România - Capitala, februarie 1939 (Anul 2, nr. 257-269)

1939-02-16 / nr. 257

w 16 II 1939 ROMANIA No. 257 ÎNTOARCEREA LA SAT Nu trebue însă să se uite, că între sa­t şi oraş nu trebue să existe niciun antago­nism, ci că unul trebuie să se sprijine pe celălalt. Ţara este într’o febrilă epocă de refacere, în centrul căreia stă viaţa ţărănească. Toate atenţiile se în­dreaptă către sat. Ridicarea nive­lului de viaţă a ţăranului, transpu­nerea lui din instrumentul politic şi furnizor de voturi cum era până deunăzi, într’un element folositor colectivităţii, deci lui însuşi în pri­mul rând, adică într’un gospodar sănătos şi luminat, iată preocupa­rea de căpetenie în toate domeniile. Trăim cu adevărat deviza agitată sonor şi inutil de politicianii de ieri că „suntem o ţară eminamente agricolă”. Această frază, multă vre­me goală, a devenit realitate. A­­ceasta nu însemnează că se negli­jează oraşul şi anume un oraş ca­re a fost nedreptăţit şi el în ace­iaşi măsură în care a fost părăsit şi năpăstuit satul, oraşul de pro­vincie. Nici nu însemnează că Ro­mânia nu e într’o fericită perioa­dă de industrializare, care cu de­săvârşirea ei va aduce o­ mai mare independenţă economică a ţării noastre. Nu trebue să se uite că în­tre sat şi oraş nu trebue să existe niciun antagonism, ci că unul tre­bue să se sprijine pe celălalt. Pro­blema nu se pune să alegem între oraş şi sat. Stadiul civilizaţiei obli­gă la desvoltarea şi progresul vie­ţii citadine şi apar ridicoli acei re­trograzi care nu de mult clamau contra oraşului, opunându-i satul ca pe o realitate exclusivă şi abso­lută. Altceva trebue creat, o coabi­tare armonioasă în acelaş Stat în­tre sat şi oraş. Unul trebue să se sprijine pe celălalt. Oraşul trebue să se desvolte bazat pe desvoltarea progresivă a satului, iar acesta tre­bue să-i trimită primului şi un spor de sănătate morală şi oameni noi, viguroşi şi totodată şi anume forme de viaţă. Satul poate fi, şi e necesar să fie, rezervorul de îm­prospătare al oraşului, iar acesta la rându-i e protectorul, susţină­torul satului căruia ii trimite for­me juridice valabile şi forme admi­nistrative solide inspirate asa tot din realitatea rurală. Pentru aceasta înfiinţarea servi­ciului social este o operă dintre ce­le mai de seamă. Acest serviciu are semnificaţia unei adevărate întoar­ceri la sat. Nu o întoarcere cu ru­perea totală a oricărei legături cu oraşul. Ci stabilirea unor punţi de legătură intre sat şi oraş. Până acum intelectualii produşi de şcolile noastre superioare se te­­meau de sat, pe care sau îl îgrup­­rau — atunci când erau fii de oră­şeni — sau, ceea ce e mai grav, o uitau, când erau fii de ţărani. Des­tui intelectuali orăşeni avem, cari n’au trăit la ţară şi nu şi-au însuşit cunoaşterea profunda şi organică a ceea ce e mai spe­cific românesc în această Româ­nie: viaţa sătească. Dar mai mulţi încă sunt fiii de ţărani care, alun­gând domni, au evadat, nemai vrând să ştie nimic de locul lor de origină. Intelectualului roman­­ era silă de tatăl său şi de satul sau pe care-l părăsea, atras de mirajul amăgitor al oraşului. Astfel satul trimetea oraşului tot ce avea mai bun ca intelect şi ca energie, fără ca să primească în schimb nimic, pentru că idealul ţăranului devenit domn era să o rupă cu realitatea din mijlocul căreia se ridicase. Ce­ea ce era şi odios ca atitudine mo­rală şi periculos ca sens social, intelectualul trebue să cunoască viaţa satului. Cu atât mai mult, a­­tunci când el a ieşit din acea viaţă. Şi mai mult, intelectualul trebue să revină la sat, pentru a-i aduce a­­cestuia tot ceea ce a câştigat ca bun cultural, pentru a contribui la ridi­carea