România - Provincie, martie 1939 (Anul 2, nr. 285-300)
1939-03-16 / nr. 285
16 III 1939 ROMÂNIA Nr. 285 Bon de participare LA CONCURSUL DISTRACTIV „IN LUMEA ENIGMELOR" No. 42 Joi 16 Martie (Mo. 284) NUMELE ADRESA Strângeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-le pe toate odată la sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa din timp «WVWVWWWWV O MITOLOGIE ROMÂNEASCA Pe tânărul profesor Marcel Olinescu, — cunoscut până acum dintr’o entusiastă activitate publicistică, desfăşurată în Ardeal şi din multe lucrări plastice, de o reală valoare, — l-am întâlnit zilele trecute, în sala de lectură a Academiei Române, adunând teancuri de fişe pentru o mitologie românească. Ea va cuprinde toate datinele şi credinţele populare, care formează patrimoniul atât de vast al creaţiei folclorice. Fireşte, autorul nu se restrânge la materialul oferit de tomurile brâcuite ale bibliotecii Academiei Române sau ale bibliotecilor particulare. D. Marcel Olinescu a întreprins cât i-a stat în putinţă, chiar investigaţii personale, pe teren, adunând variante preţioase pentru unele legende, balade, credinţe despre lume şi om, etc... Aşa cum e concepută, mitologia d-lui Olinescu, are caracterul unei totalizări de elemente folclorice, înfăţişând o viziune de ansamblu atât asupra motivelor cât şi a circulaţiei lor. Dar, realizarea pe care şi-o propune d. Ulinescu , dincolo de indiscutabila ei utilitate didactică, _ mai înseamnă şi o reluare. O reluare a unei ofensive, începută cam pela mjlocul veacului trecut, — de însemnătate unică pentru cel ce vrea să descopere, în tezaurul tradiţiilor orale ale poporului, puternicele lui resorturi spirituale, a căror eflorescenţă s’a desvoltat pe matca unei vechi culturi getice, pulverizată de creştinism, dar şi de nouile forme ale vieţii romane din Dacia, care se desvoltă în secolul al II-lea al erei noastre. E vorba de activitatea folcloriştilor români, în fruntea cărora rămâne poetul de la Mirceşti, cel ce a transcris din graiul Vrâncenilor, „Mioriţa”. O reluare a ofensivei acesteia e necesară. După celebrele colecţii ale lui Alecsandri, Eminescu, Dam. Theodorescu, Bârseanu şi Ur’Ioan Iarnik, Artur Gorovei, etc., n’am mai înregistrat nimic de seamă. Cu siguranţă că mai lucrează şi acum cu multă râvnă, preoţi şi învăţători, la sate, pentru adunarea folklorului. Revistele şi gazetele din provincie mai publică in coloanele lor culegeri interesante. Dar, toate acestea sunt apariţii sporadice, ce se pierd uşor. Cel mult, seminariile universitare mai lansează, în cercul lor de specializare, vreo problemă de folklor, la care răspund remarcabile încercări de sinteză, cu o informaţie ce nu se reduce totdeauna la materialul din bibliotecă, ci e complectată cu o informaţie proprie. E adevărat că în cadrul cercetărilor întreprinse de echipele studenţeşti ale Serviciului Social, în satele româneşti, se vor putea strânge în curând alte teancuri de culegeri; pe baza lor, dată fiind mai ales metoda ştiinţifică după care se lucrează,, vom avea în scurt timp o icoană cu caracter monografic a folklorului românesc. Totuşi, iniţiativa particulară, devotamentele singulare pentru o operă ca aceasta, sunt necesare. Nevoia lor se învederează mai cu seamă azi, când un gânditor de talia, d-lui Lucian Blaga, ne-a demonstrat existenţa unui stil de viaţă spirituală românească, tocmai prin developarea ascunselor sensuri ale creaţiei poporane. La toate aceste raţiuni se mai adaugă o constatare: folklorul’dispărer’se transformă, pierde motive, pe altele le alterează, etc.... Civilizaţia, circulaţia literaturii scrise, nouile forme ale vieţii sociale şi politice îşi au repercusiunile şi influenţele lor asupra folklorului. Câte din motivele culese sau comentate de Fraţii Grimm, Gaston Paris, Edgar Quinet, Mickiewicz etc... se