Romanulu, octombrie 1866 (Anul 10)

1866-10-19

750 ---------------------------------------Ve rogă, d-le Redactare, se binevoiți a da publicității aceste rînduri, spre restabilirea adevărului, și primiți asigurarea distinsei stime ce vă portă. Ion Fălcoianu. 17 Oct. 1866. Domnului Redactare alu Românului. Am citită Apelulu facutǎ de Comitatule electorale către alegători, și articlele formulate de disculű ca profesiune de credință, le am studiate cu mare luare aminte și m’am convins că ele cuprindü cea mai adevărată espresiune a trebuințelor, țăreî și întemeierea regimelui constituționale bine înțeleșii. Suntu Intr’adevĕre curiosü se vedă dacă vreuna romănu cu ideie nici înapoiate, nici exagerate va avă ceva de obiectată in contră’l. Salută acelă apelă din tótu inima, și vă declară că nu voiă da votnră meă decâtă aceluia ce va face uă profesiune de credință în sensulă articlelor, indicate într’ensulă, înțelegeți pră bine, die Redactare, că asupra profesiunii de credință, alegătoriul ar face că crime de Iese națiune dacă ar asculta și ar lua dreptă monetă bună, discursurile întinse, vorbele frumóse, promisiunile mari, espansiunile de ună patriotismă înflăcărată, propuneri de măsure protectioniste exagerate și necompatibile cu secință în care trăimă, de vorbe frumóse și promisiuni suntemă sătui. De patriotismă, voiă țrice ca M-me Roland de libertate.1) Patriotismă, ce de trebi nu se facă cu numele tău! Cu măsurele protectioniste exagerate se silescă unii spre a flata ore cari slăbiciuni ale unor clasi de omeni și a-și împrovisa uă popularitate efemeră care se le servăscă de punte spre a ajunge la deputăție. Manoperile acestea dateză, de căndă lumea, și sunt cunoscute de toți. Vai de acela ce se va lăsa se se înșele. Alegătoriulă trebue se asculte profesiunea de credință căndă ea ese din gura saă pena bărbaților, acelora a cărora viața întrăga a fostă năstăruire necurmată și neschimbată pentru Unitatea și înălțarea Statului Romănă, pentru surparea despotismului, și pentru dobîndirea și întemeiarea libertațiloră curată constituționali. Numai trecutulă dă garanție pentru viitoriă. Apoi deși acele ziece article represintă pe largă tóte trebuințele simplite de lumea cugetátorie, dară fiind o camă greă de esecutată tóte de uădată, că mulă m’așiă mulțămiri, dacă împregiurările și mijjlócele nu voră permite a se realisa tóte, m’așiă mulțămi, țică, pînâ una alta cu două. Acestea sunt ă: Instrucțiunea și căile de comunicațiune. Eă consideră că ignoranța este mama tutoră relelră. Numai pe ei se întemeieză despotismulă guverneloră, seăală unor clasi asupra altora; numai ea lasă imoralitatea nepedepsită; numai ea sufere nedreptatea, numai ea face ca Românii se fiu sploatați de străinii din tote națiunile, eră nu numai de evrei. Cu nimică nu va dispare acesta ciumă, a omenirii în genere și a României în parte, de cătă numai cu instrucțiunea și cu căile de comunicațiune. Prin cea d’ănteiă Romănuță va dobîndi cunoșcințe și prin cea de a doua va pute lesne a le utiliza. Numai acestea va face pe Română agricultare bună, apoi industriale și comerciante. Nu se voră mai vede atunci armiele de postulanți, adevărată lepră a societății, și sorgintea tutoră nemulțămiriloră, intrigelor, din cari se nasce apoi nestabilitatea guverneloră, desordinea, și prin urmare imposibilitatea oricăruia progresă, ori căria îmbunătățiri morale și materiale. Eră, d-le Redactore, cu ce nu’aștă mulțămi de nă camă dată, și aceia la care, aștă cere imperiosă de la repre-zintantele națiunii a stărui se se îndeplinescu mai ’nainte de câtă ori și ce altă, pînă căndă și cele alte voră la Mme Holland pe eștafodii a ífisit: „Libertate căte crimi nu se faci în numele teu!