România literară, ianuarie-martie 1986 (Anul 19, nr. 1-13)

1986-01-02 / nr. 1

Anul douăzeci şi unu­ l putere de eveniment, trăim o nouă cumpănă­ a anilor, străbătînd odată cu ţara şi punînd în reliefurile ei noi gînduri, noi aşteptări, săminţă de noi fapte, noi îndemnuri, noi împliniri. Ca intr-un mesaj în forma inimilor noastre, dintr-un ţinut al timpu­lui către alt ţinut. Căci este clar, am trecut şi tre­cem spre noi înşine fixînd pe solul rădăcinilor adinei, tutelare, vîrsta şi roadele unei munci ca şi ale unei istorii clocotitoare. Este totul ca un drept amplu la viitor despre care putem vorbi clipă de clipă şi ştim că pentru acest drept la viitor istoria noastră se înfăţişează neîncetat. Un sentiment ca acesta e permanent viu şi cred că el face, nu în ultimă instanţă, însăşi măsura anilor. Pulsul şi ini­ma generaţiilor au o fidelă cumpănă în el, au un mod propriu de a se rosti şi­ a se face auzite. Un an precum acesta pe care l-am încheiat este şi un chip al nostru răsfrînt, multiplicat la ori­zontul a nenumărate mărturii şi dovezi. El poartă semnul şi conştiinţa unor mari ctitorii, făcînd arcul de boltă a două decenii de cînd istoria nouă a ţării a intrat în cîmpul său cel mai fertil şi a consem­nat în tiparele ei de fapte şi spirit un jubileu glo­rios. Acela al unei Românii care s-a putut defini şi redescoperi în deplină identitate şi cu deplină conştiinţă de sine, odată cu evenimentul inaugural care a fost Congresul al IX-lea al partidului şi in rezonanţa căruia s-au putut vedea şi auzi idei noi despre om, despre muncă şi societate, despre liber­tate şi independenţă şi s-a putut, mai ales, gindi şi acţiona în acest sens, s-a putut gîndi şi crea cu faţa către noi, către propriile noastre cerinţe, către propriile noastre realităţi. T­­­REPTUL la viitor era astfel pe deplin asumat şi el primea forţa şi profunzimea unei adevărate înfloriri naţio­nale. Confirmă aceasta însăşi geografia economică şi socială a ţării, starea ei de verticalitate şi la cote ale dezvoltării care au făcut-o să înainteze rapid şi să comprime într-un fel însuşi timpul, să-i dea o nouă durată şi să se înscrie decisiv pe cele mai largi orbite de civilizaţie şi progres. Dar con­firmă aceasta şi verticalitatea propriilor noastre gînduri, starea de fapt a sentimentelor noastre, acest mod al existenţei care e realitatea în sfera tuturor manifestărilor şi transformărilor ei. Pentru că în toate pulsează inima unui adevăr, trăsătură a pro­priei noastre identităţi, şi anume faptul că is­toria ultimilor douăzeci de ani poartă un nume, o operă imensă, o creaţie amplă, prodigioasă, o gîn­­dire novatoare, profund patriotică, un destin eroic şi revoluţionar şi că în tot ceea ce s-a înfăptuit şi se înfăptuieşte a rămas şi rămîne sigiliul unei mari şi proeminente personalităţi : secretarul ge­neral al partidului, cel dintîi preşedinte al Repu­blicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Un eveniment istoric, inaugural, stă aşadar în unghiul de început al unei epoci, Congresul al IX-lea, şi stă la capătul a douăzeci de ani, ci­i au trecut de atunci, o Românie cum nu a mai fost. Un eveniment şi un nume se scriu şi se transcriu de atunci cu litere de suflet. Ne-am definit cît se poate de clar în lumea posiblităţilor şi ne-am asumat-o cît se poate de evident pe aceea a cerinţelor faţă de noi înşine, a eforturilor prin care să ne construim într-o perspectivă unică şi revelatoare. Sînt acum părţi din noi toate aceste oraşe şi sate ale ţării, cum părţi din noi sînt şi prezentul şi viitorul, formăm laolaltă acest întreg care e ţara de care depindem şi pentru care lucrăm. Sunt părţi din noi aceste magistrale ale muncii şi creaţiei tehnice, platformele acestea ale libertăţii de a munci şi crea prin care economia, ştiinţa şi cultura românească se exprimă azi în termenii unei noi condiţii şi ai unei noi calităţi . Cum tot aşa, părţi din noi, din fiecare, sunt şi toate proiectele­ de azi şi de miine ale ţării, ca şi certitudinea — le­giferarea aceasta prin certitudini — că le vom în­făptui. Anul douăzeci şi unu a început, am trecut şi trecem, aşadar, mai departe spre noi înşine, în anul douăzeci şi unu al epocii care ne-a consacrat