mai păstrează în graiul viu, în aceiaşi formă? Iată pentru ce dorim ca mitologia românească anunţată de d. Marcel Olinescu, să învioreze o veche şi preţioasa preocupare, pusă în slujba culturii. Vlaicus Bârna crestaturi CLASICII ROMÂNI COMENTAT! Colecţia care apare sub îngrijirea d-lui profesor N. Cartojan, „Clasicii români comentaţi*", a publicat până acum un ciclu de volume, cuprinzând operele celor mai de seamă scriitori: Alecsandri, N. Bălcescu, N. Filimon, Mihail Eminescu, Ispirescu, Al. Vlătuţă, Duiliu Zamfirescu, Ion Neculce, etc. Ceia ce paronează d. N. Cartojan, valorosul profesor şi cercetător al literaturii române ’ vechi, — adică орет de întocmire a unor ediţii bine puse la punct — este, în primul rând, o valoroasă iniţiativă, utilă pentru învăţământul secundar. Aceasta pentru că, ediţiile din clasici, tipărite de celelalte edituri, sunt alterate, fie prin greşelile de tipar, sporite cu fiecare retipărire, fie prin lipsa de competenţă a celor ce le-au întocmit. Ediţiile tipărite sub îngrijirea d-lui N. Cartojan, au meritul de a fi completate cu prefeţe bogate ca informaţie de istorie literară, şi puse la punct cu ultimele cercetări de această natură apărute între timp. La acestea se mai adaugă condiţiunile tehnice superioare, în care apare „Colecţia clasicilor români , comentaţi". CALM EXTERIOR D. George Vaida ne trimite primul său volum de versuri: „Calm exterior" tipărit în colecţia „Frize". Desprindem, din poemul „Sfârşit", strofele : „Toate serile ",ă mint Visul nu mai creşte lin Gândul morţii îl alin, Când sui florile de-argint Lângă rouă şi venin. Peste toate câte sânt încerc fruntea să mi-o plec și prin clipele ce trec zborul sufletului frânt înspre ceruri îl petrec". Dar în cartea d-lui Vaida găsim multe poeme frumoase. Vom reveni EMIL VORA D. Emil Vora, autorul volumului „Floare Amară", va scoate imediat după sărbătorile Paştelui, un al doilea volum de versuri, întitulat, „întoarcere d un cătun". Este o viegere simţită de poezii, în care pateticul se îmbină armonios cu nostalgia şesurilor natale, conducând la o notaţie liric intimă, specifică scrisului său Air, întâiul volum. 99Enciclopedia României Volumul III După consacrarea operei „Enciclopediei Rommâniei", prin cele două volume apărute ,,Statul" şi „Ţara Românească", în cursul lunei Martie va vedea lumina tiparului noul volum, al III-lea, „Economia NaţionalăAcest volum, prezentând, într’o vastă sinteză, datele cele mai amănunţite asupra întregului proces al economiei româneşti, ne face să cunoaştem un domeniu pe cât de vast şi interesant, pe atât de parţial cercetat şi cunoscut, deşi de o importanţă capitală pentru viaţa ţării. Materialul împărţit după o concepţie unitară originală, dar în acelaş timp realistă — analizează în două părţi distincte condiţiile activităţii economiei româneşti şi formele procesului economic. Situată în cadrul natural-geografic, cu însemnătatea elementului uman şi cu orientarea şi organizarea socialpolitica, economia românească se prezintă în cele patru compartimente distincte ale producţiei, circulaţiei, distribuţiei şi consumului cu dateleamănunţite asupra tuturor formelor şi categoriilor, ramurilor şi elementelor economice sub aspectul tehnic economic şi social. Avem în faţă, ca într’o vastă panoramă ştiinţifică, grafică, statistica, ilustrativă, întreaga gamă a activităţii economice în România, ■cu caracteristicele ei deosebite. Nu este altceva decât înfăţişarea sub toate aspectele a cadrului material al vieţii naţionale. Baza materială a ţării se prezintă aci cu bogăţiile, munca,, utilajul, sforţările şi lipsurile care o însoţesc. Desigur, însemnătatea unei asemenea opere de cunoaştere a ţării nu poate decât a strânge în jurul ei laude neprecupeţite. Pentru toţi acei chemaţi să conducă rosturile politice ale