România - Capitala, februarie 1939 (Anul 2, nr. 257-269)
1939-02-16 / nr. 257
w 16 II 1939 ROMANIA No. 257 ÎNTOARCEREA LA SAT Nu trebue însă să se uite, că între sat şi oraş nu trebue să existe niciun antagonism, ci că unul trebuie să se sprijine pe celălalt. Ţara este într’o febrilă epocă de refacere, în centrul căreia stă viaţa ţărănească. Toate atenţiile se îndreaptă către sat. Ridicarea nivelului de viaţă a ţăranului, transpunerea lui din instrumentul politic şi furnizor de voturi cum era până deunăzi, într’un element folositor colectivităţii, deci lui însuşi în primul rând, adică într’un gospodar sănătos şi luminat, iată preocuparea de căpetenie în toate domeniile. Trăim cu adevărat deviza agitată sonor şi inutil de politicianii de ieri că „suntem o ţară eminamente agricolă”. Această frază, multă vreme goală, a devenit realitate. Aceasta nu însemnează că se neglijează oraşul şi anume un oraş care a fost nedreptăţit şi el în aceiaşi măsură în care a fost părăsit şi năpăstuit satul, oraşul de provincie. Nici nu însemnează că România nu e într’o fericită perioadă de industrializare, care cu desăvârşirea ei va aduce o mai mare independenţă economică a ţării noastre. Nu trebue să se uite că între sat şi oraş nu trebue să existe niciun antagonism, ci că unul trebue să se sprijine pe celălalt. Problema nu se pune să alegem între oraş şi sat. Stadiul civilizaţiei obligă la desvoltarea şi progresul vieţii citadine şi apar ridicoli acei retrograzi care nu de mult clamau contra oraşului, opunându-i satul ca pe o realitate exclusivă şi absolută. Altceva trebue creat, o coabitare armonioasă în acelaş Stat între sat şi oraş. Unul trebue să se sprijine pe celălalt. Oraşul trebue să se desvolte bazat pe desvoltarea progresivă a satului, iar acesta trebue să-i trimită primului şi un spor de sănătate morală şi oameni noi, viguroşi şi totodată şi anume forme de viaţă. Satul poate fi, şi e necesar să fie, rezervorul de împrospătare al oraşului, iar acesta la rându-i e protectorul, susţinătorul satului căruia ii trimite forme juridice valabile şi forme administrative solide inspirate asa tot din realitatea rurală. Pentru aceasta înfiinţarea serviciului social este o operă dintre cele mai de seamă. Acest serviciu are semnificaţia unei adevărate întoarceri la sat. Nu o întoarcere cu ruperea totală a oricărei legături cu oraşul. Ci stabilirea unor punţi de legătură intre sat şi oraş. Până acum intelectualii produşi de şcolile noastre superioare se temeau de sat, pe care sau îl îgruprau — atunci când erau fii de orăşeni — sau, ceea ce e mai grav, o uitau, când erau fii de ţărani. Destui intelectuali orăşeni avem, cari n’au trăit la ţară şi nu şi-au însuşit cunoaşterea profunda şi organică a ceea ce e mai specific românesc în această Românie: viaţa sătească. Dar mai mulţi încă sunt fiii de ţărani care, alungând domni, au evadat, nemai vrând să ştie nimic de locul lor de origină. Intelectualului roman era silă de tatăl său şi de satul sau pe care-l părăsea, atras de mirajul amăgitor al oraşului. Astfel satul trimetea oraşului tot ce avea mai bun ca intelect şi ca energie, fără ca să primească în schimb nimic, pentru că idealul ţăranului devenit domn era să o rupă cu realitatea din mijlocul căreia se ridicase. Ceea ce era şi odios ca atitudine morală şi periculos ca sens social, intelectualul trebue să cunoască viaţa satului. Cu atât mai mult, atunci când el a ieşit din acea viaţă. Şi mai mult, intelectualul trebue să revină la sat, pentru a-i aduce acestuia tot ceea ce a câştigat ca bun cultural, pentru a contribui la ridicarea