Romanulu, februarie 1877 (Anul 21)

1877-02-23

ANÜLÜ ALÜ DOUE-PECI-ȘI-UNU VOIESCE SI YEI PUTEA. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, paginea IV, — 40 bani. Deti­n „ „ paginea III, 2 lei — A se adresa, IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugene Micoud, No. 81-A Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nii Haasenstein și Vogler, Wallfischgasse 10. Articolele nepublieate se ardü. 20 BANI EXEMPLARULU. (A) 20 Edițiu­nea de sera Redacțiunea și Administrațiunea strada Domnei 14 MERCURI, 23 FEBRUARIU 1877. LUMINEZA­ TE SI VEI FI. ABONAMENTE. In capitali, unu anii 48 lei; sese luni 24 lei; trei luni 12 lei; ai luna 4 lei. In districte: unü anii 54 lei; șese luni 27 lei; trei luni 14 lei; si luna 5 lei. Pentru tote­­ erele Europei trimestru 15 lei­­ se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diab­uri: LA PARIS, la d-nul Darras-Hallegrain, 5 rue de l’ancienne comedie, și Havas, Laffite et C­ine, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la de B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt Scrisorile nefrancate se refusă. BANI EXEMPLARULU. SERVICIULU TELEGRAFIC ALU AGENȚIEI HAVAS. Const­antinopole, 6 Martin, 8 ore 35 m. séra (sosită tocmai la 6 la 9 ore 15 m. dim).­ Delegații muntenegreni au presintat­ astăzi lui Savfet-pașa condițiunile sorii. Dânșii au reclamată uă modificare de fruntarie, ună portă la mare, dreptulă de navigare pe Boyana și reîntorcerea Herzegovinenilor­ în patria loră. Savfet-pașa a respunsă că va examina a­­ceste cereri. ALIPIi­OCOÎ ^ FĂURARU DUOUI GEU, 6 MARȚIȘORU. Se limpezimii situațiunea, pe câtă ne este iertată astăzi a o limpez'. Adese­amă atrasă atențiunea pu­blică asupra durerosei moșteniri lă­sate de guvernământal­ Catargi. Adese­amă arătată aci, și guver­nului și Camerei, cea-a ce noué ne-a părută c’ară fi greșiale. Amă făcută în fine și facemă a­­pelă la tóte Zorele liberale se stu­die situațiunea și s’o limpezéscu, pen­tru ca toți s’o cunoscá bine și pe deplină. Nimică mai periculosă de câtă m­ă rău rămasă în umbră, uă récela câtă de mică, nevézutá de medică. Aceste Z‘se din noă, ne urmămă datoria d’a spune lucrurile, amiciloră și protivniciloră noștrii, astă-felă cum le vedemă noi. Desbaterile liniștite și sincere a­­ducă lumina, și ea, și numai ea este pentru toți bine-facétóre. piarulă Unirea democratică puse, în Ziua de 17 Februarie, supt ochii cititorilor­ săi, uă mică fotografiă a situațiunii, ce ne pare atâtă de nemerită, în­câtă ceremă voiă să re­­producemă chiară aci prima iei parte. „E­ună ană aprópe, țera întregă era co­­prinsă și agitată d’uă suflare de vieță, de acelă sară de suflare care dă națiuni­loră puterea determinațiuniloră bărbătesc!. „Ingrijată de complicațiunile ce puteau isbucni în juru-ne, și cari încă de atunci erau lesne de întrevedută, speriată de pe­ricolele ce din aceste încurcături puteau nasce pentru țeră, înspăimântată mai a­­lesă de situațiunea nostră financiară, cu to­­tulă compromisă, și de sistema de corup­­țiune rădicată la înălțimea unui principiu, pentru a servi guvernanților, de atunci de instrumentă de dominațiune,—națiunea se hotărî a eși din amorțirea prime­diosă în care conservatorii se siliseră s’o țină atâta timpă. Cetățenii înțeleseră c’a mai în­gădui­tă stare de lucruri așa de anormale, a se încrede mai multă timpă unui gu­vern, care nu lucra de­câtă