România literară, aprilie-iunie 1998 (Anul 31, nr. 12-25)

1998-05-20 / nr. 19

♦ abia am avut timp s-o răsfoiesc. Cînd pot lucra (­citi), sunt confiscat cu cla­sarea materialelor şi manuscriselor din biblioteca mea de aici, de care ţi-am vorbit în scrisoarea precedenta. Te rog sa mă scuzi faţa de autoare.2' Duerr a publicat şi al doilea tom (600 pag.), iar al treilea este sub tipar, îndată ce voi primi exemplare, ți le voi trimite. (Nu am decît cîte un exemplar din fiecare). Proiectul celor 30 de volume este grandios.3" Dar­­ nu sunt prea multe? Voi pregâti din timp exemplare corectate. Cu cele mai bune urări și veche pri­etenie, al D-tale Mircea Eliade " în trei numere consecutive din Manuscriptum (2, 3 şi 4/1983) am pu­blicat şi comentat fragmente din Roma­nul adolescentului miop. 2) Cartea Doinei Graur A­vatarurile unui mit conţine numeroase referiri la opera lui Eliade. 3) împreună cu Constantin Noica am propus, mai întîi Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice, apoi Editurii Minerva editarea operelor lui Mircea Eliade în 45 de volume, apoi... numai în 30. 9 mai 1984 Draga Mircea Handoca, Am rătăcit printre dosarele de pe birou ultima D-tale scrisoare, aşa că nu ştiu cînd trebuia să-ţi parvină rîndurile despre Sergiu Al-George. Fiind tot timpul sîcîit de plictiseli (desfacerea bibliotecii etc.) și slăbit de tratament (arthrita!), am scris de-abia a­­cum această pagină (temă, neinspira­­tâ...)1'. Sper sâ reiau subiectul mai tîrziu... Plecăm spre Paris la 28 mai, dar pentru că trebuie să fiu prezent la Flo­renţa la începutul lui iunie (mi se oferă un premiu...), ne vom întoarce în Place Charles Dullin doar pe la mijlocul lunii. Ambasadorul Mircea Maliţa a venit să mă vadă acum o săptâmînă, primele sute de volume (în special colecţiile re­vistelor de orientalistică şi antropologie culturală vor fi expediate Bibliotecii Universităţii din Bucureşti în cursul ve­rii. Majoritatea manuscriselor şi fotoco­pia Jurnalului, ca şi corespondenţa pri­mita aici au fost depuse la Biblioteca Univ­ersităţii­ Chicago, „special collec­tion“, îţi voi trimite zilele acestea, prin a­­vion şi recomandat, ultimele două volu­me din Omagiile editate de Duerr. A apărut de asemenea primul volum din Operele complete la Insel Verlag. (Kos­mos und Geschichte - Le Mythe de l'Éternal Retour). Voi trimite cît mai multe cărţi de-ale mele în diverse traduceri, Bibliotecii Universităţii din Bucureşti. Sper că vor putea fi consultate. Scriu greu, mai ales scrisorile către prieteni şi cititorii din ţară, ştiu câ ajung într-o lună... îţi urează sănătate şi vacanţă după pofta inimii. Al D-tale cu veche prietenie Mircea Eliade *­ Am publicat în România literară din 29 iulie 1984 textul lui Eliade, înso­țit de o prezentare semnată de mine. M­ULŢI poeţi au vorbit de­spre creierul lor fără să ştie cu adevărat ce spun, au fost crezuţi pe cuvînt şi au dobîndit astfel o glorie mai mult sau mai puţin meritată. Matei Marinescu ştie foarte bine cum este alcătuită celula cu care scrie şi simte ca un poet autentic semnalele primite în ea din afară, dar se fereşte să vorbească în mod direct despre asta. Cuvintele lui, solide - ca nişte sculpturi ce se rostogolesc printre pereţii fragili ai acestei celule -, sunt scoase la lumină cu simplitatea celui ce ştie şi nu a celui ce ar vrea sâ ne şocheze. Liniştea ce acoperă spaima existen­ţială a unui om cu boala de origine divină a poeziei care ştie ce se află în creierul său cum este strălucitul neu­rolog Matei Marinescu s-ar cuveni sâ fie percepută ca o noutate. Sau, cel puţin, să nu treacă neobservată din cauza vacarmului în care trăim ori a faptului câ autorul îşi duce existenţa departe de boema noastră literară unde se fac şi se desfac geniile de cînd vre­murile au făcut ca profesia de critic literar sâ fie pe cale de dispariţie. Ileana Mălăncioiu De sus privesc drumul forestier N-aş fi putut crede în rădăcinile tale atât de adânc înfipte în gândurile mele. împing cu genunchii grohotişul, Când urc spre trupul tău vopsit în alb. Eşti înconjurată De miei orbi - frumuseţea ta,adâncimea ta, conturul tău - Tu le-ai scos ochii şi i-ai aruncat în