culturală a vieţii ţărăneşti. In schimbul forţelor proaspete pri­mite de la sat, oraşul e obligat să trimită satului lumina lui şi supe­rioritatea lui de civilizaţie. Iată de ce „întoarcerea la sat“ a tinerilor cărturari ieşiţi sau nu din pătura ţărănească, e un imperativ. Trebue să se petreacă deci un fenomen de osmoză între sat şi oraş. Şi trebue creată în tânărul cărturar conştiin­ţa că el are o datorie de plătit sa­tului. El trebue să se întoarcă în sat pentru a-l învăţa pe ţăran să trăiască mai bine, să mănânce mai bine, să-şi construiască şi îngrijea­scă gospodăria mai higienic, să-şi raţionalizeze munca şi să-şi îm­partă timpul mai cu folos, să acti­veze şi în lunile de iarnă, să-şi crească copiii, să se însănătoşească la trup şi să se lumineze mai mult la minte, într’un cuvânt să se desă­­vârşească până la devenirea unui gospodar harnic, priceput in toate, sănătos şi curat. Satul românesc are nevoe de aceasta. Ridicarea lui nu e posibilă decât prin încetarea acestei emigrări a fiilor de săteni la oraş, prin oprirea trădării lor, prin „întoarcerea” lor la sat! In schimb acei tineri intelectuali, vor învăţa şi ei multe de la ţărani, când nu sunt decât fii de orăşeni. Le vor învăţa arta şi înţelepciunea Şi mai ales le vor cunoaşte psiho­logia, pentru că întorşi la oraş să ştie ce se potriveşte şi ce nu cu su­fletul ţăranului, să ştie ce lege e bună pentru ţara noastră şi să ştie ce se poate folosi în viaţa citadină, din viaţa autentică a ruralului, din contactul direct cu natura. „Serviciul social” poate da roade fericite. El va pune capăt divorţului dintre realitatea urbană şi сея ru­rală Tânărul cărturar va şti că în­ainte de a se repezi ahtiat şi cu lim­ba scoasă după posturi de oraş —­­şi în primul rând la Bucureşti! — are să înveţe mai întâi să descifreze caracterul sufletului românesc­­ la matca lui şi să contribue la întări­rea sufletească şi trupească a sa­tului. Pentrucă oricât s’ar desvolta în direcţia industrială şi citadină, România va rămâne o ţară agrico­lă. Ţăranul va fi totdeauna sub­­stratul pe care se va răzima ţara noastră, temelia ei. De aceea ţăra­nul trebue înţeles, îngrijit şi perfec­ţionat. Intelectulul român va să se con­vingă din ce în ce mai mult că „în­toarcerea la sat” e suprema condiţie de refacere morală şi materială a României, e singura chezăşie de e­­voluţie normală a acestui Stat. Octav Şuluţiu PUTERILE MULTIPLE Moartea Papei Plus XI întinde un zăbranic de durere peste cele patru continente ale lumii vechi şi noi, ori­unde stătue crucea lui Christos întru proslăvirea Bise­ricii romano-catolice. Papalitatea şi puterea ei este ea însăşi o istorie spirituală a lumei, tot atât de veche ca şi istoria însăşi dela Christos încoace. O istorie bogată în fapte, în izbânzi sufleteşti şi în înfrângeri care n’au zdruncinat totuşi tăria sfântului scaun. Această dăinui­re de aproape două mii de ani a creat un mit al puterii, o solidaritate între credincioşi, o dogmă infailibilă, o cultură, o artă şi o ştiinţă care stă mărturie în opera celor mai de seamă pictori, în forul universităţilor ca­tolice din occident, în filosofia, care sub o anume fată a intrat în patrimoniul catolicismului. Cine a cunoscut Vaticanul şi bogăţiile din lăuntru, tezaurul de artă al Capelei Sixtine şi Muzeul, biblioteca, şi acest imens ci­mitir al catedralei Sf. Petru işi poate da seama că in jurul ideei catolice au foit artişti şi filosofi, cărturari şi oameni politici, şi din această pricină puterea de domi­naţie s’a răsfrânt în toate domeniile civilizaţiei. Evident că luminăţia Vaticanului n’a putut zdruncina coeziunea simbolică a Sf. Sofii atât de meşteşugit