Romănulŭ, decembrie 1861 (Anul 5, nr. 335-365)

1861-12-01 / nr. 335

1050 ROMANULU­­I DECEMBRE. „Nimini nu trebue a­u judecata și pedepsita de cătă dupa ce va fi fostă ascultata sau legale chiamata, și de­­câta în virtutea unei legi promulgate înainte de delictă. Legea care ar pe­depsi nesce delicte comise înaintea d’a asiste ea, ar fi uă tirania, efectulü re­troactiva data legii ar fi uă crime. „Suveranitatea revede în poporu; ea este una, neîmpărțibile, neprescrip­tibile și nealienabile. „Una poporu are totu de una drep­­tul, d’a revede, d’a reforma și d’a schimba constituțiunea sea. Că gene­­rațiune nu póte supune legilor a sele ge­nerațiunile viitorie. „în materiă criminale, nici una ce­­tățiană nu póte fi judecata de câtü dup’uă acusare priimită de jurați, sau decretată de puterea legislativă, în casula în care se cuvine a urma acusarea. După acusare admi­să, faptul­ va fi recunos­cuta și­ declarata de jurați. Acusatul­ va ave­a dreptul­ d’a recusa pîna la doue­zeci din ei, fără a-și spune mo­tivele. Jurații­­ cari vor­ declara fap­tul­ nu vor­ pute fi mai mulți de două­spre­zece­ Aplicarea legii va fi făcută de judecători. Instrucțiunea va fi publică, și nu se va pute refusa a­­cusațiloră ajutoriulu unui consiliu. Ori ce omu desculpatu de unu juratu le­gale nu mai póte fi reprinsa nici a­­cusata pentru acelu­ași faptu. „Nici unu omu, în casulu căndă închiderea sea este autorizată de lege, nu póte fi condusü și Ínchisa de câtü în locurile legalicesce și [ín publicű desemnate spre a servi de casă de aresta, de casă de justiția séu de în­­chisoriă. „Nici unu pădlitori sau temniciariu nu póte priimi nici închide unu omu decâtü în virtutea unui mandată, or­­dinanță de arestare, decretü de acu­sare, séu judecată, și fară ca transcrie­rea lui se fiă făcută pe registrul- seu. „Fericitu poporulu care, prin ener­gia sea, a sciutű scutura jugulă Străi­nului ! fericitu poporulu care póte ela însuși a-și da legi! Onore lui candu, aducîndu-și aminte de ăntîia sa scla­­viă, are îndurare de relele ce a sufe­rită vă­diniara, și tinde să mană de­­ ajutorul victimelor­ străinului. • *........................................ „Napoleonie I nu instala pretutin­deni di câta guverne de transițiune în­tre ideiele vechie și ideiele noue. Pre­tutindeni se póte însemna, în ce stabi­li elfi, două elemente distinse: uămase provisoriu cu aparințele stabilității. Pro­vizoriu, pentru ce simpția că Europa voia se fiă regenerată, cu aparințele stabilității, ca se nu fiă acusatu ce tin­de la imperiulu lumii. Cu acestu scopu puse­ră diademă imperiale peste lau­rii sei republicani, cu acesta scapu puse pe frații sei pe tronuri.) „De vomü examina totă purtarea lui Napoleoné I, vom fi afla pretutinde­ni acele­așî simp­tome de stabilitate. Acesta­a este fundulă istoriei sele. Deri se va zice, cănd fi era se fia termele astei stări provisorie? La învingerea Rușilor­, la scăderea sistemei englese. De ar fi fostu învingătorul, s’ar fi ve­­zutu ducatulu Warszawei în naționalitatea Poloniei, schimbată Westfalia schimbată în naționalitate germană, ii­ 1 Acuma őre înțeleserăm, pentru ce Na­poleon­ III supscrise acela provisoriu tratata de la Paris și datoria ce avema d’a areta ce sti­amă înțelesQ și ce sun­t orna vigi? (N. B.) ce regatulu Italiei schimbată în națio­nalitate italiană. în