România literară, octombrie-decembrie 2013 (Anul 45, nr. 40-52)

2013-10-11 / nr. 41

14 O istorie literară ofinit de Virgil Ierunca drept „un cărturar, un ziarist şi o conştiinţă"1, Mircea Popescu şi-a legat numele nu numai de activitatea de profesor la Roma, de cea de traducător din literatura română în italiană - de la poezie populară la Blaga sau Cioran -, de istoric literar (autor al unui compendiu de istorie a literaturii române), cât şi de aceea de jurnalist în limba română pe pământ străin. Elev al lui G. Călinescu la clasa de italiană în liceu, student al lui Alexandru Marcu la Universitatea Bucureşti, Mircea Popescu a fost trimis cu o bursă la Roma pentru a-şi lărgi şi perfecţiona cunoştinţele în domeniul culturii italiene. După 1944 nu se mai întoarce în ţară şi trăieşte - adaptat aparent, tânjind însă permanent după locurile natale - drama exilatului. Cum nu şi-a tăiat niciodată cu adevărat rădăcinile, ancorarea spirituală în pământul românesc îi va marca identitatea. Legătura identitară cu românitatea are la Mircea Popescu multiple valenţe, una dintre acestea fiind dată şi de relaţia permanentă cu mulţi dintre compatrioţi, dar nu atât ca simplă amiciţie, cât mai ales în plan profesional. Pe lângă aprecierea şi susţinerea reciprocă, relaţia de prietenie - stabilită pe fondul identităţii naţionale comune, dar şi al corespondenţei în concepţii şi idei - poate fi privită astăzi drept model superior de prietenie intelectuală. Aflaţi departe unii de alţii, fiecare în ţara în care şi-a găsit adăpost în fuga din calea sovietizării comuniste, scrisorile deveniseră un mijloc eficace pentru schimbul de idei şi totodată pentru menţinerea relaţiilor şi chiar pentru întărirea prieteniei în timp. Un exemplu concludent este corespondenţa întreţinută de-a lungul vremii între Mircea Popescu şi unii dintre cei mai importanţi intelectuali români din exil - de la Mircea Eliade la Alexis Macedonski, de la Virgil Ierunca ori Vintilă Horia la Dinu Adameşteanu Horia Stamatu George Uscătescu ş.a. Deţinem o mare parte dintre aceste scrisori (inedite) graţie soţiei unuia dintre fiii lui Mircea Popescu, doamna Irina Coleş- Popescu. Cunoscându-l direct, ea îl caracterizează pe destinatarul mesajelor ca pe unul care a trăit viaţa „dedicată culturii şi, mai întâi de toate, cu imensa pasiune, orgoliu şi abnegaţie, culturii româneşti. El era prieten al atâtor români minunaţi, colegi de generaţie, intelectuali ai exilului român activ, român în exil între alţi români în exil, sufletul comunităţii româneşti de la Roma, important exponent al exilului românesc în lume, cum o dovedeşte corespondenţa numerosă rămasă în arhiva familiei. „Tu ai fost clopotul românilor din Italia şi de pretutindeni în lume unde soarta i-a risipit", scria Drăguţescu la moartea lui."“ Trăsăturile de caracter, dar mai cu deosebire ancorarea profundă în românism, activitatea de promovare a culturii româneşti în Occident şi, peste toate, altruismul, iubirea de semeni manifestată în dăruirea sinceră în prietenie răzbat printre rândurile tuturor scrisorilor pe care le-a primit în timp. Colegi de generaţie, confraţi în arena literaturii, toţi îl apreciau şi îl iubeau. Scrisorile veneau din Italia, din alte ţări europene sau din colţuri îndepărtate ale lumii, îi scriau Dinu Adameşteanu, arheologul care se dedicase cu întreaga viaţă descoperirilor vechilor civilizaţii pe pământul italian şi care aprecia revista Vatra, fratele său, Nicolae Adameşteanu, care apelează la prietenul său pentru a-i ajuta să o aducă în Italia pe nepoata lor, Gabriela, viitoarea romancieră de succes, Gabriela Adameşteanu. Ştefan Baciu din Seattle şi apoi din Hawaii era interesat de a publica în Revista scriitorilor români, asemenea cu Theodor Cazaban de la Paris; apoi Nicolae Petru Comneanu, de la florenţa, indignat (în 1955) de atitudinea occidentalilor faţă de soarta ţărilor din est sau Aron Cotruş