Romănulŭ, aprilie 1863 (Anul 7)
1863-04-22
558 HOIMANULL? *85 st m» Și cu acestă neștiință, ce ați făcuți, tihâe ați ajunsă, ce guvernă voiți a ne da? Se cercetămă faptele. După cele ce am nespusă în numerală trecută, faptele ce vomă pune înainte ne voră face se ’nțelegemă forte bine care este guvernulü ministeriului actuale. Nu vom intra în tote amenuntele, destul de cunoscute prin desbăterile din Adunare și din jurnale. Ne vom mărgini la dole cestiuni însemnate: cestiunea majoritații și cestiunea budgetului. Aceste sunt de ajunși spre a ne convinge pe deplini. Ministeriam a declaraț că n’a veniți în Adunare spre a cerși încrederea sa, că nu este că trebuință să fiă espresiunia majorității. Aceste principie le-a și pisi în lucrare. O sesiune întregi ministeriului a stărilit cremănie la putere în contra voinței majorității. Adunărea a votat în unanimitate trecerea veniturilori monastirilori înfiinate în budgetă, dar ministeriul că declară nu va îndemn șijiăoșiii lui minoo ni și put plini acestă dorință naționale a Adunării, și stăruiesce a remăne la putere. Adunarea deja probesă în deosebite rînduri politica ministeriului, administrațiunea și, mai cu semă în financie, ființa să nu fi constituționale, dacă ministeriuli stăruiesce a remăne la putere. Adunarea voteză uă adresă câtră Tronu in care se face ministeriuli cele mai grave și positive imputări, dări ministeriuli stăruiesce a remăne la putere. Adunarea dă uni voti categorici de ne’ncredere ministeriului, refusăndu-î toți de nă dată budgetuli, spre a-iu lipsi de tote mițălocele d’a mai merge înainte ș’a compromite interesele țerei, dar ministeriul închide Adunarea și stăruiesce a remăne la putere, c’mă disprețui arătă de mare și culpabile pentru voințele Adunării. Arti pretăti în numerasă trecuti ce Ilice Chateaubriand, că uni ministerii care voiesce K merge fară majoritate, este a voi a merge fără piciére, a sbura fară aripe Ecă ce țlicea și Guizot, ca ministru, în ședința de la 5 Decembre 1834. Ne ami retrași fiindcă nu eram siguri de idaiaritate. Arții foști în desicuranță asupra înțelesului adresei și acestă nesiguranță a slăbită puterea în minele nóstre, și ne a pusă în necesitatea d’a nu lipsi de la datoria nostră mai păstrăndă puterea. Amu fi lipsită de la datoria nostră cătră rege și către țară daca ne amă fi încărcată cu uă respundere mai mare de cătă mitrülecole nóstre, dacă amă fi conservată puterea căndă nu eramă și cum se avemă în majoritate forția fără de care binele nu se póte face. Ne amă flisă atunci: daca înțelesul adresei va fiotărîtă după cumă se pretinde, se va recunosce că Camera a desaprobată sistema ce amă Urmată de patru ani; alți omeni vor veni atunci; ei voră ave concursuri Camerei, voră încerca altă sistemă. Dacă voră isbuti, arătă mai bine. Interesulă țetei înainte de tote. — Puterea, se fiă fostă în mănele nóstre , sau în mănele altora, trebuia se găsescă în majoritate forția de care are trebuință , și fără de care „nu cereți „de la nici uă oml care se respectă d’a se însărcina cu puterea, „căci n’o va esercita cu repausul” conștiinței sale, și acesta este cea d’ăn„teiă condițiune a esertițiului puterii.“ Am fi venită simplu, leale, se ve întrebămă: „dați saă nu dați aprobarea și concursulă d-vostră sistemei nóstre politice? Spuneți-o într’ună chipă curată. Avemă trebuință spre a remăne sau a ne retrage.