“ veni una cate una se completeze organizarea țerei nostre. Pentru aceste două cestiuni vdămice și că ca englesulă. Suprime tóte cele-lalte libertăți, lasă numai pe a presei; ea va face pe tate se revină. Lumineză pe Română, forte inteliginte din natura lui, dă-i mie lace răpeai și Iesniciese de comunicațiune în țară și afară, și apoi va merge el însuși înainte. Și numai atunci va merge bine și sicură căndă va merge singură și gradată. Salturile mari nu sunt posibili națiunilor, ca și indiviziloră. Civilisațiunea nu se impune, se dobîndesce, și cu mari osteneli. Pe lingă acestea voi mai căuta ca deputatură propusă se mai însușescă și cele trei calități cerute cu mare și dreptă cuvîntă de ordinea. Onestitatea, inteligința și energia. Una din ele de va lipsi, face pe celelalte nefolositorie, dacă nu și chiară vetematorie. Fără onestitate, inteligința și energia ar fi armele cele mai perniciose date în măna unui particulară chiară, cu călă mai vîrtosu în a unui omă politică. La ce ar servi onestitatea și energia, dacă ar lipsi inteligința, mucl’loculă de a face ună bună ușă de celelalte dove. țicu, ca și Ordinea, numai inteligința, nu desprețuindă solința, tesaurulă celă mai neprețuită ale omului, ci dăndu-i preferința; căci s’a vedută mulți învețațî cu diplome mari, și căndă aă venită la lucru să remasă multă mai înapoi decătă bărbatulă cu mai puțină învățătură clară cu mai multă bună simplă. Negreșită că va fi arătă mai bine dacă pe lingă celelalte trei calități va fi și învețatu. Și apoi ce folosă ar aduce onestitatea și inteligința dacă n’ar ave și energia ea se potă pune în lucrare pe celelalte două. Acestea suntă, d-le Redactore, profesiunea de credință și calitățile ce credă că alegetorii urmeză s pretinde de la candidată. Nu credeți, d-le Redactore, că scrisei aceste rânduri pentru ca se facă indirectă uă profesiune de credință, și apoi se me propusă și că de candidată. Recunoscu capacitatea, meritul, talentele, cunostințele, devotamentul și sacrificiele mai multoră bărbați cărora le voiă da votură mea cu tota inima, și nu-i voi mai încurca și cu candidatura mea, precumă din nenorocire vedă că alergă pe capete de facă mulți alții ce nu posedă decătă forte puține din acele calități dacă nu și chiară nici una. Scrisei aceste rânduri suptă puntulă de vedere ală unui alegetoriu și nici de sumă ală unui candidată de care, mulțămită setii de a ajunge la putere sau a-și face trebile, avemă destui, multă mai mulți de cătă se cere spre complectarea numerului deputațiloră. D’uădată cu acesta priimiți, d~se Redactare, și salutările mele cele mai sincere. N. Manolescu. E că scrisórea onor. d. Gr. Ștefănescu ce anunțarăm« era. Comitatulu electorale în apelulă seu atinsese numai cestiunile dintr’unii punții de vedere generale, modulă însă cu care a formulată propunerile sele în rezumatulu cea adresată alegătorilor« și pe care l’amă publicată erî, credemă că a dată deplină satisfacere nedumiririi d-lui Ștefănescu. Publicămă totuși scrisori a d-sele. Domnule Redactare. Am citită cu mare plăcere și luare aminte apelută făcută da Comitatulu electorale ce s’a alesă de către alegătorii Capitalii, in ședința publică de la 28 ale lui Septembre. Me unescă cu dînsulă căndădice că se ne ferimă de acel oment cari am promisă tóte bunurile lumii și după ce au ajunsă la putere, nu