de la Madrid, interesat să publice în Italia, dar atent şi la manifestările culturale ale românilor exilaţi; Alexis Macedonski, fiul poetului, care-i face o genealogie a familiei, important document de istorie literară; N.I. Herescu, profesorul care îl roagă să-l ajute cu o fotografie a lui Ovidiu de la Constanţa, în vederea congresului (celebru de acum) dedicat poetului latin, preocupat însă şi de corectitudinea articolelor sale publicate în Revistă... sau Vintilă Horia, din ale cărui scrisori se deduce uşor dorul de ţară, precum şi activitatea sa cultural-ştiinţifică, prietenul Virgil Ierunca se dovedeşte un cititor şi un colaborator activ al publicaţiei de care se îngrijeşte Mircea Popescu, asemeni lui Mircea Eliade, care îi detaliază reuşitele ori neîmplinirile Revistei, îi dă sfaturi pentru viitor şi, mai presus de toate, colaborează cu nuvele sau fragmente de Jurnal aproape număr de număr. Şi lista mai continuă cu profesoara Alexandrina Mititelu, cu Teodor Onciulescu, Horia Stamatu, George Uscătescu ş.a. Pe scurt­­ scrisorile pe care le vom include în tomul al II-lea al cărţii pe care i-o dedicăm lui Mircea Popescu se constituie în bogate surse de informaţie, atât pentru profilul spiritual al expeditorilor şi al destinatarului, dar mai ales ca importante documente pentru întregirea istoriei literaturii române. Inserăm spre exemplificare două mesaje - unul de la Ştefan Baciu şi celălalt de la Mircea Eliade. Poetul braşovean (după Brazilia şi apoi Seattle) se afla la Universitatea din Honolulu, Hawaii, unde a rămas până la sfârşitul zilelor, predând literatura sud­­americană. Din scrisori răzbate dorinţa de a continua pe pământ străin să scrie şi să publice româneşte, să promoveze literatură română, dar aflăm informaţii şi despre greutăţile pe care le întâmpina în exil. University of Hawaii Honolulu 14, Hawaii Dept. of European Languages 31-12-64“ Dragă Prietene, Cu un picior în Noul An, pe care, din nou, ţi-l dorim plin de sănătate şi fericire, muncă şi succes, vreau să confirm rândurile D-tale pe splendidul carton-icoană al lui Drăguţescu. Am luat act de cererile „sprijinitorilor", în ceea ce priveşte scurtarea eseului meu despre Cotruş în RSR­­ şi de faptul că extrasul va fi întreg. Desigur că îmi pare rău de această cerere, dar cum eu nu sunt -şi nu pot­­-un „sprijinitor", plec capul cu mâhnire. Ţi-aş­a extrem de recunoscător dacă ai fi atât de bun (eşti?) şi mi-ai expedia „par avion " 3-4 extrase şi-o revistă, dat fiind că poşta cu vaporul durează -aici- 4- 6 săptămâni! Nevastă-mea­ ţine să îţi mulţumească în chip special pentru atenţia de a-i publica schiţa atât de curând! Trimit Yvonne­ şi Ninei Battali1, cu gândul dus prin anii 35-40 (altă planetă) cele mai bune urări şi multă, statornică afecţiune. Pentru junele Popescu, câteva mărci frumoase, iar D-tale, cu toată afecţiunea, admiraţia mea veche, (Semnătură olografă) Ștefan Baciu Mulţumesc din inimă pentru distribuirea poemelor-păcat că am pierdut... [indescifrabil] *** în seria de scrisori inedite pe care le vom publica în volumul amintit, cele mai multe sunt cele trimise de Mircea Eliade, din 1954 până în 1969. De la o adresare ceremonioasă la început, profesorul de la Chicago continuă să-i scrie ca unui prieten, demonstrând preţuire faţă de activitatea acestuia, exprimându-şi aprecierea faţă de Revistă, semnalându-i eventualele neajunsuri (grafica, la un moment dat, ori materiale mai puţin valoroase). Cititorul de astăzi află şi atitudinea scriitorului Eliade faţă de propriile scrieri, precum şi relaţia cu alţi scriitori din exil. History of Reugions Editors: Mircea Eliade, Joseph M. Kitagawa/ Charles H. Long Editorial Asistant: David M. Knipe An International Journal for Comparative Historical Studies Editorial Office: Swift Hall, University of Chicago, Chicago, Illinois 60637 Publisher: University of Chicago Press 18 Iulie 1966 P.S. Știi că am fost