Romanulu, august 1873 (Anul 17)
1873-08-05
688 Diabulă le Soir din Paris publică noutățile unitatare. Se scie că, de la demisiunea d-lui Olozaga, guvernului spaniole este represintată în Paris d’unit diplomată cu totulă incoloră. D. Salmerona voită se puie capătă acestei situațiuni și se fiă represintată d’ună omă politică. Prin urmare a făcută propuneri cabinetului francesc, care ar fi și consimțită se primesc pe noul ministru spaniole cu titlulă absolută oficioșii. Diplomatură desemnată de guvernul din Madrid pentru acestfi poștă este d. Alcarruza, nnit barbata tânără, educată in Anglia, membru în carte și du la 1868, inteliginte, d’uă mare probitate politică, forte instruită, unulți dintre cei mai bogați proprietari din Spania și făcândui parte din partita republicană, și la Viena, fiind ft c’a intrat și în convenințele principilorü casei burbone a’și da visite și a se reconcilia. Aci ensé este erórea monarhiștilor. Francia nu este acolo, unde sunt dorințele și speranțele serii. Francia aparține el însăși, era nu principilor casei regale. Se viséza póte, la Fraudsdorf și la Versailles, la restabilirea regalității. Francia ensé nu se gandesce la acesta câtuși de puțină. Adevĕrul este că Francia, atâta timpa monarohica, nu mai este astăzi când si cineva aici voi sa observe cu seriositate. Nu trebuie sc se considere Francia în acea porțiune restrînsă, ce se numesce clase dirigetore, ci trebuie se se iea în totale, în universalitatea sea, in universalitatea cetățenilor zisei. Națiunea francese este uă democrația care luptă de 80 ani pentru a instala guvernului democrației, adică Republica. Francia nu voiesee regalitatea. Déca vorü se i-o dea cu forța, nu vorü reeși nici vădată. Déca vom recurge la viclenia, vom reeși și mai puținii, fiindfi că cuvintele poporare domină totulft aci, viclenia ca și forța, și adevărata înțelepciune am consiste mai bine în a lua cursuri cuvintelui, decât si a lupta în contra lui. La vederea tuturora acestora păsuri și intrige, ale monarchiștilor ei, Francia se simte coprinsă de milă, și déca i-s’arti face, fără veste, vr’uă violență, cine arci cuteza se respumsa c’acésta milă nu sară schimba într’uă îngrozitóre mâniă, care atunci nu s’arü mai puté calma? Căci răbdarea are marginele iei, și, când si se sfirșesce prin silă, dă locu iritațiunii și furt 5vii, duse cine scie pene la ce estremitâți, totudeuna regretabile: astefelü se părăsesce uă națiune ale cărei drepturi s’aft nesocotită, ale cărei convincțiuni și interese s’aft isbitu, ale cărei simțiminte scumpe s’au ultragiații. Principalele organe bonapartiste — spune le Danube — califică de trădători pe principii de Orleans, afirmândfi „că cel din urmă simtă totudeuna „trebuința d’a trăda pe cineva și că, „după ce afi trădată ramura principală, tradezá ații pe proprii lor fi partisan«.“ Centrulfi stângă, ce se credea decedată are aprópe decedatft, se pare că e a ajunfi d’a’și dacă nouă tinerețe. Marele fermecâtore care ar realisa acestfr miracule se dice c’ar fi fi d. Thiers, care va lua directă și pe tacă conducerea acestui grupă parlamentară. Acestă sorie este dată ca autentică și propagată cu intențiune în vederea Gestiunii monarchice, care ar fi pute fi pusă la ordinea zilei la î ntorcerea din vacanțe a Adunării. D. Thiers, sprijinită de d. Grevy, va susține Republica în orice casă. Se speră că, grație acestei alipiri oficiale, centrală stângă va deveni d’uă coesiune indestructibilă și va hntări ambele stânge în gestiunile constituționale. După ea presiunea unui conducătore din centrală stângă, „d. Thiers va scăpa țara pentru a doua oră.