România Liberă, noiembrie 1974 (Anul 32, nr. 9338-9363)
1974-11-01 / nr. 9338
Pagina a 2-a —1 noiembrie 1974 STORIC IVERSAL UMAN Dan Zamfirescu Cu puţină vreme în urmă s-a inaugurat, la Rîmnicul Vîlcii, cenaclul literar „Casa de sub pădure“, condus de poetul Dragoş Vrânceanu şi cu acest prilej am fost martorul unui moment ce neuitat pentru toţi cei ce au luat parte la deosebit de calda şedinţă inaugurală , Ion Alexandru a făcut o profesiune de credinţă despre poezie, subliniind necesitatea ca poetul să ne dezvăluie firea lucrurilor, să „agrăiască“ despre lume şi oameni, despre făptură şi istorie, dacă vrea ca glasul său să fie auzit şi să înfrunte timpul. Am speranţa că tinerii şi inimoşii redactori de la Radio Craiova, care au imprimat această mărturisire de credinţă, unică în felul ei, o vor transcrie şi publica, spre a se adăuga la filele de aur ale unei „ars poetica“ româneşti inaugurată de strămoşii Dosoftei şi Miron Costin cu trei secole în urmă. Pînă atunci, ceea ce mi se pare că trebuie spus în legătură cu această confesiune, care venea de la una din cele mai puternice înzestrări creatoare ale literaturii române actuale, este identitatea de poziţie cu a unui mare poet şi filozof care scria cu două secole în urmă , atlta vreme cit un poet nu exprimă decit propriile tale sentimente subiective, el nu işi merită încă numele ; dar din clipa cind ştie să-şi Însuşească lumea şi să o exprime, el este poet I (Goethe, citat de E. Curtius). A-ţi Însuşi lumea ! A o aduce in tine, cu tot clocotul ei, cu toate durerile şi grijile, speranţele şi desnădejdile, frumuseţile şi mizeriile, a o exprima, a spune în numele tuturor ceva în aşa fel incit fiecare să simtă că i-ai luat cuvîntul de pe buza, că i-ai golit sufletul de negura ce-l apăsa, ori că i-ai dat glas bucuriei ce nu-şi găsea vorbele cu care să se rostească ! Secole, milenii, esenţa marii poezii şi marii arte în genere a constat în această forţă de rezumare şi exprimare a „lumii“. Unită însă, la cei mai mari, cu năzuinţa de a interveni în lume, de a-i alina rănile, de a-i dezvălui o cale spre acea fericire după care alergăm, de la începutul veacurilor. Şi au venit clipe în care tocmai această năzuinţă a părut unora a fi ridicolă, „tezistă“, neliterară, element exterior şi nefast perfecţiunii „estetice“ ! S-a căutat din ce în ce mai puţin „lumea“ şi din ce in ce mai mult „arta pură“, pînă ce pictura s-a dizolvat in vopsele şi poezia în cuvinte, apoi chiar în necuvinte, spre a da seamă de nişte stări sufleteşti de nedefinit, şi despre un om care începe să se destrame ca fumul. Oamenii, milioanele şi miliardele de oameni sunt invitaţi să asiste de departe la acest ciudat şi singular dans pe sîrmă, fără finalitate şi fără rod, care vrea să fie în exclusivitate, şi cu agresivitate, singura artă şi singura literatură „moderne“. Marele semn de întrebare pus, nu de mult, la un congres internaţional de estetică, peste întreaga artă, prin înscrierea temei „moartea artei“ ca obiect de meditaţie serioasă, ar trebui să ne dea de gîndit asupra sfîrşitului acestui drum „modern“ soldat, foarte adesea, cu secătuirea talentelor autentice şi invazia- inflaţia imposturii. Şi totodată să ne facă a ne întreba de ce publicul găseşte aşa de repede drumul spre acele autentice creaţii in care simţim pulsînd o problematică umană eternă dar, în acelaşi timp, lumea noastră, cu întrebările ei specifice, cu tipul de om care şi le pune, cu stilul său propriu de a şi le rezolva. Este oare o contradicţie între istorie şi ceea ce se numeşte ..eternul omenesc“ ? De ce Homer, Dante, Shakespeare, Puşkin, Eminescu, de ce Balzac şi Dostoievski,Sadoveanu ori Malraux au reuşit să păstreze, din eră în eră istorică, un număr de trăsături comune, între care aceea, definitorie, a comunicabilităţii 7 (N-am folosit intenţionat „accesibilitatea“, căci prea adesea i s-a dat o accepţie simplistă, anulînd însuşi, sensul major conferit creaţiei artistice de orice fel în concepţia politică a Partidului nostru, sens conţinut in cuvîntul „elevare". Or, uneori, prin „accesibilitate“ se înţelege modalitatea de a determina Ceahlăul să devină „accesibil“, celor ce nu vor să facă efortul de a-l escalada, spre a vedea ceea ce