Romanulu, august 1873 (Anul 17)

1873-08-05

688 Diab­ulă le Soir din Paris publică noutățile unitatare. Se scie că, de la demisiunea d-lui Olozaga, guvernului spaniole este re­presintată în Paris d’unit diplomată cu totulă incoloră. D. Salmeron­a vo­ită se puie capătă acestei situațiuni și se fiă represintată d’ună omă poli­tică. Prin urmare a făcută propuneri cabinetului francesc, care ar­ fi și con­simțită se primesc­ pe noul­ minis­tru spaniole cu titlulă absolută ofi­cioșii. Diplomatură desemnată de guver­­nul­ din Madrid pentru acestfi poștă este d. Alcarruza, nnit barbata tânără, educată in Anglia, membru în car­­te și du la 1868, inteliginte, d’uă mare probitate politică, forte instruită, u­­nulți dintre cei m­ai bogați proprietari din Spania și făcândui parte din par­tita republicană, și la Viena, fiind ft c’a intrat și în con­­venințele principilorü casei burbone a’și da visite și a se reconcilia. Aci ensé este erórea monarh­iștilor­. Fran­cia nu este acolo, unde sunt­ dorin­țele și speranțele serii. Francia apar­ține el însăși, era nu principilor­ casei regale. Se viséza póte, la Frauds­­dorf și la Versailles, la restabilirea regalității. Francia ensé nu se gan­­desce la acesta câtuși de puțină. Adevĕrul­ este că Francia, atâta tim­pa monarohica, nu mai este astăzi când si cine­va aici voi sa observe cu seriosi­­tate. Nu trebuie sc se considere Fran­cia în acea porțiune restrînsă, ce se numesce clase dirigetore, ci trebuie se se iea în totale, în universalitatea sea, in universalitatea cetățenilor zi­sei. Națiunea francese este uă de­mocrația care luptă de 80 ani pentru a instala guvernului democrației, a­­dică Republica. Francia nu voiesee regalitatea. Déca vorü se i-o dea cu forța, nu vorü reeși nici vă­dată. Déca vom­ recurge la viclenia, vom­ reeși și mai puținii, fiindfi­ că cuvintele popo­­rare domină totulft aci, viclenia ca și forța, și adevărata înțelepciune am­ consiste mai bine în a lua cursuri cu­vin­tel­ui, de­cât si a lupta în con­tra lui. La vederea tuturora acestora pă­suri și intrige, ale monarchiștilor ei, Francia se simte coprinsă de milă, și déca i-s’arti face, fără veste, vr’uă violență, cine arci cuteza se respumsa c’acésta milă nu sară schimba în­­tr’uă îngrozitóre mâniă, care atunci nu s’arü mai puté calma? Căc­i răb­darea are marginele iei, și, când si se sfirșesce prin silă, dă locu iritațiunii și furt 5vii, duse cine scie pene la ce es­­tremitâți, totu­de­una regretabile: aste­f­elü se părăsesce uă națiune ale cărei drepturi s’aft nesocotită, ale că­rei convincțiuni și interese s’aft isbitu, ale cărei simțiminte scumpe s’au ul­tragiații. Principalele organe bonapartiste — spune le Danube — califică de trădă­tori pe principii de Orleans, afirm­ândfi „că cel din urmă simtă totu­de­una „trebuința d’a trăda pe cine­va și că, „după ce afi trădată ramura princi­pală, tradezá ații pe proprii lor fi par­tisan«.“ Centrulfi stângă, ce se credea dece­dată are aprópe decedatft, se pare că e­­ a ajunfi d’a’și da­că nouă tinerețe. Marele fermecâtore care ar­ realisa acestfr miracule se dice c’ar fi fi d. Thi­ers, care va lua directă și pe tac­ă conducerea acestui grupă parlamen­tară. Acestă sorie este dată ca autentică și propagată cu intențiune în vederea Gestiunii monarchice, care ar fi pute fi pusă la ordinea z­ilei la î ntorcerea din vacanțe a Adunării. D. Thiers, spriji­nită de d. Grevy, va susține Republica în ori­ce casă. Se speră că, grație a­­cestei alipiri oficiale, centrală stângă va deveni d’uă coesiune indestructi­bilă și va hntări ambele stânge în ges­tiunile constituționale. După ea presiunea unui conducătore din centrală stângă, „d. Thiers va scă­pa țara pentru a doua oră.