Românul, mai 1915 (Anul 5, nr. 19-22)

1915-05-10 / nr. 19

Pag. 2. „ROMÂNUL” Germania nu va părăsi monarhia. Berlin. —­ In ședința de ieri a Reichstagului (parlamentului) german cancelarul Bethmann- Hollweg a făcut următoarea declarație: — Este cunoscut, că raporturile (legăturile) intre Italia si monarhie sunt foarte încordate. Alaltăieri, conf. Tisza a comunicat dietei ungare, că pentru asigurarea raporturilor de prietenie cu Italia, monarhia a făcut largi concesiuni. Nu vreau să renunț la nădejdea, că cumpăna păcei va trage mai gr­eu, decât cea a răsboiului. Dar, orice hotărâre ar lua Italia, Germania și în primejdii va fi la locul său, alături de cre­dincioasa ei aliată. Cuvintele cancelarului au fost primite cu a­­probări sgomotoase, galeria a aplaudat mai multe minute. Soldații italieni manifestează pentru răsboiul Berlin.­­ Din orașele italiene sosește știrea despre noui demonstrații. Se afirmă, că în nu­meroase cazarme soldații manifestează pentru răsboiu. Profesorii, impiegații de la căile ferate și cei de la poștă, medicii, advocații și multe cor­­porațiuni au primit invitare­a se prezintă la o conferință în Roma. Se afirmă că toți invitații s’au pronunțat pentru răsboiu­ închiderea portului Brindisi. Roma. — D. Martini, ministrul marinei a or­donat închiderea portului Brindisi. In viitor va­poarele comerciale din străinătate se vor opri la Bari. Ludovic Bonaparte în armata­ italiană. Roma. — Ludovic Bonaparte, care a pe­trecut multă vreme în apropiere de Geneva, apoi pe vremea tratativelor italiene venise la Roma, și-a oferit serviciile ministrului de răs­boiu al Italiei. Preoții predică răsboiul. Geneva.­­ La meetingurile ținute în Roma preoții au rostit multimei discursuri răsboinice. „Stampa” și-a schimbat tonul. Triest.­­ Ziarul „Stampa", organul perso­nal al dlui Giolitti, schimbându-și atitudinea de până aci, scrie că toți așteaptă intrarea Italiei în conflictul mondial alături de tripla înțele­gere.... Despre atitudinea dlui Giolitti și a ade­renților acestuia ziarul nu face amintire. Zia­rul e de credința, că consiliul de miniștri va duce parlamentul în fata unui fapt împlinit și în consecință orice discuție va fi exclusă. Stare de asediu în Tripolitania. Roma. — In Tripolitania a fost proclamată starea de asediu. Populația Romei a declarat răsboiul­ Roma. — IeH seară un meeting s-a ținut în I Capitoliu, la care a luat parte și prințul Colonna,­­ primarul orașului cu întreg consiliul orășenesc. I Primarul a rostit un discurs colosal; între altele a declarat, că națiunea e de partea guvernului dacă acesta­ e pentru răsboiu, dimpotrivă, va fi contra guvernului. Primarul își încheie discur­sul spunând: — Cetățeni! A trecut vremea vorbelor goale! A sosit momentul faptelor! Să avem încredere în tânărul nostru rege, pe care avem datoria să-l sprijinim! In pragul marilor evenimente să dăm dovada unității poporului italian! Tineri! Inștiințați-vă acolo, unde vă chiamă cinstea și datoria! Din acest loc trimitem armatei noastre sa­lutul nostru! De aici îi trimitem binecuvântarea pentru noui lauri! Apoi primarului i s’a predat o sabie de­ o­­noare. Terminând primarul a vorbit poporului și poetul D’Annunzio. La acest meeting a fost prezent și Peppino Garibaldi. Mulțimea a cerut să se tragă clopotele bi­­sericei Diana (în Capitoliu), ca o semnificație a începerei răsboiului. La­ ordinul Primarului clopotele au început să sune în mijlocul unui colosal entuziasm al mulțimei. Guvernul italian comunică desfacerea de către tripla alianță. Lugano. — Se colportează din sursă auto­rizată, că în ședința de Joi, 20 Maiu n., guver­nul va­ comunica camerei desfacerea Italiei de către tripla