România - Provincie, mai 1939 (Anul 2, nr. 343-358)
1939-05-16 / nr. 343
No. 343 16. V. 1939 ROMÂNIA Bon de participare LA CONCURSUL DISTRACTIV „IN LUMEA ENIGMELOR* NO. SOI Mărfi 16 Mai (No. Ш) NUMEI DE ADRESA Strângeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-le pe toate odată la sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa din timp Şcoala ţărănească In planul de lucru al Fundaţiei Culturale Regale ,principele Carol“ intră, la una din preocupările sale cele mai de seamă, grija de a da Căminelor culturala oameni destoinici, în stare să ia în mâini pricepute conducerea vieţii satului. Oricât de bune şi chibzuite ar fi programele pentru înnoirea şi înălţarea satului, oricâte intenţii bune ar avea conducătorii Fundaţiei, strădania lor va fi risipă de energie, dacă satul nu se ajută şi singur, prin elită sa bine pregătită. Căminul cultural, locul de întâlnire al puterilor culturale ale unui sat, are nevoie de astfel de oameni; are nevoe de membri nu numai însufleţiţi, ci în stare, totodată, să înţeleagă în adâncime şi să pună în practica de toate zilele programul său de muncă. Programul răsare din nevoilesatului,, îndrumate spre deslegare, pe liniile programatice trasate de Fundaţie. Ii revine însă fiecărui Cămin cutural datoria de a da viaţă programului, realizând o muncă îndrumată şi coordonată cu munca pe întreaga ţară. Iar lucrul acesta nu se poate face fără conducători. De aceea, când am avut răspunderea conducerii departamentului Culturii Naţionale am dat o deosebită atenţie acestei probleme. In Mesagiu Regal cetit la deschiderea corpurilor legiuitoare în 16 Noembrie 1932, s’a cetit pentru prima dată într’un Mesagiu Regal despre „creiarea de şcoli superioare ţărăneşti, care să’ pregătească pătura conducătoare a satelor". Am socotit şi socotim că o trebuinţă dintre cele mai de seamă este aceea de a forma conducători fireşte pentru sate. Pentru aceasta însă este nevoe de o şcoală nouă, de o şcoală a oamenilor vârstnici, o şcoală menită să dea deprinderi noii, pentru o nouă civilizaţie sătească. Că este aşa o dovedeşte faptul că, în câţiva ani numai ideea a prins şi a şi fost pusă în faptă. Am înregistrat cu nespusă bucurie sufletească începuturile atât de promiţătoare. O puternică mişcare se afirmă din ce în ce mai mult pe tot întinsul ţării azi, în favoarea acestui tip nou de şcoală pentru noi, şcoala ţărănească. Am profunda convingere că viitorul satului românesc , atârnă de viitorul acestor, şcoli.. Prof. DIMITRIE GUSTI SEHI ■НВНЯВЯЯЯ1 Foloasele aduse plugarilor din Dodeşti Fălchi de către Căminul cultural Pe data de 12 Aprilie a. c., adică la începerea lucrărilor agricole, Căminul cultural model „Dodeşti" din comuna Dodeşti, judeţul Falciu, a înştiinţat pe săteni că remiza de maşini şi unelte agricole a acelui Cămin posedă următoarele maşini necesare unei plugarii raţionale : garnitură de treer cu tractor, tractor cu, plug pentru axat, maşini de semănat în rânduri, trior pentru a. Ies semite, tânturătoare, tocători de nutreţ şi sfeclă, prăşituri mecanice, maşini de: stropit pomi şi vieşi altele -«*****«1®^ ЙТ*О?ГТ0ЭШ 3J TaSteE*acest|rr ffiăSiții agricole se pun la dispoziţia agricultorilor din comuna Dodeşti, în primul rând, membri ai Căminului cultural, cum şi la dispoziţia agricultorilor din satele vecine. Preţul cu care se închiriază aceste maşini va fi, pentru aratul şi treieratul cu tractor la fel cu cel din comerţ, aplicându-se însă reducerile aprobate de stat pentru membrii Căminului. Pentru celelalte maşini se va plăti o sumă minimă care se acopere cel puţin în parte cheltuelile de reparaţie, întreţinere, etc. Membrii asociaţiei agricole şi absolvenţii cursurilor ţărăneşti vor folosi aceste ultime maşini in mod cu totul gratuit. Cei .cari