pentru străini și prin străini, era a se perde, a compro­mite existența chiară a țării. „Nu trebui multă voință, multă trudă, nici silinți îndelungate pentru a da josă e­­dificiulă înălțată în cinci ani de dile de omenii ordinii: ca și clădirile zidite pe ni­­sipă, guvernele cele corupte surită totu­de­­una gata a se surpa. Fu destulă ca cetă­țenii se mergă într’uă di la votă, cu otă­­rîrea luată d’a spune susă și tare cea­a ce voiescă, pentru ca voința loră se fiă îm­plinită, pentru ca compania de esploatare, ce luase țera românescă în regim, se dis­pară, cum dispară prin visuinile lor, lili­ecii orbiți d’uă lumină intensă.“ Dup’acesta amintire a faptelor­ și are­cari explicări. Unirea democra­tică adaugă: „Adversarii cari, după căderea ministe­­riului Catargi, nu mai cutezaă se rădice vocea, astădi aă re’nvivată; desmeticindu-se, au veduta câtă e de propice timpulă pen­tru a se face din acuzați acusători; ș’au părăsită rolulă de călai ai țetei contra a­­celuia de victime. Ei speră se revie.“ Causa acestei cutesări este, după Unirea democratică, urmatirea : „Demi după ce amă reușită, încântați, se vede, de opera nostră, mulțămiți de noi înșine, póte și obosiți, amă cresjuiü că a­­vemă dreptă la repausă. Ne­ amă disă, a miniștriloru este sarcina și onerea; ei sĕ lucreze cum voră crede mai de cuviință, câtă pentru noi, nu ne amestecămă, căci avemă deplină încredere. „Aci tocmai e erore, aci pecatură în care din nenorocire, cu tóte chinurile ce le-amă îndurată, neîncetată recădemă. Și vomă mai suferi încă multă timpă, daca nu ne vomă convinge, că guvernulă compusă din băr­bații cei mai distinși, cei mai capabili, cei mai onorabili, cei mai cu iubire de țeră, este ună guvernă care nu va pute dura— șeii care, de va dura, nu va pute face a­­prope nimică — daca neîncetată nu va fi susținută și stimulată prin lucrură și prin veghiarea națiunii. Guvernul­ tin­e de­câtă însărcinatură de afaceri ală societății. Im­­prusiunea trebuie se’i vie de la națiune; națiunea trebuie neîncetată să’i arate calea ce doresce să urmeze; ea trebuie să vo­­iescă, și ele se esecute voința iei. Acesta trebuie să fiă astă­feră, celă puțină în ță­rile constituționale, în cari cetățenii se bu­cură de libertățile publice cele mai întinse. „Și fiindă­ că țara nostră este supusă re­gimului constituțională, și fiindă­că tocmai ne bucurămă de libertăți fără margini și de drepturi de inițiativă far­e largi, nu a­­vemă dreptul­ de a ne repausa, ci dato­ria de a lucra neîncetată și de a spune ce dorimă și ce voimă.“ Se privim­ acum starea lucruri­­lor­ din altă punte de vedere. Sărăcia în care guvernele trecute au adus­ pe sătiani a fostă recu­noscută chiară în Camerele loră. Enșiși miniștrii acelui regimă aă mărturită că impositele aă trecută peste puterile impușiloră, și c’aă vătămată producerea. N’a mai fostă nici în a loră pu­tință d’a mai nega că veniturile erau îmflate în cunoscință de causă și că chiăltuielele aă covârșită, pe totă anulă, veniturile cu mai multe milióne. Și cum s’ară fi mai putută nega aceste dureróse adevăruri, cândă chiară referatele miniștrilor­ acelui regimă aă mărturită că false situa­­țiuni financiare s’aă presintată Ca­merei. Acestea sunt­ fapte însem­nate ș’autentice ce nici ună mi­­nută nu trebuiescă uitate. Datoriele publice s’aă mărită pe totă anulă într’uă proporțiune spăi­­mêntatóre, tesaurulă a