Romînia Liberă, martie 1958 (Anul 16, nr. 4165-4190)
1958-03-01 / nr. 4165
Dacă aş fi transmis această corespondenţă acum doi ani aş fi vorbit despre o altă localitate, despre comuna Oneşti şi nicidecum despre oraşul Oneşti. De ce? Pentru simplul motiv că oraşul Oneşti nu exista încă pe atunci. Se afla aci pe malul Trotuşului, la răscrucea de drumuri care duc la Tg. Ocna, la Oraşul Stalin, la Adjud, o comună cu vreo 3.000 de locuitori pentru care evenimentul cel mai de seamă era tîrgul săptărpînal de sîmbătă. Oraşul Oneşti nu exista încă pe atunci pe harta ţării. Dacă aş fi transmis corespondenţa acum doi ani n-aş fi vorbit nici de străzile Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu, 30 Decembrie. I.C. Frimu, Petörfi Sándor şi altele, pentru simplul motiv că aceste străzi nu existau. Dar nici despre blocuri n-aş fi putut vorbi pentru că satul nu cunoscuse aşa ceva. Nici despre lumină electrică pe străzi şi nici despre autobuze, nici de cinematograf şi nici de spital, nici de staţii de amplificare cu 1300 de difuzoare, nici de trotuare pavate, nici de două şcoli cu parchet pe jos, nici măcar de întreprinderea comunală. Pentru bunul motiv că unele nu existau. Azi ele există. Şi străzi noi şi zeci de blocuri cu sute şi sute de apartamente frumoase. Au apărut aci între dealuri giganţi ca Rafinăria nr. 10, Termocentrala Borzeşti, Combinatul Chimic şi altele ca toate cele enumerate mai sus. Aşa s-a făcut că azi Oneştiul a devenit oraş, cu comitet executiv orăşenesc şi multe alte organe corespunzătoare şi că el capătă pe zi ce trece tot mai mult trăsăturile unui oraş veritabil. Subliniez aceasta pentru că aci la Oneşti, ele — aceste două forme, de comună rurală şi urbană, coexistă încă puternic la început de an 1958. Tendinţa este însă clară. Oraşul se anunţă victorios de pe acum. La ora cînd transmit, oraşul cîntă vesel din megafoanele sale, se desfăşoară mitinguri, se transportă la secţiile de votare buletinele, se fac ultimele pregătiri la secţiile de votare, la cabine, etc. S-au terminat întîlnirile dintre candidaţi şi alegători, s-au centralizat propunerile alegătorilor iar unele au şi fost înfăptuite. Sunt multe, şi certifică prin ele însăşi tendinţa generală a oraşului, tendinţă cu care mulţi din alegătorii pe care i-am întîlnit mi-au confirmat-o. Iar dacă voi transmite o corespondenţă din acest oraş să zicem peste 1 Prin telefon de la trimisul nostru doi ani, adică în 1960, sunt convins că multe din aceste propuneri vor fi prins viaţă prin hărnicia celor 9.000 de alegători (pînă atunci vor fi mult mai mulţi căci se prevede creşterea populaţiei la 25.000 de locuitori) şi a deputaţilor ce vor fi aleşi duminică. Voi putea să consemnez zeci de noi blocuri, şi gazul introdus în cele existente azi, şi drumurile de acces terminate şi magistrala asfaltată şi şcoala medie de 11 ani şi cea de 7 ani terminate şi parcul oraşului amenajat şi fabrica de pîine cu o capacitate de 25 de tone zilnic lucrînd, şi magazinele noi şi grădiniţa de copii. Şi multe altele. Oamenii sunt conştienţi că ei sânt cei ce au înfăptuit tot ce se vede în noul oraş. Şi sunt gata să voteze pe candidaţii F.D.P. Să voteze şi să muncească împreună cu ei pentru noi realizări. Drept mărturie aduc cuvintele tovarăşului Stavarache Nică, mecanic la Termocentrala Borzeşti, care locuieşte în blocul 5 B : „Şi eu o voi vota pe candidata noastră, Comăniţă Maria. Dîndu-i votul ea