cris­talizată in concepţia filosofului ortodox Dmitri Merej­­kowsky, după cum şi din punctul de vedere al filia­­ţiunii dialectice gândirea religioasă a lui Thomas din Aquino se leagă de filosoful ortodox Ion Damaschin. Au fost două forţe care s’au ciocnit, uneori s’au întrepă­truns, dar nu s’au anulat niciodată, şi cât va fi lumea ortodoxia va rămâne in picioare. Catolicismul repre­zintă ideia unei civilizafii, şi ca orice civilizaţie, edi­fică într’o parte ceia ce distruge in alta. Civilizaţiile lumei s’au ridicat pe cimitirul civiliza­ţiilor precedente. Din cele mai vechi timpuri Biserica romano-catolică a dat o luptă" năprasnică împotriva ereziilor, împotriva emancipării şi chiar împotriva tim­pului. Ar fi suficient să amintim moartea eroică a lui Jean Huss, ars pe rug la 5 iulie 1415, apoi inchiziţia dominicanului Torquemada, care singur a făcut să fie arse 6000 de victime, primind pentru aceasta felicită­rile Papei, condamnarea lui Giordano Bruno şi Galileo, torturarea lui Tomasso Campanella, In sfârşit, condam­narea la moarte a Jeannei D’Arc de către un tribunal eclesiastic, şi arsă la 30 Mai 1431. Ar mai trebui oare să amintim masacrul nopţii Saint Barthélmy la 24 Au­gust 1572 şi intoleranţa culturală statornicită prin acel faimos index librorum prohibitoriu, care se prelun­geşte până în zilele noastre? Ernest Renan şi Jules Michelet au fost puşi la index; operele lui Montaigne, Bacon, Pascal, Descartes, Mon­tesquieu, Voltaire „corectate”. La 31 Mai 1922 sunt puse la index toate operele lui Anatole France, apoi acelea ale lui Charles Maurras... Pontificatul lui Pius al XI începe la 2 Februarie 1922, când în Italia Mussolini era destul de puternic pentru a se prevedea marșul asupra Romei din Octombrie a­­celaș an. Se pare că atitudinea lui Pius XI era fixată, căci ur­mând pilda predecesorului său luase atitudine împo­triva socialismului şi a comunismului. A urmat acordul dela Latran unde cei doi oameni politici, dintre care unul era Pius XI, iar celălalt Mussolini, au discutat în pace, în izolare perfectă, putinţa de conciliere dintre Quirinal şi Vatican. Când s’au dat la iveală hotărîrele s’a văzut că Ducele recunoscuse catolicismul ca religie de Stat şi o seamă de libertăţi eclesiastice, în schimbul unui jurământ de credinţă faţă de Regele Italiei. Conflictul cu regaliştii dela „L’Action Française” a fost însă aprig. La 20 Decembrie 1926 congregaţia in­dexului condamnă şi prohibeşte cetirea şi răspândirea cărţlor lui Charles Maurras. Alocuţia consistorială se pronunță categoric împotriva acelei mişcări care punea interesele politice înaintea celor religioase. A urmat o îndârjită polemică cu cardinalul Gaspari, la care Char­les Maurras a răspuns cu acel fulminant „non posumus”, dar el însuşi socotindu-se, după cum a fost de altfel în­totdeauna, un „pro-catolic” şi nu un catolic, nu a re­vizuit doctrina ci a confirmat fuziunea dintre biserica romano-catolică şi tradiţia monarhică franceză. După anul 1934 izbucneşte conflictul cu naţional-so­­cialismul german, al cărui purtător de cuvânt era Al­fred Rosenberg. Au urmat invective reciproce şi Papa Pius XI s’a pronunţat împotriva rasismului. Mu din a­­ceastă pricină se pare că s'a potolit zelul lui Alfred Ro­senberg ci pentru că în sudul Germaniei şi in fosta Aus­trie sunt foarte mulţi catolici. Pius XI avea relaliuni întinse în toată lumea, diplo­matice şi politice. In 1922 primeşte la Vatican pe re­gele Belgiei, în 1923 pe al Angliei şi al Spaniei. De cu­rând pe d. Chamberlain. Se numără pe întreg pământul peste 250 milioane de catolici, iar ordinele iezuiţilor şi ale benedictinilor cu zecele de mii. Dar