România Liberă, martie 1989 (Anul 47, nr. 13783-13809)

1989-03-01 / nr. 13783

Pagina a 2-a — 7 martie 1989 TRIBUNA DEMOCRAŢIEI A IN SECTORUL IV AL CAPITALEI 4 Permanenţa şi eficienţa dia­logului edili — cetăţeni Cadrul optim, Instituţionali­­tat, necesar schimbului liber de idei şi păreri, „Tribuna de­mocraţiei“ — formă originală de dialog public, de consultare şi participare directă a cetăţe­nilor la treburile obştei — per­mite abordarea unei problema­tici deosebite, continuind să se diversifice mereu prin cuprin­derea unei multitudini de pro­bleme : economice, de gospodă­rire şi înfrumuseţare, diverse aspecte ale vieţii sociale, cultu­rale şi educative. Se supun atenţiei cetăţenilor multe aspec­te ale vieţii cotidiene, de la explicarea prevederilor ultime­lor acte normative, decizii ale consiliului popular de pe raza sectorului In care are loc adu­narea şi pină la cele mai mici detalii de interes general pri­vind folosirea fondurilor de in­vestiţii, adresele viitoarelor imobile şi străzi ce vor intra în modernizare şi înfrumuseţare, dezvoltarea reţelei comerciale, a traseelor transportului în co­mun, intensificarea activităţii de recuperare a materialelor re­­folosibile şi multe altele. Gama discuţiilor este evident mai lar­gă, dar ne-am oprit pentru început la aceste exemple pen­tru că ele s-au regăsit în dis­cuţiile ample, eficiente, ale­ re­centei ediţii a „Tribunei demo­craţiei" desfăşurate în secto­rul IV al Capitalei. Participăm deci la una din în­­tâlnirile obişnuite de lucru ale edililor cu cetăţenii. Operativi­tatea cu care sunt rezolvate, de cele mai multe ori pe loc, pro­blemele ridicate, a impus şi ce­tăţenilor selectarea cu mai mult discernămînt a temelor de dis­cuţie, pentru că nici un subiect atacat — fapt dovedit în nenu­mărate rinduri — nu a fost so­cotit minor dacă el a interesat locuitorii sectorului, după cum nici o decizie nu a fost luată la primărie, fără o consultare de­mocratică a locuitorilor. Se do­vedeşte încă o dată că, într-ade­văr, edilii şi cetăţenii hotărăsc şi înfăptuiesc Întotdeauna îm­preună. Tocmai acest spirit, al hotă­­ririi majorităţii, al angajării di­recte şi al participării efecti­ve la soluţionarea practică a şi adunarea la care am parti­cipat. — Cu fiecare întîlnire pe care o avem cu cetăţenii şi mă re­fer, deopotrivă, şi la cele de pe teren, din timpul activităţii zil­nice — ne spune tovarăşul Di­nu Grigorescu, reprezentan­tul Consiliului Frontului Demo­craţiei şi Unităţii Socialiste din sectorul IV, şeful sectorului ad­ministraţiei locale de stat — putem cunoaşte, mai bine as­piraţiile şi năzuinţele lor, in acelaşi timp, problemele care-l preocupă, în aceeaşi măsură, prin prezenţa — care s-a dovedit fără excepţie — a reprezentanţilor tuturor facto­rilor de decizie din A.D.P. I.C.R.A.L., I.S.B., I.C.A.R., I.C.L. Alimentara, sectoarele juridic, organizatoric, arhitectură şi sis­tematizare din cadrul Consiliu­lui popular , se conferă o notă de mare seriozitate şi siguran­ţă desfăşurării corecte, fruc­tuoase a adunării. Imediat se pot lua decizii şi găsi soluţii pentru cele mai multe dintre problemele ridicate, cu atît mai mult cu cit cetăţenii discu­tă direct cu cei care le vor re­zolva, fără a mai fi nevoie de intermediari. Sunt mai puţine acele măsuri care cer o înde­lungată cercetare până la stabi­lirea lor. Dar sunt, fără îndoială, şi astfel de cazuri. Bunăoară, şi în şedinţa din februarie a fost prezentat răspunsul I.T.B.-ului şi al I.C.R.A.L.-ului Berceni re­feritoare la întrebările cetăţe­nilor Zoe Ţiţeica, Ion Căpăţînă şi Ion Coştila. Semnificativ pen­tru ilustrarea rolului important care s-a atribuit acestor întîl­­niri este şi faptul că dialogul este tot mai bogat, mai efer­vescent. De fiecare dată sîntem confruntaţi cu alte şi alte pro­puneri, idei şi păreri. Se nasc, cu fiecare etapă pe care o par­curgem, cu fiecare anotimp, apar noi preocupări, alte şi alte fron­turi de lucru. Intr-adevăr, şi la aceste dez­bateri au luat cuvîntul un nu­măr mare de cetăţeni dovedind un ascuţit spirit civic, o atenţie deosebită faţă de bunurile pe care le au în păstrare şi în în­grijire. Să ilustrăm cîteva din­tre acestea : s-a solicitat spriji­nul A­D.P. şi I.S.B., pentru în­depărtarea molozului rămas de a unor demersuri, a caracterizat la şantierele abia Încheiate (Dumitra Amarandei — str. Dîm­­bului 16, Andone Rusu — aleea Tomești bl. 1 A) ; s-a cerut ame­najarea unui nou centru de co­lectat fier vechi în locul celui dezafectat, precum și a unuia pentru recuperarea capacelor de răcoritoare (Vasile Radlariu — str. Măceşului 69) ; împreună cu reprezentantul I.D.E.R.