România literară, ianuarie-martie 1997 (Anul 30, nr. 1-12)
1997-01-08 / nr. 1
2 CONTRAFORT de “TKincea, De la populismul cinic la populismul păgubos PE NEBĂGATE de seama, entuziasmul cvasi-general legat de noua putere începe sâ se risipească. Se evaporă cu o viteză direct proporţională cu cantitatea de speranţă pusă în schimbare. Printr-unul din acele paradoxuri posibile numai la noi, imediat după alegeri au ajuns sâ se bucure de rezultat pînâ şi cei aflaţi încă sub vraja iliescianismului şi care tocmai votaseră pentru el. Intr-adevăr, o mică schimbare e sesizabilă, chiar dacă ea nu vine întotdeauna din direcţia aşteptată. Riscul care-i paşte pe actualii guvernanţi e sâ substituie populismului cinic un populism păgubos. Prea multe din gesturile lor se vor sublime, dar nu sint decit nişte ridicole izmeneli cu pretenţii de sărbătoare. E de înţeles ca aleşii de la 3 şi 17 noiembrie vor sâ creeze o imagine diferita de aceea a nesimţirii cu girofar a regimului Iliescu, însă pentru asta e nevoie de inteligenţă şi, de ce nu, chiar de prudenţa. Ce folos ca dl. Diaconescu se plimba prin Bucureşti într-o Dacie rablagită, cînd oamenii lui Nâstase şi-au păstrat automobilele străine, din care continua sâ ne sfideze? Nu ştiu pe ce fel de pedagogie mizează preşedintele Camerei Deputaţilor, însă dacă domnia sa îşi închipuie că de la nivelul Daciei autoritatea, ba chiar inspiraţia sa politica vor creşte, e în eroare. Lecţiile despre sărăcie ale lui Ion Iliescu au rodit acolo unde se aştepta mai puţin, în rindurile duşmanilor săi de moarte. Nu are, de fapt, nici o importanţă cu ce călătoresc aleşii poporului, atîta vreme cit ţarii îi merge bine. Din păcate, am căzut cu toţii într-un fel de modestie de-a-ndoaselea. Tot ceea ce transmite ca mesaj cumpătarea d-lui Diaconescu e sâ nu sperăm, ca naţiune, la nimic mai mult decît la prăpădita de Dacie. Or, o ţară în care omul numărul trei umblă, vorba prozatorului Cristoiu, „rupt în fund“, nu ştiu ce şanse are sâ discute de la egal la egal cu bogătaşii Europei. Imaginaţi-vă câ, foarte curînd, dl. Diaconescu va primi la aeroport importante delegaţii ale NATO, Uniunii Europene, şefi de stat, prim-miniştri, preşedinţi de parlamente. Ce impresie îşi vor face aceştia cînd în locul obişnuitelor limuzine cînd spun „obişnuite“, mă gîndesc la orice ţară europeană, de la Cehia lui Havel, personaj care, oricum, nu poate fi acuzat de paranoie politica, la Polonia lui Kwasniewski ori la Ungaria lui Arpad Göncz - afabilul domn Diaconescu îi va invita în jigărită sa Dacie! Vor crește astfel șansele noastre de aderare la structurile europene? Sa i-o spună lui Iliescu! După cum ar fi cazul ca preşedinte Constantinescu sâ renunţe la inutilele avînturi „în mijlocul maselor“ spre exasperarea celor care îl păzesc. L-am văzut în dupâ-amiaza lui 16 decembrie la Timişoara, mişcîndu-se ca o corabie în derivâ, prin mulţimea care îl putta, de colo pînâ colo, complet izolat de cele douâ sau trei gârzi de corp ce-l aveau în grija. Nu sînt, nici pe departe, adeptul comportamentului laș pe care l-a instituit Ion Iliescu. (De altfel, dl. Iliescu avea toate motivele din lume sâ se teamă!) Cred ca un șef de stat trebuie sa lase impresia unei totale libertăţi de mişcare - dar nu cu preţul bravadei inutile. Or, la Timişoara am văzut sereişti înspâimîntaţi câ situaţia le-a scăpat complet de sub control. Nu cred câ dl. Kohl sau regina Angliei se plimba chiar atît de lejer prin centrul Bonn-ului sau al Londrei. Pentru câ nu e vorba de simpla lor persoană, ci, oricît de compromis ar fi cuvîntul de către regimul Iliescu, de o instituţie. Nu vreau sâ spun prin asta câ românii sînt un neam de atentatori, însâ nebuni exista pretutindeni. Un cuţit bine plasat pătrunde la fel de uşor printr-o piele prezidenţială ca şi printr-una plebee. Direcţia în care ar trebui sâ se lucreze e a civilizării celor care-i apăra pe demnitari. Din păcate, sepepiştii se comportă în continuare aşa cum i-a învăţat Iliescu