pe deasupra, fără să fie împotriva credinţei, Papa Pius XI a fost un om modern, sportiv şi un creer po­litic al timpului. Nicolae Roşu AITUAliTATFAM%? ГЗД Şedinţa de aseară a consiliului de mi­niştri Membrii guvernului s-au întrunit aseară în consi­liu de cabinet la Patriar­hie, sub preşedinţia I. P. S. S. Patriarhului Miron. Consiliul a rezolvat lu­crările curente ale cabi­netului. EMISIUNEA MONDIALA A ROMÂNIEI Radiodifuziunea romaneasca a trăit Duminică seara o jumătate de oră glorioasă, şi, desigur, culmitoa­­rea mândră şi drept rasplatitoare a silinţelor ei de zece ani. Duminică posturile noastre de Ra­dio au semănat peste întreg cuprin­sul planetei cuvântul şi armonia românească. . . . . . Prin mijlocirea postului de la Ge­neva şi a celor 400 de posturi ame­ricane, România a fost prezenta cu ce are ea mai înalt şi mai autentic înaintea atenţiei şi înţelesului tutu­ror mulţimilor pământului. Peste întinsurile celor cinci continente, ale insulelor îndepărtate, pe punţile tuturor vapoarelor, — oriunde trae­­ste şi se înfioara Omul, a putut fi ascultată şi înţeleasă Rontania cea adevărată, România pe care a înfa­­tişat-o în toată autoritatea şi voinţa ei Cel ce-i întrupează veşnicia şi prestigiul: M. S. Regele Carol I; România, în sfârşit, al cam suflet l-a destăinuit cântecul nostru prin ce are el mai expresiv şi mai deplin . Posturile noastre de Radio s’au făcut astfel agentul unuia dintre momentele cele mai sărbătoreşti ale mândriei şi faimei româneşti in lume. Trebue să fim cu toţii recunoscă­tori d-lui profesor Dimitrie Gusti, comisarul general al participării Ro­mâniei la Expoziţia de la New-York, fiindcă iniţiativei şi stăruinţei d-sale luminate i se datoreaza acea­stă jumătate de oră de mare­ şi a­­devărată cucerire romaneasca. Trebue, deasemeni, sa fim recu­noscători tuturor slujitorilor radio­foniei, — asupra cărora se resfrange o raza din această triumfala^ clipa, să salutăm cu o vorbă stradania neasemuită a conducătorilor, sau în frunte cu d. director general Dan Sărăteanu, au înlesnit tehnic și au realizat cu rezumativă selec­tare recomandarea mondială a Ro­mâniei. Radiodifuziunea romana se poate astfel socoti cu mândrie printre ostaşii sufleteşti ai munţilor de re­nume românesc pe care le dirigueşte cu atâta însufleţire şi tact, coman­dantul spiritual al Propagandei Naţionale, d. ministru Eugen Ti­­teani. Ecourile ce au ajuns până la noi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, afirmă cu tărie că ţara noa­stră a fost Duminică în socotirea şi fiorul întregului Univers. INCENDIUL URIAȘ din Australia, opera unei mâini criminale MELBURN, II (Rador). — In cursul anchetei pe care a des­chis-o asupra împrejurărilor în care s’au produs incendie­rea pădurilor și devastarea u­­nor mari regiuni din statul Victoria, luna trecută, procu­rorul a declarat că are convin­gerea că focul a fost pus. Ambasadorul Iugo­­slaviei în România in vizită la I. P­ S. Partriarh I. P. S. Patriarh Miron, preşe­dintele consiliului de miniştri, a primit ori în audienţă de prezen­tare pe d. Iovan Ducici, ambasado­rul iugoslaviei în România. După aceia I. P. S. a lucrat cu d. Măgu­­reanu, subsecretar de stat la prezi­denție. NOUL CONDUCĂTOR AL DELEGAŢIEI COMERCIALE FRANCEZE DE LA BERLIN PARIS, 14 (Rador). — D. Herve Alphand, directorul acordurilor co­merciale, va pleca astăseară la Ber­lin unde va lua conducerea delega­ţiei franceze ce duce negocierile privitoare la stabilirea unei noui baze pentru atribuirea contigente­­lor comerţului exterior dintre Fran­ţa şi Germania, ca urmare a alipi­rii jjglejj­K la Stieb. D. consilier regal G. G. Mironescu a vi­zitat pe