-ului s-au discutat aspecte legate de nea­­sigurarea iluminatului electric pe mai multe străzi dar şi de funcţionarea continuă şi în timpul zilei a numeroase becuri (Bărbu­ Poenaru — strada Emil Racoviţă 45) , mai mulţi cetă­ţeni au adresat şi întreprinde­rii „Ascensorul“ solicitarea de a verifica unele lucrări care s-au dovedit a nu fi de cea mai bună calitate (Ion Ghiţulescu,­­ stra­da Borodeşti nr. 12), probleme ale asociaţiilor de locatari au fost ridicate şi de unii dintre parti­cipanţi (Costea Petre — strada Aliorului bloc A 9) cerînd ca unul din reprezentanţii consi­liului popular să participe la adunarea generală a asociaţiei de locatari pentru Clarificarea unor probleme in lumina sta­tutului asociaţiilor de locatari. Un amplu şi viu dialog a stîr­­nit prezentarea perspectivelor de sistematizare a sectorului pentru anul 1989. Un an bogat, cu obiective mari şi importante de realizat, în care un loc prio­ritar, pe lingă construcţia noilor ansambluri de locuinţe din zo­nele Lînăriei-Văcăreşti, Văcă­­reşti-Abator, Brâncoveanu, Sto­­ian Militaru, vor ocupa şi ame­najările lacului Văcăreşti cu 200 de hectare luciu de apă, parcul din vecinătatea sa şi ştrandul, precum şi parcul din imediata apropiere a Palatului pionierilor şi şoimilor patriei, parc ce se va extinde pină spre zona Mărţişor. Importanţa aces­tor lucrări pentru sector constă tocmai în faptul că marile spaţii verzi vor contribui la crearea unui microclimat mai plăcut, mai bun pentru toţi locuitorii, vor oferi clipe de destindere şi recreere deosebite. Dintre aspectele prezentate au reţinut atenţia cele referitoare la darea în folosinţă a noului centru de creaţie şi cultură „Cîntarea României“ al marii întreprinderi I.M.G.B., situată într-o zonă fă­ră teatru şi cinematograf ca şi a celor două mari complexe co­merciale „Pieptănari“, cu 40 000 metri pătraţi suprafaţă utilă co­mercială şi ,„Timpuri Noi“ cu 60 000 metri pătraţi de spaţii co­merciale, ce vor cuprinde şi o piaţă agroalimentară. De remar­cat, aceste două unităţi vor în­suma aproape jumătate din ac­tualul spaţiu comercial al între­gului sector. Şi tot la propune­rile cetăţenilor s-a hotărît ca în incinta complexului alimentar existent acum în Piaţa Pieptă­nari să se organizeze o unitate cu piese şi accesorii auto. Şi nu numai acestea au fost de­­dis­cutat ci şi cîteva aspecte legate de modernizarea unor artere de circulaţie de mare interes din cartierele Lînăriei, Văcăreşti, Brâncoveanu, aflate în plin pro­ces de sistematizare. Numeroase discuţii au vizat aspecte negative din sectorul co­mercial, al construcţiei edilita­re şi administrativ-gospodăreşti, un accent deosebit fiind pus pe curăţenia şi înfrumuseţarea străzilor şi parcurilor sectorului. „ Frecvenţa constantă a aces­tor adunări, ne declara Gheor­­ghiţa Ionescu, preşedinta Orga­nizaţiilor Democraţiei şi Unităţii Socialiste din sectorul 4­­, con­lucrarea rodnică a condus către o tot mai mare popularizare a adunărilor „Tribunei democra­ţiei“, la o tot mai activă parti­cipare a cetăţenilor. Chiar şi atunci, cînd, din păcate, a tre­buit să schimbăm sala în care ţinem de obicei, întîlnirea, dar în nici un caz şi ziua — a treia vinere din lună — buna desfă­şurare a întîlnirii nu a suferit cu nimic. Edilii şi cetăţenii, deopotrivă interesaţi în dezba­terea fiecărei probleme de in­teres economic, edilitar-gospo­­dăresc, au fost mereu prezenţi la aceste ample discuţii. Iar efi­cienţa lor este evidentă. Ne pro­punem şi ne străduim ca fiecare adunare desfăşurată sub auspi­ciile „Tribunei democraţiei“ să fie, intr-adevăr, o nouă expe­rienţă de muncă şi de viaţă, să-i reconfirme rolul de puter­nică şcoală a democraţiei, de cadru optim de afirmare a spi­ritului civic. Cristina Popescu Înfăptuirea noii revoluţii agrare (urmare din pag. 1) a realiza o agricultură socia­listă modernă, de înaltă