Romanulu, iulie 1868 (Anul 12)
1868-07-10
AMIU ALU DOUE-SPRE-DECILE VOIESCE ȘI VEI PUTE ------Ix-----LEIN LEN: PE iND --- CAPITALE 48 DISTRICTE 58 PE SÉSK LUNÍ „ 24 „ 29 PE TREI LUNI „ 12 „ 15 PE I7A LUNA ,, 5 ,, 6 UNC ESEMPLARU 24 BANI PENTRU PARIS PE TRIMESTRU PR. 20. PENTRU AUSTRIA....................FIOR. 10 VRE. AUST. Artilele trimise și nepublicate se vor arde. —Redactorii respundetorii Ingeniu Carada. ADMINISATATIUNEA PASAGIULU ROMANO No. 1. - REDACTIUNEA STRADA COLȚIA NO. 42. MERGURI 10 IULIU 1868. LUMINÉZATE ȘI VEI FI ------JOS-----PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚURI ȘI RECLAMA ARE ADRESA ÎN BUCURESCT, LA ADMINISTRATIUNEA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚII DIARIULUI ȘI PRIN POSTA, - LA PARIS LA D. DARR AL-HALF. GRAIN RUE DE L’ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUNȚURILE LINIA DE 30 LITERE..........................40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOU DE PEȘIE TELEGRAFICE (Servițiulu privații alu MONITORULUI). CARLSRUHE, 18 iulie.— Gaseta oficiale confirmă nuvela invitațiunea bavareză pentru întrunirea comisiunei militare la Munich, și adaugă că guvernulu ducatului de Bade nu este în stare de a accepta acesta invitațiune. BRUXELLES, 18 Iuliu. — Principele și principesa Humbert voru sosi astădî. Marți, voru sta aci vă di ș’apoî voru pleca lallaya. ROMA, 18 Iuliu.— Diaruli oficiale a publicatu tractaturu comercialui navigațiunea, semnatü la 8 Maiți cu conferațiunea Germană de Nord și Zoliverein. București Cuptoru. Alegătorii colegiului al 2-le pentru Senată au vorbită, aă pronunciată senzinția loră și aă pronunciatu-o în modulă celă mai clară, astăfelă încătă nu mai remăne îndouială. Din 33 de districte 29 au condamnatu calea urmată de foștii Senatori; din 33, 29 au dechlarată că nu este divisiune în principiu între colegiile senatoriale și acele pentru deputați, că națiunea este una în principiile iei, în tote colegiile, în tote stările societății. Organele fostului Senată au publicată o listă de candidații recomandați de densele alegătorilor, și din cei recomandați de densele două numai aă putută triumfa, și încă șaceia cu 2, 3 voturi numai. La colegiul din Iași d. Nicolae Ionescu n’a reușită decâtă la a doua votare. La cea denteie urna a dată 35 de bilete pentru domnialui, 34 pentru Arh. Scriban și ună biletă albă; și dacă a reeșită la a doua votare, causa este c’alegătorii, necugetăndă că póte fi ș’a doua votare s’aă dusă în mare parte. Și din contra candidații recomandați de Romanulu, din 33 de districte au fost adoptați de 28. In totalii acumă, din 32 de Senatori aleși — căci uă alegere este nulă fiindă îndouită — 29 suntă pentru politica națiunii ș’a Camerei și ’n contra politicei urmată de fostua majoritate a fostului Senată. Astăfelă dată, acumă majoritatea acestei politice este asigurată și și Senată, căci oricare ar fi resultatulă alegeriloru colegiului liu totuși nu este cea mai mică îndouială că cincî-spre-dece din aceste colegie vor să ii pentru politica națiunii, pentru calea pe care merge Camera și guvernul o. Ș’acumu, mai dice-voru ore organele întrunite ale fostului Senatu, ș’ale Fracțiunii, organele d-lui Ion Manu și Nicolae Ionescu că națiunea este cu denșiî, sau cela mai putinii că cu denșiî este proprietatea cea mare? La 2 Iuliu Terra elicea: „După informațiunile ce avemű din cele mai multe judecie, lista candidaților 11 guvernului pentru viitorele alegeri de Senatori, publicată în Romanulu se veie respinsă de mai tote colegiile electorale.