nu se poate vedea decît de acolo unde ajungi numai la capătul unui proces de ridicare spre culmi. Apare insă cit se poate de clară diferenţa între o artă mare care cere efortul de elevare sufletească pînă la înălţimea ei, şi între o artă care îşi fixează ca ideal, sau postulează non-comunicabilitatea, pretinzind că darul cunoaşterii aparţine doar cltorva „aleşi“. Cunoaştem mentalitatea ! Cine studiază agonia şi sfîrşitul antichităţii va descoperi că una din trăsăturile ei specifice era moda „misterelor“ rezervate „iniţiaţilor“ dispreţuitori ai vulgului. Dar lumea antică şi literatura ei s-au prăbuşit tocmai fiindcă au pierdut, la un moment dat, capacitatea de a-şi „însuşi lumea“. Viitorul a fost al acelora care s-au hotârît să facă aceasta şi mai ales să o schimbe, să creeze o lume nouă. Pentru epoca noastră, în care istoria ne confruntă cu o situaţie nouă , paralelismul între o lume ce se scufundă sufleteşte, oricît de mari i-ar fi aparentele triumfuri tehnice şi alta care se naşte, este foarte important să ne dăm seama că literatura română se află nu acolo unde nu se mai crede în destinul artei, ci acolo unde creatorului i se conferă marea cinste de plăsmuitor al sufletului unei naţii şi unei civilizaţii. E timpul pentru fiecare scriitor să înveţe marea taină a creaţiei, aceea de care vorbea Goethe şi, recent un tînăr poet român de la poalele Carpaţilor. SEMNAL’ • La Muzeul de Istorie a Republicii s-a inaugurat ieri ciclul de expuneri intitulat „Mihai Viteazul — domn român şi personalitate politică şi militară europeană“. Prima conferinţă a ciclului, ţinută de prof. univ. dr. Dumitru Almaş, a avut ca temă „Sfîrşit de veac în ţările române“. Expunerile vor continua să se desfăşoare, cu o frecvenţă lunară, în sălile Muzeului în care se află exponatele legate de viaţa şi epoca marelui domnitor român. • In memoria eroilor căzuţi la Păuliş a fost ridicat un frumos ansamblu monumental proiectat de arhitectul Cristea Micoş şi realizat de sculptorii Ion Munteanu şi A. Vitroel. • La Muzeul Satului a avut loc inaugurarea cenaclului de etnografie şi folclor „Lumea satului“. Prima temă : Melosul şi poezia pastorală. • Interferenţe între medicină şi artă : dr. Nicolae Horneţ deschide o expoziţie de pictură în holul Universităţii Populare Bucureşti (sala Dalles). Vernisajul, astăzi, 1 noiembrie, expoziţia rămînind deschisă timp de 15 zile. • Teatrul Naţional din Timişoara a prezentat o nouă premieră pe ţară. Este vorba de piesa „Ordinul“ de Fritz Hochwälder, în regia lui Emil Reus. • Astăzi la ora 13:00 — vernisajul expoziţiei „Aspecte ale desenului românesc contemporan“ — la Muzeul de artă (str. Ştirbei Vodă nr. 1—3, etaj II). • Membrii salonului literar-artistic „Comentar" al Casei de cultură a sectorului IV din Capitală organizează duminică 3 noiembrie un pelerinaj la mormîntul poetului Miron Radu Paraschivescu, a cărui personalitate va fi evocată în cadrul Unei festivităţi la casa memorială de la Vălenii de Munte. Vor mai fi vizitate casa lui Nicolae Iorga și casa în care a lucrat pictorul Nicolae Tonitza. • Cu prilejul împlinirii a 94 de ani de la naşterea lui Mihail Sadoveanu, Muzeul literaturii române organizează o expoziţie de artă plastică — o ilustrare în imagini a povestirilor sadoveniene aparţinînd artistului Constantin Baciu. Vernisajul expoziţiei : marţi 5 noiembrie. • Un „poem simplu“ în ziarul „Teleormanul": „Dacă sapi pe-un deal anume ai să dai de vechi altare / Şi de umbrele străbune şiroind de pe sudoare / Ca un lan de mirodenii, vîlvorînd de-aceeaşi lună / Pusă noaptea că să are aburul de pe fîntînă“... Şi alt poem în „Steaua Roşie“: „In fiecare gest îmi port făptura / Nu mă pripesc, am învăţat măsura, / încrederea în azi luceşte rază, / Mă şerpuie şi-n singe germinează". De fapt, publicind aceste versuri, cele două redacţii au dovedit că s-au pripit şi n-au învăţat măsura... • O expoziţie de înaltă ţinută artistică în sălile Casei de cultură din Giurgiu : Maria Văgii (tapiserie) şi Silvia Grossu—Jelescu (pictură). De rafinată şi subtilă inspiraţie populară, transcriind motive folclorice într-un material puţin folosit — fibra datei —, cu o tematică celebrînd evenimentele politice ale anului, tapiseria Măriei