“ déra, daca acea luptă se va ncepe, se pote prevesti că se va termina sau prin ruina Bavariei, sau prin disolverea imperiului germană. ROMANULÜ 5 AUGUSTU 1873 In Bavaria, ca și ’ntr’uă parte din Prusia, nobleță catolică se pune din ce în ce mai multă în capulă oposițiunii spre a ataca noua legislațiune ’a con­tra clerului. Aristocrația ’și dă silin­țele cele mai estreme ca se decidă pe regele Ludovic a respinge legile ’n con­tra episcopatului ș’a rădica stindarulă unei oposițiuni oficiale în contra pu­­terilor­ imperiului. Uă petițiune suptsemnată de cele mai naste personagie protestă cu tâ­rlă ’n contra legii imperiale care pro­scrie­ pe jesuiți și ordinile afiliate lor­. Rupt semnătorii iei califică acele legi ca „arbitrare, nedrepte și neobligato­rie nici pentru guvern, nici pentru credincioși.“ Prin urmare ceru ca re­gele se se opune, în consiliul­ federale, esecutării loră. Regele Ba­variei, care ceră d’ântâiă a propusă crearea imperiului, da­ va are semnalul­ luptei la care e ndem­­nată? Nu scimă — dice la Turquie — Monitorele oficiale de acil cuprinde uă circulară a d-lui ministru de res­belă către d-niî comandanți de divi­­zii teritoriale, șefi de corpuri și șefi de servicii, care lasă a se vede în­­tr’énsa­nesce principii forte umanitare, resultate ale civilisațiunii moderne, și condamnă barbarele și tristele ves­tigii ale vecurilor­ feudali, ce se vede adesea chiară astăzi. Este vorba de duele, de oprirea și pedepsirea acestui mijlocü de satis­facere onorii ofensată, ln adevere cavalerescă, în cee­a ce privesce par­tea corpului, partea materială, dérit nedemnă, în cea­a ce atinge partea su­fletului, partea morală. „Uă vecină tradițiune esiste încă în totă lumea, — dice și d. ministru de resbelă către inferiorii géi,­—acea­a care face pe omeni, pentru conflicte în­tre dânșii, calificate cestiune de onore, sâ’și facă enșiși dreptate prin arme și afară din lege; asta­felü se ur­­m­eza și ’ntre oficiali, nu numai In armata nóstra, démü­âncă ’n tóte ar­matele celorö-1-alte state, acesta cnsé nu constituie mai puțină uă datoriu din partea ministerialui d'a lua raț­­sur­i spre a opri, pe câtă va sta prin putință, asemenea întâlniri, cari ade­sea, pentru cestiuni de puțină gravi­tate, pricinuiscü răniri și chiară mor­tea unor­ oficiali, atâtfi de folositori armatei și cari datorescu numai fă­­reî sacrificiulă vieței lorii.“ Nimica mai adevérata, nimica mai morale, nimica mai legale, de câtă cea­ a ce­a]ice d. ministru de resbelă in aceste rânduri, și fórte bune sunt și măsurile ce iea pentru oprirea râului, pe câtă se póte, pâne „cândfi se va re­gula și la noi, în modă definitivă, prin creațiunea de consiliuri și chiar tribu­nale de onore, ca "n Germania de Nordü, singurulă stată, —­ dire d. ministru,— care a luată inițiativa unor­ aseme­nea disposițiuni, „déra singurulă stată, adaugemă noi, în care se vede mai multe sfâriituri și sluțenii, provenite din dnelft. Alături énse cu acastă circulară nară fi fostă bine se vede mă âncă una care se oprescu, prin mijloce, totă pro­­visorii, — pâne cândă vomă găsi totă în Germania de Nord, vr’aă disposi­­țiune definitivă, bună de copiată, — ca una oficiată, ună omă ce portă epoletft și spadă­ semne ale onorii și cavalerismului, se nu mai vie, ba âncă și’nsocită de alții, în domiciliul­ unui cetățenit desarm­atit, și se’la atace prin surprindere ? Scrmă, în adevĕrü, că esistĕ oă tra­dițiune cam învechită, de vre patru