Romînia Liberă, martie 1958 (Anul 16, nr. 4165-4190)

1958-03-01 / nr. 4165

D­acă aş fi transmis această co­respondenţă acum doi ani aş fi vorbit despre o altă localitate, despre comuna Oneşti şi nicidecum despre oraşul Oneşti. De ce? Pentru simplul motiv că oraşul Oneşti nu exis­ta încă pe atunci. Se afla aci pe malul Trotuşului, la răscrucea de drumuri care duc la Tg. Ocna, la Oraşul Stalin, la Adjud, o comună cu vreo 3.000 de locuitori pentru care evenimentul cel mai de seamă era tîrgul săptărpî­­nal de sîmbătă. Oraşul Oneşti nu exis­ta încă pe atunci pe harta ţării. Dacă aş fi transmis corespondenţa acum doi ani n-aş fi vorbit nici de străzile Ana Ipătescu, Nicolae Bălces­­cu, 30 Decembrie. I.C. Frimu, Petörfi Sándor şi altele, pentru simplul motiv că aceste străzi nu existau. Dar nici despre blocuri n-aş fi putut vorbi pentru că satul nu cunoscuse aşa ceva. Nici despre lumină electrică pe străzi şi nici despre autobuze, nici de cinematograf şi nici de spital, nici de staţii de amplificare cu 1300 de difu­zoare, nici de trotu­are pavate, nici de două şcoli cu parchet pe jos, nici mă­car de întreprinderea comunală. Pen­tru bunul motiv că unele nu existau. Azi ele există. Şi străzi noi şi zeci de blocuri cu sute şi sute de apartamente frumoase. Au apărut aci între dealuri giganţi ca Rafinăria nr. 10, Termocen­trala Borzeşti, Combinatul Chimic şi altele ca toate cele enumerate mai sus. Aşa s-a făcut că azi Oneştiul a deve­nit oraş, cu comitet executiv orăşenesc şi multe alte organe corespunzătoare şi că el capătă pe zi ce trece tot mai mult trăsăturile unui oraş veritabil. Subliniez aceasta pentru că aci la Oneşti, ele — aceste două forme, de comună rurală şi urbană, coexistă încă puternic la început de an 1958. Tendinţa este însă clară. Ora­şul se anunţă victorios de pe acum. La ora cînd transmit, oraşul cîntă vesel din megafoanele sale, se desfă­şoară mitinguri, se transportă la secţiile de votare buletinele, se fac ultimele pregătiri la secţiile de votare, la cabi­ne, etc. S-au terminat întîlnirile dintre candidaţi şi alegători, s-au centralizat propunerile alegătorilor iar unele au şi fost înfăptuite. Sunt multe, şi certifică prin ele însăşi tendinţa generală a ora­şului, tendinţă cu care mulţi din ale­gătorii pe care i-am întîlnit mi-au con­firmat-o. Iar dacă voi transmite o corespon­denţă din acest oraş să zicem peste 1 Prin telefon de la trimisul nostru­­ doi ani, adică în 1960, sunt convins că multe­ din aceste propuneri vor fi prins viaţă prin hărnicia celor 9.000 de ale­gători (pînă atunci vor fi mult mai mulţi căci se prevede creşterea popu­laţiei la 25.000 de locuitori) şi a depu­taţilor ce vor fi aleşi duminică. Voi putea să consemnez zeci de noi blocuri, şi gazul introdus în cele existente azi, şi drumurile de acces terminate şi ma­gistrala asfaltată şi şcoala medie de 11 ani şi cea de 7 ani terminate şi parcul oraşului amenajat şi fabrica de pîine cu o capacitate de 25 de tone zilnic lucrînd, şi magazinele noi şi grădiniţa de copii. Şi multe altele. Oamenii sunt conştienţi că ei sânt cei ce au înfăptuit tot ce se vede în noul oraş. Şi sunt gata să voteze pe candi­daţii F.D.P. Să voteze şi să munceas­că împreună cu ei pentru noi realizări. Drept mărturie aduc cuvintele tovară­şului Stavarache Nică, mecanic la Ter­mocentrala Borzeşti, care locuieşte în blocul 5 B : „Şi eu o voi vota pe can­didata noastră, Comăniţă Maria. Dîn­­du-i votul ea se va simţi obligată să muncească pentru noi iar eu obligat s-o ajut. Cu toţii vom face multe tre­buri bune“. M. RADIAN AJUN DE ALEGERI IN NOEL ORAS Iaşi Din Manifestele şi Chemările Consiliilor regionale F.