Văgii și pictura Silviei Grossu—Jelescu oferă un moment de artă autentică. UNA PE ZI de MATTY - Dacă ar fi convinși că-s așa frumoase stofele astea, nu le-ar schimba la fiecare sezon ! PANORAMIC CINEMATOGRAFIC „0 madonă in plus“ O grupă de criminaliști s-a constituit drept erou principal intr-o serie de filme produse de studiourile DEFA. Grupa 110, obligată mereu, să dezlege cite un nou mister, sub diverse baghete regizorale, n-are personaje fixe deși unele revin. Nu rămîne, deci, spaţiu pentru supraeroi. Munca lor înseamnă investigaţie, migală, tatonări. Fără spectaculoase bătăi şi urmăriri incredibile. Doar modestă cercetare, în schimb, în majoritate, istoriile, narate în această serie cu intrigă poliţistă, au o trăsătură dominantă : încercarea de a descoperi resorturile morale, slăbiciunile umane sau erorile iniţiale de conduită ce duc la infracţiune. Pe autorii seriei îi interesează, mai degrabă, de ce s-a ajuns la greşeală, decît cine a comis infracţiunea. Acest interes duce la o structurare aparte. Pelicula care ne povesteşte despre „O madonă în plus“ se numără printre cele mai modeste ale seriei. Lucrată fără subtilitate, ne lasă fără vrere să descoperim misterul de la început, ne lămureşte şi cauzele morale, aflăm cine greşeşte şi cine nu. Astfel, lămuriţi, prea lungile discuţii nu contribuie la stimularea interesului nostru, ci dimpotrivă. „Alexandru Macedon“ Din nu prea îndepărtata perioadă de încântare a publicului în faţa filmului istoric de mare fast, s-a rătăcit pe ecranele noastre un „Alexandru Macedon“ sub chipul lui Richard Burton, care se face, cu nemărginite eforturi, că are 22 de ani, că este viteaz, cuceritor, inteligent, invincibil, dar nu şi nemuritor. La marile studiouri producătoare de mamuţi istorici, existau minţi dotate cu puterea de a gindi bugete uriaşe pentru supraproducţii minore. Banii se cheltuiau pe statui de ghips imitînd marmura, pe coifuri de carton imitînd metalul, pe bumbac imitînd mătasea şi pe actori mimînd istoria. Din atîta mimare şi imitare, victime rămîneau în primul rînd istoria şi bunul gust. Pentru că falsul se iţea în fiecare secvenţă. Spaţiul şi aerul resping statuile, in cazul nostru, Burton e aproape ridicol în costumaţia sa istorică, împodobit cu breton blond şi cîrlionţat. Acest Robert Rossen amestecă epoci şi popoare, povestind lung şi obositor un destin excepţional, reconstituind, în falset, o mare personalitate istorică. E tirziu să ne mai supărăm pe rămăşiţele unui gen deja părăsit de producători şi public. Florica Ichim Iordan Iovkov este un Rebreanu al literaturii bulgare. Scriitori contemporani, (Iovkov se naşte, în 1880, numai cu cinci ani înaintea lui Rebreanu) portretişti ai satului şi ai ţărănimii din mijlocul cărora au plecat, amîndoi, îşi angajează opera înfrămîntările vremii de partea progresului social şi politic. În Nona, ecranizare a unui roman devenit clasic, Ferma de lungă frontieră, întîlnim aceleaşi notaţii realist-obiective, animate de sentimente pătimaş dezlănţuite, fie că e vorba de setea de pămînt a ţăranilor asupriţi, fie că e vorba de imposibile iubiri încâlcind bariere sociale. Chiar şi pentru cine nu cunoaşte romanul, sursa literară apare evidentă de la primele secvenţe. O desfăşurare de largă respiraţia epică, conflicte multiple, o tipologie nuanţată — ne introduc în viaţa, unui sat bulgar din primul pătrar al veacului nostru. Regizorul şi scenaristul (Grişa Ostrovski — Ştefan Tanev) au esenţializat un material iniţial , amplu, lăsînd imaginea să vorbească patetic şi afectuos în locul cuvintelor, punind în valoare pitorescul satului, al oamenilor lui, al unei naturi generoase, implicind emoţional spectatorul. Este desigur şi meritul celor două protagoniste ale filmului, actriţe de frunte ale cinematografului bulgar. Romancierul a intuit imposibilitatea personajelor sale de a evada din destinul propriu atîta vreme cit nu se pot integra unui destin colectiv. Or, nici Nona — eroină damnată, romantică, obsedată de misterul morţii mamei sale, încercînd evadarea doar prin iubire şi eşuind, nici iubitul ei, tînărul ofiţer de grăniceri, nu se pot integra unor aspiraţii mai înalte. Prima lor declaraţie de dragoste, solemnă ca o rugăciune, va fi