d. minis­tru Petre Andrei D. G. G. Mironescu, consilier re­gal, a făcut,­eri dimineaţă, o vizită d-lui ministru Petre Andrei, la mi­nisterul Educaţiei Naţionale. Audienţe la d. mi­nistru Gafencu Eri dimineaţă d. Grigore Ga­fencu, ministru de Externe, a pri­mit pe monseniorul Cassulo, nun­ţiul papal şi pe d-nii Adrien Thi­erry ministrul Franţei şi Fabricius, ministrul Germaniei la Bucureşti. Deasemeni, d. ministru Gafencu a primit in audienţă pe d. N. Dianu, ministru la Moscova, care se află în Capitală„ __________ Audienţe la d- mi­nistru Cornăţeanu D. ministru N. Cornăţeanu a pri­mit ori în audienţă pe d-nii: rezi­dent regal Giurescu, g-l Bengliu şi Anton Bibescu. Negocierile econo­mice cu Franţa Cele două delegaţii trimise la Pa­ris cu misiunea să negocieze în­cheierea unor noui acorduri econo­mice cu Franţa şi stabilirea unui nou aranjament de plată cu credi­torii străini, privitor la plata dato­riei noastre publice, s-au înapoiat în ţară. Membrii acestor delegaţii vor su­pune în cursul acestor zile, miniş­trilor respectivi, cel al Finanţelor şi cel al Economiei Naţionale, rapoar­tele lor, rămânând ca guvernul să avizeze după examinarea necesară, asupra instrucţiunilor de dat pen­tru perfectarea convenţiilor. In a­­cest scop, d. Caranfil, directorul ad­junct al diviziei economice din mi­nisterul Afacerilor Străine, a rămas la Paris, în aşteptarea instrucţiuni­lor. \Vv.n ' .» întrevederile de la ministerele Muncii şi Sănătăţii D. dr. N. Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Asistenţei Sociale şi d. prof. Mihail Ralea, ministrul Mun­cii, au avut­eri dimineaţă întreve­deri cu d. prof. C. Giurescu, rezi­dent regal al ţinutului Dunărea de Jos. D- ambasador Vic­tor Cădere in au­dienţă la d- Tinţar Marcovici BELGRAD, 14 (Rador). — D. Tin­­ţar­ Markovici, noul ministru al a­­facerilor străine, a primit Marţi du­pă amiază pe d. Victor Cădere, am­basadorul României la Belgrad, ca­re i-a remis cu această ocazie copii de pe scrisorile sale de acreditare. In cursul serii, d. Tintar­ Marko­­vici a primit și pe d-nii de Bruyere, ministrul Franței, și Indelli, minis­trul Italei. întrevederea d - lor rezident Atenian­u şi g-ral Dombrov­ski D. Gh. Alexianu, rezidentul regal al ţinutului Bucegi, a avut eri o lun­gă întrevedere cu d. g-ral V. Dom­­browski, primarul Capitalei. Comitetul adminis­trativ al importu­lui, a ţinut aseară prima şedinţă Aseară s’a întrimiat în primă şe­dinţă de luare de contact, comitetul administrativ de pe lângă Direcţiu­nea reglementării importului, în­fiinţat prin recenta deciziune a d-lui I. Bujoiu, ministrul Economiei Naţionale. Au participat d-nii: ing. Th. Fic­­ş un eseu preşedinte, Em. Marian, V. Bozgan, C. Sescioreanu, P. Petrică, ing. Al. Şerbulescu, ing. Al. Kru­­penski, colonel Em. Rosetti, de Saint Сут, Gh. Leon­te, Victor Borcea şi ing. Şt. Mitesicu, directorul regle­mentării importului. Ratificarea con­venţiilor şi acor­durile aeronautice cu Germania Luni, la ora 17, s’au schimbat la direcţiunea aviaţiei civile scrisorile de ratificare pentru convenţiile şi acordurile aeronautice încheiate cu Germania. Schimburile de ratificări s’au făcut între d. dr. Schmidt din partea ministerului Aerului Germa­niei şi d. comandor av. Scarlat Ră­­dulescu, directorul aviaţiei civile, din partea ministerului Aerului şi Marinei Române. Prin aceste nouă convenţiuni s’a făcut încă un pas către marile rea­lizări aviatice pe care d. ministru al Aerului şi Marinei, d. general adj. Paul Teodorescu le urmăreşte cu atâta perseverenţă şi succes, potri­vit grandiosului program întocmit pentru propăşirea aviaţiei româ­neşti. Г ' » Organizarea regio­nalelor „Serviciu­lui social" In cursul zilei de 19 Februarie, va avea loc, în aula universităţii din Iaşi, solemnitatea constituirii regio­nalelor „Serviciului Social” din ţi­nuturile Prut şi Nistru. La această solemnitate va parti­cipa şi de prof. Gusti, preşedintele Serviciului Social, precum şi d-nii rezidenţi din ţinuturile: Dunărea, Prut, Nistru şi Suceava. Consulul României la Lima (Peru) D. general Pedro Pablo Castinez a fost numit, pe ziua de 1 Martie 1939, consul general onorar al Ro­mâniei la Lima (Peru), ca titular al consulatului general onorar al României ce s-a înființat pe acea dată. SCHIMB DE TELEGRAME intre d-nii Tzintzar Markovici şi Grigore Gafencu Venind la conducerea Ministeru­lui Iugoslav al Afacerilor Străine, d. Tzintzar Markovici a telegrafiat d-lui Grigore Gafencu, Ministrul Afacerilor Străine al României, ur­mătorul mesagiu: EXCELENŢEI SALE Domnului GRIGORE GAFENCU Ministrul Afacerilor Străine Bucureşti In momentul în care asum func­ţiunile de Ministru al Afacerilor Străine, îmi fac o plăcere de a a­­dresa Excelenţei Voastre salutările mele cele mai cordiale, cum şi asi­gurarea fidelului meu ataşament la politica de prietenie şi de strân­să colaborare între cele două ţări ale noastre, amice şi aliate. In îm­plinirea acestei sarcini, mă bizui mult pe sprijinul amical al Exce­lenţei Voastre. (SS) TZIITZAR MARKOVI­CI Ministrul Afacerilor Străine al Iugoslaviei —’ La acestea d. Ministru Grigore Gafencu a răspuns telegrafic ur­mătoarele : EXCELENŢEI SALE Domnului TZVITZAR MARKOVICI Ministru al Afacerilor Străine Belgrad Foarte mişcat de amabilul gând al Excelenţei Voastre şi de sentimen­tele pe care a binevoit să mi le ex­prime, mă grăbesc să asigur pe Ex­celenţa Voastră că se poate sprijini pe sincera şi prieteneasca mea co­laborare care se va inspira din sentimentele inalterabile ale celor două popoare ale noastre unite prin legături de amiciţie şi ali­anţă. Mă bucur că voiu avea foarte cu­rând onoarea să primesc pe Exce­lenţa Voastră la Bucureşti şi să-i pot reînoi asigurarea sentimentelor mele cele mai cordiale. ( Ш), GRIGORE GAFENCU PROBLEME — Cerul cu coajă e 1,30, fagul fă­ră coajă 1,20, cerul fără coajă 1,40 iar fagul cu coajă 1,10. — Pune 25 kgr. de coajă. REQUIEM Moartea lui Plus XI a făcut să ră­sune gongul tristeţii nu numai In cu­­m‘"*UlfBlS-tricii apostolice romane, în marea familie catolică sau In rândurile creştinismului în genere, eliberat o cli­­pa din reţeaua controverselor şi rivali­tăţilor dogmatice. Familia umană, cu credincioşii şi toţi necredincioşii ei în Hristos, de pe in­­tr­e,a sa ,itindere a globului, simte­m suflete lacrima pietăţii împletită cu regretul pierderei marelui Pontif. Sunt rare asemenea ocazii în care, pe deasupra tuturor adversităţilor şi sacre­­lor egoisme, umanitatea să se înmanun­­chieze un acelaş tremolo sentimental, realizând o unanimă comuniune de sim­­,ole, respect, omagiu şi admiraţie. In aspe­ţ de ,cu­ ce, în faţa unui doliu re­simţit pe toate meleagurile, genul uman îşi redobândeşte unitatea, altminteri aşa de greu încercată în scurgerea zile­lor obişnuite. E un semn bun, că marea familie umană nu şi-a zdrobit resortu­rile care o fac să se mai adune laolaltă in prieteşugul aceloraşi simţiri, in fră­ţietatea unui sentiment unic, în cumi­necătura unei solidarităţi unanime. Cad, în astfel de clipe, barierele ridi­cate între oameni, care de care mai a­­meninţătoare, cad deosebirile Inventate dela rasă la rasă; apar In toată frivo­litatea lor dezbinările politicei, ale ideo­logiilor de pe o axă sau de pe alta... Oricât oamenii şi-ar croi viaţa pe ri­valităţi şi controverse, pe adversităţi