se va simţi obligată să muncească pentru noi iar eu obligat s-o ajut. Cu toţii vom face multe treburi bune“. M. RADIAN AJUN DE ALEGERI IN NOEL ORAS Iaşi Din Manifestele şi Chemările Consiliilor regionale F.D. P. CIFRE ŞI FAPTE Invăţămîntul superior din regiunea Iaşi s-a dezvoltat în mare măsură în anii regimului nostru. In timp ce în anul 1938 exista in Iaşi un singur institut de învăţămînt superior cu 2100 studenţi, în prezent se află aci patru institute cu 1.000 de studenţi. Pina in anul 1944, în regiunea Piteşti funcţionau Piteşti spitale cu 1350 paturi, patru policlinici şi patru case de naştere. Numărul paturilor în spitalele regiunii a crescut în prezent la 5.631. De unde în 1944 nu exista nici un spital de copii, în prezent funcţionează patru asemenea spitale, cu peste 600 paturi De la cele patru case de naştere din 1944 s-a ajuns în prezent la 108 case de naştere, iar numărul dispensarelor a crescut la 157. In anii puterii populare cultura a luat un avint deosebi. SuCeaVă în regiunea Suceava. Au luat fiinţă in această regiune ______________ peste 800 cămine culturale, colţuri roşii şi case de cili! 776 de biblioteci care dispun de peste 1 milion de volume, au fost radio,ficate 40 de sate şi comune. In regiune funcţionează 89 de cinematografi 13 muzee, o Filarmonică de Stat și un teatru de păpuși, cluburi muncitorești.ito ( IM CETĂŢENI ! Pentru dezvoltarea şi înflorirea oraşelor şi satelor patriei noastre, pentru construirea socialismului votaţi cu toţii candidaţii Frontului Democraţiei Populare! Roade ale activităţi obşteşti Ca urmare a preocupărilor sfaturilor populare de a folosi resursele naturale ale regiunii, şi a iniţiativei şi sprijinului maselor de cetăţeni, sfaturile populare din regiunea Craiova au dezvoltat în ultimii ani o puternică industrie locală. Astfel au fost înfiinţate, din 1950 pînă în 1957, încă 420 unităţi noi ale industriei locale, numărul lor ajungînd azi la 820. Aci se produc numeroase bunuri de larg consum. Din 1950 pînă în 1957 numărul grupelor produselor realizate a crescut de la 23 la 121. In general, valoarea producţiei globale industriale realizată în unităţile Industriei locale din regiunea Craiova a crescut în ultimii şapte ani, respectiv din 1950 pînă în 1957, cu 608 la sută. în prezent, în Regiunea Autonomă Maghiară funcţio- nează 498 cămine culturale (din care 103 au fost construite în ultimii cinci ani), 50 case de citit, 40 de biblioteci comunale (în afara bibliotecilor căminelor culturale), 6 case culturale raionale, 7 muzee raionale şi 2 comunale. Bibliotecile din regiune dispun de peste un milion volume cărţi. în cadrul regiunii, o activitate continuă depun cele peste 250 echipe de teatru, 310 echipe de dans, 218 coruri care cuprind mii şi mii de săteni. In mod deosebit s-a dezvoltat în regiunea Oradea invâţămintul public. Aşa de pildă, în timp ce în 1948 existau în regiunea Oradea 799 şcoli primare cu 52.775 elevi, în 1958 numărul şcolilor elementare a ajuns la 950, iar cel al elevilor la 63.777. In 1948 existau în regiune 8 licee cu 860 elevi; în 1958 funcţionează aci 15 şcoli medii cu 3342 elevi. Numărul cadrelor didactice a crescut de asemenea de la 64 în 1948 la 174 în 1958. In acest timp au fost alfabetizaţi 114.000 locuitori din regiune. Grija pentru sănătatea oamenilor muncii preocupă îndeaproape sfaturile populare din regiunea Baia Mare. In ultimii ani au fost date în folosinţă 7 