doresc a • folosi aceste maşini se vor . adresa căminului cadțdfte**1 aîaifcriîodu-se''-: intr’un" registru special sau teimitftddr repe semnată. La încheiere ... vor semna" un contract formular-tip, сё se găseşte" Ia rDîrectiuea^Câminului. . Maşinile se dau spre folosinţă în ordinea înregistrării cererilor. In felul de mai sus, Căminul cultural model „Dudeşti" ajută ridicării stării economice a sătenilor, care se vor bucura de folosinţa acestor maşini, dar şi prosperităţii întregii ţări. няавввшгшваяняяяяяяяяняяняяяяяяяяняяяияияяяяяияяяяв UN CÂMIN CULTURAL CU TEATRU S&TESC Cine a participat la cursurile şcoalei de comandanţi dela Valea Vinului ţinute în Februarie-Martie, crt. cu prilejul escursiunii organizate de şcoală a avut rara ocazie să viziteze comuna Şanţ-Năsăud, sat despre care s’a vorbit şi scris mult, sat în care a lucrat o echipă monografică a Institutului social român, iar în ultimul timp şi-a încheiat cei trei ani de activitate o echipă regală studenţească. Intotdeauna s’a vorbit numai de bine de acest vrednic sat grăniceresc care prin felul manifestărilor lui a putut fi dat pildă multor sate. Dacă cu alte prilejuri a venit vorba despre alte înfăptuiri pilduitoare, de astă dată impresia deosebită pe care a făcut-o echipa teatrală a Căminului cultural din Şanţ cu ocazia serbării organizate în cinstea oaspeţilor echipieri de la Valea Vinului, stătue încă în amintirea fiecăruia din cei de faţă şi merită să fie cunoscută şi de alţii. Toţi tăbăraşii şcoalei de comandanţi au fost şefi de echipe, cu toţii am învăţat de la d. Victor Ion Popa, autor dramatic şi fruntaş al teatrului românesc, că o echipă de teatru sătesc trebuie să fie alcătuită din gospodarii cari simt dragoste şi sunt în măsură să joace cu uşurinţă mai ales o piesă de teatru. Copiii pot juca cel mult pentru copii. In satele unde au lucrat echipe regale studenţeşti s’au organizat aceste echipe teatrale compuse din săteni cari au dat roade mai mult sau mai puţin mulţumitoare. In unele sate, o parte din echipe ■ au reuşit să stârnească atâta interes printre sătenii mai tineri încât nu rareori le-a fost mare surpriza descoperind adevărate talente şi adevăraţi autori dramatici — dacă-i putem numi aşa. Ceiace s’a văzut la Şanţ însă a depăşit aşteptările şi experienţa cea mai bogată a celor peste 50 foşti şefi de echipe. In jocul pe scenă al sătenilor s’a observat atâta naturaleţă şi libertate, atâta originalitate, atât duh şi ingeniozitate încât te mirai de unde atâta înţelegere la aceşti „simpli" ţărani, în a-şi alege motivele de inspiraţie şi a pregăti piesele care sunt făcute şi jucate de el. Este interesant că nu neglijează în afară de partea distractivă partea educativă a subiectelor се-şi aleg. Cât de bine ştiu ei să ia înfăţişarea rolului pe care-l joacă încât chiar cei ce duc viaţa zi de zi cu ei îi recunosc cu greu pe scenă. Ar fi foarte interesant şi socot necesar ca repertoriul pe cel puţin un an, a unei asemenea echipe teatrale ca cea din Şanţ, să fie colecţionat la Cămin iar cele mai reuşite din încercări să fie publicate, cu tendinţa ca mai târziu să se formeze o bibliotecă a pieselor de teatru sătesc, scrise de autori ţărani, să se vadă o evoluţie firească a teatrului sătesc, să se vadă de câtă fineţe dispune sufletul ţăranului nostru pe care atâţia încă din lumea oraşelor îl ignorează mai mult decât pe animale. Trebue să recunoaştem că ceea ce se face la Şanţ este rezultatul unei munci titanice depuse şi în această direcţie de către d. N. N. Popescu fost inspector al echipei, astăzi subdirector al Direcţiei pregătirei din Serviciul social. Prin muncă continuă şi respectarea anumitor sfaturi în această direcţie conducătorii de Cămine culturale săteşti vor reuşi să organizeze aceste echipe