întreruptă de primul foc de armă ce răsună pe uliţele, doar aparent liniştite, ale satului, ca un semnal de alarmă. Singurul care va părăsi satul, învăţătorul, este cel care a aprins scînteia răzmeriţei în sufletul obidit al ţăranilor. Focul ce mistuie hambarele moşierului spulberă parcă dramele individuale. Chiar şi tragedia Nonei rămîne doar cea a unui om neputincios, anunţînd nevoia unor profunde înnoiri. Adina Darian Jona“ Pictoriţele din Cîmpeniţa Cine vizitează Şcoala generală din satul Cîmpeniţa — aşezare durată Intr-un pitoresc peisaj din inima Transilvaniei — rămine impresionat de numeroasele tablouri de artă naivă, expuse aici in clase şi pe coridoare. Este, de fapt, o expoziţie permanentă, care înmănunchează zeci de lucrări, cu o tematici extrem de diversă, realizate intr-o paletă coloristică bogată. Iar specificul său cu totul aparte constă in faptul că aceste lucrări sunt semnate doar de femei din sat. Din noianul de titluri spicuim citeva : „Carnaval" și „Bărci" de Erzsébet Abran, „Pomi înfloriţi" de Maria Biro, „Pe cimp“ de Iren Toth etc. De altfel, lucrările pictoriţelor din Cîmpeniţa au fost admirate şi la Tg. Mureş, unde Centrul de îndrumare judeţean a organizat anume pentru ele o expoziţie, iar alte lucrări au fost expusa şi la Bucureşti, în cadrul Bienalei naţionale a artiştilor amatori. (V. LAZAR) Lozul cel mare „Cu ăştia trei lei am să pun mina pe lozul cel mare !" — se lăuda Ştefan Butilă, din Adjud, faţă de cei cîţiva prieteni cu care îşi pierdea vremea pe peronul gării Mărăşeşti. Cu cei trei lei s-a apropiat de tonetă şi şi-a ales un loz in plic. Rezervindu-și plăcerea de a-l fila pe îndelete, i-a întins vinzătoarei o bancnotă de 25 lei. Numai că, in vreme ce aceasta era preocupată să-i numere restul, S.B. a şterpelit o întreagă pungă cu lozuri şi a fugit. S-a ascuns intr-un vagon garat pe o linie mai îndepărtată şi a desfăcut toate cele 300 de lozuri. Dar nici vorbă de „ciştigul cel mare" ! Dezolat, a revenit pe peron, pentru a încerca să mai ia o pungă , dar a fost prins şi dat pe mina miliţiei. Astfel, cu cei 3 lei, S.B. n-a reuşit altceva decit să dobândească 3 ani de închisoare. (C. AZOIŢII) Spectacole—schimb de experienţă Ţinlnd seama de faptul că viitorii învăţători vor lucra, majoritatea, in mediul sătesc — formaţiile artistice ale Liceului pedagogic din Buzău, conduse de profesorul de muzică Ştefan Stănescu, fac dese deplasări în comunele judeţului. Ele prezintă spectacole culturale cu scopul de a realiza un schimb de experienţă , se produc formaţiile artistice locale, ca şi cele ale oaspeţilor, urmate de convorbiri privind răspîndirea culturii in lumea satului, rolul cadrului didactic in viaţa spirituali a comunei etc. In colaborare cu cenaclul literar din Buzău orchestra de muzică populară „Mugurel" a elevilor de la liceul amintit a susţinut spectacole de „Poezie şi muzică“ in comunele Pietroasa, Săgeata, Cislău, Pătirlagele etc. Şi este de subliniat că atit repertoriul orchestrei cit şi cel al grupului vocal se compune aproape in întregime din piese ale folclorului muzical cules din părţile Buzăului. (M. VLADESCU) Vînzătorul de... tractoarefantomă S-a trezit vesel intr-o bună dimineaţă. S-a uitat in oglindă şi şi-a zis: „De azi înainte, băiete, eşti inginer şi te cheamă Radu" ! Cu noua identitate şi „specializare“ Ene Constantin din localitatea Sihlea (judeţul Vrancea) a poposit la Brăila, ca inginer in Ministerul... mecanic, ocupindu-se de... desfacerea tractoarelor. Şi, cu această autoinvestitură, lua legătura telefonică cu diverse cooperative agricole de producţie : „Aveţi nevoie de un tractor nou ? Atunci trimiteţi un delegat cu 2 860 de lei, să-l ridice de la baza X. Să Întrebe de mecanicul Florea, care este însărcinat cu livrarea”. Şi, cum tot el era şi, mecanicul Florea, se ducea repede la baza X, incasa banii da la delegat şi apoi se făcea nevăzut. Aşa a procedat cu delegatul cooperativei agricole Frumuşica — Galaţi căruia i-a luat 2 860 lei, cu un altul de la cooperativa agricolă Tulcea da la care a încasat 2 100 de lei, cu un al treilea de la cooperativa agricolă Perieţi — Ialomiţa de la care a primit alti 1 840 lei etc In ziua de 13 octombrie Insă prezentindu-se la