culturală a vieţii ţărăneşti. In schimbul forţelor proaspete primite de la sat, oraşul e obligat să trimită satului lumina lui şi superioritatea lui de civilizaţie. Iată de ce „întoarcerea la sat“ a tinerilor cărturari ieşiţi sau nu din pătura ţărănească, e un imperativ. Trebue să se petreacă deci un fenomen de osmoză între sat şi oraş. Şi trebue creată în tânărul cărturar conştiinţa că el are o datorie de plătit satului. El trebue să se întoarcă în sat pentru a-l învăţa pe ţăran să trăiască mai bine, să mănânce mai bine, să-şi construiască şi îngrijească gospodăria mai higienic, să-şi raţionalizeze munca şi să-şi împartă timpul mai cu folos, să activeze şi în lunile de iarnă, să-şi crească copiii, să se însănătoşească la trup şi să se lumineze mai mult la minte, într’un cuvânt să se desăvârşească până la devenirea unui gospodar harnic, priceput in toate, sănătos şi curat. Satul românesc are nevoe de aceasta. Ridicarea lui nu e posibilă decât prin încetarea acestei emigrări a fiilor de săteni la oraş, prin oprirea trădării lor, prin „întoarcerea” lor la sat! In schimb acei tineri intelectuali, vor învăţa şi ei multe de la ţărani, când nu sunt decât fii de orăşeni. Le vor învăţa arta şi înţelepciunea Şi mai ales le vor cunoaşte psihologia, pentru că întorşi la oraş să ştie ce se potriveşte şi ce nu cu sufletul ţăranului, să ştie ce lege e bună pentru ţara noastră şi să ştie ce se poate folosi în viaţa citadină, din viaţa autentică a ruralului, din contactul direct cu natura. „Serviciul social” poate da roade fericite. El va pune capăt divorţului dintre realitatea urbană şi сея rurală Tânărul cărturar va şti că înainte de a se repezi ahtiat şi cu limba scoasă după posturi de oraş —şi în primul rând la Bucureşti! — are să înveţe mai întâi să descifreze caracterul sufletului românesc la matca lui şi să contribue la întărirea sufletească şi trupească a satului. Pentrucă oricât s’ar desvolta în direcţia industrială şi citadină, România va rămâne o ţară agricolă. Ţăranul va fi totdeauna substratul pe care se va răzima ţara noastră, temelia ei. De aceea ţăranul trebue înţeles, îngrijit şi perfecţionat. Intelectulul român va să se convingă din ce în ce mai mult că „întoarcerea la sat” e suprema condiţie de refacere morală şi materială a României, e singura chezăşie de evoluţie normală a acestui Stat. Octav Şuluţiu PUTERILE MULTIPLE Moartea Papei Plus XI întinde un zăbranic de durere peste cele patru continente ale lumii vechi şi noi, oriunde stătue crucea lui Christos întru proslăvirea Bisericii romano-catolice. Papalitatea şi puterea ei este ea însăşi o istorie spirituală a lumei, tot atât de veche ca şi istoria însăşi dela Christos încoace. O istorie bogată în fapte, în izbânzi sufleteşti şi în înfrângeri care n’au zdruncinat totuşi tăria sfântului scaun. Această dăinuire de aproape două mii de ani a creat un mit al puterii, o solidaritate între credincioşi, o dogmă infailibilă, o cultură, o artă şi o ştiinţă care stă mărturie în opera celor mai de seamă pictori, în forul universităţilor catolice din occident, în filosofia, care sub o anume fată a intrat în patrimoniul catolicismului. Cine a cunoscut Vaticanul şi bogăţiile din lăuntru, tezaurul de artă al Capelei Sixtine şi Muzeul, biblioteca, şi acest imens cimitir al catedralei Sf. Petru işi poate da seama că in jurul ideei catolice au foit artişti şi filosofi, cărturari şi oameni politici, şi din această pricină puterea de dominaţie s’a răsfrânt în toate domeniile civilizaţiei. Evident că luminăţia Vaticanului n’a putut zdruncina coeziunea simbolică a Sf. Sofii atât de