România - Provincie, decembrie 1939 (Anul 2, nr. 557-570)
1939-12-16 / nr. 557
TRIUMFUL NAŢIONALE Pentru strângerea şi adâncirea raporturilor dintre guvern şi Parlament, a fost inaugurată seria reuniunilor parlamentare, în care reprezentanţii autorizaţi ai tuturor categoriilor profesionale de pe tot cuprinsul ţării vor putea să exprime doleanţele şi năzuinţele celor mulţi şi să desăvârşească opera de solidarizare a naţiunii în jurul acţiunii de înoire a Frontului Renaşterii Naţionale. 3 Intr’un regim constituţional ca al nostru, această colaborare este temelia operei legislative prin care se desăvârşeşte reorganizarea Statului după normele pactului fundamental din 27 Februarie 1938. Cu ocazia ceaiului dela preşedinţia Consiliului, s’a subliniat însemnătatea acestei legături directe între reprezentanţii puterii executive şi aceia ai puterii legislative. D. consilier regal Gh. Tătărescu, preşedintele Consiliului de miniştri, a rostit o cuvântare de mare răsunet care a găsit unanima adeziune a celor , prezenţi. Reliefând necesitatea colaborării dintre guvern şi Parlament, d-sa a arătat îrn ce mod’se poate perfecta această colaborare, „guvernul înţelegând să respecte cu scrupulozitate'toate drepturile' şi perogativele Parlamentului“. Opera de legiferare în timpul sesiunilor este fructul acestei conlucrări, după cum lucrările comisiunilor în timpul vacanţelor parlamentare vor asigura această continuitate prin cercetarea şi discutarea proectelor de lege cu caracter urgent. Pe de altă parte, d. preşedinte al Consiliului a solicitat colaborarea parlamentarilor la acţiunea de guvernare, rugându-i să aducă la cunoştinţa guvernului informaţiile şi propunerile referitoare la problemele şi nevoile ce frământă ţara. Conferinţele parlamentare, ce vor fi organizate săptămânal de miniştrii şefi de departamente, vor da prilejul membrilor Corpurilor Legiuitoare să expună doleanţele obşteşti şi să formuleze soluţiuni pentru rezolvarea lor. Această acţiune este un mijloc admirabil pentru informarea guvernului asupra realităţilor şi o excelentă metodă pentru a solidariza ţara, prin parlamentari, cu actele guvernului. In ce priveşte acţiunea de lămurire a masselor, întreprinsă de Frontul Renaşterii Naţionale, participarea reprezentanţilor tuturor categoriilor profesionale este de un vădit interes. Dealtfel, d. preşedinte al Consiliului a ţinut să pună în adevărata lumină actualitatea şi forţa Frontului Renaşterii Naţionale: „E necesar să fie clar în conştiinţa tuturor că de aci înainte viaţa publică a ţării nu se poate desfăşura decât în cadrul Frontului Renaşterii Naţionale. In acest Front trebue deci să se alinieze toate energiile, toate competenţele şi, din punct de vedere ideologic, toate năzuinţele ţării noastre”. Viaţa publică a ţării se va desfăşura şi de azi înainte, ca şi până acum, în cadrul F. R. N.-ului, organizaţie politică de uniune naţională şi solidaritate socială. Tot ce este energie, competenţă şi năzuinţă spre mai bine, tot ce simte româneşte şi înţelege imperativele ceasului de faţă nu poate să nu răspundă acestei chemări care este chemarea Patriei. In continuarea expunerii sale politice, d. consilier regal Gh. Tătărescu, preşedintele Consiliului de miniştri a spus următoarele, cu claritatea ce-l caracterizează: „Din sânul acestui Front se vor recruta toate echipele de lucru care, de la organele primăriilor