“ déra, daca acea luptă se va ncepe, se pote prevesti că se va termina sau prin ruina Bavariei, sau prin disolverea imperiului germană. ROMANULÜ 5 AUGUSTU 1873 In Bavaria, ca și ’ntr’uă parte din Prusia, nobleță catolică se pune din ce în ce mai multă în capulă oposițiunii spre a ataca noua legislațiune ’a contra clerului. Aristocrația ’și dă silințele cele mai estreme ca se decidă pe regele Ludovic a respinge legile ’n contra episcopatului ș’a rădica stindarulă unei oposițiuni oficiale în contra puterilor imperiului. Uă petițiune suptsemnată de cele mai naste personagie protestă cu târlă ’n contra legii imperiale care proscrie pe jesuiți și ordinile afiliate lor. Rupt semnătorii iei califică acele legi ca „arbitrare, nedrepte și neobligatorie nici pentru guvern, nici pentru credincioși.“ Prin urmare ceru ca regele se se opune, în consiliul federale, esecutării loră. Regele Bavariei, care ceră d’ântâiă a propusă crearea imperiului, da va are semnalul luptei la care e ndemnată? Nu scimă — dice la Turquie — Monitorele oficiale de acil cuprinde uă circulară a d-lui ministru de resbelă către d-niî comandanți de divizii teritoriale, șefi de corpuri și șefi de servicii, care lasă a se vede într’énsanesce principii forte umanitare, resultate ale civilisațiunii moderne, și condamnă barbarele și tristele vestigii ale vecurilor feudali, ce se vede adesea chiară astăzi. Este vorba de duele, de oprirea și pedepsirea acestui mijlocü de satisfacere onorii ofensată, ln adevere cavalerescă, în ceea ce privesce partea corpului, partea materială, dérit nedemnă, în ceaa ce atinge partea sufletului, partea morală. „Uă vecină tradițiune esiste încă în totă lumea, — dice și d. ministru de resbelă către inferiorii géi,—aceaa care face pe omeni, pentru conflicte între dânșii, calificate cestiune de onore, sâ’și facă enșiși dreptate prin arme și afară din lege; astafelü se urmeza și ’ntre oficiali, nu numai In armata nóstra, démüâncă ’n tóte armatele celorö-1-alte state, acesta cnsé nu constituie mai puțină uă datoriu din partea ministerialui d'a lua rațsuri spre a opri, pe câtă va sta prin putință, asemenea întâlniri, cari adesea, pentru cestiuni de puțină gravitate, pricinuiscü răniri și chiară mortea unor oficiali, atâtfi de folositori armatei și cari datorescu numai făreî sacrificiulă vieței lorii.“ Nimica mai adevérata, nimica mai morale, nimica mai legale, de câtă cea a cea]ice d. ministru de resbelă in aceste rânduri, și fórte bune sunt și măsurile ce iea pentru oprirea râului, pe câtă se póte, pâne „cândfi se va regula și la noi, în modă definitivă, prin creațiunea de consiliuri și chiar tribunale de onore, ca "n Germania de Nordü, singurulă stată, — dire d. ministru,— care a luată inițiativa unor asemenea disposițiuni, „déra singurulă stată, adaugemă noi, în care se vede mai multe sfâriituri și sluțenii, provenite din dnelft. Alături énse cu acastă circulară nară fi fostă bine se vede mă âncă una care se oprescu, prin mijloce, totă provisorii, — pâne cândă vomă găsi totă în Germania de Nord, vr’aă disposițiune definitivă, bună de copiată, — ca una oficiată, ună omă ce portă epoletft și spadă semne ale onorii și cavalerismului, se nu mai vie, ba âncă și’nsocită de alții, în domiciliul unui cetățenit desarmatit, și se’la atace prin surprindere ? Scrmă, în adevĕrü, că esistĕ oă tradițiune cam învechită, de vre patru ani, ca