spitale rurale iar numărul paturilor de spital a sporit 1800 faţă de anul 1944. In regie funcţionează 71 case de naşte, 10 dispensare pe lîngă întrprinderi, 20 circumscripţii sanita urbane şi alte unităţi sanitare. Candidaţii minerilor din Săsar Adunarea minerilor de la exploatarea „Petre Gheorghe” începuse de mult. Minerii stăteau pe îndelete de vorbă cu candidatul lor în alegerile de deputaţi pentru sfatul popular regional. Tovarăşul Nicolae Roman le este de altfel bine cunoscut minerilor de la Săsar. Doar a plecat din mijlocul lor. Acum venise să le arate ce și cum se poate realiza din multele lor propuneri făcute cu prilejul întîlnirilor anterioare. Cînd am intrat în sală se trecuse de-acum la programul artistic. Se prezenta sceneta „Scrie prefectule” de Victor Eftimiu. Oamenii rîdeau cu poftă de satira la adresa moravurilor burgheze în vechile alegeri. Tot ei au aplaudat cu plăcere cîntecele şi jocurile care au urmat. Cînd adunarea a luat sfîrşit am putut şi eu să cunosc pe cîțiva din oamenii acestei exploatări miniere fruntaşe, să aflu cîte ceva din viaţa şi munca lor de fiecare zi. Intîmplarea a făcut ca prima cunoştinţă la Săsar să fie Petre Boiceanu, miner vestit nu numai pe meleagurile băimărene. L-am întrebat de candidaţii minei Săsar, de tovarăşii lui de muncă ce candidează în alegerile de la 2 martie. Mi-a vorbit cu plăcere de fiecare în parte. De Alexandru Hoţea, şef de echipă la transporturi, de dulgherul Ludovic Zavani, de inginerul Vasile Chira, şeful exploatării miniere, de toţi acei care au cîştigat prin munca lor încrederea maselor. Despre el însă, Petre Boieanu a „omis" să vorbească. Nici măcar nu mi-a pomenit că şi el candidează pentru statul popular regional. Petre Boieanu s-a oferit în schimb să mă conducă să cunosc mai îndeaproape pe unul din candidaţii despre care mi-a vorbit. Aşa că am plecat împreună spre mină să-l căutăm pe Alexandru Hoţea. Pînă am ajuns la mină, aflasem destul de multe. Nu au putut lipsi desigur din spusele lui Bobeanu, faptele ce înfăţişează condiţiile noi pe care le au astăzi minerii de la Săsar, în timp ce pe vremuri se lucra cu perforaj uscat, din care cauză în abataje nu se mai putea vedea om cu om de atîta praf, minereul se încărca cu covata, iar perforatoarele trebuiau susţinute numai cu umărul, astăzi forajul umed elimină praful, maşinile încarcă minereul, iar „picioarele" pneumatice susţin perforatoarele... Cînd am ajuns sus la mină am putut distinge cîteva din clădirile ce ni se înfăţişau în vale. Drept în faţă se vedea noua Hotafie pentru minereuri =L'!i| Prin telefon de la trimisul nostru complexe, în stînga se profilau clădirile masive ale complexului şcolar recent construit. Mai încolo am distins cele şase blocuri de locuințe pentru mineri. Am aflat şi despre clubul şi casa de odihnă ce sunt acum în plină construcţie. Iar aici sus, la gura minei, am văzut noua baie ce se construieşte pentru mineri. Din păcate, deşi drumul pînă la mină mi-a fost deosebit de folositor pentru documentare, pe Alexandru Hoţea nu l-am găsit. Fusese de noapte. Am pornit deci către locuința sa. Cînd am ajuns la Hoţea acasă, mi-a deschis sofia lui. Alexandru Hoțea avea musafiri. Cum ne-a spus glumind sofia lui, avea întîlnire cu alegătorii. Într-adevăr veniseră la el cîțiva muncitori constructori ce aveau de rezolvat împreună cîteva probleme. Așa l-am aflat pe minerul Alexandru Hotea, pe candidatul minei de