Franșa unü regi­me liberale ar fi înlocuită regimele dictatoriale, pretutindeni stabilitate, li­bertate, independință, în loc­ de na­ționalități necomplete și de transitoriu. „învingerile lui Napoleoné I. deș­­teptare pretutindine vechiele pretensiuni ale privelegiaților”. Precumă confe­­derarea Rinului lăsă pe protectoriul- seü, asemenea Elveția lăsă pe media­­toriulü seü, și curțile Nordului tre­cură triunfatorie pe linga câmpurile de bătaie de la Sempach și de la Mor­garten. Urma trecerii lor­ la violarea libertăților­ ce Napoleone asigurase Elveției. Aristocrația reluă puterea în cantonele cele mari, poporul­ perdu din drepturile sele și uniunea se slă­bi; în unele cantone, alegerile nu se mai facure decâtü de cotră nisce co­­legio electorali, în cari proprietarii cei mari de­uă parte, și că a trei­a par­te din consiliele cele mari și cele mi­ce de alta, aveau singure dreptulű d’a reșede și d’a vorbi. Da, în numele libertății detronare suveranii pe Napo­leone, deji victoria lorű nu [fu mai pugină triunfulu sistemei aristocratice asupra partitei democratice, alű legi­timității asupra suveranității poporarie, alü privilegieloru și alți apelariî asu­pra egalității și indipendinței. 1815 fu pentru Elveția ca și pentru cele­l­­alte popore, uă reacțiune libertucidă. „Sistema militariă (a Elveției) este basată esențiale asupra neutralității. Nu póte fi cineva neutru de cätü în dóue moduri: séu armăndu spre a apera te­­ritoriulu scă de va f atacată, séu mnn­­siderăndu țara mea ca unu cadavru, a­­supra căruia totă lumea póte călca ne­pedepsită. Astă din urmă politică nu va conveni nici uă dată, spera, Elve­ției. Trebue daru a adopta neutralita­tea armată. „Pentru că țera mare, neutralitatea o pune la adepostă de atacuri, coci toți au unu interesu a nu ave în spate unü inemicu putinte mai multe. Amu re$uta adese ca, pentru unii Stata de prima ordine, astă sistemă permite a aștepta resultatulű primelor­ lupte, ca se trecă în partea învingetoriului. Pen­tru unu Stată mică, fantasma neutrali­tății nu este de cătă uă chimeră pe care o mbr­ăciședă cu plăcere, pentru do as­cunde periclele unei posițiuni dificile; dară în adeverit, ea nu protege de locă independință. „Se încrede întruna tratată semnată de tóte puterile; dacă diferitele State nu suntă nici uă dată oprite de recea oser­­vare a tratatelor­; forța iresistibile a momentului se al­ed­ă sau le desbină. „In 1796, Veneția încetă d’a e­­siste pentru ce viu se remăsă neutră în locă d’a priimi tratatulu de alianță ofensivă și defensivă ce-i oferia Na­poleone. Nesciindu nici manține rolulu seü pasiva în mi­u-loculu unora așia de putinți inemici, nici a «’alia pe fu­­gă cu nici unulű din ei, ori din care parte s’ar fi declarată fortuna ea de­­venia prada vingetoriului. „E­ pentru ce unii popora liberă ar rem­âne are spectatoriă indiferinte căndă se rădică uă luptă crîncenă în­tre causa libertății și a sclaviei? Pen­tru ce Elveția ar remănă inactivă, căndă triunfulű celei ăntîie ar asigura inde­­pendința sea, pe căndă din contra tri­­unfulu celei a doua ar repune-o luptă jU­ Ü di­ntru? Si presupperna una momenta ce uă nouă coalițiune de regi s’ar face contra Franței și ce părțile resbelatorie arti socoti chiarü de interesulu loru a respecta neutra­litatea elvetică. Déce coalițiunea ar în­vinge, ce schimbare