­D. P. CIFRE ŞI FAPTE Invăţămîntul superior din regiunea Iaşi s-a dezvoltat în mare măsură în anii regimului nostru. In timp ce în anul 1938 exista in Iaşi un singur institut de învăţămînt superior cu 2100 studenţi, în prezent se află aci patru institute cu 1.000 de studenţi. Pina in anul 1944, în regiunea Piteşti funcţionau Piteşti spitale cu 1350 paturi, patru policlinici şi patru case de naştere. Numărul paturilor în spitalele regiunii a crescut în prezent la 5.631. De unde în 1944 nu exista nici un spital de copii, în prezent funcţionează patru asemenea spitale, cu peste 600 paturi De la cele patru case de naştere din 1944 s-a ajuns în prezent la 108 case de naştere, iar numărul dispensarelor a crescut la 157. In anii puterii populare cultura a luat un avint deosebi. Su­CeaVă în regiunea Suceava. Au luat fiinţă in această regiune ______________ peste 800 cămine culturale, colţuri roşii şi case de cili! 776 de biblioteci care dispun de peste 1 milion de volume, au fost radio,­ficate 40 de sate şi comune. In regiune funcţionează 89 de cinematografi 13 muzee, o Filarmonică de Stat și un teatru de păpuși, cluburi muncito­rești.­­ito ( IM CETĂŢENI ! Pentru dezvoltarea şi înflorirea oraşelor şi satelor patriei noastre, pentru construirea socialismului votaţi cu toţii candidaţii Frontului Democraţiei Populare! Roade ale activităţi obşteşti Ca urmare a preocupărilor sfa­turilor populare de a folosi resursele naturale ale regiu­nii, şi a iniţiativei şi sprijinului mase­lor de cetăţeni, sfaturile populare din regiunea Craiova au dezvoltat în ultimii ani o puternică industrie locală. Astfel au fost înfiinţate, din 1950 pînă în 1957, încă 420 uni­tăţi noi ale industriei locale, nu­mărul lor ajungînd azi la 820. Aci se produc numeroase bunuri de larg consum. Din 1950 pînă în 1957 nu­mărul grupelor produselor realizate a crescut de la 23 la 121. In gene­ral, valoarea producţiei globale in­dustriale realizată în unităţile In­dustriei locale din regiunea Craio­va a crescut în ult­imii şapte ani, respectiv din 1950 pînă în 1957, cu 608 la sută. în prezent, în Re­­giunea Autonomă Maghiară funcţio-­ nează 498 cămine culturale (din care 103 au fost con­struite în ultimii cinci ani), 50 case de citit, 40 de bi­blioteci comunale (în afara biblio­tecilor căminelor culturale), 6 case culturale raionale, 7 muzee raionale şi 2 comunale. Bibliotecile din re­giune dispun de peste un milion volume cărţi. în cadrul regiunii, o activitate continuă depun cele peste 250 echipe de teatru, 310 echipe de dans, 218 coruri care cuprind mii şi mii de săteni. In mod deosebit s-a dezvoltat în re­giunea Oradea in­­vâţămintul public. Aşa de pildă, în timp ce în 1948 exis­tau în regiunea O­­radea 799 şcoli pri­mare cu 52.775 elevi, în 1958 numărul şcolilor elementare a ajuns la 950, iar cel al elevilor la 63.777. In 1948 existau în regiune 8 licee cu 860 elevi; în 1958 func­ţionează aci 15 şcoli medii cu 3342 elevi. Numărul cadrelor didactice a crescut de asemenea de la 64 în 1948 la 174 în 1958. In acest timp au fost alfabetizaţi 114.000 locuitori din regiune. Grija pentru să­nătatea oamenilor muncii preocupă în­deaproape sfaturile populare din regiu­nea Baia Mare. In ultimii ani au fost date în folosinţă 7 spitale rurale iar