“ — Prin a nu aștepta desaprobarea Adunării, fiindă insă neéscuri, amă voită a sei dacă pentru politica, pentru principiele genarali ale guvernului, pentru direcțiunea ce urmămă, Camera “voesce a merge, nu alături cu noi, nu înaintea nostră, nu după noi, dară cu noi, dîndu-ne forția sa, forția de care avemă trebuință. — Dacă Camera ne acordă sprijinul ăseă, vomă fi măndri și onorați, vomă urma a merge pe calea în care suntemă, căci se sciți bine, nici uă dată nu ne vomă înderetnici a păstra uă fii puterea în contra cugetării chiară a Adunării. Eacă ună ministru constituționale, e că guvernală represintativă. Se renimă la cestiunea budgetului. Adunarea, în virtutea dreptului ce îi este recunoscută de convențiune, unul din principiile fundamentale ale guvernului represintativă, de a vota budgetulă, iasusă acestui ministeriă budgetulă, declarăndă că nu lă va vota de cătă unui ministeriă constituționale. După că teamă dlisăeri despre refusulă imposibilă, ne remăne puțină de adausfi. Refusulă budgetului este garanța cea mai sigură și positivă a unei adunări în contra tendințelor arbitrarie ale unui guvern, care nu voiește sincera aplicare a regimelui constituționale, încercăndu-se, prin mijjloce indirecte, a întemeia guvernul personale. Precumă puterea executivă are dreptul ă de a disolve Adunarea, căndă ea caută a impune ministeriului că politică vetematoria intereseloră țerei, aseminea și adunarea are dreptulă d’a refusa budgetul, căndă puterea esecutivă stăruesce a merge pe uă cale retăcită, nesocotindă voința adunării, și desființăndu drepturile și libertățile constituționale ale țeerî. Astăfelă, d. Thiers, mai țlce pe lîngă cele ce amă reprodusă era. „Miniștrii otărîți a nesocoti opiniunea, și cunoscem de felulă acesta, potă pre bine a se supune se asculte vorbe neplăcute ș’a vede refusăndu-se legile loră. Majoritatea nu s’a pronunțiată dară în destulă; însă refusăndă budgetulă, ea se declară formale, și otărasce retragerea ómeniloru cari țineau mai multă la puterea loră de cătă la cuviința publică. Ună ministeriă c’uă frunte care n’ar roși, și priimindă a nu presinta legi, ar pute nepedepsită se conducă să țeră la peire, s’o administreze în chipulă celă mai reă, s’o compromită în alianțe impolitice, s’o reteme în fine în tóte chipurile fără ca nici uă pedică se lă puta opri. Refusulă budgetului este celă din urmă mijjlocă legale de a lă sili a se retrage.“ Adunarea, în facia unui ministeriă, care, dupe tote desaprobările ce i s’aă dată, stăruia se refăță la putere, a întrebuințată celă din urmă mijlocă, i-a refusată budgetulă. Dară ministeriulă a conservată puterea și a pusă în lucrare, prin ordinanță, ună budgetă refusată de Adunare. Acumă, ce vomă frice despre ună asemene ministeriu? ce însemneza acestă politică? cumă se numesce acestă guvernă? Guvernul represintativă devine personale căndă puterea esecutivă se luptă în contra majorității cameniloră, căutăndă a rădica mai presusă de puterea lor puterea ministeriului. Acestă încercare s’a facut în Francia la 1830, s’a adusă revoluțiunea de la Juliű. (Hello.) Guvernul represintativă degenereza în guvernă personale, asolută, căndă puterea esecutivă pune voința sa în locul voinței majorității parlamentare, și, depărtăndă controlulă Adunării, începe a lucra prin inițiativa sa personale, nu mai supune actele sale la desbaterea represintanților națiunii și înceteză prin urmare de a mai fi responsabile, decretăndă legile și bud getele prin simplu ordinance. [Charles de Rémusat.) Căndă suveranulă constituționale se coboră din regiunile superioaie în care este pusă ca un persone inviolabile, și voeace a intra în muliloculă lupteloră ș’a lua uă parte activă în guvernă, credendă că va face mai bine nemergendă dupe voința majorității parlamentarie, va găsi ómeni cari ’să voră incuragia și să voră însori pe acestă cale; din acestă zi, sistema parlamentară este în periclu d’a fi falsificată in aplicarea sa și despuiată de cele mai mari avantagie. Nu voră mai guverna minișrii în numele regelui, ci regele va guverna în numele miniștrilor. Guvernul personale se vă introduce în mițlăloculu guvernului parlamentariă, și ca uă plantă părăsită, va slăbi basele sale și va scudui pucină căte pucină fundamentele sale. Suveranul, gelosă