu). Dirijorul concertului: Mircea Basarab. .OOOOOOdOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOCOOOOOOOOCOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOCXţf Mărfi 3 ianuarie 1956 —■ nr. 3496 Dezvoltarea multilaterală a producţiei obşteşti — izvorul creşterii bunăstării colectiviştilor învăţăminte din activitatea a două gospodării colective Gospodăria colectivă „Ilie Pintilie“ din comuna Golaşei, raionul Călmăţui, este, fără îndoială, o unitate fruntaşă. Rezultatele pe care colectiviştii le ob­ţin în ramura de bază a gospodăriei — culturile cerealiere — sînt frumoase şi aduc o mare bogăţie colectiviştilor. Pe baza acestor rezultate obţinute an de an, colectiva din Golăşei s-a dezvoltat şi s-a întărit. Incepînd din primăvara ai­ului 1950, cînd a luat fiinţă cu 60 de­ familii şi 192,50 hectare de păm­înt, gospodăria a ajuns să numere astăzi 474 familii şi 2.588 hectare. Valoarea fondului ei de bază a crescut de la suma de 25.812 lei la 1.111.247 lei. De pe suprafeţele întinse pe care le-a semănat după metode agrotehnice, cu maşinile S.M.T., gospodăria colectivă „Ilie Pintilie“ a obţinut o producţie de 1863 kg. grîu la hectar, 2.614 kg. porumb la hectar, 1182 kg. floarea soarelui la hectar, etc. Recoltele sporite au făcut ca valoa­rea zilei-muncă să crească de la 1­.802 kg. produse cît se împărţiseră în anul 1951, la 15 kg. cereale, 0,777 kg. cartofi, 0,50 kg. zarzavaturi şi furaje. Toate acestea dovedesc că gospo­dăria colectivă din comuna Golăşei şi-a dezvoltat ramura cerealieră care este ramura sa de bază, obţinînd fru­moase succese în această privinţă. Dar lucrul acesta nu oglindeşte po­sibilităţile reale ale acestei gospodă­rii colective, care nu a reuşit pînă în momentul de faţă să se dezvolte mul­tilateral, să-şi creeze pe lîngă ramura cerealieră, puternice ramuri de pro­ducţie. Gospodăria colectivă din Golăşei a primit în fiece an, începînd de la în­fiinţarea ei, credite de la stat în va­loare de 60.000, de 93.000, de 50.000 lei etc. Cu banii aceştia, gospodăria a ridicat numeroase construcţii, graj­duri, maternităţi de scroafe, coteţe­ de păsări, remize, magazii, pătule, etc. Iată însă că la ora actuală, gospo­dăria nu are atâtea animale care să justifice existenţa unui număr atît de mare de construcţii. Există în gospodăria colectivă din Golăşei patru grajduri de cîte 100 capete de animale. Gospodăria pose­dă însă doar 303 capete animale şi tineret, din care doar 27 vaci. Deci, la o gospodărie cu o suprafaţă de peste 2.500 ha. există doar 27 vaci, animale productive. E drept, gospo­dăria mai are 642 oi, 44 scroafe, stupi şi aproape 900 păsări. Dar este oare aceasta suficient pentru a crea un puternic sector zootehnic ? N-ar pă­rea că acele construcţii care s-au ri­dicat cu cheltuială şi cu muncă sunt, deocamdată, nerentabile ? Ele adăpos­tesc în cea mai mare parte animale de muncă şi nu de producţie. Nedezvoltarea unui sector zootehnic, a unor ramuri de producţie puterni­ce, a dus la nişte încasări de veni­turi băneşti minime. Aceste venituri, gospodăria le realizează nu din fer­me de vaci, din stupărie, din ferma de păsări sau din ateliere, cum ar fi firesc, ci din vînzarea de cereale, grîu, porumb şi floarea soarelui, ceea ce face ca ele să fie mici. Iată de exemplu, colectivistul Nea­­gu Giurcă, a cîştigat anul acesta de pe urma muncii lui 8.601 kg. cereale, 470 kg. cartofi, 278 kg. mazăre, 292 kg. zarzavat. Pentru fiecare zi­ muncă el nu va primi însă decît 1,50 lei. Oare dacă în loc să vîndă cele 37.000 kg. porumb cu ajutorul cărora gospodăria colectivă a încropit un oarecare venit bănesc, consiliul de conducere, în frunte cu tovăraşul Tă­­nase Constantin, preşedintele gospo­dăriei, hotăra să le folosească la creş­terea mai multor vaci, sau mai mul­tor raţe, aceasta n-ar fi sporit cu mult mai mult veniturile băneşti ale gos­podăriei ? Desigur că da. Toate acestea ar duce nu numai la creşterea simţitoare a veniturilor, dar şi la încasarea lor mai uniformă în cursul anului. Aceasta ar duce nu nu­mai la întărirea şi la consolidarea a­­cestei gospodării colective, ci şi la ri­dicarea necontenită a nivelului de trai al membrilor săi. ■k Gospodăria colectivă „Horia, Cloşca şi Crişan“ din comuna Bod, raionul Stalin, s-a înfiinţat tot acum cinci ani, în vremea în care s-a format şi la Golăşei gospodăria colectivă. Avea la constituire 61 de familii de colecti­vişti, faţă de 60 cîte erau la Golăşei. Asemenea gospodăriei colective d­in Golăşei, ramura