efi­cienţă şi productivitate, capa­bilă să asigure condiţiile nece­sare pentru desfăşurarea pe baza intensive a reproducţiei lărgite şi satisfacerii corespun­zătoare a nevoilor tuturor mem­brilor societăţii. Acest proces obiectiv­ necesar, de mare profunzime şi comple­xitate, arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trebuie să cuprindă „producţia, productivitatea mun­cii, nivelul tehnic, eficienţa eco­nomică, activitatea socială gene­rală din satele noastre“ astfel incit Împreună cu dezvoltarea pe baze intensive a industriei, a celorlalte ramuri ale producţiei materiale să se pună temeliile trainice ale făuririi societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre co­munism. Cuprinzînd toate latu­rile activităţii din această ra­mură de bază a economiei noas­tre naţionale, noua revoluţie agrară trebuie să înceapă cu o revoluţie in dezvoltarea pro­ducţiei pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnolo­giei agricole, cu o nouă revolu­ţie in modul de a gîndi şi a acţiona al tuturor celor care lu­crează nemijlocit în acest sec­tor al producţiei materiale, sau in cele care pun bazele efectu­lui de antrenare necesar în­zestrării şi chimizării agricul­turii, organizării ei pe baze mo­derne, intensive. In cadrul aces­tui proces revoluţionar, îmbina­rea criteriilor economice cu cele sociale şi ecologice, a eficien­ţei pe termen scurt cu eficienţa de largă perspectivă, a organi­zării pe baze ştiinţifice a pro­ducţiei şi a muncii cu pregătirea profesional-ştiinţifică şi politi­­co-ideologică a întregii ţărănimi, a tuturor oamenilor muncii care lucrează în agricultură repre­zintă condiţia esenţială a reali­zării unei agriculturi socialiste moderne, de înaltă productivita­te şi competitivitate. Pentru ca acest nou proces revoluţionar să se desfăşoare cu succes, sub­liniază secretarul general al partidului, este hotăritor ca el să aibă loc pe baza proprietăţii socialiste, de stat şi coopera­tiste, întărirea şi dezvoltarea fiecărei unităţi socialiste din agricultură reprezentind atit ex­presia directă a eficienţei lui cit şi condiţia esenţială pen­tru continua lui perfecţionare. Efectele directe ale acestui proces revoluţionar complex de mare dificultate şi întindere, cu caracter sistematic trebuie să se concretizeze în obţinerea unor producţii agricole înalte, sigure şi stabile, cu cheltuieli materiale şi de muncă social­mente necesare pe fiecare uni­tate de produs, astfel incit me­diul creat de om în această ra­mură de bază a economiei na­ţionale să fie mereu compatibil cu mediul natural şi împreună să asigure condiţii tot mai bune de muncă şi de viaţă pentru toţi oamenii muncii de la sate. „Res­tabilind rolul agriculturii ca ra­mură de bază a dezvoltării eco­nomiei socialiste a patriei noas­tre, a construcţiei socialiste —a accentua tovarăşul Nicolae Ceauşescu în expunerea din noiembrie 1988 — s-a acţionat pentru creşterea puternică a producţiei agricole, realizîndu-se mari sisteme de irigaţii, pe a­­proape 4 milioane de hectare, im­portante lucrări de îmbunătăţiri funciare, de ameliorare a solu­lui, de creştere a potenţialului productiv al pămîntului. Au fost rezolvate problemele mecaniză­rii complete a agriculturii, ale chimizării, creîndu-se astfel condiţii pentru obţinerea unor recolte bune, care în ultimii ani, se ridică la circa 30 milioa­ne tone de cereale — şi pentru o creştere importantă a pro­ducţiei în toate celelalte sectoa­re ale agriculturii“. Realizările obţinute de agri­cultura noastră socialistă, cu deosebire după Congresul al IX-lea, sîn­t o dovadă grăitoare a superiorităţii organizării şi desfăşurării muncii în marile unităţi socialiste de stat şi co­operatiste, a justeţei politicii P.C.R. de dezvoltare şi moder­nizare a bazei tehnice materia­le a producţiei agricole, de chi­mizare a acesteia , corespun­zător compatibilităţii criteriilor de eficienţă economică cu cele social-ecologice, de aplicare a celor mai noi cuceriri ale şti­inţei agricole în dezvoltarea pe baze intensive a producţiei ve­getale şi animale, in tehnologia irigaţiilor şi îmbunătăţirilor funciare, în utilizarea cu maxi­mum de eficienţă a fondului funciar, a întregului potenţial material şi uman de care dispu­ne această ramură