rămasă golă, sărăcia a devenită generală și su­ferințele ajunseră la acea culme care provocă revoluțiuni. Lăsândă țera în acesta gravă si­­tuațiune, mărită încă prin crisa fi­nanciară ce bântuie tóta Europa din causa resbelului, făptuitorii rău­lui, siliți a se pitula, se puseră la pândă. Este nobilă și generosa acesta na­țiune, își ziseră ei, se ne dămă deră afundă până’i va trece necazură. Nu este uă adevărată unire a par­­titeloră, scriaă ei în Ziarele lor, în Martiă trecută, ci uă simplă coa­­lițiune. Coalițiunile, puterice pentru a resturna, sunt­ neputinciose pen­tru a clădi, se ne ascunde mă­dură pentru ca se nu silimă pe coalisați, prin presința nóstra, se rămâie strînsă uniți. Omenii uită răulă trecută, ori­câtă de mare se fi fostă, adauseră ei, și se supără forte de durerile Zi­lei. Se ne ’nlătură mă dură pentru ca se le ’nlesnimă uitarea trecu­tului. El cunosceaă atâtă de bine câtă groza inspiraă națiunii, în­câtă nu mai cutesarâ să aibă nici chiară ună Ziară. Cum se făcu deră că ei crezură că tóte aceste considerante ale loră suntă în ajm­ă d’a se ’mplini și reeșiră la lumină, ba încă din acu­sați se făcură chiară acusători ? Una din căușele acestei cutesări o arătă Unirea democratică, indicară mă aci p’a doua, vomă indica și pe cele­­l­alte, precum și modulă de vinde­care. Nu este ună singură omă, având o câtă de puțină respectă pentru sineși, care se cutesc a Zice că Camera actuală nu este libera espresiune a națiunii. Cei acusați, pentru comiterea ce­­lor­ mai mari și mai patente falsuri și sugrumări în alegeri, aă cutesată și cutesa a zice că Camera actuală nu este alesa de națiune. Camera și guvernul ă au luptată și luptă pentru a ajunge a echili­­bra bugetară. Cei cari cunoscă acum starea în care guvernul­ acuzaților, de către națiune a adusă tóte stările socie­tății și tesaurulă publică, ar fi în­dreptă să zică că Camera și guver­nulă dă nebunia d’a lupta se facă cea­ a ce [spună evangeliștii că I­­susă a făcută , a sătura cu cinci pâni cinci mii de ómeni. Și cu tóte aceste acuzați­ acusă pe guvernă și Camera că încă n’aă sfîrșită acésta lucrare, n’aă operată acésta minune. Și ca se vedemă câtă de mare este cute sarea loră, s’amintimă că totă el acasă Camera că cu vapore voteză legile. Veniturile țărei sunt­ reclamate pe jumătate pentru dobânzile da­toriei oră de denșii făcute. Trebuie dară să se reducă în proporțiune chiăltuielele. Comisiunea bugetară a făcută câte­va reduceri. Ei toți strigară : —Trebuie legi noui pentru ca s’a­­tingeți alte legi vechi. Guvernul­ și Camera făcură si­nele din acele legi și puseră altele în studiă. Ei toți strigară : — Desorganisați justiția și admi­­nistrațiunea; asemene legi ceră stu­diă mai lungă și multă timpă. Guvernul­ și Camera se opriră, șio văiră, și ei îndată strigară: — Guvernul­ și Camera nu pro­ducă nimică și națiunea suferă. Cele mai multe legi în vigore suntă în contra Constituțiunii, în contra libertății, în contra progre­sului. A le menține, ele paraliseza mer­­sul­ națiunii. A le preface, trebuie câtă­va timpă ș'uă lucrare fără curmare. Guvernul­ și Camera, hărțuiți de reacțiune, și spăimântați d’atâtea rele, d’atâtea suferinți și d’atâtea neajunsuri, șiovăiră, îndată ce venura șiovăirea, acu­­sații, cari acusă Camera și guver­nul ă că strică tóte legile, acasă totă denșii pe deputați și pe mi­niștrii că nu organisezá țara, con­formă