numit doctor honoris causa de către Yale University? Ai primit Amintiri ? Dacă acest articol sosește prea târziu pt. a apărea în numărul viitor, înapoiază­­mi-1 ca să-l public aiurea.TM Mircea ■ Note­­ Virgil Ierunca, Subiect și predicat, Ed. Humanitas, 1993, p. 57. ii v. „Mircea (Amintiri de familie relatate de doamna Simona Coles-Popescu)", în vol. - în curs de apariţie la editura Muzeului Literaturii Române - Mircea Popescu, un cărturar, un ziarist şi o conştiinţă. Studiu, introductiv, note şi comentarii de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu d in­ Revista scriitorilor români. (în calitate de redactor al Revistei, Mircea Popescu reuşise să facă din aceasta, aşa cum Virgil Ierunca aprecia într-un interviu inclus în volumul său memorialistic Trecut-au anii, „o publicaţie a tuturor tendinţelor culturale şi estetice din exil". Şi tot Ierunca îşi aminteşte: „M-am îngrijit, împreună cu Mircea Popescu, de la Roma, de apariţia Revistei scriitorilor români, editată de Societatea Academică Română, animată de Monseniorul Octavian Bârlea, cu sprijinul Vaticanului, societate care, mai ales la început, a avut o activitate destul de rodnică. (în ce priveşte Revista scriitorilor români, care mai apărea până în anul trecut, am părăsit-o după moartea lui Mircea Popescu, deoarece numai titlul mai rămăsese din ceea ce își propusese să fie."(V. Ierunca, Trecut-au anii, ed. Humanitas, 2000, pp. 371-372). iv Mira Simion Bariu (1920-1978), născută la Râmnicu Vâlcea, a fost soţia poetului Ştefan Baciu, stabilindu-se cu acesta întâi în Brazilia şi apoi în SUA, Hawaii. A colaborat cu proză şi poezie în presa din exil, Revista scriitorilor români. Micron, Dmm, Cuvântul românesc. A publicat vol. de versuri Farmece (Fundaţia Regală Universitară Carol I, Paris, 1966 şi în Colecţia „Mele", Honolulu, 1979) şi Fata lui Temelie (Editura Urmuz, 1974). * Yvonne Rossignon (1912- 2000) - poetă. Tatăl de origine franceză, iar mama româncă. Absolventă a Facultăţii de Litere a Univ. din Cluj. Stabilită în Italia, la Roma după război, în exil publică poezie în Revista scriitorilor români, Carte de dor, Fiinţa Românească, Limite, Ethos ş.a. (cf. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc), in Corect Nina Bătălii (1913 - 1993). A studiat pictura la Facultatea de Belle-Arte din Bucureşti, absolvind şi Facultatea de Litere, între 1934-1939 sub îndrumarea lui Francisc Şirato. Expune pentru prima dată la „Salonul Oficial de Primăvară" în 1939, când are şi prima expoziţie personală la Balde. în 1940 are prima expoziţie personală la Ateneu. Din 1948 se stabileşte în Italia şi in 1949 expune la Napoli. Din aceasta perioada datează cel mai reprodus portret al lui Mircea ELIADE de a cărui familie artista era legată de mulţi ani prin legături de prietenie. Poate cea mai importantă expoziţie a sa este cea din 1975 de la Roma când expune la Centro D'Arte La Barcaccia peisaje şi marine din Honduras (ocazie cu care Monica Lovinescu aminteşte evenimentul la Radio Europa Liberă). Artista este menţionată în „Memoriile" lui Mircea Eliade şi în „Jurnalul" Monicăi Lovinescu vii Rubrică din Revista scriitorilor români. vii­ Frază adăugată de-a latul paginii, în stânga. ■ mihaela albu Mima Popescu şi corespondenţii săi I era prieten al atâtor români minunaţi, colegi de generaţie, intelectuali ai exilului român activ, român în exil între alţi români în exil, sufletul comunităţii româneşti de la Roma. Dragă Mircea, Iată încă un text pentru rubrica Negru pe albi"'. Sper că ai primit paginile trimise înainte de 1 Iulie (fragmentele de Jurnal şi notiţa despre Destin). Dacă nu, dă-mi imediat de veste, ca să-ţi expediez copiile. Vom fi la Alamo pe la 5-6 August (indescifrabil)...direct - Chicago - Milano - la 3-4 August) şi la Roma pe la 20. Ne vom vedea. Omagii soţiei şi veche prietenie dtale, Mircea Eliade România literară numărul 41/11 octombrie 2013

Next