şi, înaintea lui, Ceauşescu. Ei nu sunt apărători ai preşedintelui, ci veritabili provocatori. De-o violenţă gratuita, incapabili să asigure o protecţie de tip modern, ei echivalează grosolănia cu competenţa profesionala şi înghiontirea cetăţeanului nevinovat cu vigilenţa. Lucrurile nici n-ar avea cum să stea altfel, din moment ce trupele speciale de paza au în rîndul lor - după cîte am aflat dintr-o ancheta prezentata zilele trecute la Tele 7abc - pe mulţi dintre cei care, în decembrie 1989, au tras în populaţia neînarmată. Aşadar, daca tot vrea sâ schimbe ceva, dl. Constantinescu ar trebui sâ înceapă cu imediata dumisale apropiere. Nu e suficient sâ schimbe comandanţii, cînd destui dintre cei care-i asigura aşa-zisa protecţie sînt nişte asasini cu sînge rece. Toate acestea ţin de o minimă igiena morala, dar şi socială. Dl. Constantinescu pare decis sâ contribuie la ridicarea valului de mistere de pe evenimentele de acum şapte ani. Cuvintele sale în faţa Parlamentului au fost, dincolo de patetismul lor, mai mult decît promiţătoare. în acelaşi timp, preşedintele trebuie sa fie conştient ca asasinii din revoluţie nu se vor da in laturi de la nimic. Ei sunt încă foarte puternici şi... foarte aproape. Descifrarea enigmei teroriştilor va fi uşurata de dorinţa multor participanţi la represiune de a-şi uşura conştiinţa. Ofiţeri care ştiu ce s-a întîmplat îndărătul perdelei de fum lansata de „emanaţi“ nu mai vor sa tacâ. Tensiunea în care au stat vreme de şapte ani, nenorocirile abătute asupra multora dintre ei au creat un fel de mistică a mărturisirii adevărului. Schimbarea de regim oferă prilejul ca acesta sâ fie spus. Ţine doar de bărbăţia celor aflaţi la putere ca el sâ fie rostit pînâ la capăt. . IKifaneţ România literară CANDID te alege cu grijă. Curând îţi mărturiseşte câ a fâcut-o la recomandarea profesoarei de română. Şi ce e rău în asta? Te alege, te aşteaptă pe culoar şi intrând odată cu tine în birou, îţi arată emoţionat un număr de manuscrise cu fotografie şi date biografice despre care cu vizibilă nerăbdare te roagâ sâ te pronunţi. Tu încă nu ţi-ai scos trendul,sularul, mânuşile. Şedinţa de sumar stă sâ înceapă. Colegii se foiesc, discuta. In redacţie e răcoare şi fum. Candid are aerul unui înger uşor impertinent, care scrie versuri şi în prezenţa căruia simţi că aluneci într-o ciudată stare de urgenţă. Pe faţa lui suavă, roză, în ochii lui cereşti se citeşte convingerea câ din momentul sosirii şi până se îndura să plece, tu trebuie să-i stai la dispoziţie, cu trup şi suflet, atent, amabil, să-l îndrăgeşti, să-l încurajezi sâ-i netezeşti calea către debut. Candid însă nu are talent nici fir, face greşeli de ortografie, îi sugerezei un răspuns la poşta redacţiei şi sare ca ars, jignit. Mai scoate din mapă o tranşă, un calup, o tona de dovezi ale lipsei sale de înzestrare. Te-a dat gata. Un gând năstruşnic îţi trece prin minte. Tragi sertarul în care mai există un exemplar hărtânit al ultimei tale cărţi. Scrii în doi peri o dedicaţie pompoasa şi îi propui musafirului un târg. în timp ce-i citeşti versurile, sâ ţi le citească şi el pe ale tale. Apoi îl somezi sâ-şi dea cu părerea despre ce a citit. Candid, vizibil încurcat, îşi adună nervos maculatura, o înghesuie în mapa care se dovedeşte deodată neîncăpătoare. Câteva foi îi sunt luate de curent şi se pierd pe sub caloriferele reci. Şedinţa de sumar s-a terminat de mult. Colegii se foiesc, discută. Tu încă nu ţi-ai scos trendul. Deschizi un plic proaspât sosit din extremul nostru nord şi încerci să te calmezi citind un text intimlat Confuzii: „Pe drumul nostru/ De altă dată,/ Mergeam atuncea amîndoi/ Tu ai plecat/ Eu m-am întors,/ Nu te-ai uitat/ O data înapoi// Am vrut totu să-ţi explic./ Dar nu ştiu cui,/ Tu ai plecat/ Eu m-am întors/ Nu te-ai uitat./ Sa spui, întoarcete înapoi“. Autorul adaugă: „Vă trimit şi eu pentru publicare câteva poezii. Am două lucrări în proza dar le voi trimite cu altă ocazie“. Chiar aşa? (Nelu B., Siret) • în contextul lor plin de simţire dar fără străluciri care sâ-ţi taie respiraţia, câteva versuri totuşi mi-au dat de gândit: ,,Zbucium de flori îmi zbate în călcâi/ O greaţa alba de întâietate/ O, Doamne,/ Mi-e corpul atât de departe...