de bază a economiei noastre naţionale. Preocupîndu-se permanent de asigurarea unei concordanţe cit mai bune între relaţiile socia­liste din agricultură şi exigen­ţele dezvoltării pe baze moderne, intensive, a forţelor de produc­ţie din această ramură, parti­dul nostru a conceput şi înfăp­tuit un nou mecanism economic bazat pe autoconducere, auto­­gestiune economico-financiară şi autoaprovizionare teritorială, a organizat noile relaţii de produc­ţie dintre unităţile socialiste de stat şi cooperatiste în ca­drul Consiliilor Unice Agroin­dustriale de stat şi cooperatiste, a instituit Congresul ţărănimii şi al oamenilor muncii din agri­cultură, astfel incit toţi oamenii muncii de la sate să participe cu responsabilitate şi compe­tenţă în calitatea lor de pro­prietari, de producători şi be­neficiari la dezbaterea şi adop­tarea celor mai eficiente căi de dezvoltare şi modernizare pe baze intensive a producţiei agricole, întărind din punct de vedere social-economic pro­prietatea socialistă de stat şi cooperatistă. La temelia procesului de dez­voltare şi modernizare a pro­ducţiei agricole partidul nostru a aşezat un puternic efort in­­vestiţional, peste 88 la sută din fondurile alocate revenind pe­rioadei de după Congresul al IX-lea. Fundamentînd necesitatea şi posibilitatea înfăptuirii noii re­voluţii agrare in actuala etapă, Congresul al XIII-lea al P.C.R. a elaborat un ansamblu de mă­suri care să asigure moderni­zarea şi reorganizarea pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiin­ţei şi tehnicii agricole a între­gii activităţi, in vederea spori­rii puternice a producţiei agri­cole vegetale şi animale, trans­formării înseşi a condiţiilor de muncă, de viaţă şi gîndire ale ţărănimii, ale tuturor oamenilor muncii din această ramură de bază a economiei naţionale. Avînd in vedere că în pers­pectivă suprafaţa agricolă şi arabilă a ţării noastre rămîn aceleaşi, continuarea înfăptuirii programului de dezvoltare şi modernizare a agriculturii, a noii revoluţii agrare presupune să se acţioneze cu hotărire şi responsabilitate în direcţia folo­sirii raţionale a fondului fun­ciar. Pornind de la faptul ca pămîntul este bun al întregului popor, principalul mijloc de producţie din agricultură, ce asigură hrana întregii naţiuni, partidul nostru, secretarul său general subliniază necesitatea ca fiecare unitate socialistă de stat şi cooperatistă din agricultură să gospodărească cu maximum de eficienţă solul, astfel incit fiecare metru pătrat de pămînt din suprafaţa arabilă a ţării să asigure maximum posibil de roade. Exigenţele înfăptuirii noii re­voluţii agrare impun realizarea în cele mai bune condiţii a programului de irigare a circa 6—7 milioane de hectare, a tu­turor lucrărilor de ameliorare şi de creştere a potenţialului pro­ductiv al pămîntului, pe circa 3—4 milioane de hectare. Toate aceste măsuri sînt con­cepute să se realizeze in con­diţiile apărării şi păstrării me­diului înconjurător, a pădurilor şi apelor, astfel incit înfăptuirea noii revoluţii agrare să în­semne atît producţii mari şi stabile cit şi o calitate supe­rioară a condiţiilor de viaţă ale oamenilor muncii, ale întregului popor. Pe fondul acestor acţiuni de largă perspectivă, dezvoltarea pe baze moderne, intensive, a agriculturii presupune perfecţio­narea activităţii întreprinderilor agricole,de stat, cooperativelor agricole de producţie, staţiu­nilor de maşini şi tractoare, astfel incit, în cadrul consiliilor unice agroindustriale, acestea să lucreze într-o strînsă colabo­rare şi unitate. In acest context de exigenţe, problema principa­lă care se pune este însă buna organizare a activităţii ferme­lor de producţie, dimensionarea lor optimă, astfel incit să se realizeze o agricultură intensivă în toate sectoarele acestei ra­muri, incepînd cu cerelalele, in legumicultura, pomicultură şi zootehnie. Prin înfăptuirea noii revoluţii agrare, arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pină in anul 1995 va trebui să se realizeze cel puţin 45 milioane de tone de cereale, să se generalizeze ob­ţinerea producţiilor mari — de 8 000 kg grîu şi orz la hectar şi să trecem la producţii de 10 000 kg şi peste la hectar. De asemenea, trebuie să realizăm pe toate suprafeţele irigate