ţării cât şi pentru cei care lucrează efectiv în viaţa economică, agricultori, industriaşi, comercianţi, mici şi mari, volumul acesta al III-lea, „Economia Naţio- ШШ‘, aduce datele cele mai temeinice pentru o cunoaştere reală a situaţiei actuale a economiei româneşti a întrebuinţat ca un îndrumător, volumul va putea servi nu numai pentru orientarea în prezent ci şi pentru soluţiile mari ce se cer în viitor, constituind baza de la care se poate pleca în opera de reglementare şi organizare a economiei româneşti. Succesul volumului este asigurat, de la început, de meritul ce şi-l atrage după sine prin ceea ce aduce ca material ştiinţific şi informativ. [99 Movila Haiducului" de Păr. C. Mătasă Zilele acestea a apărut în editura „CARTEA ROMANEASCĂ” o noua lucrare a preotului C. MĂTASĂ. Sub titlul „MOVILA HAIDUCULUI”, autorul înfăţişează, într’o limbă literară ce poate servi de model, o mare frământare petrecută în Moldova de sub munte, la 1716, în a treia domnie a lui Racoviţă-Vodă. Haiduci, răzeşi şi boieri se înţeleg, răsvrătindu-se împotriva lui Vodă, din pricina birurilor grele puse pe ţară, sub■ îndemnul sfetnicilor greci. Răsmiriţa este ajutată de cătunele nemţeşti, conduse de căpitanul Ferenţ. Racoviţă, gata să-şi piardă Scaunul, cere ajutorul Tătarilor. Prădăciunea şi robia ce au urmat n’au mai avut pereche în istoria noastră. Legenda şi tradiţia populară, împletite pe fond istoric, descrierile admirabilului pitoresc al munţilor noştri, ca şi limba în care e scrisă, fac din această carte, o adevărată comoară pentru orice bibliotecă. Neobosit cercetător al trecutului nostru, păr. C. MĂTASĂ e deopotrivă un povestitor plin de farmec, iar „MOVILA HAIDUCULUI” se recomandă de la sine atenţiei cetitorilor ca o carte de reală valoare epică. DESPRE ИНКЗдаКЗЧ/ХЯЖ D. EMAKO.IL BiiÇiiTA Despre recenta carte a d-lui Eminoil Bucuţa, Capra neagră (cu desene de Mac. Constantinescu, ed. Casa Şcoalelor") d. Emil Gulian scrie o cronică din care desprindem aceste judicioase rânduri: „e cu totul proprie d-lui Bucuţa puterea de caracterizare a locurilor, putere care merge până la găsirea caracterelor unice care le defineşte. Acest simţ special, care nu este numai o cunoaştere de specialist şi de turist încercat, devine în cărţile sale ceva ce am putea numi emoţia geografică dar cu o putere de plasticizare exemplară care nu este cea mai mică dintre marile sale virtuţi artistice". AM PLECAT DIN SAT Cartea de debut a d-lui Ion Vlasiu, cu toate că autorul nu-şi revendică profesiunea literară, e cea mai valoroasă carte tinerească scrisă în ultimii ani. D. Vlasiu povesteşte simplu, peripeţiile unei adolescenţe, cuprinzând cu o remarcabilă putere de obiectivare tot cadrul în care eroul său îşi deapănă existenţa. Un lucru vrem să subliniem: d. Ion Vlasiu ştie să povestească, dar să povestească cu artă. Pe primul plan — când judecăm „Am plecat din sat“ — se aşează desigur puterea de observaţie a tânărului scriitor, apoi, preciziunea descrierii, umorul copios şi dramatismul acela major, semn al unei maturităţi literare. N MARTHA BÂBESCU Cunoscuta scriitoare Principesa Martha Bîbescu, apare in româneşte cu celebrul său roman „Katia", subintitulat „Demonul albastru, al Tarului Alexandru 11“. Autoarea povesteşte în cartea de faţă, un episod din istoria Rusiei ţariste, bogat în peripeţii şi pasionant prin evenimentele lui care le cuprinde. Pe lângă calităţile de stil ale cărţii, remarcăm arta pe care autoarea, Principesa Martha Bîbescu, o posedă în înfăţişarea eroilor săi. In cariera literară a scriitoarei, „Katia“ înseamnă o deplină realizare. DE VORBA CU SCRIITORUL N. DAVIDESCU In legătură cu o antologie a poesiei noastre parnasiene D. N. Daviidescu este una din cele mai de seamă personalităţi ale scrisului românesc de azi. Poet de rodnică vigoare, cu