Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)
1864-06-25
552 ROMANULU ,5/7 Iuniu. Iuliu. Nru celălaltă vecină. Rachela admirase mai pucină pe lacob căndă, tu pustiu, adăpa la puțin oile din Laban. Femeiele au în cele mai nalta grabă instinctulu proprietății, și din tóte proprietățile, aceaa la care inima lorii ține mai multă, este unu bărbații. Darii, pe căndu francesa este uă nimfă venatóriu, care îndată ce a prinsa venatură, nu se mai îngrijesce de locă de dênsulü. America apucă pe bărbatul ă scă cu arderea și gelosia țeranului francesc care se ínsura cu pământulu. Este averea sa, este lucrulu seu; nefericitulu nu mai este de cătu uă pasere în colivia, una sclavă domesticit, darii uă pasere mîngâiată, una sclavă ale cărui dorințe suntu tote împlinite. Americanii adusă într’afără de independința loră în afară, că întorcendu-se acasă numai aă voință. Acel» Yankeu care pune oloria și mândria sa a nu se supune nici unui omu, nu mai este în casa sa de cătăună barbată care ascultă pe femeiă și are uă plăcere a i se supune, blăndă cu cei slabi, neînduplecată cu cei tari. Acesta popor b are spiritulu în resperă, elu nu face nimica ca noi. Fox voia se ie pe Dinah ca se cumpere mai multe lucruri pentru căsătoriă. Suzana se opuse. — Domnule avocată, dise ea, me superi, Dinah este a mea. I-amă găsită mă locă pentru șase luni ca profesoriță la scară; astăzl intră în funcțiune, nu pare se calce cuvântulu seu. Peste cătăva timpă îmi va fi lesne s’o înlocuescă și se ți-o lasă, uă se ptămănă întrăgă; astăzi acesta nu se pate. — Papa, adause ea, ține mă prea multă ca se ne instalezi dumnela. — Dragă copilă, îi dise!, tu uiți că și eu intru în funcțiune la spitalul. Provedințeîamă întârziată ăncă. Procesură de eli.. . . — Nu face nimică, n>se Suzanna, du te numai de cătă se—d ve<]i micii bolnavi; scara nóstrá este în strada Federale, fórte aprópe de strada Nuciforă; te așteptămă la amiazi. Ajungăndă la spitală , căutai pe directore, acestă directore era un femeiă,profesorița Suzannei, celebra domna Hope, doctore în medicină și profesore de igienă, încă unulă din acele lucruri ne’nțelese cari nu se vedă de cătă în Statele Unite. Era cu tóte acestea uă matronă respectabile, care me primi ca mă confrate, și începu îndată visita cu mine. Spitalulă era unu molele; in nici uă țară n’amă venutu să instalare mai perfectă. Șase forțe mari cu ună mică numeră de paturi, depărtate multă unulu de allulă; perdele nu erau, aeră multă, uă lumină directă , tăcere , uă mare curețeniă, nimică din acel îi mirosă urîtii și neplăcută cari face din spitalu ună obiectă urîciosă, și adesea chiarüuă locuință otravitória. Pentru ănteia oră, găsiamu întrunite tóte condițiuniie pe cari le reclamă arără igiena pe cătă și caritatea. La apelulu domnei Hope , alergă măscadromu sburătoriă de femeie june. Uă rochia negra, unii sortifi pînă ia gătit, ună mică bonetă albă le damă aeră falsă de surori de caritate. Erau internele spitalului, iiitorii doctori cu fuste ai liberei Americe. Ele urmară clinica mea cu cea mai mare atențiune, lui coprinsă de mirare de explicările loră limpedi, căndă îmi spuneau starea bolnavului, și de îngrijirea cu care ele însemnau tóte cuvintele și prescripțiunile mele; dară aveamă prea multă bună simțiă pentru a lua la scripsă acestă încercare chimerică; de acea a întrebat pe buna dómnit Ho pe ce temeiu punea pe acesta ciudată edicațiune. — Uredă, îmi d)S0 eai vomă ajunge la uă mare reformă. Aceste june eleve au stată deja doui ani in spița— talulu Maternității, anulă