ani, ca bandele electorale și bătăușii de mahalale se atace pe pacinici­ ce­tățeni, scimți că acești omeni de pușcărie , pentru conflicte provocate de dânșii, și calificate de polițiă ces­tiuni de onore sau de alegeri, își facă singuri dreptate, prin arme, cu bâta sau cu cuțitură, cum s’aă vă­zută mai multe esemple, dérü óre a­­cesta constituie pentru d-nii miniștrii că détoria d’a nu lua măsuri spre a se opri, déca nu tóte aceste crime, dér fi celoi puțină degradarea epoletu­­lui de către ună militară , care sară asemăna cu aceste cete de sphirt? Déca este ună adevérit că milita­­rul îi datoresce sacrificiulă vieței sale numai țărei, este ună adevere și mai mare, că militarul­, care își degradă onorea, este mai bine să’și sacrificie viața, chiară singură, de­câtă s’o mai păstreze pentru țară, care simte rușine și umilire în facia acteloru lui. Uă altă observațiune, ce­ suntemă nevoiți se facemă, în faț­a circulării de care vorbim fi, este: ce disposițiuni urmezu sé se ie, cândfi provocarea sefi duelului nu se face între doui militari, ci între unft militară ș’unfi civile ? Căci circulara nu explică acesta casă, și d. ministru nici nu putea sĕ ordone, ș’unfi militară sĕ accepte ca ună ofi­cială sĕ insulte unfi civile și se fiă insultată de dens­ulii, fără ca sé nu dea satisfacere, când si s’arü cere de legile onorii. Acésta observațiune o facemă cu a­­tâtă mai multă, cu câtă art. 261 din codul­ penale stabilesce urmatorea jurisdicțiune : „Cândft ună militară se va bate cu ună individă, care nu este militară, se va supune la jurisdicțiunea ordi­nară a tribunaleloru civile.“ Aceste observatiuni făcute, felici­­tămi­ Germania de Nordă, care a inspi­rată inițiativa luată de densa și d-lui ministru de resbelă de la noi, d’a opri duelurile, „adesea avendu caracterulu de asasinată“, de­și nu cunoscemű altă stată care se fi făcută ună duelă mai mare și asasinate mai multe, mai în­grozitóre, de­câtă Germania de Nord­, și probă, duelulu cu Francia. Fă epistolii a d-lui Louis Blaue. Suntă întrebată déca erei]fi că Re­publica e ’n periclu. E co respunsulö m­eu : Nu numai că Republica, nu e ’n periclu, dérü nici vă­dată, după mine, puterea mea in­tren­secă nu sa afirmată într’ună modă mai deosebită și ’nsem­­nătoru. E fórte adevărata că d. Thiers a fostă resturnată pentru că se unise cu causa sea, e fórte adevérata că pu­terea e ’n mana regaliștilor­, dérft chiară acésta, da, chiară acésta, de­ore­ce Republica dureză, atestă nedes­­tructibila’i vitalitate. Déc’aru fi tre­buită se rnóra, ară fi murită la 24 Maist. Cu tóte acestea în acea zi ne­putința inamicilor, se i­a strălucită chiară în succesul ă loră, căci au fostă nevoiți se’și tacă pretensiunile, se’și ascundă mâniele, s’adopte numele lu­crului pe care nu’să voină, se se facă agenți oficiali ai unei forme de guvernă pe care o urască. Aă trebuită se se presinte ca ministeriu ală und Repu­blice , a trebuită s’alegă unu noă pre­ședinte de Republică. Acestei necesități a regimului republicanii, pe care cri­ma d-lui Thiers, după denșii, era că l’a recunoscută, au fostă reduși la u­­milința d’a i­ se supune și i­ s’au supusă tremurândă. Astă-telă Republica dete despre puterea sea cea mai strălucită probă ce se póte imagina : ea se im­puse inamicilor, ca resultatat ală pro­priei loră victorie. Și ceé c’acestă re­­sultată are ce­va inevitabile. A ’n­­cerca m­ă altă 2 Decembre, numai bo­­napartiștii se puteau gândi la acesta, și apoi le-ară mai lipsi și complicita­tea ce le lipsesce, a armatei și a șefu­lui iei. A face se­nsă monarchia sau imperială