teatrale dacă nu la înălţimea celui de la Şanţ, apoi cel puţin atâta cât să poată fi socotite Cămine cu un teatru sătesc model. TEODOR Z. MELNICU Comandant S. S. RENAŞTEREA INDUSTRIILOR SĂTEŞTI PRIN CĂMINELE CULTURALE ŞI ŞCOLILE ŢĂRĂNEŞTI Altădată, săteanul nostru a ştiut să îşi împlinească singur o mare parte din rosturile gospodăriei sale, pentru care astăzi este nevoit a apela la profesionişti, îşi dădea singur casa, de la temelie până la acoperiş şi-şi făcea obiectele necesare în gospodărie şi în ale plugăriei. Asemenea, din vechi vremuri, românca n’a avut îndeletnicire mai plăcută decât aceea de a coase şi ţese, pentru îndestularea familiei şi a casei. O seamă din gospodarii satului, prin practică mai îndelungată, specializându-se în unele din aceste rosturi, au început să lucreze şi pentru comunitatea sătească. Aşa, a apărut ,meşterul satului”. Pe prispă, în casă, în şopron, ori în bătătură, gospodarul harnic lucra la facerea frânghiilor, trăiştilor, jugului înflorat cu fierul roşu, căuşului de apă, plugului de lemn, furcii, rogojinilor, etc., toate lucrate cu multă artă. Numele de Trăistani, Funieru, Boiangiu, Săpunaru, Olaru, Stoleru, Gorjocaru, Groitoru şi altele, nu sunt altceva decât nume care ne arată îndeletnicirea pe care au avut-o în trecut strămoşii acestora. De apoi satele Blidari, Rogojeni, Coşăreni, Speteni, Săpunari, Dărmăneşti şi încă altele, nu ne amintesc o ocupaţie principală a unei bune părţi a locuitorilor din ele? Toate acestea se făceau paralel cu îndeletnicirea principală — plugăria — în timpul când munca la câmp înceta. Pentru ţara noastră, agricultura fiind o ocupaţie de sezon, parte din sătenii noştri şi-au căutat şi o altă ocupaţie, vorbim aici de regiuni populate şi cu pământ mai puţin. Aceste ocupaţiuni nu-i stinghereau cu nimic de la muncile agricole, ba din contra erau sporitoare de venituri în gospodărie, trM'săteşti, care ajunseseră la o fruщ«*ав«&8У19ИяИвк$й c®fte ,prin tradiţie erau deprinse de tineretul satelor. La început ,săteanul meşteşugar n a produs decât, pentru trebuinţele gospodăriei lui. Pe măsură ce s’a specializat şi a început a produce peste trebuinţele lui, s’a gândit să lucreze şi pentru comunitatea sătească, cu unelte şi material propriu. Desfacerea produselor se făcea contra schimb în natură, contra plată, ori se organiza desfacerea lor prin târguri, ori pe la bâlciuri. Dacă azi veni, şi mai ales am avut o industrie sătească la noi în ţară, ea s’a desvoltat de cele mai multe ori din industria casnică. Puţine din industriile săteşti au fost transplantate dela oraş. Intre industriile transplantate dela oraş, amintim: industria lucrării cobzelor, (aproape 2.000 anual), răspândită în comuna Nadişa, din judeţul Bacău, pe la 1862, de Iordache Uricaru; industria lucrării mobilelor lăcuite din Izvorul Grişului şi Călăţele din ţinutul Huedinului, unde în cel puţin 60 gospodării, se lucrează această meserie; industria sticlăriei primitiv lucrată de sătenii din Crasna Ilii-Bucovina, şi care au învăţat această meserie de pe vremea când funcţiona în acel sat o fabrică de sticlă. CENTRE DE INDUSTRIE SATEASCA Judeţul Muscel este un adevărat centru al industriei săteşti. Se produce din abondenţă şi variat. In a fără de munca câmpului, săteanul practică şi o industrie producătoare de venit. Aşa, aflăm: fabricarea vaselor de lemn, (butoaie, putini, vedre), şi olăria la Costeşti; rotăria şi fierăria, cu comenzi din patru judeţe vecine, la Hacoviţa; rotărie, cojocărie, cismărie şi boiangerie, la Davideşti, doage şi şiţă, tăbăcărie, apoi ţesături de cânepă şi in, costume naţionale, dimie, velniţe, ţoale, plocade şi sarici, se lucrează la Domneşti; haine, pături, plocade, sărici, pănură albă şi neagră, pânză şi scoarţe Se lucrează