bandele electorale și bătăușii de mahalale se atace pe pacinici cetățeni, scimți că acești omeni de pușcărie , pentru conflicte provocate de dânșii, și calificate de polițiă cestiuni de onore sau de alegeri, își facă singuri dreptate, prin arme, cu bâta sau cu cuțitură, cum s’aă văzută mai multe esemple, dérü óre acesta constituie pentru d-nii miniștrii că détoria d’a nu lua măsuri spre a se opri, déca nu tóte aceste crime, dér fi celoi puțină degradarea epoletului de către ună militară , care sară asemăna cu aceste cete de sphirt? Déca este ună adevérit că militarul îi datoresce sacrificiulă vieței sale numai țărei, este ună adevere și mai mare, că militarul, care își degradă onorea, este mai bine să’și sacrificie viața, chiară singură, decâtă s’o mai păstreze pentru țară, care simte rușine și umilire în facia acteloru lui. Uă altă observațiune, ce suntemă nevoiți se facemă, în fața circulării de care vorbim fi, este: ce disposițiuni urmezu sé se ie, cândfi provocarea sefi duelului nu se face între doui militari, ci între unft militară ș’unfi civile ? Căci circulara nu explică acesta casă, și d. ministru nici nu putea sĕ ordone, ș’unfi militară sĕ accepte ca ună oficială sĕ insulte unfi civile și se fiă insultată de densulii, fără ca sé nu dea satisfacere, când si s’arü cere de legile onorii. Acésta observațiune o facemă cu atâtă mai multă, cu câtă art. 261 din codul penale stabilesce urmatorea jurisdicțiune : „Cândft ună militară se va bate cu ună individă, care nu este militară, se va supune la jurisdicțiunea ordinară a tribunaleloru civile.“ Aceste observatiuni făcute, felicitămi Germania de Nordă, care a inspirată inițiativa luată de densa și d-lui ministru de resbelă de la noi, d’a opri duelurile, „adesea avendu caracterulu de asasinată“, deși nu cunoscemű altă stată care se fi făcută ună duelă mai mare și asasinate mai multe, mai îngrozitóre, decâtă Germania de Nord, și probă, duelulu cu Francia. Fă epistolii a d-lui Louis Blaue. Suntă întrebată déca erei]fi că Republica e ’n periclu. E co respunsulö meu : Nu numai că Republica, nu e ’n periclu, dérü nici vădată, după mine, puterea mea intrensecă nu sa afirmată într’ună modă mai deosebită și ’nsemnătoru. E fórte adevărata că d. Thiers a fostă resturnată pentru că se unise cu causa sea, e fórte adevérata că puterea e ’n mana regaliștilor, dérft chiară acésta, da, chiară acésta, deorece Republica dureză, atestă nedestructibila’i vitalitate. Déc’aru fi trebuită se rnóra, ară fi murită la 24 Maist. Cu tóte acestea în acea zi neputința inamicilor, se ia strălucită chiară în succesul ă loră, căci au fostă nevoiți se’și tacă pretensiunile, se’și ascundă mâniele, s’adopte numele lucrului pe care nu’să voină, se se facă agenți oficiali ai unei forme de guvernă pe care o urască. Aă trebuită se se presinte ca ministeriu ală und Republice , a trebuită s’alegă unu noă președinte de Republică. Acestei necesități a regimului republicanii, pe care crima d-lui Thiers, după denșii, era că l’a recunoscută, au fostă reduși la umilința d’a i se supune și i s’au supusă tremurândă. Astă-telă Republica dete despre puterea sea cea mai strălucită probă ce se póte imagina : ea se impuse inamicilor, ca resultatat ală propriei loră victorie. Și ceé c’acestă resultată are ceva inevitabile. A ’ncerca mă altă 2 Decembre, numai bonapartiștii se puteau gândi la acesta, și apoi le-ară mai lipsi și complicitatea ce le lipsesce, a armatei și a șefului iei. A face sensă monarchia sau imperială