meşteşugit cristalizată in concepţia filosofului ortodox Dmitri Merejkowsky, după cum şi din punctul de vedere al filiaţiunii dialectice gândirea religioasă a lui Thomas din Aquino se leagă de filosoful ortodox Ion Damaschin. Au fost două forţe care s’au ciocnit, uneori s’au întrepătruns, dar nu s’au anulat niciodată, şi cât va fi lumea ortodoxia va rămâne in picioare. Catolicismul reprezintă ideia unei civilizafii, şi ca orice civilizaţie, edifică într’o parte ceia ce distruge in alta. Civilizaţiile lumei s’au ridicat pe cimitirul civilizaţiilor precedente. Din cele mai vechi timpuri Biserica romano-catolică a dat o luptă" năprasnică împotriva ereziilor, împotriva emancipării şi chiar împotriva timpului. Ar fi suficient să amintim moartea eroică a lui Jean Huss, ars pe rug la 5 iulie 1415, apoi inchiziţia dominicanului Torquemada, care singur a făcut să fie arse 6000 de victime, primind pentru aceasta felicitările Papei, condamnarea lui Giordano Bruno şi Galileo, torturarea lui Tomasso Campanella, In sfârşit, condamnarea la moarte a Jeannei D’Arc de către un tribunal eclesiastic, şi arsă la 30 Mai 1431. Ar mai trebui oare să amintim masacrul nopţii Saint Barthélmy la 24 August 1572 şi intoleranţa culturală statornicită prin acel faimos index librorum prohibitoriu, care se prelungeşte până în zilele noastre? Ernest Renan şi Jules Michelet au fost puşi la index; operele lui Montaigne, Bacon, Pascal, Descartes, Montesquieu, Voltaire „corectate”. La 31 Mai 1922 sunt puse la index toate operele lui Anatole France, apoi acelea ale lui Charles Maurras... Pontificatul lui Pius al XI începe la 2 Februarie 1922, când în Italia Mussolini era destul de puternic pentru a se prevedea marșul asupra Romei din Octombrie acelaș an. Se pare că atitudinea lui Pius XI era fixată, căci urmând pilda predecesorului său luase atitudine împotriva socialismului şi a comunismului. A urmat acordul dela Latran unde cei doi oameni politici, dintre care unul era Pius XI, iar celălalt Mussolini, au discutat în pace, în izolare perfectă, putinţa de conciliere dintre Quirinal şi Vatican. Când s’au dat la iveală hotărîrele s’a văzut că Ducele recunoscuse catolicismul ca religie de Stat şi o seamă de libertăţi eclesiastice, în schimbul unui jurământ de credinţă faţă de Regele Italiei. Conflictul cu regaliştii dela „L’Action Française” a fost însă aprig. La 20 Decembrie 1926 congregaţia indexului condamnă şi prohibeşte cetirea şi răspândirea cărţlor lui Charles Maurras. Alocuţia consistorială se pronunță categoric împotriva acelei mişcări care punea interesele politice înaintea celor religioase. A urmat o îndârjită polemică cu cardinalul Gaspari, la care Charles Maurras a răspuns cu acel fulminant „non posumus”, dar el însuşi socotindu-se, după cum a fost de altfel întotdeauna, un „pro-catolic” şi nu un catolic, nu a revizuit doctrina ci a confirmat fuziunea dintre biserica romano-catolică şi tradiţia monarhică franceză. După anul 1934 izbucneşte conflictul cu naţional-socialismul german, al cărui purtător de cuvânt era Alfred Rosenberg. Au urmat invective reciproce şi Papa Pius XI s’a pronunţat împotriva rasismului. Mu din această pricină se pare că s'a potolit zelul lui Alfred Rosenberg ci pentru că în sudul Germaniei şi in fosta Austrie sunt foarte mulţi catolici. Pius XI avea relaliuni întinse în toată lumea, diplomatice şi politice. In 1922 primeşte la Vatican pe regele Belgiei, în 1923 pe al Angliei şi al Spaniei. De curând pe d. Chamberlain. Se numără pe întreg pământul peste 250 milioane de catolici, iar ordinele iezuiţilor şi ale