la Bădenii Ungureni şi Pământeni şi se desfac la bâlciuri, case de lemn, ce se vând in Viaş,ca, se fac la Beleţi; costume naţionale, la Beleşti şi Rucăr, olărie, la Lăbeşli, etc. Al doilea centru de industrii silreşli este judeţul Prahova, unde găsim făcându-se: furci, cozi de coase, (coperci), vârteje, juguri, doniţe şi cercuri, la Petroşani ; cofe, hârdae şi putini, la Ceraşu şi Breaza de Sus; dulgheri şi rotari, (80) la Diteşti; hambare, la Proviţa de Jos şi de ■Sus Şi,la Breaza de Sus ; olărie la Dărmăneşti, Puchenii Mari, Puchenii Mici, Brazi, Ciumaţi şi Balta Doamnei, trăistăria, la Dărmăneşti ; rogojinăria, la Puchenii-Moşneni, Puchenii Mari şi Ciumaţi; fabricarea căruţelor, la Gorgota; funii de tei topit, la Poenarii,Nali; cioplitori de piatră, la Comarnic; ţesături naţionale, cămăşi şi goparţe, la Breaza de Sus, Comarnic şi satele vecine. Alte industrii săteşti, găsim in judeţul Bacău, ca: dogărie şi brutărie, cofe şi ciubere, la Cleja, Pănceşti, Faraoani şi Helegiu; pălării de pae pentru văi гаге, la Cleja, cobze, la Nadişa; rolăria, la Poduri şi Buceşti. Numeroase alte industrii săteşti, găsim în judeţele: Dâmboviţa, Ilfov, Buzău şi Putna. In Oltenia, Gorjul ne-a dat mâini îndemănatece de ţărani, care au lucrat sculpturi in lemn, ce prezintă un interes artistic. Casa lui Antonie Mogoş, din Ceauşu, lucrată de mâna lui la 1875, care se păstrează la Muzeul de Artă Naţională, uşa de la casa lui Gheorghe Fieraru, ori furcile înaripate de la Novaci, sunt podoabe de artă ţărănească, întâlnim apoi tot în Gorj, la Petreştii de Jos, ţesături din păr de capră, din care se fac trăiştii, desagi, preşuri de cai şi chiar corturi Peste Carpaţi găsim prototipul săteanului meseriaş, care-i soţul cu ocupaţia principală: fabricarea de ciubere, doniţi, cercuri, etc. Industria tinichigeriei practicată de sătenii din Someş, o socotim tot ca sătească. Cojocarii şi ciubălarii (argăsitorii) Năsăudului, împletitorii de coşuri din Banat, rotarii, dogarii, coşărcaşii şi spătarii din părţile Bihorene, lucrătorii de tronuri şi lăzi de Braşov, şi în sfârşit, ţesăturile săteşti, completează un lung şir al industriilor săteşti. Populaţia sătească din ţinutul Bucovinei se ocupă şi cu dulgheria ambulantă şi lemnăritul, iar ca industrie femeiaşcă scoarţele sunt de admirat. Din cele arătate se poate vedea că, în marea majoritate a cazurilor industria sătească şi cea casnică se află mai desvoltată şi a devenitclar, tradiţională in satele de la dealuri şi munte, prin faptul că materia primă le-a fost la îndemână şi că iarna cei dela deal şi munte nu mai pot face altceva. Sporirea veniturilor în gospodărie i-a împins spre alte ocupaţii în acest anotimp. Pentru susţinerea acestor industrii stăeşti s’a căutat în trecut a se face apel la întreaga colectivitate sătească. Aşa au apărut Cooperativele săteşti de producţie cu caracter industrial pornite din iniţiativa lui Haret, când se cerea ca „pentru perfecţionarea acelor ramuri de industrie tradiţională sau de meserii, ce se practică în unele comune rurale... să se trimită la sate meşteri ambulanţi însărcinaţi a vizita atelierele meseriaşilor tradiţionali şi a da acestor meseriaşi instrucţiuni practice, în privinţa celor mai potrivite mijloace de perfecţionare. COOPERATIVE DE INDUSTRIE SATEASCA Cooperativele de industrie sătească au prins în unele regiuni ale ţării şi au dat chiar frumoase rezultate. Pomenim cooperativele de dogărie dela Corneşti-Muscel, Şandreşti-Tutova şi Folteşti-Covurlui, apoi cooperativele de olărie dela Obaga-Romanaţi , Odobeşti-Dâmboviţa şi Şoldăneşti-Baia. Amintesc încă două cooperative de cismărie în Ardeal, începutul, ca orice început a fost modest. Aproape peste tot rezultatele au întrecut aşteptările. Şi acum, cu gândul la