d’a convingă și d’a guverna miniștrii săi, se depinde a preferi, dintre capii de partită pe cari majoritățile îi ducă la putere, pe aceia cari se depărteză mai pucină de părerile sale și cari se arată culmii multă zelă. Acestă preferință odată cunoscută, și influința regele odată pusă în servițiulă doctrineloră sau omenilor, cari suntă mai plăcuți suveranului, guvernul parlamentariă este isbită în principiulăseă și amenințată în mai multe chipuri în esistința sea. Atunci partitele se voră uni și voră întrebuința mițlăluce desperate spre a restabili joculă turburată ală instituțiunilor și spre a respinge autoritatea în dreptele sale margini. Acestă otărîre a loră este cu atătă mai periclosa cu cătă autoritatea regale s’a slăbită mai multă în opiniune. Nu se pute căuta avantagiele puterii fără a se priimi și sarcinele sale, nu se póte juca rolulü de prim- ministru fără a se expune la pericle , dintre care celă mai mare este impopolaritatea. Ce sguduire a Constituțiunii, ce stare penibile pentru suverană, în diua căndă opiniunea cea susținută pe faciă, căndă omenii pe cari i-a preferată în publică voră deveni impopulari! Dacă voiesce a-i ținea la putere în contra voinței națiunii, trebuie să desființeze de totă guvernulă parlamentariă prin forță sau prin Violență, și se să înlocuescă, cu periciulă unei revoluțiuni, prin regimere absolută. Dacă se supune, însă, mișcării opiniunii, a lăsată a se învinge și a se umili în persona sa și în amicii săi acea autoritate supremă pe care a compromis-o în lupta partideloră, și pe care a priimitu-o de la națiune pentru că mai nobile întrebuințare. Acestă supunere nu va pune capătă încercărilor sale, căci neîncrederea publicului va mai trăi și după biruință și, după uă luptă de felul acesta, guvernul parlamentariă, care repausa mai cu semă pe buna credință a suveranului și pe încrederea națiunii, a priimită uă iubire nevindecată. Omeră ne spune că Venerea, amestecăndu-se în luptele Grecilor cu Troianii, o eșită însângerată. Acestă frumosă fabulă este adevărata istoria a guvernului personale: dacă autoritatea regale se coboră în arena partiteloră, nu pote eși d’acolo fără rane. (Prévost-Paradol.) După tote acestea, neamă putută convinge că ministeriulă actuale, mergândă în contra voinței Adunării, și prindă în lucrare prin ordinanțiă ună budgetă refulată de Adunare , a întemeiată guvernulă după ministeriă, și am vedută, în chipulă celă mai logică, ce este acestă guvernă și la ce pericle espune societatea întrega, prin lovirile ce dă instituțiunilocă sale fundamentali. Amă vedută deuă parte guver nală represintativă, cu tóte drepturile și avantagiele sale, întemeiată printr’uă Convențiune, priimită de tota națiunea și garantată de șepte puteri. Aci este dreptul, legalitate, putere. Amă vedută de altă parte guvernulă personale, cu tóte apelările și consecințele sale vătemătorie, întemeiată de politica rătăcită a unui mit speranțiă de întorșii, risicândup’ua carte, totu miculu tesauru ’ ce recucerise căte una, una,.. . perdindu-lu și remăindh impasibile . . . liniscită ca și cumă acesta aurii n’ar fi fostă alu iei. Este are în lume unii matematicii capabile d’a resolve uă asemene problemă? Unu Newton sau unu Pascal destulă de puterică spre a inventa ună instrumentă die care, balaniță sau părghiă, care se putá rădică astă spaimîntătoriă pasiune ce se numesce joculă de cărți și se ne spuiă că să cântăresce ea? Marchisa își pestrase toată rațiunea și cu tóte acestea avu slăbiciunea d’a primi propunerea ce-i făcu d. de Forli, d’a juca pe părolă. De ce ăumă sartea omenăscă! Dacă acăstă făimelă s’ar fi retrasă cu căte-va ore mal ’nainte cumü avusese de scopă, liia cu dînsa arățî bani cu căți se putu cumpera mă domință senioriale. Căteva ore în urmă pleca cu totulă ruinată. D. de Forli, din