numărul paturilor de spital a spo­rit 1800 faţă de anul 1944. In regi­­e funcţionează 71 case de naş­te, 10 dispensare pe lîngă într­prinderi, 20 circumscripţii sanita urbane şi alte unităţi sanitare. Candidaţii minerilor din Săsar A­dunarea minerilor de la exploa­tarea „Petre Gheorghe” înce­puse de mult. Minerii stăteau pe îndelete de vorbă cu candidatul lor în alegerile de deputaţi pentru sfatul popular regional. Tovarăşul Ni­colae Roman le este de altfel bine cunoscut minerilor de la Săsar. Doar a plecat din mijlocul lor. Acum venise să le arate ce și cum se poate realiza din multele lor propuneri făcute cu prilejul întîlnirilor anterioare. Cînd am intrat în sală se trecuse de-acum la programul artistic. Se pre­zenta sceneta „Scrie prefectule” de Victor Eftimiu. Oamenii rîdeau cu pof­tă de satira la adresa moravurilor bur­gheze în vechile alegeri. Tot ei au aplaudat cu plăcere cîntecele şi jocu­rile care au urmat. Cînd adunarea a luat sfîrşit am putut şi eu să cunosc pe cîțiva din oamenii acestei exploa­tări miniere fruntaşe, să aflu cîte ceva din viaţa şi munca lor de fiecare zi. Intîmplarea a făcut ca prima cunoş­tinţă la Săsar să fie Petre Boiceanu, miner vestit nu numai pe meleagurile băimărene. L-am întrebat de candida­ţii minei Săsar, de tovarăşii lui de muncă ce candidează în a­legerile de la 2 martie. Mi-a vorbit cu plăcere de fiecare în parte. De Alexandru Hoţea, şef de echipă la transporturi, de dul­gherul Ludovic Zavani, de inginerul Vasile Chira, şeful exploatării miniere, de toţi acei care au cîştigat prin mun­ca lor încrederea maselor. Despre el însă, Petre Boi­eanu a „omis" să vor­bească. Nici măcar nu mi-a pomenit că şi el candidează pentru statul popu­lar regional. Petre Boi­eanu s-a oferit în schimb să mă conducă să cunosc mai îndea­proape pe unul din candidaţii despre care mi-a vorbit. Aşa că am plecat împreună spre mină să-l căutăm pe Alexandru Hoţea. Pînă am ajuns la mină, aflasem destul de multe. Nu au putut lipsi desigur din spusele lui Bob­eanu, faptele ce înfăţişează con­diţiile noi pe care le au astăzi mine­rii de la Săsar, în timp ce pe vre­muri se lucra cu perforaj uscat, din care cauză în abataje nu se mai putea vedea om cu om de atîta praf, mine­reul se încărca cu covata, iar perfora­toarele trebuiau susţinute numai cu umărul, astăzi forajul umed elimină praful, maşinile încarcă minereul, iar „picioarele" pneumatice susţin perfora­toarele... Cînd am ajuns sus la mină am pu­tut distinge cîteva din clădirile ce ni se înfăţişau în vale. Drept în faţă se vedea noua Hotafie pentru minereuri =L'!i| Prin telefon de la trimisul nostru complexe, în stînga se profilau clădi­rile masive ale complexului şcolar recent construit. Mai încolo am distins cele şase blocuri de locuințe pentru mineri. Am aflat şi despre clubul şi casa de odihnă ce sunt acum în plină construcţie. Iar aici sus, la gura minei, am văzut noua baie ce se con­struieşte pentru mineri. Din păcate, deşi drumul pînă la mină mi-a fost deosebit de folositor pentru documentare, pe Alexandru Hoţea nu l-am găsit. Fusese de noap­te. Am pornit deci către locuința sa. Cînd am ajuns la Hoţea acasă, mi-a deschis sofia lui. Alexandru Hoțea a­­vea musafiri. Cum ne-a spus glumind sofia lui, avea întîlnire cu alegătorii. Într-adevăr veniseră la el cîțiva mun­citori constructori ce aveau de rezol­vat împreună cîteva probleme. Așa l-am aflat pe minerul Alexandru Ho­tea, pe candidatul minei de la Săsar, într-o