adânci resurse sufleteşti şi singulare perfecţiuni tehnice, — e vorba de o tehnică a prozodiei, care la autorul Heladei înscrie nenumărate tipare de ritmuri, Ed. N. Daviidescu a dăruit literaturii noastre un amplu ciclu poetic: „Povestea omului", a cărui construcţie vădeşte un spirit organizat, metodic. Intr’adevâr, poetul care îşi organizează creaţia lirică în acea impunătoare „Poveste a omului" este ca şi un valoros critic literar. Opera sa critică poate fi urmărită în cele două volume de „Aspecte şi direcţii literare", în nenumărate foiletoane şi studii critice şi în recenta ediţie a lui ştefan Petică, apărută în editura Fundaţiei, pentru literatură şi Artă Regele Carol II (colecţia „Scriitorii români uitaţi"). Intre poezie şi critică, deci între jocul imponderabilelor şi preocuparea metodologică, Ed. N. Daviidescu a aşezat un alt gen literar şi anume cel epic. In nuvelă şi român, autorul „Sphinxului" acreiat de asemeni pagini care îl caracterizează profund. De curând, domnia sa a anunţat o antologie a poesiei noastre parnasiene. E o operă de covârşitoare însemnătate atât pentru istoria noastră literară cât şi pentru o antologie a poesiei româneşti, lucrată după criterii pur estetice. Această lucrare a criticului N. Davidescu, împreună cu ediţia impozantă a scrierilor lui Ştefan Petică, ne va lămuri pe deplin asupra unei epoci a scrisului românesc. Totodată, ni se va lumina procesul poesiei româneşti, din epoca eminesciană până azi, — această poesie parnasiană fiind trăsătura de unire între agonizanţii poeţi eminescieni şi generaţia de la 1910, între cari remarcăm pe lângă poeţii semănătorişti, pe d-nii I. Minulescu, Corneliu Moldovanu, etc. Pentru a ne informa asupra antologiei la care lucrează d. N. Davidescu, am sunat ori la uşa locuinţei sale, din strada Dionisie No. 53. D. N. Davidescu m’a primit cu bunăvoinţă, deşi ia o oră cam timpurie , la ora 3 după prânz. Comunicându-i scopul vizitei, d. N. Davidescu îmi deschide, în faţă, manuscrisul antologiei. Şi citeşte. Un traem, două, trei, douăsprezece, douăzeci şi opt — în fine nu mai ştiu câte. Glasul poetului vibrează cald şi nuanţat, — împărtăşindu-mi adevărate pagini lirice, de ample rezonanţe şi înalte înaripări. Sunt poesii de-ale lui Mircea Demetriad, Fetrov, Gabriel Dona, Mihail Munteanu — şi alţi poeţi, mari şi necunoscuţi, — ce vor fi puşi din nou în circulaţie, odată cu apariţia antologiei acesteia. După un răstimp, formulez întrebările : — Ca editor al lui Petică şi al acestei antologii, opere ce reprezintă o epocă a literaturii române, în faza post eminesciană, vă rugăm să ne spuneţi ceva despre procesul acestui moment literar. — După anul 1880, în literatura românească se desenează un curent început de Macedonski cu „Literatorul" care se vroia opoziţionist — indiferent pentru motivul care se vrea acest lucru, — cu junimismul literar. Or, situaţia era aceasta: dintr’un motiv sau din altul s’a lăsat asupra junimismului ideia de reprezentare a unui curent germanistic, la noi. Haşdeu cel dintâi, s pare că a lansat această lozincă împotriva lui Maiorescu şi a lui Eminescu. Acelaş Haşdeu, flancat de Macedonski şi pe urmă Macedonski poate fără Haşdeu, flancat la rândul lui de Mircea Demetriad de Bonifaciu Florescu, de Ghiţă Buzoianu, Anghel Demetriescu, au început să protesteze împotriva acestui curent germanistic ca inadaptabil spiritului latin al poporului românesc. Protestul acesta însă venea cel puţin pe latura lui literară, însoţit de influenţa contrarie, a celei franceze. Pe atunci însă in Franţa se experimentase tocmai parnasianismul din care, atunci chiar, avea să ia naştere simbolismul. O culegere de poezii apărută în fascicole în Franţa, la 1866, prima, 1871 a doua şi la 1876 a treia, sub direcţia lui Gatul Mendès, Xavier de Richard, urmată de o