viitorii» vor» merge la clinica femeieloru; vomă face din ele adeverați medici. — jravo! strigai, va fi forte plăcută pentru noi barbe cărunte de a fi căutați de Hippocrați de optăsprezece ani, cu crinoline și cu dantele. — Nu, Zie ea, nu vomă ave de locă a face cu dumnevóstra, bărbații. Dară facerea, îngrijirea copiilor mici, bólele și nebunia femeieloră, acestea suntu ab [nóstre; ne înțelegemă mai bine de cătă dumnevóstră. Vi se va lăsa chirurgia și coșurile straordinarie; dară iotă ce vă mumă sau vă femeiă nu ve încrede de câtă cu părere de rest, vomă opri acesta pentru noi; veți fi goniți dintr’ună domință pe care Pățiu surpată. Vomă introduce pudórea în medicină; prejudiciulu va striga dupe obiceiă, dară vomă are pentru noi femeiele, părinții și bărbații, vomă triumfa; nu ești d’acésta părere? Ce se respunzi unui fanatică, mai cu semn cândă acestă fanatică este uă femeiă, adică uă ființă slabă din natură, și lovită c’uă înderetniciă organică? Rupse discuțiunea, și urmai visita mea. Bólele nu erau grave, și micii bolnavi erau cu atâta tinerețiă și înțelepciune îngrijiți în câtă îmi remânea pucină lucru a ordina. N’avusei se facă de câtă uă singură operațiune și de pucină însemnetate. Deschisei lagătură unui copilă ună abcesă cu ună caracterureă, și reă pusă. Ușurința manei, grația și eleganța legăturei suntu gloria scalei nóstre din Paris; pentru acesta avui ună mare succesă leagă junele mele eleve; bandagiulă mea, cu îndouiturile sale ingeniose, fu îndată desinată, și desenulă pusă ca ună modelă în sala operațiuniloră. In adevere, venindu atâta inteligință, bunăvoință, atențiune, suntu momento în cari așiă fi primită că femeiele suntu bune și pentru altăceva decâtă numai pentru tisană și copii. Tóte acestea nu mergu prea reă, ar fi Zisă Montaigne, darii ceele nu portă pantaloni. Făcui la timpă acesta înțelaptă reflesiune, și o spună, pentru onorea mea, remă8ei credincioșu vechiei religiuni a Facultății. Trăcă noutățile în politică, acolo ele sunt nevinovate, dar, în altă parte, frădscă prejudicială! Dovadă că el este salutariă, este că are pretutindeni majoritatea, și că novatorii suntu loviți cu petre. Găsii minunate pe aceste june eretice, darăpresia era ariciosa, și nu me înduplecai. Dupe ce se sfirși visita, me dusei la consiliul de administrațiune, domna Hope mo insoci, se puse între noi, fără ca nimeni se se mire de presința sa. Intre trustrees sau administratori, găsit figure cunoscute: Rose apoticariulu, bravura colonelă Saint John, plăcutură Humbug, și Noe Brown nesuferitură puritană. Directricea vorbi mai înseiă; ea espuse, cu documente în mână și cu termini forte limpedi, neîndestularea casei și trebuința de a cumpera uă grădină din vecinătate în servițiul convalescințiloră. Dupe ce termină, mne întrebară despre părerea mea. — Aprobă cu desoverșire acesta minunată idola, Zisei, și suntă încredințată că adresândă și recomandândă administrațiunii unu memoriă așa limpede și așa bine făcuții, veți dobândi peste optü scu zece ani acesta îmbunătățire arginte. — De ce administrațiune vorbesc î ? întrebă colonelulă, care prevedea cu dreptul și de vechime. — Vorbescă de administrațiunea generale a spitalelor. — Ge este monstrulă acela ? Zise Humbug n'Zendă. Brown, este órejiunii nume nou ală Leviathanului ? — Incetaza cu glumele, dise lui Humbug, presupună că acestă spitala aternă, ca tóte celelaste, deuă mare administrațiune protectoaiă și centralisatoriă? Este Statulă, este orașială, este oă corporațiune care reguleză, privighiéză și organiseza caritatea? acesta nu face nimică, este evidințe că aternămu totu de una de cineva sau de ceva ? 