benedictinilor cu zecele de mii. Dar pe deasupra, fără să fie împotriva credinţei, Papa Pius XI a fost un om modern, sportiv şi un creer politic al timpului. Nicolae Roşu AITUAliTATFAM%? ГЗД Şedinţa de aseară a consiliului de miniştri Membrii guvernului s-au întrunit aseară în consiliu de cabinet la Patriarhie, sub preşedinţia I. P. S. S. Patriarhului Miron. Consiliul a rezolvat lucrările curente ale cabinetului. EMISIUNEA MONDIALA A ROMÂNIEI Radiodifuziunea romaneasca a trăit Duminică seara o jumătate de oră glorioasă, şi, desigur, culmitoarea mândră şi drept rasplatitoare a silinţelor ei de zece ani. Duminică posturile noastre de Radio au semănat peste întreg cuprinsul planetei cuvântul şi armonia românească. . . . . . Prin mijlocirea postului de la Geneva şi a celor 400 de posturi americane, România a fost prezenta cu ce are ea mai înalt şi mai autentic înaintea atenţiei şi înţelesului tuturor mulţimilor pământului. Peste întinsurile celor cinci continente, ale insulelor îndepărtate, pe punţile tuturor vapoarelor, — oriunde traeste şi se înfioara Omul, a putut fi ascultată şi înţeleasă Rontania cea adevărată, România pe care a înfatişat-o în toată autoritatea şi voinţa ei Cel ce-i întrupează veşnicia şi prestigiul: M. S. Regele Carol I; România, în sfârşit, al cam suflet l-a destăinuit cântecul nostru prin ce are el mai expresiv şi mai deplin . Posturile noastre de Radio s’au făcut astfel agentul unuia dintre momentele cele mai sărbătoreşti ale mândriei şi faimei româneşti in lume. Trebue să fim cu toţii recunoscători d-lui profesor Dimitrie Gusti, comisarul general al participării României la Expoziţia de la New-York, fiindcă iniţiativei şi stăruinţei d-sale luminate i se datoreaza această jumătate de oră de mare şi adevărată cucerire romaneasca. Trebue, deasemeni, sa fim recunoscători tuturor slujitorilor radiofoniei, — asupra cărora se resfrange o raza din această triumfala^ clipa, să salutăm cu o vorbă stradania neasemuită a conducătorilor, sau în frunte cu d. director general Dan Sărăteanu, au înlesnit tehnic și au realizat cu rezumativă selectare recomandarea mondială a României. Radiodifuziunea romana se poate astfel socoti cu mândrie printre ostaşii sufleteşti ai munţilor de renume românesc pe care le dirigueşte cu atâta însufleţire şi tact, comandantul spiritual al Propagandei Naţionale, d. ministru Eugen Titeani. Ecourile ce au ajuns până la noi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, afirmă cu tărie că ţara noastră a fost Duminică în socotirea şi fiorul întregului Univers. INCENDIUL URIAȘ din Australia, opera unei mâini criminale MELBURN, II (Rador). — In cursul anchetei pe care a deschis-o asupra împrejurărilor în care s’au produs incendierea pădurilor și devastarea unor mari regiuni din statul Victoria, luna trecută, procurorul a declarat că are convingerea că focul a fost pus. Ambasadorul Iugoslaviei în România in vizită la I. P S. Partriarh I. P. S. Patriarh Miron, preşedintele consiliului de miniştri, a primit ori în audienţă de prezentare pe d. Iovan Ducici, ambasadorul iugoslaviei în România. După aceia I. P. S. a lucrat cu d. Măgureanu, subsecretar de stat la prezidenție. NOUL CONDUCĂTOR AL DELEGAŢIEI COMERCIALE FRANCEZE DE LA BERLIN PARIS, 14 (Rador). — D. Herve Alphand, directorul acordurilor comerciale, va pleca astăseară la Berlin unde va lua conducerea delegaţiei franceze ce duce negocierile privitoare la stabilirea unei noui baze pentru atribuirea contigentelor comerţului exterior dintre Franţa şi Germania, ca urmare a alipirii jjglejjK la Stieb. D. consilier regal G. G. Mironescu