antologie în patru volume, purta titlul de „Barnasul contimporan" şi pe lângă numeroşi alţi poeţi cita în special pe Teophile Gauthier, Leconte de L’Isle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, José-Maria de Heredia, François Coppé, Sully Prud'homme, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, — toţi aceştia erau în fond parnasieni, ca formă şi ca concept. Verlaine şi Mallarmé însă, duceau la simbolism după cum Heredia şi Leconte de L’Isle urmau să rămână stimaţi de aceştia, ca şi Baudelaire care, prin unele din liotele lui, trebuia să fie părintele sufletesc al acestei mişcări franţuzeşti. Reacţiunea parnanienilor faţă de romantismul literar de la 1830 consta în primul rând în căutarea unei forme mai rigide, in alcătuirea unei strofe mai arhitecturale, şi în ideia de construcţie a poeziei. Mişcarea românească din jurul literatorului, a promovat ca prim principiu în sensul acesta, ideia de formă în sensul parnasian. Farnasienismul francez mai vroia întinerirea romantismului şi a exotismului uşor al acestei mişcări, cu un exotism mai semnificativ şi mai adânc şi a început să răscolească în consecinţă mitologiile antice puţin cunoscute pe atunci, ca: egipţiană, indiană, persană,—să caute peisagii exotice dincolo de graniţele Europei, in Africa cu Leconte’ de L’Isile, sau în America, cu Heredia prin insulele îndepărtate din Atlantic sau tot în America, sau să întinerească mitologia greco-latină cu versiunile ei asiatice, sau semitice chiar, fie din Africa, fie din Egipt.. Scriitorii din jurul lui Macedonski și a lui Mircea Demetriad, urmând mai ales exemplul lui Mircea Deumetriad -în această privinţă, au făcut la fel. Au făcut-o crezând că fac simbolism, pentru că cuvântul simbolism era pe atunci în Franţa mai la modă decât „parnasian". Şi iată cum , între 1880 şi 1900, cel puţin, literatura românească a dat o puternică mişcare parnasiană pe care împrejurările Politico-literare ale vremii, au încercat şi au şi isbutit să o dea la fund. Cu titlul aproape de calambur, de simbolistă, decadentă, etc. De fapt ea era o mişcare clasică şi parnasiană, ca o poezie impersonală, de idei, de cercetare, cerebrală, care, ca şi în Franţa, pe baza ideii de exotism, de noutate, putea coincide fără să se contopească cu aceea de personalism şi individualism a simbolismului care îşi lua astfel naştere prin coincidenţă numai fortuită, aproape printr’o neînţelegere din mişcarea contrarie lui, parnasiană. Şi cum Mallarmé şi Verlaine, în Franţa puteau trece drept parnasieni sau Baudelaire, din pricina rigurosităţii formei lor, fiind totuşi premergătorii simbolismului, tot aşa un Mircea Demetriad sau un Macedonski, parnasieni ca formă şi ca gândire, puteau accepta pe lângă ei fără să îşi dea seama de antagonismul de substanţă, pe un Ştefan Petică, pe un Iuliu Săvescu sau pe un Alexandru Petrov, premergătorii reali ai simbolismului românesc. Am schiţat dealtfel momentul acesta pentru ca să arăt rostul unei antologii a literaturii româneşti parnasiene, între 1880 şi — cel puţin — 1900, fără de care literatura românească ar prezenta în evoluţia ei, un penibil hiatus. Spun lucrul acesta pentru că dacă marele Emnescu este şi rămâne totdeauna marele nostru Eminescu, moartea lui nu putea fi suplinită prin imitaţia sterilă a,imitatorilor săi de după aceia şi cu excepţia lui Coşbuc şi până la un punct a lui Iosif, — tot ce a fost iniţiativă personală, tendinţă spre individualitate artistică, iniţiativă d© înoire, s’a plămădit în aceste cenacluri de poezie parnasiană care, cu Macedonski, Mircea Demetriad, Gabriel Dona, Mihail Munteanu, Const. Cantilli, N. Ţimiraş, etc., isau cu,, înglobaţi la ei ca premergători ai simbolismului, Ştefan Petică, Iuliu Săvescu sau Alexandru Petrov, aveau să configureze întreaga noastră „literatură de astăzi, bună. ■ — La ce lucraţi ? — Lucrez încă la antologie. Am ЦШ gata pentru tipar volumul de poesie „Renaşterea" din ciclul „Povestea Omului", apoi al treilea volum din „Aspecte şi direcţii literare", un volum tot de critică „Proteste şi revizuiri", o carte de impresii de călătorii: „Pe drumurile mele" și două volume de nuvele. . Vladimir’ Bunea гв!