cooperativa agricolă Ianca — Brăila ca să încaseze suma pentru un alt tractor-fantomă vindut, a fost reţinut de miliţie şi trimis in faţa justiţiei. Postură în care s-a mai aflat, de vreme ce E.C. este recidivist, suferind o condamnare de 10 ani pentru „activităţi“ similare. Se mai pune, însă, şi întrebarea cum de s-au putut lăsa înşelate unităţile respective de primul escroc care le-a ieşit în cale ? (V. CHIURTU) Şcoli populare de artă la sate Comitetul judeţean Olt de cultură şi educaţie socialistă a luat iniţiativa de a înfiinţa şcoli populare de artă pe lingă căminele culturale din comunele judeţului. Astfel, la Scorniceşti, Oboga, Cezieni, Vădastra şi în alte localităţi, funcţionează acum clase de canto, pian, vioară, teatru, pictură, artizanat etc., pe care tinerii le frecventează pentru a-şi dezvolta cunoştinţele şi talentele, sub îndrumarea unor specialişti. (D. BUJDOIU) Rubrică redactată de Pia Rădulescu COTIDIENE «COTIDIENE SEMNAL Aprovizionarea populaţiei Capitalei pentru toamnă şi iarnă in dezbaterea deputaţilor municipali Ieri, deputaţii municipali, întruniţi în cadrul celei de a 22-a sesiuni a Consiliului popular al municipiului Bucureşti, au dezbătut o seamă de aspecte privind modul în care se desfăşoară aprovizionarea de toamnă şi iarnă a populaţiei Capitalei. Comparativ cu anii precedenţi, anul 1974 reprezintă, atit sub raportul investiţiilor comerciale cît şi al volumului vînzărilor, creşteri substanţiale. Preocupîndu-se ca amplasarea unităţilor comerciale să se facă în mai strînsă legătură cu numărul populaţiei din diverse cartiere ale oraşului — în special din cartierele nou construite — şi cu cerinţele acesteia, municipalitatea a întreprins unele măsuri pentru ca reţeaua de desfacere să se extindă şi să se diversifice. In momentul de faţă, unele zone cum sînt Berceni- Sud, Titan, Pantelimon, Colentina, beneficiază de un număr mai mare de unităţi comerciale, pînă la sfîrşitul anului urmînd să se construiască alte 18 magazine noi, in special la parterul blocurilor nou construite. Totodată, capacitatea de desfacere a mărfurilor a fost mărită şi prin introducerea în circuitul comercial a unor spaţii folosite în alte scopuri, precum şi prin intermediul sistemului de comerţ mobil. Cît priveşte cantităţile de mărfuri puse la dispoziţia bucureştenilor în acest moment de virf al aprovizionării pentru sezonul rece, ele sunt substanţial mai mari în comparaţie cu toamna anului precedent. Unele acţiuni întreprinse anterior, privind preluarea cantităţilor de legume şi fructe de la diverşi furnizori din ţară, s-au dovedit eficiente, pînă la ora actuală fiind preluate cantităţile necesare de cartofi şi ceapă, iar la celelalte mărfuri această activitate desfăşurîndu-se conform graficelor. In plus, darea în folosinţă a două depozite de mare capacitate, Berceni şi Chitila, va permite ca întreaga cantitate de ceapă şi mere să fie însilozată în Capitală, ceea ce va însemna o aprovizionare mai bună cu aceste produse în timpul iernii. In această toamnă, In afara unităţilor fixe de desfacere, s-au mai organizat încă 120 de puncte sezoniere, precum şi livrarea la domiciliu a cartofilor şi cepei. Totodată, Intr-un număr mare de unităţi alimentare, se asigură constituirea unui stoc de iarnă pentru diverse produse cum sunt : făina, zahărul, uleiul, orezul, conserve de legume, etc. Concomitent se desfăşoară diverse acţiuni pentru sporirea fondului de marfă afectat pieţelor, pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu peşte, carne şi produse din, carne, pentru asigurarea la rampele de descărcare a forţei de muncă şi a mijloacelor de transport necesare operaţiunilor de sortare şi transport al produselor. Se prevede in acelaşi timp îmbogăţirea gamei şi volumului de semi-preparate de tip „gospodina“ şi extinderea vînzării lor în magazinele alimentare şi de alimentaţie publică. Organizaţiile comerciale se preocupă în această perioadă şi de asigurarea cantităţilor necesare de mărfuri industriale solicitate : stofe şi confecţii de iarnă, încălţăminte cauciucată, diferite obiecte de uz casnic ; pînă la 15 noiembrie este prevăzut a se livra întreaga cantitate de combustibil solid pentru un număr de 221 000 familii înscrise