“ Ce va dice daru, organulu fostilor și Senatori adîcăndă va vede că lista candidațiloru susținuți de Romanulu, a fostă primită „de mai tote colegiile?“ Toții la 2 Iuliu, celălaltă organü alu foștilor Senatori. Dreptatea dicea „c’asupra alegătorilor u Senatoriali guvernulu nu va avea înfluință morală.“ Ce va dice astă-dî căndu va fî silită se recunoscă că binele și moralitatea au totu de una și pretutindine legitima loră influință? Cuteza-voră are ș’acumă a dice că proprietarii cei mari au votată de frica Prefecților ș’asuptă Prefecților? Și de ce nu? Ce pesă acestoră organe d’a insulta pe proprietarii cei mari în colegiile Senatoriale, căndă înă insultată în colegiile pentru Cameră și cu denșiî împreună pe comercianți și națiunea întrega? Ce le pesă căndă de chiară necontenită că nu suntă în stare a ’nțelege influința morale? Și ’11 adevără, climă se ’nțelegă asemene înrîurire organulă d-lui I. Manu, Aga de la 10 Iunie 1848, și Caimacamulă de la 1859, care n’a înțeles decătă influința materiale, biciulă și esiliulă! Climă se ’nțelegă înrrurirea morale, organulă d-loră Nicolae Cretzulescu, Costa-Foru și Brăiloiu, carii n’au înțelesă de cătă sugrumarea întrunirilor, sugrumarea Presei, lovirile cu baioneta și cu biciulă din sala Bessel și lovirea de Statu, carii aducă mai anteiă degradarea și sărăcia în Stată ș’apoi revoluția nea ? Și ai adeveră că nu ’nțelegă, căci adî, vedendu-se din mooă respinși de națiune, organulă foștilor Senatori dice că „guvernulu francese a promisă că va lăsa sistema candidaturilor oficiale și guvernulu română le-a adoptată, guvernul francese înțelege că trebue se se lase alegătoriloră libertatea votului loră; guvernulă romănă crede că este mai înțelepții d’a dicta ele însușî voturile și d’a pune însușî buletinele în minele alegătorilor u. “ Aceste cuvinte nu suntă vreuă insultă adeverului, că insultă proprietariloră celoră mari? și celă care insultă astă-felă totală nu se insultă ore pe elă însușî? Dară chiară d’ar fi adeverată că guvernulă apriase a pusă, ca guvernă, candidații sei, se póte de asemena acesta cu candidaturele oficiale ce guvernulu francese zice că nu le va mai pune? Nu seă are cei de la Terra căci Francia nu se voteză în colegie osebite prin interese, ci întrună singură colegiă? Ș’astă felă fiindă, nu se scie că voturile mulțime, ale satianiloră înnecă pe deplină tate cele-l-alte voturi? Nu * se scie că pîn’ aci întrunirile publice electorale fiind oprite, candidatură oposițiunii era silită se umble din sală în sală spre a-șî pune candidatura și astă felă , nu putea comunica cu alegătorii de cătă printre cari afișie și broșiure censurate? Și nu se scie că numai din acestă punte de privire a fostă combătute candidaturele oficiale? Gumă dată pote fi asemănare între aceste candidature oficiale și acele ce ar propune mă guvernă întrună Stată unde ar fi libertatea asolută a Presei ș’a întrunirilor, ș’acesta mai cu semn căndă în acelă Stată colegiele ară fi pe interese astăfelă încătă nu mulțimea satianiloră, nu ună singură interesă se potă înneca pe celelalte? Și celă pucină pustia la noi guvernul ă candidaturi oficiale? Dară, dică cei de la Terra, „ce suntă candidații propuși în Romanulu.