România literară, iulie-septembrie 2016 (Anul 48, nr. 27-42)

2016-07-01 / nr. 27

România literară numărul 27 / 1 iulie 2016 3­ 0 viaţă sail­onul dăruirii. Mihnea BerindeiM­ ihnea Berindei s-a născut la 22 martie 1948, la Bucureşti, într-o familie „mixtă", moldo­­munteană. Mama - Ioana — era fiica lui Ioan Hudiţă, el însuşi fiu al unui învăţător din Moldova de Sus, istoric cu studii pariziene, profesor la Universitatea din Iaşi, transferat la Universitatea din Bucureşti, implicat în politică la vârful Partidului Naţional Ţărănesc (a fost secretar general adjunct al acestuia, dar şi deputat, apoi ministru). Tatăl - Dan - venea dintr-o veche familie boierească din Teleorman, cu origini turanice, din care mai ales în a doua jumătate a secolului XIX s-au ridicat oameni politici, ofiţeri superiori, antreprenori şi arhitecţi. Mihnea nu făcea niciodată caz de familia lui, dar dacă îl „provocai" avea foarte multe lucruri interesante de spus (şi) pe acest subiect. Tocmai originile i-au provocat familiei sale mari traume la începuturile regimului comunist, în numele „luptei de clasă": bunicii materni, apoi chiar mama lui au fost arestaţi de regimul comunist şi au făcut ani grei de închisoare. Sora lui Mihnea, Ruxandra, s-a născut chiar în închisoarea Jilava. Urmându-şi vocaţia, M.B. a făcut studii de istorie la Universitatea din Bucureşti. Avea să se specializeze în osmanistică, învăţând limba şi paleografia turco-osmană cu profesorul Mihail Guboglu. în 1970 a plecat cu o bursă de scurtă durată la Instanbul, însă cu gândul de a ajunge la Paris. A fost un secret de care au ştiut doar mama şi câţiva prieteni. în capitala Franţei a lucrat iniţial pentru a se întreţine, apoi a urmat École des Hautes Études en Sciences Sociales, un excelent centru de pregătire şi cercetare. Aici avea să şi fie angajat în cercetare din 1971 până în 1991. în anii '70-'80 ai secolului trecut, M.B. a încredinţat tiparului studii privind istoria Imperiului Otoman în secolele XV-XVH, îndeosebi în nordul Mării Negre, dar şi despre relaţiile otomanilor cu Moldova şi Valahia. Printre altele, a publicat, împreună cu Gilles Weinstein, lucrarea L'Empire ottoman et les pays roumains, 1544 -1545. Etudes et documents, Paris, EHESS, Cambridge, Mass., Harvard Ukrainian Research Institute, 1987. Studiile sale de istorie otomană, ca de altfel tot ceea ce a publicat, s-au remarcat prin seriozitatea documen­tării şi prin acurateţea interpretării. Anul 1977 a marcat o cotitură în viaţa şi activitatea lui Mihnea Berindei. în contextul acţiunilor contestatare din România, mai ales a Mişcării Goma, M.B. s-a implicat deschis în critica regimului comunist de la Bucureşti şi în susţinerea drepturilor omului, alături de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca şi alţi exilaţi români. S-a numărat printre fondatorii Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, asociaţie în care se regăseau francezi şi români. în 1980 a fost cofondator al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, care avea sediul la Paris şi era afiliată la Fédération Internationale des Droits de l'Homme. M.B. a fost purtător de cuvânt al acestei organizaţii, ulterior vicepreşedinte. Nu funcţia conta pentru el, ci acţiunea eficientă. Iar aceasta însemna monitorizarea permanentă a situaţiei drepturilor omului în România comunistă şi sensibilizarea Occidentului cu privire la ceea ce se întâmpla în ţara sa natală. M.B. a fost o veritabilă curea de transmisie între disidenţii români, organizaţia din care făcea parte şi lumea liberă. A convins jurnalişti occidentali să meargă în România pentru a documenta situaţia din această ţară izolată, controlată de un sistem politic totalitar, cu o populaţie care trăia în teamă şi mizerie, redau numele lui Bernard Poulet, dar și pe cel al lui Josy Dubié, autorul filmului documentar Roumanie: Le désastre rouge, 1988. M.B. a organizat campanii de apărare a cca 40 de disidenți din România, între care amintesc pe Paul Goma, Vasile Paraschiv, Mihai Botez, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Gabriel Andreescu, Mircea Dinescu, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Liviu Antonesei etc. A reuşit să pătrundă şi să-şi formeze relaţii extrem de importante în redacţiile unor publicaţii franceze - Le Monde, Le Temps Modernes, Le Figaro etc. - unele situate la stânga, altele la dreapta, ba chiar în unele cazuri să determine schimbarea politicii editoriale a acestora faţă de regimul Ceauşescu. în anii comunismului târziu, M.B. avea să fie colaborator al unor posturi de radio occidentale, care emiteau şi în limba română: Europa Liberă, Radio France Internationale, BBC. De multe ori el strângea materialele, prin mijloace diverse, şi le difuza jurnaliştilor francezi sau europeni, asigurând astfel accesul la informaţii greu accesibile despre realitatea politică şi socială românească. Nume mari ale intelectualităţii franceze, având convingeri diferite, de la liberalism până la socialism - dintre care amintesc pe scriitorii Louis Aragon, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, semioticianul Roland Barthes, istoricii Alain Besangon, Emanuel Le Roy