cel pu­ţin 20—25 tone porumb ştiu­­leţi la hectar şi să trecem la realizarea de producţii de 30 şi peste 30 tone de porumb ştiu­­leţi la hectar. Totodată, înfăptuirea sarci­nilor noii revoluţii agrare va trebui să însemne creşterea puternică a producţiilor în legu­­micultură, viticultură, pomicul­tură, plante tehnice, de masă verde pe păşuni şi fineţe, spo­rirea efectivelor de bovine şi ovine, creşterea substanţială a produselor animaliere. Pe această bază se vor crea condiţiile ca agricultura socia­listă să realizeze o bună apro­vizionare a populaţiei cu toate produsele agroalimentare, la nivelul cerinţelor ştiinţifice, un consum care să asigure atit sănătatea, cit şi vigoarea fizi­că, şi intelectuală a întregului nostru popor, să se integreze organic în exigenţele dezvoltă­rii şi modernizării complexului economiei naţionale echilibrate şi armonios structurate. „Románia libera" Atenţie constantă calităţii spectacolelor, mesajului lor educativ Aproape orice analiză de an teatral presupune, în ultimul deceniu, citarea unui spectacol, a unei piese în premieră abso­lută sau cel puţin a unei izbînzi interpretative ori regizorale pe scena Teatrului Dramatic Bra­şov. Rari sunt anii cînd trupa braşoveană nu are nimic de adus in prim-planul mişcării noastre teatrale, pentru că ea este for­mată din oameni talentaţi şi serioşi, care îşi cunosc menirea şi o împlinesc cu respect pentru profesiune şi pentru public, îşi propun, mai întotdeauna, un repertoriu format din texte de calitate, pentru care există for­ţele interpretative necesare şi, totodată, işi asociază regizori şi scenografi de valoare cu care conlucrează creator, menţinînd cu grijă calitatea spectacolelor. Am putut vedea, de pildă, „Lo­cuinţa Zoicăi“, de Bulgakov la premieră, în deplasare, dar şi după 150 de reprezentaţii. Ni­mic alterat. Aceeaşi vigoare,­ fără încărcătură inutilă şi fără nici o concesie făcută efectului comic in sine. Teatrul braşo­vean, condus de regizorul Eu­gen Mercus, se dovedeşte con­secvent în slujba unui program­­ repertorial axat pe dramaturgia originală. De la premiera mai sus amintită pină la data apari­ţiei articolului nostru au fost puse în scenă (deci, in decursul unui an) texte de Teodor Ma­zilu­ („Mobilă și durere“), de Paul Everac („Sculptură in os“), de Tudor Popescu („Domide contraatacă"), de Dina Cocea („Ana-Lia“) alături de o prelu­crare semnată de Tudor Muşa­­tescu şi Sică Alexandrescu după Arnold şi Bach („Birlic“) şi basmul pentru copii „Fluierul fermecat“ de Sorin Lepa, acum aflîndu-se in repetiţii piesa lui D. R. Popescu „Balconul“ — alcătuire repertorială onorantă pentru orice colectiv teatral. Premieră absolută a fost piesa „Sculptură în os“, pe care autorul său, dramaturgul Paul Everac, o prezintă, de bună drep­tate, drept „o piesă de virtuo­zitate“, fiind vorba despre „tec­tonica straturilor ce constituie o personalitate ce nu este ferită de mişcări epirogene şi orogene, altfel zis, de mici cutremure ale unei mentalităţi prin alta, tre­cutul invadîndu-ne cu furtu­noasele, dar fecundele sale in­terferenţe şi temperîndu-ne «cuminţenia» în curs de solidi­­ficare“. Demersul dramatic, si­tuat in sfera dezbaterilor exis­tenţiale, pune în valoare, cu ri­goare şi precizie, demonstraţia enunţată mai sus de autor. Eroul său, aflat la vîrsta bilan­ţurilor (împliniri profesionale, familie solidă, doar cu ceva fi­suri, statut social onorabil ş.a.), suportă asaltul amintirilor, şi se vede răvăşit, pentru că alte criterii ii măsoară acum paşii făcuţi. Ca şi în „A cincea lebă­dă“, (de care piesa se apropie cel mai mult în opera autoru­lui), personajul feminin răscoli­tor (are aici chiar trei ipostaze) înlătură aparenţe amăgitoare, valorifică trăirile, afirmă con­venţia din comunicare, redesco­peră filoane de sensibilitate. Punerea in scenă semnată de regizorul Dan Alexandrescu face din acest dialog — între­rupt de parcimonioase monolo­­guri — un spectacol, pe care l-aş numi, trepidant. Fiecare văl înlăturat anunţă alte lumi interioare de dezvăluit, într-o tensiune pe care doar căutarea miezului de adevăr ne-o poate oferi şi înlesni. Incitanta dez­văluire ne aduce, în acelaşi timp, în proximitatea poeziei şi prin meritul actorilor Dan Săn­­dulescu şi