zilele noastre, stăm şi socotim, cât de multe şi variate materiale îi stau omului nostru la îndemână, din care şi-ar face o parte din lucrurile necesare in gospodărie, ne mai trebuind să le cumpere, ori ar putea lucra pentru alţii, spre vânzare. Socotim aici câteva din aceste materiale, cum şi lucrurile ce se pot face : Părul de capră, din care se pot face trăiste şi dăsagi. Cânepa şi in, din care să facă frânghii, căpestre, ştreanguri, hamuri, genţi, etc. Părul de porc, din care să facă perii, bidinele şi pensule. Răchita, recoltată de pe malul apelor ori din culturi speciale, dă material pentru coşuri, coşuleţe, geamantane, mobilă de grădină, etc. Papura, căreia i se dă foc primăvara, este un însemnat izvor de câştig. Rogojinile, ştergătoarele, coşurile, papucii, pot fi uşor deprinse de la orice meşter. Paele nestrivite pentru coşuleţe, pălării v Măturile semănate In capul locuim ori pe răzoare, slujesc la făcutul măturilor de toate mărimile. Vin apoi la rând foile de porumb, crăcile, nvelile, lemnul moale de plopşi salcie, bun pentru albii, fuse, rotiţe, etc. Acolo unde satul e pe malul apei, olăria e producătoare de venit. Ea era odată o ocupaţie destul de frumoasă Satul întreg de cum începea căldura, era mobilizat pe malul gârlei, scotea topliţa adusă de ape şi o prefăcea în oale şi străchini. In satele de munte, unde bradul şi fagul sunt la îndemână, se poate desvolta şi adânci o veche industrie ţărănească a lemnului. Se vor lucra scaune, mese rotunde şi lungi, hambare, coteţe, butoaie, lopeţi, furci, cozi de topor, coperci etc. Şindrilăritul e bine să se desvolte şi să i se caute debuşeuri. Tot asemenea, în scădere, se află şi minunatul meşteşug strămoşesc al lucrurilor de podoabă casnică. NOUI DEPRINDERI ŞI ÎNDELETNICIRI Pentru reînvierea şi deprinderea unor noi îndeletniciri, în lumea satelor noastre, căminelor culturale, prin şcolile ţărăneşti, trebue să păşească cu toată siguranţa. Fără a fi nevoiţi a face o ucenicie mai îndelungată, tineretul satelor noastre ar putea deprinde unele meşteşuguri, care nu cer învestirea unui capital prea mare şi nici un atelier cu braţe multe de lucru. Meşteşugurile deprinse, pe lângă că-i ocupă un timp pe care altfel l-ar pierde în zadar, sunt însemnate izvoare de câştig sigur. Meşteri care să iniţieze tineretul satelor in deprinderea unui meşteşug, şcolile ţărăneşti, vor găsi destui. Angajarea lor se poate face cu contract, pe o lună-două, până ce ucenicii au deprins bine meşteşugul. Eu însumi am văzut un asemenea fapt împlinit. Şcoala ţărănească din Strachina-Ialomiţa a angajat un meşter rogojinar din Puchenii-Prahovei, care într’o lună de lucru, zi la zi a scos 12 meşteri pricepuţi, în lucrul papurei. Cea mai ideală formă pentru alcătuirea unor asemenea ateliere este cea a cooperaţiei. Spiritul de tovărăşie poate aduce imense foloase cooperatorilor, şcolilor şi satului. Şcoala ţărănească are fericita cca"Ziej de w"dovedi tinerilor mei elevi... că, şi în domeniul indeletnicirilor gruftice manualei prin cooperaţie se poate...realiza mult. Să exemplificăm: Toţi cei ce doresc să înveţe fabricarea frânghiilor, căpestrelor, ştreangurilor şi a hamurilor se întovărăşesc şi-şi cultivă în comun cânepa de care au nevoie. Odată cu deschiderea cursurilor Şcolii ţărăneşti, de comun acord cu conducătorii ei, îşi angajează un meşter la a cărui plată contribuese. Odată ce meşteşugul afost deprins, pot lucra singuri, ca asociaţi. Desfacerea produselor în Sat ori în satele vecine, aduce câştig, care după ce se acoperă cheltuielile, se împarte asociaţilor. Asemenea pot proceda şi elevii Şcolilor Ţărăneşti, care şi-au pus în program crearea atelierelor de fabricarea măturilor, rogojinelor, periilor, ori a uneltelor casnice gospodăreşti Tot ceea ce