1 — Bacă, Zise grosolanulă Brown, luă evidință care este contrariula ade verului. Mulțiumită lui Dumnezeul nu aternămu de nimeni. Bacă ne întruniți pentru a ușura miseria, punem împreună buna nóstra voință, simpulă și banii noștri, supunemă Statutele nóstre Statului, care face din noi uă corporațiune; dupe acesta, cine pute ave dreptulă se se amestece în trebile nóstre? Este uă crimă caritatea? Este uă sarcină politică sau municipale? Surită creștină, ajută pe seraci precumă înțelegă, cine daru póte se me supere în cea d’ănteiu din tóte datoriele? Ajungi ore în ceru prin procurațiune? — Me érta, îi dise!; nimeni nu ve împedică de a da banii dumnevóstră; nici că tirania n’a împinsă cruzimea pînă acolo. Dară dreptul de a funda mă spitalu este altăceva; dacă celă d’ânteiă venită este îngăduită a deschide unul din aceste asiluri, la ce desordine n’amă ajunge? Veți ave îndată spitaluri omeopatice, și mai scră eu? — Spitaluri omeopatice? Zise Rose, suntă trei în prașiă, și este a se funda ală patrulea, ce re a face acesta ? — Rose, scumpula mea amică, strigai, dumneza, ună apolicaică ortodoxă, Zici asemene monstruosități ? — Scumpe doctore, respinse Rose, nu scimă, chiară in religiune, ce este uă ortodoxiă oficiale. Lăsămă fiecăruia dreptul de a căuta pe Dumnezeu, dupe consciința sa. De bună credință, nu putemă fi mai aspri pentru sănetatea corpului de câtă pentru aceaa a sufletului. Apoi bunulă meăamică, suntemă augurî amândoui, seim ce trebue se credemă despre medicina oficiale și despre carurile ortodoxe. — Bine! Z*sei, proclamați libertatea șarlatanismului ș’a otrăvirii, nu mai me mită de nimică în acesta republică, care trebuia se pue pe devisa drapelului seă federale de visa monastirii din Theleme: Fă ce vei voi, dară ve voiă vorbi în numele utilității ș’ală bunului simțit. Cu sistema dumnevostru de lăsa se facă, câte spitaluri aveți. — Uă sulă, celă multă, Zise dómna Hope. Acestă cifră ne coprinse de mirare, nu credeamă la atăta fecunditate a carității anarhice, dară nu terminaseră încă cuvintele ce mai aveamă de Zisă. — Uă sută de spitale ! strigai, domnilor», țineți minte acestă cifră îngrozitoriu; dacă face onore creștiniloră din Parisă în Massachussets, spuneți, ca omeni practici, ce póte se producă acestă numeră mare, acestă concurență, îndouite funcțiuni, perderi de bani, aci, prea multe faceri de bine, colo lipsă deplină de ajutor să, risipă și serăciă, închipuiți—vă, din contră, vă administrațiune întinsă întrunindu aceste fire risipite, concentrăndu aceste puteri retăcite, puneți în capulu piramidei ună omă privighiătoru, activă, economă, îndată ordinea domnesce, și cu ordinea tóte binefacerile unității! Erorcită de medici, clinice regulate, învenămentă disciplinată, casă centrale, farmaciă centrale, brutăriă, înăcelăriă, ruferiă, spălătroiă centrale, într’un curent, ună adeverată imperiu, imperiulă carității, cu capulu scă, cu miniștrii și supușii sei. Acesta nu este una visă; acestă ideală este ună adeveră în terele cari suntu in capulu civilisațiunii. Mulțiumită minunatei puteri a centralisării, afirmă că o’ună mică numeră de spitale mari ș’uă organisare puterică, mi-ară fi lesne se ’ndoiescă numerusă paturiloru dumnevóstru de bolnavi, fără se ve cheltuescă ună dolară mai multă. — Suntă încredințată d’acésta, Zise Humburg. Cu talismanul ă scă, doctorele este capabile se prefacă lumea și se gonescă dintr’insa tóte desordinile libertății. Ceră ca, prin același