Ladurie şi Jacques Le Goff, psihologul Serge Moscovici­­ au semnat în favoarea unor opozanţi români. Politicile de transformare socială şi spaţială ale regimului Ceauşescu au pus în pericol la sfârşitul anilor '80 nu doar oraşele, ci şi satele României. UNii dintre acestea erau sortite dispariţiei. Pentru a preîntâmpina o asemenea catastrofă, la începutul anului 1989 se lansa la Bruxelles Opération Villages Roumains. M.B. a fost unul dintre fondatori. Nu numai că această acţiune a dus la conştientizarea de către o parte semnificativă a publicului european a problemelor structurale ale României, dar în decembrie 1989 era practic pusă la punct o reţea de ajutorare rapidă şi eficientă a multora dintre satele româneşti. După 1989-1991, Mihnea Berindei s-a implicat cu dăruire în susţinerea reclădirii democratice a României şi Republicii Moldova, precum şi a ţărilor din Balcani, în privinţa României, M.B. a mobilizat resurse financiare şi umane importante care au jucat un rol considerabil în constituirea sau susţinerea unor organizaţii nonguvernamentale, a unor publicaţii, a unor case editoriale, a unor partide în renăscânda democraţie românească. Spre exemplu, Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, Editura Humanitas, Partidul Alianţei Civice etc. au beneficiat de pe urma generozităţii lui. în cele din urmă, societatea românească în ansamblu a avut de profitat din această dedicare incredibilă. M.B. era generos ca alţii, cu susţinerea proiectelor acestora, cu singura condiţie să fie el însuşi convins că acestea sunt juste şi întorc ceva societăţii. Uneori, probabil, s-a înşelat, însă de mult mai multe ori vreau să cred că a avut intuiţii bune şi ceea ce a făcut s-a întors într-un fel sau altul pentru un bine public, în care credea cu tărie. La începutul anilor 1991, M.B. avea să devină angajat al Institut des Sciences Sociale du Politiques al Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS). La scurtă vreme după instalarea noii puteri postcomuniste la Bucureşti, a publicat, împreună cu A. Combes şi Anne Planche, volumul Roumanie, le livre blanc. La réalité d'un pouvoir néo-communiste, Paris, La Découverte, 1990. Convins de necesitatea distanţării - critice şi asumate de statul şi societatea românească - de experienţa comunistă, Mihnea Berindei s-a implicat cu dăruire în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, constituită actualitatea în 2006 de Traian Băsescu şi coordonată de Vladimir Tismăneanu. Atunci l-am şi cunoscut, în anii următori a lucrat împreună cu Armand Goşu şi cu mine la realizarea volumelor de Anexe ale Raportului Final al CPADCR, unele publicate deja­­Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945- 1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, şi Istoria comunismului din România, vol. II, Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971), Iaşi, Editura Polirom, 2012), altele în curs de apariţie. De asemenea, împreună cu Gabriel Andreescu a publicat Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă, vol. I, 1979-1985, vol. II, 1986-1989, Iaşi, Editura Polirom, 2010, 2014. M.B. a lucrat pro bono în aceste proiecte. De altfel, aşa a procedat în tot ceea ce a făcut pentru România din anii '70 până în preajma plecării sale dintre noi. M.B. şi-a donat impresionanta arhivă proprie, pe care o adunase vizionar, la fel ca şi pe cea a Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca, al căror legatar a fost, către Arhivele Naţionale ale României (la Bucureşti şi Iaşi) şi Centrul de Studii asupra Comunis­mului şi Postcomunismului, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, precum şi către Bibliothéque de Documentation Internationale Contemporaine de la Nanterre. Planurile personale ale lui M.B. priveau în ultima vreme finalizarea proiectelor de istorie a comunismului românesc în care era implicat şi reîntoarcerea la prima pasiune, studiile otomane­ în ultimii ani îşi făcuse „(re)încălzirea" în acest domeniu fabulos, dar dificil, de aceea şi puţin frecventat, publicând în revista Archiva Moldavie un extins studiu care avea la bază inedita lui disertaţie (1972) despre relaţiile Moldovei cu Imperiul Otoman la jumătatea secolului XVI. Avea o bibliotecă valoroasă şi o colecţie importantă de fotocopii din arhivele otomane şi veneţiene. După cum s-a putut vedea de mai sus, importanta operă de istoric a lui Mihnea Berindei a fost dublată de una cel puţin la fel de importantă în spaţiul activismului civic. Poate pentru unii este inexplicabil cum de a fost posibil ca un om născut şi crescut sub un regim totalitar, care îi afectase dramatic familia, care a plecat din ţară la 22 de ani, să aibă convingeri, să aibă valori atât de puternice încât să încerce să schimbe situaţii şi nu să lase ca acestea să-l schimbe pe el. Important este însă faptul că Mihnea Berindei a fost, aşa cum am încercat să prezint pe scurt şi mai sus, un om ale cărui acţiuni au stat sub semnul idealis­mului, devotamentului, generozităţii şi eficienţei. ■ Dorin Dobrincu I­mportanta operă de istorie a lui Mihnea Berindei a fost dublată de una cel puţin la fel de importantă în spaţiul activismului civic.

Next