şi­, lupte, vine câte o clipă care denunţă fragilitatea, zădărnicia încercării de a ridica ziduri între sufletele lor. Emo­ţiile mari vin şi aruncă între ei pun­ţile înţelegerii, ale împăciuirii, ale vi­braţiei în unison. Pe deasupra îndoc­trinărilor cu programe şi lozinci de cir­cumstanţă, îi aliniează pe toţi de pe vastul pământului, în acelaş front, cul­tul câtorva principii esenţiale: al păcii, al dreptăţii, al iubirii aproapelui, al re­spectului demnităţii şi condiţiei umane. In valoarea acestor mari principii scumpe familiei umane în genere, Pius al XI-Ieai,a­ crezut cu tot pathosul sufle­tului său, pe care l’a angajat o viaţă lungă de om să le militeze, să le apere atunci cănd erau asaltate. Fiindcă a fost una din cele mai impresionante personificări a acestor cauze mari, de aceia la moartea lui umanitatea reia, într’o cordială solidaritate, tema aceluiaş De Profundis, sincer, emoţionant, oma­gial. Momentul coincide cu un preţios exa­men al conştiinţei umane, care se dove­deşte validându-şi avânturile, în pofida unor concepţii şi lozinci strâmte, egoiste care au invadat secolul. Fraternitatea de o clipă în durere, la sicriul marelui Pontif, este reconfor­tantă pentru cei care cred în viitorul bun al fraternităţii umane. „PACE, PACE...* Apostol al bunei înţelegeri dintre oa­meni a fost Papa Pius al XI-lea. In clipa proclamării sale de către Conclav, spre pace i-au mers toate gândurile. De la 1870 Pontifii romani se considerau prizonieri ai Statului, urgisiţi să nu cu­noască contactul cu cei de dincolo de ziduri. Pius XI a rupt cu această tra­diţie. A restabilit bune relaţii cu restul Romei. De la balconul Vaticanului a proclamat spre marea cetate dorinţa-i de a fi un Papa al Păcii. Astfel a rămas o viaţă întreagă. Pius XI s-a încarnat apărător al spi­ritului din Evanghelii cu acea ardoare cunoscută de misticii „nebuniei după Hristos”. Deaceia n’a înţeles să facă vre’o concesie acelor aşezări temporale ispitite să imprime forme noui impera­tivelor din Evanghelii, căutând să sub­stitue acestora sugestii şi deadreptul lozinci ale unor tradiţii de păgânism sau de filozofie fără etică. Cauza păcii a fost inseparabilă de În­treaga activitate a marelui Pontif, înainte de a muri, relatează ziarele, în clipele supreme ale agoniei, cuvintele ultime pe care le-a mai putut trimite Omenirii, n’au fost decât: — „Pace, Pace...” Poate și în Ceruri va fi dus această rugă a lui, adresată oamenilor în nenu­mărate rânduri, mai ales în zilele ulti­milor ani de neobişnuită criză a păcii. APOSTOL Scumpă rămâne tuturora amintirea Lui, fiindcă a crezut în valorile spiri­tului, dispreţuind alcătuirile forţei brutale şi pe apologeţii ei. Cu toate riscurile materiale, a proclamat pri­mejdia pe care forţele urii, ale violen­ţei, o constitue pentru destinul civili­zaţiei. Conştiinţa creştină a reprezin­­tat-o într-o impresionantă incarnaţiune, acuzând un curaj epocal în lupta-i neîntreruptă de a restabili în lume e­­chilibrul forţelor conducătoare, în fa­voarea raţiunii, a dreptăţii, a fraterni­tăţii umane. Bunătatea, caritatea creş­tină, le-a propagat printr-o acţiune so­cială de proporţii istorice. A iubit omul, a luat partea celui slab în faţa violen­ţelor, a ocrotit pe cel sărman în luptă cu bogatul, a sărit să apere pe nevino­vat şi a aşezat biserica azil proteguitor la dispoziţia celui urgisit, înfierând pe agresor. Intr’o epocă tristă, în care cum spu­nea recent d. Herriot, noţiunea de fra­ternitate umană tinde să devină o iro­nie, prezenţa printre noi a lui Pius XI a fost ca o rodnică, salvatoare mustra­re. A dispărut un autentic apostol al lui Hristos. - - • j - ' , Sii. i

Next