numai că n’am împlinită nici una din acele promisiuni, dară ancă am căutată tóte mijlocele spre a le combate, ca cumă acele promisiuni erau făcute, nu din convincțiune, ci numai ca mă nicilocu d’a ajunge la putere său de a fi numiți represintanțî ai țerii. Am fostă însă mîhnită din suflet«, căndă amu vedută că Comitatulu electorale ală Capitalii, unul din centrurile cele mari ale inteligenții nu a disă nimică despre una din cestiunile cele mai importante, despre instrucțiunea publică. Acesta scăpare din vedere, pentru mine, este neînțelesa, să nu o potă înțelege de cătă în doue cazuri, sdă că onor. Comitată a considerată instrucțiunea publică ca ună ce forte secundară, despre care alegătorii nu au trebuință se câră de la aleșii lor, garanții că o voră susține cu tăria, ceea ce nu potă admite pentru verîre Romană cu cătă de puține cunoscințe, și arătă mai multă pentru Comitatul electorale care conține în sînulă seă atâtea persone luminate, trei profesori actuali și dupî foști profesori. Sea că onor. Comitatu a credulă că instrucțiunea merge forte bine, că sculele sunt înzestrate cu tote cele de nesperată trebuință, pentru ca profesorii se-și pot îndeplini misiunea în consciință; că dreptatea și legea singure precedă în tote actele autorității care dirige sorta instrucțiunii publice, lucruri fără de cari ea nu pote merge cu pași și cum spre sublima sea misiune de a lumina generațiunile presinte și viitóre, tocmai spre a face pre oricine se potă fi în stare se judece mai matură se-și înțelegă mai bine drepturile și datoriile și să nu se mai lase înșela de oricine ca pînă acumă; dera nici acesta stare ínfloritóre a instrucțiunii nu-mi vine a crede ca a fostă în spirituluonor. Comitatu. Care a fostă dâră, motivul pentru care elă a făcută acésta înlăturare, că uulă nu mi’să potă explica. Ce? are aleșii noștri se fie îndatorați se susție organisarea finanțeloră, stîrpirea abuzurilor, stăvilirea invasiunii vagabondilor, spre a protege comercială și industria română, înființarea șoseteioră și drumurilor de seră, descentralisarea administrativă, organisarea judecătorescă, spre a se asigura indipendența judecătorilor, și a se înlesni celor avuți ca și celoră neavuți dreptatea fără mari cheltueli; organisarea armatei spre a fi mai putinte și mai puțini costatare; garantarea drepturilor și libertăților individuale; susținerea drepturilori nostre antice, și a altora multe cestiuni ? și numai instrucțiunea publică se nu î îndatorămă ae o susțiă ? Ore nu s dă onor. Comitată că instrucțiunea comunală este de creații, cumă s’adisă de atâtea ori oficiale , că scalele primare suntă de reorganisată , că cele secundare trebuiescă înzestrate cu programe arangiate într’ună modă raționale și conforma cu tendințele soclului, că atătă lară câtă și celoră superiore trebue se li se dea materialurile necesare, fără de cari, fiă profesorii cei mai capabili și cei mai consciințioși, nu potu face totă ce aru dori și ară trebui se facă; că inspecțiunile și privigherile trebuie se se facă mai dese și mai seriose; că legea actuală a instrucțiunii publice are trebuință se fie modificată în unele puncturi cari sunt impractice și chiară absurde; că ea trebuie se se aplice cu sinceritate, era nu după plăcu și voință ? Tóte acestea nu se scie on comitată ? Cumă dóra, nu a spusă alegătorilorü se cera de la aleșii soră, se ia în mani vigurese cestiunea instrucțiunii; se cară tóte îmbunătățirile de cari ea are trebuință; se staruiasca și se facă pe guvern, se înțelegă că nici