dintr’uă revoluțiune parla­mentară, peste putință. In actuala ca­meră nu există nici uă majoritate le­­gitimistâ, nici uă majoritate organis­­tă, și bonapartismală nu dispune în­­tr’casa nici de 30 voturi. A căuta­tă soluțiune monarchică în fusiunea ce­­lorü două ramure ale casei burbone, chimeză. S'a ’ncerează în mai multe rânduri, ș’acele tentative nan isbutită de­câtă se arate și mai bine bariera, bariera de netrecută ce se rădică în­tre ideiele amintite de drapelulă albă și ideiele ce imprime drapelulă trico­loră. Rămâne coalițiunea celoră trei par­tite, ce -și dispută dreptulfi esclusivă d’a da Franciei unui stăpână. Ei bine, acesta monstruosa coalițiune are ce­va absurdă, că durata sea presupune chiară menținerea acelei Republice, pe care are de scopu s’o sape. De se va surpa Republica, adio coalițiune formată ’n contra iei. Le­gătura ce unsa pe cele trei partite ri­vale se va sdrobi, concurența dinastie­­lor­ își va lua aventura, anarh­ia se va declara, resbelulă civile se va a­­nunța, situațiunea va deveni uun im­­pasü, séö piciorulă va călca în sânge. Asta­ felu­ații nu se mai póte alege de cftta într’uă monarchia ore­ care séu imperiă și ’ntre Republică: e vorba se se alegă Republica sau h­aosulă. Francia e isbită de nebunia? Merge ea cu inima veselă și cu capulă ple­cată se s’arunce ’n coapsă ? Ece ce surită întrebată cândfi sunt fi între­bată daca Republica este ’n periclu. Oh! negreșită, pricepă că mai ântâia 24 Maiu a produsă uă impresiune de teróre, pentru anii de descuragiare. Se disese, se repetase atât fi de multă că di. Thiers era ună omă necesară, că fără densula regimeie născută în 4 Septembre s’arü perde într’ună modă demnă de plânsă, că isbânda Republicei era legată într’ună modă indisolubile d’a sea, într’ună cuvântă că elă era Republica. Era fórte naturale ca unu num­ărü­are­care de republicani, chiară dintre cei mai luminați, să fiă coprinșî de ’ngrijire la ideia că ce se va ’n tâmpla cândă d. Thiers nu va mai fi presinte. Aceste temeri erau una omagiă justă dată meritului său emi­­ninte, abilității politice, mărimii ser­­vițieloră de curendă, ardorii neobosi­tului sĕu patriotisms, derft e sagerarea lor ă manifesta acea tendință — din ne­norocire pre comună în țera nostră — d’a lua dreptu valorea unui principiu republicană importanța omului care o personifică într’ună momentă dată. El bine, făr’a o soi, și printr’uă vi­­sibilé necunoscere a operiĭ la care lu­crau, coalisații din 24 Maiű se găsescu c’au lucrată se vé scaped acésta super­­stițiune atât și de monarchică ’n­esis­­tințaiei. Grațiă soră, degriulătorea teo­ria a salvatoriloru primi uă ultimă lo­vire. Fie­care, în acesta momentă, tre­buie se ’nțelegă că Republica, spre a esiste, n’are nici uă nevoie să se în­carneze într’ună omă. D. Thiers nu mai e aci ca s’o susție și ea e totă în pi­ciore. Acesta spectaculă lipsia educațiunii nóstre republicane. 24 Main ni’să dă, și nu va fi una din cele mai înțepâtcite ironii ale istoriei unui ast­fel de servitist adusă causei nóstre de către regaliști, orbii cari au aprinsă vă făciră. Sofimii dor nestrămutați în credința nóstru. Se nu facemă ideiei ce ne e scumpă injuria d’a ne ’ndoui de puterea sea, cându­­iă­ ce nouă alegere ne dă probe despre dânsa și’i măresce lista cu­­ceririloră. E’n natura monarh­ielor, se tragă uă parte din puterea individului ce le represintă. Republicele, din con­tra, își tragă puterea din propriele loră temelii, adică din generalitatea inte­­reseloră ce ’mbrocișăză. Astă­felă e adi în Francia rațiunea d’a fi a Republi­cei,­­ acesta e de