Viorica Geantă Chel­bea (cea din urmă interpretân a inspirat trei personaje), care apar stăpîni pe subtext şi fac credibil grăuntele de fabulos şi dramul de neverosimilitate ge­nerate de construcţia dramei, întîlnirea dintre această piesă cu palpit de adevăr, profesiona­lismul regizorului Dan Alecsan­­drescu (totdeauna lucrînd atent textele din dramaturgia origi­nală) şi cei doi interpreţi de­vine un spectacol emoţionant despre probleme acute ale omu­lui din totdeauna şi de astăzi. Acelaşi regizor semnează şi spectacolul cu textul lui Teodor Mazilu „Mobilă şi durere“, text la care s-au încumetat mai multe teatre în ultima vreme, cu reuşite foarte diferite (la Na­ţionalul craiovean, un specta­col admirabil, la Teatrul din Galaţi, transpunere pe cit de modestă, pe atît de zgomotoasă), dată fiind dificultatea tran­scrierii umorului mazilian şi factura originală a personajelor. Regizorul Dan Alecsandrescu s-a vădit, în primul rînd, preo­cupat de esenţa etică spre care se accede prin virulenţa satiră, ce vizează, după spusa autoru­lui, „bunăstarea excesivă şi mai ales cea obţinută fără muncă“, bunăstare care „degradează, traumatizează, urîţeşte, poceşte individul, îl împiedică să deslu­şească fenomenul real al vie­ţii“. Regizorul dirijează interferă­rile de destine caricaturizate spre un monument final, ce-i fixează in imobilitate ca intr-un insectar. In spectacol, Costache Babii şi Mircea Andreescu îşi arogă, ca întotdeauna, primele viori, secondaţi de Nina Zăi­­nescu şi Adrian Răţoi. Mai atent cu compunerea personaju­lui decit l-am văzut de obicei. Andrei Raica izbuteşte un Gore cameleonic, bine strunit şi, in egală măsură, primejdios. Tora Vasilescu de la Teatrul „Bu­­landra“ a răspuns la invitaţia trupei braşovene de a­­ se ală­tura la acest spectacol şi a apă­rut în Melania cu aplomb şi dezinvoltură drămuită încercând să rimeze cu restul distribuţiei (am văzut chiar prima repre­zentaţie în care era captivant tocmai efortul tuturor de a-şi potrivi paşii, ritmul acţiunii, respectîndu-şi fiecare rolul şi partenerul de joc). Sălile pline intîmpină ridica­rea cortinei la fiecare reprezen­taţie cu textul lui Tudor Muşa­­tescu şi Sică Alecsandrescu, „Birlic“. Mari artizani de tea­tru, cei doi au făcut dintr-o simplă prelucrare o piesă cu parfum autohton, cu personaje viabile, grăitoare pentru meri­dianul unde au fost plantate şi epoca in care au fost situate, iar actorii braşoveni, dirijaţi strict şi cu ştiinţa gagului de către regizorul Eugen Mereu­, au izbîndit intr-un spectacol de observaţie directă a realităţii şi de haz continuu. Costache Ba­bii, necomplexat de umbra ma­relui său predecesor (Grigore Vasiliu Birlic, de aici se trage porecla acestuia ajunsă renu­me), îl poartă avîntat prin ca-­ pitala interbelică şi fauna sa pe al său Costache Perjoiu, zis Birlic. El dă din nou proba ma­relui său talent, mînuit cu artă, ferit, de şarjă şi grimasă. Personajul musteşte de haz, dar păstrează, în colţ de geană, şi o lacrimă. Trupa se vădeştee, şi de această dată, omogenă pen­tru că fiecare îşi respectă locul şi dimensiunea personajului în economia punerii in scenă. Por­tretele sunt bine individualizate, cu un plus de relief cele con­turate de Virginia Itta Marcu, Luminiţa Blănaru, Nina Zăi­­nescu, Mircea Andreescu şi Dan Săndulescu. Un relief prea ac­centuat i-am reproşa Vioricăi Geantă Chelbea. Spectacolul işi Împlineşte funcţia, deloc negli­jabilă, de deconectare, destin­dere, dar oricum i-am zice, el adună, în juru-i, un public nu­meros căruia i se oferă, în scopul amintit, o reprezentaţie de calitate. Sub îndrumarea regizorală a tinerei regizoare Carmen Veşte­­meanu publicului i se oferă două spectacole in registre dife­rite : drama „Ana Lia“ de Dina Cocea şi basmul pentru copii „Fluierul fermecat" de Sorin Lepa. Asociindu-şi forţa dra­matică a interpretelor Melania Niculescu şi Maya Indrieş, re­gizoarea edifică din trăiri in­candescente şi lirism confrun­tarea a două moduri de viaţă, a două temperamente contradic­torii, avînd totuşi elemente de complementaritate intr-un spec­tacol care rămîne una dintre cele mai avantajoase transpu­neri ale textului. Basmul pentru copii, în schimb, este lucrat cu timiditate, realizatoarea sa ta­­tonînd