er! economia, astăfelă cumă se înțelege de la ună timpă Incea, nu-și are mălioca mai nepotrivită de cată alături cu instrucțiunea. Ba încă, suntă de părere că alegătorii se îndatoreze pre aleșii lor și se cera de la guvernă separațiunea bugetară a instrucțiunii publice și administrarea ei separată de către una comitată alesă de întregulă clrpă profesorale. Acesta separațiune s’a făcută pentru Eforia Spitaleloră civile, de ce nu s’ară putea face și pentru instrucțiunea publică ? Acesta este, d-le Redactare, mica nedomirire și mîhnire ce am încercată la citirea importantului apelă alăon. comitată electorale din capitală, publicată în Romănață de la 13 Octobre. Gregoriu Ștefănescu. Domnule Redactare. Am văzută prin Iliarie și am aujită vorbindu-se de adunări electorale convocate de Corpuri profesorale. Fără a examina dacă impresiunea ce am produsă acele adunări am fostă bună soa rea, îmi place a crede, și ca profesore suntă datoră a constata, că numai din erare ele s’aă putută atribui corpului profesorale. Corpuli profesorale n’a putută ave și n’a avută nici uă prealabile înțelegere în acestă privință, pactă afirma acesta ca unulă ce am onore a face parte din corpulă profesorale, și prin urmare programele, discursurile și efectul acestoră adunări, suntă meritulă, credințele și traducerea ideieloră altora, cari potă fi și profesori, ero nu ale corpului profesorale. ROMANULU 1» OCTOARE. noi înșine da străbaterea unei ideie ca cea discutată aci, ale cărei urmări funeste era pe aci sele simplă și Transilvania în dieta de la 1863. Cu acelă dreptă, cu care se pretindeam respin jetatea ministerială, suntemă datori a pretinde respundetatea și de la deputați. Pe miniștrii îi trimite monarhul, după ce ascultă vocea țerei; deputații trebue se și de demisiunea, căndă vedă și cunoscă, că au venită în coflictă cu voinlă alegetorilor și cu voința țerei. • G. Barițiu. 21 Oct. n. (Gazetta Transilvaniei.) PROFESIUNE DE CREDINȚIA sea INSTETICATWE, Duminică séra în 7 Octobre n. s’a ținută la Bucuresci în sala numită a lui Slatinianu una din acelea adunări numerase electorale, de care se facă în România, de căndă prin noua Constituțiune este garantată dreptul de întrunire. In acea adunare se audi propagăndu-se că doctrină politică, carea trebue se interesese și totărădată se pună la mirare pe toți amicii și nefacturații operatori ai libertățiloru constituționale; se mai audi încă și altă disputa asupra Romănilor, transilvani și bănățienî, de care însă erea cu totală de prisasă a vorbi acolo unde s’a vorbită. Ci se ne re’ntorcemc la ea o sulă celă mai importantă. (Urmeza acidarea de semn a întrunirii de la 7 Octobre.) D. Botărescu ar trebui se soră, că profesiunea de credință politică numai acolo nu foloseșce, unde alegetorii nu pot rechima pe deputați, unde voturile în camera legislativă se dau prin bilete închise, nu numai căndă se facă un selă ce alegeri de secretari, costuri, etc., ci și la tóte proiectele de lege, în cătă publiculu se nu potă afla nici uădată, care în ce parte va fi votată,— unde ședințele corpului legislativă sunt închise, precumă era subă domnia lui Rückmann, Tiloff, Daschkoff, Duhamel etc., pe căndă mă Dim. Ioanid, ca directori și ca ministru, făcea mai anteiu raportă la consulii rusesci, apoi la Vodă, și pe căndă nu pute fi vorba de nici oă libertate a tipariului, în cară de voia de nevoia publicitatea ve liculta numai camă de la Brașiovă. Tóte acestea rele mari sunt delăturate din viața publică și parlamentară romănescă, prin urmare profesiunea