n’ar fi suferi desti­nările Elveției! Ea ar recade suptă ju­gulă aristocrației și alei puterilor­ stră­ine, am­ împărți-o pote ca pe Polonia. Déce din contra, Francia, respmnăndu-și de Waterloo, ar renoui po Jena, Au­sterlitz, libertățile Elveției, ca și ale Eu­ropei, n’ară priiiri de la dînsa de cătă uă nouă întărire. Interesul­ seü reale este deci d’a s’alia de fugă cu partita alți carii suce să îi asigură menținerea libertăților și independinței sele. „Sciu­ce din nefericire fericirea te fece egoistă. Căți­va Elvețiani credü că separați de cealaltă parte a Europei prin instituțiunile și prin munții lorű­­ară pute sta liniscițî în mi­lți-locului unei resturnări generale. Se se desa­­măgescă: totă Europa se ține prin nesce legăture nedisolubili. Franga este în capul­ lanțului, și de salutea Pari­sului depinde salutea libertăților a Eu­ropei întrege. Ș’apoi egoismul­ nu pro­fită nici indivizilor nici poporelor­, și este uă politică rea a părăsi pe ami­cii sei de temă d’a displace înemiciloră­sei. Politica temetoriă este cea mai rea din tóte, ea îmbărbateză pacei pe cari ar trebui se-i intimide. „Prima calitate a unui poporu ce aspiră la unii guvernă liber este res­­pectulă legii. Un lege n’are altă putere de cată interesulu ce are fie­căre ce­­tăți an fi d’a o respecta sau d’a înfrânge. Spre a înrădăcina în poporu respec­­tulu legii, trebue ca ea se fie esecu­­tată în interesulu tuturor­, și se con­sacre principiulu egalității în totă ex­­tinderea lui; trebue a recrea prestigiul­ puterii și a înrădăcina în moravuri prin­­cipiele revoluțiunii; cǎci moravurile sunt­ sanctuariulu instituțiunilor". La nașcerea unei noue societăți, legislato­­riulfi face moravurile sau le corege, de­ore­ce mai tărâiă moravurile facă­­ legile și le conservă neatinse din ge­­nerațiune în generațiune. Căndă insti­tuțiunile sunt­ în acordă nu numai cu interesele, ci și cu simptimentele și de­prinderile fie­căruia, atunci se formeză acelü spiritu publicu, acelü spiritu ge­nerale care face puterea unei teze, pentru ce servesce de scutit contra ori­carii călcări a puterii, contra ori­cărui atacă alü partiteloru. „Este, Zice Mon­tesquieu, în fie­care națiune unu spi­ritu generale pe care puterea însăși este fundată. Cănd si ea lovesce asta spiritu, se lovesce see neaperatu­“ pe sine și se opre­ Ditima în Faia pentru pentru Minte, Animă și Literatură. ADRESA COMITATULUI ZARANDU. Maiestatea Ta c. r. apostolică­ I. Transilvania, după dreptulu i­­storicii, după sanțiunea pragmatică, și după tóte legile posteriori, precum­ și după voința Maiestăței Vóstre, și după voința majorităței popórelor­ tran­silvane, e o țară cu totulă indepen­­dinte de țara ungurésca, între Tran­silvania și Ungaria, după dreptulu i­­storicii pâna astăzi în vigóre, nu e­­xiste nici o legătură sau unire reale, ci Transilvania sta numai în acea re­­lațiune către Ungaria, ca cela ce dom­­nescu aici în calitate de Rege, acela domnesce că 1q ia calitate de Mare Maiestatea Vostră prea grațiosă de îndurați a sei, cĕ Ungaria a de­venită suptă domnia gloriasei case hab­­sburgice pugina după bătaia la Mo­­hacsă de la anul 1526; de era Tran­silvania unită cu Ungaria, ea încă ar fi devenită suptă domnirea casei hab­­sburgice totă atunci; și Transilvania rămase tributariă turcului, și se bucu­ra încă pe atunci nu numai