discuție la el acasă cu cîțiva alegători. TUDOR GHEORGHIU S-A FĂCUT ZIUA IN ŢARA MOŢILOR L­a Ţebea, în inima munţilor Apuseni, am întîlnit un ar­bore a cărui înfăţişare stranie ne-a impresionat puternic. Are tul­pina groasă de n-o poţi cuprin­de cu braţele, scoarţa crăpată şi solzoasă, crengile lungi de tot şi p­­­in­e de cioturi. E vestitul gorun pe care scurgerea timpului l-a învăluit în legenda şi sub poala căruia se spune că a pus la cale cunoscuta mişcare a moţilor nu mai puţin legen­darul Horia. Deşi a atins o vîrstă se­culară, gorunul nu cedează vinturilor şi furtunilor. Cu o dîrzenie nemaipo­menită el înfruntă anii, în fiecare primăvară, de la subţioara braţelor lui puternice odrăslesc ramuri noi, pline de sevă, mustind de vigoare. Am cunoscut pe oamenii din Ţebea, am fost oaspeţii lor. Şi abia atunci ne-am dat seama de ce se ţine go­runul atit de tare, ce-i ajută să bi­ruie vîrsta. Despre moţii din Ţebea s-a scris mult. Erau ruipţi şi goi. Aproape toţi îşi petreceau viaţa scormonind pentru cine ştie ce bogătau munţii, adunînd fir cu fir aurul şi cărbunele. Roşi de boli, slăbiţi de foame, mîncaţi de mi­zerie, ajunseseră să semene mai mult a cîrtiţe decit a oameni. Cu fiecare an deveneau tot mai sfîrşiţi, tot mai bătrîni. Se credea ca acest neam de oameni atît de asuprit şi atit de nă­păstuit nu va mai putea rezista mul­tă vreme, că Intr-o bună zi se va stinge. Dar in anii noştri, în anii regimului democrat-popular, s-a intîmplat ceea ce mulţi ar fi socotit — înainte — o minune. Moţii au renăscut şi ca şi go­runul lui Horia, au început să odras­­lească. Ca şi mai de mult, mineritul este treaba cu care se îndeletnicesc mai toţi. Dar acum minele — devenite proprietate a poporului — nu mai sînt ca înainte lăcaş de mormînt sau iz­vor necurmat de fel de fel de bete­şuguri. Am intrat in ele, am colindat prin galerii. N-am putea zice că-s grozav de luminoase şi nici o farma­cie nu seamănă. Dar au un lucru care înainte lipsea aproape cu desă­­virşire: armătura. Nu-i o armătură oarecare, ci una soli­dă şi dusa pînă la capătul galeriilor Sub proteguirea lor oamenii se simt în siguranţa Vi­­zitindu-i pe minerii din ţebea, ne a atras atenţia un lucru in aparenţă lipsit de însemnătate. Oamenii nu mai purtau straiele lor tradiţionale : o­­pinci, cioareci, bande dopuri negre pe cap. Aveau haine vătuite, csşfi, bocanci solizi. Toate aceste veşmi­­­te, încălţările cele noi, le sunt date mi­nerilor de către întreprinderile unde lucrează fiind incluse in inventarul ■aşanumit „de protecţie“. E adevărat că a suferit oarecum tradiţia. In schimb, oamenii s-au ales cu sănătate. Dar moţii din Ţebea nu se îndelet­nicesc numai cu mineritul. Sînt unii dintre ei care lucrează la pămînt. Cînd am intrat în vorbă cu aceştia ne-au povestit cu însufleţire cum a­­cum vreo doi, trei ani şi-au strîns ogoarele la un loc, cum au format o întovărăşire şi cum de-atunci încoace munca le-a mers cu atîta spor incit azi sînt primii din raion. Scăpînd de obsesia foamei şi a mizeriei, moţii din Ţebea au început să-şi rostuiască mai bine viaţa, să şi-o primenească, să şi-o schimbe. In satul acesta, înainte casele erau mici, acoperite cu şindrilă. înăuntru dom­nea o sărăcie goală, lucie, ca o pia­tră şlefuită. Acum aproape că nu ne-a venit a crede. Aproape nici una din magherniţele acelea n-a mai rămas in picioare. Mai toate au fost dărimate. Molozul lor a fost azvîrlit în­ cele patru vînturi. In locul