la Săsar, într-o discuție la el acasă cu cîțiva alegători. TUDOR GHEORGHIU S-A FĂCUT ZIUA IN ŢARA MOŢILOR La Ţebea, în inima munţilor Apuseni, am întîlnit un arbore a cărui înfăţişare stranie ne-a impresionat puternic. Are tulpina groasă de n-o poţi cuprinde cu braţele, scoarţa crăpată şi solzoasă, crengile lungi de tot şi pine de cioturi. E vestitul gorun pe care scurgerea timpului l-a învăluit în legenda şi sub poala căruia se spune că a pus la cale cunoscuta mişcare a moţilor nu mai puţin legendarul Horia. Deşi a atins o vîrstă seculară, gorunul nu cedează vinturilor şi furtunilor. Cu o dîrzenie nemaipomenită el înfruntă anii, în fiecare primăvară, de la subţioara braţelor lui puternice odrăslesc ramuri noi, pline de sevă, mustind de vigoare. Am cunoscut pe oamenii din Ţebea, am fost oaspeţii lor. Şi abia atunci ne-am dat seama de ce se ţine gorunul atit de tare, ce-i ajută să biruie vîrsta. Despre moţii din Ţebea s-a scris mult. Erau ruipţi şi goi. Aproape toţi îşi petreceau viaţa scormonind pentru cine ştie ce bogătau munţii, adunînd fir cu fir aurul şi cărbunele. Roşi de boli, slăbiţi de foame, mîncaţi de mizerie, ajunseseră să semene mai mult a cîrtiţe decit a oameni. Cu fiecare an deveneau tot mai sfîrşiţi, tot mai bătrîni. Se credea ca acest neam de oameni atît de asuprit şi atit de năpăstuit nu va mai putea rezista multă vreme, că Intr-o bună zi se va stinge. Dar in anii noştri, în anii regimului democrat-popular, s-a intîmplat ceea ce mulţi ar fi socotit — înainte — o minune. Moţii au renăscut şi ca şi gorunul lui Horia, au început să odraslească. Ca şi mai de mult, mineritul este treaba cu care se îndeletnicesc mai toţi. Dar acum minele — devenite proprietate a poporului — nu mai sînt ca înainte lăcaş de mormînt sau izvor necurmat de fel de fel de beteşuguri. Am intrat in ele, am colindat prin galerii. N-am putea zice că-s grozav de luminoase şi nici o farmacie nu seamănă. Dar au un lucru care înainte lipsea aproape cu desăvirşire: armătura. Nu-i o armătură oarecare, ci una solidă şi dusa pînă la capătul galeriilor Sub proteguirea lor oamenii se simt în siguranţa Vizitindu-i pe minerii din ţebea, ne a atras atenţia un lucru in aparenţă lipsit de însemnătate. Oamenii nu mai purtau straiele lor tradiţionale : opinci, cioareci, bande dopuri negre pe cap. Aveau haine vătuite, csşfi, bocanci solizi. Toate aceste veşmite, încălţările cele noi, le sunt date minerilor de către întreprinderile unde lucrează fiind incluse in inventarul ■aşanumit „de protecţie“. E adevărat că a suferit oarecum tradiţia. In schimb, oamenii s-au ales cu sănătate. Dar moţii din Ţebea nu se îndeletnicesc numai cu mineritul. Sînt unii dintre ei care lucrează la pămînt. Cînd am intrat în vorbă cu aceştia ne-au povestit cu însufleţire cum acum vreo doi, trei ani şi-au strîns ogoarele la un loc, cum au format o întovărăşire şi cum de-atunci încoace munca le-a mers cu atîta spor incit azi sînt primii din raion. Scăpînd de obsesia foamei şi a mizeriei, moţii din Ţebea au început să-şi rostuiască mai bine viaţa, să şi-o primenească, să şi-o schimbe. In satul acesta, înainte casele erau mici, acoperite cu şindrilă. înăuntru domnea o sărăcie goală, lucie, ca o piatră şlefuită. Acum aproape că nu ne-a venit a crede. Aproape nici una din magherniţele acelea n-a mai rămas in picioare. Mai toate au fost dărimate. Molozul lor a fost azvîrlit în cele patru vînturi. In locul