de credință nu e paralizată prin nimică; neviolabilitatea personei deputaților încă este deplină garantată, îr cătă nu mai are a se teme nimică de brutalitățile cutărui prefect« de poliția. Intre asemenea împregiurări cu totulă favoratóre vieții publice este în adeveră nă mirare, dacă se mai află omeni carii se opună profesiunilort de credință politică. Noi nu ne-am fi ocupată cu acesta cestiune asta pe largă, dacă nu ne-amă fi simplită îndatorați a ne apăra și?0 Blașiă 10 Octobre 1866. PROBE DESPRE SMIPTIULU FRAȚILORU RIAGIARI FAQlĂ CU PRINCIPIULU NAȚIONALITĂȚII. II. Pre cumă amu promisă în articlulu trecută vomă da astăzi semn de modulă cumă diamele ungare liberali din Transilvania înțelegu ideiele de libertate și naționalitate ! In No. 93 a. c. fóia Kolozsvári Közlöny se esprimă asta: „Seelulu ală XIX cu tóte că ne fălimă cu cultura lui cea mare, totuși istoria căndăvală va înșira între epocele cele mai barbare. De la 1848 pănă la 1866 atâta sănge s’a versată în tóta Europa, aă decursă atătea revoluțiunî poporali barbare și atătea bătălie nedrepte intre puteri mari, și diplomației europene într’atăta i-a lipsită puterea morale de a se opune vandalismului ignobile și ambițiunii versatorie de sănge, în cătă jumătatea acesta de secru în realitate se póte dice, nici de aură, nici de arame și nici de seră, ci sedulă sângelui. „Bellona dîna săngerării s’a tîrîtă pe dinaintea ochiloră noștri în aceste scurte done do ®*11» Și în med’loculă arătoră prăpădiri nu putemă se dămă preste caracteristica mai cavalerescă și mai bărbătescă a lupteloră vechie, căci se aliază regime și oști regulate cu revoluțiunî poporale, și dinastia cu revoluțiuni, întrebuințăndu ca instrumente, masele și, în loc de mulțămită, aruncăndă în servitute mai afundă poporele decimate. Istoria jumătății acestei din urmă a soclului acestuia ce se numesce civilisatu, nu póte areta de cătă ocupări fără temeiă, călcarea pacteloii dintre popóre și puteri, ațîțarea unui popor, în contra celui 1altu economia rusesca, bătaia de dru<jî, maroniți și altele.“ Pîn’aci, cumă vedeam, numitulu jurnală se plănge pe dreptă în contra atătora versări de sănge ce le vedemu scurgêndu-se pe dinaintea nóstru, însă precumă póte vede ori și cine; mișcările de libertate ale popórelor le condamnă și condamnă pre guvernele cari aă dată sprijină acestoră mișcări, ceea ce nu știă cum se póte combina cu liberalismulu ce lu buciumă ungurii înnaintea lumii!? și mișcările naționali ale Romănilor și celora-lalte popore nici acumă nu voiesce se le recunosc a ca uă influința naturală a simpllului nostru vitale, ci se atribue sumulăturilor din afară, negăndu-ne și acumă dupe atătea speraințe viéții naționale! — Partita lui Deák nu va se sclă nici acumă de dreptură naționale ală altor popore căci era cumă continuă numitură jurnală totă în același numeră: „Tóte acestea mergă asta ca și cum omenimea s’ar fi apucată anume a stinge pe omă din lume cu cele mai iscusite arme uci^ătorie, întocmai precumă a stîrpită lumea vechia pre boul și pre urși. In vre doue deci de ani s’au ucisă cu sute de mii și cu milióne, fără a se fi limpeditu pridontele politică, și viitoriulă ne amenință încă cu mai mari versări de sănge, nici uă ideiă, nu e pusă în ordine pe pămîntă nici uă împregiurare nu e consolidată; singura Americă s’a luptată și a învinsă pentru uă ideiă mare, și numai acolo are viitoriă pacea și progresulă civile. Și ancă dóra și acesta republică numai pînă atunci va fi fericită, pînă ce aceleși ideie nu i se va opune