“ Cei de la Terra suiă forte bine că Romanulu este organulă unora principie, unora ideie, unei politice, ș’alăturoră acelora câți aă aceste ideie, aceste principie, aceste credințe politice. Sdă forte bine că Romanulu de la 1857 și pîn’admiă a propusă, mai în tóte alegerile, candidații partitei alu căreaa este organulă și scă c’acesta se face în tote țerele cele libere. Sdă ancă că d’astă dată Romanulu n’a recomandată candidații sei de câtă după ce organele politicei foștilora Senatori aă publicată și recomandată pe candidații soră..Unde dară ar fi dreptatea și libertatea dacă numai organele unei partite ar recomanda candidații ce ’mpărtășiescă opiniiunile lor politice și organele credințelor opuse ară fi silite se tacă ? Cu acestă modă nu numai dreptatea și libertatea ar fi jicnite, dară înseși interesele generali ară suferi, când unele numai ari vorbi ș’ară lucra și cele-l-alte ar sta mute și ’11 nemișcare. Organilă foștilorü Senatori care susține adtî acestă sistemă, cumă face ore de nu vede că luptă altă formă voiesce a repune în aplicare sistema d-loră Manu, Costa-Foru, Brăiloiu Cretzulescu, ca numai că singură partită se vorbescă și se lucreze ș’acea partită se fiă numai adunanelor ă ? Deprinderea în cele vechi este atătă de mare, încătă nu vedă că ei înșiî se demască pe totă dina și ’n tóte pensiunile. Totă acea deprindere a făcuții pe cei de la Terra ca în revista loră de adî se ne dea dreptu modelă următoarele cuvinte ale ministrului din întru ală imperiului, Francesc, d. Pinard: „D’acumă nainte nu mai suntă de cătă doue clase de candidați; acei carii apară dinastia ,și Constituțiunea ș’acei cari le atacă.“ E că, ne dice organulă foștilorü Senatori, eca mă ministru, eea cuvinte bune, principie măntuitore.— Și orbia face pe protivnici se uite că lăud’ăudă acele cuvinte, acele ideie laudă cuvintele și principiele ministerialul aptualeacă în adeveră ce dicea ministrulă din întru ală României Prefecțiloră, în circularea sea de la Noembre 1867: „ Guvernul actuale crede că nisce adevărate Camere naționali nu trebue se fia arena acelora ce n’aă altă țintă de cătă satisfacerea unora ambițiuni personali, 11 noră interese individuali. Elu nare candidați , elă doresce triumfală tutoră aceloră, ori de ce partită ar fi, fostu în trecutu, carii voră a veni în Adunărî spre a vindeca ranele sfâșierii ori trecute etc.“ Cumă dară Terra laudă adî aceleașî principie, aceleași ideie și chiară cuvinte, căndă vină de la d. Pinard, și uită că le a criticată torte la Noembre trecută, fiindă că venină de la d. Brătianu! Și cumă nu vedeamcă că d. Brătianu a fostă mai deslușită ș’a mersă și mai departe pe calea cea mare, și ai adevără liberale și naționale. Dacă însă cei de la Terra nu vedă și nu ’nțelegă, națiunea a vedută, a ’nțelesă, și sperămă că sentinția iei de la 7 Iulie, fiindă forte lămurită, decisivă și identică cu acea a cea dată națiunea în alegerile Camerei, precumă a adusă unitatea în ambele Camere, o va aduce și ’n tote animele cele în adeveră române. Acestă apelă la înfrățire pe terâmură naționale nu l’amă tăcută totu-de una. Acum, că națiunea a respunsă la apnrulă nostru, întindemă din nucă și din inimă mâna tutoră amicilor, libertății și naționalității și-o rugămă, îi conjurămă se între cu toți în hora naționale. Calea că avemu a face este încă mare și arătă de mare și frumosă încătă este locă, și locă îndestulă de gloriosă pentru toți ómenii onești și capabili. La lucru dară, frați Romăni, la