chichineţelor au apărut clădiri albe şi cochete, acoperite cu ţiglă, pardosite cu scînduri geluite de brad Ne-au chemat moţii la ei. Ne-au arătat mobilă nouă, ţoluri lucrate cu gust Dar cea mai mare surpriză ne-a adus-o seara pe care am petrecut-o la Ţebea. Uliţele cele bătrîne nu s-au mai cufundat în întuneric odată cu asfinţitul soarelui cum ştiam că se întimpla cu ani în urmă. Nu. Acum, pe tot întinsul lor s-au aprins becuri electrice, au înflorit jerbe de lumini. Lumina n-a rămas însă numai in casă şi pe uliţă. Ea a pătruns şi în minţile moţilor din Ţebea. Acum, ei nu se mai culcă odată cu găinile. I-am văzut intrînd împreună cu familiile la cinematograful din sat, unde rula un film. Alţii au preferat căminul cu conferinţa care se organizase acolo, cu cărţile cele multe şi interesante de la bibliotecă. Nici cei care au rămas acasă n-au fost în pagubă. N-au avut decit să învîrte butonul difuzoarelor şi au şi început să asculte veştile din ţară şi din lumea întreagă. Aceste mari schimbări care s-au petrecut în viaţa moţilor din Ţebea n-au apărut din senin. Multe dintre ele se datoresc ajutorului substanţial pe care oamenii l-au primit din partea statului. Nici ei însă n-au stat cu miinile în sin. In Ţebea am întîlnit printre alţii pe minerul Nicolae Lupea, pe Lazăr Gorcea, pe Iustina Bisorca. Toţi aceştia au fost deputaţi în sfatul popular şi povestesc cu lux de amănunte despre lucrurile pe care le-au pus la cale, despre înfăptuirile pe care le-au plămădit. Acum moţii din Ţebea se pregătesc să se înfăţişeze în faţa urnelor. Lupea, Gorcea, Bisorca au fost propuşi din nou candidaţi. Oamenii le-au dat în grijă că au datorie să mărească reţeaua electrică, să paveze drumurile, să aibă mai multă grijă de şcoală. ,,S-a făcut ziuă in ţara moţilor", a răsărit soarele şi pentru oamenii de aici. Cu o indîrjire fără seamăn vei urcă spre civilizaţie, spre viaţa cea adevărată. Şi parcă după pilda lor, bătrînul gorun al lui Horia înfruntă anii, continuă să se ţină zdravăn. El care a văzut atîtea, azi cînd bagă de seamă că în jurul lui totul întinereşte, nu se îndură să moară, nu vrea să-şi plece capul furtunilor. ION PAVELESCU şi AL. KISS Prin telefon de la trimişii noştri CETĂŢENI! Prezentaţi-vă din timp la secţiile de votare. Vă îndepliniţi astfel o înaltă îndatorire cetăţenească ! REALIZĂRI IN IMAGINI Pre la un capăt la altul al ţării, prin grija sfaturilor populare şi cu sprijinul activ al maselor, s-au ridicat numeroase construcţii social-culturale destinate satisfacerii cerinţelor oamenilor muncii. Şcoli noi au răsărit în comune şi în cartierele oraşelor, au fost construite cinematografe şi teatre, cămine culturale şi biblioteci , spitale şi case de naştere, vădind grija organelor locale ale puterii de stat de a gospodări cit mai bine şi a spori avutul obştesc. Iată mai jos cîteva imagini concludente ale unor realizări ale sfaturilor populare: 88 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 oo oo oo oo oo oo ac oo oo oo oo oo In oraşul Constanţa s-a înălţat, prin grija organelor locale, un nou edificiu care adăposteşte Teatrul de Stat din localitate. In noul oraş Victoria, apărut de cîţiva ani pe harta ţării noastre, s-au construit, pe lingă întreprinderi şi locuinţe, şcoli noi pentru micii locuitori ai oraşului. Spitalul cel nou înălţat la Moreni este incă o dovadă a grijii pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor muncii.