a vizitat pe d. ministru Petre Andrei D. G. G. Mironescu, consilier regal, a făcut,eri dimineaţă, o vizită d-lui ministru Petre Andrei, la ministerul Educaţiei Naţionale. Audienţe la d. ministru Gafencu Eri dimineaţă d. Grigore Gafencu, ministru de Externe, a primit pe monseniorul Cassulo, nunţiul papal şi pe d-nii Adrien Thierry ministrul Franţei şi Fabricius, ministrul Germaniei la Bucureşti. Deasemeni, d. ministru Gafencu a primit in audienţă pe d. N. Dianu, ministru la Moscova, care se află în Capitală„ __________ Audienţe la d- ministru Cornăţeanu D. ministru N. Cornăţeanu a primit ori în audienţă pe d-nii: rezident regal Giurescu, g-l Bengliu şi Anton Bibescu. Negocierile economice cu Franţa Cele două delegaţii trimise la Paris cu misiunea să negocieze încheierea unor noui acorduri economice cu Franţa şi stabilirea unui nou aranjament de plată cu creditorii străini, privitor la plata datoriei noastre publice, s-au înapoiat în ţară. Membrii acestor delegaţii vor supune în cursul acestor zile, miniştrilor respectivi, cel al Finanţelor şi cel al Economiei Naţionale, rapoartele lor, rămânând ca guvernul să avizeze după examinarea necesară, asupra instrucţiunilor de dat pentru perfectarea convenţiilor. In acest scop, d. Caranfil, directorul adjunct al diviziei economice din ministerul Afacerilor Străine, a rămas la Paris, în aşteptarea instrucţiunilor. \Vv.n ' .» întrevederile de la ministerele Muncii şi Sănătăţii D. dr. N. Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Asistenţei Sociale şi d. prof. Mihail Ralea, ministrul Muncii, au avuteri dimineaţă întrevederi cu d. prof. C. Giurescu, rezident regal al ţinutului Dunărea de Jos. D- ambasador Victor Cădere in audienţă la d- Tinţar Marcovici BELGRAD, 14 (Rador). — D. Tinţar Markovici, noul ministru al afacerilor străine, a primit Marţi după amiază pe d. Victor Cădere, ambasadorul României la Belgrad, care i-a remis cu această ocazie copii de pe scrisorile sale de acreditare. In cursul serii, d. Tintar Markovici a primit și pe d-nii de Bruyere, ministrul Franței, și Indelli, ministrul Italei. întrevederea d - lor rezident Atenianu şi g-ral Dombrovski D. Gh. Alexianu, rezidentul regal al ţinutului Bucegi, a avut eri o lungă întrevedere cu d. g-ral V. Dombrowski, primarul Capitalei. Comitetul administrativ al importului, a ţinut aseară prima şedinţă Aseară s’a întrimiat în primă şedinţă de luare de contact, comitetul administrativ de pe lângă Direcţiunea reglementării importului, înfiinţat prin recenta deciziune a d-lui I. Bujoiu, ministrul Economiei Naţionale. Au participat d-nii: ing. Th. Ficş un eseu preşedinte, Em. Marian, V. Bozgan, C. Sescioreanu, P. Petrică, ing. Al. Şerbulescu, ing. Al. Krupenski, colonel Em. Rosetti, de Saint Сут, Gh. Leonte, Victor Borcea şi ing. Şt. Mitesicu, directorul reglementării importului. Ratificarea convenţiilor şi acordurile aeronautice cu Germania Luni, la ora 17, s’au schimbat la direcţiunea aviaţiei civile scrisorile de ratificare pentru convenţiile şi acordurile aeronautice încheiate cu Germania. Schimburile de ratificări s’au făcut între d. dr. Schmidt din partea ministerului Aerului Germaniei şi d. comandor av. Scarlat Rădulescu, directorul aviaţiei civile, din partea ministerului Aerului şi Marinei Române. Prin aceste nouă convenţiuni s’a făcut încă un pas către marile realizări aviatice pe care d. ministru al Aerului şi Marinei, d. general adj. Paul Teodorescu le urmăreşte cu atâta perseverenţă şi succes, potrivit grandiosului program întocmit pentru propăşirea aviaţiei româneşti. Г ' » Organizarea regionalelor „Serviciului social" In cursul zilei de 19 Februarie, va avea loc, în aula universităţii din Iaşi, solemnitatea constituirii regionalelor „Serviciului Social” din ţinuturile Prut şi Nistru. La această solemnitate va participa şi de prof. Gusti, preşedintele Serviciului Social, precum şi d-nii rezidenţi din ţinuturile: Dunărea, Prut, Nistru şi Suceava. Consulul României la Lima (Peru) D. general Pedro Pablo Castinez a fost numit, pe ziua de 1 Martie 1939, consul general onorar al României la Lima (Peru), ca titular al consulatului general onorar al României ce s-a înființat pe acea dată. SCHIMB DE TELEGRAME intre d-nii Tzintzar Markovici şi Grigore Gafencu Venind la conducerea Ministerului Iugoslav al Afacerilor Străine, d. Tzintzar Markovici a telegrafiat d-lui Grigore Gafencu, Ministrul Afacerilor Străine al României, următorul mesagiu: EXCELENŢEI SALE Domnului GRIGORE GAFENCU Ministrul Afacerilor Străine Bucureşti In momentul în care asum funcţiunile de Ministru al Afacerilor Străine, îmi fac o plăcere de a adresa Excelenţei Voastre salutările mele cele mai cordiale, cum şi asigurarea fidelului meu ataşament la politica de prietenie şi de strânsă colaborare între cele două ţări ale noastre, amice şi aliate. In împlinirea acestei sarcini, mă bizui mult pe sprijinul amical al Excelenţei Voastre. (SS) TZIITZAR MARKOVICI Ministrul Afacerilor Străine al Iugoslaviei —’ La acestea d. Ministru Grigore Gafencu a răspuns telegrafic următoarele : EXCELENŢEI SALE Domnului TZVITZAR MARKOVICI Ministru al Afacerilor Străine Belgrad Foarte mişcat de amabilul gând al Excelenţei Voastre şi de sentimentele pe care a binevoit să mi le exprime, mă grăbesc să asigur pe Excelenţa Voastră că se poate sprijini pe sincera şi prieteneasca mea colaborare care se va inspira din sentimentele inalterabile ale celor două popoare ale noastre unite prin legături de amiciţie şi alianţă. Mă bucur că voiu avea foarte curând onoarea să primesc pe Excelenţa Voastră la Bucureşti şi să-i pot reînoi asigurarea sentimentelor mele cele mai cordiale. ( Ш), GRIGORE GAFENCU PROBLEME — Cerul cu coajă e 1,30, fagul fără coajă 1,20, cerul fără coajă 1,40 iar fagul cu coajă 1,10. — Pune 25 kgr. de coajă. REQUIEM Moartea lui Plus XI a făcut să răsune gongul tristeţii nu numai In cum‘"*UlfBlS-tricii apostolice romane, în marea familie catolică sau In rândurile creştinismului în genere, eliberat o clipa din reţeaua controverselor şi rivalităţilor dogmatice. Familia umană, cu credincioşii şi toţi necredincioşii ei în Hristos, de pe intre,a sa ,itindere a globului, simtem suflete lacrima pietăţii împletită cu regretul pierderei marelui Pontif. Sunt rare asemenea ocazii în care, pe deasupra tuturor adversităţilor şi sacrelor egoisme, umanitatea să se înmanunchieze un acelaş tremolo sentimental, realizând o unanimă comuniune de sim,ole, respect, omagiu şi admiraţie. In aspeţ de ,cu ce, în faţa unui doliu resimţit pe toate meleagurile, genul uman îşi redobândeşte unitatea, altminteri aşa de greu încercată în scurgerea zilelor obişnuite. E un semn bun, că marea familie umană nu şi-a zdrobit resorturile care o fac să se mai adune laolaltă in prieteşugul aceloraşi simţiri, in frăţietatea unui sentiment unic, în cuminecătura unei solidarităţi unanime. Cad, în astfel de clipe, barierele ridicate între oameni, care de care mai ameninţătoare, cad deosebirile Inventate dela rasă la rasă; apar In toată frivolitatea lor dezbinările politicei, ale ideologiilor de pe o axă sau de pe alta... Oricât oamenii şi-ar croi viaţa pe rivalităţi şi controverse, pe adversităţi