pentru aprovizionare. Dacă timpul va fi nefavorabil, urmează să se organizeze 25 de puncte pentru vinzarea directă din camioane a cărbunilor preambalaţi. Deputaţii au dezbătut totodată şi unele aspecte privind condiţiile de dezvoltare a bazei materiale a comerţului în anul viitor, cind vor intra în funcţiune 78 noi magazine comerciale. în acest sens, sesiunea a hotărît ca diversele întreprinderi subordonate Consiliului popular, interesate în această acţiune, să se preocupe de realizarea cu prioritate a blocurilor de locuinţe la parterul cărora vor fi amenajate magazine precum şi de reintroducerea în circuitul comercial a unor spaţii noi. ★ Sesiunea a eliberat din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti pe tovarăşul Virgil Florea, care a primit alte însărcinări ; deputaţii au ales ca vicepreşedinte al Comitetului executiv pe tovarăşul Gh. I. Dumitru şi ca membri ai Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti pe tovarăşii Cornel Nicoda şi Tiberiu Turcuş. Ioana Patraşcu Acţiuni ale consiliilor Frontului Unităţii Socialiste O CONTRIBUŢIE VALOROASĂ LA GOSPODĂRIREA LOCALITĂŢILOR BACAU (coresp. R. I. — C Azoiţii). Consiliile Frontului Unităţii Socialiste din judeţul Bacău au acumulat o bogată experienţă în organizarea şi conducerea lucrărilor gospodăreşti, în mobilizarea largă a cetăţenilor la înfăptuirea obiectivelor înscrise în programele de lucru. In municipiile Bacău şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Comăneşti, Moineşti, Buhuşi, fiecărei organizaţii componente a F.U.S. i-au fost repartizate obiective precise de a căror execuţie s-a preocupat de-a lungul întregului an. In municipiul Bacău, bunăoară, sindicatelor le-a revenit sarcina mobilizării membrilor lor la executarea arterelor de ocolire a oraşului, tineretul a participat la contstruirea şi amenajarea bazelor sportive, ştrandurilor şi locurilor de joacă pentru copii iar organizaţia de femei şi-a adus o valoroasă contribuţie la înfrumuseţarea grădinilor şi spaţiilor verzi, la plantarea a peste două milioane de flori. Valoarea lucrărilor executate de la Începutul anului numai în această localitate depăşeşte 100 milioane lei. Rezultate tot atât de bune au fost obţinute şi în cele 80 de comune ale judeţului. La Răcăciuni, Mărgineni, Luizi-Călugăra, Tg. Trotuş, Sascut, Ungureni şi în numeroase alte comune au fost executate prin munca patriotică a cetăţenilor lucrări de alimentare cu apă, construcţii de şcoli, dispensare, cămine culturale, amenajări de creşe, grădiniţe pentru copii, ateliere şcolare. O contribuţie deosebit de însemnată la înfăptuirea acestor lucrări şi-au adus-o consiliile săteşti ale F.U.S. care îşi exercită cu tot mai mult succes rolul de forumuri ale obştei chemate să organizeze participarea activă a întregii populaţii la viaţa politică, economică şi social-culturală a localităţilor respective. Apreciind rezultatele obţinute pînă acum, Biroul executiv al Consiliului judeţean al F.U S. a adoptat recent noi măsuri menite să ridice pe un plan superior activitatea de înfrumuseţare şi bună gospodărire a tuturor localităţilor din judeţ. PESTE 2 000 HECTARE VOR FI REDATE AGRICULTURII SLATINA (coresp. R. I. — D. Bujdoiu) Consiliile s.locale ale Frontului Unităţii Socialiste din judeţul Olt au irigat o acţiune de depistare a terenurilor nefolosite sau insuficient folosite şi de integrare a lor în circuitul agricol. Astfel, în comunele Verguleasa, Izbiceni, Vădastra, Osica, Turia, Stoeneşti şi în alte 50 de localităţi au fost organizate echipe care au trecut la depistarea şi inventarierea terenurilor agricole insuficient folosite, a terenurilor ocupate cu tufărişuri, cu vegetaţie nerentabilă, mlăştinoase etc., care vor fi defrişate, desecate, ■ amenajate, pentru a fi redate circuitului agricol. Datorită sprijinului dat de organizaţiile săteşti ale Frontului Unităţii Socialiste, au fost descoperite şi vor fi ameliorate peste 2 000 ha. ce vor fi cultivate în anul viitor, cu cereale, urmînd ca această acţiune de mărire a suprafeţei arabile şi de bună gospodărire a pămîntului să se extindă în toate satele şi comunele judeţului. Cronică legislativă îmbunătăţiri la regimul construcţiei de locuinţe proprietate personală şi la