celei mai largi şi mai înnoitoare perspective. Zes­trea întreagă a ţării stă sub acest semn, în toată materialitatea ei, cu tot angrenajul său economic şi social în care se simt şi se văd încordări noi de voinţă, praguri noi de efort, hotărîri noi. Pare a-şi duce mina la frunte ţara, şi pare a privi cit mai adine, spre orizonturi care îi sînt fireşti. Pare a-şi duce mîna la frunte şi a descrie un uriaş arc de gind. Pentru că este şi o zestre de gind aici, este şi un spaţiu al viitoarelor altitudini. O nouă etapă se conturează, un nou chip al alcătuirii şi devenirii noastre. Am pornit de mult pe un drum lung şi epopeic, am avut de înfruntat şi multe greutăţi — o spune însuşi secretarul general al partidului — am străbătut multe experienţe. Congresul al XIII-lea al partidului, în gravitaţia căruia stă noua etapă, a marcat decisiv acest drum şi i-a dat, în seria tuturor marilor forumuri comuniste de pînă acum, concreteţea şi măsura exactă în timp, ca şi anvergura şi capacitatea unui bine cumpănit şi statornic program. A­NUL douăzeci şi unu este ast­*^fel debutul înfăptuirii unui nou cincinal. Din punct de vedere economic şi social el face, poate, cea mai categorică linie de legă­tură cu sfîrşitul de secol şi, mai înainte de acesta, cu acea imagine amplă şi densă a României aflate in circuitul şi sub emblema dezvoltării sale inten­sive, pe treapta unei noi propensiuni istorice şi în dialogul mereu mai complex pe arena progresului şi civilizaţiei contemporane. Impactul ştiinţei, al cer­cetării, al creaţiei, în simbioza sa tot mai fertilă cu munca şi modernizarea acesteia, cu producţia de bunuri materiale şi spirituale, constituie încă din acest început de cincinal o coordonată de fond a în­tregului nostru mers înainte. Am urmărit cu toţii planurile de dezvoltare economico-socială cărora fo­rul legislativ suprem al ţării le-a dat putere de lege şi ne dăm seama că ele alcătuiesc, de fapt, nu numai eşafodajul concret al răstimpului pe care l-am numit anul douăzeci şi unu, cît mai ales nu­cleul şi dinamica unei întregi perspective, capătul de pod de pe care privim în adîncime şi putem obţine măsura, ca şi durata fiecărui efort. Formează o mult dorită şi vitală confluenţă a tuturor acestora însăşi cultura şi mai ales climatul pe care ea îl propune şi prin care îşi exercită rolul şi funcţiile ei revelatoare. Sensul major şi distinct este al celor care înfăptuiesc , iar climatul, s-ar putea spune, este al eroilor înfăptuitori. Privită de departe ca şi de aproape, de la distanţele pe care şi le-a propus să le parcurgă şi de pe treptele cele mai înalte a tot ce a parcurs, ţara ni se aseamănă poate mai mult decît credem şi, în acelaşi timp, îşi seamănă mult, cel mai mult, sieşi, crezului său care este tot o faţetă a istoriei şi care este şi de­vine tot istorie pînă la urmă, tot o rostire a acesteia. ţ In acel imprescriptibil şi statornic drept la viitor despre care vorbeam, anul douăzeci şi unu face tangibile multe înălţimi. Prin coloratura lor eco­nomică şi socială ele au toate argumentele de fond şi toată anvergura creaţiei. A. I. Zăinescu Colinda română Acum vin munţii către noi vuind, prin mari ninsori pădurile pogoare şi tîmpla intră-n vremea de argint iar gîndul se-adinceşte in comoară. Din ceţuri se desprind şi vin femei , miresme zvelte de pămint şi soare, minuni sunind mărgele şi cercei şi colindind la geamul de răcoare, Bărbaţi viteji dinspre cetăţi apar cu semnele izbînzilor pe feţe şi e în vocea lor un dulce-amar şi muşca-n vinturi barbile-ndrăzneţe, De peste tot colindătorii vin — de munţi e hora, de cîmpii şi ape­­ sosesc din veacuri legănîndu-mi lin Carpaţii demni şi Dunărea aproape, Şi casa-mi e cu-acoperişu-n cer — tu, draga mea, pătrunde-mă cu veghe vezi, mii de puncte cardinale-mi cer colind cu slavă, fără de pereche ! Dar ce frumos bărbaţii legânind nu dor cu dor femeile măiestre, îmi intru-n casă, sîngele-mi pătrund văzduhu-i tot cu stelele-n ferestre ! — Haidem şi noi în corul nesfîrşit : sunt duh de codru iar tu eşti baladă, iar clopotele sună fericit şi-ncep domol zăpezile să cadă... Radu Cârneci V______________________________ •­i Basorelief de MIRCEA STEFÃNESCU România literară 3

Next