de alte drepturi de independință, ci și de dreptul­ de a’și alege liberă pe prin­cipii sei, și a esercitatu acesta dreptă încă mai doue secle de la venirea Ungariei luptă gloriasa casă habsburgică. Abia la finitură seclului XVII și anume la anul 1688 fu Transilvania fericită de a cădea luptă scutulă și protecțiunea casei habsburgice, dar nu ca unită cu Ungaria, ci ca țara cu totulă independinte atătă de Ungaria cătă și de cele­lalte țeri ale casei dom­­nitoaie; abia la anul 1699 prin art. I ala tractatului de la Carloviția a re­cunoscută Pórta ca Transilvania, care ’î era tributariă, a trecută luptă pă­­rintesca stăpânire și putere a casei habsburgice. Dar de atunci și până astăzi, Transilvania s’a bucurată ne­întreruptă de independință se a arătă de către Ungaria cătă și de către ce­le­lalte țeri ale coronei împărătesei. Legătura Transilvaniei cu gloria­sa casa habsburgică e espresă în di­ploma sacră a împeratului Leopold I. de la anul 1691, acesta cartă mag­na a Transilvaniei, acesta documentă de stată, asecuta independință Tran­silvaniei atătă în privința puterei sale guvernamentale, cătă și legislative și esecutive; în puterea acestei cartă mag­­nă, Transilvania ’și are guvernulă seă independinte de cele ală Ungariei, die­ta sea propria și nedependinte de cea a Ungariei, și tributulă seă cu totulă separată de cele ală Ungariei, și mi­liția Transilvaniei ’și are generalulă seă nedependinte de ală Ungariei, și guvernatore și cancelariă cu totulă neatărnată de ală Ungariei. Un­ argumentă de mare impor­tanță pentru independință Transilva­niei de către țara ungurescă, ca și așia numită resoluțiune alviniiană din anul 1693, unde între altele se zice că „cancelaria de curte a Transilva­niei se fie de foră separată (prorsus separata) de cea a țerei unguresci. Dar sanțiunea pragmatică încă nu lega Transilvania de țara unguresca. Chiar­ așia a fostă Transilvania de independinte și liberă întru primirea sanțiunei pragmatice, ca și Ungaria Transilvania a primit’o în corințele sa­le de la anul 1722 și s’a înscrisă în tabulele legilor­ transilvane de anul 1744 art. III, chiar precum s’a fă­cută acesta pentru Ungaria la anul 1725 art. I, II și III. — Asia san­­țiunea pragmatică încă susține inde­­pendința Transilvaniei de către Ungaria. Acesta dreptă de independință a Transilvaniei de Ungaria s’a explicată și confirmată și mai tare prin decre­tele comitetelor­ de la anul 1790.— Art. V din acesta ană susține inde­­pendința guvernamentale a Transilva­niei, și zice că, Transilvania e prin­­cipală de sine statutoriă și neatărnată de altă temnă (per se subsistens, et ab alio regno independens Principatus Transilvaniae); art. VI susține inde­­pendința legislativă, și Zice că, pute­rea de a face legi e comuna princi­pelui (nu Zice regelui) și dietei; art. VII. Zice că, puterea esecutivă o va esercita principele, art. VIII zice că „Maiestatea se a în­trebi atingătorie de Transilvania se voră consulta reflesiu­­nile dietei.