vinzarea unor asemenea locuinţe din fondul de stat Prin decret al Consiliului de Stat au fost aduse unele îmbunătăţiri dispoziţiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vinzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală. Principalele modificări au în vedere în primul rînd stabilirea unor înlesniri la plata dobînzilor datorate pentru împrumuturile acordate de C.E.C. Dobinda la creditul reprezentind avansul pentru cumpărarea locuinţei deţinută in calitate de chiriaş, se reduce de la 8 la sută la 6 la sută, iar termenul de rambursare a acestui credit se diferenţiază, în funcţie de retribuţia sau pensia lunară, de la 5 la 10 ani, faţă de 5 ani cît era pînă în prezent în toate cazurile. In aceeaşi ordine de idei s-a stabilit ca valoarea anexelor gospodăreşti, cu excepția garajelor, se include in prețul de vinzare al locuinţelor la care se calculează creditul acordat. Totodată, conform Decretului, se prelungeşte pînă la 31 martie 1975, termenul de înstrăinare a celei de a doua locuinţe executată fără autorizaţie de construcţie prealabilă şi pentru care nu s-a eliberat autorizaţia de înstrăinare. Decretul dispune apoi că pentru persoanele care nu au înstrăinat cea de a doua locuinţă deoarece aceasta este folosită de unităţi socialiste în alte scopuri decit aceea de locuinţă, termenul de un an curge de la data eliberării acesteia. Decretul dispune apoi că în situaţia cind o persoană domiciliază şi are in proprietate o locuinţă in mediul urban şi dobindeşte prin moştenire de la părinţi o a doua locuinţă situată în localităţile rurale sau balneo-climatice, se propune ca această din urmă locuinţă să poată fi considerată, la cerere, drept casă de odihnă, dacă se încadrează, ca mărime, în prevederile legale. BAROMETRU Starea vremii (în paranteze temperatura aerului ieri la ora 14 și fenomenul meteorologic) ROMÂNIA BUCUREŞTI (11 - variabil), CONSTANŢA (14 — variabil), SULINA (12 — variabil), GALAŢI (10 — variabil), PIATRA NEAMŢ (9 — variabil), IAŞI (11 — variabil), SUCEAVA (8 — noros), CLUJ—NAPOCA (8 — noros), SATU MARE (7 —- variabil), ORADEA (7 — variabil), ARAD (6 — variabil), TIMIŞOARA (7 — variabil), SEMENIC (—4 — noros) SIBIU (8 — variabil), BRAŞOV (8 — noros), PREDEAL (4 — variabil), SINAIA (1 — variabil), CRAIOVA (10 - variabil). EUROPA SOFIA (11 — noros), BELGRAD (6 — acoperit), BUDAPESTA (8 — variabil), MOSCOVA (5 - burnița) VARSOVIA (4 - ploaie), PRAGA (4 — variabil), BERLIN (4 — acoperit), ATENA (21 — variabil), ROMA (10 — variabil), PARIS (6 - ploaie), LONDRA (5 — senin), MADRID (10 — senin). CE SE PREVEDE PENTRU ASTAZI Interlocutorul nostru de azi, meteorologul de serviciu TAMARA LIMBAŞEANU ne comunică : STAREA VREMII : Se menţin, rece, cu cerul variabil. PRECIPITAŢII : Ploi locale în regiunile din sud-vestul Ţârii. TEMPERATURA : Maximele între 4 şi 14 grade, iar minimele între5 şi 5 grade. LA BUCUREŞTI : Vremea se menţine rece, cu cerul variabil, favorabil ploii spre sfîrşitul intervalului. Maxima între 10 şi 12 grade, iar minima între 0 şi 2 grade. „Románia liberó•• / MEMENTO TEATRE LUCIA DI LAMERMOOR : Opera Română (11 48 20), ora 19; CUI I-E FRICA DE VIRGINIA WOOLF : Teatrul National București, sala Mică(14 71 71), ora 19,30 ; LA CALUL BĂLAN : Teatrul de Operetă (14 80 11), ora 19,30; JOC DE PISICI : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 60 60), ora 19,30 şi ELISABETA I , ora 19,30 la sala Studio (12 44 16) ; PRESUL : Teatrul de Comedie (16 64 60), ora 19,30; LADY Xi Teatrul „C. I. Nottara", sala Magheru (15 93 02), ora 19,30; MATCA; Teatrul Mic (14 70 81), ora 19,30; SIMBATA LA VERITAS ; Teatrul Giulești (18 04 85), ora 19,30; UN BAIAT DE ZAHAR ARS , ora 19,30, Teatrul „C. Tănase", sala Victoria (50 20 48); SICILIANA , Teatrul „Ion Vasilescu" (12 27 45), ora 19,30 ; SIMBATA LA VERITAS : Studioul de teatru I.A.T.C. (15 72 59), ora 20; BU ALI : Teatrul „Țăndărică", sala Victoria (15 23 77), ora 15 ; CONCERT SIMFONIC : Ateneul Romăn, ora 20 ; MARELE SPECTACOL : Circul Bucureşti (110120), ora 19.30. TELEVIZIUNE PROGRAMUL I 14,30 : Fotbal : Dinamo Bucureşti — Jiul Petroşani ; 16,15 : Teleşcoală Electrotehnică. Pregătire tehnico-produc-, tivâ — Materiale electrotehnice. Literatura română — Ei l-au cunoscut pe Sadoveanu ; 17,30 : Emisiune de limba germană ; 19,20 ; 1001 de seri ! 