fântâni doar Pentru a fi singură, în acele fântâni mi-am privit Adesea chipul şi, curios, nu mă vedeam pe mine, nu te Vedeam pe tine, vedeam doar apa. Căutare Asemenea seri sunt foarte uşor de finit Minte, vezi de departe totul - nici măcar cerul Nu este aproape, ci doar o mare de speranţe Pe care-o presimţi tăindu-ţi obrajii. Astfel De seri, în care frigul devine sentiment, se pot învăţa uşor, vei şti să-ţi mişti degetele Căutînd nimicul. Arena Tristeţea acoperită de ziduri Umilinţa memoriei ghearelor uitate O zi fără sfârşit şi mâna mea care Şterge murdăria de pe geamuri se vede Acelaşi drum jupuit de îngeri Chipul trecător îmbâcsit de cuvinte Ca un oraş dimineaţa înghesuială Pe scările muncii zadarnic ecoul Mă strigă parfumul întunericului Printr-o lentilă mi se-ntunecă Viaţa visul insulei prejudecăţile Mânjite de bănuială sunt orb Sunt surd cerul pâlpâie o cortină de Praf mereu umilinţă mereu acelaşi Zâmbet fără fier înroşit doar din Frică şiraguri de oameni inutili Mă aprobă tristeţea este acoperită De ziduri Spectator între timp între timp mi-am amintit: cineva era acolo Afară aştepta să-i strig numele făcut din litere Din nopţi din paşi din tot ceea ce coboară Pe scări înguste dar amintirea mea era făcută Din spectacol niciodată nu am fost acolo unde Bucăţile se adunau spre a face un întreg Din doi dintr-o mulţime niciodată nu mi-am tăiat mâna dreaptă pentru că a atins pânza întinsă a altei corăbii niciodată nu mi-am Văzut ochii în palmă ei care au zâmbit Când trebuiau să se întoarcă niciodată Nu am iubit pe cea pe care-o iubeam Eram spectator aiurea priveam monezi Aruncate la întâmplare căzând pe lac Și plutind magnet apropiindu-mă de apă Eu care nu ştiu să înot îmi căutam Un loc pe mal şi visam visând am Adormit şi între timp mi-am amintit Insă nu erau amintirile mele Cristal Inima zarurilor n-am înţeles decât forma Din darurile mele am împărţit prin adâncuri La fiinţe de întuneric, acum nu mai Am decât un trup gol când îl spăl Este curat în cărarea mea anii pietre Aş putea regăsi drumul înapoi însă Ochii mi-s­orbi picioarele umflate Iar înainte merg după zgomote Ajung acolo unde se termină totul Unde împărăteşte frigul dar nu-mi E frig nu-mi e nici foame doar Că am visat la alte ţărmuri la alţi Fluturi când mă voi apropia de mal Dar prea multe omizi am mângâiat Prin somnu-mi către un aşa-zis Cristal Duminica De atâtea întrebări îngropate sub altar Minciuna unui sărut unui cuvânt unui Mal mareea întoarsă amintire Mâini negre care urcă pe trupul Alb pânze întinse pe ramurile crucii Păianjeni focuri de gânduri departe Pe straturi de bănci lemn dulce De talcioc ruga se opreşte în aer Icoană a unei încercări copii fără Nume tăcuţi aşteptând vinul unei Naşteri sângele unei treceri gustul Soarelui înainte de umbră Un amurg peste un amurg Un amurg printre întrebări Ies buruieni lângă ziduri le rup Sâmbătă femei al căror trup a Fugit şi iarăşi rădăcinile fug Sud altar şi e noapte mâine-i Duminică Servitor Să vorbim despre mine: cuvintele din gura mea Sunt sculptate, toate adevărurile lui - bucăţi De marmură gânditoare - rămân contururi frumoase Blonde sau brune, surâzătoare sau în lacrimi. Clipind sau ştergându-şi ochii, fericite sau de culmi de disperare, curg printre meandrele Dinţilor ce se lovesc uneori de buze însă nu se opresc nicicând îi acoperă pe cei ce le aud încep cu urechile totul se schimbă sentimentele îşi rup coloana şi coastele ochii li se întunecă Ochii mei văd se bucură eu nu ştiu ce simt Urechile mele aud se bucură eu nu ştiu ce simt Bucăţi din mine se umflă se bucură eu nu ştiu Ce simt poate mă doare poate mă bucur alături De un trup ce mă ţine de mână m-a scos Din colivie pentru a mă duce pe pajişti Verzi şi a mă observa şi a-i observa pe Ceilalţi durerile lor speranţele lor gândurile Mele atunci când sunt născute atunci când ies din adânc când suntem singuri eu şi Ele aleargă prin iarbă pielea lor este Roză când se ridică şi apoi când cineva Se apropie din ele cad bucăţi contururile Apar­ să vorbim despre mine însă cu ce Fel de cuvinte? Am visat la alte ţărmuri la alţi fluturi Când mă voi apropia de mal, însă dint România literară 15

Next