“ Totă la anul 1790 se decreta ca, Transilvania se nu potă fi silită a se incorpora cu Ungaria. Ear la anul 1688 se decreta ca, s» nu faci draptati protoiporă ce* foră juste ce le dă transilvanii în țara unguresca. Din tote aceste se vede că Tran­silvania e cu totulă independinte de Ungaria, și ca ea ’și are atătă gu­vernul ă scă­cătă și legislațiunea sea cu totulă propria și neatărnată de cea a Ungariei; și mai multă, Transilva­nia necum se stă în vre uă unire rea­le cu Ungaria, ci din contra ea se a­­fla cu acesta într’ună procesă conțini internaționale pentru comitatele și di­strictele, ce se întindă până în Tisa, cari de facto sunt­ incorporate cu Un­garia, dar cari de jure sunt ale Tran­silvaniei. — Pacificațiunea vienesc din 32 Iuniu 1606 suna espresă despre marginele Transilvaniei. Ce se ține de legile din 48 și în specie de art. VII, din legea de Posionu, și de art. I de legea din Clușiu, prin cari se zice a se fi de­cretată uniunea Transilvaniei cu Un­garia, acele legi nu pot­ fi oblegăto­­rie nici cele din Postori pentru Tran­silvania, nici cele din Clusiă pentru Ungaria; ca Ungaria n’a fostă com­petente a aduce legi pentru Transil­vania, n’a putut­ fi competente a a­­duce legi pentru Ungaria — amen­­doue aceste țeri fundă cu totulă in­dependente una alta. Dar legea din Clușiă de la anul 1848 nici pentru Transilvania nu póte fi oblegătoriâ, ci aceea e cu totulă nevalidă și nula, pentru că: 1­in chiar­ dieta de a­­tunci a lucrată în contra voiei împă­rătesei, de­ore­ce n’a observată or­­dulă propusețiunilor­ regesei publica­te în acea dietă; 2-le pentru că acea lege, legea uniunei, s’a făcută fără sci­­rea și concursulă și învoirea romăni­­lor­, cari făcu 2/3 a locuitorilor­ Tran­silvaniei, și asta e lucru monstruosă ca minoritatea se decreteze și se im­pună legi majorităței; 3­ le pentru că romanii în adunare legiuită au pro­testată în contra acelei legi de uniu­ne încă înainte de a se face ea în dieta din Clușiu; 4-le pentru că a­­cea lege s’a adusă prin terorismul ă cela mai cumplită și în mezuloculă furarea galeriei din dietă; 5-le pen­tru că acea lege de și pote e întă­rită, dar nu e sanționată și nu s’a publicată nici odată, și asta n’a tre­cută prin tóte formalitățile de legi­­slațiune; 6-le pentru că nu s’a pusă în lucrare nici odată, 7-le în urmă, pentru că acea lege prin resbelulă ci­vile, și prin usula de 12 ani încece s’a abrogată cu totulă. După dreptulű publica ală Tran­silvaniei se cere la validitatea legale a ore­cărui articlu de lege, următo­­arele: La inițiativa principelui sau a dietei, dieta se facă lege, acesta apoi se o întărască principele, apoi asia în­tărită se o primescá sfaturile și ordi­­nile, și apoi ora se se trimită la prim­­cipe spre sanționare, și în urmă re­­trimițându-se la dietă, acesta se facă articlu despre acea lege se v­adecă se o înarticuleze, și apoi abia a treia oră , trimițându-se la principe, acesta se o sanționeze finalmente, de unde retri­­mițându-se era de lipsă se se publice mai ântăiu în dietă și apoi prin tóte jurisdicțiunile. Cum că legea uniunei din 48 nu are aceste calități, și că nu s’a ob­servată tote aceste formalități, e evi­dentă și o scie totă lumea. Dar afară de aceste, Transilvania precumă pana la 48 asta și de atunci íncece, va se uică de la legea uniunii tncece, în cursă de 13 ani încă a remasă cu totulă independinte de Un­garia. Eră reînvierea cancelariei aulice transilvane, a guvernului și a celoră­lalte dicasterii transilvane, și ocuparea acestor­ posturi prin cei mai învățați și mai avuți fii ai Transilvaniei încă arătă de­uă parte indepen­difik Tran­­­silvaniei, de altă parte nulitatea legi* M lift 1848, I „

Next