voiă se se încredințeze în manele sale : tesetare, fonderie, ateliere de construcțiuni, fabrice, și tóte celelalte. Cu usine centrale, și cu uă erarhiă de ingineri, nu me îndoescu că va îndoui producțiunea împocinăndă tóte cheltuielile. — Ești nesuferită, îi Ziseime socotesc! óre comunistul Nu sciu eă că în industriă acesta unitate este uă chimieză ? — Și pentru ce? Z*se eternilă batjocoritoriă. Oare în industriă contralisarea n’aduce neapărată economia forțelor, regularitatea producțiunii, erarhia și disciplina muncei ? — Negreșită, respinsei, dară acesta este partea cea mai mică a cestiunii. Acesta uniformitate mecanică desființeză legea morale a producțiunii. Ce însemneză acesta regularitate mincinoisă , dacă ea închide o chiulă maestrului, dacă ea desființeză lucrarea individuale, interesul privată, libera concurență? Uă picătură de apă în Oceană. Ceea ce propună că, din contra ... — Este iu tocmai același lucru, întrerupse Humbugă cu vioiciune. Interesă privată, lucrare individuale, liberă concurență, tóte aceste mobile pe care le aprețuescî arătă de bine, suntă asemenea și mobilele carității, și trebue se maî adaugămă devotamentulă care nu trăesce de cătă prin libertate. Dacă Statulă sau comuna se însărcineza a ajuta pe seraci in loculă meu, dacă acésta mecanică întinsă ma ușureza de cea d’ânteiă dintre virtuți, voiă plăti una mică imposită, și tote s’aă sfîrșitul. Dară lasă în sarcina mea grija despre miseriă, și plăcerile milei, voiă aduce pînă la celă din urmă bană ală meă. Pucină îmi pasă despre celelalte spitaluri ale orașiului, nu le cunoscă; dară acesta este ală meă, acești copii sunt ai mei, ii iubescă ca și cumă Dumnezeu mi-aru fi dată mie însumi. Căndu mi-amă sfîrșită Ziua, căndă suntă tristă și ostenită, ad vă, în mijlocul miciloru mei protegioți uită necazurile mele. Intribă pe acești domni cătă îl costă calitatea de bună voiă. Credă că le ie a Zecea parte din venitulă soră; me prinz& că Statulă nu le pote lua nici a douezecea parte pentru spitalurile oficiale. Fiecare oră striga că este tiraniă. Priimescă că se póte risipi bani și perde órecari forțe, dar trebue se vezi sfirșitulu, și afirmă, cu documente în mănă, că caritatea individuale are de trei și de patru ori feconditatea carității organisate. Sistema dumitale, scumpe doctore, aruncă neî ncetată între voință și faptă uăpedică care înghiadă totă. Nu suntemă paralitici, lasă-ne se sucrumă, vecii ce câștigă ună popotă prin libertate. In puntulă de vedere politică, Statulă are totă interesulă se ne lase ,tr pune în lucrare cea mai plăcută și cea mai sociabile virtute; în putinlă de vedere economică, este uă minunată afacere; elu îmulțesce ajutorele și studiele, servesce de uă da la solința și omenirea. — Domniloră, I*se colonelulă, mi se pare că neamă depărtată multă de Gestiune. Ni se cere douezeci de mii de dolari pentru a mări și îmbunătăți spitalulă nostru; n’avemă de cătă ună lucru de făcută; se sup scriemă și s’adresămă uă scrisoriu de suscripțiune asociaților noștri. Eă, care n’amă copii ș’ară adoptată pe acești mititei, daă exemplulă, ie înscriu pentru uă mii de dolari. Lista trecu din mână în mână, căndă veni la mine, făcui ca Rose, suscripsei pentru cincizeci de dolari. — Permiteți-mi încă uă oservare, Zisei consiliului. Vedi că cumperămă, cu prețiusu de Zece mii de dolari, uă grădină d’ua mică întindere; nu este prea scumpă ? — Este îndouitu de preținiu seă adevărată, respinse domna Hope, dară proprietariulă nu voesce s’o venză cu mai pucină. — Éea ce este ciudată! strigai. Ună