alianță și acordul cu tripla înțele­gere. Singurul Punct al ordinei de zi a ședinței de Joi a camerei va fi: comunicările guvernului. Duminecă, 23 Maiu 1915. Soldatul Român. Sub acest titlu „Unirea" scrie: In timpul din urmă primim într’una plângeri dela cetitorii noștri. Se plâng împotriva ziare­lor maghiare, cari toate biruințele armatei noa­stre glorioase le atribuie exclusiv elementului maghiar și se fac uitate de cele vre-o 400.000 de feciori români, cari își fac și ei datoria pe câmpiile de onoare ale monarhiei și cu vitejia nu stau înapoia nici unui popor din țările de sub sceptrul habsburgic, nici de pe teritoriile coroanei Sf. Ștefan.­­ La plângerile acestea nu am reagat. Știam noi, că cei competenți și chemați vor ști apre­cia bravura fiilor și fraților noștri, vor cunoaște și recunoaște meritul adevărat. Știam noi, că mai târziu adevărul își va face cale. Ori doară vom da uitării, că marele căpitan, împăratul Wilhelm al Germaniei a dăruit re­gimentului 50 unu nou steag decorat cu crucea de fer, acelui regiment, al cărui steag Majes­­tatea Sa împăratul și Regele nostru Apostolic Francisc Iosif I, i’a decorat cu medalia de aur pentru vitejie drept recunoștință a statorniciei dovedite în credința jurată? Și acum­ iată, că bucurie, și cinste tot ase­­mena de mare împodobește azi fruntea smerită a oșteanului român. Acelaș Domnitor glorios, încărunțitul cu cinste împăratul și regele no­stru Apostolic Francisc Iosif I. dăruiește stea­gului regimentului de infanterie 85 aceeaș meda­lie de aur drept recunoștință a vitejiei și sta­torniciei neîntrecute dovedită în luptele actua­lului răsboiu. Și cine nu știe, că regimentul 85 e alcătuit în covârșitoare majoritate de urmașii falnicului Vodă Dragoș, de neîntrecuții pui de lei de pe văile Vișăului, Tisei, Cosăului, Izei și Marei, cu un cuvânt din bravii noștri români marmatieni. Evenimentul acesta ziarul „Az Est” îl în­­creastă în numărul său din 11 crt. între nou­tăți. Ce frumos, ce echitabil era, dacă îi închina un articol de fond! Să nu se întristeze cetitorii noștri. Adevă­rul și dreptatea anevoie își fac drum, dar și-l fac. Ajunge nouă ca acolo sus la înălțimea tro­nului s’a remarcat vitejia fiilor neamului nostru și mai lămurit va fi remarcat la tronul cel mai înalt, pe care șade „Domnul cel tare în răsboiu”. Atâta ajunge nouă. Să nu ne descurajeze nici bănuielile, ce se aruncă asupra noastră, că ar fi slăbit tăria și vitejia alor noștri, și că a­­cum­ cei ce pleacă la câmpul de luptă, s’ar duce cu mai mică însuflețire și mai puțin sentiment de datorie fată de patrie și tron. Fiii noștri sunt fiii bisericei noastre. Și ei deodată cu facerea semnului crucii au învățat dela preoți lor, că datori sunt a jertfi fără pre­get și viata pentru apărarea țării și a tronului, cari sunt pentru ei lucruri sfinte. La datoria aceasta nu e nevoie ca să tra­gem noi băgarea de seamă a fiilor nemului no­stru. O cunoaște și o știe fiecare. Și vor dovedi evenimentele, că neîntrecut a fost, neîntrecut este și tot neîntrecut va fi soldatul român și de aici încolo. Și va rămânea tot așa până la terminarea glorioasă a acestui răsboiu și fată de orice dușman vie acela din orice lătare a lumii, pentru că soldatul român e bun creștin, iar creștinul își jertfește bucuros viata, dară jurământul nu și-l calcă, bine știind, că și-ar pierde sufletul. Noi suntem mândri de armata noastră și re­toria ce li se impune îndeosebi în aceste zile , grele fată de frații cari sângerează pentru tron și patrie dar și pentru pacea, cinstea și mân­dria noastră. Ei aduc jertfe de sânge și viață, iar noi cari suntem departe de măcelul îngro­zitor, departe de câmpul unde își dorm som­nul