lucru căci ceaa ce mai avemă încă de făcută este, mai repetită, d’ajunsă spre a satisface ambițiunile cele mai mari. Sfîrșită pentru adî, recomandândă cititoriloră noștrii articlul ă de mai la FOSTIA ROMANULUI XON BE CHIZOL. PARTEA A DOUA. VIII. Tulburata de acesta situațiune ciudată, îmi simteama mila combătută prin necrezutele întrebări ce-mi adresa acesta fată. De câteva zile, nu mai sceama ce se credu de acesta caractere așa de straniu și complicată, și me intrebama daca n’avemü dinainte-mi una din acele pasiuni sălbatice despre flăcările cărora visasem o câte-uă dată. Nișce cugetări nebune îmi veneau în capă și me tîrau, me amețină. Chiară și acelă amestecă de groză și de nesiklă cutezătore secita în simțurile mele ună fuță de deliră... Ea era singură, la mine, noptea. . . Ară fi fostă metresa cea mai de dorită, și me gândeamă fără voie-mî că n’așă fi avută de câtă se voescă. . . Nu s dă întradeveră ce s’ar fi putută întâmpla, daca femeia vătafului n’ar fi venită se întrerupă acesta posițiune falsă. La vederea sa, Viergia se scula printru o mișcare răpede. In câteva cuvinte povestiu dacă Giraud că, maltratată de tatălăieî, Viergia alergase la mine în nenorocirea sa. Se făcuse multă zgomotă în partea locului de aventura de la Duransa. Nimeni nu se miră că dlamă ceva ajutare acestei sermane feta după ce o scăpaseră. Putea semăna lucru forțe naturale ca se caute protecțiune la mine. D-na Giraud nu făcu nici uă represiune, ghicindă negreșită adeverulă acestei nenorociri. Ea né încredință că domnișora Bertaut, sora preotului, îi era prea bună amică și o putea descepla la ora aceia, mai alesă căndă era vorba de uă faptă bună. Iuse câteva cuvinte de mângăiare bietei fote, și-î promise că va fi bine primită. Viergia era gata. Cu trăsăturile schimbate, ea părea a nu se supune decătă unui restă de voință machinală. Fără a zice ună cuvîntă, ea’șî înodă c’să mână tremurândă basmaua la gâră, aruncă asupră-mînă ultimă privire, in care crezură a cilită descuragiare seibalică; apoi, mergendă spre ușă unde o ascepta deja d-na Giraud, ea-mî făcu una gestă de adio și eși. Ordonasemă lui Toby se le însociasă la sală. Vedându-le disparându la cotulă aleii simțiă uă bătaie de inimă. — Neghiobule! strigată cu turbare. Nu voi putea nici uă dată spune zgomotură gândurilor mele din acea sera. Cătamă a reduce acesta aventură la proporțiunele unei intrigi vulgare, în care așă fi remasă mai la urmă liberă d’a urma fanteziei mele; îmi băteamă ,jocă de scrupulele și de neclăririle mele. Ar fi zisă cine-va că vreuă voce tainică mĕ atrăgea. Simțeamă în giuru mî abisală, și incercamă unu felă de amnețo1ă, ca cum acestă instinctă misteriosă care ne vestesce d’uă primejdie nevezută m’ar fi înșciițată că sosisemă la ora solemnă în care trebuia se se decidă despre viéța mea. . . Tóte acestea aproposite de Viorgia, erau uă nebunie! Mĕ pusemu îndată pe rîsă gândindu-me la mândra apărare ce făcuseră virtută mele. Nu -mî venea se mĕ maî privescă în oglindă. — Ce’mî pasă îmi Lisciu , decisă a urma capriciului meu, voiă avea uă frumosă metresă! . . . A doua zi, dupăuă nopțe de insomnie petrecută in a combina celă mai plăcută desnodămentă acestei aventure, abia me sculasemă cândă Giraud, vătafulă meă, venise-mă spue că una |erană de la Severol venise în sală și mersese îndată la sora preotului. El o anunțase că Mariasa, forte greu bolnavă, îșî cerea fata. Se înțelegea forte lesne, venéndu pe Manilas așa de bine informată despre locuința Viergiei, că stătuse de pândă noptea ca se ftă sigură dacă ea române la castelă; el o venuse negreșită cșindă, și o urmărise. Sciamă deja de la mediculă trimisă de mine se caute pe Maria sa că boia iea era gravă; scirea putea dară se fiă adeverată. . . Cu tóte acestea vă durere să nelinișcesc cuprinse.