rurale şi până la guvernul ţării vor fi instrumentul de realizare a ţelurilor Statului, înăuntrul Frontului Renaşterii Naţionale se vor ciocni şi armoniza interesele, se vor înfrunta şi canaliza curentele, se vor lupta şi asocia oamenii — în slujba aceluiaş ideal comun: Regele şi Naţiunea. » .... • Dar,totul în • Front şi nimic în, afară de Front”. Prin urmare, orice iluzie este deşartă. Nimeni şi nimic nu va putea împiedica realizarea dezideratelor naţionale pe drumul drept al unirii tuturor conştiinţelor româneşti, care este drumul F. R. N.-ului. De la conducerea primăriei de sat şi până la guvernul ţării, echipele de lucru se vor recruta din sânul Frontului Renaşterii Naţionale, organism politic adânc înrădăcinat în realitatea românească pe tot cuprinsul ţării. In cadrul acestui front, se armonizează interesele, se asociază oamenii, se dau lupte pentru propăşirea ţării şi pentru satisfacerea interesului general. D. preşedinte al Consiliului a spus-o răspicat: „Totul în Front şi nimic în afară de Front”. Aceasta este lozinca prezentului, aceasta este politica ţării şi a neamului întreg. „Sunt convins — a adăugat d. preşedinte al Consiliului — că toţi oamenii de răspundere se vor integra în această nouă disciplină naţională”. Desigur însă că nu se va îngădui niciun abuz, nu se va permite nici cea mai mică nesocotire a legilor, nu se va tolera nicio abatere. In cuvântarea sa, d. Gh. Tătărescu, preşedintele Consiliului de miniştri, a precizat această politică de destindere şi în acelaşi timp de ordine: „Am proclamat destinderea şi pacificarea, dar destinderea nu înseamnă dreptul la ilegalităţi şi pacificarea nu înseamnă dreptul la agitaţie şi aţâţare”. Invitând pe parlamentari să fie în toate împrejurările crainicii solidarităţii naţionale, d-sa şi-a exprimat încredinţarea că această politică va putea avea în scurt timp câştig de cauză pe toată linia. Aceasta este, dealtfel, dorinţa ţării întregi. tf WVWVWWWVM/VWVWWWWWWWVWWWVWWWWWWWVWW/V! FRONTUL DE NORD TRUPELE SOVIETICE încearcă de cinci zile SA SDROBEASCĂ LINIA DE REZISTENTA FINLANDEZĂ Se crede că ruşii au în regiunea Taipale, aproximativ 30.000 de oameni şi 10 baterii de artilerie HELSINKI, 13. (Rador). De cinci zile, telegrafiază corespondentul agenţiei „Havas”, trupele sovietice încearcă să sdrobească linia de rezistenţă finlandeză din regiunea Taipale, la nord de istmul Carenei. Se crede că ruşii au în această regiune aproximativ 30.000 oameni şi cel puţin 10 baterii de artilerie, cuprinzând obuziere de 105 cm. şi tunuri de 75 cm. Sunt temeri că trupele sovietice aşteaptă întăriri proaspete pentru a da un atac în direcţia Perkajaervi, care se află pe linia ferată Viipuri- Leningrad. LINIA FERATA LENINGRAD—MURMANSK BOMBARDATA DE AVIAŢIA FINLANDEZA HELSINKI, 13. (Rompress).— Aviaţia finlandeză a bombardat azi linia ferată Leningrad-Murmansk, mitraliind, între altele, cu succes două coloane sovietice care se îndreptau spre localitatea Rovanjewi. 