parcă relaţiile speciale ce se nasc între scenă şi sală în cazul unor asemenea texte. Co­piii au răspuns dezinvolţi la fiecare solicitare de participare din partea interpreţilor, care, profesionişti încercaţi (Ion Ju­­gureanu, Tudor George, Radu Negoescu ş.a.) n-au fost puşi în încurcătură de reacţiile neaş­teptate. Aşa că în voioşie şi antreu am urmărit povestea flăcăului ce doineşte din fluierul fermecat intr-un context muzi­cal creat de Valentin Munteanu. Foarte grijulii cu toate com­partimentele spectaculare, regi­zorii care au montat pe scena braşoveană şi-au asociat sceno­grafi care işi onorează semnă­tura, precum Doina Antemir (la „Ana-Lia“), Maria Axenti (la „Birlic“), Victor Ţapu (la „Sulptură în os“), Doina Cupşa (la „Mobilă şi durere“) şi Ion Cristodulo (la „Fluierul ferme­cat“). Florica Ichim Însemnări pe marginea activităţii­­ Teatrului dramatic din Braşov Primăverile unei comune (Urmare din vaa. I) omul ajuns la virsta deplinei maturităţi ? — Aş vrea să vă spun că prin 1965 se credea că coopera­tiva noastră a atins punctul cel mai de sus ce putea să fie atins. După calculele specialiştilor po­tenţialul natural al pămîntului era, pentru aceste locuri, de 1 300—1 500 kg cereale la hectar, iar noi depăşisem această limi­tă realizind în jur de 3 000 kg la hectar. Se părea că nu mai este nimic de făcut. Dar nu prea departe de noi, la Scornicești, se încerca să se spargă acest plafon. Se năştea acolo un nou complex de tehnologii de lucru, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Era vor­ba de adaptarea la condiţiile specifice ale experimentelor sta­ţiunilor de cercetări Albota şi Caracal şi institutului de la Fundulea, de fapt îmbinarea lucrărilor de scarificare, de ară­turi adinei, de fertilizare, de fo­losire a amendamentelor, de semănat la momentul şi în den­sitatea optimă, de întreţinere, de recoltat, de rotaţie a cultu­rilor, de folosire a soiurilor şi hibrizilor celor mai productivi intr-un sistem care să dea ma­ximum de producţie şi randa­ment. Putem spune că de cău­tările şi de realizările coopera­torilor de la Scorn­iceşti au be­neficiat toate unităţile agricole din judeţul Olt. Şi că Noua Re­voluţie Agrară, iniţiată, in mod genial, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducătorul iubit al partidului şi al statului nos­tru, se putea sprijini, la data formulării ei teoretice, pe rezul­tatele de producţie obţinute în agricultura judeţului Olt, după cum rezultatele deosebite în anii următori au confirmat pe deplin justeţea acestei orientări. Anii se împlinesc în rotunji­rea lor şi peste această stră­veche aşezare românească din vatra Oltului, cu anotimpurile de semănat, de cules. Dar s-au adunat aici atîtea primăveri ale evenimentelor esenţiale incit de la o vreme se pare că totul a intrat într-o primăvară conti­nuă, in care se seamănă, in ca­re se recoltează... Artă şi meşteşug Am privilegiul de a fi pre­zent într-o expoziţie inedită din cel puţin două puncte de vedere. Mai întîi prin diversi­tatea şi originalitatea expona­telor , apoi prin aceea că ea nu se adresează publicului, ci chiar celor care au creat mo­delele, conducătorilor unităţii şi celor ai forului tutelar. Este te­matica de producţie a uneia dintre zecile de secţii ale co­operativei bucureştene „Arta a­­plicata“ şi reprezintă de fapt o confruntare între realizări şi posibilităţi, un bilanţ, un raport de activitate faptic şi scriptic, asupra căruia trebuie să se dea un verdict, un certificat de ca­litate, un vot de încredere, dacă vreţi. O numărătoare este im­posibilă. Sunt două camere arhi­pline cu obiecte decorative, marea lor majoritate cu tema­tici bine definite. Aplicele, de pildă, înfăţişează evoluţii în timp din diferite domenii. Apoi, o istorie a automobilului, a navigaţiei, costume de epocă şi costume româneşti, case ţără­neşti, monumente de artă, flori şi faună diverse, piese pentru camere de copii, rame pentru oglinzi şi tablouri, suporturi de luminări, sfeşnice şi chiar lus­tre, piese funcţionale, adică, pentru interior, balcoane sau grădină. Toate cite le-am înşiruit sunt fabricate din ipsos, dar n-au nimic de-a face cu statuetele desuete, ţipător colorate de prin tîrguri şi iarmaroace. Surpriza celui care ia contact