— Viergia venuta pe acelă omă care a venită s’o ia? întrebară pe Giraud. — Nu, nu da lăsată se intre, dară o ascepta și amă festă rugată so-ți daă de scire, ca se scie de trebue se- spue bietei fele noua nenorocire ce o ascepta. Póte c’o fi chiară uă cursă a lu Manilas. Cu tóte acestea Viergia nu se putea sechestra cândă mâină-sea era aprope de morte. Sora preotului se oferia a o însoci la Severol; rugaiu pe Giraud d’a merge cu déasa. Sciamă că e ună omă care póte ținea în respectă pe Manilas, dac’ar încerca vină violintă, și să însărcinaiu sa spue acelui mișelă că, daca sora s’ar opune se lase pe Viergia a se intorce la adăpostură ce-i era asigurată, nnevoiă duce îndată la procurarele imperială ca să o pună suplă paza lui. Oricâtă de arbitrariă fu acesta amenințare, după întâmplarea din noptea trecută, nu me îndouiamă că nu-șî va avea efectul asupra unui aseminea omă. Pe lângă acestea me gândeamă că nu va perde din vedere interesulă ce avea deanie menagia, crania dlară sigură că nu va cuteza a’mî călca ordinile. Nu trecuse doue ore cândă vezuiă pe Giraud că se întorce; elă îmi anunță că Mariasa era întradeveră în pericolu. Manilas aretase uă mare recunoștință pentru bunătățile mele, și era gata, declara elă, a mi se supune în tote. Asigurată de acésta supunere, și confirmată în cugetarea că voiă fi stăpână să facă ce voiu după placu mî, 0tărilă se asceptă evenimintele. Era cu nenutință în acestă momentă de a despărți pe Viergia de muma mea; va fi timpă d’a lua mesure și mai tânlru. Nu mă mai temeamă dară, olărisemă, ca se mĕ potă feri de orice sgomotă, d’a o aduce mai ântéiu la căpitanul Payrac, cândă va părăsi satul, și d’acolo se ducă în Italia suptă orană protestă ore care. Vă dată olărită, mne dedeiă cu totulă viselorii mele, fără înpiedicare, fără a schimba nimică, și fórte fericită de a simți în fine născându-se în mine uă turburare necunoscută care semăna cu amorulu. Nu e netodă ore acela care voesce a ’șî supune pasiunele rațiune! și la jugulă falseloră convențiuni omenescî? Și ce me stăpănoamă are d'a deveni amantulu Viorgieî, rosislamă acestui farmecă care ar fi făcută din mine sclavulă ieî, daca așă fi întîlnit-o în lumea in care trăiescu . Prin nu soiă care mândrie stupidă, luptasemă ca cumă ea ar fi fostă nedemnă de mine! . . . Sfișiată de nerăbdare, așteptamă era d’a o revedea, dar îmi era cu neputință de a nu respecta durerea sca și trista datorie ce-șî îndeplinea lângă muină-sea. Cu tote acestea cramă datoră uă visită a preotului și surorei sale spre a le mulțămi de protecțiunea ce, după cererea mea, o acordasera fetei Matiasei. Nu le putea să plăti ospitalitatea ce-o daseră. Două zile după aceia, luaiu vremece ludovici pe cari voia să se î daă preotului pentru săracii sei, și plecaiu la sată pe timpulă cândă sciamă că intâlnescă pe Viergia înainte de plecare ei la Severol. O găstă tristă și mâhnită. Ar fi zisă cineva că, doborită de întristare, se lăsase în voia lovirilor sortei. Cu tóte acestea dărindu-me tresări fără voie î și es