proprietariă care pune egoismul ă scă mai presusă de interesulă scraciloră! E! domniloră, trebuo seră espropriați, nu încuragiați cu slăbiciunea dumnevestra uăuriciosă speculațiune. — Doctore Smith, Z,se Brown încruntăndă sprîncenile, acesta este comunisma curată. — Cumă se pate striga o băndă din umeri, are interesulă particulariă nu trebue se se sacrifice naintea interesului generale ? — Negreșită, respinse puritanulu, dară nimicii nu este mai primejdiocu decată masimele banale. TOTU DEUNA CU VORBE MARI SE UCIDE LIBERTATEA ! Proprietatea nu este ună interesă, este una dreptă. Interesul ă generale este uă vorbă elastică și netărîtă, care póte acoperi pretențiunile cele mai nedrepte precum și cele mai legitime, înainte de a vorbi în numele lui, începi de spune ce este. — Legile nóstre hăotărîtă cestiunea. Zise Humbug. Nu suntu pentru noi de câtă patru cause de espropriere: ună drumu , uă stradă, ua cale ferată, ună canalu. Dată, deși suntemă câtă se pate mai multă unu poporă municipale, și orașială este suverană în cea a ce lu privesce, cu tóte aceastea, proprietatea este lucru sântă; mai nainte d’a o atinge cineva, trebue se intervie legislatura Statului; ea aprobă facerea drumului și autorisă espropriarea, c’uă prealabile dulre. Pentru tóte cele-lalte, desfăgă Leată, spitală, casă comuna, biserică, legea face se treca dreptulă particulariă naintea unui interes, care nu este apoi de cătă interesulă unei corporațiuni stă ală unui cu arlieru. Doctore, unde a mă merge cu sistema dumitale? M’ară despuia de moștenirea tatălui meu, ’miaru răpi suvenirile mele, și-ară bate jocă de afecțiunile mele, ară turbura cea mai lăntă dintre proprietăți, și pentru ce? Pentru a zidi mă teatru sau uă cârciumă? Acesta nu se pate. — Ce strigai, într’uă republică, unde poporulă comandă, câtesi a apela aceste bătrene masime feudali! — Domnule, Zise Brown, nu înțelegi delocă libertatea. Cu cătă uă țară este mai democratică, cu atătă este mai de trebuință ca individulă se fie puternică și proprietatea sa sacră. Suntemă ună poporă de suverani; totă ce slâbesce individulă ne duce la demagogiă, adică la desordine și la ruină; totă ce întăresce individulă ne duce la democrație, domnia judecății și a Evangeliei. Că națiune liberă este uă națiune în cari orice cetățănă este domnă asolută ală conștiinței sale, ală personei și ală averii sale; în Z*118 căndă, în locui de a ne vorbi de drepturile nóstre individuali, ni se va vorbi de interesuli generale, sa dusa opera lui Washington, vomă fi uă mulțime ,ți voma ave unu stepănu. — Domniloră, Z*se colonelulă, care se interesa pucină de desbaterile nóstre, nu mai este nimică la ordinea Zilii, ședința este rădicată. Se mp ortați dacă me ducă, adause elă. « Se Z»ce ce suntă sciiițele despre lesbelă, me grăbesc» se aflu adeverulă. Nu eramu deprinsă cu puritanulu și cu aspra sa vorbire, dară, pentru nefericirea mea, îi plăcusemă, sau mai bine îmi închipuescă că formase gloriosulă proiectă de a me face se îmbrăcisezu fanatismul și lorii. 4 — Doctore, îmă dise elu,amă se-ți ceru mă servină. Amă întemeiată în acestu cartieru unu institut de lucrători.1) Va aveuă bibliotecă, mă muscă de modeluri, două sale de desenă, cursuri publice, una cabinetă de citire, într’ună curentă, în fine, totă ce face folositoriu ună clubă de felul acesta. Lucrătorii singuri vor fi îngriji de cheltuelile de întreținere, departe de necugetarea de a ne amesteca suptă nu vmele de binefăcători, și de a tulbura câtuși de pucină fapta libertății. Anii (1). Mechanic’s Institute-