aceste ateliere realizează să se expună spre vedere şia» . :re. Asemenea bazare-expoziţii se vor organiza după terminarea cursurilor. Realizatori ai acestei idei aflăm la Pucheni, Moşneni-Prahova, unde atelierul de împletituri a format câteva serii de pricepuţi împletitori de răchită.. Lucrările executate, expuse în expoziţie au fost desfăcute până pe pieţele Bucureştiului. Asemenea, şcoala ţărănească din Strachina-Ialomiţa, cu un meşter rogojinar angajat din părţile Prahovei, înfiinţează un atelier unde 12 săteni au deprins şi desăvârşit acest meşteşug. __Trezirea unor vechi industrii ce au fiinţat în sate ori deprinderea lor acolo unde nu au existat, este o operă de real folos satelor noastre, pe care Şcolile Ţărăneşti o pot realiza. NICOLAE СПЕА FEMEIA IN SERVICIUL SOCIAL Prima şcoală de comandante a Serviciului social s’a deschis in satul Broşteni din jud. P. Neamţ la 17 Aprilie 1939. Rostul ei este de a forma viitoare comandante Pentru taberele şi echipele de studente cari cu începere de la 1 August vor fi obligate a presta Serviciul social, în salele noastre. Munca ce urmează să se facă sub auspiciile Fundaţiei culturale regale „Principele Carol" se îndreaptă spre sat şi săteni, pentru ridicarea nivelului lor cultural. In tabăra dela Broşteni s’au adunat 62 licenţiate şi absolvente ale universităţilor din România, cari sunt gata să se dedice muncii de apostolat cerute de M. S. Regele Carol al ll-lea, intelectualele noastre vor trăi de acum înainte 3 luni în sat, în mijlocul sătenilor, pe care vor învăţa a-i cunoaşte cu nevoile şi dorinţele lor şi vor căuta să facă căi mai mult pentru îndreptarea stărei de fapt, punându-şi toate cunoştinţele căştigate în şcoli, în serviciul obştei. Prima tabără de Serviciu social iemenin de la Buşteni are un sistem de lucru şi de viaţă cu totul nou. Viaţă de tabără, muncă colectivă, disciplină şi contact permanent cu satul. Chiar din primele zile ale sosirii, tabăra s-a manifestat în viaţa satului. Corul taberei cântă la biserică, iar intelectualele adunate din toate colţurile ţării iau parte la horă. A fost un spectacol din cele mai măreţe, să vezi echipierele Serviciului social, în uniformele lor sobre şi modeste, amestecate între săteni şi sătence în mijlocul horei. Acolo pe o livadă minunată, aşezată Ioi marginea Bistriţei, în ritmul* jocurilor specifice locului, s’a prodis ..primul gest de înfrăţire între oraş'' şi sat, de unire a tuturor într’un crez sfânt al neamului întreg. Dar în afară de emoţia estetică şi artistică, echipierele nu și-au uitat datoria de cercetătoare sociale şi pe la marginea horei, fiecare grup de săteni, de babe, era dublat de echipiere ceri ascultau, întrebau și căutau să- i dea seama de starea sătenilor din toate punctele de vedere. Doctrina Serviciului social este că numai după cunoaşterea sistematică a satului se poate lucra la ridicarea lui. Astfel, după cunoaşterea lucrurilor, echipierele vizitează toate gospodăriile. Munca aceasta e cu totul nouă şi reuşita depinde de iubirea de neam, de zelul şi elanul cu care se va face, dar cum puterea de sacrificiu a femeii române nu poate fi pusă la îndoială, rezultatul bun al acestei mişcări nu va întârzia să se arate şi va fi util atât pentru Stat cât şi pentru studenţimea noastră trezită la o viaţă cu totul nouă. Nlasta Lucian „Dorim ca munca în echipe să fie pentru tineretul nostru o şcoala de suflete închinate unei munci desinteresate obşteşti, de caractere tari, gata să primească chiar lupta cea mai grea şi, mai ales, un prilej de a stabili legături care să nu se mai poată rupe intre ei si sate.” Prof. D. GUSTI йсЕЕВЫЯЕаааяв;.;: . .ш_::1Ш53квянш t). col. D. Rădulescu, primarul orașului Vatra Dornei, în sitoriatrajerelor excursioniste drin București. "