dintr’uă revoluțiune parlamentară, peste putință. In actuala cameră nu există nici uă majoritate legitimistâ, nici uă majoritate organistă, și bonapartismală nu dispune într’casa nici de 30 voturi. A căutată soluțiune monarchică în fusiunea celorü două ramure ale casei burbone, chimeză. S'a ’ncerează în mai multe rânduri, ș’acele tentative nan isbutită decâtă se arate și mai bine bariera, bariera de netrecută ce se rădică între ideiele amintite de drapelulă albă și ideiele ce imprime drapelulă tricoloră. Rămâne coalițiunea celoră trei partite, ce -și dispută dreptulfi esclusivă d’a da Franciei unui stăpână. Ei bine, acesta monstruosa coalițiune are ceva absurdă, că durata sea presupune chiară menținerea acelei Republice, pe care are de scopu s’o sape. De se va surpa Republica, adio coalițiune formată ’n contra iei. Legătura ce unsa pe cele trei partite rivale se va sdrobi, concurența dinastielor își va lua aventura, anarhia se va declara, resbelulă civile se va anunța, situațiunea va deveni uun impasü, séö piciorulă va călca în sânge. Asta feluații nu se mai póte alege de cftta într’uă monarchia ore care séu imperiă și ’ntre Republică: e vorba se se alegă Republica sau haosulă. Francia e isbită de nebunia? Merge ea cu inima veselă și cu capulă plecată se s’arunce ’n coapsă ? Ece ce surită întrebată cândfi sunt fi întrebată daca Republica este ’n periclu. Oh! negreșită, pricepă că mai ântâia 24 Maiu a produsă uă impresiune de teróre, pentru anii de descuragiare. Se disese, se repetase atât fi de multă că di. Thiers era ună omă necesară, că fără densula regimeie născută în 4 Septembre s’arü perde într’ună modă demnă de plânsă, că isbânda Republicei era legată într’ună modă indisolubile d’a sea, într’ună cuvântă că elă era Republica. Era fórte naturale ca unu numărüarecare de republicani, chiară dintre cei mai luminați, să fiă coprinșî de ’ngrijire la ideia că ce se va ’n tâmpla cândă d. Thiers nu va mai fi presinte. Aceste temeri erau una omagiă justă dată meritului său emininte, abilității politice, mărimii servițieloră de curendă, ardorii neobositului sĕu patriotisms, derft e sagerarea lor ă manifesta acea tendință — din nenorocire pre comună în țera nostră — d’a lua dreptu valorea unui principiu republicană importanța omului care o personifică într’ună momentă dată. El bine, făr’a o soi, și printr’uă visibilé necunoscere a operiĭ la care lucrau, coalisații din 24 Maiű se găsescu c’au lucrată se vé scaped acésta superstițiune atât și de monarchică ’nesistințaiei. Grațiă soră, degriulătorea teoria a salvatoriloru primi uă ultimă lovire. Fiecare, în acesta momentă, trebuie se ’nțelegă că Republica, spre a esiste, n’are nici uă nevoie să se încarneze într’ună omă. D. Thiers nu mai e aci ca s’o susție și ea e totă în piciore. Acesta spectaculă lipsia educațiunii nóstre republicane. 24 Main ni’să dă, și nu va fi una din cele mai înțepâtcite ironii ale istoriei unui astfel de servitist adusă causei nóstre de către regaliști, orbii cari au aprinsă vă făciră. Sofimii dor nestrămutați în credința nóstru. Se nu facemă ideiei ce ne e scumpă injuria d’a ne ’ndoui de puterea sea, cânduiă ce nouă alegere ne dă probe despre dânsa și’i măresce lista cuceririloră. E’n natura monarhielor, se tragă uă parte din puterea individului ce le represintă. Republicele, din contra, își tragă puterea din propriele loră temelii, adică din generalitatea intereseloră ce ’mbrocișăză. Astăfelă e adi în Francia rațiunea d’a fi a Republicei, acesta e de