19,30 : Telejurnal ; 20 s România de astâzî, România de mîine ; 20,30 . Film artistic r „Conspiraţia*. Scenariul Titus Popovici, Petre Sălcudeanu. În distribuţie : Fory Etterle, Marion Ciobanu, Victor Rebengiuc, Maria-Clara Sebök, Silviu Stănculescu, Ernest Maffeî. Regia Manole Marcus ; 21,55 : Întîlnire cu Ioana Radu ; 22,10 : 24 de ore. PROGRAMUL II 17,30 : Telex ; 17,35 : Film artistic „Dincolo de noro e cerul“. Cu : Ghenadi Saifulin, Larisa Mohovamaia, Serghei Nikonenko, Vladislav Delzețki. Regia : Iurii Egorov ; 19,20 : 1001 de seri ; 19,30 : Telejurnal ; 20 : Surorile Materassi ; 20,50 : Inscripţii pe celuloid ; 21,25 : Telex ; 21,30 : Al XI-lea Festival de muzică uşoară — Venefia 1974. 22 : Cărţi şi idei. CINEMATOGRAFE POllilA ACUZA. LEGEA ACHITA i Patna [II 86 25), orele 9,30 - 12,15 -15 — 17,30 — 20 ; București (15 61 54), orele 8,30 - 10,45 13,15 - 16 -18,30 — 20,45 ; Sala Palatului, orele 17.15 — 20,15 ; ALEXANDRU MACEDON Scala (1103 72), orele 10 - 13 - 16,30 — 19,30 ; Festival (15 63 84), orele 9 — 12 _ 15 - 17,45 - 20,30 ; Favorit (31 86 15), orele 10,15 - 13 - 16,30 - 19,30 ; ........... O MADONA IN PLUS luminat (16 23 351, orele 9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30. DUHUL AURULUI ; Capitol (16 29 17), orele 9,15 - 11,30 - 13,45 - 16 — 18,15 - 20,30 I Viitorul 111 48 03), orele 15,30 - 18 , 20 I „STEJAR" EXTREMA URGENTA Central (14 12 24), orele 9,15 - 11,30 - 13,45 - 16 - 18,15 - 20,30 ; Rahova (23 91 001, orele 16 — 18,15 — 20,30. ATAC ÎMPOTRIVA LUI ROMMEL I Victoria (16 28 791, orele 9,15 - 11,30 - 13,45 - 16 - 18,30 - 20,45 ; Dacia 150 35 941, orele 9 - 11,15 — 13,30 - 16 - 18,15 - 20.30 . Miorița (14 27 14), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15.45 - 18 - 20,15. VIZUINA VULPII : Buzesti 150 43 58), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 16 — 18.15 - 20.30. URMARESTE-MA . Timpuri Noi (15 61 10), orele 9 - 11,15 - 13,30 — 15.45 - 18 - 20,15. CHITTY, CHITTY BANG - BANG Doina (16 35 38), orele 11 — 14 — 19. La orele 9,45 — 17 Program de desene pentru copii. NONA; Unirea 117 10 21), orele 16 - 18 - 20. MISTERUL VASULUI „MARY DEARE" ; Feroviar (50 51 40), orele 9 — 11,15 — 13,30 - 15,45 - 18,15 - 20,30 ; Melodia (12 06 88), orele 9— 11,15 — 13,30 — 16 - 18,30 - 20,45 ; Modern (23 7101), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30. TATAL RISIPITOR : Ferentari (80 49 85), orele i5,3G _ 18 — 20,15 ; Munca (21 50 97), orele 16 — 18 — 20. RUY BLAS : fcxcetsior (65 49 45), orele 9 _ 11,15 - 13,30 _ 16 — 18.15 - 20,30 ; Gloria (47 46 75), orele 9 — 11,15 - 13,30 - 16 — 18.15 — 20,30 I Tomis (21 49 46), orele 9 - 11,15 - 13.30 - 15,45 _ 18 - 20,15. FLOAREA DE PIATRA , Cotroceni (49 48 48), orele 14 — 16 — 18 — 20. SUFLETUL NEGRULUI CHARLEY Grivița (17 08 58), orele 9 — 11,15 — 13,30 _ 16 - 18,15 - 20,30 . Aurora (35 04 66) orele 9 - 11,15 - 13,30 — 15,45 — 18 — 20,15 . Flamura (85 77 12), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,15. ULTIMA LUPTA: Cringasi (49 21 15), orele 16 — 18,30. CEL MAI BUN OM PE CARE-L CUNOSC Mosilor (12 52 93), orele 15,30 - 18 - 20. RAUL ROSU I Bucegi (17 05 47), orele 15,15 - 17,45 - 20,15. PRIETENA MEA SYBILLE I Cosmos (3519 15), orele 15,30 - 18 , 20,15. EXTRAVAGANTUL DOMN DEEDS ; Ura (3 71 71), orele 15,30 - 18 -20,15 . Flacăra (21 35 40), orele 15,30 - 18 - 20,15. TARA LUI SANNIKOV ; Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. FARA UN ADIO ■ Drumul Sării (31 28 13), orele 15,30 - 18 - 20,15. GOANA DUPĂ AUR : Ciulești (17 55 46), orele 15,30 - 17,45 - 20 . Floreasco (33 29 71), orele 16 — 18 - 20. PIELE DE MAGAR ■ Pocea (31 32 52), orele 16 — 18 - 20. CASA PĂPUȘILOR, Volga III 91 26), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20. CONTESA WALEWSKA , Popular (35 15 17), orele 15,30 - 18 - 20,15. SCURTA VACANTA , Arta 121 31 86), orele 15,30 — 17,45 - 20. 36 DE ORE Vitan (21 39 82) orele 15,30 - 18 _ 20.15. VAFJ DANA ; Înfrăţirea între popoare (67 14 70), orele 16 - 19,30 Cinemateca sala Umor 4( 04) GHEPARDUL (ambele serii) : ora 14,30 ; MOARTEA UNUI CICLIST : ora 18,45 ; STRĂINUL : ora 20,45 ;