de bază a producţiei sale era la început cultura cerealieră. Dar numai la început era aşa, fiindcă în anii următori colectiviştii din Bod au păşit pe calea dezvoltării multila­terale a producţiei obşteşti. O atenţie specială au acordat co­lectiviştii din Bod creşterii vacilor de lapte. La început aveau 9 vaci, toate de rasă comună, cu o productivitate scăzută, dintre ele 5 erau sterpe. Chiar din primul an aceste animale, care nu erau capabile să ajute la dez­voltarea fermei, au fost schimbate. Apoi, din veniturile proprii şi din îm­prumuturi de la stat, ei au cumpărat 25 de vaci de rasa Siementhal reco­mandate pe harta zootehnică pentru a­­cea parte a ţării. Din prăsilă au izbu­tit în anii următori să sporească ne­contenit numărul vacilor mulgătoare. In prezent gospodăria colectivă din comuna Bod are peste 100 de vaci numai din rasa Siementhal. Odată cu sporirea numărului de vaci s-a îmbunătăţit continuu între­ţinerea lor. Colectiviştii au construit un grajd modern, cu o capacitate de 120 vaci, în care majoritatea munci­lor se fac mecanizat, maşini acţio­nate­ electric pentru preparate furaje, a­­dăpători automate, vagonete pentru transportul hranei şi al gunoiului de grajd, etc. Păşunatul se face în tarla­le, iar iarna se asigură nutreţuri însi­­lozate. Drept urmare, producţia de lap­te a crescut an de an, mulgîndu-se în prezent aproape 3000 litri anual de la fiecare vacă. Veniturile de la fer­ma de vaci au depăşit în anul 1955 suma de 150.000 lei. Creşterea vacilor nu este singurul sector zootehnic ce s-a dezvoltat la Bod. Aici au fost create şi alte fer­me zootehnice : o crescătorie de 182 porci, o turmă de oi, crescătorie de păsări şi altele. Spre a înţelege mai bine deosebirea existentă în privinţa creşterii animalelor între cele două gospodării colective, e util să com­parăm numărul animalelor ce revine la o suprafaţă de 100 de hectare. Calculele ne duc la următorul rezul­tat : în gospodăria colectivă din Bod la 100 de hectare revin 8 vaci, 42 oi şi 2 scroafe fătătoare. Dincolo, la gospodăria colectivă din Golăşei, sunt la 100 de hectare doar o vacă, 26 oi şi 1,7 scroafe. La gospodăria colectivă din comu­na Bod venitul bănesc realizat de pe urma creşterii animalelor a crescut neîncetat. De unde în 1952 suma în­casată era de 54.731 lei, reprezentînd doar 10 la sută din totalul veniturilor bănești ale gospodăriei, în anul 1954 ea a ajuns la 389.853 lei, reprezen­tînd mai mult de jumătate din veni­tul bănesc al întregii gospodării. In anul 1955, venitul fermelor zootehnice a fost de cîteva ori mai mare decît sumele încasate din valorificarea ce­realelor. Gospodăria colectivă din Bod a de­venit încă din anul 1954 milionară, tocmai pentru că a dezvoltat pe lîn­gă ramura cerealieră un puternic sec­tor zootehnic. Gospodăria colectivă din Golășei nu e milionară, tocmai pentru că nu şi-a dezvoltat multila­teral producţia. Drept urmare, în gos­podăria­ colectivă din Golăşei fondul de bază a crescut în mai mică măsu­ră în comparaţie cu cei de la Bod, după cum mai mici sunt şi sumele de bani pe care gospodăria le repar­tizează pentru zilele-muncă efectuate de colectivişti. La gospodăria colectivă din Bod se repartizează pentru fiecare zi-muncă nu 1,50 lei, ci peste 10 lei. Din compararea activităţii celor două gospodării colective se desprin­de o învăţătură preţioasă. Anume că pentru întărirea şi dezvoltarea conti­nuă a gospodăriilor colective, pentru ridicarea neîncetată a cîştigului co­lectiviştilor, e nevoie să se asigure dezvoltarea multilaterală a producţiei obşteşti. De această învăţătură tre­buie să se ţină seama acum, în pe­rioada întocmirii planurilor de pro­ducţie pe anul 1956. Datoria conduce­rilor gospodăriilor colective, a fiecărui colectivist este să studieze cu atenţie posibilităţile de dezvoltare a creşterii animalelor şi îndeosebi a vacilor cu lapte şi să treacă, pe baza planului de producţie, la punerea lor în valoa­re. Bineînţeles că acelaşi lucru e ne­cesar să se facă şi la gospodăria co­lectivă din Golăşei. F. CERNEA şi EVA MOLHO ★ In Editura de Stat pentru literatură politică au apărut: V. I. LENIN — MARXISMUL ŞI INSURECŢIA (Scrisoare către Comitetul Central al P.M.S.D.R.). Sfaturile unuia care nu e de faţă 16 pag. 20 bani B. M. KEDROV — MATERIALIS­MUL DIALECTIC DESPRE DESCOPERIRILE CONTEMPO­RANE IN DOMENIUL STRUC­TURII MATERIEI (Colecţia „In ajutorul celor care studiază ma­terialismul dialectic şi materia­lismul istoric“) 56 pag. 1 leu

Next