ajunsă. Nu e ună cu­vântă că, déca cutare sau cutare per­­soane la putere, regimele republicană are mai multă sac mai puțină proba­bilitate de durată, ci pentru că res­­punde unor­ interese pe cari spiritele au devenită apte a le ’nțelege și că­rora nu li se mai póte retușa multă timpă d’a li se da satisfacere. Cu alte vorbe i-a venită ora, Republica va trăi... pentru că e Republică. Louis Blanc. Societatea română de cultură și limbă din Silistria. Ne interesanü de prosperitatea a­­cestei societăți, căci scopul­ ce urmă­­resce e nobile și patriotică. De acee­a ne grăbimu a publica uă epistolă a­­dresata președintelui iei de d. Diaman­­di I. Manole, comerciante română din Brașiovft, care avu buna-voință a ’i ofere oă donațiune de 400 lei noul pentru fundarea de focarte de lumină și mai cu sem­n a unei scule de fete, căreia deja e’a ajunst d’a i-se termina construcțiunea. După cum­­ jlie éase adresa societății prin care ni se tri­­mite acea epistolă, nu e destulă nu­mai se se construia edificie pentru scule, ci se se procure și mijlóce spre a le dota cu personalele didactică tre­­buitoră. D’asemenea mijlóce societa­tea nefiindă încă bine asigurată, tóta speranța și-o pune ’n patriotismul­ și generositatea Românilor, în cari a­­vemu nestrămutata speranță că ’i vor­ da — împreună cu presa națio­nală — totă ajutorul­ posibile pen­tru realisarea românescului scopul ce urmăresce frumósa instituțiune. Eco epistola ’n cestiune. Cetațene și președinte alu societății române de cultura și limbă din Silistria. Póte c’a foști­ scrisu în cartea destinului ca Românulu, în unele țerî ce locuiesce, ne sufere de sedii jugul’­ amarii ale împilării și persecuțiuni, după locu și ’mprejurări. In diferite moduri fiindö desbrăcatul de cele mai scumpe drepturi omenesce, fără nici să vină din partea î, a remasa natural­minte napoiata în cultură pe lîngă cele­­l­alte națiuni culte. Cu tóte acestea trăiesce și va trai, și spre marea mirare a antagoniștilor­ sei, trăiesce cu spiritul­ și originalitatea sea ro­mână. Călătorind în privite, s’a formații în mine acea sublimă convingere că deja întregii nemulii românescu a ’i nceputi­i a ’nțelege că salvarea lui consta în acea profetică cuge­tare a nemuritorelui Cichindelii : «mintea, «mintea, mărită națiune daco-română etc.» Scóle, scóle și ierășî scóle se fiă adi cresiulu românescu ! Voue, grațiă regimeluî supt care ve a­­­iați —­ care pentru mine, de­și turcă, e mai umanii și mai tolerante de câtii multe alte regime pretinse liberale și creștinescî, și cari și aitî, în lumina scclului alu­ XIX-lea, prin diferite moduri, lucreză din resputeri a ne desnaționalisa ș’a ne ’mpedeca în cul­tură, — voue în privite ve lijisescu numai miijlocele materiali, căci aveți libertatea deplină d’a ve crea scule și d’a preda ’u­ele eleviloru studiese în dulcea limbă ro­­mânescă. D’acestu dată, d’acestă libertate, d’acestă toleranță ve­fericescu și ve­asicuril că suntu âncă ’n multe țerî Români parte lipsiți și parte ’n ajun­și d’a fi lipsiți ! Cu totă lipsa de mijloce materiali, în scurtă timpă voi ați făcută, cu scala de copii, unu frumosu progresă : ați deș­­ceptată simțulă de naționalitate în Români­ La distribuțiunea premierar­ scólei vostre, ca și copiii orășeni, copiii de țerană din sătulă Oltina aă răspunsă esemplară de bine la tóte ’»trebările făcute de d. dr. Ianco­­vici din Bucuresci și de mine, ș’acestea tóte suntu vii dovedi că Românulă — fiă țerană fiă orășeni, din ori­ ce parte —­ a­­vendă focare de lumină, alergă la ele setosu d’a se lumina ! Căci, cum amu disă mai

Next