de veci sub glia înroșită de sânge atâția frați, consângeni și prieteni, suntem datori să alinăm suferințele bolnavilor, să ștergem lacrămile vă­duvelor și orfanilor cu toate mijloacele posibile ca semn de admirare, stimă și de pioasă recu­noștință. Căci nu vom voi să ne sugrume blestemul acelora cari prin jertfa lor neamul nostru a câștigat un drept superior în baza căruia tre­buie să trăiască mai ușor. Ei au murit mai ușurați de nădejdea că cei mai de a­­proape ai lor — noi frații de acelaș sânge — nu vom lăsa în pierire ori în pribegie amară de cerșitori pe cei cari au rămas în urma lor, fără scut și ajutor. * După cum se știe aici în Dobritin nu este nici preot și nici biserică românească. Români sunt însă foarte numeroși atât prin garnizoanele locale, cât și prin cele 25 de spitale, apoi și o mică colonie aruncată de valurile răsboiului mondial. La sosirea mea aici m’am simtit dator a ți­nea aproape în fiecare Duminecă și sărbătoare, slujbă românească. Cel mai duios serviciu divin a fost la ziua „sf. învieri”. Biserica ne-a fost — hala de călărit a cavaleriei locale, altarul o masă simplă străjuită de făclii, clopote — ciri­pitul paserilor, candelabru — soarele, iar cân­tăreți învățători bănățeni de la jandarmeria de tabără. Aproape 300 de soldați români — fără deo­sebire de confesiune — cu făclii în mânile tre­­murânde, cu ochii în lacrimi și cu fetele brăzdate de suferințe și de doruri au intonat cu toată ev­lavia posibilă „Christos a înviat”. In decursul vorbirii — rostită din inimă a pătruns inimile tuturora — nu erau ochi să nu plângă, inimi să nu ofteze. Pe o clipă va fi zărit fiecare un colțișor îndepărtat, cu o casă pe cât de albă pe din afară pe atât de cernită în interior de jalea sufletelor amărîte deopotrivă a bătrânilor neputincioși și a copiilor nevinovați. Când s’au împărțit anafora la apelul meu, au contribuit bani fiecare cu toată dragostea pe seama fra­ților neputincioși de prin spitale, din cari să li se împlinească după putință, plăcerile. Cu acest prilej s’au adunat cor. 37.78. Pentru acelaș scop au mai contribuit și următorii: O damă română (anonimă) 20.— Un soldat avea în pungă 2 cor. și câțiva fii. A golit-o toată în tas și a zis: „Să aveți baremi voi fraților mai mult noroc decât mine”. Din acești bani împlinim toate plăcerile po­sibile ale bolnavilor noștri. Nu pot să refac dragostea și sacrificiile despre cari dă mărturie o doamnă româncă ori­ginară din familie veche și fruntașă de dincolo. Dorește să rămână anonimă. Dânsa este soră de caritate în spitalul aranjat în palatul socie­tății culturale Demke. Ca atare cercetează patul fiecărui bolnav — și sunt mulți, stabili vre-o 300—400 cari rămân circa 7—10 zile, fiind spi­tal de carantină — îi mângâie, din banii proprii le îndeplinește plăcerile, distribue cărți și ziare, scrie scrisori în locul celor cari nu pot sau nu știu scrie. Celor greu bolnavi le cetește din căr­țile de rugăciuni ori din ziare. Cu prilejul sf. sărbători a fost singura din întreaga societate din Dobrițin care s-a gândit să procure ceva bucurie soldaților din spital. A împărțit 700 de ouă roșii bolnavilor din spital și o mulțime de portocale. Tot dânsa, a dat la Paști, fiecărui soldat câte o lumină. Ce bucurie au fost pe bieții că a fost cineva și aici care și-a adus aminte de ei și este o inimă atât de nobilă care le face atâta bine! Nu e mirare! Este o română de vită veche și nobilă, și însușirea !a­ Căpitan C. Popovici 5.— Locot. A. Hamat 5.— Dr. Petru Morariu, medic 5.— Subloc. Danciu 5.— Vladimir Marcovici inginer 5.— Dr. Vasa Caricevic, medic 10.— Preotul m. C. Buracu S.— Negust­orul Miulescu (Perrova) 4.— Suma totală cor.101.78

Next