şi, lupte, vine câte o clipă care denunţă fragilitatea, zădărnicia încercării de a ridica ziduri între sufletele lor. Emoţiile mari vin şi aruncă între ei punţile înţelegerii, ale împăciuirii, ale vibraţiei în unison. Pe deasupra îndoctrinărilor cu programe şi lozinci de circumstanţă, îi aliniează pe toţi de pe vastul pământului, în acelaş front, cultul câtorva principii esenţiale: al păcii, al dreptăţii, al iubirii aproapelui, al respectului demnităţii şi condiţiei umane. In valoarea acestor mari principii scumpe familiei umane în genere, Pius al XI-Ieai,a crezut cu tot pathosul sufletului său, pe care l’a angajat o viaţă lungă de om să le militeze, să le apere atunci cănd erau asaltate. Fiindcă a fost una din cele mai impresionante personificări a acestor cauze mari, de aceia la moartea lui umanitatea reia, într’o cordială solidaritate, tema aceluiaş De Profundis, sincer, emoţionant, omagial. Momentul coincide cu un preţios examen al conştiinţei umane, care se dovedeşte validându-şi avânturile, în pofida unor concepţii şi lozinci strâmte, egoiste care au invadat secolul. Fraternitatea de o clipă în durere, la sicriul marelui Pontif, este reconfortantă pentru cei care cred în viitorul bun al fraternităţii umane. „PACE, PACE...* Apostol al bunei înţelegeri dintre oameni a fost Papa Pius al XI-lea. In clipa proclamării sale de către Conclav, spre pace i-au mers toate gândurile. De la 1870 Pontifii romani se considerau prizonieri ai Statului, urgisiţi să nu cunoască contactul cu cei de dincolo de ziduri. Pius XI a rupt cu această tradiţie. A restabilit bune relaţii cu restul Romei. De la balconul Vaticanului a proclamat spre marea cetate dorinţa-i de a fi un Papa al Păcii. Astfel a rămas o viaţă întreagă. Pius XI s-a încarnat apărător al spiritului din Evanghelii cu acea ardoare cunoscută de misticii „nebuniei după Hristos”. Deaceia n’a înţeles să facă vre’o concesie acelor aşezări temporale ispitite să imprime forme noui imperativelor din Evanghelii, căutând să substitue acestora sugestii şi deadreptul lozinci ale unor tradiţii de păgânism sau de filozofie fără etică. Cauza păcii a fost inseparabilă de Întreaga activitate a marelui Pontif, înainte de a muri, relatează ziarele, în clipele supreme ale agoniei, cuvintele ultime pe care le-a mai putut trimite Omenirii, n’au fost decât: — „Pace, Pace...” Poate și în Ceruri va fi dus această rugă a lui, adresată oamenilor în nenumărate rânduri, mai ales în zilele ultimilor ani de neobişnuită criză a păcii. APOSTOL Scumpă rămâne tuturora amintirea Lui, fiindcă a crezut în valorile spiritului, dispreţuind alcătuirile forţei brutale şi pe apologeţii ei. Cu toate riscurile materiale, a proclamat primejdia pe care forţele urii, ale violenţei, o constitue pentru destinul civilizaţiei. Conştiinţa creştină a reprezintat-o într-o impresionantă incarnaţiune, acuzând un curaj epocal în lupta-i neîntreruptă de a restabili în lume echilibrul forţelor conducătoare, în favoarea raţiunii, a dreptăţii, a fraternităţii umane. Bunătatea, caritatea creştină, le-a propagat printr-o acţiune socială de proporţii istorice. A iubit omul, a luat partea celui slab în faţa violenţelor, a ocrotit pe cel sărman în luptă cu bogatul, a sărit să apere pe nevinovat şi a aşezat biserica azil proteguitor la dispoziţia celui urgisit, înfierând pe agresor. Intr’o epocă tristă, în care cum spunea recent d. Herriot, noţiunea de fraternitate umană tinde să devină o ironie, prezenţa printre noi a lui Pius XI a fost ca o rodnică, salvatoare mustrare. A dispărut un autentic apostol al lui Hristos. - - • j - ' , Sii. i