chichineţelor au apărut clă­diri albe şi cochete, acoperite cu ţi­glă, pardosite cu scînduri geluite de brad Ne-au chemat moţii la ei. Ne-au arătat mobilă nouă, ţoluri lucrate cu gust Dar cea mai mare surpriză ne-a adus-o seara pe care am petre­­cut-o la Ţebea. Uliţele cele bătrîne nu s-au mai cufundat în întuneric o­­dată cu asfinţitul soarelui cum ştiam că se întimpla cu ani în urmă. Nu. Acum, pe tot întinsul lor s-au aprins becuri electrice, au înflorit jerbe de lumini. Lumina n-a rămas însă nu­mai in casă şi pe uliţă. Ea a pătruns şi în minţile moţilor din Ţebea. A­­cum, ei nu se mai culcă odată cu găinile. I-am văzut intrînd împreu­nă cu familiile la cinematograful din sat, unde rula un film. Alţii au pre­ferat căminul cu conferinţa care se organizase acolo, cu cărţile cele multe şi interesante de la bibliotecă. Nici cei care au rămas acasă n-au fost în pagubă. N-au avut decit să în­­vîrte butonul difuzoarelor şi au şi început să asculte veştile din ţară şi din lumea întreagă. Aceste mari schimbări care s-au petrecut în viaţa moţilor din Ţebea n-au apărut din senin. Multe dintre ele se datoresc ajutorului substanţial pe care oamenii l-au primit din partea statului. Nici ei însă n-au stat cu miinile în sin. In Ţebea am întîlnit printre alţii pe minerul Nicolae Lu­­pea, pe Lazăr Gorcea, pe Iustina Bi­­sorca. Toţi aceştia au fost de­putaţi în sfatul popular şi povestesc cu lux de amănunte despre lucrurile pe care le-au pus la cale, despre în­făptuirile pe care le-au plămădit. Acum moţii din Ţebea se pregătesc să se înfăţişeze în faţa urnelor. Lu­­pea, Gorcea, Bisorca au fost propuşi din nou candidaţi. Oamenii le-au dat în grijă că au datorie să mărească reţeaua electrică, să paveze drumu­rile, să aibă mai multă grijă de şcoală. ,,S-a făcut ziuă in ţara moţilor", a răsărit soarele şi pentru oamenii de aici. Cu o indîrjire fără seamăn vei­ urcă spre civilizaţie, spre viaţa cea adevărată. Şi parcă după pilda lor, bătrînul gorun al lui Ho­ria înfruntă anii, continuă să se ţină zdravăn. El care a văzut atîtea, azi cînd bagă de seamă că în jurul lui totul întinereşte, nu se îndură să moară, nu vrea să-şi plece capul fur­tunilor. ION PAVELESCU şi AL. KISS Prin telefon de la trimişii noştri CETĂŢENI! Prezentaţi-vă din timp la secţiile de votare. Vă îndepliniţi astfel o înaltă îndatorire cetăţenească ! REALIZĂRI IN IMAGINI Pr­e la un capăt la altul al ţării, prin grija sfaturilor populare şi­­­­ cu sprijinul activ al maselor, s-au ridicat numeroase cons­trucţii social-culturale destinate satisfacerii cerinţelor oame­nilor muncii. Şcoli noi au răsărit în comune şi în cartierele ora­şelor, au fost construite cinematografe şi teatre, cămine culturale şi biblioteci , spitale şi case de naştere, vădind grija organelor l­ocale ale puterii de stat de a gospodări cit mai bine şi a spori avutul obştesc. Iată mai jos cîteva imagini concludente ale unor realizări ale sfaturilor populare: 88 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 oo oo oo oo oo oo ac oo oo oo oo oo In oraşul Constanţa s-a înălţat, prin grija organelor locale, un nou edificiu care adăposteşte Teatrul de Stat din localitate. In noul oraş Victoria, apărut de cîţiva ani pe harta ţării noastre, s-au construit, pe lingă întreprinderi şi locuinţe, şcoli noi pentru micii locuitori ai oraşului. Spitalul cel nou înălţat la Moreni este incă o dovadă a grijii pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor muncii.

Next