cu un a­­tare obiect este de a nu recu­noaşte din ce material a fost confecţionat. Ineditul constă, deci, şi în tehnologiile de fa­bricaţie, piesele fiind supuse imor durizări cu poliacetat, turnate şi impregnate cu răşini, cu patină policromă. Aplicele au patină de vechime, cu crac­­leuri, fisuri in adâncime, ce dau impresia că sunt realizate din mii de bucăţele. Inevitabil a­­jungem in faţa unor grafice şi panouri al căror conţinut sunt adevărata surpriză. Alexandru Oprea, preşedintele cooperati­vei este inginer, ca atare şi pentru el latura economică constituie criteriul primordial el judecăţilor de valoare pen­tru tot ce realizează secţia de ipsoserie. De invidiat (pentru orice producător) este nivelul cheltuielilor materiale la mia de­ lei producţie-marfă, care nu depăşeşte 133 de lei ! Rentabi­litate: 47 la sută, beneficii anua­le, aproape şapte milioane lei, planul de producţie pe 1988 a fost de 20 de milioane lei, iar cererile din partea pieţei in­terne şi externe pentru acest an se apropie de 40 de milioa­ne lei. Totul pare incredibil, dacă raportăm valorile de mai sus la numărul de personal, secţia inglobînd doar 221 de oameni, dintre care 180 cu munca la domiciliu. Iată arta de a face meşteşu­­gărie, de a produce rentabil, la SEMNIFICAŢII urma urmei. Valoarea unui ki­logram de ipsos urcă prin pre­lucrare la aproape 60 de lei ! Prin ce ? Prin manoperă şi idee, prin fantezie şi pasiune. Secţia a început timid cu 35 de oameni, în 1981, care realizau o produc­ţie de numai două milioane lei. Ascendenţa şi dezvoltarea ei este legată de numele şefului de secţie, Ioan Meitzer, un om plin de idei care şi-a depăşit de mult condiţia de ipsosar. Tehnologiile de fabricaţie (mul­te dintre ele fără o denumire anume) sunt cu totul originale, cuptorul de uscare pentru pie­se va fi alimentat cu energie solară, piesele cu role pentru executarea unui carton special in relief, sistemul de Întoarce­re pe rotativă a pieselor expuse uscării, toate acestea sunt, la rîndul lor, noutăţile lui 1989, alte tehnologii menite să re­ducă manopera, consumurile e­­nergetice, intr-un cuvînt să sporească şi mai mult eficienţa economică a secţiei. Luminările ornamentale şi a­­no­­di­batururile intră şi ele in­menclatorul de fabricaţie, versitatea modelelor şi fantezia cu care au fost create indivi­­dualizîndu-le ca pe o activita­te distinctă. Căutările continuă, insă. Noile modele de orna­mente pentru mobilier, aflate în fază avansată de probe, sunt realizate dintr-un amestec de pastă durizată, iar dacă vor fi acceptate, capacitatea secţiei va creşte considerabil, puţind de­veni furnizor unic pe economie, deci la nivelul sutelor de mii de asemenea ornamente, in condiţii de maximă eficienţă economică. Tot la capitolul cercetări includem şi amba­lajele. Acestea fiind destul de scumpe, cooperatorii şi-au pro­pus (şi au reuşit deja in bună măsură) să le realizeze singuri, printr-o altă tehnologie origi­nală şi eficientă. Asupra rentabilităţii cu care *~ lucrează secţia (şi nu este sin­gura din cooperativă) ne-am oprit îndeajuns, cifrele fiind edificatoare. Faptul că porto­foliul de comenzi este mereu plin, cererile depăşind cu mult capacităţile de producţie este, la rîndul său, un preţios amă­nunt asupra calităţilor estetice şi intrinsece ale fiecărui pro­dus in parte. O întrebare mai stăruie, doar : cit la sută din .. această producţie reprezintă o­­peră de artă ? Ioan Meitzer ne dă un răspuns scurt şi con­vingător : „Nimic din ceea ce facem noi nu trebuie evaluat de pe poziţia obiectului de artă, ci ca pe o manufactură. Sîntem meşteşugari şi nu ţinem să ne depăşim această condiţie, chiar dacă în multe cazuri reuşim asemenea performanţe. Impor­tant mi se pare că tot ceea ce oferim publicului cumpărător se vinde, nu există stocuri sau retururi, deci oferta place. Să-l lăsăm pe cumpărător să ne judece, cu atit mai mult cu cit şi alte oferte — cum ar fi cele ale Fondului plastic — îi stau oricind la dispoziţie.» Dacă In multe cazuri sîntem noi cei preferaţi, „vina“ ne aparţine, ca atare ne asumăm răspunde­rea de a persista într-o crea­ţie tot mai diversificată şi ori­ginală, de a inova mereu ,deo­potrivă în beneficiul nostru şi al cumpărătorilor. Emil Munteanul

Next