“. Sunt multe stângacii, cred, uşor de evitat, precum această silaba care, repetându-se, dă un ecou neplăcut: „Se surpă pământul...“ ca şi formulări de genul petala cea coaptă, geana cea vie, scoarţa cea groasă, polenul cel galben, pământul cel negru. Şi, Doamne, cât de chinuit de cacofonii este versul „De ce nu ai viaţa ca corpu-ţi ce veşted“! Aveţi un singur poem, cel intitulat Un singur cuvânt, compus din patru strofe şi ele intitulate ultra banal, din care eu aş păstră numai versurile care încep cu conjuncţia şi, 12 la număr, pentru a rămâne rotund, frumos şi curat ca argintul strecurat, prin numai terţinele sale. {Alice, Bucureşti) • Sunteţi iremediabil marcat de ravagiile limbii de lemn. Se pare câ o alta nici nu posedaţi. La început am crezut câ vreţi sâ faceţi parodie, dar curând mi-am dat seama că mă înşel. Eroii dv. suferă, toţi, de un ifos intelectual, un damf care dâ ameţeală şi care tot de la preţiosul autor care sunteţi li se trage. Luaţi măsuri, faceţi ceva, conştientizaţi situaţia, de un ridicol care nu va sta cuminte în banca lui ci va da peste margini. A şi început sâ se reverse lâţindu-se pe fraze întregi. Iatâ: „Sa aranjezi te rog cărţile acestea în bibliotecă, undeva, pe raftul de sus. S-ar părea că democraţiei pe care am început să o trăim i-au fost date grele încercări! Ştiu, am devenit nerăbdători, grăbiţi şi asemeni nouă, mulţi alţii. Totuşi nu suntem «marcaţi» în accepţia unui paradox, de oboseala unei anumite aşteptări. In al treilea an, poate din motivul ca Reforma şi-a avut unele întârzieri, neconconciuţe, fie ca acestea sunt ori nu, explicaţiile, perspectiva nivelului de trai şi cu atât mai mult momentul actual aşteapta grabnice, susţinute îmbunătăţiri. Ele pot fi îmbucurătoare şi pentru cei care se zbat (pauperii de regulă), câutându-şi remedii băneşti, încercând să alunge propria lor grija a zilei de mâine. Pe «imensul vapor» al democraţiei de aici, dacă va naviga să zicem, inspirat (îndreptându-se spre bunăstare) probabil de ideea respectiva ne vom ţine aproape deloc sau de puţine ori (într-o situaţie fortuită) vestele de salvare la îndemâna... în sufragerie, unde se conversa, telefonul sună prelung, într-un fel obsesiv, ca ipostaza“. (George Mătuşel, Bucureşti) . România Editată de: • Fundaţia "România literară", director general Nicolae Manolescu; • cu sprijinul Fundatei Soros pentru o Societate Deschisă. Redacţia: Nicolae Manolescu - director, Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Stefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică şi istorie literară), Constanţa Buzea (poezie, proză), Cristian Teodorescu, Mihai Minculescu (publicistică), Eugenia Vodă (film, muzică), Marina Constantinescu (teatru, plastică), Adriana Bittel (externe), Anca Firescu (secretar de redacţie), Nina Pinteanu, Ruxandra Dinu, Simona Galaţchi, George Şipoş (corectură), Victor Ciupuliga (fotoreporter). Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133 sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în KB.R.D., filiala Pipera, 4072996100089. Cont în valută:B.R.D., filiala Pipera, 1520796100089. Mihai Pascu (director executiv), Elena Raicu contabil șef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Elena Hurdunş (secretariat), Ionela Stanciu (asistent difuzare). Corespondenţi: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Tudor Olteanu (Amsterdam), Leons Briedis (Riga). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară" - Anca Firescu, Mihaela Ivan. Introducere texte: Geta Gheorghiu. E-MAIL: romlit@romlit.sfos.ro si romlit@buc.soros.ro INTERNET: HTTP7/WWW.SFOS.RO/NEWS/ROMLIT http://WWW.KAPPA.RO/NEWS/ROMLIT HTTP7/ADECIU.MES.UMN.EDU HTTP7AVWW.NORDEST.RO/SEARCH/ROMANIAN_NEWSPAPERS.HTM