programei ce aă publicată. Vedemă cu mâhnire procedările protivniciloră, dară întru nimică nu ne sperte. Cu mâhnire, fiindă­că este totă­­de­una m­ă­râu mare cândă uă par­tidă provocă asupră’i ura unei na­țiuni. Nu ne sparte éasé, fiindă­ că ei nu potă ave nici uă altă pu­tere în întru, de­câtă slăbiciunea nóstrá. Cea­a ce Zh­emă s’atestă prin fap­tele cele mai temeinice și de tótu lumea cunoscute. Ei au guvernată țara fără cur­mare. Fără margini a fostă pute­rea loră; și cu tóte aceste ce veZu­ra mă ? Domnia regulamentară căzu, la 11 Iunie 1818, în facia a câtoră­­va sute de ómeni întruniți la Paiață cu mânele gole. Căimăcămia de la 1859 avea în mână’I asoluta putere. „Trei zle se curgă sângele pe stradele Bucurescilor”, poruncină ge­neralului Vlădoianu, boiarii aceia, între cari­era și ministrulă Constan­tină Brăiloiu. La 21 Ianuarie 1859 se ’ntruniră, totă cu mânele gole, câte-va sute de ómeni în curtea Mitropoliei, în­dată Regulamentă organică, arh­on­­dologiă, boiari și reacțiune, nevă­­zuți se făcură. Nici uă umbră de resistență din partea cui­va și nu se comise de câtă ună singură a­­dasă : acela ală deputaților, cari se duseră de la Cameră la d. ge­nerală Florescu, după invitarea dom­­niei-sale, spre a mânca prânzură celă strălucită ce era pregătită la domnia-sea. La 11 Februarie 1866, nici uă voce, nici una singură, nu se găsi, nici în Cameră, nici în Senată, nici în țară, pentru a protesta în favo­­rea guvernă­mentul­ui d-loră Cretz Il­iescu și Florescu. Elă eădu prin ele însuși. La finele lui Aprile 1876, se ’n­­truniră câți­va cetățiani în colegiile electorale, și ca ună mică fumă dispăru autocrația d-loră Catargi și Florescu. Cândă dâră nă partită este res­pinsă de unanimitatea națiunii cu atâta stăruință și dispreță, avemă dreptă se zh­emă că de dânsa oră nu de noi ne tememă cândă o ve­demă pregătindu-se d’a se năpusti din noă asupra suveranității nați­unii ? timpulu de astăzi dă pe faciă planulă prin care acuzații națiunii voră se răsterne pe aleșii națiunii. Ecâ’lă astă­feră cum îlă denund­ă timpulu: „Cu financiele au începută radicalii în primă­vara anului 18­7­6, cu financiele voră sfîrși în primăvara anului 1877.“ Asia este că argumentulă este u­­nică în felulă s­ă? Asia este că ninene n’ar fi pu­tută da acestoră omeni uă lovire de marte ca cea­ a ce ’și deteră ânșii prin acestă dechlarare? Arde uă casă cu totă ce este în­­tr’ânsa. Proprietarulă sărăcită rămâne pe drumuri. El­ se pune pe muncă spre a ’și a­­gonisi uă nouă avere. Peste câte­va luni, cei cari au pusă focă casei chiamă pe proprie­tară la tribunală și Zică judecăto­­riloră. — Casa omului acestuia este totă în ruină. Elă n’a fostă încă în stare s’o refacă, prin urmare a dovedită incapacitatea sea. Ceremă dâră se fiă espropriată, și casa se se dé în posesiunea nostră. Acésta este, limpede și curată, de­­chlararea făcută în publică de că­tre cei cari dă ruinată averea pu­blică. N’avemă dâră de câtă se luămă ad­ă de dânsa și se le mulțămimă că ânșii ș’aă scosă masca. Acésta demascare ne dă dreptulă se dămă crezâmântă planului de res­­belă despre care se vorbia că s’a a­­doptată de către partizanii regimu­lui trecută, și se ’să denund­ămă în­dată publicului. Starea în care amă adusă țara și financiele iei, ș’aă zisă renumiții membrii ai renumitei partite con­­servatore, cere imperiosă să reformă radicale. Situațiunea