ajunsă. Nu e ună cuvântă că, déca cutare sau cutare persoane la putere, regimele republicană are mai multă sac mai puțină probabilitate de durată, ci pentru că respunde unor interese pe cari spiritele au devenită apte a le ’nțelege și cărora nu li se mai póte retușa multă timpă d’a li se da satisfacere. Cu alte vorbe i-a venită ora, Republica va trăi... pentru că e Republică. Louis Blanc. Societatea română de cultură și limbă din Silistria. Ne interesanü de prosperitatea acestei societăți, căci scopul ce urmăresce e nobile și patriotică. De aceea ne grăbimu a publica uă epistolă adresata președintelui iei de d. Diamandi I. Manole, comerciante română din Brașiovft, care avu buna-voință a ’i ofere oă donațiune de 400 lei noul pentru fundarea de focarte de lumină și mai cu semn a unei scule de fete, căreia deja e’a ajunst d’a i-se termina construcțiunea. După cum jlie éase adresa societății prin care ni se trimite acea epistolă, nu e destulă numai se se construia edificie pentru scule, ci se se procure și mijlóce spre a le dota cu personalele didactică trebuitoră. D’asemenea mijlóce societatea nefiindă încă bine asigurată, tóta speranța și-o pune ’n patriotismul și generositatea Românilor, în cari avemu nestrămutata speranță că ’i vor da — împreună cu presa națională — totă ajutorul posibile pentru realisarea românescului scopul ce urmăresce frumósa instituțiune. Eco epistola ’n cestiune. Cetațene și președinte alu societății române de cultura și limbă din Silistria. Póte c’a foști scrisu în cartea destinului ca Românulu, în unele țerî ce locuiesce, ne sufere de sedii jugul’ amarii ale împilării și persecuțiuni, după locu și ’mprejurări. In diferite moduri fiindö desbrăcatul de cele mai scumpe drepturi omenesce, fără nici să vină din partea î, a remasa naturalminte napoiata în cultură pe lîngă celelalte națiuni culte. Cu tóte acestea trăiesce și va trai, și spre marea mirare a antagoniștilor sei, trăiesce cu spiritul și originalitatea sea română. Călătorind în privite, s’a formații în mine acea sublimă convingere că deja întregii nemulii românescu a ’i nceputii a ’nțelege că salvarea lui consta în acea profetică cugetare a nemuritorelui Cichindelii : «mintea, «mintea, mărită națiune daco-română etc.» Scóle, scóle și ierășî scóle se fiă adi cresiulu românescu ! Voue, grațiă regimeluî supt care ve aiați — care pentru mine, deși turcă, e mai umanii și mai tolerante de câtii multe alte regime pretinse liberale și creștinescî, și cari și aitî, în lumina scclului alu XIX-lea, prin diferite moduri, lucreză din resputeri a ne desnaționalisa ș’a ne ’mpedeca în cultură, — voue în privite ve lijisescu numai miijlocele materiali, căci aveți libertatea deplină d’a ve crea scule și d’a preda ’uele eleviloru studiese în dulcea limbă românescă. D’acestu dată, d’acestă libertate, d’acestă toleranță vefericescu și veasicuril că suntu âncă ’n multe țerî Români parte lipsiți și parte ’n ajunși d’a fi lipsiți ! Cu totă lipsa de mijloce materiali, în scurtă timpă voi ați făcută, cu scala de copii, unu frumosu progresă : ați deșceptată simțulă de naționalitate în Români La distribuțiunea premierar scólei vostre, ca și copiii orășeni, copiii de țerană din sătulă Oltina aă răspunsă esemplară de bine la tóte ’»trebările făcute de d. dr. Iancovici din Bucuresci și de mine, ș’acestea tóte suntu vii dovedi că Românulă — fiă țerană fiă orășeni, din ori ce parte — avendă focare de lumină, alergă la ele setosu d’a se lumina ! Căci, cum amu disă mai