1 D. RISTO RYTI preşedintele Consiliului de miniştri al Finlandei O patrulă de skiori a armatei finlandeze se opreşte la o casă de adăpost Această regiune ar fi ultimul refugiu al apărătorilor Finlandei. Comentariile sovietice asupra situaţiei din Finlanda MOSCOVA, 14. (Rador). — Corespondentul agenţiei „Havas“ transmite : Comentariile sovietice anunţă că o coloană rusească, venind de la Ukhta, a ajuns până la 105 km. de la frontieră. Miercuri coloana aceasta a înaintat încă 13 km. şi dacă se presupune că trupele sovietice vor înainta zilnic câte 10 km., în două zii® vor fi la golful Botnie, în apropierea portului Uleaborg. Finlanda ar fi astfel tăiată în două în partea cea mai strâmtă, izolându-se astfel Suedia şi Norvegia de partea sudică a ţării, unde se află fortificaţiile şi împiedicându-se astfel sosirea aprovizionărilor şi muniţiilor. ( 3 Cu toate fortificaţiile din insulele Aaland submarinele sovietice vor interzice navigaţia atât timp cât golful nu va fi îngheţat. Dar înaintarea trupelor sovietice este grea în ţinutul muntos. Pe malul răsăriean al lacului Ladoga ruşii anunţă ocuparea localităţii Kitel, apropiiendu-se de linia fortificată ce apără trecerea spre oraşul Sortabala şi spre lacul Janisvari. Acesta este singurul punct în care trupele sovietice ar putea să taie linia Mannerheim, care barează istmul Careliei. Mai spre nord trupele sovietice ar nimeri în labirintul lacurilor finlandeze, regiune în care ele nu au intenția să se aventureze. BLOCADA ENGLEZA Un convoi de vase engleze de război în patrulare FINLANDEZII AR FI RECUCERIT LOCALITATEA SALLA HELSINKI, 13. (Rador). — Un raport neconfirmat anunţă recucerirea de către finlandezi a localităţii Salla, chee a frontului nordic, pe unde trupele sovietice caută» să răzbească pe mare.» . • . Obiectivul imediat al forţelor sovietice din această regiune este capul de cale ferată Kemijaerir, care este sediul cartierului general al forțelor finlandeze luptând în regiunea nordică a țării. VICE-CONSULUL ENGLEZ DIN HELSINKI A DEMISIONAT HELSINKI, 13. (Rompress)'. — Vice consulul britanic din Helsinki a demisionat,propunând* în acelaș timp guvernului finlandez să orga-» nizeze o „legiune străină”. ' AVIATIA POLARA SOVIETICA PARTICIPA ACTIV LA LUPTA MOSCOVA, 13 (Rador). —~/Aviația polară sovietică, participă în mod activ la luptele din regiunea Petsamo. Ea a bombardat în special importante concentrări detrupe finlandeze, in apropiere de Suomisalmi, nu departe de frontiera Norvegiei. * V? / ULTIMUL TERMEN PENTRU CLARIFICAREA SITUAŢIEI MILITARE A OAMENILOR DELA VATRA Comunicat No. 15 al Marelui Stat Major Marele Stat Major prelungeşte pentru ultima oară, în toată țara, până la 22 Decembrie 1939, termenul pentru clarificarea situaţiei oamenilor dela vatră aşa cum s’a prevăzut în Comunicatul Nr. 13. REGINA MARIA A IUGOSLAVIEI A PLECAT IN OCCIDENT BERNA, 13 (Rador). Miercuri la ora 13, a sosit la Bale Regina Maria a Iugoslaviei. La ora 13 și 55, Suverana Iugoslaviei și-a continuat călătoria spre occident. O REUNIUNE A REPREZENTANŢILOR STATELOR DIN ÎNŢELEGEREA BALCANICĂ A AVUT LOC LA GENEVA GENEVA, 13 (Rador). — Reprezentanţii Statelor înţelegerii Balcanice la Geneva au ţinut Miercuri o reuniune la care România a fost reprezentată prin d. Al. Gurănescu, ministrul României la Berna, şi delegatul permanent al României pe lângă Societatea Națiunilor. DOUGLAS FAIRBANKS A FOST OTRĂVIT? (Serviciul telegrafic particular al ziarului ^România'/) 1 STOCKHOLM, 13 (Roiflpress). — ,După ziarul „Aftonblade” de astăzi Miercuri, actorul american de cinema Douglas Fairbanks mort de curând, ar fi fost otrăvit. Deaceia s’a ordonat amânarea înmormântării pentru cercetări. Pe frontul de Vest "Soldații germani transportă pe front, pe șine, un tanda mare 9 '''m-f'-'y calibra ./^«§зиыь 1