Ш!авиЕяв?вйии1жв1миви«нмамвмшдвими«Noи«мишаии D. N. DAVIDESCU Pe urmele romane şi medievale ale Dalmaţiei de astăzi Cine spune® oare, că pe lângă călătoriile reale, care nu au nimic din starea de vis, stârnită de inchipuire, pentru unii singuratici, mai căutate sunt celelalte călătorii, purtate pe căi necunoscute unde a fost conduşi de darul minunat al descrierii, Întâlnit atât de rar, dar cu atât mai preţuit? Iată, dorul de peregrinare, de rătăcire în locuri şi lumi de care ai mai avut sau nu ştiinţă, este un sentiment comun. Dar câţi avem putinţa să ajungem în ţara aceasta dorită, a visurilor noastre, şi câţi mai ales putem să vedem, să înţelegem şi să simţim fiecare colţ, fiecare nuanţă ce alcătueşte specificul unei regiuni sau al unei civilizaţii? D. Alexandru Marcu foloseşte un mijloc personal de a ne îmbia la călătorie. Din primele rânduri, participăm în totul la impresiile, la constatările d-sale şi la evocarea civilizaţiei milenare de acolo. Intr’adevăr, însăşi forma în care ne expune primul contact cu ţinutul, necunoscut nouă, înseamnă o comuniune între scriitor şi cititor. Invitaţia la călătorie este deplină, aşa că în rândurile de mai jos, aşa ca şi întreaga carte. Am ajuns la Split (Spalato) și ne facem intrarea, plină de surprize, în portul unde ni se spune că este centrul acestui vechi târg. „Portul să-l cercetezi deci, incă din seara sosirii tale la Spalato. Să treci de la barcă la barcă, tot cheiul. Să surprinzi sub cortul de pânză al uneia, cu butoaiele clatinându-se la rând cu clenţiţ o cârciumă plutitoare. Pe aici cârciumarii strâng vinul din podgoriile de pe coastă, umflă pânzele şi pornesc să-l desfacă la Spalato. Tot aşa fac vânzătorii de lemne, de fructe, de legume, de piatră. Piaţa de aici este pe malul mării. Iar barcagiii aceştia sunt şi negustori. Ca şi străbunii. Ca grecii, ori ca veneţienii, de la care au deprins îndeletnicirea. Descifrezi astfel toată viaţa prezentă, tot trecutul acestor mici cetăţi marinare de pe coasta dalmatină1*. Este o corespondenţă lesne de surprins între primul itinerar, pe ţărmul celălalt de vest, în Italia şi partea răsăriteană a Adriaticei, unde suntem acum. Căci dela ziduri, case, catedrale şi arhitectura ce şi-a împrumutat meşterii vestiţi de pe un ţărm pe celălalt, până la aspectul naturii, marea care străjueşte aproape a imprimat semnele aceleiaşi culturi romanice, cu toate preschimbările de mai târziu. In afară de oraşele cu colorit oriental azi (Sarajevo, Mostar...), dar unde aflăm totuşi tradiţia veche a Romei celelalte aşezări omeneşti — Ragusa, Split, Salona, Troghir (Tran). — toate vădesc înfăţişare aproape identică. Nu mai vorbim de catolicism, pe care il respiri în fiecare ungher, prin mireasma puternică a evului mediu, care i-a aparţinut în totul care retrăeşte azi în clopotniţele, in turlele şi în bolţile catedralelor. A mai fost aici o barieră unde se curmau, de multe ori, nofţele nesăţioase ale năvălitorilor. 3’au luptat de-atâtea ori, tot aici, lumi opuse pin alcătuirii rase , prin moravuri şi civilizaţie Au rămas acum doar pietrele care glăsuesc întru perenitate, gloria vechei civilizaţii romane. Şi iarăşi de aici şi poate mai mult de aici, s’au desprin colonizatorii străbuni, ajungând până la gurile Danubiului şi in creştetul Carpaţilor. O regiune minunată, pe care n’am fi cunoscut-o mai bine decât prin dăruirea ce ne-o face d. Alexandru Marcu, cu al doilea itinerar al d-sale, în Dalmația. G. N. Negoiță *