impune mari economii sau bancruta. Se ’ncepe mă dură prin a acusa pe Cameră și pe guvernă că nu facă legile de reduceri. îndată ce voră începe se le facă, se’i acusămă că desorganiseză to­­tală. In urma acestei paralizii ce vomă provoca, se facemă câți­va pași na­­inte. Se hărțuimă guvernulă, în Senată pentru ca se ’i paralizămă acțiu­nea. Se ’mpedecămă, prin ori­ ce mij­­loce vomă pute, facerea și promul­garea ori­cărei legi menite d’a pro­duce scăderi de chiăltuieli. Se hărțuimă, se tărâgăimă, se ’m­­pedecămă, pentru ca se silimă pe guvernă se merge cu bugetele anu­lui trecută, cari aducă deja, numai cu econom­iele proiectate pân’acum, uă pagubă d’ună milionă pe fie­care lună. Se provocămă luptă între Senată și Cameră, și déca chiară între Senată, Cameră și puterea ese­­cutivă. Déca vomă isbuti, vomă întorce două din puterile constituționale contra celei a treia, care represintă mai directă tóte interesele națiunii. Daci nu vomă isbuti pe deplină, totuși miniștrii vor­ fi siliți săfi să se retragă s­ă se disolve Senatulă. In ambele cozuri paralizia se va produce, creditulă va fi și mai lo­vită și economiele nu se voră pu­tea face. Acesta este planulă ce­ aă crezută că națiunea na ’lil va ’nțelege, dară pe care l’aă denundiată el ânșii. Aceste suntă dibăciele și perfidiele prin cari el voră se oprescá Româ­nia d a lucra pentru a eși din no­­moluld, materială și morală, în care am afunda­tă­ o ani mulți și fără curmare. Și planulă loră este din cele mai grave decâ Camera, guvernulă și marea majoritate a națiunii, nu vor­ găsi îndată mijloce eficace pentru a face binele în contra celoră cari lucrezá pentru ruina societății. Planulă inamicilor a națiunii cu­noscută acum, împedecarea râului este mai lesne de gasitű. Vomă căuta și vomă propune mij­locel­e ce vomă găsi mai nemerite și mai practice. Facemă din nou apelă la toți omenii de bine pentru a căuta și a propune cee­a ce voră crede că trebuie să se facă. Pentru astăzi înc­­iăiămă cu următorele consilii. De la 1848 și pân’acum, națiunea a iertată necurmată, cei iertați aă lovită-o fără ’ncetare și fără cru­țare. Să nu ne schimbămă nici sim­­țimintele, nici sistema, dară sĕ nu mai șiovăiască națiunea d’a afirma și mănține pe calea legală dură cu tă­­riă a­iei suveranitate. Se nu lovimă pe protivnicii noș­tril, dară sé ’nceteze guvernulă de sistema d’a respinge pe amicii soi. Pentru tóte cele-l­alte se urmămă d’a face necurmată contrariulă de cea-a ce aă făcută ei. Ei calcă legile, noi să le aplicăm. Ei fugă de națiune, noi se mer­­gemă ne’ncetată în mijlocul ă­iei. Ei o țină în întunerecă ; noi se introducemă mereă lumina. Ei lucrezá în taină cu câte-va re­gimente de funcționari; noi se lu­­crămă în publică cu acea mare le­giune care se numeșee națiune. Culpabilii cutesă totă, se ’nceteze cei drepți d’a se mai sfii și pe fac să se lupte fără ’ncetare pentru a face binele. Culpabilii sbiară și calomnieza, se m­­i oprimă, dară se­­ chiămămă în facia națiunii; și déca voră stă­rui d’a nu voi se vie, sé’i dovedimă că nu suntă de câtă lilieci. Se ceremă, în fine, cu toții ca gu­vernulă sĕ aibă încredere în națiune și necurmată și ’n tóte se mergu cu dânsa și printr’ânsa. Acestea trebuie sĕ le facemă cu toții și ’ndată. Suflarea vieței a lipsită guvernu­lui nostru. S’o capete, căci într’altă­­felă eco­că deja îlă copleșesce su­flarea morții.

Next