contra, căștigase sume neauzite. Partita de cărți încetă pe la amâdă-«ji. La uă oră, castelul era deșertit. D-nii legitimist!, în ura lorü pentru Ludovicu Filipi, deciseseră se de voturile lorii partitei celei mai înaintate a oposițiunii. Mergându la democrație, ei mergeau la putere, este adeverata; darü nu vedeau că în aceluași timpu arelatu în modulă celu mai vederata completa sora neputințtă, înainte d’a eși din sala de joeu, marchisa dise incetu sprijindu căteva cuvinte la urechia comitelui. Trecu apoi în apartimentulu seu, scriseră scrisemiă in grabă, se coborî după ce aruncă uă căutătură asupra toaletei sele, se sui în trăsură și plecă. Bieta femeiă! pate în acesta momentü mórtea era în sufletulü iei! Pesimpția dureri tari și căințe amare în fundulü astei trăsure, învelită iintr’una Cademire de Tibet! cine scie ? . .. și cu tóte astea figura sea fragedă și rumenă nu areta nici uă ostendlă. Pe frumósa sea gură se juca una fórte dulce surisü. Negați de măi puteți, dup’acesta, binefacerile educațiunii, dicerî că nu servesce la nimicu. Dorinda pute a adormi sau a visa, îndată ce se strinse in mulü din colțurile trăsurei, marchisa închise ochii, cautând a pótea uita cea-a ce se petrecuse ... séa póte își plecă astafel in pleapa ca se potă mai bine scruta viitoriulu. « Trăsura sea alărgă in trepela răpede dóue séu trei leuce (leghe) pe unu drumu destula de frumosu ce aruncida cotiturele muntelui, fără ca încăntătoria femeiă se desemne viață. Ajungându la Lourmarin, orășelu rea construită, daru avută și pitorescu, ea făcu semnu cucăriului a opri, se dede josu, dede la poștă scrisoria ce făcuse, și pișcărăși și nu se opri de cătă acasă, sora, căndu înoptâ. Era așteptată, prândulüseu fu îndată servită. Ea se puse la méSa măncă cu destulă apetitü, luără căscă de ceară pe care păru c-o bé cu mare plăcere, și, după doue sau trei ocoluri de preumblare în grădină, ea se suica se se culce. Marchiza încercase în căteva ore destule struncinări violenți, avea deci nevoia de repausa, căci deși nu deschisese ochii în timpul drumului, negreșită nu dormise. Se dorma nici nu cugetase la acesta; avea alta ceva de făcută. Unai abișü nu se deschisese pro suptă păsurile rele, nu căduse ea într’insula pină in funda, și nu trebuia se dsa din elü cătă mai curîndă, cu ori ce preță, ca se scape de rușine? Nu era timpu de îndouințță, trebuia se plătescă fără întărciiare comitelui d. Forli uă sumă de 413,700 de franci. Unde se-i găsescă?.. Averea sea întrega nu era îndestulă pentru acesta, lipsia multü, ce era se facă? Acesta era problema ce-și făcuse, și în deșertă căuta soluțiunea, nu reușise a o află. „Ol nu! nu! dicea ea, după ce privise situațiunea su facă, este cu neputințiă se esă dintr’însa... afară numai dacă!..și una surisa infernale plină de ură, lunecase pe bubele sele, mă fulgeră sălbatica lucise în ochiulă seă albastru ... uă roseja repede urmată d’uă palere mortale trecuse pe fruntea sea. Ideia, care o făcuse se se pulesca și se serosesea, abia venise în mintea sea și deja resoluțiunea iea era luată. Trebuia numai a o pune în lucrare. Reuși-va? s’ar pute cineva prinde pe orice că ... da. Pentru că, cumvamü mai spusu, astă femeiă delicată ascunde, supt și rochia sea de gasa, supta pelea albă și dulce a peptului seu, uă inimă de bronz , pe care nimica n’o póte îndupleca. Și uite, suiți-ve «în camera sea, rădicați usiora cortinele patului seu, și vedeți cumu dorme unü somnu liniscitü; ce regulatu bate pulsulu sea; n’ar dice are cineva că e uă fetiță repausănduse pe perina inocinții sele candori și a carii angelică puritate n’a fostu ăncă întunecată de nici uă suflare omenescu?.. Daru tăcere! se respectämü somnulü seu, se n’o turburáma... se lăsămă se dórmá ângerulu, de témü se nu desteptämü pe démoné. (Urmare pe poimăne.) Clément Renoux. I